Psihopedia



Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com
Latest Articles

miercuri, 25 martie 2026

Ce este manosfera? Ar putea fi genul de soluție extremă prin care scăpăm de paianjeni cu ajutorul ciocanului. Așa cum este ineficient și contra-productiv să elimini paianjenii cu ciocanul, tot la fel este să combați cultura woke cu ajutorul manosferei. 



☆ ☆ ☆


Unii consideră că manosfera reprezintă o speranță pentru salvarea masculinității. Alții văd manosfera ca pe o schimonosire a masculinității prin întoarcerea la modelele sociale ale trecutului și îmbrațișarea formelor tribal-abuzive pe care bărbăția le lua pe atunci ca și când ar fi de dorit. Am și eu o opinie în legătură cu asta pe care o voi împărtăși spre finalul articolului. Până atunci, niște detalii tehnice și câteva impresii pe care mi le-a lăsat documentarul despre manosferă de pe Netflix. 

Manosfera reprezintă o reunire a curentelor de gândire și trăire emoțională venite din zona bărbaților tineri, care, firește, au probleme de adaptare socială, deoarece tinerețea vine cu provocări multiple. Nu spun că sunt provocări doar pentru bărbați. Dar așteptările din partea lor sunt mari, poate puțin mai mari deoarece, spre comparație, o femeie își poate dori sau nu să intre în câmpul muncii — este o problemă de alegere personală care le îmbunătățește perspectivele și statutul. Ea poate să fie casnică și mamă cu normă întreagă și probabil că nimeni nu o va judeca. 

Pentru bărbați în schimb, există doar așteptarea ca ei să performeze în câmpul muncii, și, pentru că sunt bărbați, să performeze mai bine decât partenerele lor. Acest context face viața bărbaților tineri, lipsiți de experiență pe piața muncii destul de dificilă. La asta se adaugă și dificultățile întîmpinate în relațiile intime, de asemenea normale.

De aici și aceste orientări oarecum disperate ale bărbaților către stiluri de gândire care, poate, le oferă o supapă, fără însă a le rezolva problemele. 

  • INCELII — reprezintă o categorie distinctă de bărbați tineri care se simt respinși, au probleme emoționale mari și se descurcă greu în relațiile intime. Ei par să fi ajuns (prematur) la concluzia că nu sunt suficient de atrăgători și sunt plini de amărăciune din această cauză. Mai mult, ei le disprețuiesc pe femei și consideră că ele sunt sursa problemei, fiind emancipate și pretențioase. 
Lecturați și articolul Ce Este un Incel unde am descris în detaliu acest fenomen social. 

  • MGTOW — reprezintă abrevierea de la men going their own way, și se referă la acea categorie de bărbați tineri și singuri care își văd de treaba lor. Ceea ce înseamnă că, având valori tradiționale, au ales să se descurce fără ajutorul femeilor și, în special, fără a se afla într-o relație intimă cu vreuna, acuzându-le de intenții manipulatoare și egoiste. Aceștia au un soi de aroganță superioară în relație cu femeile, evitându-le și folosindu-le atunci când au ocazia. 
  • ACTIVIȘTII PENTRU DREPTURILE BĂRBAȚILOR — probabil le sună amuzant fetelor și femeilor deoarece ele nu percep vreo violare a drepturilor bărbaților, în comparație cu drepturile femeilor care încă sunt nesocotite, în ciuda progreselor înregistrate. Totuși acești activiști consideră că tații sunt nedreptățiți, în special în justiție, din cauza biasului existent la acest nivel. 
  • ARTIȘTII AGĂȚATULUI — (sau pick-up artists) ca furnizori de servicii, fac și ei parte din măruntaiele manosferei având rolul de a da încredere tinerilor bărbați prin intermediul unor rețete de agățat sau învățăndu-i cum să se comporte pentru a avea succes pe toate planurile, desigur și în plan romantic. 
  • ANTI-FEMINIȘTII — fac și ei pare din acest ecosistem al manosferei și îi recunoaștem după dorința de a combate mișcările feministe, pe care le consideră nu doar abuzive ci și motivate de ură. 
  • TINERII RELIGIOȘI — care probabil fac parte din manosferă fără să-și fi dat seama. Numeroși tineri debusolați de viața complicată a tânărului adult occidental, este atras de ortodoxie sau de islam, în special de biserica ortodoxă rusă care are filiale în multe locuri din lume. Băieții care s-au îndreptat în această direcție își doresc și ei să fie masculini, adică dominatori, în special cu femeile. 



Există un documentar pe Netflix numit Luis Theroux — În Interiorul Manosferei, unde puteți cunoaște câteva detalii esențiale despre ce este manosfera și cum se manifestă. Iată câțiva termeni cheie care definesc manosfera. 
  • CULTURA APARENȚELOR — se manifestă în preocuparea pentru întărirea musculaturii, proiectarea forței și a succesului. 
  • MASCULINITATEA TOXICĂ — comportamental, masculinitatea toxică se vede în agresivitate și comportament dominant, dictatorial, în special în relație cu femeile. La nivel mental masculinitatea toxică vine cu acest set de convingeri: bărbatul este superior, are drepturi pe care femeile nu le au și prin agresivitate și comportament dominant își poate impune punctul de vedere.
  • GUSTUL PENTRU CONSPIRAȚII — manosfera este un teren fertil pentru așa ceva iar conspirația-mamă, dacă putem spune așa, este cea referitoare la Matrix, care in România cred ca a devenit SISTEMUL. Ei bine, Matrix nu dorește ca tu, ca bărbat tânăr, să ai succes. Asta sună și ca o scuză bună pe care o poți lătra atunci când te întreabă lumea de ce există atâtea anchete și procese împotriva ta.
  • MISOGINISMUL DEGHIZAT — în ciuda faptului că influencerii afirmă mereu că iubesc femeile, ei își arată lipsa de respect față de acestea în diverse moduri: lipsirea de drepturi, relații extra-conjugale, comportamentul dictatorial.
  • CONTRADICȚIILE — din perspectivă axiologică, manosfera este o îmbinare stranie între valorile tradiționale și cele consumeriste: bărbații pot avea o familie cu roluri tradiționale dar pot duce și un stil de viața libertin, ei pot să creadă în Dumnezeu și auto-îmbunătățire și stil de viață sănătos dar pot să aibă și o companie care se ocupă cu video-chatul sau eventual să facă trafic de persoane. 
  • HOMOFOBIA — este o trăsătură destul de pregnantă a manosferei care pare să vină din direcția laturii religios-tradiționale a curentului. 
  • FASCINAȚIA PENTRU DICTATORI — manosfera îi vede pe dictatori drept bărbați adevărați deoarece aceștia proiectează forță și energie masculină, așa cum o înțeleg influencerii respectivi. De asemenea, idealul acestora este  acela de a deveni un mic dictator. 

Chiar dacă manosfera nu are o ideologie conturată crystal-clear pare că aceasta nu percepe vreo diferență între masculinitatea toxică și energia masculină. Și chiar dacă manosfera are și părți bune, despre care documentarul de pe Netflix nu vorbește suficient (cum ar fi stoicismul emoțional inspirat de filosofia stoică și faptul că oferă încredere tinerilor debusolați, poate și un stil de viața fără vicii), această promovare a imaginii bărbatului adevărat cu trăsături dictatoriale, găsesc că este periculoasă. Iar efectele se văd. Spre exemplu, dvs nu aveți impresia că de când cu această manosferă, trăim într-o lume a rachetelor, a exploziilor și a distrugerii?

Deloc întâmplător, idolii influencerilor manosferei, Vladimir Putin și Donald Trump, pe care aceștia nu se sfiesc să-i susțină cu fiecare ocazie, se află la originea acestor confruntări armate care nu se mai sfârșesc. Manosfera a transformat lumea într-un loc în care cooperarea nu mai primește nicio șansă. Cooperarea nu atrage atenția iar fără atenție, faliment scrie pe noi

În schimb conflictul și bravada, circoteca de dragul spectacolului, au devenit politică de stat. Manosfera a susținut liderii fasciști și încă o mai face, iar manosfera în sine ar putea fi doar o altă haină pe care a îmbrăcat-o fascismul. De altfel, există similitudini importante între ideologia manosferei și fascism: cultul bărbăției agresive, al inegalității naturale, gustul pentru conspirații și auto-victimizarea (femeile ne asupresc). Cu alte cuvinte, dacă manosfera și-ar constitui un partid politic, probabil acesta ar fi profund fascist. 

Lecturați și articolul Fascismul și Măștile Sale, unde am descris această ideologie toxică. 

