Mind, People & Lifestyle





NOPTI ALBE & ZILE NEGRE
Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com
Latest Articles

miercuri, 16 ianuarie 2019

Nu știu dacă voi ajunge la un punct din viața mea in care topul ideilor va deveni lunar sau macar semestrial, însă până atunci, sa ne bucuram de aceasta activitate rară pe blog si, in general, in blogosfera.


o o o

De fiecare dată când fac topul celor mai interesante idei ce merita sa fie raspandite, am sentimentul că ar trebui sa fac asta mai des. Nu știu dacă voi ajunge la un punct din viața mea in care topul ideilor va deveni lunar sau macar bi-anual, însă până atunci, sa ne bucuram de aceasta activitate rară pe blog si, in general, in blogosfera.

Știți deja cum se face asta: patiserie, un pahar de ceva cald și putina răbdare, pana dati de gustul discursurilor. Nu de alta, dar chiar merita. Fiecare persoana din acest top este o adevărată legendă in viața și are ceva interesant de spus. Pentru mine întocmirea topului este ca un revelion și sper că tot la fel este pentru cei care îl vor urmări. Vizionare plăcută!


Locul 10 ~ Chera Kowalski: Rolul bibliotecilor in criza opioida.




O știți pe tipa aceea drăguță, cu voce afectată, care lucrează la o bibliotecă publică din Philadelphia, PA, undeva in mijlocul iadului? Pare o fată atât de bună încât îți vine să o iei acasa și să ii arati partea frumoasă a vieții. Căci pare că a văzut destul din partea ei întunecată. De altfel, dupa tot ce povesteste, realizezi ca este si foarte rezistenta, in ciuda prezentei sale delicate si vulnerabile.

Locul 9 ~ Aaron Stark: Aproape ca am fost un ucigas de scoala




Aaron Stark este, la randul sau o legenda in viata si are de spus o poveste apasatoare si plina de emotie. Viata il dezamagise de atatea ori incat a fost la un pas de a-si exprima furia printr-o razbunare de proportii uriase. Ar fi intrat in istorie drept un alt tulburat care ucide oameni nevinovati si nu am fi stiut niciodata ce s-a aflat cu adevarat in inima lui. Faptul ca a existat prietenul sau cel mai bun s-ar parea ca a reprezentat detaliul care a facut diferenta intre un scenariu si celalalt.

Locul 8 ~ Laura Schmidt: De ce nu ne putem opri din consumul de junk food.




Laura Schmidt, profesor universitar in domeniul alimentatiei publice este o autoritate in aceasta arie si, probabil ca, daca nimeni altcineva nu ne-a convins pana acum ca este nevoie de o schimbare in ceea ce priveste felul cum ne alimentam, ea o va face cu argumentele cele mai bune. Daca nici dansa nu va reusi, inseamna ca nu mai avem nicio sansa si suntem definitiv pierduti, sacrificati pe altarul consumului capitalist.

Locul 7 ~ Barbara Sher: Izolarea este adevaratul ucigas de vise.





Cu un nume predestinat, Barbara Sher tine o predica remarcabila despre capacitatea umana de a coopera si de a sari in ajutor, facand totul sa para atat de simplu incat nici macar nu mai intelegi de ce nu ti-a iesit nimic pana acum. Acesta, spune Barbara Sher, este adevaratul Secret, o versiune paralela a vestitului documentar Secretul, care era bazat tot pe speculatii si avea acelasi dar de a da de gandit. Trebuie sa fie o delectare pentru cei care comunica usor si isi fac prieteni cu usurinta.

Locul 6 ~ Michael Bordy-Waite: Marii lideri sunt ca si dependentii de droguri.





Multe discursuri din topul de anul acesta au parca la baza ideea ca... ai fost in iad si asta nu inseamna ca vei ramane acolo pentru totdeauna. O mica schimbare de atitudine va produce transformari miraculoase in viata ta, atata vreme cat iti joci cartile cum trebuie, adica cu sinceritate, incredere si spirit de sacrificiu. Michael Brody este genul care isi transforma problemele in atuuri si nimic nu il poate opri.

Locul 5 ~ Vanessa Van Edwards: Esti contagios!





Vanessa Van Edwards este genul de tipa pe care nu ai cum sa o ignori, in parte fiindca este o profesionista tocmai in arta de a produce o impresie puternica si in parte fiindca ii iese foarte bine sa transforme in realitate toate aceste cunostinte teoretice bine puse la punct. Ea stie totul despre limbaj non-verbal si foloseste aceste informatii atunci cand te astepti mai putin, pentru a produce victime sigure, in special in randul barbatilor amatori de cercetare stiintifica.

Locul 4 ~ Gerardo Lopez: Am fost un membru al MS13




Dupa cum afirmam mai sus, in acest top predomina ideea ca oamenii pot gresi, mai ales atunci cand se simt descurajati si nimic nu ii incurajeaza sa fie drepti, corecti si sa-si dezvolte abilitatile si darurile cu care i-a inzestrat mama natura. Discursul lui Geraldo Lopez este plin de carisma si, daca tipul nu ar fi absolvent de universitate si implicat in tot felul de proiecte sociale a caror scop este integrarea pustilor din bandele de cartier, ai spune ca este bodyguardul mai rasarit al unui lider de banda.

Locul 3 ~ Alison Ledgerwood: Cand esti prins in gandirea negativa




Discursul lui Alison Ledgerwood este unul util si favorizeaza dezvoltarea personala oferind informatii si opinii pertinente, bazate pe cerccetarea stiintifica. Ea prezinta un adevar pe care il intuiam parca de mult timp: suntem vulnerabili la gandirea negativa. Oamenii pun raul in fata si asta ajunge sa ii inece in suferinta, oferindu-le o viata apasatoare si sterila. Alison ne explica ce putem face pentru a iesi din acest cerc vicios al gandirii negative si ne umple de sperante.

Locul 2 ~ Tali Sharot: Cum sa te motivezi pentru a-ti schimba comportamentul




Un alt discurs tehnic, bazat pe informatii provenite din domeniul cercetarii stiintifice si tocmai de aceea, credibile si interesante, este acela sustinul de Tali Sharot. Evreii au avut intotdeauna ceva de spus in toate domeniile de activitate si in special in domeniul Psihologiei si s-ar parea ca au in continuare de spus multe lucruri utile. Ca de exemplu, ce putem face pentru a ne motiva. Putem spre exemplu sa renuntam sa ne mai speriem singuri si sa folosim trasaturile psihicului uman care iubesc informatiile pozitive.

Locul 1 ~ Ivan Joseph: Abilitatea increderii in sine




Nu stiu cata scoala are Ivan Joseph, acest negru inimos, dar vorbeste bine pentru un antrenor de forbal. Si daca va intrebati daca nu cumva locul sau ar fi pe un teren de fotbal, aveti rabdare si luati aminte la ceea ce are de spus. S-ar putea sa va surprinda si pe voi, cum m-a surprins si pe mine, cu felul sau de a pune problemele, de a-i motiva pe pustii cu care lucreaza si de a obtine performante din partea lor. Mai mult decat atat, s-ar putea sa va motiveze si pe voi sa va urmariti visele in 2019, cu discursul sau proaspat si electrizant.








