Testul Ambiguitatii

Ambiguitatea este un test in sine. Fiindca vedem un fapt (a aparut un inlocuitor pentru zahar) si fiecare creeaza pe marginea acestuia (o societate secreta vrea sa fim mai putini). Te invit sa descoperi cum ii poti cunoaste pe ceilalti prin intermediul ambiguitatii. 

☆ ☆ ☆

Un studiu recent demonstreaaza faptul ca interpretarea semnalelor sociale ambigue ca fiind pozitive, conduce la descresterea anxietatii sociale. Rezultatele studiului respectiv vin sa confirme importanta interpretarii mentale a stimulilor in dinamica psihopatologiei umane si infirma miturile raspandite la nivelul simtului comun. Cu alte cuvinte, originea si solutiile pentru ameliorarea acestei tulburari, dar si a altor tulburari afective, se afla in felul cum functioneaza mintea noastra in relatie cu stimulii pe care ni-i ofera mediul social. Desigur, exista specialisti in sanatate mentala care va ofera cu totul alt tip de solutii (medicamente, schimbiri ale stilului de viata, etc), dar fiindca va aflati pe blogul meu, va provoc sa descoperiti acest tip de solutie. 

Pentru inceput as dori sa clarificam ce sunt semnalele sociale - social cues. Semnalele sociale sunt acele comportamente sau, mai bine spus, micro-comportamente pe care le oferim celor din jurul nostru, cu sau fara intentie si care pot fi folosite pentru a ne transmite starile sau pozitia in anumite situatii, sau, daca primim aceste indicii din partea celorlalti, pentru a intelege starile emotionale si pozitia aleasa de cei din jurul nostru. Cateva exemple de semnale sociale sunt urmatoarele: mimica fetei, tonul vocii, postura corporala si tot ceea ce tine de limbajul non-verbal si para-verbal. De asemenea, spatiul inter-personal (distanta fizica dintre doua persoane) pe care ceilalti il ofera (sau nu) este un astfel de indiciu sau semnal social. 

Fireste, la persoanele cu o tulburare anxioasa, interpretarea acestor indicii sociale va fi una negativista, asa cum usor ne putem imagina. Adica presupunem ca un anumit mod de a clipi sau un anumit rictus exprima respingerea mai curand decat acceptarea. De multe ori, ele nu contin absolut niciun mesaj, sau poate nu un mesaj important ori personal, dar cel cu tulburare anxioasa va receptiona totusi unul, negativ si tulburator, desigur. Atentia si memoria noastra sunt procese psihice profund selective - cu alte cuvinte vedem si ne amintim mai curand ceea ce ne confirma propriile convingeri, iar asta, nu-i asa, poate ingreuna si mai mult intelegerea obiectiva a realitatii. Ei bine, dintre aceste indicii, unele pot fi mai clare iar altele pot fi mai curand ambigue. 

In absenta detaliilor suplimentare, probabil ca cele mai multe indicii sociale raman ambigue. Altfel spus, daca nu ni s-ar explica ce anume inseamna acel suras pe care l-am vazut la acel strain in acel super-market sau acea ridicare de spranceana vazuta la acel coleg in acea sedinta, ne-ar fi imposibil sa intelegem ce reprezinta acestea cu adevarat. Prin urmare, potrivit studiului despre care va vorbeam, o persoana cu o tulburare anxioasa alege sa creada ca semnalul respectiv este un mod de manifestare a dispretului si, ca urmare, are un motiv sa evite acea situatie si acea persoana care i-a oferit un semnal social si sa fie nefericita toata ziua. In contrast cu asta, o persoana fara tulburare de anxietate ar prelua poate initiativa si si-ar dori sa afle mai multe detalii, abordand persoana respectiva si initiind un schimb de replici. 

Iata deci cateva interpretari de pe cele doua pozitii:

• INTERPRETARE ANXIOASA ~ Aceasta persoana imi surade ironic pentru ca a vazut ceva nepotrivit in comportamentul meu si ii este jena sa imi spuna direct. Mai mult ca sigur m-am imbracat rau, sau poate a observat ca am un inceput de acnee. Sau ambele. Ce rost are sa mai ies din casa cand oamenii ma resping tot timpul?

• INTERPRETARE NE-ANXIOASA ~ Habar n-am de ce mi-a suras acest strain! Poate i-am picat cu tronc? As putea sa cer mai multe detalii sau sa initiez o conversatie care sa-mi dea mai multe indicii sau, fiindca nu am timp sa aflu tot ce gandesc strainii despre mine, as putea sa accept ca nu putem cunoaste totul, tot timpul. Ce-ar fi sa fi suras fiindca si-a amintit ceva iar faptul ca m-a privit in ochi este doar o intamplare? 

Cred ca ne imaginam frecvent ca exista o singura interpretare a situatiilor pe care le traim. Ceea ce gandim sau simtim noi este singurul mod in care simt si gandesc toti oamenii aflati in situatii similare. Dar adevarul este ca exista extrem de multe moduri de a interpreta o situatie sau un semnal social receptionat din partea celorlalti, asa cum si noi avem structuri de personalitate foarte diferite. In mod interesant, interpretarile sunt cu atat mai diferite cu cat incertitudinea este mai mare. Acolo unde exista incertitudine si ambiguitate intervine si creativitatea noastra, adaugand semnificatie. De aceea situatiile incerte au si fost folosite de stiinta psihologica pentru a testa personalitatea umana in ceea ce se cheama teste proiective. 

Orice situatie incerta este un test in sine. Tot la fel stau lucrurile si cu semnalele sociale pe care ni le transmit ceilalti - fiind ambigue, sau insuficient de clare, personalitatea noastra adauga semnificatie din nevoia de a elimina incertitudinea. Cred ca se impune ceva educatie si un antrenament special pentru ca o persoana normala sa ajunga sa accepte si sa tolereze incertitudinea. Ar putea fi un antrenament bazat pe inocularea ideii ca viata contine multa incertitudine si ar fi mai util sa o acceptam ca atare decat sa ne repezim pur simplu la o concluzie care va declansa un comportament inoportun sau dezadaptativ din partea noastra. Vezi si articolul Saritura la Concluzie, unde am dezvoltat acest concept.

Daca te-a tulburat ceva din exterior, durerea nu se datoreaza acelui lucru ci felului cum l-ai interpretat. Iar pe acesta il poti schimba oricand.

Marcus Aurelius

Un suras primit de la un coleg sau de la un strain, pe nepregatite, ca si alte semnale sociale, chiar este un test psihologic destul de bun. Oare ce reactie vom avea? Ne va tulbura sau ne va pune pe ganduri? Ne va destabiliza sau poate ne va face sa plutim? Un semnal social este o provocare iar pentru persoanele afectate de psihopatologie provocarea va fi coplesitoare. Cum obisnuiesc sa afirm, de pe vremea cand eram student la psihologie, personalitatea umana este ca un pahar plin cu ceva. Atunci cand pica o scama in pahar, acel ceva da pe-dinafara, se revarsa din pahar si asa ajungem sa cunoastem cine sunt cei din jurul nostru. Asa se face ca o persoana anxioasa revarsa anxietatea pe care o are in interior atunci cand observa semnalele sociale pe care i le ofera ceilalti. 

In aceeasi ordine de idei, s-a observat si faptul ca persoanele care cred in teoriile conspiratiei sau cele care au gandire conspirationista, au tendinta sa semene intre ele (de exemplu in narcisism, gandire paranoida, educatie precara si conservatorism, se informeaza din social media, provin din zone defavorizate si apartin paturilor defavorizate ale societatii). Fiindca ele observa un fapt oarecare, de regula un fapt care este definit intr-un mod ambiguu si neclar (aparitia unui inlocuitor pentru zahar) si au tendinta sa creeze ceva de la acest punct de plecare (o societate secreta isi doreste sa fim mai putini). Iata cum ambiguitatea vietii de zi cu zi poate fi un bun mijloc de cunoastere a celor din jur! 

(1) Imaginea In the Mist de Mitchell Hartley, via Unsplash

(2) Technology Networks, (acc. 09.04.2023), These are the most common traits of conspiracy theorists, website: TechnologyNetworks.com

(3) Science Direct, (acc. 09.04.2023), Why do narcissists find conspiracy theories so apealing, website: ScienceDirect.com

(4) Psy Post, (acc. 09.04.2023), Interpreting ambiguous social cues as positive..., website: PsyPost.org

Continue reading

auto-cunoastere

Colectia Mea de Colectionari

Colectia persoanala este acel lucru de care isi vor aminti cu totii la priveghi, fie pentru ca este extrem de valoroasa si lumea vrea sa stie cui i-ai lasat-o, fie pentru ca aceasta, ca nimic altceva, spune povestea vietii tale sufletesti. Tu ce colectionezi? 

☆ ☆ ☆

Spune-mi ce colectionezi... ca sa-ti spun cine esti, nu-i asa? Poate ca este cam mult spus dar, lesne de inteles, faptul ca o persoana are o colectie de "ceva", ar trebui sa insemne "ceva", precum si faptul ca evolueaza in acest fel catre o directie sau alta. Putem intelege anumite lucruri despre o persoana pornind de la cele mai neinsemnate detalii dar, probabil, o colectie ar trebui sa spuna cu adevarat ceva despre tine, despre valorile tale si, nu in ultimul rand, despre felul cum vrei sa fii perceput.