O altă fațetă periculoasă a manosferei a fost sesizată de femei: influencerii manosferei nu au nicun respect pentru femei, așa cum, în general, respectul pe care îl afișează vreodată este pentru cei ca dânșii sau față de dictatori precum Putin și Trump. Îi auzi vorbind despre felul cum femeile n-ar trebui să voteze și locul femeii este acasă (ca să nu spun la cratiță). Mai mult decât atât, convingerea profundă a acestora este că femeile își doresc un dictator care să fie un bun furnizor (provider) pentru familie și să le abuzeze ocazional, emoțional sau fizic.

Cred că avântul pe care l-a luat acest concept se datorează exceselor probabil neintenționate ale curentelor dominante anterioare —vezi cultura woke. Doar că această soluție pe care au identificat-o tinerii bărbați de azi reprezintă un exces în sine. Este genul de soluție de tip uciderea paianjenului cu ciocanul, dacă-mi permiteți această metaforă. Așa cum este total ineficient să scapi de un paianjen cu ajutorul ciocanului, tot la fel este ineficient și contra-productiv să scapi de cultura woke cu ajutorul manosferei. 







(1) Imaginea Influencer, by Marius DeWolf, via Gemini
Continue reading

marți, 17 martie 2026

Este inteligența artificială un înlocuitor al creativității umane sau mai curând un amplificator al acesteia? În timp ce experimentam cu AI-ul și în timp ce mă confruntam cu diverși detractori ai creației potențate de AI, am descoperit termenul de IQ artistic. Ce este acesta?



☆ ☆ ☆


În caz că vă doreați și alte știri tulburătoare despre inteligența artificială... un studiu realizat de curând în Republica Cehă a descoperit faptul că nudurile generate prin inteligența artificială sunt preferate nudurilor reale în ce privește atractivitatea lor. Deși subiecții erau capabili să sesizeze că nudurile reale erau realiste în comparație cu cele generate prin AI, totuși, cele generate prin AI câștigau la capitolul atractivitate sexuală și satisfacție estetică. 

Știți că nu-mi place să prezint designul experimentelor și o fac foarte rar, deoarece nu asta este misiunea Psihopediei. Dacă preferați astfel de detalii le puteți descoperi pe situl PsyPost. Este mult mai interesat să discutăm despre implicațiile acestor descoperiri. Spre exemplu, pe măsură ce continuă acest asalt al AI asupra omenirii, este foarte probabil ca imaginile idealizate generate artificial să modifice percepțiile asupra propriei atractivități cât și așteptările noastre în ce privește atractivitatea celor din jur — nu de alta dar AI-ul nu generează (deocamdată) bebeluși și noi deja aveam o problemă cu natalitatea.

Evident, ne luptăm cu acest fenomen de ceva timp, deoarece modul cum ne prezentăm pe rețelele sociale este filtrat în mod excesiv, generând așteptări nerealiste și adesea tulburând în fel și chip sănătatea mentală a celor vulnerabili. Revenind la discuția despre implicații, trebuie să conștientizăm faptul că AI pare că înțelege care sunt elementele care declanșează un răspuns favorabil în creierul uman și modul în care acest răspuns favorabil poate fi obținut. 

Și dacă se întâmpla asta la nivel de instincte primare, oare, prin extrapolare, nu s-ar putea întâmpla și în ce privește arta generată prin intermediul AI? Probabil că da. Am avut de curând o discuție destul de aprinsă cu domnul Remus Cernea care a publicat un articol pe contul său de Facebook în care se străduia să desființeze orice încercare a unora ca mine de a se considera artiști sau creatori de artă. Am considerat că este o problemă de reticență în fața noului — ceea ce este trist venind din partea unui rocker. 

Ce este arta? Producțiile muzicale realizate de AI sunt sau nu artă? 
Există diferențe fundamentale între o creație artistică umană și o simulare computațională realizată de AI la o simplă solicitare descriptivă din partea unui om. De aceea, opinia mea filosofică despre deosebirea dintre actul de creație artistică autentic și orice simulare computerizată a artei este aceasta:
Ar trebui să considerăm artă doar acele creații care declanșează o emoție estetică și în creatorul de artă, nu doar în receptorul unei opere. Din această perspectivă, arta creată de AI nu ar trebui considerată artă în sens deplin. Este doar imitație matematic-algoritmică, bazată pe creații autentice anterioare din care simulează noi creații, fără însă a exista vreo conștiință și vreo emoție în „actul creator”. (...)
Întrebarea este: dacă scrii un text pentru AI în care să îi ceri să îți „creeze” o baladă de genul Nothing Else Matters și AI-ul chiar generează o astfel de piesă care sună excelent, vei considera sau nu piesa respectivă ca fiind o operă de artă? Întrebarea se referă la situația când producția AI este generată fără o contribuție de ordin muzical din partea unui om. (Sursa: Remus Cernea, Facebook)

 




Răspunsul d-lui Cernea la această întrebare a fost că orice produs artistic generăm prin AI, oricât de mult ne-ar impresiona sau oricâte emoții ar genera în noi, nu poate fi considerat artă și cu atât mai puțin artă de valoare. Motivul identificat de dumnealui este absența conștiinței, a intenționalității și a emoției creatoare. Am încercat să-i explic faptul că, viziunea artistică pe care o conține acel prompt (intrucțiune pe care o dai aplicației AI) este la fel de importantă, dacă nu chiar mai importantă decât produsul activității artistice. Și am avut ocazia să descopăr faptul că domnul Remus Cernea este extrem de inflexibil, ca să nu spun încăpățânat. Iată și răspunsul meu:

1. Cred ca este foarte relevant faptul ca dvs nu aveti experienta cu AI-ul deoarece va dati cu parerea despre ceva ce nu cunoasteti, nu intelegeti si nu puteti fi indreptatit sa emiteti opinii in legatura cu acel ceva.

2. Dvs nu stiti cata dedicatie, cat efort creativ, cat stil personal si cata maiestrie sunt necesare in aparitia unei creatii potentate de AI tocmai fiindca va lipseste experienta cu AI.

3. Am tot incercat sa va explic faptul ca indiferent de preconceptiile pe care le au unii cu privire la creatia potentata de AI, calitatea rezultatului va depinde decisiv de variabilele individuale (care vin prin contributie UMANA).

4. Nu e ca si cand daca ne-am apuca amandoi sa facem cu AI un cantec despre algele marine ar iesi ceva asemanator (fiindca, asa cum reiese din interpretarea dvs, nu conteaza decat ceea ce decide aplicatia AI). Va garantez ca se va vedea in rezultatele noastre personalitatea fiecaruia dintre noi si gusturile noastre muzicale (deci un stil, un concept si, eventual, timpul investit - iata cum pica argumentele dvs!)

5. Gasesc ca argumentele aduse de dvs cu privire la valoarea artistica a creatiei potentate de AI sunt bazate in totalitate pe preconceptie pe care incercati sa o prezentati drept "principiu". Potrivit acestui principiu munca de contabilitate este valoroasa pentru ca se face cu creionul si hartia si lipsita de valoare daca se face cu ajutorul calculatorului.

6. Veti spune ca munca de contabilitate nu implica creatie si creativitate. Bun, dar ce ar fi solourile lui Kirk Hammet fara pedala wha-wha? Sau ce ar fi Little Wing a lui Hendrix fara whammy bar? Cum de nu interfereaza aceste elemente cu "principiile" dvs?

Chiar daca nu voi reusi niciodata sa va demonstrez ca nu exista vreo diferenta intre creativitatea umana si creativitatea umana potentata de AI (probabil imposibil) gasesc ca am adus destul de multe argumente in favoarea ideii ca AI este mai curand un catalizator al creativitatii umane decat un fals, si atat, asa cum incercati dvs sa ne convingeti. A putea sa experimentezi, sa combini, sa imaginezi diferite combinatii de stiluri si influente reprezinta o sansa care li se ofera celor preocupati de creatie muzicala. Faptul ca AI-ul genereaza un rezultat direct al acestor concepte si viziuni artistice este un fapt remarcabil. Persoanele creative vor iubi la maxim aceste aplicatii, daca nu cumva vor fi oprite de comentariile "principiale" (adica pline de preconceptii).


Există deja studii care susțin faptul că există o puternică prejudecată la nivelul percepției publice în ce privește valoarea artistică a produselor activității obținute prin intermediul AI. Cu toate acestea, oamenii ar fi dispuși să aprecieze astfel de produse dacă nu ar ști că acestea au fost generate prin intermediul AI. Motivul pentru care se întâmplă asta este acela că efortul, intenționalitatea și măiestria umană au fost în mod tradițional asociate cu valoarea artistică. 


