Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com
Latest Articles

vineri, 19 mai 2017

Catfishingul este un adevarat sport practicat de internautii imaturi din punct de vedere psihologic si social. Consecintele pot fi devastatoare uneori, in functie de cei implicati si capacitatea lor de a-si gestiona deziluziile. 




Pestele pisica isi trage numele de la mustatile sale similare mustatilor de felina. Isi petrece viata pe fundul apelor, sau chiar in malul de pe fundul raurilor ori in locuri intunecoase, precum ar fi pesterile subacvatice. Unele specii dispun de venin care, prin intepatura, poate fi letal. Cu alte cuvinte, un peste cu o personalitate destul de sinistra, care prefera sa nu prea fie vazut.

Am inceput articolul cu aceasta scurta introducere biologica deoarece, s-ar parea, catfishingul a devenit un "sport" practicat de unii internauti, spre disperarea naivilor care pierd timp si se lasa abuzati din punct de vedere emotional, in acest fel. Doar pentru ca cineva are nevoie de atentie si nu ar putea sa o obtina prin mijloacele propriei personalitati. Si cam asa arata, in flesh & bones o catfish din Canada rurala, devenita celebra, ca urmare a incercarii sale de a stoarce niste bani de la un star din NBA:




Vorbeam de curand despre dezavantajele acestei binecuvantari ceresti care este frumusetea fizica, si mai exact, despre felul in care persoanele care detin atributele frumusetii, pot sa devina victime ale unor rapiri - era cazul atunci de "vieti furate". In acest articol va propun o reflectie cu privire la identitatile furate pe internet, rezultatul si efectele, in unele cazuri, nefiind cu nimic mai prejos decat situatia de a fi rapit(a), propriu-zis.

Este de notorietate cazul lui Tiffany Watkins, o superba tanara din San Diego, care a devenit victima unui "furt de indentitate" si a avut de suferit de pe urma acestui fapt, cum nici macar nu va inchipuiti. Este poate suficient sa va spun ca viata ei a devenit un adevarat calvar si subiect de thriller, fiindu-i amenintata atat integritatea fizica si viata in sine, cat si relatia intima in care investise cativa ani, pe care, din pacate a si pierdut-o.

Asadar, cineva este putin frustrat, nu are viata sociala, nu stie cum sa se distreze, si descopera niste fotografii frumoase pe internet. Atunci ii vine ideea... "ce-ar fi daca as fi eu aceasta persoana?". Zis si facut: copiaza fotografiile, isi face un cont nou-nout pe Facebook si incepe sa... vaneze admiratori, tocmai din adancurile nepatrunse ale internetului.

Termenul de catfishing se refera tocmai la acest tip de activitate. Pe de o parte catfishingul presupune sa faci rost de niste materiale media (foto-video) ale unei persoane care de regula arata mai bine ca tine, iar in al 2-lea rand, catfishing presupune sa te comporti pe internet ca si cand ai fi acea persoana, amagind tot felul de persoane naive, care sunt lipsite de experienta sociala si cad in aceasta capcana, pierzand timp si investind sentimente sincere.

In acest fel poti sa incepi relatii cu tot felul de persoane si sa "te joci" de-a relatia, profitand de naivitatea acestora si, poate, de lipsa competentelor sociale de care dau dovada - daca le-ar avea, de ce ar ramane 2 ani intr-o relatie pe internet? Asadar, un barbat gay din Africa de Sud, fura identitatea unei tinere din statul California si incepe o "relatie" pe internet cu un tanar din Michigan - Brian Hile.

Aparent Miss Watkins "a avut noroc" de astfel de "iubitori de frumos", care i-au tot furat fotografiile si au pretins ca ar fi star porno, sau te miri ce alta ciudatenie a naturii. La un moment dat, Brian Hile descopera ca ceva ar putea sa fie in neregula cu "iubita sa de pe internet". Ii cere (IN SFARSIT, DUPA 2 ANI!!) sa dovedeasca ce este, prin intermediul unei convorbiri telefonice. E si acesta un start, dar s-ar parea ca startul a venit prea tarziu.

Cand convorbirea telefonica este refuzata, Brian Hile se infurie, isi da seama ca a fost catfish-uit si isi propune sa se razbune. Dar pentru ca nu stia cine l-a tras pe sfoara, se pare ca i-a fost mai usor sa considere ca a fost pacalit de Tiffany Watkins - o fata care se gaseste in aceasta poveste abosolut intamplator si care nu stie ce pedeapsa se indreapta catre ea, pentru simplul motiv ca era frumoasa si si-a facut niste selfie-uri in lenjerie intima pe care le-a incarcat intr-un cloud, sub parola.

Fratele lui Brian Hile, Brett si-a dat seama ca fratele sau traverseaza o perioada deosebit de dificila, mai ales ca era somer si la asta se adauga deziluzia pe care o suferise din partea "fetei visurilor sale" si s-a implicat in aceasta poveste ca un adevarat frate, dovedind ca exista inca bun simt si intelepciune pe lumea asta. Daca Brian Hile era pe cale sa devina calaul unei fete... vinovata pentru ca era frumoasa, ei bine, fratele sau, Brett, a devenit ingerul pazitor al frumoasei necunoscute din California.

Desi Brian ii spune lui Brett ca merge in Texas sa "o ia de la capat", acesta gaseste agenda in care Brian notase planurile sale de razbunare si realizeaza ca de fapt Texasul nu era pe ordinea de zi a fratelui sau. Brett il cauta pe fratele Brian in San Diego, California, unde tipareste niste flyere si intreaba oamenii de la autogara daca l-au vazut pe cel cautat. In cele din urma il gaseste, incearca sa vorbeasca cu el, sa fie vocea ratiunii pentru fratiorul sau, dar fara niciun rezultat. Cand Brian fuge de Brett, acesta din urma face singurul lucru care ii mai ramasese: suna la Politie.

Din fericire, povestea se incheie "cu bine", in sensul ca Brian Hile este capturat inainte de a-i face rau fetei si a fost ulterior condamnat la 5 ani de inchisoare pe baza dovezilor furnizate de fratele sau Brett. Totusi, Tiffany Watkins si-a pierdut relatia si reputatia ca urmare a faptului ca i-au fost furate fotografiile si puse pe tot felul de situri porno, iar oamenii o cunosteau mai curand de acolo decat asa cum era ea in realitate. Ceea ce este trist, hai s-o recunoastem! Iat-o pe TIffany luptand pe youtube pentru a transforma catfishingul intr-o infractiune:




Imaginati-va cum ar fi sa va recunoasca lumea pe strada, lucru care i se intampla destul de frecvent tinerei, si sa vi se spuna tot felul de grozavii despre activitatea voastra pe internet, despre care nu aveti nici macar cea mai vaga idee. Nu in ultimul rand, imaginati-va cum ar fi sa fii sunat la cele mai nepotrivite ore pentru a auzi gafaitul bolnav al unui necunoscut ce vrea sa se razbune pe tine pentru motive care iti scapa cu desavarsire. Ei bine, cred ca acestea sunt cateva dintre consecintele cele mai grotesti ale catfishingului.

Si totusi, ce ne invata aceasta poveste?

  • Pe cei care cad prada catfishingului, ii invata sa nu permita niciunei "entitati" de pe internet sa ii amageasca. Puneti in miscare arsenalul pe care il aveti la dispozitie pentru a indeparta posibilii impostori: discutiile telefonice, camerele web, google reverse image search, relatii cu membrii familiei persoanei, etc. O catfish ii reprosa victimei sale stupizenia de a nu solicita macar o convorbire telefonica in 2 ani.
  • Pe cei carora le sunt furate fotografiile, de asemenea ii invata sa-si caute prin intermediul google reverse image search propriile fotografii de pe internet, pentru a atrage atentia comunitatilor de internauti ca persoanele care se ascund in spatele acestor identitati fictive sunt niste impostori. 
  • Pe cei care sunt rude sau prieteni ai unor persoane care au fost catfishuite, sau pe cale sa fie catfishuite, ii invata sa atraga atentia prietenilor sau rudelor care se afla in relatii suspecte pe internet, ca este cazul sa faca verificari cat mai grabnice cu privire la identitatea reala a celor care se ascund in spatele acestor personaje suspecte. 
  • Nu in ultimul rand, daca aveti prieteni labili din punct de vedere psihic, care au avut "norocul" sa cada intr-o capcana de acest fel, este bine sa procedati precum Brett Hile, fratele victimei catfishingului, care victima a fost la doar un pas sa devina ea insasi un agresor, pe fondul problemelor din viata personala. 

Si inca un ultim gand: Respect Brett Hile! Chiar daca acest tip "si-a tradat fratele", totusi, a dat dovada de un bun simt rar intalnit, mergand dupa fratele sau in San Diego, incercand prin toate mijloacele sa il opreasca si in final sunand la Politie si impiedicandu-si astfel fratele sa faca o nenorocire gratuita unei persoane nevinovate.