Colectia personala este cel mai bun argument in slujba ideii ca acea "lume speciala" a fiecaruia dintre noi, chiar exista. Cand iti prezint colectia personala este ca si cum te-as invita sau ti-as permite sa patrunzi in lumea mea speciala, deci sa ma cunosti intr-un mod diferit, mai putin superficial, mai aproape de realitate, cu exceptia situatiei in care ti-ai facut rost de o colectie numai pentru ca vrei ca lumea sa creada despre tine anumite lucruri. Vezi colectia de carti pe care le-ai cumparat doar fiindca arata bine in sufragerie.

In acest articol voi mentiona persoane care colectioneaza masini, insecte, monede, ochelari de soare purcelusi de portelan si chiar biblii. De ce ai aduna mai curand purcelusi de portelan decat o papusa de plus, probabil ca numai bunul Dumnezeu stie. Dar voi incerca inainte de a va impartasi colectia mea de colectionari sa identific diferitele functii ale colectiilor personale, sau cu alte cuvinte, la ce foloseste o colectie personala, cu toate ca, probabil fiecare are propriile motive pentru a incepe si dezvolta o colectie.

• FUNCTIA DE AUTO-DEFINIRE - Imaginati-va ca va rataciti in casa cuiva si descoperiti colectia secreta a acelei persoane - o multime de fotografii cu tine! LOL Ar fi culmea sa nu simtiti ceva in legatura cu asta si sa nu-ti imaginezi ceva in legatura cu sa zicem moralitatea, sanatatea mentala, dragostea de viata, apartenenta sau tot felul de astfel de ipoteze de lucru. 

• FUNCTIA AXIOLOGICA - Sau, altfel spus, colectia persoanala a cuiva spune ceva despre valorile unei persoane. In viata este importanta arta, oamenii, cultura, valorile nationale sau poate distractia si entertainmentul? Iubeste sportul sau poate este un obsedat sexual? Functia axiologica este, dupa cum observati, strans legata de functia identitara, prima din lista.

• FUNCTIA UTILITARA - Unii dintre colectionari s-ar putea sa aleaga o colectie pentru  motive strict utilitare: spre exemplu, daca iti place vanatoarea, nu ar trebui sa ne mire faptul ca ai o colectie de arme de vanatoare, pe care, cel mai probabil, le si folosesti din cand in cand. De asemenea, poti sa colectionezi pantofi sau parfumuri fiindca le folosesti in societate, iar asta, de asemenea spune ceva despre cine esti, despre ce este important pentru tine si despre felul cum vrei sa fii perceput.

• FUNCTIA DE ENGRAMARE - Cu alte cuvinte, unele colectii vorbesc despre momentele speciale din viata noastra. Poate fi o colectie de fotografii sau o colectie de magneti de frigider, ori poate o colectie de coarne de cerb, ori de medalii, in cazul unora. Vei avea cate o poveste despre fiecare dintre aceste obiecte, ele reprezentand si un tip de "trigger pozitiv", care permite informatiilor sa ramana in memoria ta si sa se activeze in anumite momente.

• FUNCTIA SOCIALA - Cred ca fiecare colectie are o functie sociala - legata de felul cum dorim sa fim perceputi de ceilalti. Chiar si colectiile secrete! Un criminal in serie are o colectie secreta de suveniruri (suvite de par, bijuterii sau lenjerie intima) luate de la victimele sale. Daca cineva ar descoperi-o, acea persoana ar avea, pe loc, cea mai navalnica emisie de adrenalina traita vreodata si un frison serios pe spinare. Fie ca o prezinti lumii, fie ca ramane secreta, colectia ta va avea un impact asupra celorlalti si ii va influenta intr-un mod pe care, in fond, ti-l doresti. 

Iar acum, dupa toata aceasta teorie, am sa va prezint ce colectii au cateva vedete internationale cu suficienta notorietate:

• Nicolas Cage - colectioneaza benzi desenate rare.

• Jerry Seinfeld - colectioneaza tot ce este legat de Superman

• Madonna - colectioneaza obiecte de arta, cum ar fi picturi si sculpturi

• Celine Dion - colectioneaza incaltaminte

• Claudia Schiffer - colectioneaza insecte si paianjeni

• Dolly Parton - colectioneaza fluturi

• Eric Clapton - ceasuri Rolex

• Charlie Sheen - ceasuri Rolex

• Nicole Kidman - monede

• Emma Watson - Biblii

• John Lennon - colectiona timbre

• Elton John - colectioneaza ochelari de soare

• Angelina Jolie - ar colectiona pumnale

• Jackie Chan - cescute de portelan (a facut schimb de personalitati cu Angelina Jolie)

• Mila Kunis - tot ce este legat de Star Trek

• Janet Jackson - purcelusi de portelan

• Jay Leno - masini (are 130) si motociclete

• John Travolta - colectioneaza avioane

• Tom Hanks - colectioneaza masini de dactilografiat (LOL)

• Johnny Depp - colectioneaza papusi Barbie si Ken (ROFL)

In loc de concluzie, colectia persoanala vorbeste despre noi asa cum lumea nu ne stie (daca nu da un Search pe Google LOL) si cum am vrea sa fim perceputi de cei care ar vrea sa ne stie iar noua ne place ideea acestei apropieri. Intr-un fel, colectia persoanala este o "criza de sinceritate", prin intermediul careia facem destul de multa lumina in ceea ce ne priveste. Dupa ce ti-ai prezentat colectia personala de ceasuri Rolex, lumea isi va pierde pentru totdeauna banuiala ca ai putea fi un tip spiritual si izolat. 

Iar dupa ce i-ati descoperit colectia de papusi Barbie lui Johnny Depp, va veti pierde pentru totdeauna iluzia ca ar putea fi un tip macho, foarte preocupat de parerea celor din jur, cu picioarele pe pamant si capabil sa va protejeze de pericolele acestei lumi nebune. Colectia persoanala este acel lucru de care isi vor aminti cu totii la priveghi, fie pentru ca este extrem de valoroasa si lumea vrea sa stie cui i-ai lasat-o, fie pentru ca aceasta, ca nimic altceva, spune povestea vietii tale sufletesti. 

Si mai cred ca fiecare dintre noi colectioneaza ceva, chiar daca nu ar putea sa iti prezinte, propriu-zis, o anumita colectie de obiecte - si poate ca e mai bine asa, fiindca colectia nu este materiala. Oare tu ce colectionezi?

(1) Imaginea Vienna, de Luca Sartoni, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

Continue reading

personalitate

Paharul Plin de Coronavirus

Profesorul Daniel David de la UBB din Cluj ne recomanda cateva lucruri in contextul pandemiei de coronavirus. Printre acestea, sa evitam catastrofizarea care, spune dansul, ne caracterizeaza ca si popor. Si totusi, exista oare parti bune ale acestei situatii?

o o o

Aveam adunate un numar de subiecte interesante pentru blog dar in acest moment orice subiect ar parea total desprins de realitate si penibil cu exceptia subiectului numit coronavirus. Prin urmare hai sa-i dam coronavirusului ce-i al lui, si anume atentie. Profesorul Daniel David de la UBB din Cluj, spunea intr-o interventie televizata ca noua, romanilor "ne place" sa vedem o situatie incerta ca fiind mai curand o catastrofa decat o oportunitate. Si de altfel, o situatie incerta este si un test de personalitate foarte bun. 

Asa numitele "teste proiective" se bazeaza tocmai pe acest principiu: o sarcina vag definita (deci care induce extrem de multa incertitudine) va fi realizata de catre subiect potrivit cu creativitatea de care dispune iar in realizarea sarcinii, trasaturile sale de personalitate se vor exprima liber, caci fiecare foloseste ceea ce are. Spre exemplu, un test proiectiv va poate cere sa desenati un copac, fara a va spune ce fel de copac este, anotimpul, sau daca radacinile sunt in pamant sau in aer.

Este mult mai simplu sa treci cu vederea un virus sezonier (viroza, gripa) care poate ucide anual un numar de persoane deloc de neglijat decat un virus care se comporta imprevizibil. Partea tulburatoare este aceea ca virusul este nou, a ucis cetateni, are o perioada relativ lunga de incubatie, in care poate fi transmis cu destul de multa usurinta si, iata, strabate continentele cu o lejeritate incredibila. Dar Daniel David ne sfatuieste sa tinem cont si de jumatatea plina a paharului daca dorim sa nu intram in panica. Totusi, e greu sa le spunem parintilor nostri care este jumatatea plina a paharului, nu-i asa?

Unii ajunsesera sa vorbeasca (in timp de pace, desigur) despre functiile pozitive ale razboaielor mondiale - ca genereaza locuri de munca, ca ne imputineaza si asta inseamna ca ne revin mai multe resurse "de caciula", dar probabil ca nu este un moment bun sa vorbim despre toate astea. Ar fi inuman, nu-i asa. Uman este, probabil, sa intri in panica si sa golesti magazinul fiindca vine sfarsitul lumii. 

Intre timp, profesionisti din aria sanatatii publice fac anchete contra-cronometru, incercand disperati sa il localizeze, merg pe urmele virusului ca si cand ar fi un evadat periculos, ori o fiara care a scapat de la gradina zoologica, in timp ce virusul se instaleaza bine-mersi in aparatul respirator al muritorilor care, eventual, fac poante despre virus sau sheruiesc memeuri pe aceeasi tema. Tu ce faci de molima asta?

