Se Cauta o Senzatie

Un studiu demonstreaza ca suntem receptivi la teoriile conspiratiei pentru ca acestea sunt interesante si ne stimuleaza mental. Pe termen nu foarte lung, am putea deveni o societate dependenta de stimulare, ce cauta senzatiile tari, pe care le si provoaca, tocmai fiindca exista cerere.

☆ ☆ ☆

Daca urmariti acest blog, stiti ca Psihopedia se ocupa, printre altele, si cu explicarea resorturilor psihologice ale teoriilor conspiratiei, cum ar fi in articolul Conspiratii de Pandemie, sau povestile ce implica fenomenul numit folie a deux, sau nebunie in doi, cum ar fi subiectul abordat in articolul Mitul lui Slenderman sau Toaleta Magica. Dar nu mi-a venit pana acum ideea ca intre cele doua fenomene psihice umane s-ar putea sa existe o asemanare. Mi-am propus ca in acest articol sa aduc argumente in slujba ideii ca teoriile conspiratiei reprezinta in fapt niste povesti de groaza pentru adulti.

As vrea sa va povestesc pentru inceput despre mitul lui Slender Man, care isi are originea pe internet, in creativitatea adolescentilor de peste ocean. Pe un site unde internautii isi exersau creativitatea, impartasindu-si povestile de groaza pe care le scriau ei insisi, apare povestea unui personaj supra-natural numit Slender Man (Barbatul Subtire), care, asa cum ii spune si porecla, era un barbat inalt si zvelt pe care internautii l-au inzestrat cu tot felul de calitati: el are un set de tentacule care se pot extinde, si pe care le foloseste pentru a te imobiliza. Figura lui nu are trasaturi si poarta costum si cravata negre.

Da, Slender Man seamana cu Omul Negru, din copilaria noastra, oricine ar fi acela, fara a dori sa fac o remarca rasista, in caz ca se simte cineva ofensat. Dar probabil ca fiecare generatie isi are propriul sau Om Negru, care intruchipeaza trasaturi precum forta, capacitatea de a te domina, rani si supune, care ofera o forma si o identitate anxietatilor tale infantile si care exercita o presiune asupra ta, pentru a te determina sa iei o atitudine: il vei infrunta curajos pe Omul Negru, vei fugi de el, vei incerca sa iti gasesti aliati care sa te protejeze sau poate, cine stie, vei incerca sa te aliezi cu el, caci... capul plecat, sabia nu-l taie.

Pana in 2014, cam la 5 ani de la aparitia primului meme (o imagine care il reprezenta pe Slender Man, creata de un internaut oarecare), mitul se dezvoltase atat de mult, multumita si adolescentilor care se tot laudau ca l-au vazut pe sinistrul personaj, incat doua fete (Morgan Geyser si Anissa Weier) de 12 ani, convinse ca Slender Man exista, se decid sa se imprieteneasca cu acesta si strategia perfecta in acest sens consta in a-si ucide cea mai buna prietena, pe Bella (Payton Leutner, 12). Parea o afacere buna, nu-i asa? Si-au sacrificat prietena dar hey, l-au obtinut drept aliat pe sinistrul, a-tot-puternicul, Slender Man...

Numai ca atunci intra in scena adevaratul Slender Man, care este Realitatea, sau statul, un personaj inalt si puternic, care, folosindu-se de tentaculele sale necrutatoare, te poate imobiliza intr-un loc unde nu mai poti sa-ti macelaresti semenii. Cu alte cuvinte, celor doua fete, de ce le-a fost frica, n-au scapat. Desigur, exista un diagnostic de schizofrenie pentru Morgan Geyser, fata care a orchestrat crima, savarsita intr-o padure de langa orasul Waukesha, WI. Dar, daca ne gandim bine, adolescentii au modul lor de a privi lumea, care se straduieste sa mentina contactul cu realitatea, dar nu intotdeauna acest efort este unul de succes.

Situatia adolescentului tipic este aceea de dependenta fata de un adult care isi intelege mai mult sau mai putin rolul de mediere a relatiei adolescentului cu realitatea. Dependenta este o stare extrem de frustranta, dupa cum probabil ati avut ocazia sa simtiti pe propria piele: increderea in fortele proprii are de suferit si se formeaza cu greu atunci cand pare ca nimic din ce faci nu ti se datoreaza tie. Dependenta vine si cu foarte multa anxietate, depresie si alte trairi ale neputintei omenesti. Exista adesea foarte putine lucruri care sa contracareze aceste tendinte (reusite scolare, sportive, artistice, de exemplu sau un adult care stie sa te incurajeze) iar atunci adolescentul isi cauta evadarea...

