Complexul Napoleon

 Sindromul omului scund, sau complexul Napoleon, sau, intr-o varianta mai nostima, sindromul cainelui mic, a devenit cu timpul un adevarat mit al umanitatii. Infirmat de anumite cercetari dar confirmat de tot atatea, i se acorda o atentie constanta. 

☆ ☆ ☆

Simtim, intuim, ca ar putea exista ceva legat de inaltimea sau dimensiunile noastre fizice care sa ne influenteze temperamentul sau personalitatea.

In esenta, Sindromul Omului Scund se refera la faptul ca, in absenta inzestrarilor fizice satisfacatoare in ce priveste inaltimea, ei bine, vom tinde sa compensam aceasta deficienta prin trasaturi de personalitate care sa ne impuna in randul semenilor, cum ar fi agresivitatea, curajul si asumarea de riscuri, adesea irationale. Se amintesc in acest sens numele lui Napoleon Bonaparte, al lui Benito Mussolini sau al lui Tom Cruise.

Numele de Complexul Napoleon pare sa vina de la faptul ca imparatul francez ar fi compensat statura sa modesta prin calitati de personalitate precum cele enumerate mai sus, si care i-au si adus gloria si faima. Totusi, adevarul este ca Napoleon avea o statura normala, undeva la 1.70 m, iar ideea ca ar fi fost scund era pornita de la dusmanii englezi care il comparau pe imparat cu garzile sale, alese pe spranceana, dintre cei mai inalti si impunatori soldati ai sai.

Asa cum spuneam, exista studii care infirma aceasta teorie, dupa cum exista si studii care o confirma.

NU!

• Un studiu longitudinal efectuat de Universitatea din South Hampton ajunge la concluzia ca inaltimea nu influenteaza in niciun fel adaptarea psihosociala a tinerilor scunzi. Acestia din urma, fiind evaluati si comparati cu cei de intaltime normala in ce priveste aspecte precum relatiile intime, latura ocupationala, sau consumul de droguri, infirma categoric mitul legat de agresivitatea sau inadaptarea omului scund - inaltimea pur si simplu nu conteaza!

• De asemenea, un studiu efecuat de Mike Eslea de la Universitatea din Lancashire, infirma existenta complexului - autorul declarand ca ceea ce constituie baza mitului este impactul frapant al trasaturilor fizice si tendinta oamenilor de a stabili asociatii superficiale sau iluzorii. Mai mult decat atat, studiul lui Mike Eslea dovedeste faptul ca barbatii inalti sunt intr-adevar mai teritoriali si mai agresivi decat cei scunzi.

DA!

• Exista in schimb si voci care confirma existenta unui complex al lui Napoleon. Astfel, profesorul Abraham Buunk, de la Universitatea din Groningen, Olanda, afirma ca a descoperit o corelatie intre nivelul de gelozie si inaltimea subiectilor sai, iar subiectii sai scuzi erau mai gelosi. 

• Un studiu efectuat chiar anul acesta (2014) la prestigioasa Universitate din Oxford, afirma de asemenea, ca exista Complexul Napoleon. Cercetatorii de aici au folosit tehnica moderna pentru a crea o realitate virtuala in cadrul careia subiectilor li s-a indus senzatia ca sunt scunzi. Rezultatul pare sa fi fost o stare de disconfort, dominata de neincredere si suspiciunea fata de ceilalti.

Personal, nu-mi amintesc sa fi intalnit vreodata un subiect atat de controversat, in care toate opiniile sunt sustinute de date si cercetari emise de institutiile cele mai serioase din lume, dar care aproape ca nu mai dovedesc nimic. Si totusi, exista sentimente de inferioritate! 