Ministerul Sanatatii: 10 elemente comportamentale care trebuiesc urmate:

1. Spălați-vă mâinile de multe ori;

2. Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;

3. Nu vă atingeți ochii , nasul si gura cu mâinile;

4. Acoperiți-vă gura și nasul daca stranutați sau tușiți;

5. Nu luați medicamente antivirale si nici antibiotice decât în cazul în care va prescrie medicul;

6. Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;

7. Utilizați masca de protecție doar în cazul in care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;

8. Produsele ”MADE in CHINA” sau pachetele primite din China nu sunt periculoase;

9. Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele in carantina din Europa de cel puțin 14 zile;

10. Animalele de companie nu transmit coronavirus

Eu personal invat cu greu sa tusesc in incheietura mainii, deci nu in palma si realizez faptul ca niciodata nu mi-am dat seama cat de greu este sa nu duci mana la figura - deodata, in mod interesant, pare mai usor sa rezolv logaritmi si matrici decat sa evit asta. In final, ma resemnez cu ideea ca nu ai cum sa scapi de virusu asta - e prea nou, prea contagios, prea potent si, probabil, mi-as duce manile la figura chiar si daca ar fi legate la spate. Doar asa, fiindca nu e voie. 

Vorba moldoveanului... "fiecare pasare pe limba ei pere". Dintr-o data cei care sufera de o tulburare obsesiv - compulsiva si care se spala pe maini nu doar pana li se increteste pielea ci si pana le da sangele, devin niste adevarati campioni ai supravietuirii si ajungi sa le invidiezi resursele adaptative. Dar nu va lasati pacaliti de asta. Daca asa se comporta ei intr-un univers non-pandemic, imaginati-va cum se comporta in vremuri de molima! ("Nu mai tineti toaleta ocupata ca vrem si noi sa ne dezinfectam vreo 3 ore!")

Este si un virus meschin, fiindca pare sa le fie fatal celor fara aparare si suferinzilor. E, altfel spus, o intruchipare a raului: nevazut, pervers, nemilos, imprevizibil si nedrept. Desigur, pentru ca lucrurile nu sunt inca destul de grave - caci asa iti dai si seama cat de grava e o situatie, unii critica guvernul pentru ca a aparut coronavirusul in Romania, iar guvernul, fireste, da vina pe "ciuma rosie". Dar pe masura ce situatia evolueaza, din pacate nu in bine, parca toate celelalte preocupari intra intr-un con de umbra. Care preocupari, mai exact?

Pai democratii din America incep sa uite cat de narcisist si bolnav este Trump, iranienii par sa fi uitat cat de ticalosi sunt americanii, iar incet, incet, Iohannis va folosi PSD-PSD-PSD de mai putine ori pe minut. Este o predictie pe care o fac acum, cand stiu ca s-a descoperit primul caz de coronavirus pe teritoriu romanesc. Poate ca mai sunt si alte efecte paradoxal pozitive ale acestei molime.

Spre exemplu, poate ca toti cei mentionati mai sus si multi, multi altii, vor realiza cat de neinsemnate sunt preocuparile lor de zi cu zi, cat de lipsiti de aparare suntem in calea fatalitatii si a universului cand se infurie acesta, si cu ce prostii ne pierdem timpul pretios care ne-a fost acordat pe acest pamant. Un dusman comun are darul de a uni persoane care altfel ar fi inamici de moarte. Aceasta intruchipare a raului care este coronavirusul, lucreaza totusi pentru omenire... 

Daca tot am facut paralela intre coronavirus si raul absolut, sau cu devianta sociala, cum i-am spune raului daca am fost la facultate, iata, potrivit manualului, o sinteza a catorva functii pozitive ale coronavirulsului:

• PUNE IN LUMINA CAT DE JOS AM CAZUT CA SPECIE - fiindca istoria pare sa ne fi adus intr-un loc in care preocuparile noastre sunt mai curand penibile, rusinoase sau vrednice de dispret, in care am uitat cu totul ce inseamna cooperarea, respectul si armonia

• NE DA SANSA DE A PROMOVA VALORI REALE - caci la ce foloseste puterea pentru care ne batem ca chorii daca ne pierdem sanatatea si viata? Avem acum ocazia sa ne afirmam resursele adaptative intr-o situatie limita, sansa la un eroism real. In plus, putem fi recunoscatori pentru sanatate sau alte lucruri aparent mici, cum ar fi o conserva de peste.

• MARESTE SOLIDARITATEA SI UNITATEA - fiindca dezbinarea si agresivitatea gratuita devenisera parca omniprezente iar inversunarea de care dau dovada unii este demna de o cauza mai buna

• GENEREAZA SCHIMBAREA SOCIALA - caci odata re-definite limitele comportamentului acceptabil, putem acum sa evoluam catre orizonturi mai putin sarace din punct de vedere spiritual

Dar toate astea s-ar intampla la modul ideal, fiindca, aparent, pe unii, coronavirusul ii solidarizeaza impotriva asiaticilor, ceea ce este nu doar trist dar si rusinos - vezi incidentul de la metrou. Caci vedeti, fiecare isi intelege experientele intr-un mod personal si nu obligatoriu inspirat. In plus, nu m-ar mira ca unii sa inceapa sa se lupte in magazinele alimentare pentru alimente in caz ca isteria continua.                          

 






(1) Imaginea Life Form, de Philippe Put, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Digi24, (acc. 27.02.2020), Revoltator.Un tanar asiatic a fost batut..., website: Digi24

(3) Turliuc, M., (2007), Psihosociologia Comportamentului Devianta, editura Institutul European

Continue reading

victime

Efectul Salii de Asteptare

Romania a devenit, potrivit unui studiu, o uriasa "Sala de Asteptare". Asteptam pentru ca meritam mai mult decat acest job rau platit, acest partener fara de cal alb si acesti prieteni fara relatii in lumea buna. 

o o o

Am avut in facultate o colega romanca care vorbea greu romaneste, fiind stabilita in Hawaii de zeci de ani. Ea imi spunea ca filmele americane nu descriu realitatea acestei natiuni ci ofera mai curand o imagine ideala, catre care tind ei. In naivitatea noastra, am ajuns sa credem "in filmele americane" - cele cu happy end, in care Bruce Willis salveaza pe toata lumea. Si asa am devenit o "Sala de Asteptare", unde putem sa asteptam lucruri mult mai bune decat traim in mod curent. 

Carevasazica, in Romania chiar exista cercetare, fie aceasta si in scopuri economice. Unlock Market Research sunt niste baieti (si/sau fete) despre care mi-ar placea sa aud mai multe in viitor. Acestia fac cercetare in Romania si au iesit anul acesta cu un studiu despre cateva tendinte ale societatii romanesti, pe care voi incerca sa le interpretez dintr-o perspectiva cat mai psihologica. 

Asadar, cercetarea noastra spune, in esenta, ca romanii sunt anul acesta hiperselectivi în decizii, independenti emotional, mai toleranti si preocupati de mediu. Cei care au mai vorbit despre studiul acesta, au observat ca a aparut un trend nou in stilul nostru de viata: independenta emotionala. Dar adevarul este ca toate trendurile despre care vorbesc oamenii acestia sunt, intr-un mod vadit, de import. 

Cu alte cuvinte devenim din ce in ce mai cosmopoliti, mai europeni, mai civilizati, mai integrati in familia europeana. Sau poate, daca privim jumatatea goala a paharului, am inceput sa copiem tot mai mult ceea ce promoveaza occidentul, prin asta, pierzandu-ne ceva din identitatea nationala. Cum vreti s-o luati. Stiu sigur ca exista suporteri pentru ambele variante. Dar hai mai bine sa vedem ce au descoperit cei de la Unlock Market Research.

• Independenţa Emoţională - 69% dintre români simt din ce în ce mai mult nevoia de spaţiu personal şi fac eforturi să se ataşeze emoţional mai puţin de oameni, branduri, lucruri şi locuri de muncă. Românii amână mai mult luarea unei decizii, acest comportament fiind amplificat de multitudinea de opţiuni la îndemână şi de mitul perfecţiunii. Astfel, hiper-selectivitatea poate genera un blocaj, un efect de „sală de aşteptare" care se răsfrânge asupra tuturor aspectelor vieţii. Ca exemple de comportament, ei învaţă că ei sunt propria lor familie, călătoresc şi merg la evenimente şi în locuri publice singuri pentru că aşa se simt mai bine.

• Românii devin mai toleranţi - cu un discurs europenizat şi incluziv (69% au confirmat acest lucru), iar 66% constată o hiperselectivitate în luarea deciziilor, fie că este vorba despre locul de muncă, fie că este vorba despre parteneri de viaţă.

• Mediul, o preocupare majoră - O amploare medie (61%) o are de exemplu preocuparea pentru problemele de mediu, în creştere faţă de 2019. Asta se traduce nu doar prin faptul că oamenii reciclează mai mult (sticlă, plastic, hârtie) în ciuda percepţiei generale cum că în România sistemele pentru sustenabilitate nu funcţionează, ci şi prin recursul la organizaţii şi companii private care se ocupă de reciclare (ulei, electronice, mobilă etc).

• Teama de dezumanizare - 71% dintre români confirmă redescoperirea bucuriei micilor plăceri, fie că e vorba de o vacanţă petrecută acasă sau relaxarea pe care le-o dă gătitul. 

• Cautarea Autenticitatii - 63% dintre ei constată o tendinţă de căutare a autenticităţii, inclusiv prin reinventarea portului popular şi apetenţa pentru produse hand-made.

• Deschidere si Autodezvoltare - 66% dintre romani confirmă trendul vulnerabilităţii, asta însemnând de la deschiderea pentru couchsurfing şi până la programe educaţionale care se concentrează asupra dezvoltării inteligenţei emoţionale.

Vestile, sunt bune, in mare parte, desi, dupa cum stiti, fiecare alegere isi are dezavantajele sale. Dar ceea ce observ, este o maturizare a societatii. Cand depinzi mai putin de ceilalti (job, partener, branduri, etc) se numeste ca esti mai constient de responsabilitatea personala si de importanta alegerilor proprii. Efectul de "sala de asteptare" este totusi o trasatura a tranzitiei romanesti, prin urmare, nu as zice ca e tocmai "un trend nou". 