Bine, există părinți care detestă artiștii și s-ar îngrozi să audă că ți-ai găsit unul și vreți să vă căsătoriți, dar asta este cu totul altă discuție! Totuși, în privința artei, vrem să avem de-a face cu ceva făcut de om. Din experiența proprie vă pot spune că este ușor să generezi, prin AI, artă de proastă calitate. Ca și un artist propriu-zis, dacă ai standarde și o viziune artistică (deci intenționalitate), pierzi poate la fel de mult timp ca și un artist care se chinuie să găsească linia melodică potrivită (deci efort). Doar intrumentele pe care le folosești sunt altele.


În final, artistul cu aplicația AI, fie din exasperare, fie pentru că a avut noroc (ceea ce se poate întâmpla și artiștilor normali dar la ei se numește inspirație) ajunge să se mulțumească cu a 50-a versiune a cântecului care nu este excepțională. Apoi artistul dă o comandă greșită și aplicația generează o chestie absolut genială care a apărut absolut întâmplător, ca urmare a unei apăsări de buton greșite... dar tot pornind de la niște instrucțiuni. Ceea ce, așa cum spuneam mai sus, i se poate întâmpla și artistului tradițional.


Explorarea și experimentarea sunt importante în ambele forme de artă. Nu aș vrea să vă iluzionați în mod inutil. În primul rând trebuie să vă placă ce faceți. Poate vă place mai mult să urmăriți o partidă din campionatul de fotbal ori să urmăriți Netflix. Tot respectul! Și eu sunt la fel ca dvs. Dar sunt importante standardele și da, este important efortul. Impresia de facil este falsă. Impresia că oricine poate face artă prin AI este o iluzie. 




De altfel, cele mai bune rezultate în acest domeniu sunt obținute tot de artiști. Atunci când AI devine un amplificator al creativității și al abilităților artistice, rezultatele pot fi impresionate. Dar AI-ul nu poate fi un înlocuitor al creativității, nu poate înlocui simțul artistic, viziunea artistică sau gustul pentru artă, cultura generală artistică, familiarizarea cu diferitele modalități și stiluri de expresie artistică, cu diferiți creatori din domeniu — ceea ce am putea numi IQ-ul artistic, deși poate înlocui anumite abilități specifice fiecărui domeniu artistic pentru care unii se pregătesc și se perfecționează timp de zeci de ani. 


Ca să-l parafrazez pe Eminescu, e ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune. De fapt, nu este ușor deloc, dimpotrivă! Și dacă crezi că AI-ul te va ajuta, te înșeli amarnic. În rest, există probleme legate de fricile în ce privește cine controlează pe cine (mașina pe om sau vice-versa), există preocupări etice și există multe alte probleme cauzate de reticența în fața noului, care, cel mai probabil, vor dispărea odată cu desensibilizarea noastră progresivă și odată cu împrietenirea noastră cu aceste noi forme de activitate umană. Cred că și domnul Cernea este stăpânit de astfel de prejudecăți sau frici.  


Și deoarece suntem pe un blog de psihologie, poate nu ar trebui să subestimăm posibilitatea de a introduce aplicațiile AI în ceea ce numim art-terapie. Sigur, este prima dată când auziți așa ceva dar această idee merită explorată. Pe de o parte intervine ideea de evaluare a clienților prin produsele activității lor care, probabil vor suna sau vor arăta mai bine decât ce am văzut eu în grupurile de art-terapie. Pe de altă parte, nu văd de ce nu ne-am putea bucura de virtuțile eliberatoare sau terapeutice ale artei generate prin intermediul AI. 









(1) Imaginea My Name is Amber, de Marius DeWolf, via Gemini

(2) PsyPost (acc. 17.03.2026), AI generates nudes that outrank real photographs, website: PsyPost.org

(3) National Library of Medicine, (acc. 17.03.2026), Humans versus AI: whether and why we prefer human-created compared to AI-created artwork, website: NCBI
Continue reading

sâmbătă, 28 februarie 2026

Probabil că ați observat și voi, violența este la modă (iar). În fiecare zi vedem consecințele modelelor care practică violența și scapă nepedepsite sau chiar obțin niște recompense pentru violența etalată. Trăim într-o supă a violenței și bănuim cine este bucătarul șef.



☆ ☆ ☆


În timp ce noi deveneam conștienți de chestiuni precum masculinitatea toxică, agresivitatea cronică (ca o componentă a unor tulburări de personalitate sau a unor tulburări afective, dar și ca sursă de probleme sociale în sine), în timp ce deveneam conștienți de impulsivitate, lipsa auto-controlului și de celelalte elemente ale aceluiași spectru de probleme mentale, iar unii dintre noi chiar luau măsuri concrete în acest sens, frecventând workshopuri, vizionând videoclipuri și lecturând articole sau cărți, ei bine, pare că ceva s-a schimbat... 

Unii cred că Vladimir Putin a pus capăt pandemiei — prin aceea că oamenii au acum ceva mai serios de discutat decât COVID19, cum ar fi războiul din Ucraina. Desigur, aceasta este o aberație iar psihologic vorbind, este o corelație iluzorie — în sensul că s-a stabilit o relație de cauzalitate între două evenimente succesive care nu au absolut nicio legătură între ele. Eventual, este posibil ca Putin să fi așteptat să dezvoltăm o imunitate de grup, care se presupune că a apărut undeva la începutul anului 2022, pentru a-și putea începe invazia în condiții de siguranță, dacă putem spune așa. 

Deci nu, Putin nu a pus capăt pandemiei iar, ca fapt divers, în cele mai populate zone din Rusia oamenii au fost vaccinați fix ca vitele — prin urmare Putin nu ar trebui să fie eroul dvs., ca anti-vaccinist ce sunteți. Dar înțeleg că acestor persoane le place Putin, deoarece el întrupează un tip de anti-erou care le-a redat speranța în masculinitate, așa cum o înțeleg dânșii. De altfel dumnealor, li s-a părut multă vreme că acea corectitudine politică, care își avea derapajele sale, de ce să nu recunoaștem, le extermina în mod sistematic masculinitatea în timp ce le oferă femeilor și minorităților prea multe drepturi. 

Acum, după cum observați, s-a cam terminat cu tot ce înseamnă corectitudine politică, deoarece unii dintre noi ne zbatem să restabilim diferența între bine și rău în timp ce restul au îmbrățișat răul ca pe o formă de rebeliune împotriva unei societăți care le cerea prea multe eforturi de adaptare. Mai mult, aceștia din urmă consideră că relațiile de forță pe care se baza societatea patriarhală tradițională ar trebui să ocupe un loc în viața noastră, chiar și dacă rezultatul este abuzul, inechitatea și violarea oricăror reguli stabilite anterior. 

Prin urmare, acum nu ne mai preocupă nici corectitudinea politică, nici workshopurile de dezvoltare personală în care învățam despre auto-control și o viață eliberată de dictatura impulsurilor distructive deoarece, avem, de la cel mai înalt nivel semnale de liberalizare a furiei și de autorizare a violenței. Dacă în trecut ne străduiam să scăpăm de furie și agresivitate acum am descoperit că este suficient să-i convingem pe ceilalți că acestea erau justificate — știți argumentul cu fusta prea scurtă, nu-i așa? 

Și toate acestea se datorează, desigur, lui Vladimir Putin, care ne-a scăpat și de plandemie, dar și de corectitudinea politică impunând această modă a violenței fără margini — căci SCOPUL SCUZĂ MIJLOACELE, sau cel puțin așa cred psihopații. În plus, PROPAGANDA SCUZĂ MJLOACELE, și pare că lumea s-a umplut de propagandiști. 

Unii sunt plătiți să afirme că violența lui Putin este justificată istoric, antropologic, natural, precum și de faptele din trecut ale tuturor celorlalți — ceea ce numim what-about-ismul cinic rusesc. Pe scurt, istoria ne oferă licență pentru a fi animale. În afară de propagandiștii plătiți, restul fac propagandă putinistă gratuită din motivele prezentate mai sus. Căci, ca să-l parafrazez pe Mike Tyson, fiecare are un plan de emancipare a bărbaților până când primește un pumn în gură. Acel pumn în gură ni l-a dat Vladimir Putin. 




Putin a demonstrat că poate să pună în fapt cele mai absurde și violente acțiuni și că nimeni nu-i poate face nimic, ceea ce unii percep drept o formă de masculinitate — poate chiar o revanșă a masculinității împotriva corectitudinii politice și a eforturilor de civilizare care ni se cereau în urmă cu doar câțiva ani.  Nu știu dacă v-ați întrebat vreodată care ar putea fi consecințele acestei revoluții a masculinității toxice. Mă refer la impactul ei asupra fiecăruia dintre noi. 