(1) Imaginea Other Ends of the Raindowns, de P.A.H, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
Continue reading

joi, 3 ianuarie 2019

Bollywoodul este o versiune "de la tara" a Hollywoodului, in care lipseste cu desavarsire umorul, situatiile sunt cel putin in proportie de 50% neverosimile, si exista o abundenta de persoane cu probleme psihice severe. Cel putin asa a fost filmul pe care l-am urmarit, pe  nume "Consecinte (1994)".


o o o

Pe semne aflandu-ma intr-o mare criza existentiala pe acest inceput de an, am fost nevoit sa recurg la Bollywood caci tot ceea ce fac in mod normal in astfel de momente mi se parea perimat. Nu stiu insa daca am cautat unde trebuia. Bollywood este un teritoriu de exprimare artistica pe care s-au atasat clisee precum dansurile tematice care apar din senin si servetelele pe care ar trebui sa le ai la tine, fiindca altfel nu se poate.

Acum ca stau sa ma gandesc la experienta mea cu filmele de la Bollywood, imi dau seama ca, desi le ignor cu desavarsire, mai apare cate unul in viata mea, si de fiecare data am tendinta sa uit ca le-am vazut. Singurul film indian care mi-a ramas in memorie, pare sa fie Slumdog Millionaire, care este o revolutie in sine, in sensul ca nu prea se supune tiparelor impuse de Bollywood - cantece bizare, pline de emotii neintelese si dansuri tematice, la fel de bizare, fiindca da, filmele de la Bollywood sunt "musicaluri", cel putin cele mai vechi, iar studiourile de productie indiene s-au tinut scai de acest concept de succes, timp de zeci de ani.

Dar zilele trecute am simtit ca orice e mai bun decat un film de la Hollywood, in care totul este previzibil si rece, ca o masina dintr-un atelier de productie industriala. Si peste ce dau? Ei bine, nici Bollywood-ul nu e chiar departe, si as spune ca Bollywoodul este o versiune "de la tara" a Hollywoodului, in care lipseste cu desavarsire umorul, situatiile sunt cel putin in proportie de 50% neverosimile, si exista o abundenta de persoane cu probleme psihice severe. Cel putin asa a fost filmul pe care l-am urmarit, pe  nume "Consecinte".

Dar mie nu-mi place sa fac afirmatii nefondate, asa ca o voi proba pe fiecare dintre accestea cu argumente.

Ei bine in filmul acesta pe nume "Consecinte" este vorba despre Vijay, un baiat bogat, rasfatat, obisnuit sa castige, care incearca pe orice cale sa o cucereasca pe fata visurilor sale, Shivani, model si stewardesa. Dar ca toti tinerii rasfatati, are si el darul de a crea repulsie prin felul de a se comporta, asa ca ii este refuzat acest mic detaliu al vietii sale sentimentale. Asta fireste ca ii provoaca o mare problema existentiala, fiindca el trebuie sa "castige intotdeauna", si criza ia amploare in momentul cand Shivani se casatoreste cu altul.

Vijay, fiind tanar si rasfatat, total  neechipat pentru viata, nu poate trece peste asta si pune in scena o diversiune prin care infiinteaza o linie aeriana proprie si ii ofera un post de manager sotului lui Shivani. [Sa ghicesc la ce va ganditi acum: o romanca ar fi salvat carnagiul care avea sa urmeze si s-ar fi casatorit pur si simplu cu nesimtitul, mai ales ca era si putred de bogat si, in fond, baiat bun daca il educa ea. Vorba aia: "de baieti cuminti avem noi nevoie acum?"] Dar se pare ca in India lucrurile nu sunt atat de simple si fata aceasta Shivani avea anumite principii, total incompatibile cu tot ce exista in India: coruptie, lacomie, rautate, egoism, etc.

Mentionam despre un carnagiu si da, este vorba despre asa ceva: Sotul lui Shivani ajunge sa o loveasca pe eroina ca urmare a unor certuri provocate de faptul ca ea nu dorea ca el sa accepte acel post de manager. Cand Vijay afla asta, il baga in spital pe bietul barbat, urmand ca apoi sa il ucida pe patul de spital. Shivani il acuza pe Vijay pentru moartea sotului dar el are puterea de a cumpara dreptatea si tanara femeie se vede aruncata in puscarie ea insasi pentru ca isi ucisese sotul, lasand in urma o fetita de 5 ani. Imaginati-va scena in care acea fetita este tarata pe  jos, fiind agatata de piciorul mamei sale. (Pentru efect, adaugati si muzica indiana dramatica).

In puscarie Shivani are viata grea, intalneste o multime de oameni de o rautate incredibila, si fiind insarcinata, isi pierde copilul ca urmare a unei batai incasate de la sefa inchisorii). Doua ore mai tarziu (filmul are 02:40 H), Shivani iese din puscarie si ii omoara singura pe toti dusmanii ei, incepand cu sefii inchisorii, continuand cu cumnatul sau, din cauza caruia isi pierduse sora si fiica intr-un accident, provocat, culmea, tot de Vijay. Cand ajunge cu razbunarile la Vijay, constata ca acesta era leguma intr-un scaun, in urma accidentului pe care il provocase pe fondul consumului de alcool si al pasiunii sale bolnave pentru Shivani.

Aici pare ca are loc o (alta) rasturnare de situatie, in sensul ca Shivani nu poate sa il omoare pe acest om, fiindca era neajutorat, dar afla ca "daca ar fi ingrijit cu dragoste, ar avea sanse de vindecare". Zis si facut! Ea devine asistenta lui sociala si incepe sa ii cante si sa ii danseze, sa il hraneasca, sa il inconjoare cu iubire pura indiana, asa incat Vijay devine iar om. Acum ai spune ca este pregatita sa il ia de barbat, in sfarsit, ca sa ii mai domoleasca focul sentimentelor (desi ar fi fost ciudat sa se casatoreasca acum cu el, dupa toate decesele survenite pentru ca nu a vrut de la inceput) dar, fireste, apare inca o rasturnare penibila de situatie, care salveaza filmul de pacatul suprem al plictiselii, abia acum dupa ce a muncit sa il puna pe roate, va putea in sfarsit sa il omoare, ca sa-si faca dreptate.... (Un lung moment de tacere neconfortabila).
Si acum, in caz ca mai este nevoie, sa imi argumentez punctul de vedere:
  • Versiune de la tara a Hollywoodului ~ da, pentru ca totul pare ca se petrece in urma cu 500 de ani, exceptand poate puritatea morala a unora dintre personaje, care de fapt imi inchipui ca este mai usor de intalnit la oamenii de la tara.
  • Lipseste cu desavarsire umorul ~ singura parte funny din film pare sa fie inceputul, cand Vijay incearca sa o seduca pe Shivani si bea cu seninatate un cocktail preparat de ea, in care tanara pusese o lingura de otet si o solnita de sare. Funny, sau ce? Apoi mai apare o "drag queen" si nimeni nu pricepe daca apartine la puscaria de femei sau la cea de barbati. (Rasete ciudate de la spitalul de boli nervoase).
  • Situatii extrem de neverosimile ~ da, chiar asa! O tanara insotitoare de bord, delicata si feminina, se transforma intr-o fiara salbatica care ucide tot ce intalneste in cale, mai ceva ca intr-un videoclip sl trupei Slayer. Intr-un film american sau chinezesc cel putin ar fi avut bunul simt sa faca un curs de auto-aparare si sa se antrenezee vreo cateva luni cu un instructor de la o manastire shaolin.
  • Persoane cu probleme psihice severe ~ din ce am incercat sa va povestesc mai sus, cred ca v-ati prins ca in filmul acesta toti sufera de cate o tulburare de personalitate extrem de accentuata (narcisism, borderline, psihopatie), ori sunt de-a dreptul depresivi si psihotici.