Sala de asteptare este aici de cateva decenii. Pare ca asteptam cu totii, pana se iveste ceva mai bun, mai frumos, si perfect daca s-ar putea. Cu alte cuvinte, noi chiar traim intr-un basm iar "sala de asteptare" ne permite sa ramanem in basmul respectiv, pana cand se iveste oportunitatea mult dorita. Avantajul este ca, in timpul asteptarii, poti sa clarifici mai bine care iti sunt asteptarile si daca nu cumva acestea sunt nerealiste. Poti sa inveti chiar si despre inteligenta emotionala. 

In cazul unora, asteptarea este proactiva: se manifesta prin munca, studii, etc. Copiii asteapta sa termine liceul si sa plece in Spania. Tinerii asteapta sa plece avionul sau sa le trimita parintii niste bani. Angajatii asteapta sa descopere un job mai bun. Fetele batrane asteapta calaretul pe cal alb iar pensionarii asteapta sa se mareasca pensia. Si astfel, Romania a devenit o uriasa sala de asteptare. 

Sala de asteptare nu iti provoaca sentimente de afectiune fiindca nu doresti sa ramai aici, cu salariul actual, cu partenerul actual sau cu tara actuala. Dar exista speranta: un loc mai bun decat aceasta se afla pe undeva, dincolo de peretii impersonali ai salii de asteptare. Probabil ca o reactie la aceasta orientare salbatica catre oportunitate, a aparut cautarea autenticitatii si ceea ce autorii studiului au numit "teama de dezhumanizare". In plus, strainii vor sa vada ceva nou in tine, nu doar o copie "de la tara" a lor insile. 

Cred ca occidentul ne-a invatat, printre altele, sa gandim in "termeni absoluti". Adica, ne-a invatat sa fim idealisti. Presupun ca si in occident se gaseste un segment de populatie care se afla in "sala de asteptare", cu alte cuvinte sunt naivi si visatori. Totusi, gasesc ca o importanta parte din societate a atins un nivel de maturizare odata cu realizarea faptului ca societatea de consum promoveaza chestii irationale iar implinirea umana se gaseste mai curand in relatii, prieteni si joburi imperfecte.

(1) Imaginea Waiting, de Fabrizio Sciami, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) News.ro, (acc. 15.02.2020), Romanii in 2020, website: News.ro

Continue reading

perfectionism

Iluminarea de pe Facebook

Breaking News: Castigam alegerile si fiecare va primi 7 virgine de la ferma de virgine a partidului. Undeva, in adancul sufletului, simt ca stirea este adevarata. Vorba lui B. Pascal: daca Dumnezeu nu exista, nu am pierdut nimic. Dar daca exista, am castigat totul!

o o o

Am cateva teme relativ interesante, adunate de cand nu am mai scris pe blog dar ma aflam pe Facebook si, intalnind un titlu provocator, am devenit brusc interesat si motivat sa dau un click. Titlul suna oarecum promitator: "3 intrebari care va pot ajuta in identificarea stirilor false". Cum sa nu te intereseze asa ceva? Iata ceva ce pot folosi, mi-am zis eu, si dau click responsabil, ca sa ma informez, sa nu raman prost. 

Si nu as dori sa fiu asa de rautacios dar cred ca nepotelul meu de 8 ani ar putea sa descopere niste intrebari mult mai eficiente pentru aflarea adevarului. Am incredere in el ca poate sa faca asta. Am sa va spun insa cele 3 intrebari imediat, ca sa nu va tin pe jar:

1. De unde provine stirea? 

2. Ce ii lipseste stirii? 

3. Cum va face sa va simtiti stirea respectiva?

Nu stiu cui "i-a fatat mintea", ca sa zic asa, dar cred ca pot sa dovedesc destul de usor ca aceste 3 intrebari nu vor putea probabil niciodata sa va ajute sa descoperiti cat de reala este o anumita stire. Si in acest sens, o sa iau pe rand fiecare dintre aceste "intrebari - miracol". 

1. De unde provine stirea?

O stire poate sa aiba surse mai mult sau mai putin "serioase". Iar cand spun "serioase" ma refer la reputatia sursei. Unele surse sunt desigur complet "neautorizate" sa emita pretentii. Daca esti un copil de gradinita si vrei sa transmiti o stire din viata politica, evident ca nu poti fi luat in serios. Poti sa vorbesti despre jucarii, prieteni si desertul de la masa de pranz. Nu si despre politica. 

Cu toate acestea, oricat de serioasa si respectabila ar fi o anumita sursa de informare, ei bine, aceasta ramane subiectiva intr-o proportie mai mica sau mai mare. Atata vreme cat exista valori si interese, va exista si subiectivitatea. Cand exista pretentii de seriozitate si profesionalism nu vorbim tocmai de "stiri false", dar putem vorbi foarte bine despre "stiri prezentate intr-un mod subiectiv". 

O sa va surprinda probabil dar pana si in mediul academic se fac studii la comanda si sponsorizarea unor mari concerne industriale, ce urmaresc obtinerea unui anumit efect: cresterea consumului la un anumit produs. Oamenii de stiinta, "stimulati financiar", vor face pe dracu' in patru sa obtina rezultate care pun in lumina partea cea mai atractiva a unui anumit produs si care ignora total orice aspecte negative ale respectivului produs.

Se mai spune ca "istoria este scrisa de invingatori". Si cam asa este: oricine domina din punct de vedere politic sau militar o anumita epoca, are grija sa influenteze modul cum sunt prezentate lucrurile. O buna bucata de vreme, generatiile cu ceva mai multa experienta au stiut numai lucruri urate despre regalitate fiindca epoca comunista a avut grija sa propage astfel de informatii.

CONCLUZIE: FIECARE SURSA DE INFORMATII ARE VALORI SI INTERESE PROPRII, DESERVIND ANUMITE FORTE DIN SOCIETATE CARE LE SI SPONSORIZEAZA SI LE SUSTINE EXISTENTA, DECI PUTEM VORBI DESPRE INTERPRETARE SUBIECTIVA A FAPTELOR REALITATII. INTR-O LUME IDEALA ISTORIA AR FI SCRISA IN MOD OBIECTIV, DE CRONICARI INDEPENDENTI. IN LUMEA REALA INSA APARE INTERPRETAREA SUBIECTIVA A FAPTELOR PENTRU A SERVI UNUI GRUP DE INTERESE. 

2. Ce ii lipseste unei stiri?

Pot sa ii lipseasca imaginile, spre exemplu, sau pot sa ii lipseasca dovezile audio. Adesea simti nevoia sa cunosti mai multe lucruri despre un anumit subiect si acestea lipsesc cu desavarsire. Dar poate foarte bine sa dispuna de imagine si imaginea sa fie contrafacuta: ca atunci cand se vorbea despre venirea in tara a celor din diaspora, iar in loc de imagine era atasata o poza cu un furnicar uman de la o vama din China. 

Sau, tot la fel, se prezinta imagini de la o anumita demonstratie dar cameramanul are grija sa filmeze exact din unghiul unde par a fi mai multi oameni, sau dimpotriva, mai putini oameni, pentru ca in final sa poata fi "influentate" niste cifre. Prin urmare, iata, nu lipsesc imaginile, dar imaginile pot fi contrafacute, luate dintr-un alt context sau prezentate dintr-un unghi favorabil. De ce am face asta?

Poate ca uneori adevarul pur si simplu ne displace si ne impinge intr-o stare de negare. Atunci facem tot posibilul sa ne demonstram noua insine ca lucrurile nu stau chiar asa. Ca atunci cand incercam sa ne prezentam cea mai buna imagine pe o retea de socializare si in acest scop folosim si "putin Photoshop", fiindca, in fond, putina "magie tehnica" nu are cum sa iti faca rau. Dar mai mult decat atat, vorbim despre aceleasi interese care fac independenta de-a dreptul imposibila in zilele noastre.

CONCLUZIE: CINEVA CARE INCEARCA SA PREZINTE LUCRURILE INTR-UN MOD DEFORMAT (NU OBLIGATORIU MINCINOS, DAR FOARTE APROAPE DE MINCIUNA) ARE GRIJA SA INFRUMUSETEZE ANUMITE ASPECTE ALE REALITATII SI SA LE URATEASCA PE ALTELE. ASTA FACEM FIECARE DINTRE NOI, FIINDCA FARA SUBIECTIVITATE NU AR EXISTA PERSONALITATEA UMANA CU VALORILE, INTERESELE SI SCOPURILE SALE. 

3. Cum te face sa te simti o anumita stire?

Multa lume este convinsa ca emotiile reprezinta un fel de "glob de cristal" care reflecta intotdeauna realitatea. Spre exemplu, daca cineva iti spune ca ai picat un examen si asta te face sa te simti prost, probabil ca nu ai picat examenul - este o stire falsa, nu-i asa, fiindca emotiile tale spun asta. LOL Si exemplele de genul acesta ar putea continua la nesfarsit.

Un copil caruia i se spune ca e ora mesei si trebuie sa isi abandoneze jocul, jucariile si prietenii de joaca, va protesta, fiindca emotiile sale ii spun ca aceasta nu este ora mesei - deci este o stire falsa, fiindca asa recunoastem orice stire falsa, in functie de ceea ce simtim. Daca inoculezi oamenilor astfel de idei, ei devin foarte usor de manipulat. Ceea ce ramane de facut nu este decat sa conturezi o anumita imagine cu privire la adversarii politici ori concurenta si la aparatul mediatic care le sustine.