In 2009 mi s-a adus in atentie faptul ca exista cineva care imi foloseste fotografiile pe diferite retele de socializare, sub numele de Brittney Cavallari. Aceasta pagina iesea in evidenta fata de toate celelalte pentru ca nu doar ca aveau fotografiile mele furate, aveau si fotografii noi cu mine, despre care nici macar nu stiam ca exista. Ei au reusit sa descopere fotografiile pe care cunoscutii mei le-au postat pe internet. Cand ieseam cu prietenii in oras, iar ei postau despre asta, aceste persoane downloadau fotografiile si le postau ca si cand ar fi fost ale lor. Nu doar ca foloseau fotografii furate, dar aveau chiar pagini de Facebook false ale tuturor rudelor mele si ale prietenilor cu care apaream in poze. Pentru a parea reale, aceste profile false pareau ca discuta intre ele, asa incat toata lumea era convinsa ca sunt identitati reale. Cand am aflat despre asta, am contactat detinatorii acestor profile false cerandu-le sa inceteze sa imi mai foloseasca fotografiile. Ei mi-au raspuns spunandu-mi ca ar fi mai bine sa nu le vorbesc in acel fel pentru ca stiu unde locuiesc. (Tiffany's Story)








(1) Imaginea Catfish, de Luke Kondor, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Tiffany Watkins Foundation, (acc. Mai 19, 2017), TIffany's Story, website: TWF

(3) IMDB, (acc. Mai 19, 2017), Web of Lies - Catfished, website: IMDB
Continue reading

joi, 18 mai 2017

Ce este intelepciunea? Ceva de genul: "Ce e val, ca valul trece, de te-ndeamna, de te cheama, tu ramai la toate rece." A fi intelept este atunci cand reactiile tale raman logice si rationale, in ciuda crizelor existentiale pe care le traversezi.




As paria pe faptul ca nu stii cum ai reactiona daca ti s-ar intampla o nenorocire de proportii ceva mai insemnate. Sau poate ca stii, si atunci inteleg despre tine ca te cunosti foarte bine ca si personalitate. Dar sunt foarte multi oameni pe care daca i-as intreba, nu ar prea sti ce sa-mi raspunda.

Intrebarea le induce un soi de teama amestecata cu angoasa si prefera sa schimbe subiectul cat mai repede, ca si cand daca am continua sa vorbim despre asta, am atrage lucrurile despre care discutam. Cu toate acestea, reactia noastra la stres face parte din personalitatea noastra. Ba chiar am putea spune ca reactia la stres reprezinta poate cel mai fidel indiciu cu privire la structura personalitatii.

Nu intamplator cele mai cunoscute experimente psihologice ale tuturor timpurilor implica un factor stresant puternic: lipsirea de libertate (experimentul Stanford), fortarea comportamentelor deviante (experimentul lui Milgram, privind obedienta), sau experimentul lui Muzafer Sherif, (privind presiunea grupului) etc.

  • Experimentul Stanford (Phillip Zimbardo) - in acest experiment organizat de prestigioasa universitate americana, subiectii au fost pusi in situatia de a deveni personajele unei "piese de teatru" despre interactiunile specifice mediului privativ de libertate. Astfel, unii dintre subiecti au devenit gardienii iar ceilalti au devenit prizonierii din inchisoare. S-ar parea ca interactiunile au degenerat destul de usor, in sensul ca unii dintre "gardieni" au adoptat comportamente abuzive, iar unii dintre "prizonieri" au inceput sa ii abuzeze la randul lor pe cei mai slabi. 
  • Experimentul Milgram (Stanley Milgram) - nici rivalii de la universitatea Yale nu s-au lasat mai prejos si au organizat un experiment cel putin la fel de controversat din punct de vedere etic, in scopul de a observa pana unde poate merge obedienta fata de o autoritate - in acest caz, cercetatorii in halat alb. Ei bine, niste subiecti erau indemnati de catre conducatorii experimentului sa aplice "socuri electrice" (nu erau reale, dar subiectii nu stiau asta) unor complici. S-ar parea ca foarte multi dintre subiecti au "mers pana la capat", doar pentru ca asa le spunea cercetatorul in halat alb. 
  • Efectul auto-kinetic (Muzafer Sherif) - o serie de experimente la fel de jenante pentru subiectii inocenti, printre care cel organizat de Muzafer Sherif sau de Solomon Ash, au urmarit sa demonstreze cat de pregatiti suntem sa rezistam presiunii grupului, atunci cand grupul afirma lucruri neadevarate, dar pe care ni le insusim, pentru a nu face nota discordanta. Daca un grup de complici apreciaza ca un fascicul de lumina proiectat pe un perete s-a miscat 20 de inchi, desi nu s-a miscat absolut deloc, 9 din 10 subiecti vor fi de acord cu majoritatea, fara sa-si dea seama de ce.

Numeroase materiale video sau doar in format textual, vorbesc despre aceste experimente clasice ale Psihologiei Sociale si le veti gasi pe internet, daca sunteti interesati de ele. In ziua de azi, se pune ceva mai mult accent pe dimensiunea etica a experimentelor, astfel incat se evita depasirea anumitor limite de suportabilitate. 

Doar tinerii de pe youtube isi mai fac asa zise "experimente sociale", sau"prankuri" rezultatul fiind ca sunt fugariti de oamenii pe care ii supara si care nu doresc sa fie supusi la asa ceva. Stiti replica: "It's a prank! It's a prank! ( ... Don't hit the scientist!)"

De asemenea, fetele care sunt aproape la fel de curioase ca si cercetatorii stiintifici, ii testeaza pe viitorii parteneri ca pe sobolani, punandu-i in tot felul de posturi stresante pentru a se asigura ca au ales bine pe cel ce urmeaza sa devina tatal progeniturilor. Iar aici etica este un termen lipsit de orice relevanta - nu avem timp de etica, cand in joc se afla viitorul copiilor, nu-i asa?




Ideea este ca punerea unei persoane intr-o situatie stresanta, reprezinta un experiment in sine iar rezultatele acestui experiment pot fi luate in calcul atunci cand vorbim despre structura personalitatii sale. De asemenea, se mai spune ca daca vrei sa cunosti pe cineva, trebuie sa ii dai puterea (vezi experimentele lui Zimbardo in care "gardienii" faceau abuzuri, tocmai fiindca detineau aceasta putere.). 

La un congres de psihologie adleriana ma aflam intr-un lift cu unul dintre cei care au sustinut workshopuri acolo - este vorba despre John Newbauer, doctor in stiinte ale educatiei, care venise tocmai din America. Am profitat de ocazie pentru a-i pune o intrebare ce ma preocupa de mult timp. 

Marius: "Oare noi, adlerienii, nu facem cam mult caz de treaba asta cu stilul de viata (personalitatea)? In sensul ca daca iti merge bine, nu ai factori de stres majori, suntem bine, avem un stil de viata de invingatori si nimic nu ne poate sta in cale. Dar daca se acumuleaza tot felul de factori de stres, oare am mai putea sa avem o personalitate atat de puternica?"
John: "Pai stii ce spunea Alfred Adler? Spunea ca stilul de viata (personalitatea) se dovedeste in momente critice." 
Marius: "A-ha."
Cred ca John Newbauer (si Adler) avea dreptate. Nu pun la socoteala faptul ca personalitatea unora este atat de... speciala, incat chiar si in momente de relativa liniste, chiar si in detaliile neutre ale unei situatii descopera tot felul de drame care le fac viata grea. Cred ca nimeni nu are vreun dubiu cu privire la structura unor astfel de personalitati. 

Se spune de pilda ca la cei cu tulburare de personalitate de tip borderline, sensibilitatea este atat de mare incat, la nivel psihologic, este ca si cand ar fi niste pacienti de la spitalul de arsi, pentru care orice atingere reprezinta un supliciu. Va imaginati ca pentru astfel de persoane, care dispun de o rezilienta si de o rezistenta la frustrare minime, nu este nevoie de mari crize existentiale, din topurile de factori stresori.

1. Decesul partenerului (100)
2. Divortul (73)
3. Separare maritala (65)
4. Detentie (63)
5. Decesul unui membru apropiat din familie (63)
6. Accidente sau boala proprie (53) 
7. Casatoria (50)
8. Concedierea (47)
9. Reconciliere maritala (45)
10. Pensionare (45)
(Scala Holmes & Rahe)
Aceasta este faimoasa scala a evenimentelor stresante Holmes & Rahe, care s-ar putea sa nu reflecte absolut nimic, fiindca oamenii sunt unici iar stresul este conditionat de personalitatea fiecaruia dintre noi. Spre exemplu, decesul partenerului poate fi stresant pentru cineva care a fost fidel si dependent de partener, timp de 40 de ani, dar nu si pentru cineva care nu stia cum sa scape de acest partener, nu-i asa?

Drept concluzie a acestui articol sa spunem ca stresul reprezinta un mod de a cunoaste personalitatea cuiva si vulnerabilitatile sale. Trauma este un eveniment pentru care nu am fost pregatiti, iar o criza (mod de reactie) ce urmeaza unui astfel de eveniment spune multe despre lucrurile pentru care nu am fost pregatiti, dar si despre lucrurile pentru care trebuie sa ne pregatim in cadrul unei terapii. 

Unii dintre noi trebuie sa se pregateasca chiar si pentru plecatul partenerului in delegatie, chiar si pentru o spranceana ridicata de catre un prieten. Altii in schimb, s-ar parea ca sunt pregatiti chiar si pentru un cutremur, chiar si pentru corespondentul unui cutremur in viata personala a fiecaruia dintre noi. Pentru ca... rezilienta, am spune. Dar aceasta rezilienta are legatura cu evolutia noastra spiritual - emotionala, in ultima instanta.