In loc de concluzie, as spune ca este palpitant, intr-adevar, sa urmaresti un film in care exista atat de multi oameni tulburati psihic fiindca la ei se afla "secretul succesului", cel putin in lumea cinematografiei indiene. Mai mult decat atat, cred ca, largind perspectiva, filmul mi-a provocat si o revelatie: pentru ca este atat de interesant sa urmaresti persoane cu tulburari psihice, astfel de oameni pot ajunge extrem de vizibili ca statut social si notorietate. Este trist sa constati asta, dar cred ca un plus de constiinta nu poate decat sa ne ajute.

Intrebarea care se naste in mintea mea este urmatoarea: daca ne distram urmarind persoane cu severe probleme psihice in filme precum "Consecinte", si daca seara, la cina, privim la stiri persoane cu severe probleme de comportament, atunci ce invatam din asta si unde ne poate duce ca si societate? Cred ca sunt extrem de multe persoane vulnerabile care au nevoie sa cladeasca personalitatea lor pentru a da piept cu problemele, fiindca daca nu au decat ceea ce ne ofera cinematografia sau scena politica, atunci ramanem extrem de slab echipati pentru situatii provocatoare.

De dimineata am vazut la stiri ca niste copii din Rovinari, care nu au fost primiti  cu uratul, s-au decis sa taie cauciucurile masinilor celor care nu au deschis usa. Da, cred ca este genul de situatie provocatoare care face apel la resursele tale adaptative, iar acei copii nu aveau decat astfel de resurse la dispozitie: razbunare, rautate si resentimente rau gestionate. De aceea este bine sa nu te limitezi la ceea ce iti ofera societatea de consum si sa incerci sa iti largesti orizonturile catre lucruri, informatii, carti, oameni, care inteleg viata mai in profunzime.








(1) Imaginea Dilbar Dil Se Pyaare, de Roderick Eime, via Flikr, sub licenta CC BY- ND 2.0

(2) Digi 24, (acc. 033.01.2019), Zeci de masini puse pe butuci, website: Digi 24

(3) Filme Indiene, (acc. 03.01.2019), Consecinte (1994), website: Filme Indiene
Continue reading

duminică, 23 decembrie 2018

Este bine si frumos sa minti copilul in legatura cu existenta lui Mos Craciun. Psihologii insa atrag atentia ca orice relatie se bazeaza pe incredere. Exista copii care renunta usor la "Mosul" dar si copii care nu isi pot permite sa il piarda. Oare de ce? 



o o o

De fiecare data cand se apropie sarbatorile de iarna lumea intra parca intr-o alta dimensiune. Se intampla de fiecare data, negresit. Consumerismul a deturnat intr-o anumita masura Craciunul, mai ales ca exista aceasta potrivire intre sarbatoare, consum si risipa, dar cu toate astea, exista inca acel spirit al Craciunului pe care il simtim la cumpana dintre ani.

Iar daca este sa vorbim despre asa-zisa "Magie a Craciunului", un element de rezistenta este "existenta" lui Mos Craciun, un adevarat simbol al modului cum intelegem sarbatoarea Craciunului. Acest batranel costumat frumos si cu obrajii roz, care, in mod normal locuieste la polul Nord, dar in perioada Craciunului face un efort colosal de a aduce cadouri tuturor copiilor din lume.

O buna bucata de timp, adica pana in jurul varstei de 7-8 ani, copiii se vor lasa fascinati de aceasta poveste plina de inadvertente: de exemplu... chiar exista reni zburatori? Si Mos Craciun poate sa vina la toti copiii din lume intr-o singura noapte? Si cum de coboara pe un horn murdar si ingust, el un Mos cu aspect rotofei, diabetic si cardiac? Este cumva ninja sau ceva?

Ei bine, da... intrebarile nici macar nu s-ar opri aici. Se pare insa ca nu aceste intrebari ii preocupa pe copii in aceasta perioada ci mai curand daca batranul va ajunge sau nu la ei, ori daca le va aduce ceea ce isi doresc. Pana sa isi puna problema daca Mosul este sau nu real, vor afla, cel mai probabil, de la prietenii lor mai mari ca totul nu este decat o mare farsa - ca o conspiratie de dimensiuni planetare.

Cum nu si-au permis niciodata sa puna la indoiala cuvintele parintilor, l-au luat pe Mos Craciun ca pe o realitate incontestabila, mai ales ca era si usor de acceptat, fiind in avantajul lor - ca atunci cand cei de la contabilitate fac o greseala la calcule si primesti un salariu mai mare dar crezi ca ti se cuvine fiecare banut primit in plus caci numai tu stii cat de multa nevoie ai de acestia.

Pe de alta parte, parintii "se dedau" la aceasta traditie denaturata care stipuleaza faptul ca este bine si frumos sa iti minti copilul in legatura cu existenta lui Mos Craciun. Se considera ca fac asta pentru ca, in acest fel retraiesc propria copilarie in care exista magie, cel putin o data pe an. Dar eu tind sa cred ca fiind vorba despre o traditie, nici macar nu s-au intrebat vreodata daca e bine sau nu sa cultivi aceasta credinta la copii si totul se petrece in virtutea inertiei.

Si pentru ca suntem aproape in 2019, fireste ca cercetatorii au ceva de spus in legatura cu asta, in ciuda faptului ca orice ar spune ei, oamenii vor continua sa transmita din generatie in generatie si cu religiozitate, minciuna lui Mos Craciun. Pierderea increderii in parinti, deziluzia, sau deprinderea obiceiului de a minti ori de a fabula, ar fi principalele motive pentru care, aparent, ar fi mai bine sa nu cultivi la copil credinta in Mos Craciun.

Totusi, daca privesti in jur, exista o multime de oameni care au crezut in Mos Craciun in copilaria lor, iar asta nu le-a zdruncinat obligatoriu increderea in oameni si nici nu i-a determinat sa practice minciuna in mod sistematic. Refuz sa cred ca aceasta credinta in Mos Craciun s-ar afla la originea tuturor relelor de pe lume. E drept ca nu cunosc nicio lume in care Mos Craciun este privit ca atare, de catre toti copiii.

Nu ma indoiesc de faptul ca voi intalni in continuare oameni care imi vor marturisi ca nu au primit bine vestea ca Mos Craciun nu exista. Dincolo de asta, sunt convins ca este nevoie de mult mai mult decat atat pentru a pune in pericol dezvoltarea psiho-emotionala a unui copil. Iar la copiii a caror dezvoltare psihoemotionala a fost afectata, sunt convins ca putem vorbi despre numeroase alte abuzuri, deziluzii, promisiuni nerespectate si minciuni care au subminat relatia parinte-copil.