Fiindca emotiile noastre sunt direct legate de felul cum vedem anumite lucruri. Poti sa determini reactii emotionale extrem de virulente, negative, daca repeti in mod obsesiv anumite lucruri urate despre anumite persoane. De asemenea, poti sa determini emotii pozitive in relatie cu anumite persoane prin intermediul aceluiasi mecanism. 

CONCLUZIE: EMOTIILE NU REPREZINTA IN NICIUN CAZ CEL MAI POTRIVIT MOD DE A EVALUA VERIDICITATEA UNEI ANUMITE STIRI. EMOTIILE RASPUND NU REALITATILOR CU CARE NE CONFRUNTAM CI IMPRESIEI PRE-EXISTENTE PE CARE O AVEM DESPRE ACEA REALITATE. IAR IMPRESIILE, DUPA CUM OBSERVATI, SUNT "EDUCATE" DE APARATUL DE PRESA AL PARTIDELOR SAU CONCERNELOR.

o o o

Asa cum am incercat sa demonstrez aici, nu vorbim obligatoriu despre "stiri false" propriu-zis ci mai curand despre stiri prezentate si interpretate intr-un anumit mod. Daca s-ar depasi anumite limite, sursele respective ar deveni necredibile. Acesta este pacatul capital pentru orice entitate din lumea "presei independente". Oamenii pot fi mintiti usor dar cand "minciuna sare calul", sursa isi pierde credibilitatea si va da socoteala in fata audientei. 

Nu doar la noi in tara se duce o munca asidua de decredibilizare a unor surse de informatii de catre concurenta, prin tot felul de mecanisme caracteristice manipularii: dovada sociala spre exemplu - adica anumite persoane extrem de virulente  si aparent numeroase, care par sa creada foarte mult in ceea ce spun: credeti ca "postacii de pe Facebook"  au fost inventati in Romania? Sau "autoritatea in domeniu" - cum ar fi influencerii ori vedetele TV care "formeaza opinii" si deci formeaza si emotii.

Sub influenta acestora, emotiile se modeleaza intr-un mod convenabil iar eforturile materiale isi arata roadele. Cand doresti sa pui mana pe puterea unei tari si ai destul de multi bani, nu ti se pare exagerat sa platesti niste oameni pentru a te "lustrui". Pot face asta cateva ore pe zi contra unui salariu care le va permite o viata relativ decenta. Vorbim deci despre armele lumii moderne: informatia si gestionarea acesteia. Valoarea de adevar nu conteaza aici - puterea e mult mai importanta.

Se facusera cu ceva timp in urma niste experimente interesante. Exista versiuni diferite ale acestor experimente dar principiul era unul simplu: daca cineva este coplesit de un grup de persoane care se comporta intr-un anumit mod, acel cineva adopta atitudinea promovata de grup. Ajungem sa credem mai curand in atitudinea grupului decat in propria noastra perceptie: daca iti spun 3 oameni ca esti beat, te duci si te culci - dar daca cei 3 oameni sunt in realitate niste postaci platiti de cineva?

CONCLUZIE GENERALA: NU PUTEM SA EVALUAM VALOAREA DE ADEVAR A UNEI STIRI DECAT PRIN CERCETARE APROFUNDATA, UTILIZAND SURSE MULTIPLE, PASTRAND O ATITUDINE DESCHISA SI INCERCAND DIN RASPUTERI SA NE PROTEJAM DE PREJUDECATI. ACEST PROCES NU ARE LEGATURA CU EMOTIILE, NICI CU O SURSA LUATA SEPARAT SI NICI CU FELUL CUM ITI ESTE PRZENTATA O INFORMATIE DE O SURSA LUATA SEPARAT. ARE LEGATURA IN SCHIMB CU DORINTA DE A AFLA ADEVARUL SI IMPLICAREA PERSONALA IN AFLAREA ADEVARULUI - IN CAZ CA ARE CINEVA TIMP PENTRU ASA CEVA...

(1) Imaginea Shelter, de Chiara Lily, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

Continue reading

minciuna

Mitologia Lacrimilor

O doamna in toata firea vine cu o plasa de cadouri la o colega de serviciu. Tanara isi pierduse iubitul de curand. Este dragut sa primesti un cadou din partea cuiva, dar ce invata persoana respectiva din povestea asta? 

o o o

O sa creada unii ca ceea ce urmeaza este doar o etalare vulgara a masculinitatii, in public, dar nu pot sa nu abordez subiectul acesta stufos, desi nu este nici prima data cand vorbesc despre asta si, probabil, nici ultima. Adesea ma vad in situatia de a le recomanda unora sa nu-si mai suprasolicite prietenii in cazul in care au trecut prin situatii si provocari dificile. De ce?

Pe langa faptul ca nu ii ajuta in niciun fel sa repete de 100 de ori ce li s-a intamplat si sa planga, cel mai probabil, prietenii nu pot sa le rezolve problema - adevarata problema nefiind intamplarea, nenorocirea in sine (mi-am pierdut jobul, prietena sau copilul), ci mai curand atitudinea cu care intampinam aceasta nenorocire. De partea cealalta, puteti incerca sa "jucati cum va canta" cel aflat in nenorocire, dar nu va faceti iluzia ca l-ati si ajutat.

Imi amintesc ca intr-o zi venise o doamna in toata firea cu o plasa de cadouri (dulciuri si un ursulet de plus), la o colega de serviciu. Motivul? Tanara colega isi pierduse iubitul de curand. Fireste, este dragut sa oferi / primesti un cadou din partea cuiva caruia ii pasa, dar ce invata persoana respectiva din asta? Ca se merita sa ai tot timpul o problema de nerezolvat?

Functiile Emotiilor:

• Comunicare - transmiterea unor informatii cu caracter personal si subiectiv, prin viu grai sau prin intermediul limbajului non-verbal

• Influenta - posibilitatea de a obtine o anumita modificare in comportamentul celuilalt. De ex. copilul care plange obtine mai mereu ceva din partea adultilor

• Contagiunea - proprietatea emotiilor de a contamina persoanele din jur, de a se transmite de la o persoana la cealalta

• Modulare afectiva - accentuare sau diminuare a starilor afective. De exemplu, prin plans unii se descarca dar altii se incarca si mai mult cu stari afective negative

• Energizare - emotiile sustin comportamentul, facilitand realizarea unor actiuni sau inhiband realizarea altora. Prin emotie suntem motivati sau, dimpotriva, impiedicati sa realizam anumite activitati.

• Feedback existential - prin intermediul emotiilor ne putem da seama cat de multumiti suntem in relatie cu aspectele realitatii

Dar sa revin la ideea acestui articol: cat de util este sa iti exprimi durerea prin plans? Pe vremea cand psihologia si psihoterapia nu puteau sa faca prea multe pentru problemele noastre, adica pe cand Sigmund Freud punea bazele psihanalizei, se credea ca este util sa iti exprimi emotiile prin plans fiindca acesta este cel mai bun mod de a descarca anumite energii negative pe care altfel ar trebui sa le porti cu tine si asta ar putea sa produca mari probleme tie si celor din jur. Freud numea asta in mod sofisticat... "Catarsis".

Un secol mai tarziu, s-ar parea ca aceasta conceptie este inca extrem de raspandita la nivelul simtului comun considerandu-se ca, intr-adevar, lacrimile sunt un fel de "panaceu" - plangi putin si apoi ai sa te simti mai bine. Numai ca aceasta "axioma" este destul de greu de demonstrat. In plus, plansul este... un simptom al depresiei. Cu alte cuvinte daca ii ajuta asa mult plansul, de ce mai exista inca depresia?

Pentru simplul fapt ca plansul nu are nici pe departe virtutile pe care i le atribuim. Se spune ca femeile sunt mai active din punct de vedere emotional si asta le face mult mai sensibile, empatice dar si vulnerabile in fata provocarilor. Daca ar fi sa explic asta prin intermediul unei ipoteze evolutioniste, as face un enunt paradoxal de tipul: femeile "se incurca" in emotiile lor pentru ca emotiile "le descurca" pe femei.

Cu alte cuvinte, faptul ca exista intr-un grup o persoana care sufera, are rolul de a atrage atentia si resursele comunitatii (vezi functiile emotiilor, mai sus). Si atunci interesul este sa arati ca suferi si, daca se poate, sa faci asta "pe fata", pentru ca in acest fel sa reusesti sa atragi resursele comunitatii si sa produci anumite schimbari de atitudine dorite de la ceilalti. Dupa aceasta logica, cei care merita sa fie ajutati de comunitate nu sunt cei mai bolnavi membri ai comunitatii ci cei care tipa mai tare, cei care stiu sa arate.

Iata de ce, se merita practic sa tipi cat mai tare, sa plangi cat mai mult, sa ramai blocat in neputinta ta, atunci cand ti se intampla o nenorocire si iata cum evolutia pare sa ii sprijine pe cei care detin aceste emotii puternice, aceste stari coplesitoare, si aceste lacrimi de crocodil. Numai ca evolutia nu s-a gandit chiar la toate si de fapt, pe cat de mult ne-ar putea ajuta lacrimile de crocodil, pe atat de mult ne-ar si putea impiedica sa evoluam in viata. Cum asa?

Plansul poate sa devina si devine adesea un fel de rutina, un antrenament pe care il realizam cu religiozitate pentru ca, nu-i asa, se merita sa plangi si sa ii pui pe ceilalti la treaba in slujba ta, insa plansul nu iti rezolva chiar toate problemele. Ceilalti s-ar putea sa isi aminteasca ca mai au si ei probleme de care trebuie sa se ocupe iar daca incep sa planga, nu va sari nicio bocitoare sa ii ajute fiindca bocitoarele sunt ocupate cu altceva.

