Copilărie Pierdută

Ce învățăm din crima oribilă care a avut loc această săptămână în localitatea din județul Timiș? Unde este problema noastră? Sa fie valorile decadente, educația precară și sistemul de învățământ subfinanțat? Înțelegerea eronată a rolului de adult? Sau, cine știe, contextul internațional, unde toxicitatea criminală rămâne nepedepsita?

☆ ☆ ☆

Cazul crimei din județul Timiș m-a cutremurat și pe mine, la fel de mult ca și pe unii dintre dvs. Este tulburătoare vârsta la care ea apare, dar și modul în care a fost săvârșită sau felul în care copiii au încercat să-și ascundă faptele sau să-și creioneze un alibi. Nu în ultimul rând, detaliile de viață personală, consumul de droguri și motivația posibilă despre care s-a vorbit în spațiul public — invidia sau bullyingul. 

Fără a avea pretenția că pot să analizez acest caz în absența unora dintre datele care poate nu au fost făcute publice sau nu au fost încă puse în evidență de ancheta necesară a organelor de cercetare, mi-am propus să vă împărtășesc unele emoții sau opinii personale în legatură cu această grozăvie. În primul rând, aș vrea să observ faptul că există tendința, nu tocmai nouă, de a politiza această crimă.

Se vorbește, desigur despre valorile promovate de societate — și cred că există ceva sens în aceste discuții, dar este regretabil că unii ar vrea să facă din această întâmplare un prilej de a invoca o dictatură militară sau o teocrație, unde, își imaginează dânșii, că nu ar mai exista astfel de situații. Ceea ce este fals, deoarece atât dictaturile militare cât și teocrațiile vin cu riscuri majore și adesea fatale pentru viața cetățenilor — de exemplu decesele pe front, uciderea opozanților sau așa numitele crime pentru onoare care apar în teocrații. 

Tristul adevăr este că există foarte multă violență în această lume, există boală psihică, tulburare de personalitate și există, din păcate, peste tot, tendința de a-ți rezolva problemele în moduri radicale prin măsuri care nu țin cont de suferința provocată sau de consecințele posibile asupra propriei vieți. Aș putea să pun o mulțime de linkuri în acest articol către articole în care am analizat cazuri asemănătoare sau chiar mai grave, petrecute în Statele Unite, în Rusia și cam peste tot. 

Și nu cred că există o singură cauză pentru care se întâmplă o grozăvie ca asta. Mai mult, probabil că toate cauzele despre care s-a vorbit în spațiul public pot fi menționate: valorile decadente, familiile dezorganizate sau dificultățile existente în familiile unde părinții sunt plecați la muncă în străinătate, combinate probabil cu neînțelegerea, înțelegerea parțială sau eronată a rolului de părinte și, tot probabil, incapacitatea de a veni în întâmpinarea nevoilor emoționale ale copiilor. Nu în ultimul rând, trăim într-un context în care există atât de multă toxicitate criminală ce trece absolut nepedepsită... Care ar putea fi efectul acesteia?

Suspecţii ar fi plănuit crima cu aproximativ o lună înainte, iar motivele par să fie legate de invidie și rivalități sociale. Detalii din anchetă arată că Mario Alin Berinde era cel mai vocal din grup și ar fi avut un un comportament agresiv față de ceilalți copii în fața cărora se lăuda că este mai înstărit. 

Daniel, unul dintre suspecţi, ar fi fost invidios pe popularitatea victimei și pe ceea ce deținea: telefoane, haine și adidași mai scumpi. Primul care a recunoscut implicarea în crimă a fost băiatul de 13 ani. El le-ar fi spus rudelor ce s-a întâmplat. Sursa: Observator News

După cum am observat din informațiile apărute în spațiul public, acești copii aveau o viață socială destul de intensă și, chiar dacă unii vorbesc despre premeditare, opinia mea este că la origine se află tulburări emoționale care nu au fost nici observate la timp de către adulții din viața acestor minori și nici gestionate în mod adecvat de către aceștia. În medii defavorizate sau infracționale nu trebuie să fim surprinși dacă unii dintre membrii grupurilor găsesc astfel de soluții drastice pentru a-și gestiona problemele emoționale. 

Dacă este să fi învățat ceva din această poveste de groază și probabil o lecție care n-ar trebui ratată, cred că este nevoia de atenție și supraveghere din partea adulților care, deși datori cu această atenție și îngrijire, au ratat ocazia de-a-o oferi în mod corespunzător. Acești copii aveau rivalități legate de privilegiile materiale de care se bucurau fiindcă părinții lor considerau că aceștia au numai nevoi materiale — ceea ce s-a întâmplat demonstrează că s-au înșelat. 

Am observat și eu la această generație de copii nevoia de a epata prin posesiunile lor. De câte ori am avut ocazia le-am spus că șmecheria nu este să fii fericit pentru că dispui de ceva ci, dimpotrivă, să poți să fii fericit atunci când nu dispui de acel ceva. Deoarece, în această viață exista întotdeauna limite și lucruri care nu îți sunt permise și totuși, nu există nimic mai important decât SĂNĂTATEA PSIHICĂ, și bunăstarea emoțională de care te poți bucura și care te va ajuta să pui cărămidă pe cărămidă și să crești, în fiecare zi câte puțin. 

De altfel, cu cât avansez mai mult în vârstă, am sentimentul că toate lucrurile pe care mi le-aș fi dorit în tinerețe... sunt pentru copii. Fix așa. Și nu cred că greșesc. Există întotdeauna lucruri mai bune pe care le poți face cu banii decât să-i arunci pe lucruri care îi impresionează pe alții. Iar poziția materială privilegiată atrage extrem de multă ură. Una dintre lecțiile cele mai importante ale acestei vieți este să înveți să treci neobservat — să lași centrul atenției pentru alții și să-i urmărești cum se chinuie din cauza asta! 

Mi-am propus să scriu un articol despre economii și investiții și sper să fac astaîn curând. Am învățat de la investitori unele dintre cele mai importante lecții — acești oameni s-au sacrificat pe sine într-o lume consumeristă până în măduva oaselor, au trăit ca niște crucificați ani întregi în care au ținut de banii lor ca de propria viață. Nu i-ai fi văzut cu mașini scumpe, în locuri unde se plătesc mii de euro pentru o stică de șampanie, sau cu gadgeturi costisitoare... pentru că acestea chiar sunt pentru copii! Ce au făcut ei cu banii? Sper să vă vorbesc în curând despre asta. 

(1) Imaginea Teddy Bear, de Teresa Howes, via Pexels