In caz ca un copil primeste extrem de rau vestea ca Mos Craciun nu exista, mai ales ca Mos Craciun oricum avea o prezenta episodica in viata lor (o zi din an), putem interpreta acest fapt ca pe un simptom a ceva mult mai grav. Unul care trece cu usurinta peste asta, ei bine, stie ca in absenta lui Mos Craciun, are inca numeroase motive sa fie fericit - realitatea este prietenoasa si ii raman toate celelalte bucurii ale copilariei.

Exista insa copii care au o nevoie disperata de miracole si nu-si pot permite sa il "piarda" pe Mos Craciun. Doliul pentru Mos Craciun este de fapt doliul pentru o copilarie plina de privatiuni, dintre care cele emotionale dor cel mai tare. Doliul pentru Mos Craciun este doar una dintre numeroasele lor tristeti si un bun prilej pentru a scoate la suprafata neintrerupta lor suferinta.








(1) Imaginea Santa, de ArtJoy4Ever, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0
Continue reading

marți, 18 decembrie 2018

"Auci" se intampla atunci cand cineva are asteptari nerealiste. Iar cand avem extrem de multe asteptari nerealiste, se intampla un "Auci in Serie". In Psihiatrie, un "Auci" poarta numele de "diagnostic" si se considera a fi o problema de biologie precara. 


o o o

In literatura de specialitate se spune ca exista o asa-numita "trauma originara", adica un eveniment pentru care nu am fost pregatiti si care se afla la inceputul absolut al evenimentelor pentru care nu am fost pregatiti si pe care putem totusi sa ni le amintim. Toate celelalte traume nu ar fi decat reeditari ale aceluiasi eveniment, in special in ce priveste reactia proprie, de tip traumatic.

Daca stai sa te gandesti, cu cat suntem mai mici, cu atat suntem mai putin pregatiti pentru viata. Cu alte cuvinte, nu exista niciun copil care sa vina pe lume "gata pregatit" pentru viata, iar copilaria este un moment al traumelor fara de sfarsit. De aici intelegem faptul ca lipsa de pregatire si asteptarile nerealiste reprezinta o problema uriasa, nu doar in copilarie, infinit mai importanta decat ereditatea si "genele sarace". Numim aceasta problema cu termenul de "imaturitate".

Am un amic care crede ca si-a identificat "trauma originara". Este vorba despre momentul cand, in jurul varstei de 5 ani, parintii lui se trezeau devreme si plecau pe furis, lasandu-l pe baiat la tara, in grija bunicilor. Baiatul se trezea in zori si intelegea ca "a fost abandonat" (pana la proba contrarie), lucru pentru care fireste ca nu era pregatit si in plus, se merita sa si planga vreo 3 ore.

Acum, de fiecare data cand i se intampla un incident pentru care nu este pregatit amicul meu vorbeste cu baietelul de 5 ani si incearca sa il ajute sa priveasca lucrurile dintr-o perspectiva diferita. Spre exemplu, ii spune ca este mai interesant sa ramana la bunici si sa se bucure de toate lucrurile pe care le poate descoperi in gradina "fermecata" a bunicilor: plante cu flori stranii, insecte ne-mai-vazute, legume proaspete, cu forme neobisnuite, s.a.m.d.

Cu alte cuvinte, amicul acesta al meu, transforma un eveniment dureros intr-unul mai curand fericit, intr-o oportunitate. Pentru ca, asa cum stiti, daca imi cititi blogul in mod constant, mintea umana este o... "fabricuta de resurse", dupa cum poate fi, la fel de bine, si o "fabricuta de otravuri", in caz ca nu intelegem aceasta arma infailibila care este atitudinea umana.

Cultiva un gand si vei culege o fapta; cultiva o fapta si vei culege un obicei; cultiva un obicei si vei culege un caracter; cultiva un caracter si vei culege un destin.

Depinde asadar numai de noi cum ne folosim atitudinea. Cu o arma adevarata spre exemplu, poti sa iti salvezi viata sau poti sa o pierzi. Cam la fel stau lucrurile si cu atitudinea umana. Observati cred ca pun foarte mult accent pe atitudine si sunt mai putin preocupat de aspectele ereditare care ii coplesesc pe unii dar, in acelasi timp, le si ofera o scuza pentru a nu mai face eforturi de crestere.

Se crede spre exemplu ca, datorita unor glande hiperactive sau a unor zone din creier excesiv activate, am fi "condamnati" sa reactionam impulsiv sau excesiv de emotional si haotic. Dar nu s-a pus problema daca nu cumva aceste reactii sunt firesti iar glandele noastre sunt hiperactivate doar pentru ca avem reprezentarea faptului ca ne aflam in primejdie si atunci corpul (Sistemul Nervos) se adapteaza la conditii de razboi, activand tot ce este de activat, caci la razboi te duci pregatit.

Eu nu cred ca aceste reactii sunt disproportionate doar datorita biologiei "tarate" pe care am mostenit-o de la stramosi. Cred ca mult mai important este faptul ca, in mentalitatea noastra, anumite lucruri sunt pur si simplu extrem de grave si, ca urmare, si avem aceste reactii extreme atunci cand ele se petrec: fuga (inlesnita de frica) / atac (ca urmare a furiei), etc, adaptandu-ne deci la conditii de viata extrem de dificile.

Psihiatrul iti ofera niste retete, (atata s-a putut), ca sa iti mai adoarma reactiile (caci aparent, asa se face la razboi), pe principiul ca, atunci cand esti beat, razboiul devine baieram, toata lumea este mai frumoasa si fiecare om este prietenul tau. Desigur, nu as dori sa generalizez, dar, din pacate, multe dintre cazuri pot fi rezumate la enuntul de mai sus. In plus, apare si lista de efecte adverse. Dar se ocoleste problema de fond, in tot acest timp.

Si anume, problema de fond este faptul ca avem convingeri nerealiste. Ce se intampla cand cineva are o viziune nerealista asupra realitatii si asteptari umflate cu pompa? Pai se intampla un "AUCI". Iar cand foarte multe dintre convingerile si asteptarile noastre sunt nerealiste, se intampla un "AUCI dupa AUCI dupa AUCI dupa AUCI", un "Auci in Serie", carevasazica. Sau cu alte cuvinte, se intampla un diagnostic psihiatric, caci simti ca esti la razboi desi, tehnic vorbind, nu s-a declarat asa ceva.

Americanii au expresia aceasta interesanta:

reality check (testul realitatii)
noun
INFORMAL
noun: reality check; plural noun: reality checks
  1. o ocazie in care cuiva i se aminteste cum stau lucrurile in lumea reala.


Exista deci o confruntare permanenta intre lumea reala si universul nostru subiectiv, intre bunul simt comun si logica privata. Testul realitatii nu se lasa asteptat caci realitatea are raul obicei sa dea buzna. Se poarta negocieri si fiecare negociaza dupa cum se pricepe pentru a transforma lumea reala si a o pune in acord cu asteptarile sale. Realitatea insa este mai curand inflexibila, de cele mai multe ori.