Iata de ce adevaratele probleme nu sunt nenorocirile cu care va confruntati ci mai curand atitudinile cu care intampinati aceste nenorociri. Obiceiul acesta de a-ti rezolva problemele cu ajutorul lacrimilor este o secventa dintr-un cerc vicios destul de pervers: plang - ceilalti intervin - eu raman pasiv - competentele mele raman nedezvoltate - devin / raman dependent de ceilalti - intampin probleme tot mai mari - si, desigur, incep sa plang, fiindca acesta este singurul lucru care a functionat vreodata.

Interesul tau intr-o astfel de situatie nu este nici-pe-departe acela de a-ti dezvolta competentele emotionale, inter-personale, profesionale, etc. Interesul este acela de a-ti activa cat mai puternic acel centru al emotiilor din creier, astfel incat suferinta ta sa fie cat mai autentica, reala, palpabila. Si atunci te miri de ce plangi atat de usor si din ce in ce mai usor, de ce suferinta ta devine din ce in ce mai mare, de la o zi la alta... De ce? Pentru ca asta iti ofera "un algoritm" si iluzia ca ai o metoda de a rezolva probleme.

Fireste, plansul este o manifestare ancestral - arhetipala, orice ar insemna asta, si oamenii l-au practicat de cand lumea. Dar ceea ce este o manifestare profund umana si produce o reactie de solidaritate si suport, a sfarsit prin a fi compromis si prin a fi deturnat, facandu-ne dependenti de lacrimi, dependenti de cei care sunt dispusi sa intervina pentru a ne rezolva problemele si, in esenta, neputinciosi si inapti pentru viata sociala.

Desi se vor intreba daca nu cumva sunt egoisti si rai pentru faptul ca "va lasa balta" si isi vad de fericirea lor, o vor face in final fiindca se vor satura sa realizeze toata munca in locul vostru. Eu nu am nimic cu lacrimile si cei care lacrimeaza atunci cand au probleme, dimpotriva. Vreau doar sa atrag atentia asupra pericolului pe care il reprezinta dependenta de lacrimi si sa va asigur ca adevaratele rezolvari se afla in atitudinea voastra.

Si cand spun atitudine ma refer la eforturile de a rezolva anumite lucruri ce pot fi rezolvate - si asta va sporeste experienta si capacitatea rezolutiva. Si ma mai refer si la eforturile de a accepta numite lucruri asa cum sunt, fiindca realitatea chiar are limite, si asta va sporeste, de asemenea, serenitatea existentei si echilibrul emotional. Dar poate vi se pare ca este mai rentabil sa plangeti si sa sara lumea in ajutor si atunci chiar va incurajez sa uitati acest articol. Ne vom intalni probabil intr-un cabinet atunci cand "planul de viata" va da gres.

Nu am scris acest articol pentru a va determina sa va fie rusine de emotiile voastre si de lacrimile pe care le plangeti. Este doar o incercare de constientizare a unor sabloane de comportament pe care s-ar putea sa le practicati si care nu va ajuta cu adevarat. Pana acum imparteati oamenii in "cei rai" (cei care nu intervin cand plangeti) si "cei buni" (cei care pot fi usor manipulati cu ajutorul lacrimilor). 

Daca este cazul de asa ceva, probabil ca nu va va fi usor sa va schimbati de pe o zi pe alta, fiindca obiceiul este un adevarat tiran si "old habits die hard". Dar puteti sa abordati acest aspect al personalitatii voastre cu ajutorul unui terapeut, caci da, un terapeut nu este acea persoana care "va consoleaza" cel mai bine. :) Putem face mult mai mult decat atat.

(1) Imaginea Tears, de Bbyfuel, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

victime

Rezilienta si Reinventare

Provocarea este o parte a vietii si daca provocarile nu ar fi existat, ar fi trebuit inventate. Totusi, intampinam provocarile in mod diferit, in functie de structura personalitatii noastre. Un articol despre tipurile de raspuns si procesul reinventarii in urma pierderii.

o o o

Sub aspectul capacitatii de a rezista unui soc emotional oamenii se impart in trei categorii. Viata ne demonstreaza insa ca aceste tipuri de raspuns sunt mai curand niste categorii "ideale", adica existente la nivel teoretic, iar raspunsul la evenimente cu potential traumatic poate fi unul mai curand idiografic, caci personalitatea umana poate sa acceseze resurse nebanuite atunci cand ne asteptam mai putin, dupa cum se poate intampla si invers.

Un documentar interesant cu privire la o mama care si-a pierdut fiul, despre care am sa va povestesc in acest articol, nu doar ca mi-a dat de gandit dar ne da de inteles ca, desi exista aceste categorii de raspuns la provocare, putem oricand sa ne reinventam iar trauma poate sa devina un mod de auto-cunoastere, prin intermediul caruia reusim sa intelegem ceva despre limitele noastre, despre ceea ce suntem si ceea ce putem.

Iata cele 3 tipuri de raspuns pe care le putem observa in situatii de pierdere cu potential traumatic:

• Raspunsul Traumatic: "Asta ma va distruge pentru totdeauna". Pentru o personalitate vulnerabila nici macar nu este nevoie de mari socuri emotionale (obiectiv vorbind) pentru a fi, cum se spune "pusa pe butuci". Sa tinem cont insa ca, fiecare dintre noi isi are propriile atasamente fundamentale, adica lucruri in care credem si pentru care traim lungi perioade din viata noastra iar pierderea acestora poate declansa raspunsul de tip traumatic, caracterizat printr-o durere emotionala profunda, prin neincredere in fortele proprii, in procesul vietii si suspendarea activitatii. Se poate observa la astfel de persoane respingerea suportului exterior si etichetarea acestuia ca fiind inutil. Persoana se refugiaza in depresie, daca putem spune asa, isi ia o "pauza" de la procesul vietii in sine, protestand parca impotriva nedreptatii existentiale prin boala, neputinta si inactivitate. Acest "protest" poate fi si deghizat - asa a aparut termenul de "depresie zambitoare" (afisam zambetul si ne realizam sarcinile, dar suntem bolnavi in interior).

• Bulversare Episodica: "Nu stiu cum voi reactiona la asta". Este un raspuns caracteristic unei persoane care inca nu se cunoaste foarte bine. Din aceasta bulversare poate sa rezulte o depresie, adica sa imbratisam prima categorie descrisa aici (Raspunsul Traumatic), sau poate sa rezulte o vindecare si o reinventare, daca este cazul. Raspunsul confuz se bazeaza in buna masura pe suportul celor din jur, pe resursele disponibile in exterior. Daca acest suport este valid si prezent, exista sanse de vindecare. De asemenea, confuzia poate fi o reactie temporara pentru cei care urmeaza sa realizeze pe parcurs faptul ca au tot ce le trebuie pentru a se descurca, indiferent de ceea ce primesc din exterior.

• Personalitatea cu Resurse: "Nu imi va fi usor, dar voi gasi o cale": Probabil ca acest tip de raspuns este rezervat persoanelor care detin o excelenta incredere in resursele proprii si iubesc viata. Nu in ultimul rand, este rezervat persoanelor care nu depind atat de mult de conditiile vietii lor. Daca la cei care aleg raspunsul de tip traumatic (caci exista alegere aici) se observa o supra-estimare a efectelor evenimentului survenit, la personalitatea cu resurse se observa un mecanism invers de sub-estimare a efectelor respectivului eveniment. Iar acest lucru este posibil in masura in care am reusit sa dezvoltam o componenta spirituala a personalitatii care compenseaza vulnerabilitatile (atasamente, dependente, etc) sau chiar le elimina in intregime. Chiar si daca personalitatea cu resurse are nevoie de suport, aceasta nu se demoralizeaza daca nu il primeste usor, daca suportul nu este disponibil imediat.

Dupa cum observati probabil, aceste tipuri de raspuns la nenorocire sunt in directa legatura cu personalitatea umana, mai exact cu modul cum concepem viata, asteptarile noastre, care pot fi adesea nerealiste si mecanismele pe care consideram ca  le avem la dispozitie pentru a gestiona situatii de acest fel - uneori acestea sunt mai curand de tip cognitiv, cerebral: "ce posibilitati am pentru a gasi o cale?" sau predominant emotionale: "poate ca daca plang si bolesc destul de mult, cineva imi va oferi inapoi ceea ce am pierdut".

Motto: Da-mi Doamne curajul de a schimba ceea ce pot schimba, linistea de a accepta ceea ce nu pot schimba si intelepciunea de a face diferenta intre ele" (Serenity Prayer)

Si acum sa va istorisesc despre cazul Lisei Wheeler-Brown. Mama de culoare din statul american Florida, Lisa pierde un baiat de 21 de ani care fusese incurcat cu o banda de cartier. Prima ei reactie a fost una sa-i spunem "dezadaptativa" si implineste toate criteriile pentru a fi catalogata drept "traumatica". Lisa se refugiaza in alcool, care, dupa cum bine stiti, este adesea asociat cu depresia si o voce ii sopteste sa ia o arma si sa "isi rezolve problema" intrucat nu mai avea niciun motiv sa traiasca.

S-ar parea ca Lisa se afla in spital atunci cand a avut o revelatie / halucinatie / experienta paranormala, cum doriti sa-i spuneti. Ea si-a vazut fiul recent ucis, pe Cabretti care i-ar fi spus sa se adune si sa mearga mai departe, lucru care,  s-ar  parea ca a fost decisiv. Personal nu stiu ce sa cred despre acest moment, dar, nu-i asa, important este ca Lisa a avut o motivatie sa se reinventeze, ceea ce a si facut. In ce a constat aceasta reinventare personala?