(1) Imaginea Crisis | Canary Warf, London, de Thomas L., via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. Mai 17, 2017), Stanford Prison Experiment, website: Wikipedia

(3) WIkipedia, (acc. Mai 17, 2017) Milgram Experiment, website: Wikipedia

(4) Mind Tools, (acc. Mai 17, 2017, The Holmes and Rahe Stress Scale, website: Mind Tools

(5) Wikipedia, (acc. Mai 17, 2017), Muzafer Sherif, website: Wikipedia
Continue reading

duminică, 14 mai 2017

Psihopedia stimuleaza cultura zambetelor la romani, prin intermediul unui articol dedicat acestui gest uman incarcat cu semnificatii. Cititi despre cele 10 secrete ale zambetului!




Zambetul poate sa fi patruns in constiinta colectiva drept un simbol al prieteniei, al deschiderii, al satisfactiei, dar el poate sa transmita numeroase alte lucruri, emotii sau mesaje: teama, dispret, jena, etc. Anumite zambete sunt enigmatice, iar oamenii se intreaba chiar si dupa sute de ani ce transmit ele - vezi surasul Monalisei din portret.

O serie de studii stiintifice si cercetari in domeniu au condus la aparitia unui consistent bagaj de informatii referitor la zambet, conotatiile sale sau efectele sale asupra celui care zambeste si, desigur, asupra celor carora li se zambeste. Oare de cate feluri sunt zambetele? Zambesc mai mult barbatii sau femeile? Poate un zambet sa ascunda ce te astepti mai putin - adica o depresie?

Iata doar cateva dintre informatiile adunate in bazele de date ale zambetului uman:

  • Zambetul Panamerican si Zambetul Duchenne. Anumiti cercetatori au impartit zambetele in doua categorii: cele Panamericane (dupa numele companiei aeriene care le forta pe stewardese sa zambeasca), adica false, si zambetele Duchenne, autentice (dupa numele cercetatorului care le-a pus in evidenta). Spre deosebire de zambetul Panamerican, zambetul Duchenne presupune o participare a pometilor si a ochilor, care fac "laba gastii" la colturi. 
  • Femeile zambesc mai mult decat barbatii. Asa cum era de asteptat, femeile, care dispun de ceva mai multa empatie, inteligenta emotionala si capacitate de a se afla in contact cu cei din jur, zambesc mai mult decat barbatii. Fie pentru a se face placute, lucru esential in viata sociala a unei femei, fie pentru a detensiona situatiile, femeile recurg la zambet care, nu-i asa, le vine asa de bine uneori. 
  • Zambetul si puterea. S-ar parea ca atunci cand suntem puternici din punctul de vedere al fortei fizice, al combativitatii, dar si din punctul de vedere al statutului, avem mai putina nevoie sa zambim, zambetul fiind mai curand asociat unui nivel scazut de testosteron si unui statut social de nivel modest. Asadar, zambetul nu este tocmai pentru cei puternici, care nu au nevoie sa se faca placuti, ci mai curand pentru cei slabi. 
  • Exista oameni care nu pot zambi. Nimic iesit din comun aici, nu-i asa? Dar nu ma refer la cei care au figura "paralizata" din cauza unei depresii, sa spunem, ci ma refer la cei care s-au nascut sau au dobandit aceasta conditie medicala care din pacate nu le permite sa adopte expresii faciale, din cauza unei paralizii a muscilor fetei. Situatia este dramatica pentru acesti oameni, deoarece aceasta imobilitate a fetei devine un stimul de netrecut, care stupefiaza pe cei din jur si nu intr-un sens pozitiv. De aici si dificultatile de a-si face prieteni sau relatii.
  • Zambetul ne face fericiti. Ai spune ca zambetul denota, de cele mai multe ori, fericirea si buna-dispozitie, dar s-ar parea ca si reciproca este valabila - fericirea vine de la zambet. Creierul primeste anumite semnale din partea muschilor fetei si le interpreteaza ca pe un "start la fericire". Consecinta este, desigur faptul ca apar emisii de hormoni ai fericirii, care amelioreaza dispozitia noastra emotionala. Cu alte cuvinte, da, poti zambi de fericire dar poti zambi si pentru fericire.



  • Exista "depresia zambitoare". Marturisesc ca si pe mine ma nedumereste acest tip de depresie, mai ales ca scapa nediagnosticata si mai ales ca persoanele care sufera de asa ceva, sunt relativ functionale, cel putin in aparenta. Da, se pare ca nu toata lumea experimenteaza depresia in acelasi fel. Pentru unii, spre exemplu, golul interior ar putea fi ascuns in spatele unui zambet care deghizeaza depresia. Pot concepe un scenariu de acest fel, dar nu am intalnit decat rar persoane care folosesc acest mecanism de aparare. In mod reciproc, se poate afirma si faptul ca unii sunt fericiti, desi nu arata asta prin expresia si mimica lor.
  • Anomalia Zambetului Natural. In legatura cu psihologia fericirii, s-ar parea ca lucrurile despre care credem ca ne vor face sa zambim, nu produc atat de multe zambete, precum ne imaginam. Pentru ca cercetatorii de la Harvard au observat ca exista aceasta "anomalie" a zambetului, ne recomanda sa facem rost de zambete si din alte surse decat cele naturale. Asa a aparut "fericirea sintetica" - fericirea pe care o generam artificial, atunci cand NU ni se implinesc dorintele (nu, nu are legatura cu medicamentele sau drogurile).
  • Zambetul autentic de azi prezice fericirea de maine. Un studiu facut cu ajutorul fotografiilor de la absolvirea facultatii, arata faptul ca acele persoane care zambesc cu sinceritate in respectivele fotografii, vor fi mai fericite, mai implinite din punct de vedere emotional, chiar si dupa zeci de ani de la terminarea scolii, absenta zambetului corelandu-se cu divortul. Stiti vorba aceea... "happy-go-lucky". Altfel spus, drumul catre zambetul de maine, incepe cu zambetul de azi. Studiul dovedeste de fapt ca atitudinile noastre au tendinta sa se conserve in timp si da, ca cei fericiti sunt norocosi.
  • Zambetul ne face sa aratam mai batrani. Da, se pare ca un studiu total nepopular, a demonstrat asta, in ciuda faptului ca iubim oamenii care zambesc mult si ii simtim mai aproape de noi. S-ar parea ca, tehnic vorbind, odata cu gandurile si emotiile bune, transmitem si riduri de expresie atunci cand zambim, lucru care ii determina pe ceilalti sa aprecieze varsta ca fiind doar putin mai inaintata decat in realitate. Expresia de surpriza, pare a fi cea mai avantajoasa in ce priveste "intinerirea".
  • Zambetul aromeaza experientele. Probabil ca daca ati zambit in timp ce ati citit acest articol, articolul v-a placut mai mult decat daca nu ati fi zambit. Un studiu pare sa fi demonstrat faptul ca atunci cand zambim, suntem mai tentati sa observam jumatatea plina a paharului si calitatile lucrurilor supuse evaluarilor noastre mentale.








(1) Imaginea Smile, de Hamza Butt, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Scientific American, (acc. Mai 13, 2017), Smile: You are About to Lose, website: Scientific American

(3) Yale News, (acc. Mai 13, 2017), Women Smile More than Men, website: Yale News

(4) The Economist, (acc. Mai 13, 2017), Life in thin slices, website: The Economist

(5) Psychology Today, (acc. Mai 13, 2017), Smiling Depressioin, website: Psychology Today

(6) Psychology Today, (acc. Mai 13, 2017), Smile: A Powerful Tool, website: Psychology Today

(7) Psychological Science, (acc. Mai 13, 2017) The Psychological Study of Smile, website: Psychological Science

(8) Harvard Business Review, (acc. Mai 13, 2017), The Science Behind Smiling, website: HBR
Continue reading

vineri, 12 mai 2017

Exista doar doua feluri de a trai: unii traiesc ca si cand nimic nu ar fi un miracol, iar altii traiesc ca si cand totul este un miracol. La mine vin numerosi oameni convinsi ca nimic nu este un miracol. Misiunea mea este sa-i fac sa creada ca totul este un miracol.




De o vreme, daca sunt intrebat cu ce ma ocup, am tendinta sa raspund ca ma ocup cu spalatul creierelor. Pun in slujba acestei ocupatii mult suflet si recunosc ca imi place, nu obligatoriu pentru senzatia de putere pe care mi-o confera. De fapt nimic nu imi garanteaza reusita, dar eu incerc totusi sa duc la bun sfarsit lucrarea mea de spalare a creierelor istovite de propriile lor idei. 

Mi se intampla apoi ca unii dintre oamenii cu care am lucrat sa revina si sa imi multumeasca pentru ca le-am redat bucuria si poate chiar viata, iar eu atunci sunt incredintat ca le-am spalat creierul "ca la carte" si imi creste inima de bucurie, desi lumea nu-si da seama neaparat ca este chiar asa. 

Da, se pare ca un om poate sa supravietuiasca foarte bine cu ideile altora, daca am putea pur si simplu sa i le "plantam" in minte. Ba chiar, un om ar putea mai usor sa supravietuiasca cu ideile altora, in caz ca propriile sale idei il aduc la ruina generalizata. Si atunci cum sa nu le speli creierul de toate aceste idei care nu fac decat sa le limiteze potentialul, sa le impiedice zborul?