Ei bine, această revoluție a masculinității toxice care eclipsează înțelepciunea, bunul simț, diplomația și noblețea umanistă nu poate avea decât consecințe toxice la nivel micro-social — asupra grupurilor sociale, familiilor și indivizilor. Desigur, ceea ce afirm acum este o speculație bazată pe ideea de putere a exemplului și învățare socială sau învățare vicariantă. Oamenii chiar învață din exemplu, și în ziua de azi acest exemplu nu trebuie să fie direct — contactul nostru cu exemple de tot felul, din întreaga lume, este facilitat de mass-media și de social-media. 

Învățarea vicariantă este un proces psihologic prin care o persoană dobândește noi comportamente, abilități sau răspunsuri emoționale prin simpla observare a unui model (altă persoană), fără a trece direct prin experiența respectivă. Acest tip de învățare bazat pe observație și empatie, parte a teoriei socio-cognitive, permite achiziționarea de cunoștințe prin observarea consecințelor (recompense sau pedepse) aplicate modelului.

Ei bine, atunci când observăm că modelul se comportă ca un animal (ucide, violează, fură, etc) și nu pățește nimic, dimpotrivă, primește niște teritorii, niște medalii și niște generoase sume de bani, acest comportament poate deveni o alternativă viabilă și poate fi luat în considerație pentru rezolvarea de probleme personale curente. Prin urmare, putem lansa ipoteze cum ar fi următoarele. 

Un model de masculinitate toxică care își pune amprenta asupra unor largi părți din societate ar putea influența copiii să devină mai agresivi și lipsiți de înțelegere unii cu alții, ar putea influența soții să devină mai intoleranți, ducând astfel la recrudescența violenței domestice, ar putea influența colegii de serviciu să-și rezolve problemele prin scandal, ar putea influența unele celule teroriste să adopte tactici și operațiuni letale și da, ar putea inspira anumiți șefi de state să inițieze acțiuni militare similare. 

Și pe undeva, cu tristețe, constat că tabloul acesta ne este de fapt familiar — au apărut cazuri de copii care s-au kilărit între ei, au fost atentate teroriste de o cruzime fără margini, au fost răpiți șefi de state și au apărut războaie noi. Omenirea pare c-a luat-o razna și, oricât am dori să ignorăm ori să minimalizăm ceea ce se întâmplă zi de zi, aceste semnale ajung la noi în fiecare zi. Sigur, violența a făcut mereu parte din repertoriul comportamentului uman, există numeroase alte surse și explicații, dar faptul că trăim zilnic în această supă a violenței pe care ne-a gătit-o Putin nu poate fi nici evitată și nici rămâne fără consecințe. Ne-am săturat cu toții de ea dar soluția nu este să-l recompensăm pe bucătar.  








(1) Imaginea Nightmare, de Chris F, via pEXELS
Continue reading

sâmbătă, 21 februarie 2026

Înfrângerea se transformă în victorie iar victoria devine înfrângere cu multă ușurință. Este o problemă de întrebuințare a pieselor de șah. Așa cum pierzătorii au nevoie de încurajări, poate cea mai subtilă nevoie psihologică a câștigătorilor este să fie aduși cu picioarele pe pământ.



☆ ☆ ☆


Fiindcă blogul Psihopedia este și un blog despre personalități și oameni, m-am gândit să vă prezint cazul domnului Mariano Barbacid. Probabil că nu ați auzit despre dumnealui și asta e păcat deoarece povestea lui este remarcabilă, aproape la fel de interesantă ca și descoperirile și activitatea sa științifică. Ei bine, Mariano Barbacid este un cercetător din Spania care și-a dedicat activitatea descoperirii unui leac pentru cancerul pancreatic.

Cancerul pancreatic este cunoscut și sub denumirea criminalul silențios — sugerată de faptul că este un tip de cancer deosebit de greu de depistat în stadiile incipiente ale dezvoltării acestuia, care se dezvoltă fără o simptomatologie evidentă și care, din păcate, vine cu o rată de deces foarte mare. Cu alte cuvinte, cancerul pancreatic, reprezintă un domeniu de cercetare care necesită eforturi aprofundate dar și investiții. 

Ei bine, Mariano Barbacid, care are în prezent 76 de ani și-a petrecut 24 de ani în Statele Unite, unde s-a stabilit după terminarea studiilor și a activat în diferite centre de cercetare: National Cancer Institute sau Bristol Myers Squibb unde a îndeplinit funcția de șef al programului de cercetare a cancerului timp de 10 ani. Mă gândesc că astfel de detalii biografice ar putea să vorbească de la sine despre valoarea profesională a acestui om. 

Dar Mariano Barbacid s-a întors în Spania în anul 1998 deoarece țara sa tocmai începea un program serios de cercetare a cancerului la Centro Nacional de Insvestigaciones Oncologicas și avea nevoie de o persoană precum dumnealui pentru a pune bazele și a conduce operațiunile unui astfel de centru. La începutul acestui an 2026, acest centru a anunțat că a obținut câteva rezultate promițătoare în laborator, în privința tratării cancerului pancreatic.




Și astfel am ajuns să văd și eu cine conduce acest centru cu rezultate care se anunță a fi revoluționare într-un domeniu în care este mereu loc pentru mai bine. Apoi, în tip ce mă documentam, descopăr faptul că Mariano Barbacid, care, după cum observați are un semn pe față (pată de vin) din naștere, este și autorul unei lucrări științifice numite Betrayed by Nature — Lupta cu Cancerul. Ideea acestei lucrări cu titlu atât de sugestiv și interesant este următoarea: cancerul reprezintă un proces natural care învinge mecanismele de control ale corpului iar natura ne trădează tocmai prin faptul că permite mecanismele complexe care conduc la cancer.

Betrayed by Nature, (în traducere Trădat de Natură) pare a fi mai mult decât o obsesie științifică a lui Mariano Barbacid. Știți că uneori, când vedem o persoană înzestrată din punct de vedere fizic, un tânăr sau o tânără de o frumusețe sau forță ieșite din comun, spunem că a câștigat loteria genetică. Probabil că nimeni nu a afirmat vreodată că Mariano Barbacid a câștigat loteria genetică, dimpotrivă, ca să parafrazăm titlul cercetării sale, am putea spune că tipul a fost trădat de natură. 




Cu toate acestea, destinul cercetătorului spaniol pare a fi mai curând o poveste de succes. Mecanismul psihologic implicat în această poveste a fost identificat de Alfred Adler — compensare. Am scris pe larg despre compensare în articolul Spărgătorii de Oglindă, unde am analizat cazul lui Mary Ann Webster, o femeie (trădată de natură) care s-a născut cu o dereglare hormonală gravă și a devenit cea mai urâtă femeie de lume, drept pentru care a avut o carieră de succes la... circ! (true story).

compensare, [DEX]: 1) Înlocuirea a ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal ca valoare). 2) Echilibrare. 3) Îndreptarea unui rău printr-un bine. 4) Răsplătire. 5) Despăgubire. 6) (Fiz) Micșorare (sau anulare) a unui efect sau a unei acțiuni. 7) (Med) Reducerea sau revenirea la o stare de funcționare normală, de echilibru.
Iată, pe scurt, puțină teorie adleriană privind compensarea, pseudo-compensarea, supra-compensarea.

  • Compensare Simplă ~ Principiul: "Sunt urât, dar pot sa devin deștept". Te dedici tuturor acelor activități care iți sporesc cunoștințele si posibilitățile de adaptare prin inteligență si cultură.
  • Pseudo Compensare ~ Principiul: "Sunt urât și o să devin și rău (poftim!)". Te dedici acelor activități prin care poți sa te răzbuni pe lumea care nu te ințelege, care te marginalizează si te umilește. 
  • Supra-Compensare ~ Principiul: "Sunt urât dar pot sa devin frumos". Te dedici tuturor acelor activități pe care le presupune auto-îngrijirea: inclusiv stilul sănătos de viață (odihna, mișcare suficientă, alimentație sănătoasă), îmbrăcăminte îngrijită și chiar machiaj, de ce nu?
  • Compensarea Mentală (budista) ~ Principiul: "Sunt urât dar (hocus-pokus) nici măcar nu am nevoie să fiu frumos." sau, altfel spus, "Strugurii sunt acri".  Eforturile se fac exclusiv în plan mental, pentru a te convinge pe tine însuți de adevărul acestui enunț.