Ei bine, Lisa Wheeler alege sa faca o investigatie pe cont propriu prin intermediul careia ajuta la identificarea si condamnarea celor care se faceau vinovati pentru uciderea fiului sau. Se pare ca in cartierul respectiv domnea "legea tacerii" si nimeni nu dorea sa  colaboreze cu Politia. Lisa a observat ca poate fi eficienta in lucrul cu oameni si comunitati si, dupa condamnarea vinovatilor devine activist local impotriva violentei bandelor de cartier. Pentru ca asta mergea mana in mana cu interesul democratilor pentru o mai aspra legislatie in ce priveste detinerea si utilizarea armelor de foc, in scurt timp a fost cooptata de catre acestia.

Asadar Lisa Wheeler devine membru in Consiliul Local al orasului St. Petersburg din Florida. Nu vreau sa spun ca este o extraordinara realizare a unei femei de culoare sa devina om politic pornind de la faptul ca si-a pierdut fiul de 21 de ani. Poate ca ar fi fost la fel de admirabila sau poate ar fi avut ceva in plus ca simplu om si femeie doar pentru ca a reusit sa depaseasca socul initial al pierderii. Ceea ce doresc sa scot in evidenta este faptul ca o persoana poate sa se descopere pe sine tocmai in astfel de momente iar modul in care alege sa raspunda la un eveniment de acest tip poate sa fie procesual si poate sa cuprinda diverse etape si atitudini in fata pierderii, in momente diferite.

(1) Imaginea La Resilience, de Click Kodak, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

trauma

In the Zone

Oameni simpli sau genii vorbesc despre zona lor de gratie, unde pot simti ca viata are sens iar timpul se scurge pe nesimtite. Pe cand noi vorbim despre ce inseamna sa te afli "In the Zone", psihologii ne vorbesc despre starea de flux sau despre lumile noastre speciale.

o o o

Unii dintre adolescenti obisnuiesc sa spuna ca se duc "pe zona". In cazul acesta, "Zona" este locul unde se afla prietenii si fetele, sportul, aerul proaspat si unde autoritatea parentala se face simtita mai putin. La altii insa, "Zona" este cu totul altceva... A fi "in the zone" a devenit deja un concept despre care vorbesc artistii, oamenii de stiinta sau sportivii deopotriva. Pare ca doar psihologii nu vorbesc inca despre asta, desi, iata, este un fenomen psihologic.

Oare asa sa fie? Dar ce inseamna sa fii "In the Zone"? Nu cred ca s-a dat o definitie "oficiala" a acestui concept si, prin urmare, am sa incerc sa ofer eu una. Inainte de asta, as observa ca "In the Zone" are ceva in comun cu doua concepte care ne sunt familiare deja, cel putin psihologilor:  Lumea Noastra Speciala (William Glasser) si, respectiv Starea de Flux (Martin Seligman / Mihaly Csikszentmihalyi):

• LUMEA TA SPECIALA - Lumea speciala a cuiva este acel spatiu psihologic dar si fizic, in care o persoana poate sa fie ea insasi si sa se bucure de viata, atat cat poate ea. In mod normal, lumea speciala a cuiva este populata cu prieteni si persoane dragi, care o inteleg si o respecta, cu hobby-uri prin intermediul carora cineva se destinde dar se si dezvolta, cu obiecte care au o valoare sentimentala dar si practica, sau cu locuri in care cineva se poate regasi pe sine. 

• STAREA DE "FLOW - O stare psihologica in care realizam o activitate favorita care ne ofera posibilitatea de a ne manifesta calitatile si talentele personale. Starea de "Flow" sau de "Flux", nu presupune existenta unor emotii intense ci mai curand absenta acestora si prezenta unei capacitati de concentrare si efort. Motivatia este puternica si intrinseca, altfel spus, implinirea vine din realizarea acelei activitati. Peste toate celelalte, in starea de flux pierdem notiunea timpului.

Iar daca ar fi sa dau o definitie "de lucru" a faptului ca ne aflam "In the Zone", ei bine ar fi aceasta:

• IN THE ZONE - A te afla in lumea ta speciala si a realiza o activitate favorita care iti valorifica calitatile si te face sa pierzi notiunea timpului.

Este posibil ca pentru fiecare dintre noi sa existe mici diferente in definirea acestui concept, spre exemplu, poate ca exista si o motivatie de tip extrinsec la un moment dat (competitia, validarea), si poate ca activitatea respectiva nu este obligatoriu un hobby, la toata lumea. Dar cred ca am surprins esentialul. Si mai cred ca fiecare dintre noi poate sa isi dea seama si sa recunoasca aceasta stare atunci cand face un lucru cu placere si pierde notiunea timpului. 

Ce este de remarcat e faptul ca exista diferente inter-individuale importante si, de cele mai multe ori, exista si beneficii din faptul ca reusim sa accesam "Zona" (cel putin ne incarcam "bateriile", daca nu si buzunarele). Acolo facem lucruri cu placere care ne pun in uz talentele si abilitatile native ori dobandite. Si cand toate acestea sunt intrunite, se poate spune ca vorbim despre vocatie personala si speranta pentru viitor. 

Cred ca nimic nu ne pune mai in contact cu ideea de sens al vietii decat faptul ca putem sa accesam "Zona", unde ne sunt puse in valoare abilitatile si uitam de toate. Si mai cred ca fiecare om isi acceseaza "Zona" in felul sau, fie ca reuseste sa constientizeze asta, fie ca nu. Nu ar trebui sa privim "Zona" ca pe ceva care este rezervat carieristilor, artistilor sau "oamenilor destepti". 

Cu toate acestea, consider ca exista moduri negative de a ne afla in "Zona". La cei enumerati mai sus (carieristi, artisti, genii, etc) problema consta in faptul ca pierd contactul cu realitatea uneori uita sa mai iasa din Zona, se izoleaza si, in cel mai rau caz, aspectele practice ale vietii (facturi, relatii, copii) ii iau prin surprindere si ii lasa dezarmati. Prin urmare, daca uiti sa te mai intorci din Zona, asigura-te ca merita.

Probabil ca nu merita sa creezi un dezachilibru atat de mare in viata ta, oricum ai lua-o, dar ma refer la faptul ca mersul nostru in Zona, ar trebui sa reprezinte o buna sursa de venit si sa nu ramana doar un mod de a fi niste neintelesi, fara venituri si fara relatii. Din pacate, asta se poate intampla si chiar imi vine in minte destinul pictorului Van Gogh, despre care se stie ca in toata viata sa a reusit sa vanda un singur tablou.

Va imaginati faptul ca pentru cineva care obisnuieste sa piarda notiunea timpului in timp ce picteaza ori realizeaza orice altceva la standarde foarte ridicate, ar fi o adevarata drama sa nu poata valorifica in niciun fel munca sa. Si cred ca, din pacate, acest lucru se intampla multora dintre noi. In acest caz, a fi in Zona, devine o poveste cu lacrimi si suspine, in care va fi nevoie sa re-orientare, caci nevoile umane nu pot fi ignorate.

Dincolo de dilemele acestei categorii de persoane, se afla desigur si cei la care a se afla in Zona reprezinta o poveste de succes, chiar daca activitatile pe care le realizeaza ei in Zona lor, nu fac cinste nimanui, cu atat mai putin umanitatii. Caci da, putem avea talentul de a crea intrigi ieftine sau de a ne plange de mila, ori talentul de a insela increderea unor oameni nevinovati, ori poate avem doar talentul de a arata bine, de la Mama Natura, si iata, asta e o afacere profitabila azi.

Intr-un fel, astfel de persoane sunt de compatimit. Dar ele chiar pot sa o duca mai bine decat acele genii pentru care nu are nimeni timp si chef sa le recunoasca valoarea si operele. Desigur, timpul va face dreptate, intotdeauna: ceea ce este valoros, va fi recunoscut ca atare in timp ce lucrurile lipsite importanta, vor fi uitate pentru totdeauna, in lada de gunoi a istoriei. Succesul pare a fi o problema de negociere cu mediocritatea umana. 

Cred ca Alfred Adler ar fi primul care m-ar contrazice: el era convins ca esecul in viata se datoreaza faptului ca nu stim sa cooperam si sa venim in intampinarea nevoilor celor din jur. Si pe undeva, are dreptate. Oamenii au nevoi si daca stim sa ne ocupam de acestea, nu avem cum sa nu prosperam. Pe de alta parte, mediocritatea este o realitate sociala raspandita iar oamenii mediocri au nevoi mediocre. Succesul intr-o astfel de lume inseamna sa te adresezi nevoilor mediocre ale oamenilor mediocri.

(1) Imaginea Smiling from the OOB Zone, de Clara Don, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

sensuri

Elemente de Identificare

X este prima mea iubita, din scoala generala, cand, impreuna cu prietenii mei ii gasisem aceasta "porecla", ca un cod secret, fiindca o iubeam toti, exact ca in filmele pentru adulti, doar ca mult mai curat, in sensul de igienic din punct de vedere sufletesc. 

o o o

Stiti momentul acela cand te gandesti sa iti faci un tatuaj, pentru ca este la moda si are toata lumea... Sau poate ca sunteti mai de moda veche si nu simtiti nevoia sa va faceti un tatuaj, dar puteti oricand sa va achizitionati o bratara sau un medalion, un pandativ cu mesaj interesant. Sau poate ca accesoriile de acest tip nu sunt genul vostru, dar in schimb v-ar incanta sa va faceti un tricou imprimat cu un anumit mesaj, doar asa, pentru ca e vremea tricourilor... Cum ar fi un tricou imprimat cu apa, dupa ce ti-ai montat silicoanele.