Pretuiesc foarte mult ideile "gresite" ale oamenilor pe care ii intalnesc. Le iau ca pe o forma de arta careia ii acord respectul cuvenit. Stiu ca si eu am fost acolo in anumite momente si imi este usor sa ma solidarizez cu ei. Am un intreg arsenal de manipulare: cunostinte de psihologie, povestioare lacrimogene sau care te pun pe ganduri, chiar si bancuri. Spre exemplu, stiti de cati psihologi este nevoie sa schimbi un bec? De unul, dar becul trebuie sa vrea si el. 

Unii dintre clienti sunt ca niste luntrasi care se afla intr-o barca sparta, si totusi, tin in barca o lada mare cu aur. In lada aceea se afla conceptiile lor cele vechi, care i-au adus in aceasta situatie disperata. Daca nu scapa cel putin de o parte din acest tezaur, risca sa se scufunde si sa piara. Le lansez astfel de provocari intelectuale: ce ai face daca ai fi in aceasta barca sparta si ai avea o lada mare cu aur?

Da, s-ar parea ca atasamentele reprezinta o importanta sursa a suferintelor psihice. Nu exista nicio emotie care sa nu aiba legatura cu dorintele noastre. Sunt un fel de calugar budist al psihoterapiei, o recunosc deschis. Nu zic ca este rau sa iti doresti lucruri. Dar fiecare dorinta isi are vremea ei. Unele dintre dorinte nu fac decat sa ne transforme in prizonieri ai trecutului, sau ai destinului, daca doriti. 




Spre exemplu, de ce ti-ai dori sa zbori? De ce  ti-ai dori sa mergi pe ape? Cred ca este mai interesant sa mergi pe un camp cu flori si sa te bucuri de mireasma lor primavarateca. Cine are nevoie sa mearga pe ape? Cine are nevoie sa zboare? Am privit aseara spectacolul Eurovision si am retinut un mesaj interesant din versurile unui cantec care concura pentru titlul de anul acesta:

Exista doar doua feluri de a trai. Unul este ca si cand nimic nu este un miracol. Iar celalalt este ca si cand totul este un miracol. 

Ei bine, da, oamenii vin la mine convinsi ca nimic nu este un miracol. Misiunea mea este aceea de a-i convinge ca totul este un miracol. M-a fascinat intotdeauna felul cum este constituit ochiul uman si modul in care se formeaza imaginea pe retina. Cu greu ai putea descoperi in natura ceva mai interesant. 

M-a fascinat, de asemenea faptul ca Pamantul este la distanta potrivita de Soare, pentru a nu fi nici parjolit, dar nici inghetat. Distanta optima pentru a gazdui viata. M-a fascinat si faptul ca Jupiter atrage toti meteoritii galaxiei, datorita gravitatiei uriase pe care o are, asa incat viata noastra este protejata de catastrofe. Da, avem motive sa credem ca totul este un miracol. 

Rolul nostru in cadrul acestui miracol sistematizat este acela de a permite miracolului sa se manifeste, de a facilita miracolul, de a-l respecta si de a-l intelege, de a-l proteja si a-l servi in fiecare zi prin eforturile noastre. Suntem o parte a miracolului si AVEM PRIVILEGIUL nesperat sa traim acest miracol. Cand am pierdut "totul" hai sa ne amintim ca ne-a mai ramas totusi ceva... ne-a ramas Miracolul. 

Imi cer scuze pentru ca am batut iarasi campii cu gratie. Cred ca este din cauza primaverii. :) 









(1) Imaginea Brain Wash, de Kumar's Edit, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0
Continue reading

duminică, 7 mai 2017

Frumusetea este o binecuvantare, dar devine si un blestem, uneori. Ce-i frumos ii place si lui Dumnezeu, dar, s-ar parea, le place si psihopatilor, care au o capacitate redusa de a-si gestiona poftele si de a intelegele limitele societatii.




Frumusetea fizica este un mare blestem uneori, fiindca ea poate atrage psihopatii si profitorii, tot felul de lupi rapitori care roiesc in jurul frumusetii si ravnesc la aceasta, tratand persoanele care detin frumusetea fizica ca pe niste obiecte. Trebuie sa fie o experienta ingrozitoare pentru o fata lipsita de experienta vietii si vulnerabila, sa se afle in postura celei care renunta la statutul ei de persoana si personalitate, la liberul arbitru, in schimbul supravietuirii, trecand pe "survival mode".

In acest articol va voi prezenta doar cateva cazuri de fete care au fost rapite de psihopati si, din fericire, s-au reintors in sanul familiilor de origine. M-a fascinat la ele ca, in ciuda faptului ca unele dintre ele au pierdut zeci de ani din viata, se comporta normal si dau dovada de multa demnitate personala. Numai ele stiu prin ce au trecut si cate frici trebuie sa isi invinga in fiecare zi. De asemenea, articolul se focalizeaza pe atitudinea acestor personaje de thriller (intamplat aievea), pe mecanismele lor de aparare.

1. Ashley Ware (23), o tanara din North Dakota

O fata foarte frumoasa din North Dakota care lucra ca sora medicala si care a participat la cateva concursuri de Miss, printre care si Miss North Dakota, a fost rapita de catre Vincent Degidio (29). Tipul o forteaza sa il duca cu masina la o locatie din statul vecin, Minnesota, iar fata are o atitudine destul de curajoasa din care merita sa invatam cu totii.

Iata cum a raspuns Ashley provocarii de a fi rapita:
  • incearca sa ascunda faptul ca ii este frica
  • conduce in mod imprudent, intentionat, nu respecta luminile semaforului, pentru a atrage atentia politiei si il asigura pe rapitor ca asa conduce in mod normal
  • foloseste cunostintele sale de sora medicala si atitudinea specifica situatiilor de urgenta de la serviciu
  • incearca sa faca conversatie cu rapitorul ei, este prietenoasa, incearca sa ii castige increderea pentru ca acesta sa simta ca detine controlul, face glume cu rapitorul - aceasta atitudine il determina pe Degidio sa o intrebe daca intelege ca e vorba despre o rapire.
  • ii inventeaza un nume rapitorului "Mike", pentru a se raporta la el intr-un mod mai personal si afla ca numele sau real este Vincent.
  • se auto-iluzioneaza ca rapitorul o va lasa in pace dupa ce il va duce la destinatie
  • cand afla ca va fi violata si ucisa se roaga de rapitorul ei sa nu faca asta
  • se roaga tot timpul lui Isus sa o ajute "spune-mi Isuse ce sa fac si cand si eu o voi face".
  • incearca sa fuga si fuge in zig-zag, pentru a nu-i oferi o tinta usoara lui Vincent
  • cand este prinsa, pretinde ca are un atac de astm, pentru a obtine indulgenta lui Vincent
  • are un raspuns foarte curajos la amenintare "daca voi muri, voi muri luptand", isi pastreaza rationalitatea si capacitatea de actiune.
  • isi face un plan de scapare si se bate literalmente cu rapitorul. Din pacate, pare ca toti ceilalti (inclusiv barbati) aleg sa nu se implice.
  • a refuzat sa fie o victima si a cautat orice mijloc de a lupta pentru viata ei
  • dupa incident, Ashley il iarta pe criminal

2. Elizabeth Smart (14), din Utah

Intr-o seara Elizabeth ii citea povesti surioarei sale mai mici si isi da seama ca cineva este in camera. Era Brian Mitchell si era intalnirea ei cu destinul. Acesta o ia cu el in intunericul noptii, amenintand-o mereu ca ii va face rau ei si rudelor sale, daca incearca sa fuga sau sa ceara ajutor. S-a dovedit ca rapitorul "fusese ajutat" de parintii fetei, care i-au oferit ceva de lucru. Pe cine nu lasi sa moara... Plictiseala, foame si viol: stilul de viata al fetei rapite. La asta se adauga drogurile. In mod interesant, rapitorul avea un complice (femeie), care nu a ajutat-o sa evadeze.

Iata la ce mecanisme de aparare a recurs Elizabeth Smart:
  • fata de 14 ani ii spune rapitorului ca va fi prins de politie si va merge la puscarie
  • cand este dusa intr-un cort, in mijlocul salbaticiei si i se aduce la cunostinta ca "va fi luata de nevasta" de rapitor, protesteaza si ii spune acestuia ca se afla abia la pubertate
  • se gandeste ca cei de acasa sunt in rai si isi doreste sa ajunga acolo
  • si-a pus in minte sa faca orice lucru ar fi ajutat-o sa supravietuiasca, indiferent cat de mult ar fi urat acel lucru
  • somnul a fost apararea ei si se putea refugia in somn pentru ca acolo nu simtea povara acelei realitati orbile "as fi putut sa dorm 9 luni".
Elizabeth Smart, "scoasa in oras", deghizata.
Rapitorul pretinde ca poarta aceasta costumatie din ratiuni religioase.
Cand cineva anunta politia in legatura cu asemanarea intre aceasta
fetita si Elizabeth Smart, ofiterul de politie il crede pe rapitor.