Reactiile emotionale disproportionate (plans, tristete, furie, anxietate, panica) au tocmai acest rol, fiind o incercare disperata si neputincioasa de face realitatea sa se potriveasca cu asteptarile noastre. 

Avem deci a face cu un scop (asteptari) si un mijloc (comportament). Comportamentul poate sa fie atat de problematic incat sa faci rost de un diagnostic psihiatric, pe negandite. Dar el este problematic doar pentru ca asteptarile tale sunt nerealiste. Daca stai sa te gandesti, un comportament de acest tip ar fi perfect normal in conditi de razboi, spre exemplu.




Practic, Omul Urmarit de Auci se afla in conditii de razboi cu lumea fiindca exista aceasta incompatibilitate intre lumea sa subiectiva si lumea reala. Oare te afli si tu in razboi cu lumea reala? Nici macar nu-ti dai seama ca ai cateva asteptari nerealiste si incompatibile cu viata sociala, asa cum este dansa. Dar atunci apare Auci si te trage de maneca. 










(1) Imaginea 121..., de Godino, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-SA 2.0
Continue reading

miercuri, 12 decembrie 2018

O adolescenta a invatat ca este cool sa fii live pe Facebook atunci cand te afli la volan sub influenta drogurilor. Dar a trebuit sa invete pe propria piele ca asta poate sa conduca la pierderi de vieti omenesti, cum ar fi si viata surorii sale.


o o o

Eram aproape sigur ca am scris deja un articol despre liberul arbitru dar o cautare in blog mi-a dat de inteles ca n-am facut-o pana acum. Ideea articolului mi-a venit in momentul in care am aflat ca niste cercetatori ar fi descoperit ca, de fapt, oamenii nu dispun de liber arbitru, cu adevarat, si acesta ar putea fi doar o iluzie, asa cum multi dintre noi s-au temut.

LIBER ARBITRU: Reprezinta posibilitatea noastra de a alege intre mai multe optiuni disponibile sau cursuri ale actiunii, independent de presiunile exercitate din exterior. Forta de auto-determinare.

In videoclipul de mai jos, o tanara din Statele Unite face un live pe Facebook, pentru toti admiratorii ei care o iubesc asa cum este ea, drogata, la volan si live pe Facebook. Ce ar putea sa iasa prost? Cred ca nici macar nu s-a gandit la asta, dar iata, avem dovada in format mp4, pentru posteritate. Oare care este rolul liberului ei arbitru in afacerea asta?




Teoretic, oamenii dispun de vointa libera si puterea de a alege.  Cu toate acestea, felul cum alegem este, mai mult ca sigur, influentat de o multitudine de factori, atat interni, cat si externi. Faptul ca acesti factori exista si isi exercita influenta asupra noastra, ii face pe unii sa se intrebe daca liberul arbitru este o insusire caracteristica umanitatiisau doar o iluzie. Iata cei mai relevanti dintre factorii respectivi:


  • EREDITATEA ~ Un adevarat jug, prin intermediul caruia, optiunile noastre de raspuns sunt drastic limitate. Rezultatele studiilor genetice - comparand perechile de gemeni care au trait separat ne dau serios de gandit. Asemanarile intre ei pot fi atat de puternice incat... spre ex. ambii sunt liberali, iubesc cartofii prajiti si au avut cate o nevasta pe nume Laura, de care au divortat. De asemenea, comportamentul nostru social pare a fi profund influentat hormonal, lucru care, tot la fel, pune la indoiala libertatea noastra de alegere. Spre exemplu, se transmit de la o generatie la alta tipul de sistem nervos, componente energetice si cognitive sau dispozitii emotionale. In plus, specia umana, luata in intregul ei, pare a avea reactii specifice cum ar fi, sa spunem, evolutia sentimentelor in cuplu - pasiunea "moare" dupa 12 luni de relatie. Care mai e rolul liberului arbitru aici?
  • MEDIUL SI EDUCATIA ~ ceilalti doi factori din "Sfanta Treime a Psihologiei", (1. Ereditate / 2. Mediu / 3. Educatie), mediul si educatia, vin impreuna, printr-o asociere irefutabila. Asadar, lesne de imaginat faptul ca, un anumit mediu de viata sadeste in noi insine tendinte cel putin la fel de puternice precum si ereditatea. Nu ne mira faptul ca o persoana cu o educatie precara alege o viata fara-de-lege sau este profund refractara in ce priveste evolutia sa moral - spirituala. Liberul sau arbitru se lasa modelat de conditiile de viata si mediul social, in buna masura si, chiar daca acea persoana nu este 100% definita de aceste conditii, ele isi spun cuvantul in extrem de multe privinte ale existentei sale sociale.
  • PRESIUNEA GRUPULUI ~ dupa ce ereditatea, mediul si educatia au sculptat personalitatea umana, intervine presiunea sociala, un alt factor care ne aseaza in fata faptului implinit. La asta as adauga factorii situationali (oportunitati, tentatii, amenintari, etc), care au si ei capacitatea lor de a suspenda liberul arbitru. Lipsindu-ne siguranta si increderea in fortele proprii, putem sa ne abandonam liberul arbitru si nimeni nu va sti. A te abandona inseamna si a scapa de responsabilitate, a te asigura ca ai pe cine sa dai vina. Riscul marginalizarii este o adevarata teroare pentru om, tocmai el, o fiinta atat de  sociala. Tentatia de a lasa in urma liberul arbitru este foarte mare atunci cand, sa spunem, imbratisam anumite mode sau curente ale epocii, indiferent de aria lor de expresie si influenta.
  • SOCIETATEA DE CONSUM ~ in timp ce noi scriem sau citim articole interesante despre liberul arbitru, niste dubiosi in halate albe stau in laborator si se intreaba ce substante sa mai adauge in alimentele din comertul public astfel incat produsele lor sa creeze dependenta si sa fie de succes. De asemenea, alti specialisti se gandesc toata ziua in ce fel ar putea sa creeze reclame care atrag atentia si iti raman in minte, in beneficiul celui care a platit pentru aceste reclame. Suntem, nu-i asa, ca niste pestisori inghititi de vii de rechinii societatii de consum. Se poate vorbi despre liber arbitru aici? Din ce in ce mai greu. Aproape jumatate dintre programele pe care le urmarim la televizor sunt reclame emise de un aparat urias de "propaganda consumerista". 
  • LIDERI, EXPERTI, INTELEPTI ~ Acestia reprezinta tot atatea modalitati de a renunta la responsabilitate si, deci, la liberul arbitru, daca nu cumva renuntarea la liberul arbitru este tot o manifestare a liberului arbitru - asa cum o sa vedem in finalul articolului, chiar este asa ceva. S-ar putea sa ne para mai convenabil sa facem asta decat sa luam decizii supuse greselii si care, de fiecare data, vor avea dezavantaje. Cu alte cuvinte, ne dam la schimb liberul arbitru pentru liniste sufleteasca, care vine numai atunci cand cineva "are grija de noi". Dar sa-l fereasca Sfantul sa ne dezamageasca, nu-i asa? 