Tinerii, coplesiti de realitatea dependentei lor dureroase, evadeaza adesea intr-o lume a resurselor nelimitate, aceea a fanteziei umane. Dar in aceasta lume, resursele pot fi atat pozitive cat si negative. Iar lumea fanteziei le poate rezerva pericole mai mari celor care se impaca greu cu realitatea. Caci daca in realitate pericolele sunt mai mult sau mai putin definite, avand anumite limite, ei bine, in lumea fanteziei, pericolele nu au absolut nicio limita, putand lua forme de cosmar, care se multiplica la infinit. Asadar, daca aveti copii, nu uitati sa mediati relatia lor cu realitatea, si chiar relatia lor cu fantezia in care incearca sa evadeze, nestiind peste ce vor da acolo.

O sa spuneti ca nu am de ce sa tratez cazul lui Morgan Geyser ca pe al unei preadolescente normale, fiindca ea are un diagnostic. Da, sunt de acord cu asta dar schizofrenia poate fi gestionata si ea, caci are suisuri si coborasuri, are momente cand lucrurile se inrautatesc, iar aceste momente sunt declansate de stres existential, la care copiii normali fac fata cu succes, dar copilul predispus la schizofrenie o ia pe aratura, ca sa zic asa, fiindca nu e nimic din lumea lui, niciun parinte, niciun profesionist din aria sanatatii mentale, care sa il tina cu picioarele pe pamant, sa il incurajeze, sa il ajute sa combata tendintele de a fabula si de a se lasa invis de fantasme. In aceste conditii, schizofrenia poate evolua catre cele mai triste forme ale sale.

Dar sa ne intoarcem la ideea articolului: care ar putea fi legatura intre cazul celor doua fete din Wisconsin si teoriile conspiratiei? Ei bine, un studiu recent demonstreaza faptul ca multi dintre noi suntem vulnerabili la teoriile conspiratiei pentru ca acestea sunt interesante si ne stimuleaza activitatea mentala. Totusi, asta, pe termen nu foarte lung, s-ar putea sa ne transforme intr-o societate umana dependenta de stimulare, si care cauta senzatiile tari, pe care le si provoaca, tocmai fiindca exista cerere.

Cu alte cuvinte, am putea deveni, foarte multi dintre noi, extrovertiti si cu tendinte catre dezechilibre comportamentale grave, cum ar fi cele de tip borderline sau psihopatic, care sunt niste tulburari de personalitate cunoscute pentru slabiciunea lor pentru senzatii tari.

Teoriile conspiratiei prezinta un fir epic care are foarte multe in comun cu operele de fictiune, cum ar fi un film de groaza sau un roman cu detectivi, declara cercetatorul Jan WillemVan Prooijen, profesor la VU Amsterdam, publicatiei de psihologie PsyPost. Acest lucru explica si faptul ca sunt asa atractive: oamenii gasesc ca teoriile conspiratiei sunt distractive, adica interesante si ca au darul sa acapareze atentia. Acest lucru este important fiindca rezultatele noastre arata faptul ca pe cat de distractive par aceste teorii, pe atat de tentati suntem sa le credem, afirma cercetatorul olandez.

Cu alte cuvinte, oamenii se duc la cei care inventeaza teorii ale conspiratiei, la fel cum se duc adolescentii pe internet sa citeasca povesti horror, fiindca povestile, ca si teoriile respective, sunt distractive, ne acapareaza atentia, inlatura plictiseala ne stimuleaza mental, si ofera o preocupare creierelor noastre. Oare asta spune ceva despre maturitatea noastra ca indivizi sau despre maturitatea societatii, ca intreg? Foarte posibil. De asemenea, acest lucru spune ceva si despre tendinta celor care cauta senzatii tari de a prefera teorii ale conspiratiei, dupa cum afirma cercetatorul de la universitatea din Amsterdam.