  • incearca sa il manipuleze pe rapitor - il roaga sa se intoarca in Utah (plecasera in California pentru perioada verii). A functionat. Ii spune: "tu esti cel ma bun prieten al lui Dumnezeu - tu intreaba-l pe Dumnezeu daca e bine sa ne intoarcem."
  • ajunge intr-un supermarket si se opreste in fata unui panou cu fotografii ale copiilor rapiti, incercand in mod inconstient sa atraga atentia
  • rugaciunea, a reprezentat un mecanism de aparare foarte prezent, mai ales ca Elizabeth provenea dintr-o familie de mormoni.
  • a stiut ca nu poate fi distrusa, chiar daca a fost tinuta captiva si abuzata mai multe luni.



3. Jaycee Dugard (11), din California

Cazul lui Jaycee seamana cu cel al lui Elizabeth Smart, prin faptul ca implica complicele de gen feminin si abuzul sexual sau drogurile, insa Jaycee nu a fost la fel de "norocoasa" precum Elizabeth, care, datorita implicarii unor membri ai comunitatii, a reusit sa scape dupa cateva luni de cosmar. Cosmarul lui Jaycee in schimb, a durat 18 ani (1991-2009), iar in urma violurilor repetate au rezultat si 2 copilasi. Faptul ca Jaycee se afla inca la o varsta frageda cand a fost rapita si era lipsita de experienta, a facilitat victimizarea fetei pentru o perioada atat de lunga de timp. Statul California i-a acordat o compensatie in valoare de $20 milioane, iar Jaycee a devenit autoare a doua carti best seller.

Iata cum a raspuns Jaycee provocarii pe care i-a adresat-o destinul:

  • isi ascunde inelul cu forma de fluturas pentru a nu-i fi luat
  • "se imprieteneste cu luna", singurul lucru pe care il vedea pe fereastra, si asociaza luna cu mama ei.
  • se imprieteneste cu un paianjen, care ii umplea singuratatea si pe care il numeste Bianca.
  • se uita la televizor, urmareste serialul Dr. Quinn.
  • se lasa manipulata de rapitor care ii spune ca o tine inchisa pentru ca societatea l-a ignorat si ca ea il ajuta cu "problemele lui sexuale" - daca ea face asta, nu trebuie sa atace alte fetite
  • devine confidenta rapitorului si il consoleaza in momentele de remuscare pe care acesta le punea in scena
  • crede ca atata vreme cat este vie, poate sa spere
  • incearca sa se imprieteneasca si sa se faca placuta de partenera rapitorului
  • pastreaza un jurnal in care isi noteaza trairile
  • dupa nasterea copiilor, se bucura de compania acestora si se dedica maternitatii
  • se bucura de fiecare "privilegiu" care i se acorda: sa aiba o pisica, o papusa, un ursulet, sa iasa in curte, sa gradinareasca.
  • pe masura ce cresc fetitele, organizeaza o scoala, pe baza cunostintelor sale (avea 5 clase), unde le preda fiicelor sale matematica, stiinte sociale si istorie.
  • are fantezii in care detine puteri supra-naturale, precum puterea de a vindeca oamenii si animalele
  • isi viseaza sufletul pereche

Cele 3 povesti pe care vi le-am prezentat si multe altele despre care n-am vorbit aici, ne invata cateva lucruri. Pe de o parte, ne invata ca, poate, a accepta faptul ca ti-a fost rapit copilul, nu este cea mai buna atitudine de care poate da dovada un parinte. Multi dintre copiii rapiti, se afla in viata inca si, daca nu avem dovada in acest sens, este mai bine sa nu predam armele si sa continuam sa facem eforturi de a-i gasi, sa facem presiuni asupra organelor de cercetare si sa facem apeluri la comunitate prin intermediul mass-media.


Nu sustin ideea ca un parinte care a pierdut un copil in acest fel ar trebui sa se bucure de viata ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat vreodata. Nu sunt nici pentru a-ti transforma existenta intr-un priveghi si a te lasa bantuit de remuscari si durere, care vor face imposibila adaptarea la cerintele societatii si la nevoile familiei din care faci parte. Cu toate acestea, este util sa continuam sa facem aceste eforturi de gasire a copiilor pierduti, sa punem afise sau pancarde in locuri publice, sa mergem la televiziuni sau la posturi de radio si sa povestim, etc.




Dupa cum ati observat, cu cat copilul a fost mai mic atunci cand a fost rapit, cu atat si capacitatea sa de a lupta si de a-si regasi libertatea este mai mica, in ciuda faptului ca, poate, a crescut si a devenit mult mai capabil sa lupte pentru asta. Din pacate, este dificil pentru astfel de copii sa depaseasca limitele psihologice care se formeaza in decursul anilor de captivitate.








(1) Imaginea Captive, de Comeonandorra, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Wikipedia, (acc. Mai 07, 2017), Elizabeth Smart, website: Wikipedia

(3) Heavy, (acc. Mai 07, 2017), Ashley Ware: 5 Fast Facts You Need to Know, website: Heavy

(4) Wikipedia, (acc. Aprilie 07, 2017), Kidnapping of Jaycee Dugard, website: Wikipedia

(5) Imminent Threat Solutions, (acc. Mai 07, 2017), The 3 Phases of Kidnapping, website: Imminent Threat Solutions

Continue reading

sâmbătă, 6 mai 2017

Cand nu primim ceea ce asteptam din partea persoanei iubite, tentatia de a recurge la masuri punitive este uriasa. "Loviturile sub centura" iau tot felul de forme, dar sunt ele eficiente?




Stiti momentul acela in care vrei sa seduci pe cineva dar nimic nu pare sa mearga? Incerci sa ii vorbesti frumos, articulat, apoi ii spui niste bancuri, dar parca trec pe langa urechile lui, si finalizezi apoteotic, cu un cadou ales cu grija, in functie de gusturile sale, doar pentru a constanta ca tipul a ramas un... sfinx. 

Nu este usor sa constati ca ti-ai pierdut timpul si ca ai fi putut la fel de bine sa curtezi un copac din padure, poate cu ceva mai mult succes. Intr-un final, te apuca nervii si incepi sa ii adresezi niste insulte mai cu perdea, si, ce sa vezi, in sfarsit, manechinul da semne de viata! Si in sfarsit, ai descoperit ca exista o reteta infailibila de seductie, in caz ca nu merge bunul simt!

Nu. Glumesc. Adevarul este ca, daca nu merge bunul simt, cu atat mai putin merge impertinenta. Iar daca descoperi ca, in mod extraordinar, totusi poti seduce pe cineva prin intermediul insultelor, poate ca ar trebui sa te intrebi mai intai daca o persoana ce poate fi sedusa cu insulte este normala la cap si este tatal ideal pentru copiii tai. 

Acum, faptul ca exista scorpii care s-au nascut pregatite sa te trateze ca pe ultimul om nu este nicio tragedie - "take them or leave them". Mai problematica mi se pare raspandirea ideii ca, daca esti scorpie, atunci vei trai fericita pana la adanci batranete, alaturi de un tip care te va sluji ca in era sclavagista. Cine raspandeste aceasta idee? Cine te-ai astepta mai putin - psihologi si psihiatri!

Se simte ca nu sunt de acord cu asta, nu-i asa? Bine, daca iubesti foarte mult circul, atunci da, s-ar putea sa se merite sa-ti asumi acest rol spectaculos de agitator. Exista insa numeroase probleme asociate cu aceasta strategie "de seductie" care eludeaza bunul simt. Iata, doar cateva dintre acestea:

  • Cand "lovesti sub centura", celalalt are o buna scuza de a te lovi si el sub centura. Esti sigura ca iti doresti asta? Esti sigura ca "duci"?
  • Loviturile sub centura, blocheaza comunicarea. Este nevoie de un efort mult mai mare pentru a o restabili, dupa ce s-a recurs la forta, fie si in mod simbolic.
  • Cand "lovesti sub centura" si descoperi ca celalalt reactioneaza pozitiv la genul acesta de stimul, intreaba-te daca ai dat peste un om normal din punct de vedere psihic.
  • Loviturile sub centura, pornesc de la premisa ca celalalt este rau intentionat si insensibil, suspendand contactul cu adevaratele sale preocupari si probleme.
Dar ce inteleg eu prin "lovitul sub centura"? Asa cum spuneam mai sus, poate fi vorba despre o insulta, despre ignorarea mesajelor si intreruperea comunicarii, a lua decizii care il privesc pe respectivul domn, fara a-i cere parerea, ignorarea rugamintilor sau a doleantelor personale, deconspirarea secretelor sale si asa mai departe.




Ceva te face sa actionezi in acest fel, pornind de la premisa ca un barbat inaccesibil are aceeasi nevoie de drama ca si tine si ca abia asteapta sa il provoci cu astfel de tertipuri care ii fac viata grea (dar si frumoasa, in acelasi timp, sau cel putin asa crezi tu). 

Am intalnit aceasta recomandare de a raspunde printr-un "nivel de rautate" si unora dintre gesturile care nu va convin ale partenerilor - ramane de stabilit care este doza potrivita! Spre exemplu, daca partenerul uita de aniversarea relatiei, ce va vine prima data in minte? Sa-i administrati o mica pedeapsa, presupun - o mica lovitura sub centura. 

Si aici insa intervin anumite probleme:

  • Risti sa o primesti inapoi.
  • Risti sa fii inteleasa gresit.
  • Risti sa fii considerata nebuna.
  • Risti sa il sperii.
  • Risti sa pierzi relatia.