În ziua de azi, a câștigat ceva notorietate termenul de copium — (rezultat din alăturarea cuvintelor opium și coping) un termen de internet slang prin care cineva caută să-și îndulcească eșecul printr-o reinterpretare a faptelor în favoarea propriei persoane. Copium are la bază compensarea mentală budistă și este utilizat în exces de propaganda rusă care încearcă să-i convingă pe ruși și pe noi toți că sancțiunile internaționale nu contează, că ei pot să se descurce fără tehnologie occidentală, că avioanele rusești vechi de 50+ ani (care se mai prăbușesc ocazional) cad din cauza occidentului decadent, etc.

În cazurile de așa zisă inferioritate organică (termen din psihologia adleriană), probabil cea mai la îndemână atitudine este pseudo-compensarea — copiii care s-au născut cu probleme mentale sau fizice, aleg să îmbrățișeze o carieră de luptă cu societate care îi marginalizează, prin infracționalitate sau auto-sabotare sistematică, rezultatul fiind catastrofal — probleme mentale și sociale de o gravitate în creștere: viață pe străzi, dependență de substanțe, violență, crimă organizată, etc.

Și adesea, în ciuda inferiorității organice, cei pe care îi vedem azi având succes într-un domeniu sau altul, datorită compensării care canalizează energiile motivaționale în direcții constructive și social acceptabile, au început tot prin pseudo-compensare și au descoperit în timp o cale mai bună. Ca părinte a unui astfel de copil vă revine misiunea delicată de a da sens universului aparent absurd în care trăiește un copil trădat de natură. 

Este dificil dar nu imposibil. Și, poate, din anumite puncte de vedere, o carieră într-un domeniu atât de pretențios cum ar fi cercetarea cancerului, IT-ul și așa mai departe, le vor fi mai accesibile celor cu inferiorități organice deoarece multe dintre problemele și provocările pe care le întâmpină copiii care au câștigat loteria genetică îi vor ocoli pur și simplu pe cei cu inferiorități organice. Spre exemplu, un copil cu inferioritate organică nu va merge la petreceri unde se consumă droguri și apar conflicte pe fondul consumului de alcool. 

Așa cum unii sunt trădați de natură, alții sunt trădați de faimă și chiar de loteria genetică pe care au câștigat-o. S-ar părea că, măcar uneori, interacțiunea între un aspect fizic foarte plăcut și societate are drept rezultat foarte mult ghinion — am scris despre asta în articolul Norocul Ghinion. În aceeași ordine de idei, de foarte multe ori, câștigătorii la loterie, au de asemenea foarte mult ghinion — fenomen despre care am scris în articolul Blestemul Câștigătorului. Nu în ultimul rând, mai există și Blestemul Resurselor despre care am scris în articolul cu acest nume.








(1) Imaginea Alone, de David Kanigan, via Pexels

(2) Wikipedia, (acc. 21.02.2026), Mariano Barbacid, website: Wikipedia.org
Continue reading

sâmbătă, 7 februarie 2026

Experimentul utilizării libere a internetului durează de aproximativ 2 decenii iar unii dintre noi nu sunt tocmai încântați de rezultatele acestui experiment. După ce Australia a interzis accesul copiilor pe rețelele de socializare, câteva state par dispuse să urmeze exemplul Australiei. Motivele pro și contra.



☆ ☆ ☆


Observăm la nivel global o tendință de a crește vârsta la care minorii își pot face conturi de social media. Unele țări au introdus deja astfel de restricții (Australia și Danemarca) în timp ce în numeroase alte țări, în special din Europa, dar și câteva state americane, s-a trecut de la dezbatere publică la diverse stadii de adoptare a unor măsuri legale în acest sens. După cum știți probabil, printre aceste țări se află și România, unde, în Senat, a fost votată legea Majoratului Digital.

Aș vrea să fac o observație privitoare la Australia, care a devenit liderul acestui pluton internațional preocupat de introducerea unor interdicții în utilizarea internetului de către minori. Poate vă gândiți că australienii au tendințe dictatoriale, pe care le-am putea întâlni mai curând în statele comuniste sau totalitare — China și Rusia sunt cunoscute pentru restricțiile de tot felul de care au parte utilizatorii de internet și poate că unii se gândesc la faptul că țările occidentale s-au inspirat din acea parte a lumii. De altfel, ne sunt încă proaspete în memorie măsurile Covid19 luate în Australia.

Adevărul este că în Australia există o preocupare accentuată pentru problemele ce țin de sănătatea mentală. Publicul larg este foarte deschis pentru informare și auto-educare în ce privește problemele asociate acestui subiect. Evident, asta se întâmplă mai curând în metropolele australiene și este firesc să fie așa. În plus, există programe guvernamentale care înlesnesc accesul la servicii de consiliere și psihoterapie și chiar o Strategie Națională pentru Sănătatea Mentală.

În Australia cazurile de bullying online au fost tratate cu deosebită îngrijorare. A existat spre exemplu cazul Amy Dolly Everett, o fată de 14 ani care a fost hărțuită online în mod necruțător, ceea ce a avut drept consecință sinuciderea ei în 2018. Acest eveniment tragic a dus la apariția unei legi care îi poartă numele și care a înăsprit pedepsele pentru hărțuire online, a extins definiția hărțuirii și a introdus măsuri de protecție împotriva hărțuirii, urmăririi abuzive (stalking), sau intimidării. 

Australienii au fost mai sensibili la fenomenele asociate abuzurilor online și au trecut la măsuri legislative progresive. Și asta se întâmplă într-o țară unde procesele democratice sunt absolut admirabile și se realizează în mod impecabil, unde oamenii iubesc democrația și libertățile individuale. Personal, am urmărit multă vreme 60 Minutes Australia pe YouTube și am fost mereu plăcut impresionat de atașamentul față de valorile democratice care pare a fi o trăsătură națională.

Așa stând lucrurile, ajungem în anul 2026 când această preocupare pentru sănătate mentală și siguranță online ne pune în fața unei interdicții de a mai folosi rețelele sociale de către australienii sub 16 ani. Vă mărturisesc că nu știu dacă este o decizie bună. Australienii fac un experiment la care, iată, vor să participe și alte state ale lumii libere, în condițiile în care experimentul utilizării libere a internetului durează de vreo 2 decenii, iar unii dintre noi nu sunt tocmai încântați de rezultatele acestuia. 

Întrebarea care se ridică este următoarea: sunt copiii sub 15-16 ani capabili să gestioneze pe cont propriu provocările care apar în social media? Și acesta este un exercițiu pur intelectual, ca un experiment de gândire, deoarece adulții din ziua de azi nu au crescut cu internetul, ce să mai vorbim despre adulții din România, care au crescut, mulți dintre ei în cadrul sectar al dictaturii ceaușiste și au avut de gestionat cu totul alt tip de provocări. 

Am văzut însă cum folosesc copiii rețelele sociale, am avut ocazia să observăm nebunia provocărilor TikTok, bullyingul și, desigur, nevoia de a atrage atenția prin intermediul a ceea ce se cheamă shock value — atragerea atenției prin intermediul unor acțiuni, texte, opinii, etc, care stârnesc o reacție emoțională puternică, de regulă o reacție negativă (dezgust, furie, teamă). Spre exemplu, o acțiune care violează normele ori așteptările sociale va atrage aproape sigur atenția și va stârni controverse. 

Desigur, și adulții fac asta atunci când postează opinii aberante — unii adulți afirmă că Putin este patriot, doar pentru a crea o reacție emoțională puternică și pentru că știu că o astfel de opinie va atrage extrem de multe reacții. Dar nu le putem interzice accesul pe rețelele de socializare deși modul lor de acțiune trădează aceeași imaturitate funcțională. Să revenim la copiii adevărați! Sunt ei capabili să gestioneze provocările din social media?

Știți, este trist că trebuie să luăm decizia asta fără a discuta cu acești copii cărora va trebui să le spunem zilele astea că nu mai au dreptul să-și posteze preocupările pe Facebook sau TikTok. Și este puțin nedrept faptul că nimeni nu a vorbit despre efectele pozitive ale utilizării rețelelor sociale. Chiar așa! Pun pariu că nu știați că există, conform unor studii, efecte pozitive ale utilizării rețelelor sociale. Se vorbește, de exemplu, despre cultivarea relațiilor cu prietenii, despre susținere reciprocă, despre afirmare de sine și creativitate. 

Premisele de la care pornesc aceste reglementări legislative sunt următoarele: copiii sub 15 ani nu sunt capabili să facă față singuri provocărilor care apar în social media, au fost numeroase cazuri tragice care demonstrează că social media este un mediu periculos, nociv și adesea absurd, prin urmare, copiii sub 15 ani nu ar trebui să aibă acces la astfel de rețele. Ei bine, nu sunt sigur că raționamentul acesta este corect și mai ales, nu sunt convins că el se aplică tuturor cazurilor sau cel puțin unei majorități.