Mergand pe firul logic al ideii ca inaltimea sau dimensiunile modeste ne pun in situatia de a cauta modalitati alternative de a ne afirma, ajungem la un concept central al psihologiei adleriene, si anume, la conceptul de sentiment de inferioritate, adesea confundat cu acela de complex de inferioritate. Diferenta intre cele doua este majora: complexul de inferioritate ne imobilizeaza si ne scoate din orice lupta - nu mai credem ca suntem capabili de afirmare si suntem determinati sa ne retragem. Sentimentul de inferioritate in schimb este o adevarata energie care ne mobilizeaza in scopul afirmarii. Cred ca acel Complex Napoleon corespunde mai curand ideii de Sentiment de Inferioritate, definite de Alfred Adler.

Si in psihanaliza freudiana apare ideea de sentiment de inferioritate, dar este sexualizata de catre Freud, asa cum ne-am astepta sa fie - femeile au astfel, din punctul de vedere al lui Sigmund Freud o invidie pentru organul sexual masculin, ca simbol al puterii, ceea ce le aduce intr-o stare de anxietate. Anxietatea este administrata de ele in diverse moduri – de exemplu tendinta de a se afirma prin agresivitate « protest viril » sau prin tendinta de a-i castiga pe barbatii prin seductie. 

Din punctul meu de vedere, afectivitatea exacerbata a femeilor ar putea fi foarte bine considerata o modalitate de compensare a lipsei fortei fizice si o modalitate de a lupta pentru atentie sau autoritate, fiind un mijloc privilegiat din punct de vedere evolutiv.  

Pare clar ca ne preocupa, ca specie, detinerea puterii, sau cel putin obtinerea atentiei, caci prin acestea vine si conservarea vietii, a genelor. Cei lipsiti de resurse - iar a fi scund, sau a fi femeie poate fi perceput drept o lipsa de resurse - nu au nimic de pierdut si atunci se simt motivati sa se comporte curajos, aproape irational, in disperarea lor de cauza: ce alta solutie ar avea? Dar se dovedeste ca aceasta lipsa de resurse este caracteristica si batranilor, saracilor, copiilor, sau tuturor acelora cu deficiente sau handicapuri de un fel sau altul.  

Este bine-cunoscut spre exemplu in aria defectologiei scolare fenomenul pseudo-compensarii - copiii ce prezinta anumite deficiente mentale concretizate in rezultate scolare modeste, fiind descurajati, au tendinta sa compenseze slabiciunea lor printr-un comportament indisciplinat sau deviant, domeniu perceput ca fiind la indemana, o alternativa pentru afirmare. Se intampla ceva asemanator si cu cei care sunt mai putin inzestrati din punctul de vedere al aspectului exterior, condamnati de societatea actuala la un stabil si durabil "low profile". 

Sa mentionam ca, in mod similar, daca esti inzestrat cu tot felul de calitati, ai sanse sa dobandesti ceea ce se numeste Sindromul Gigantului Gentil - o chestie la fel de greu de dovedit, care ne pare insa familiara si cunoscuta de cand lumea: vedem mereu oameni puternici sau frumosi sau inalti sau chiar sfinti, care se comporta gentil, macar si de ochii lumii, fiindca nu-i asa, noblesse oblige.

Ce mi se pare esential de retinut este faptul ca sentimentele de inferioritate, puse pe seama celor care au ceva mai putin decat au altii, sunt in fond ceva general uman - intotdeauna exista cineva care are mai mult decat noi, fie macar si ceva de alta natura. Spre exemplu, s-a descoperit ca barbatii scuzi sunt si mai longevivi. Ar putea fi un semn cu privire la faptul ca evolutia ii avantajeaza pe cei intelepti sau poate ca este o manifestare surprinzatoare a aceluiasi complex Napoleon: piticii isi iau revansa prin longevitate. Uite-asa! 

F Ulph, P Betts, J Mulligan, and R Stratford, 2004, Personality functioning: the influence of stature, Department of Psychology, University of Southampton

Fleming, Nic (13 March 2008). "Short man syndrome is not just a tall story" The Telegraph. Retrieved 4 December 2013.

Imaginea Napoleon, de Dawolf, via Flikr, sub licenta CC BY NC 2.0