Aveam intr-o vreme preocuparea aceasta de a studia mesajele de pe tricouri ale oamenilor si imi facusem o adevarata colectie de mesaje interesante. Oamenii sunt foarte inventivi cand este vorba despre asta si nu pierd nicio ocazie de a-si pune in evidenta personalitatea. Iata cateva dintre mesajele de pe tricou pe care nu aveam cum sa le uit:

• "Sunt aici doar pentru bere." sau, in aceeasi ideee: un tricou imprimat cu homer Simpson: "Acum exista o solutie temporara - berea". Ati ghicit, acest om nu doreste sa para un intelectual rasat, desi poate ca este asa ceva si poate ca a scris vreo 3 carti de eseuri fiosofice. Poate ii este rusine sa isi imprime tricoul cu un citat din cartile sale fiindca nu vrea sa ia bataie pe strada.

• "Care parte din Miau nu ai inteles-o?" Aici e vorba despre o femeie care probabil este foarte constienta de feminitatea ei, stie sa si-o puna in valoare si, mai presus de asta, are si o doza sanatoasa de demnitate personala. Femeile vor sa fie ca ea, iar barbatii vor sa fie cu ea.

• "Exercitiu fizic, imbunatateste motivatia si productivitatea. Oricum, pentru a avansa profesional nimic nu se compara cu dormitul cu seful." E poate cel mai tare mesaj de tricou pe care l-am vazut vreodata si era purtat de un tip care avea o fixatie pentru femei maritate si sefe pe deasupra. Toate celelalte femei nu existau pentru el. Cred ca destinul a facut ca el sa gaseasca dintre toate tricourile de pe pamant, tocmai pe acela.

• "Viata ar fi mult mai simpla daca...." Ei bine aici avem a face cu un adevarat test proiectiv. Mesajul este incomplet si, daca esti intr-o dispozitie adecvata, incepi sa te intrebi ce s-ar potrivi pentru a completa aceasta propozitie. In felul acesta tricoul respectiv determina un adevarat proces de auto-cunoastere, desi l-ai vazut la un necunoscut de pe strada.

• "I love you / I don't love you". Da, este un tricou foarte creativ si, in functie de starea ta de moment poti sa ii schimbi mesajul. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa indrepti bucatelele de sclipici in jos pentru mesajul numarul 1 sau in sus, pentru mesajul numarul 2. Aici adimiri mai curand creativitatea producatorilor decat personalitatea celui care poarta asa ceva. No offense, exista insa o varsta si pentru asta, nu-i asa? 

Dupa cum observati, puteti sa puneti pe tricou orice mesaj, puteti sa deveniti creativi si sa vorbiti, in acest fel, lumii, despre voi insiva. Evident ca unii vor alege mai curand sa arate lumii ceea ce trebuie, nu ceea ce simt ei cu adevarat, din motive bine determinate - ceea ce simti cu adevarat este mult prea ciudat sau risti sa determini reactii pe care nu ti le doresti  - si atunci alegi sa economisesti resursele.

Daca esti Stevie T, star canadian pe youtube, probabil ca nu ai nevoie de un tricou cu mesaj. I-as recomanda insa unul cu Duffy Duck. Ar perfect pentru el.

Insemnele, inscrisurile, mesajele de pe medalioane si tatuaje, pot avea diverse functii, cum ar fi:

• Sa reveleze personalitatea persoanei respective.

• Sa obtina o anumita reactie sau sa influenteze comunitatea.

• Sa distraga atentia de la alte aspecte ale personalitatii.

• Sa reveleze anumite valori si sa le faca cunoscute.

• Sa produca interes pentru persoana respectiva.

• Sa aminteasca persoanei respective si lumii ceva anume.

• Sa atraga atentia lumii asupra unui aspect (ecologie, societate, politica, etc)

• Sa distreze si astfel sa atraga simpatia si prietenii, sa obtina adeziunea.

• Sa impuna respect, poate chiar frica (vezi tatuaje cu mesaj antisocial)

Cred ca acestea sunt cele mai importante, dar cum imaginatia umana nu cunoaste limite, tot la fel pot sa apara functii noi ale acestor elemente de identificare. Cine stie, poate ca intr-o zi, oamenii vor purta un mesaj in care sa descrie partenerul visurilor sau datele personale si telefonul? N-ar mai trebui sa-ti fure facebook datele... Dar de unde a venit ideea acestui articol?

Eu personal nu sunt genul care isi face tatuaje, pentru un motiv foarte bun: nu prea imi plac intepaturile si in plus, nu stiu cat de igienic ar trebui sa fie procesul asta pentru a-mi castiga increderea. Dar asta nu inseamna ca nu pot sa compensez mesajele "de vara" cu tricouri, bratari sau, iata, un pandativ interesant.

Am intrat bunaoara pe un site si am avut de ales intre cateva mii de pandative - nu exagerez. Variau in functie de componentele si materialele care il alcatuiau, preturi, culori, firme producatoare, etc. Am tinut sa le vad pe toate de pe situl respectiv in speranta sa nu il ratez pe cel care ar fi facut "click" cu personalitatea mea. Cred ca v-am starnit curiozitatea, daca ati ajuns pana aici: ce gen este psihologu' asta, ce ar purta el intr-o zi de vara?

Ei bine, nu a fost usor sa ales, si nu as vrea sa devina un topic despre mine, dar am sa va spun ce pandativ am ales. Va mai tin putin in suspans. In timp ce cautam pandativul visurilor mele, mi-am dat seama ca intra in conflict ceea ce vreau sa imi aminteasca mie pandativul cu ceea ce vreau sa transmita lumii. Cu alte cuvinte, cateva din functiile mentionate mai sus intrau oarecum in conflict. Oare de ce as purta eu vara, la vedere pandativul?

Am avut de ales intre un scorpion (desi sunt in zodia Balantei, LOL), un paianjen (da, stiu, dar totusi arata foarte bine), cruciulite splendide, niste placute de identificare de tip army, un dragon, un labirint, litera M, numele Sarah, si asa mai departe. De fiecare data cand imi placea ceva, ma intrebam, inevitabil, ce va crede lumea si ce legatura are asta cu mine. 

Observati ca am un stil de alegere mai curand analitic, orientat social, in contrast cu, sa spunem, stilul bazat pe emotie sau stilul practic - cand as fi luat probabil un desfacator de conserve, drept pandativ si toata lumea stia ca se poate baza pe mine la o adica. Am ajuns la concluzia ca cei din jur si reactiile lor s-ar putea sa fie mai importante decat mi-as dori si atunci era de preferat sa nu-i provoc cu te miri ce pandative extremiste (un colt de lup sau un glonte cu scorpion.)

Prin urmare, am judecat atat de mult problema incat am ajuns la concluzia ca ar fi de preferat ca lumea sa stie mai putin despre mine, mai ales ca unii sar la concluzii precum acrobatii la circ. Nu-mi doresc chiar asa de mult circ in viata mea. Daca iti doresti respectul celor din jur si o viata in armonie cu ei, este de preferat sa nu-i provoci, fiindca unii au mintea (prea) odihnita.

Deci, in final, am ales sa port un pandativ cu... litera X. De ce litera X? Cred ca deja unii dintre voi sariti la concluzii riscante si, prin urmare, am sa explic singur. Imi amintesc ca, pe vremuri, faceam mini-workshopuri si intrebam oamenii ce breloc au sau ce mesaj de tricou ar putea purta la vara. Ieseau la suprafata niste povesti incredibil de interesante. In general, oamenii abia asteapta sa vorbeasca despre "ale lor" (realizari, drame personale, idealuri, frici, etc) si, automat se facea legatura. 

Si aspectul care trebuie retinut aici este nu ceea ce gandim noi despre elementele de identificare ale celorlalti - mai ales ca este atat de usor sa ii incadram pe oameni in tot felul de clase si sa le aplicam tot felul de etichete. Ceea ce conteaza este intotdeauna povestea celui care alege un tatuaj, un mesaj de pe tricou sau un pandativ. Prin urmare, de ce litera X? Sunt eu genul care poarta litera X?

In primul rand, fac parte din asa-numita generatie X. Apoi X este necunoscuta din manualul de matematica, dar si de pe strada. X este si misterul, cu conditia sa nu fie prea dificila ecuatia. X este si numarul roman 10, ca in catalog. X este prima mea iubita, din scoala generala, cand, impreuna cu prietenii mei ii gasisem aceasta "porecla", ca un cod secret, fiindca o iubeam toti, exact ca in filmele pentru adulti, doar ca mult mai curat, in sensul de igienic din punct de vedere sufletesc. 

X este in primul rand reactia pe care o astept din partea celor care vor vedea pandativul - OK, mi-ati vazut pandativul: si ce daca? Inca merit sa fiu respectat! Inca nu stiti nimic despre mine: nu stiti ce am visat noaptea trecuta, de unde vin si unde ma duc, ce mi-a interzis doctorul, cate povesti de viata am ascultat, cate carti am citit sau am scris, cati dusmani am, si ce imi place la un om. Sunt doar un X, precum semnatura analfabetilor, sau marcajul din fata usii, cand vine popa, de boboteaza. 

Aplicatie: Dar tu? Ce tricou ai purta la vara? Si ce pandativ ai afisa ostentativ? Vei alege emotional, practic sau analitic? Ce semnificatie va avea pandativul tau si ce reactii vei starni cu el?

(1) Imaginea Bankok, de Roberto Trombetta, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

Continue reading

valori