Dupa cum observati, liberul arbitru poate sa fie si o povara. Faptul ca nu suntem constienti de toate aceste instante care, in mod paradoxal, ne cladesc si, in acelasi timp, ne confisca liberul arbitru, ne determina sa credem mai mult in acesta. Dar cu toate ca liberul arbitru privit la acest mod, pare a fi mai curand o iluzie, este totusi util sa credem in acesta - iluzia este profitabila. Daca nu ar exista liberul arbitru, am fi paralizati, demotivati, lipsiti de responsabilitate si de directie.  

De ce cred ca liberul arbitru este, in buna masura, o iluzie? Pentru ca de fiecare data cand alegem ceva, exista o doza de incertitudine, izvorata din faptul ca nu cunoastem toate datele problemei si putem sa scapam de incertitudine, doar ignorand faptul ca, exista lucruri pe care fie nu le cunoastem, fie nu le intelegem, fie le cunoastem gresit. Atata vreme cat "liberul arbitru" este depedendent de factorii de mai sus, este cazul sa ne intrebam ... de fapt cat de "liber" este liberul arbitru?

In Psihologia Adleriana, exista notiunea de Scop al Vietii, care se refera la faptul ca fiecare dintre noi isi are o directie de miscare, data de imaginea de sine si imaginea lumii, de felul cum acestea interactioneaza in psihicul nostru. Este vorba despre ceea ce am denumit "Ecuatia cu 3 Necunoscute" Ei bine, aceasta ecuatie reprezinta o instanta care poate submina liberul arbitru din interior, ca un Cal Troian, fiindca ea chiar dicteaza evolutia noastra psiho-sociala fiind neconstientizata, de cele mai multe ori.

Daca eu sunt X si lumea este Y, atunci o persoana X, intr-o lume Y, poate face un drum Z (Scop al Vietii).








(1) Imaginea Negra Box - Street Theater, de Godino, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
Continue reading

joi, 29 noiembrie 2018

In adolescenta cochetam cu muzica rock. Dar tot timpul aparea cate o "veste tragica", despre o celebritate care a murit prematur. Eram in contact permanent cu aceasta realitate dura si acest "revers al medaliei".


o o o

Mitul Eroului isi are radacinile in istoria omenirii avand un rol didactic si de entertainment. Ne place sa ascultam povesti despre eroi, sa-i urmarim la stiri ori "live", atunci cand actioneaza, pentru a salva persoane aflate in pericol sau lupta pentru dreptate sociala.  Au existat eroi inca din cele mai vechi timpuri si ei s-au metamorfozat odata cu trecerea vremii, cu evolutia valorilor umane si rafinarea gusturilor.

Aceasta rafinare a gusturilor nu a fost intotdeauna un lucru bun. Daca Eroul Clasic era acela care facea binele sa triumfe si promova cele mai inaltatoare valori, Eroul Romantic castiga centrul atentiei mai curand prin capacitatea sa de a fi inadaptat si bolnav, de a suferi din iubire sau din cauza marginalizarii. 

In mod interesant, in ultimele decade, Mitul Eroului a dezvoltat o ramura mai curand decadenta, care, cel putin mie, mi-a creat tot felul de stari sufletesti.

Clubul 27 este constituit dintr-o lista de actori, muzicieni si atleti care au murit la varsta de 27 de ani, adesea ca rezultat al abuzului de droguri sau alcool, sau ca urmare a unor factori ce implica violenta (crima, sinucidere, accidente). Decesul a mai multi muzicieni populari intre anii 1969 si 1971 a condus la formarea ideii ca decesele sunt frecvente la aceasta varsta. Studiile statistice insa au esuat in a demonstra un astfel de pattern al deceselor muzicienilor la varsta de 27 de ani, in comparatie cu rate similare ale deceslor la varsta de 25 si 32. Un studiu al BMJ a descoperit faptul ca decesele in randul muzicienilor sunt mai numeroase in perioada de adult tanar iar faima sporeste riscul deceselor premature in randul muzicienilor, dar riscul nu este limitat la varsta de 27 de ani. (Wikipedia ~ The 27 Club)

Cred ca am devenit constient de aceasta ramura decadenta a Mitului Eroului in momentul cand am constientizat faptul ca, mai involuntar ori mai curand prin invatare, s-a creat acest asa-zis "club select al super-starurilor care au murit la 27 de ani". Este vorba despre cateva "suflete chinuite", despre care nu se poate spune ca nu dispuneau de talent artistic.

Cauzele acestor decese misterioase, perfect sincronizate, ca sa zic asa, sunt diverse, dar predomina supradozele si accidentele de automobil. Oricum, s-ar parea ca mitul lui "27 Club" a fost infirmat de fiecare data cand s-a incercat demonstrarea sa stiintifica - nu exista o prepondereta a mortilor in randul artistilor la aceasta varsta. Dimpotriva, exista multi alti artisti tineri care mor la alte varste, mai aproapiate sau mai indepartate de cea de 27 de ani.

Totusi, a ramas mitul urban al lui "27 Club". Iata doar cateva dintre cele mai sonore nume care fac parte din acest club funebru:

  • Jimmy Hendrix
  • Janis Joplin
  • Jim Morrison
  • Kurt Cobain
  • Amy Winehouse

Lista completa a artistilor / muzicienilor care au murit la 27 de ani este mult mai lunga, continand nume cu o rezonanta mai mare sau mai mica. Veti intreba, ca multi altii, bine dar de ce 27? Care ar fi misterul acestei varste? Sunt convins ca numerologii au ei o explicatie bulversanta in legatura (si) cu asta, insa psihologii ar incerca mai curand o explicatie rationala, speculativa, cu iz stiintific.

Spre exemplu, am putea vorbi despre faptul ca la 25 de ani inceteaza o perioada numita "adolescenta prelungita", cu alte cuvinte, este momentul in care, teoretic, oficial, terminam cu adolescenta pentru totdeauna si devenim adulti tineri cu acte in regula. Miza este, formarea acelor deprinderi de adulti tineri si lasarea in urma  a adolescentei, in mod definitiv.

Dar care ar fi deprinderile adultilor tineri? Un raspuns scurt ar curpinde lucruri precum munca, intimitatea, familia, ingrijirea si educarea copiilor, si poate mai putin invatatura, prietenia si distractia care ocupau un loc privilegiat in perioada adolescentei. Nici macar nu as dori sa lansez ipoteza potrivit careia, acesti oameni mor fiindca nu au reusit sa treaca la stadiul de "adulti tineri".




O ipoteza mult mai eligibila ar putea fi aceea potrivit careia, "27 Club" a inceput sa prinda contur in perioada in care se puneau bazele acestui stil de viata care se exprima prin cele 3 componente "Sex, Drugs and Rock'n'Roll". In anii 60 - 70, tinerii pareau fascinati de ideea de a trai in pace, consumand droguri si iubindu-se pe unde apucau. (Make Love Not War)

Dar ei nu intelegeau pe deplin riscurile la care se expuneau adoptand acest stil de viata, caci acestea nici macar nu se cunosteau. Senzatiile erau puternice si asta conta cel mai mult. A venit o vreme in care drogurile nu mai erau la moda, fiind mai curand rezervate celor care, aveau, intr-adevar, o vocatie de "drama queens", intrucat trebuie sa ai ceva "al tau" ca sa adopti un stil de viata, desi stii care este rezultatul.