Pe de altă parte, pot să accept argumentul că o vârsta mai fragedă vine cu vulnerabilitate și o insuficientă pregătire a copilului pentru a gestiona provocări. Însă asta se aplică pe toate palierele existenței minorului. Prin urmare, dacă părintele se simte mai bine pentru că statul i-a luat de pe umeri povara rețelelor sociale, el este la fel de responsabil pentru felul cum își petrece copilul timpul, pentru totalitatea provocărilor din timpul rămas în viața reală

Din punctul meu de vedere, rolul părintelui este acela de a media relația copilului cu realitatea. Se poate vorbi despre un deficit al minorului în ce privește capacitatea de a interpreta realitatea. El are nevoie de un adult care să-i explice sensul lucrurilor care se petrec în jurul lui — un translator, dacă doriți, fără de care copilul rămâne nedumerit, rănit sau, după caz, traumatizat. De cele mai multe ori, dacă are răbdare cu copilul, adultul poate face această interpretare a realității cu succes, date fiind cunoștințele și experiența de viață de care dispune. 

Poate că merită să oferim o șansă acestei inițiative ce pare că vrea să pună pe umerii statului niște atribuții care îi revin de fapt părintelui, cu riscul ca, cel puțin pe termen scurt, să le provocăm copiilor noștri foarte multă nefericire — ei trebuie să renunțe la ceva care, poate, făcea parte din stilul lor de viață (tot un fel de bullying, nu-i așa?). Dar mărturisesc că nu știu dacă efectele acestor schimbări legislative vor fi pozitive și ar fi neprofesionist să afirm că știu care vor fi aceste efecte.

Poate că problemele din online se vor muta pur și simplu în cercul de cunoscuți ai copiilor. Și așa își vor aminti părinții că, în caz că s-au inspirat din ea, copilăria proprie nu a fost obligatoriu una 100% fericită, deși au acum această impresie. Existau provocări și pe vremea noastră, exista bullying, exista abuz, exista violență, marginalizare, rasism, umilire publică ș.a.m.d. Desigur, în final, rămâne de văzut care vor fi efectele acestor decizii. 








(1) Imaginea Bored, de Mikhail Nikov, via Pexels

(2) NCBI, (acc. 07.02.2026), Social Media Has Both Positive and Negative Impacts on Children and Adolescents, website: ncbi.nlm.nih.gov
Continue reading

sâmbătă, 24 ianuarie 2026

Ce învățăm din crima oribilă care a avut loc această săptămână în localitatea din județul Timiș? Unde este problema noastră? Sa fie valorile decadente, educația precară și sistemul de învățământ subfinanțat? Înțelegerea eronată a rolului de adult? Sau, cine știe, contextul internațional, unde toxicitatea criminală rămâne nepedepsita?



☆ ☆ ☆


Cazul crimei din județul Timiș m-a cutremurat și pe mine, la fel de mult ca și pe unii dintre dvs. Este tulburătoare vârsta la care ea apare, dar și modul în care a fost săvârșită sau felul în care copiii au încercat să-și ascundă faptele sau să-și creioneze un alibi. Nu în ultimul rând, detaliile de viață personală, consumul de droguri și motivația posibilă despre care s-a vorbit în spațiul public — invidia sau bullyingul. 

Fără a avea pretenția că pot să analizez acest caz în absența unora dintre datele care poate nu au fost făcute publice sau nu au fost încă puse în evidență de ancheta necesară a organelor de cercetare, mi-am propus să vă împărtășesc unele emoții sau opinii personale în legatură cu această grozăvie. În primul rând, aș vrea să observ faptul că există tendința, nu tocmai nouă, de a politiza această crimă.

Se vorbește, desigur despre valorile promovate de societate — și cred că există ceva sens în aceste discuții, dar este regretabil că unii ar vrea să facă din această întâmplare un prilej de a invoca o dictatură militară sau o teocrație, unde, își imaginează dânșii, că nu ar mai exista astfel de situații. Ceea ce este fals, deoarece atât dictaturile militare cât și teocrațiile vin cu riscuri majore și adesea fatale pentru viața cetățenilor — de exemplu decesele pe front, uciderea opozanților sau așa numitele crime pentru onoare care apar în teocrații

Tristul adevăr este că există foarte multă violență în această lume, există boală psihică, tulburare de personalitate și există, din păcate, peste tot, tendința de a-ți rezolva problemele în moduri radicale prin măsuri care nu țin cont de suferința provocată sau de consecințele posibile asupra propriei vieți. Aș putea să pun o mulțime de linkuri în acest articol către articole în care am analizat cazuri asemănătoare sau chiar mai grave, petrecute în Statele Unite, în Rusia și cam peste tot. 

Și nu cred că există o singură cauză pentru care se întâmplă o grozăvie ca asta. Mai mult, probabil că toate cauzele despre care s-a vorbit în spațiul public pot fi menționate: valorile decadente, familiile dezorganizate sau dificultățile existente în familiile unde părinții sunt plecați la muncă în străinătate, combinate probabil cu neînțelegerea, înțelegerea parțială sau eronată a rolului de părinte și, tot probabil, incapacitatea de a veni în întâmpinarea nevoilor emoționale ale copiilor. Nu în ultimul rând, trăim într-un context în care există atât de multă toxicitate criminală ce trece absolut nepedepsită... Care ar putea fi efectul acesteia?




Suspecţii ar fi plănuit crima cu aproximativ o lună înainte, iar motivele par să fie legate de invidie și rivalități sociale. Detalii din anchetă arată că Mario Alin Berinde era cel mai vocal din grup și ar fi avut un un comportament agresiv față de ceilalți copii în fața cărora se lăuda că este mai înstărit. 

Daniel, unul dintre suspecţi, ar fi fost invidios pe popularitatea victimei și pe ceea ce deținea: telefoane, haine și adidași mai scumpi. Primul care a recunoscut implicarea în crimă a fost băiatul de 13 ani. El le-ar fi spus rudelor ce s-a întâmplat. Sursa: Observator News


După cum am observat din informațiile apărute în spațiul public, acești copii aveau o viață socială destul de intensă și, chiar dacă unii vorbesc despre premeditare, opinia mea este că la origine se află tulburări emoționale care nu au fost nici observate la timp de către adulții din viața acestor minori și nici gestionate în mod adecvat de către aceștia. În medii defavorizate sau infracționale nu trebuie să fim surprinși dacă unii dintre membrii grupurilor găsesc astfel de soluții drastice pentru a-și gestiona problemele emoționale. 


Dacă este să fi învățat ceva din această poveste de groază și probabil o lecție care n-ar trebui ratată, cred că este nevoia de atenție și supraveghere din partea adulților care, deși datori cu această atenție și îngrijire, au ratat ocazia de-a-o oferi în mod corespunzător. Acești copii aveau rivalități legate de privilegiile materiale de care se bucurau fiindcă părinții lor considerau că aceștia au numai nevoi materiale — ceea ce s-a întâmplat demonstrează că s-au înșelat. 


Am observat și eu la această generație de copii nevoia de a epata prin posesiunile lor. De câte ori am avut ocazia le-am spus că șmecheria nu este să fii fericit pentru că dispui de ceva ci, dimpotrivă, să poți să fii fericit atunci când nu dispui de acel ceva. Deoarece, în această viață exista întotdeauna limite și lucruri care nu îți sunt permise și totuși, nu există nimic mai important decât SĂNĂTATEA PSIHICĂ, și bunăstarea emoțională de care te poți bucura și care te va ajuta să pui cărămidă pe cărămidă și să crești, în fiecare zi câte puțin. 


De altfel, cu cât avansez mai mult în vârstă, am sentimentul că toate lucrurile pe care mi le-aș fi dorit în tinerețe... sunt pentru copii. Fix așa. Și nu cred că greșesc. Există întotdeauna lucruri mai bune pe care le poți face cu banii decât să-i arunci pe lucruri care îi impresionează pe alții. Iar poziția materială privilegiată atrage extrem de multă ură. Una dintre lecțiile cele mai importante ale acestei vieți este să înveți să treci neobservat — să lași centrul atenției pentru alții și să-i urmărești cum se chinuie din cauza asta! 


Mi-am propus să scriu un articol despre economii și investiții și sper să fac astaîn curând. Am învățat de la investitori unele dintre cele mai importante lecții — acești oameni s-au sacrificat pe sine într-o lume consumeristă până în măduva oaselor, au trăit ca niște crucificați ani întregi în care au ținut de banii lor ca de propria viață. Nu i-ai fi văzut cu mașini scumpe, în locuri unde se plătesc mii de euro pentru o stică de șampanie, sau cu gadgeturi costisitoare... pentru că acestea chiar sunt pentru copii! Ce au făcut ei cu banii? Sper să vă vorbesc în curând despre asta. 