Ai spune ca, daca chiar exista iubire, nu pierzi relatia asa usor si ca putina drama cu happy end este exact ce va trebuie - impacarea este dulce si oricum va cam plictiseati. Nu si daca chiar te-ai casatorit cu un om serios, care nu are timp de astfel de nimicuri si care ar prefera sa afle prin viu grai ce ai pe suflet, fiind dispus sa faca eforturi pentru a-si repara greseala. E prea banal? Nu ne-am nascut cu totii pentru drama...

Cand situatia nu decurge asa cum ne-am fi dorit noi, tentatia de a forta lucrurile este una destul de mare. Asa cum am incercat sa dau de inteles in acest articol, iluzia ca totul se va rezolva daca veti recurge la forta si masuri punitive de "reglare a conturilor", nu va face decat sa complice in mod inutil situatia. 

Daca faceti asta pentru ca nu va puteti tine in frau frustrarile, va inteleg. Din pacate insa, ma indoiesc ca atitudinea voastra ajuta relatia in vreun fel - nu faceti decat sa o raniti, ranindu-va in acelasi timp, pe voi insiva. Singurul lucru pe care il puteti face atunci cand sunteti frustrata este sa comunicati, si nu oricum, ci intr-un mod agreabil. 

Consilierul de cuplu John Gray recomanda o reteta simpla, in 3 pasi pentru femeile frustrate, care nu primesc ceea ce doresc de la barbatii din viata lor - 1. Laudati ceea ce face deja. 2. Cereti si nu va suparati daca refuza si 3. Cand simtiti ca este pe punctul sa accepte, insistati intr-un mod agreabil. Dupa cum observati, drama nu face parte din aceasta reteta. Ciudat, nu-i asa?

In afara de aceasta metoda "extra-soft", mai exista asertivitatea, care este un mod decent de a va afirma trairile, nevoile si opiniile, fara a-l jigni pe celalalt, si, desigur, negocierea, care este nivelul urmator al afirmarii de sine: ce esti dispusa sa oferi pentru ca el sa iti satisfaca dorintele? 

Da, este nevoie de multa comunicare in cuplu, iar iluzia ca ai avea o pozitie privilegiata impiedica aceasta comunicare. Dar din pacate, impiedica si existenta unui cuplu.








(1) Imaginea Nerf Gun Fun, de Bobby Mueller, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Gray, J., (2011) Barbatii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus, editura Vremea, Bucuresti



Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com


Continue reading

marți, 2 mai 2017

Cand toti ii spuneau ca nu mai are nicio sansa, o broscuta a reusit sa iasa din put pentru ca... era surda. In hipnoza terapeutica nu poti sa accesezi transa hipnotica decat daca iei in serios sugestiile terapeutului. Iar rezilienta este de fapt un rezultat al sugestiilor pe care ni le oferim singuri.




Psihologia a preluat din Fizica termenul de rezilienta. In sensul din Fizica, rezilienta este o unitate de masura folosita pentru a caracteriza rezistenta la socuri a unor diverse materiale. In Psihologie si Psihoterapie insa, rezilienta este o notiune abstracta prin intermediul careia descriem rezistenta psihica a unei persoane la socuri (aspectul acut) sau la stres (aspectul cronic).

Într-o zi de vară, un grup de broscuţe se plimbau vesele printr-o pădure şi la un moment dat, două dintre ele au căzut într-o prăpastie foarte adâncă. Toate celelalte broscuţe s-au strâns în jurul prăpastiei şi priveau cu mirare la adâncimea acesteia. Erau convinse că cele două broscuţe nu aveau nici cea mai mică şansă să iasă de acolo. "Sunteţi ca şi moarte, nici nu are rost să vă chinuiţi, este prea adâncă groapa, opriţi-vă că săriţi deageaba și o să alunecați și o să muriți"…erau comentariile ce veneau din partea grupului.  
Cele două broscuţe încercau să sară din răsputeri până când, în cele din urmă, una dintre broscuţe a deznădăjduit dând crezare vorbelor şi a renunţat, căzând descurajată şi murind. Cealaltă broscuţă însă, a continuat să sară cât de tare o ţineau picioruşele. Cele de pe margine strigau la ea să se oprească, să-şi curme suferinţa, mai bine să moară. Ea, dimpotrivă, sărea tot mai sus şi tot mai tare şi… iată-o că a reuşit! Broscuţele de pe marginea gropii se uitau la ea cu mirare şi au întrebat-o fără nici o ezitare:  
“Nu ne-ai auzit? Noi tot ţi-am spus să renunţi dar tu în schimb ai tot continuat! Cum ai reuşi să ieşi din groapa aceasta atât de mare?” Bineînţeles, precum ştiţi şi voi deja, broscuţa era surdă. În tot acest timp ea a crezut că prietenele ei o încurajau. În viață de multe ori și noi trebuie să fim surzi la îndemnurile greșite făcute de aproapele care înțelege viața altfel decât noi.

In termeni psihologici, broscuta surda este de fapt broscuta rezilienta - cea care a dovedit ca poate sa supravietuiasca in ciuda evenimentului dificil pe care l-a traversat. Da, povestea poate fi despre cum ne descurajeaza pe noi cei din jur. Dar din perspectiva terapeutica, povestea este despre cum ne descurajam singuri atunci cand credem vocile din mintea noastra care ne spun ca nu avem nicio sansa. 

In hipnoza terapeutica se spune ca nu exista hipnoza ci doar auto-hipnoza: reusim sa accesam  transa hipnotica daca si numai daca dorim noi sa luam in serios sugestiile hipnotizatorului. Cam tot la fel se intampla si in cazul in care alegem sa ne lasam descurajati de voci exterioare dar mai ales interioare, prin intermediul carora imbratisam ruina personala. Atentie deci la ceea ce ne sugereaza mentorii externi dar si mai mare atenie la ceea ce ne sugereaza "Mentorul Interior"!

Pe situl APA (Asociatia Psihologilor Americani) am descoperit un studiu legat de rezilienta angajatilor unei companii (Illinois Bell Telephone) in conditiile in care aceasta traversa un moment de restructurari masive. Spre exemplu, numarul de angajati se injumatatise in decursul unui singur an, si in plus, fisa posturilor acestora se schimbase considerabil, compania reinventandu-se, literalmente. Nu este usor sa treci prin asta iar unii dintre noi stim din proprie experienta.

Imi amintesc de perioada adolescentei mele, adica imediat dupa revolutia din 1989, atunci cand economia romaneasca in intregul ei a intrat intr-o alta etapa a existentei sale si fiecare dintre noi am trait, odata cu asta, adevarate revolutii interioare, dat fiind faptul ca nesiguranta era maxima iar transformarile erau prea mari pentru a ne fi gasit pregatiti pe prea multi dintre noi. Si totusi, s-ar parea ca unii s-au descurcat bine, char si in astfel de conditii!

Intr-o tara in care cercetarea si in special cercetarea psihologica erau la pamant, nu se puteau face studii despre ce s-a intamplat cu noi pe atunci la nivel psihologic (in caz ca va intrebati de ce Psihopedia se hraneste din literatura internationala de profil). Dar americanii, unde cercetarea psihologica are deja traditie, au fost curiosi si au descoperit de ce unii dintre noi sunt devastati de stres si efectele sale, in timp ce altii se descurca bine in conditii similare, ba chiar prospera.

Care ar putea fi diferenta intre cele doua categorii de persoane? Studiul realizat in sanul companiei americane Illinois Bell Telephone a aratat ca diferenta intervine la nivelul atitudinii mentale pe care au adoptat-o angajatii respectivi. Proportia a fost de 2/3 (non-rezilienti) si 1/3 (rezilienti). Cercetatorii au descoperit astfel 3 categorii de convingeri prin care persoanele reziliente isi exprimau atitudinea in fata provocarii:

  • Angajamentul: Trebuie sa raman implicat si in contact cu realitatile companiei, nu sa ma izolez.

  • Controlul:  Trebuie sa incerc sa influentez situatia, nu sa raman pasiv.

  • Provocarea: Da, este dificil, dar, in acelasi timp, este un moment bun pentru a invata si a descoperi noi oportunitati.
Cu alte cuvinte, dincolo de aptitudinile noastre si capacitatea propriu-zisa de a ne adapta, mai intervine si atitudinea, adica caracterul, mai bine spus, cel care, s-ar parea ca poate face diferenta in situatii problematice. Oricat de supra-realist ar suna, se pare ca, totusi, atitudinea a facut diferenta la cei care au adoptat cele trei categorii de convingeri enuntate mai sus.

Poate va intrebati de ce unii militari se intorc de pe frontul de lupta cu dificultati mari de re-adaptare la viata de veteran civil, in timp ce altii sunt bine-mersi, au familii armonioase si isi vad de treaba lor. Este o diferenta mare intre acesti oameni, de asemenea: unii sunt functionali, iar ceilalti sunt bantuiti de anxietati, neincredere, tulburari emotionale si cosmaruri care le fac viata un iad.

Viata este o tragedie pentru cei care simt si o comedie pentru cei care gandesc.