Dar pana sa devenim constienti de efectele consumului de droguri, "27 Club" prinsese deja contur si deja continea o combinatie de toata frumusetea. Cred ca dupa ce drogurile nu au mai fost la moda, a intervenit, in buna masura si dorinta de a apartine acestui club. Stiu, este o ipoteza exagerata, usor sinistra, dar eu personal cred ca pentru unii dintre acesti tineri, a functionat ceea ce se cheama "invatarea vicarianta".

Invatarea Vicarianta sau altfel spus Invatarea Sociala reprezinta adoptarea unor comportamente atunci cand observam ca acestea sunt recompensate de societate. Si, intr-adevar, daca esti un tanar star rock in ascensiune si ai unele probleme cu abuzul de substante, poate sa te tenteze un "rehab", dar, la fel de bine, poate sa te tenteze si sa intri in istorie ca membru al "27 Club". Vezi si fenomenul "sinuciderilor la indigo".

A fi un membru al acestui "club select", poate parea o adevarata onoare pentru unii, in special daca au deja statutul de "eroi", in sensul ca toata lumea le acorda atentie, respect si oriunde se duc, oamenii "se bat pe bilete". Fiecare dintre noi, isi are tentatiile sale, iar astfel de personalitati, si le au pe ale lor. Sigur, este trist ca exista un astfel de club simbolic, dar, stiti cum spune o lege a lui Murphy: daca ceva rau este pe cale sa se intample... 

Nu este obligatoriu o alegere constienta si rationala, dar este ceva ce poate sa se afle la un nivel mai putin constientizat, o tentatie careia i te abandonezi la un moment dat, daca esti, cum spuneam, un tanar rocker cu o cariera excelenta si pe care nu il preocupa in mod deosebit viata de familie monotona si plina de responsabilitati, mai ales ca toti cei din jur te privesc ca pe un zeu. Esti talentat, esti in centrul atentiei, ai totul, esti terminat de droguri, dar hei, ca sa fii perfect, trebuie totusi sa mori la 27 de ani! Lumea va sopti la priveghi "Only the good die young!"...

Oricum, multi alti tineri si-au dat obstescul sfarsit la varste diverse. Exista de altfel un mit, al artistului cu viata dezorganizata, destul de bine format si intarit de exemple multiple. In ziua de azi, pare a fi mai curand o exceptie sa intalnesti un rocker care isi doreste sa traiasca, sa aiba viata de familie in paralel cu cea profesionala si  doreste sa creasca copii fericiti.

Imi amintesc ca in adolescenta cochetam si eu cu muzica rock si admiram foarte multi dintre acesti artisti. Dar tot timpul mai aparea cate o "veste tragica", despre o celebritate sau alta care fie a murit de supradoza, fie s-a sinucis, fie i-a cedat ficatul, fie a murit intr-un accident. Am fost in permanenta in contact cu aceasta realitate dura si acest "revers al medaliei", care, la un moment dat m-a determinat sa iau distanta de genul muzical care insemna atat de mult pentru mine.








(1) Imaginea Heroes, de Tiago Farrajota, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Spinditty (acc. 28.11.2018), List of Members of the Forever 27 Club, website: Spinditty

(3) Wikipedia, (acc. 28.11.2018), 27 Club, website: Wikipedia
Continue reading

sâmbătă, 24 noiembrie 2018

Eroii si psihopatii au trasaturi in comun? Exista studii care ar fi mai bine sa nu se faca si ipoteze de lucru care ar fi mai bine sa nu ne treaca prin minte vreodata. Cu toate acestea, cercetatorii sunt curiosi si descopera lucruri penibile.


o o o

In primavara acestui an, mai exact in 24 Aprilie,  am primit o veste buna, as spune: a fost identificat si retinut asa-numitul "Golden State Killer" - criminalul din California, cel care a terorizat acest stat incepand cu mai bine de 40 de ani in urma. L-au capturat cu ajutorul testelor ADN. Este interesant faptul ca acesta, acum in varsta de 72 de ani, a avut o lunga perioada in care se "pensionase", in sensul ca renuntase la activitatile sale criminale (viol, crima, jaf). In cursul articolului va voi destainui cine /  ce era de fapt acest Golden State Killer.




Presupun ca aveti o idee vaga referitoare la ce anume inseamna sa fii psihopat - cineva care are o privire rautacioasa si este gata sa te ucida daca are pofta sa vada niste sange in seara asta. Adevarul este ca multi dintre psihopati se afla mai curand in pozitii privilegiate in societate, fiind directori, manageri, lucrand in showbusiness sau fiind chiar politicieni, nu-i asa?

Deci partea buna este ca psihopatii nu te vor ucide propriu-zis, in schimb pot oricand sa iti faca viata amara, daca stai in calea scopurilor acestora si esti, cum s-ar spune, in locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Cu alte cuvinte, imaginea zugravita de filme si cartile de suspans, s-ar putea sa fie "poetizata", exagerata, neconforma cu realitatea.

Cele trei trasaturi in functie de care se evalueaza psihopatia sunt dupa cum urmeaza:

  • Machiavelismul ~ se reflecta in tendinta si chiar maiestria de a manipula oamenii, unde psihopatul poate folosi intreg arsenalul sau de modalitati de manipulare: minciuna, prefacatoria, pozarea in victima sau lingusirea. Telul este, fireste, castigul personal, egoist.
  • Lipsa Constiintei ~ lipsa constiintei si a empatiei le usureaza toate actiunile despre care vorbeam mai sus, la machiavelism, privandu-i de sentimentele de vinovatie si usurandu-le viata psihica, dar, nu si pe cea sociala, caci o astfel de trasatura creaza distanta, dezgust, teroare.
  • Narcisismul ~ iata, un psihopat este intr-o buna masura, si destul de narcisist, cu alte cuvinte se are pe sine in centrul preocuparilor, desi, asa cum spuneam, poate sa lase impresia ca nu este deloc asa, gratie machivelismului. Probabil ca multi dintre politicieni stiu despre ce vorbesc aici.

La femei, s-ar parea ca psihopatia se manifesta diferit, expertii in domeniu fiind convinsi ca exista si femei care au aceasta tulburare de personalitate, dar sunt cu mult mai greu de depistat - si ca urmare in literatura sau cinema apar mult mai putine femei in roluri cu acest caracter, dat fiind faptul ca femeile sunt recunoscute pentru exact acele trasaturi care nu caracterizeaza psihopatia.

Si ma refer aici la generozitate, altruism pe de o parte, iar pe de alta parte, la vulnerabilitate si anxietate. Dar totusi, aparent exista suficiente femei la care apare psihopatia, cu toate ca numarul este mult mai mic decat al barbatilor. Spre exemplu, in puscarii daca 30% dintre detinutii barbati sunt psihopati, numarul femeilor coboara la doar 17%.