(1) Imaginea Teddy Bear, de Teresa Howes, via Pexels
Continue reading

duminică, 18 ianuarie 2026

Black Mirror este un serial cu totul neconvențional pe care îl puteți viziona pe rețeaua de streaming Netflix. Veți avea încă de la primul episod senzația că ar putea fi o continuare a serialului Twilight Zone — genul de gimnastică intelectuală întâlnită mai rar pe Netflix.



☆ ☆ ☆


Serialul Oglinda Neagră pe care îl puteți urmări acum pe rețeaua de streaming Netflix este descris ca fiind SF, mai exact acesta abordează teme legate de o societate distopică din viitorul nu foarte îndepărtat. De asemenea, el este descris ca fiind inspirat din serialul Zona Crepusculară. Mi-ar plăcea să cred că și cititorii mai tineri au auzit despre Zona Crepusculară — unul dintre serialele copilăriei noastre care merită căutat și vizionat, măcar câteva episoade. 

Serialul Zona Crepusculară era genul de artă care te captivează și îți oferă o experiență absolut revoluționară, în acord cu ideile care se desprind urmărindu-l. Și trebuie să mărturisesc că, privind Black Mirror, am avut imediat sentimentul că ar fi putut fi, la fel de bine, un episod din Twilight Zone, în caz că s-ar fi turnat vreunul în zilele noastre. Iată, pentru cei mai tineri, genul de teme pe care îl aborda Twilight Zone pe timpuri, și care recunosc că mi-a lipsit:




Episoadele sunt din diverse genuri, inclusiv science fiction, fantasy, absurdism, ficțiune distopică, suspans, horror, dramă supranaturală, comedie neagră și thriller psihologic, încheindu-se frecvent cu o răsturnare de situație macabră sau neașteptată și, de obicei, cu o morală. Un succes popular și critic, a introdus mulți americani în tropii comuni ai science fiction-ului și fantasy-ului. Wikipedia


Dacă Twilight Zone punea în valoare, anxietățile, preocupările și paradoxurile șocante ale secolului trecut, ei bine, Black Mirror face același lucru în relație cu anxietățile zilelor noastre — căci fiecare anxietate poate fi transformată într-o operă cinematografică cu temă distopică, și, din păcate, fiecare astfel de operă poate fi transformată în conspirație mondială și poate ajuta un individ ca Donald Trump să preia puterea. Probabil că nu acesta este rolul cinematografiei dar... știți voi... există efecte perverse. 


Atât Twilight Zone cât și Black Mirror reprezintă genul de artă cinematografică ce te stimulează intelectual și îți deschide orizonturile personale, dorința de a descoperi și de a înțelege lumea și limitele sale. Ele pornesc de la anumite fațete ale realității care, fie pot scăpa de sub control, fie pot evolua în direcții greu de anticipat. Nu consider că scenariile horror sau SF distopice pot fi adevărate însă ele sunt utile care gimnastică a creierului sau ca provocare intelectuală ce trebuie gestionată. 


Într-un episod din Black Mirror, aflăm că, în viitorul nu foarte îndepărtat, atunci când cineva intră în comă, poate fi animat cu ajutorul unei conștiințe de back-up, cu condiția să nu depășești limitele de acoperire ale zonelor pentru care ai achitat abonamentul — ce să zic, alte realități, alte probleme! Apoi, dacă nu ai bani pentru un abonament premium, te trezești cu reclame pe care ți le trimite compania care furnizează conștiința de rezervă. Dacă ești profesoară, le vei spune elevilor niște reclame la produse cu miere de albine, iar când ești intimă cu partenerul, îi vei spune niște reclame la Durex!



Într-un alt episod, aflăm că persoanele din viața reală pot fi blocate, cam la fel cum blocăm pe cineva în mediul vitual — deși acesta poate să acționeze asupra obiectelor din spațiul comun, nu va putea să comunice în niciun fel cu cel care l-a blocat și va fi perceput doar ca un contur uman de culoare griCreativitatea scenariștilor britanici care au conceput acest serial este debordantă și nu poate decât să îți înflăcăreze imaginația. În ciuda faptului că vor fi unii care vor lua drept adevărate evenimentele și situațiile prezentate în acest film, vă recomand această gimnastică intelectuală! 







(1) Imaginea Magic Globe, de Josh Sorenson, via Pexels

Continue reading

joi, 15 ianuarie 2026

Încă o carte-eveniment publicată de Cătălin Ranco-Pițu. O lucrare documentată, unde autorul dă dovadă de o vastă cultură generală și geo-politică și de o înțelegere aprofundată a proceselor și contextului în care au apărut mineriadele. 



☆ ☆ ☆


După ce am citit Ruperea Blestemului, cartea lui Cătălin Ranco Pițu despre revoluția română din Decembrie 1989, pe care am apreciat-o deosebit de favorabil la momentul respectiv, mi-am propus să citesc / mai bine spus să ascult, și cartea apărută ulterior, publicată de aceleși autor, cea despre mineriade — acest fenomen românesc în proporție de 100%, pe care sunt convins că nu l-au înțeles foarte mulți dintre noi. Din păcate, pare că evenimentele pot fi cu adevărat înțelese abia după zeci de ani, cel puțin la noi în România. 

Lecturați și articolul Ruperea Blestemului, despre cartea cu același nume, scrisă de Cătălin Ranco Pițu. 

Primele 3 mineriade, din Ianuarie, Februarie și Iunie le-am trăit pe la vârsta de 13 ani și drept să spun, nu prea mă interesau. De fapt mă interesau atât de puțin încât multă vreme am crezut că prima mineriadă a fost cea din 13-15 Iunie. Poate și datorită faptului că doar acea mineriadă se comemorează și este menționată în spațiul public. Dar mai este un motiv pentru care nu am știut despre aceste mineriade. Și acela ține de mijloacele de comunicare în masă care existau la vremea aceea. 

În Ianuarie 1990, la numai o lună după revoluție, nu exista foarte multă presă independentă care să aducă puncte de vedere noi în spațiul public, ce să mai vorbim despre televiziuni independente! Iar preocuparea Televiziunii Române Libere, cum era cunoscută pe atunci, precum și a posturilor de radio aferente Radio România era aceea de a securiza preluarea puterii de către neocomuniști — adică de Ion Iliescu, agentul KGB care s-a bucurat de o viață lungă și fericită dar nu a mai ajuns vreodată să fie judecat pentru trădare. 

Cartea Mineriada s-a născut la Revoluție, așa cum spune și titlul, face această legătură între evenimente, ideea principală fiind aceea că violența utilizată în aceste mineriade este una de inspirație comunistă, iar beneficiarii acestei violențe au fost, desigur neocomuniștii lui Ion Iliescu, cel care a și preluat puterea în mod eficient, bucurându-se de poziția numărul 1 în statul român timp de 2 mandate și ceva. De altfel, un capitol întreg al acestei cărți este dedicat metodelor de teroare prin intermediul cărora comunismul și-a pus în practică obiectivele utopice. 

Comunismul și teroarea pot fi percepute ca un tandem de tip SCOP și MIJLOC. După afirmațiile autorului, întotdeauna și în fiecare caz, comunismul a preluat puterea prin teroare, nu prin vot popular. Toți ideologii comuniști par a fi de acord cu principiul că obiectivele revoluției comuniste trebuie puse în aplicare cu forța și prin teroare, potrivit principiului că Scopul Scuză Mijloacele. Despre acest principiu am mai menționat în acest blog, în repetate rânduri, atunci când vine vorba despre psihopatie sau tulburarea de personalitate antisocială. 

Cu alte cuvinte, există destul de multă psihopatie în comunism, așa cum vedem că există psihopatie din belșug în fascismul practicat de Vladimir Putin în Rusia sau de Donald Trump în SUA. De aceea și este atât de periculos ca niște extremiști să preia puterea în oricare țară din această lume, dar în special într-o mare putere mondială, unde există acces la resurse și, desigur, la arme extrem de sofisticate și eficiente. Dar să revenim la povestea despre mineriade. Și aș vrea să mă leg de rolul pe care l-a avut Televiziunea Română, așa zis Liberă. Iată citatul cu care dl Pițu își începe cartea:

Cei care te pot face să crezi absurdități, te pot face să comiți atrocități. (Voltaire)

Ei bine, dacă la Revoluția din 1989 rolul televiziunii a fost unul esențial, fiindcă prin televiziune a existat o anumită coordonare a maselor, în mare parte mincinoasă și perversă, televiziunea a continuat să joace un rol important, extrem de pervers și manipulator. Toate astea în ciuda faptului că se auto-re-brenduise drept TVRL — Televiziunea Română Liberă. Numai liberă nu era! După cum afirmă Cătălin R. Pițu în această carte, aceasta instituție de presă a lucrat sistematic pentru a securiza businessul lui Ion Iliescu, dacă putem spune așa. 