S-ar parea ca diferenta vine din felul cum gandim. Este de fapt usor sa te lasi coplesit de evenimente si sa cedezi psihic in fata acestora. Este calea usoara. Un proces terapeutic te poate initia insa in arta de a-ti alege emotiile si atitudinile in relatie cu evenimentele existentiale, caci acest lucru este posibil si, adesea, este singura noastra sansa de a ne integra cu succes in societate si a raspunde provocarilor pe care aceasta ni le adreseaza.










(1) Imaginea Resist, de Lee Royal, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. Mai, 02, 2017), Psychological Resilience, website: Wikipedia.

(3) APA, (acc. Mai, 02, 2017), Truning Lemons into Lemonade, website: APA.



Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com


Continue reading

vineri, 28 aprilie 2017

Te poti elibera de furie spargand un set de farfurii? S-ar putea sa fiti familiarizati cu ideile sau chiar terapiile care promoveaza practici barbare precum urletul sau distrugerea de bunuri in scop terapeutic, fireste. Insa psihologia stiintifica ridiculizeaza astfel de terapii.




Cred ca multe dintre teoriile lui Freud ar trebui sa tina mai curand de cultura generala psihologica decat de practica terapeutica propriu-zisa. Dar realitatea este ca inca credem in aceste teorii iar Freud a ramas una dintre cele mai renumite personalitati ale secolului trecut si singurul psiholog cunoscut la scara planetara - poate datorita teoriilor sale dezlanate. Chiar si astazi se incurajeaza in terapii si se promoveaza in programele de formare aceasta "emotivitate sistematizata" sugerandu-se chiar ca in absenta ei, vindecarea nu poate sa apara.

Cred ca teoria aceasta este la fel de barbara precum aceea care spune ca trebuie sa te intoxici mai intai cu nicotina, pentru ca sa te poti lasa de tigari. Cred ca mai sunt si azi medici care iti recomanda sa fumezi pana ti se face rau, asa cum exista si terapeuti ce incurajeaza exprimarea celor mai urate trairi emotionale ca parte esentiala si necesara in procesul terapeutic.

Numai ca in ultima vreme apar tot mai des opinii contrare acestei idei, slava domnului, nu-i asa, mai ales ca nu ne dorim sa transformam practica terpeutica in mai stiu eu ce antrenament de box. Eu personal, nu am o personalitate dramatica si gasesc ca nu mi se potriveste acest cadru terapeutic in care apar "picanterii terapeutice" precum lovirea unei perne, tipatul in padure sau distrugerea de bunuri, in scop terapeutic, fireste, adica pentru eliberarea de furie. De altfel m-am indoit intotdeauna ca te poti elibera de furie tocmai imbratisand-o!

In lucrarea "50 de mituri ale Psihologiei", cei trei autori, toti profesori universitari de psihologie, scot in evidenta ridicolul credintei in catharsis, de care se face vinovat, cine altul decat Sigmund Freud. S-a acumulat suficienta experienta psihologica pentru a putea concluziona ca nu foloseste la nimic incurajarea exprimarii violente si agresive a frustrarilor si nu ne ramane decat sa regretam anii intunecati in care am tot distrus chestii si am tot spart farfurii, in speranta ca ne vom elibera de furie.

Abordarea fizicista a "maestrului" Freud, prin intermediul careia, daca un vas se afla sub presiune, nu poate decat sa explodeze, daca nu cumva "avem inspiratia" sa ridicam capacul, este saraca si naiva, desigur. Ea a "iluminat" o multime de terapii la fel de naive si penibile. Iata doar cateva exemple:

  • loveste o perna
  • deschide fereastra si striga: "Sunt nervos ca naiba si nu voi mai suporta asa ceva!"
  • cumpara-ti o jucarie pe care o poti strange si tranti
  • strange un prosop, rasuceste-l cat poti tu de tare
  • fa-ti un manechin cu chipul persoanei pe care o urasti si loveste-l cu o bata de baseball




Desigur, nu am sa impiedic niciodata un client care plange sau are alte manifestari emotionale, cu conditia sa nu se atinga de obiectele de inventar, iar daca cineva se atinge de laptopul meu pentru a-si descarca furia ar fi bine sa se mai gandeasca o data. Potrivit unor studii, ne putem canaliza furia daca ne propunem acest lucru, astfel incat sa limitam manifestarile agresive, consecintele nefiind "acumularea frustrarilor", potrivit credintelor raspandite in psihologia populara, ci mai curand limitarea nivelului de cortisol (hormon al stresului).

Fireste, exprimarea furiei prin agresivitate sau a tristetii prin plans, reprezinta "calea usoara" de rezolvare a problemei. Mai bine spus de ameliorare temporara. Oricine se simte mai bine dupa ce a plans putin si oricine se simte eliberat dupa ce a spart niste farfurii - nu iti trebuie multa carte si multa experienta psihologica pentru a observa asta. Exista beneficii evidente pe termen scurt. Dar hei, si toate drogurile au beneficii evidente pe termen scurt! Faptul ca exista aceste beneficii nu ar trebui sa ne induca in eroare.

Pe termen lung insa se observa ca de fapt agresivitatea noastra nu scade, dimpotriva. Datorita faptului ca obtinem usoare ameliorari ca urmare a faptului ca ne-am plans cuiva sau ne-am exprimat furia, devenim dependenti de aceste modalitati de a face fata stresului, iar frustrarile - adica  problemele sau elementele declansatoare ale acestor manifestari, raman nerezolvate. S-ar parea ca strategiile bazate pe catharsis (urla, sparge, rupe, indoaie, etc) sunt eficiente doar cand sunt insotite de strategii focalizate pe problema - cu alte cuvinte, sunt inutile si pot lipsi.

Ceea ce promovez eu in terapia pe care o practic este capacitatea unui client de a-si alege emotiile si atitudinea mentala fata de problemele cu care se confrunta. Nu prea iau in serios aceste strategii superficiale de a face fata stresului "prin descarcare" - imi  par desuete si ridicole pe alocuri. Cand ne ocupam de exprimarea furiei, ignorand literalmente problemele reale nu trebuie sa ne mire faptul ca nu ajungem nicaieri si devenim dependenti de agresivitatea noastra.

Principiul promovat de terapiile bazate pe catharsis este acela ca exprimarea emotionala bruta trebuie sa se faca intr-un mediu organizat, in conditii de siguranta, iar pierderile sa fie minime - caci daca ne-am exprima furia prin razbunari, spre exemplu, ar fi mult mai rau. Dar adevarul este ca aceste terapii ridica foarte mult nivelul de stres, in loc sa il amelioreze, ne antreneaza si ne fac dependenti de agresivitate ca mijloc de a rezolva probleme, in timp ce competentele reale de rezolvare a problemelor au de suferit, din moment ce nici macar nu ne preocupa.








(1) Imaginea Anger, de Madstreetz, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Rime, B. (2007), Comunicarea Sociala a Emotiilor, editura Trei, Bucuresti.

(3) Scott, O.L. (2009) 50 Great Myths of Popular Psychology, Wiley-Blackwell Publishing

(4) Psihopedia, (acc. Apr. 28, 20017), Pretul Tacerii, website: Psihopedia

(5) Floru, R., (1974), Stresul Psihic, editura Enciclopedica Romana



Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com


Continue reading

miercuri, 26 aprilie 2017

Zodiacul a devenit o metoda de cunoastere comuna, prin care asimilezi o multime de idei preconcepute despre tine si ceilalti. De exemplu, esti oare Scorpion? Sau poate ca esti Tigru de Lemn? Eu insa iti propun un horoscop psihologic. 




Probabil stiti ca nu mai cred in horoscoape, desi in adolescenta mea horoscoapele de tot felul constituiau unul dintre hobbyurile mele cele mai importante. Ca sa va dovedesc asta, am sa va spun ca sunt in zodia Balantei, cu ascendent in Rac, nascut in anul Dragonului de Foc, in zodiacul florilor sunt Orhidee iar in cel al arborilor sunt Scorus. De ce nu mai cred in horoscoape? Pentru ca am facut facultatea de psihologie, ar fi raspunsul scurt.

Desigur, acesta nu este un motiv bun. Cunosc oameni care au facut la randul lor facultatea de psihologie si au devenit psiho-astrologi. Am avut un coleg la master, pe dl Psiholog Adrian Cotuna, care este psiho-astrolog si are un blog fascinant, insa nu pot fi de acord cu dansul.

Problema mea cu astrologia s-a nascut in momentul cand mi-am dat seama ca a-i sugera unei persoane anumite lucruri despre ea insasi, despre posibilitatile si limitele sale, in special atunci cand ai "un ascendent" asupra acelei persoane, reprezinta mai mult decat "cunoastere astrala" - este chiar o profetie ce risca sa se implineasca, in virtutea puterii credintei - vezi si efectul Placebo. Esti sigur ca doresti sa ramai cu limitele pe care ti le stabileste un horoscop?

Daca ai nevoie de niste metode de cunoastere diferite de cele pe care ti le pune la dispozitie Psihologia si daca toata activitatea de cercetare se face pe laptop, pe un program de astrologie care iti toarna un "profil de personalitate" prefabricat, care nu incurajeaza nici cunoasterea si nici contactul cu problemele reale ale persoanei, cred ca ne aflam, nu la confluenta a doua stiinte ci la intalnirea intre doi inamici: unul care crede in cercetare si celalalt care crede in astre.

