Neputinta Invatata

  Ce faci pentru a-ti ascunde neputinta? Inventezi un joc umilitor, prin care iti afirmi "spiritul ludic" sau pur si simplu fugi? Neputinta invatata este una dintre cele mai fascinante arii de cercetare in domeniul psihoterapiei.

Neputinta invatata este un concept descoperit de catre psihologul pozitivist american Martin Seligman. Se refera la faptul ca, in conditii exceptional de stresante, care se repeta constant, invatam ca nu suntem capabili sa facem fata si renuntam la eforturile de adaptare.

Efectele neputintei invatate sunt deosebit de negative pe termen lung. Ele se vad atunci cand, avand de administrat o situatie moderat dificila, vom fi suficient de descurajati incat nici macar sa nu luam in calcul posibilitatea de a ne implica in rezolvarea problemelor respective. In timp ce viata solicita eforturi adaptative fiecaruia dintre noi, cel care a invatat neputinta renunta de la bun inceput la aceste eforturi, cu certitudinea nefasta ca ele nu au absolut niciun rost.

Dar oare cum se manifesta neputinta invatata? Cred ca are manifestari dintre cele mai subtile, desi se poate manifesta si prin simpla pasivitate sau evitare a situatiilor provocatoare - de exemplu, ignor sau evit orice incercare a altora de a se apropia de mine cu ganduri serioase, cum ar fi intemeierea unei familii - "La ce foloseste in fond o familie?!? Nu mi-a ajuns `fericirea` din familia de origine!?!". 

Adesea, neputinta invatata este deghizata in cu totul altceva, din teama persoanei respective de a nu fi asociata cu ideea de lasitate. In loc sa se vada ca am fugit din relatie, incep sa pun in scena jocuri penibile si umilitoare, sa pun tot felul de conditii si sa emit pretentii, din care ceilalti isi vor salva pielea la timp, si vor pleca ei primii. In felul acesta pot sa ii acuz de lasitate, in timp ce lasitatea proprie scapa perfect neobservata. Seamana putin cu situatia tipului caruia ii mureau in conditii misterioase toate nevestele...

Un alt mod interesant de a ne ascunde neputinta invatata este acela de a simula implicarea in situatii fara sorti de izbanda, de a lupta pentru o cauza pierduta de la bun inceput. De exemplu, te poti indragosti de cineva care este deja casatorit, sau de un star de la televizor, de cineva care locuieste in alta tara sau de cineva care pur si simplu te uraste. Faptul ca partenerul visurilor tale este ocupat, sau te respinge, te scuteste de a mai da piept cu provocarile reale ale relatiilor pe care le-ai putea intemeia cu unul dintre celelalte 8 miliarde de suflete de pe planeta.

Psihologia este mai mult decat despre medicina si a repara lucruri nesanatoase. Ea este despre educatie, munca si casatorie - are legatura chiar si cu sportul. Ceea ce vreau sa fac este sa ii determin pe psihologi sa lucreze cu oamenii pentru a-i ajuta sa cladeasca puncte de sprijin in toate aceste domenii. Martin Seligman

De fapt ceea ce Martin Seligman descoperise in anii sai de ucenicie, in experienta sa de contact cu animalele de laborator, fusese descoperit cu ceva timp inainte de catre Alfred Adler - este vorba despre complexul de inferioritate. Seligman, cel care avea sa devina presedinte al asociatiei psihologilor americani (APA), a observat ca animalele de laborator pe care se faceau cele mai sinistre experimente de psihologie, dupa ceva timp, incepeau sa nu mai raspunda la "stimularile" aplicate de cercetatori. Cateii folositi in cercetare ajunsesera sa se tavaleasca pe jos si sa schelalalie in cel mai jalnic mod.

As spune ca aceste animale pur si simplu sufereau de depresie iar modul in care se manifestau te-ar fi dus cu gandul la un atac de panica. Ele dezvoltasera aceste simptome ca urmare a multiplelor abuzuri la care fusesera supuse prin munca de cercetare stiintifica. A fost apoi nevoie de eforturi disperate din partea cercetatorilor pentru a le ajuta pe animale sa descopere "logica" experimentului, adica, spre exemplu, locul din cusca unde nu erau curentate. Cercetatorii trageau si impingeau cainii in acele locuri pentru a obtine o reactie adaptativa din partea acestor animale nefericite.

Am reflectat zilele acestea la aceste incidente si am inteles faptul ca ni se intampla la fel si noua. Cand viata ne dovedeste ca nu putem controla nimic si ca circumstantele ne depasesc, invatam ca nu mai avem o alta sansa decat aceea de a castiga mila. Cainii care se tavaleau pe jos schelalaind mai mizau doar pe bunavointa cercetatorilor. Plansul lor parea sa spuna "nu inteleg ce vrei de la mine, nu mai pot sa indur asta, trebuie sa incetezi pentru ca faci ceva gresit, cineva trebuie sa opreasca asta."

Neputinta invatata anihileaza capacitatea noastra de a ne implica in rezolvarea problemelor. La oameni, ea poate sa fie generalizata, adica sa cuprinda multiple arii ale vietii, in care persoana respectiva a inteles ca nu poate face fata, sau poate sa fie limitata doar la anumite domenii, spre exemplu, munca sau relatiile intime, ori prieteniile. In urma unei experiente nefaste cu radacinile in situatiile copilariei, o persoana isi cladeste cu timpul o identitate in care s-a conturat incompetenta sa, de care se va folosi mai tarziu pentru a evita orice eforturi legate de respectivele provocari.

"Eu pur si simplu nu inteleg de ce trebuie sa ai prieteni!" - par a spune unii dintre noi, ca urmare a unei istorii de viata in care prietenii i-au deziluzionat profund. Sau "Eu pur si simplu nu-i inteleg pe barbati!" - par a spune anumite femei cu o experienta nefasta legata de barbati. Vedem asadar cat de importante sunt experientele copilariei, si mai mult decat acestea, cat de importante sunt invatamintele cu care ramanem din ele. De aici ne formam asteptari si chiar strategii prin intermediul carora nu facem altceva decat sa ne protejam de situatiile pe care le consideram toxice.

Ai si tu vreo neputinta invatata?
Cum se manifesta aceasta?
Si cum ar fi viata ta in absenta ei?