TVRL nici măcar nu pomenea despre demonstrațiile de protest care au avut loc în permanență în București, prin care diferite entități civice sau politice își exprimau dezacordul față de preluarea puterii și rolul central pe care și-l asumaseră niște comuniști până în măduva oaselor. Îmi amintesc momentul când Iliescu s-a scăpat, și tot comunismul său a dat pe din-afară în direct la TVRL. Tipul era fantastic de comunist — îi critica pe comuniștii răi care au făcut comunismul de rușine cu o ingenuitate de copil cu părul bălai. 

Când însă încerca să se adreseze maselor, era cam huiduit și i se amintea mereu că acest comunism nu este obligatoriu atât de popular în România, cum își imagina el. Eu personal, nu eram obișnuit cu demonstrațiile de protest, după toți acești ani de comunism în care m-am născut și am crescut, iar când TVRL a început să arate manifestațiile din Piața Universității, acestea m-au cam tulburat. Prin urmare, cu scuza că nu eram decât un copil de 13 ani, tindeam să fiu de acord cu Ion Iliescu — cum erau majoritatea care l-a și votat în atâtea rânduri pe acest comunist cu zâmbet adorabil, de bunicuță care face cornulețe.

Ulterior, odată cu trecerea timpului, am învățat că demonstrațiile de protest sunt un semn de sănătate a unei societăți și trebuie să trăim cu ele, în ciuda aspectului inestetic pe care îl îmbracă uneori. Fără pretenția că am realizat o prezentare adecvată cărții lui Cătălin R. Pițu, vreau să vă postez în final un citat aparținând academicianului Răzvan Theodorescu, cel care conducea TVRL pe atunci și care, în mod sistematic a făcut în așa fel încât populația țării fie nu a cunoscut amploarea manifestațiilor anti-comuniste, fie le-a înțeles ca pe niște evenimente jenante, generate de o mână de golani. 

Pe mine mă tulbură cuvintele acestui domn academician, dar nu în sens pozitiv:

Nu, demult, în aula Academiei Române a avut loc o dezbatere internațională în centrul căreia se afla un scenariu de IF HISTORY — ce va fi Europa peste 50 de ani? Au intrat în discuție, firește, datele geo-politice ale prezentului și cele ale unui trecut în care, acum alți 50 de ani, continentul nostru era împărțit în 2 blocuri opuse ideologic, economic, politic și militar. Într-o ipoteză pe care am expus-o cu acel prilej și care îmi pare și verosimilă și atrăgătoare, Europa viitorului va fi din nou divizată după acest moment de iluzorie unitate. Absolut iluzorie, pentru că Europa consumeristă a Apusului și Europa ideocratică a Răsăritului sunt realități tangibile în fiecare zi, într-o comunitate unde zona monedei euro cunoaște o criză fără precedent — care merge până la amenințări de excludere a unor țări — unde spațiul Schengen devine restrictiv pentru rațiuni aparent bine întemeiate și unde par a fi tot mai actuale cuvintele lui Paul Valery de acum aproape un secol — Europa este, în realitate, o mică peninsulă a continentului Asiatic. (Răzvan Theodorescu — Cele 2 Europe.)

Cât despre golanii care au protestat în Piața Universității, nu pot decât să îmi exprim admirația față de nivelul de înțelegere al evenimentelor de la revoluție și de după aceasta. Câteva partide politice (PNȚ-CD, PNL), ale căror sedii au fost pur și simplu devastate, câteva organizații civice pro-democrație și câteva organizații studențești care, pe atunci păreau niște încurcă lume, puși pe balamuc, au reprezentat de fapt tot ce aveam mai de preț în România la momentul respectiv. Academicianul Răzvan Teodorescu (RIP) a făcut în așa fel încât să credem altceva. Regretabil. 








(1) Imaginea Miners, de Mike Bird, via Pexels
Continue reading

miercuri, 31 decembrie 2025

Final de an 2025. Trăim vremuri interesante. Deși unora li se zburlește părul când aud despre A.I., azi mi-am propus să scriu un articol unde să vă prezint și părțile bune ale inteligenței artificiale, în caz că acestea există.



☆ ☆ ☆


Nu știu dacă apariția A.I.-ului vă influențează și pe, voi, cititorii blogului, în ce fel și în ce măsură, dar, trebuie să recunosc că prezența inteligenței artificiale se face tot mai mult simțită în zilele noastre, este insidioasă și, probabil, implacabilă. Ea poate fi un lucru pozitiv, dar așa cum desigur ați observat, poate fi și negativ — atunci când unii dintre noi încearcă să aducă dovezi false ale unor fenomene care, poate, se petrec în mod diferit sau nu există absolut deloc. 

În lumea politicii este deosebit de periculos acest apetit de a genera dovezi false cu ajutorul inteligenței artificiale, dat fiind că există în continuare grupuri de interese și dorința de putere care nu ne-a părăsit niciodată și, mai ales, nu i-a părăsit nici pe cei cu tulburări de personalitate despre care am tot scris pe acest blog în cursul anului care tocmai se încheie.

Dar în acest articol mi-am propus să vă aduc niște argumente cu privire la rolul pozitiv al inteligenței artificiale. Am două sau trei argumente de acest fel pe care le voi prezenta în cele ce urmează. Spre exemplu, este cunoscut faptul că oamenii învață mai ușor prin intermediul filmulețelor — deci ar putea fi folosite filmulețe generate cu AI în scopuri educative. 

  • Inteligența Artificială în Educație
Mulți oameni se cam zburlesc, când aud de AI. Dar așa cum poți folosi A.I. pentru a induce în eroare, îl poți folosi și pentru a educa. Gândiți-vă la filmele ușor de generat artificial care pot descrie situații reale despre care este nevoie să vorbim în mediul academic — să zicem despre circulația pe drumurile publice, despre felul cum tratăm femeile sau conștientizarea problemelor legate de mediu. Un film educativ poate să coste foarte mult, să implice actori și decoruri speciale sau evenimente care se petrec o dată la zeci de ani. 

  • Inteligența Artificială în Creativitate
Unul dintre domeniile în care inteligența artificială ne schimbă viața este acela al creativității umane. Dispozitivele și aplicațiile pe care ni le-au pus la dispoziție magii inteligenței artificiale chiar ne-au pus mintea la lucru iar rezultatul este, de multe ori fascinant. Eu personal am descoperit de curând aplicația SUNO, prin intermediul căreia am început să generez muzică. Știți că mi-am dorit în adolescență să fiu muzician rock iar acum, (bine, toți aveam planuri dubioase în adolecență) s-ar părea că am ocazia să am propria mea trupă, care are produse reale ale activității — vezi canalul meu YouTube @MariusDeWolfMusic



  • Inteligența Artificială în Entertainment
Imaginația creatoare facilitată de A.I. are o dimensiune ludică cel puțin la fel de fascinantă. Persoanele dotate cu simțul umorului și imaginație se întâlnesc în locuri cum sunt grupurile de Facebook — vezi Photoshop That, unde imaginația și umorul sunt literalmente nelimitate. Principiul de bază al grupului este că unul dintre membri furnizează o imagine de pornire pe care creatorii o vor folosi pentru a rezolva anumite probleme, sau, de ce nu, pentru a genera probleme noi. Spre exemplu, dacă cineva dispune de o fotografie veche cu un prieten din copilărie, aceasta poate fi reconstruită și actualizată, recondiționată. Dar se poate întâmpla și altfel...







În fine, trăim vremuri interesante, în care observăm cum creativitatea, entertainmentul și educația sunt legate între ele, mai mult decât ne dăm seama. Entertainmentul ne educă iar pentru o educație reușită este nevoie și de puțin entertainment care umanizează și dă gust educației. De asemenea, fără educație, creativitatea este săracă, iar fără creativitatea profesorilor, educația este searbădă. Poate mai există și alte domenii și fațete ale modului în care poate fi folosită inteligența artificială și vă invit să-mi scrieți cum vă afectează sau ce alte moduri de a folosi inteligența artificială puteți să concepeți. 









(1) Imaginea First Contact, de CottonBro Studio, via Pexels
Continue reading