Dar iata, pe scurt, descrierea zodiilor horoscopului meu:

  • Zodia Psihopatului ~ [Egoistul]. Motto: "Scopul scuza mijloacele."
Psihopatul traieste pentru a  se ferici pe sine. Asta il face pe Psihopat, in esenta sa un primitiv ce, in multe situatii poate da dovada de mult farmec personal si poate mima in mod perfect civilizatia si semnele sale. Dar va ramane primitiv in sinea sa. Aceasta dedicatie de sine propriei persoane iese in evidenta atunci cand psihopatul ajunge sa-si riste viata si libertatea pentru propria satisfactie. Daca apar victime colaterale si se creaza putin haos, cu atat mai bine - oricum nu are la suflet pe nimeni. Ca si nativul Borderline, Psihopatul este un kamikadze: distruge si se auto-distruge din ura, fara sa se gandeasca la consecinte.

  • Zodia Evitantului ~ [Pierzatorul]. Motto: "Mai bine nu incerci decat sa-ti para rau".
Este o zodie a marilor sperante nerealiste, descrisa de un idealism fara cusur si un perfectionism care (auto)-demoralizeaza. Discrepanta intre ideal si realitate are darul de a-l bloca pe nativ, iar tentatia de a-si gasi alinarea si curajul in alcool este foarte mare. Pentru persoane atat de idealiste se cere o stima de sine pe masura, care sa creeze un echilibru si care sa le puna in miscare, dar aceasta lipseste cu desavarsire. De aici si pasivitatea, retragerea "prudenta" la umbra unui copac cu frunza bogata, unde pe evitant nu il respinge nimeni. 

  • Zodia Borderline ~ [Sacrificatul]. Motto: "Dau viata mea pentru iubire".
Se caracterizeaza printr-o instabilitate emotionala extrema, ce determina actiuni auto si hetero vatamatoare. Da, si nativul Borderline este un kamikadze, insa in spatele show-ului se afla teama de abandon si tendinta de a idealiza persoane absolut normale, care duce, fireste, la deziluzie. Stima de sine este redusa, ca si in cazul zodiei Evitantului, doar ca reactia este diferita - se face show, pentru a se obtine confirmarile mult dorite. Ce nu face omul pentru un "te iubesc"... uneori se arunca si de pe bloc!

  • Zodia Dependentului ~ [Scaiul]. Motto: "Pot sa sun un prieten?"
Nativul Dependent este la fel de lipsit de stima de sine ca si Evitantul sau nativul Borderline, temandu-de de abandon si critica, dar spre deosebire de ceilalti doi, reactia sa este de a tine cu dintii de relatiile sale, in ciuda dispretului si tratamentelor nedrepte care i se aplica. Prefera ca altii sa ia decizii in locul sau si are nevoie de consiliere si indrumare la fiecare pas, lucru care il transforma intr-o povara pentru cei din jur. Daca este abandonat face pe dracu'n patru sa se agate de altcineva.

  • Zodia Narcisistului ~ [Diamantul]. Motto: "Veniti si luati valoare!". 
In cazul acestui nativ, stima de sine este un lucru foarte indoielnic. Se vorbeste despre o stima de sine inalta dar fragila: e vulnerabila la lovituri pentru ca se bazeaza pe lucruri iluzorii, cum ar fi statutul social. Intotdeauna e unul mai bun ca tine (fizic, profesional sau social) si atunci nu-ti ramane decat sa mori de invidie. Misiunea Narcisistului este de a se afla in centrul atentiei, o misiune auto-vatamatoare, fiindca e lipsita de realism. Chiar si pentru un tip care crede in sine si se place atat de mult. 

  • Zodia Obsesiv-Compulsivului ~ [Perfectionistul]. Motto: "Limita este cerul". 
OC este perfectionistul horoscopului. Moralitatea este punctul sau tare, iar preocuparea pentru detalii, ar fi o mare calitate, daca nu ar fi asa cronofaga. Se spune ca civilizatia japoneza sau cea germana sunt obsesionale. A fost nevoie de psihologi renumiti care sa-i invete pe conationali sa isi ingaduie sa fie imperfecti. Na, ca am petrecut 10 minute pentru a pune virgula perfecta! Altfel, probabil ca nimeni nu ar fi citit articolul! Dar oare, chiar este virgula perfecta? Cam asa se petrece discursul interior al OC.

  • Zodia Schizoidului ~ [Solitarul]. Motto: "Solitudine nu inseamna singuratate".
Brrrrrr. Ce frig s-a facut! Schizoidul este solitarul horoscopului si este acuzat adesea de raceala emotionala. Adevarul este ca s-ar putea sa fie chiar mai sensibil decat tine, iar aceasta sensibilitate sa il faca inapt pentru relatii sociale tumultoase si isterice, care ii par vulgare si il tulbura. Tineti cont ca s-a descoperit si faptul ca persoanele cu un IQ foarte ridicat nu au nevoie de prea multi prieteni si se descurca bine in singuratate, spre deosebire de restul oamenilor. Dar singuratatea nu este o buna calauza pentru succes si e pacat.

  • Zodia Schizotipalului ~ [Bizarul]. Motto: "Inima stie lucruri pe care mintea nu le poate explica". 
Este o zodie stranie si preocupata de straniu, de fenomenele "subtile" ale naturii si psihicului, atat de subtile incat frizeaza ridicolul. Nativul Schizotipal iti va descoperi viitorul in functie de configuratia norilor si iti va spune cu cine te vei casatori, inspirandu-se dintr-o tablita de inmatriculare. Mintea sa functioneaza in virtutea principiului ca "toate lucrurile sunt inter-conectate" (dar nici chiar asa!) si ca "totul are legatura cu el". Apoi se mira de ce este respins de cei din jur.  

  • Zodia Histrionicului ~ [Seducatorul]. Motto: "Suspinul este o forma de arta".
Histrionicul seamana destul de mult cu alte zodii din acest horoscop in ce priveste nevoia de atentie si stima de sine redusa. De asemenea, seamana cu alte zodii in ce priveste tendinta de a-i manipula pe cei dn jur. Manipularea histrionicului este de natura emotionala(pune in scena tot felul de dramolete) prin care atrage atentia, compasiunea si sustinerea. Histrionicul este seducatorul horoscopului si pune in slujba acesei misiuni tot ce are mai bun: hainele provocatoare, flirturile si, fireste, talentul actoricesc prin care obtine nu doar atentie ci si resurse de tot felul.

  • Zodia Paranoidului ~ [Razboinicul]. Motto: "Singur impotriva tuturor".
Nativul acestei zodii este o persoana foarte incrancenata, animata de tot felul de suspiciuni in ce-i priveste pe cei din jur, care, ca intr-o conspiratie de dimensiuni planetare, i-au pus gand rau si incearca sa il desparta de tot ce are el mai drag. Exista meserii in care putina paranoia este bine-venita (politist, procuror, granicer, vames, controlor de trafic, etc). Pe de alta parte, "contributia" Paranoidului devine adesea obositoare atunci cand acesta ii haituieste pe cei din jur cu tot felul de acuzatii lipsite de fundament. Bataliile Paranoidului sunt, literalmente, fara de sfarsit.  




Sper ca psihiatrii o sa-mi ierte "acest truffle shuffle" pe care am indraznit sa il fac pe acest topic. Fiecare isi are horoscoapele sale si eu am dreptul sa le am pe ale mele. De asemenea, simt ca o sa ma intrebati cum iti dai seama in ce zodie psihica esti. Ei bine, nu este chiar atat de simplu ca la horoscoapele clasice, in sensul ca nu este suficient sa stii in ce data te-ai nascut. Va trebui sa va dezvoltati putin spiritul de auto-observatie si sa constientizati ca aveti anumite trasaturi.

Sau mai puteti sa mergeti la un psihiatru sau la un psiholog clinician si sa-i cereti un test pentru tulburari de personalitate. Acum ati inteles totul: suntem oare cu totii niste tulburati? Nu. Dar fiecare dintre noi isi are particularitatile sale. Cand aceste particularitati devin prea accentuate, vorbim despre tulburare de personalitate. Fireste, am omis sa adaug si "idealul de personalitate", care nu are nimic in comun cu tulburarile (zodiile) de mai sus.

Zodia Bunului Simt, este aceea care pastreaza toate trasaturile enumerate mai sus intr-o zona a bunului simt. Spre exemplu, Narcisistul poate sa-si doreasca sa fie in centrul atentiei, dar isi doreste in acelasi timp sa fie de folos comunitatii. Iar Borderline, isi doreste sa fie iubit, dar isi doreste si sa ii ajute pe cei din jur sa il iubeasca. Schizoidul isi doreste singuratatea, doar pentru a se pregati pentru contactul cu ceilalti. Paranoidul se teme pentru siguranta sa, dar se teme si pentru comunitate. Si Schizotipalul intuieste posibile mesaje secrete, dar ia in consideratie si logica, prin care se face inteles de ceilalti.

Iar cand toti devenim "sclavi ai bunului simti", veti vedea ca nu ne mai distingem cu nimic unii de altii si atunci vom deveni o societate de supra-adaptati - ceea ce va fi o problema in sine. Dar pana atunci, spor la observatii, auto-observatii si truffle shuffle!









(1) Imaginea Zodiac, de Stephen Criuckshank, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0



Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com


Continue reading