Studiile noastre indica si faptul ca senzationalizarea evenimetelor de stiri, cum ar fi niste alegeri, spre exemplu, in scopul de a creste valoarea distractiva si de entertainment a acestora, are darul de a creste credintele conspirationiste, afirma Van Prooijen. Asta este o adevarata lectie despre cum alegem sa prezentam stirile. Dar aceste descoperiri sugereaza ca senzationalizarea ar putea creste tendinta de a crede teoriile conspiratiei. Pentru castigul nostru, al tuturor, un adevar plictisitor este preferabil unor dezinformari distractive.

Dar hey, cand vorbim de binele nostru, al tuturor, vorbim despre binele jurnalistilor, interesati de cresterea audientelor, despre binele politicienilor, interesati sa puna la indoiala niste adevaruri pe care le neaga sau incearca sa le minimalizeze, sau vorbim despre binele populatiei, care isi doreste stimulare si distractie si, de dragul acestei stimulari, ar prefera sa ignore datele stiintifice? Dupa cum observati, aproape nimeni nu are un interes evident de a se proteja de gandirea conspirationista, si pare ca se confirma vechiul proverb care afirma ca ce este mai placut pe lumea asta, este fie imoral, fie ilegal, fie ingrasa.

Adevarul este ca si lucrurile pe care le consideram plictisitoare, cum ar fi poate o carte de psihologie, ar putea fi distractive, cu o singura conditie. Acea conditie este sa ne resetam sistemul de recompense al creierului. Ce inseamna asta? Traim azi intr-un ritm pe care psihologii sociali l-au denumit rat race, adica o cursa nebuneasca dupa bunuri si senzatiile pe care acestea le fagaduiesc. Dat fiind faptul ca sistemul psihic al omului modern a fost hranit cu stimuli stridenti in avalansa, acesta si-a pierdut capacitatea de a savura stimulii subtili, cum ar fi cei oferiti de o carte citita sau de un peisaj de natura, ori o muzica mai discreta.

Revenirea la un regim cu mai putina stimulare este posibila, dar necesita eforturi de re-adaptare. Aceste eforturi ar putea include descoperirea meditatiei, care implica tocmai reducerea drastica a surselor de stimulare si focalizarea atentiei pe lucruri mai simple. O alta resursa ar putea fi ceea ce se cheama dopamine fasting, (a tine post de la dopamina) sau altfel spus, incercarea de a renunta pentru anumite perioade de timp, la multe dintre placerile de zi cu zi, care ne si stimuleaza poate mai mult decat ar trebui. O metoda pe care am intalnit-o la unele persoane este aceea de a renunta la sonorul televizorului, ceea ce, fireste, injumatateste stimulii. Oamenii sunt creativi!

Cautarea senzatiilor se poate observa in moduri diferite la oameni diferiti. Astfel, in urma unor experimente clasice de psihologie, Marvin Zukerman a descoperit 4 tipuri de comportamente care tradeaza nevoia de stimulare:

CAUTAREA AVENTURII - a urmari activitati fizice care ofera stimulare nervoasa neobisnuita, potential periculoase, cum ar fi de exemplu, toate tipurile de diving si zborul cu parasuta.

CAUTAREA EXPERIENTEI - care consta in urmarirea de stimuli ai mintii si simturilor, a tot ce este complex si nefamiliar, cum ar fi calatoriile sau intalnirea de oameni noi.

DEZINHIBAREA - consta in cautarea senzatiilor prin intermediul celorlalti si urmarirea de oportunitati in ce priveste sexualitatea dezinhibata, consumul de alcool si droguri.

PLICTISEALA - este tendinta de a deveni plictisit de situatii familiare si repetive, de rutina muncii sau de intalnirea cu aceleasi persoane.

Daca aveti una sau mai multe dintre aceste tendinte, trebuie sa stiti ca nu suntem toti la fel, in sensul ca nu toata lumea se plictiseste si cauta senzatii in aceeasi masura ca si dvs., si ca aceste tendinte trebuie tinute sub control daca va doriti o viata predictibila, intre anumite limite de bun simt, si stabilitate in munca sau relatii. Cel mai probabil, cateva experiente ale copilariei, legate de modul cum ati interactionat cu mediul primar de socializare (familia), poate si mostenirea genetica, ar putea explica tendintele dvs. actuale. De asemenea, etapa de dezvoltare careia ii apartineti (adolescenta, adultul tanar) ar putea explica comportamentul de cautare a senzatiilor, in multe dintre cazuri.