Expertii in domeniu apreciaza ca la femei psihopatia se manifesta mult mai subtil. Spre exemplu, o femeie cu tulburare de personalitate antisociala (psihopatie), poate sa fie extrem de narcisista si sa nu-ti dai seama niciodata de asta, daca nu ai "ochiul format". De asemenea, o diferenta majora o constituie agresivitatea, care la femei se manifesta mai curand prin barfa si denigrare decat prin violenta fizica, propriu-zisa.

Dar care este legatura intre eroi si psihopati. Ei bine, un terapeut adlerian pe nume Frank Walton obisnuia sa spuna ca lucrurile care ne aduc victoriile in viata ne aduc si foarte multe probleme. Pe buna dreptate, nu-i asa? Daca stai sa te gandesti pana si machiavelismul ar putea fi o calitate, daca este pus in valoare cu putin bun simt. El poate fi convertit in diplomatie, influenta personala sau chiar pricepere de a lucra cu oamenii.

S-ar parea ca intr-un studiu efectuat de cercetatorii de la Universitatile West Viginia si Emory s-a incercat sa se descopere daca exista corelatii si asemanari intre asa-numitii "first responders" si psihopati. First Responders este o expresie care se refera la cei chemati sa gestioneze situatii de urgenta cum ar fi politistii, paramedicii, pompierii sau militarii de cariera.

Eu personal cunosc ingrijorator de multe povesti in care astfel de oameni, pentru care nu am decat respect si admiratie si-au manifestat trasaturile de personalitate in sens negativ, efectele nefiind tocmai de laudat. Da, stiu, anumite studii ar fi mai bine sa nu se faca niciodata, iar anumite ipoteze de lucru ar fi mai bine sa nici macar nu ne treaca prin minte.

Dar ii stiti pe cercetatori si stiti ca ei au aceasta problema personala care este curiozitatea excesiva, la care se adauga plictiseala si fondurile pentru cercetare. Ei bine, dupa cum probabil ati mai auzit, la psihopati functionarea creierului este usor diferita, in sensul ca ei nu simt teama la fel ca noi ceilalti si pot parea neinfricati. Iar asta poate sa apara si la personalul de tip "first responders", si inca destul de frecvent.

La detectivi spre exemplu, este ok sa minti si sa manipulezi un suspect atata vreme cat acest fapt poate sa conduca la descoperirea vinovatilor. Spre exemplu, ii poti spune suspectului ca ai gasit ADN-ul sau la locul unei crime. Fireste, daca dai peste un suspect mai slab de inger si vede ca nu poate sa scape de tine altfel, o sa recunoasca o crima pe care nici macar nu o comis-o - si asta s-a intamplat nu o data - destul material pentru alt articol!

Dar sa revenim la ce va spuneam la inceput: cine era de fapt Golden State Killer? Asa cum se spune, era cine te astepti mai putin. Acum un batranel inofensiv de 72 de ani, Joseph James DeAngelo fusese... politist de patrula. Mai mult decat atat, fiind nascut in 1945, luptase in Vietnam si primise vreo 3 medalii de merit - cu alte cuvinte, avea statutul de erou cu acte in regula.




Nu as dori sa se considere ca fac o denigrare a tuturor militarilor de cariera, a politistilor si paramedicilor, doar pentru ca a existat un Golden State Killer. In primul rand ca fiecare breasla isi are "uscaciunile" sale. Ceea ce doresc sa scot in evidenta este faptul ca exista acest fond de trasaturi de personalitate care pot sa scape de sub control in conditiile in care, sa spunem, intervin factori de stres si sunt gestionati in mod deficitar.  

Nebunia mea a fost cauzata de dezamagirea care m-a ranit atat de mult. Dezamagire din partea profesorului meu, cum ar fi excursiile care au fost planificate si anulate. Anul meu de clasa a 6-a mi-a rezervat foarte multe deziluzii care m-au facut foarte furios si m-au determinat sa construiesc o stare de ura in inima mea. Nimeni nu m-a abandonat atat de mult inainte si niciodata nu am urat pe cineva atat de mult cum l-am urat pe el. (File de jurnal atribuite Golden State Killer.)

In aceasta marturie gasim ceva ce poate fi privit ca sursa de stres de mare intensitate dar si ca scuza de a se razbuna si a se "identifica cu agresorul" - potrivit mecanismului de aparare despre care vorbeste Psihanaliza. Desigur, DeAngelo a fost coplesit de aceasta sursa de stres, dar, fara sa isi dea seama ca exista si alte optiuni, el transforma acest context intr-un motiv de vendeta personala si devine un "Justitiar" (foarte rau inteles, dar totusi un Justitiar), pentru o mare parte a vietii sale. 

Iata, pana si un criminal in serie poate sa traiasca cu iluzia ca ceea ce face este corect, caci asa cum spunea Milton Erikson, la baza oricarei actiuni se afla o intentie pozitiva. 








(1) Imaginea Mixed Messages, de Jayel Aheram, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0 

(2) Psychology Today, (acc. 23.11.2018), How to Spot a Female Psychopat, website: Psychology Today

(3) Psychology Today, (acc. 23.11.2018) 3 Key Traits that May be Red Flags for Psychopathy, website: Psychology Today

(4) Psychology Today, (acc, 23.11.2018), Are Psychopathy and Heroism Two Sides of the Same Coin, website: Psychology Today

(5) Wikipedia, (acc. 23.11.2018), Golden State Killer, website: Wikipedia
Continue reading

duminică, 18 noiembrie 2018

Binele este relativ. Totusi, exista un criteriu valid, dincolo de ceea ce banuim a fi Bine sau Rau. Binele nu poate fi inteles decat ca Bine Universal, separat de interesele noastre egoiste si de binele momentan al celor ce ne sensibilizeaza. 


o o o

Dupa cum probabil ca stiti deja, piatra filozofala este o substanta care se presupune ca ar avea proprietati miraculoase, cum ar fi faptul ca transforma orice metal in aur sau acela ca ajuta la vindecarea tuturor bolilor. Nu cred ca alchimistii au reusit sa o descopere, dar putem folosi acest concept ca pe o metafora pentru orice pare a fi miraculos.

Eu personal, nu prea cred in miracole, mai ales ca nu s-au mai petrecut prea multe de o vreme. In schimb, cred ca multe lucruri se pot transforma in bine, daca investim suficienta munca si perseverenta in acestea. Am numit asta "miracole stiintifice" - adica lucruri care pot parea de necrezut daca nu am vedea munca si eforturile manifestate intre punctul A (incepeutul timid) si punctul Z (finalul de-a dreptul miraculos).

Asadar, nu exista o Piatra Filozofala, propriu-zisa, in forma pe care o cautau alchimistii, dar exista atitudinea care face miracolele sa se intample. Cum nu toate miracolele sunt posibile, imi veti spune ca unele dintre acestea sunt pur si simplu nerealiste si de aceea nici nu se indeplinesc. Ar trebui sa intelegem in ce consta acest realism care poate bloca sau facilita miracolele.

Potrivit experientei mele empirice si cognitive, este realist tot ceea ce de fapt slujeste "mai binelui comun", adica societatii. Omul pare a fi conceput ca si fiinta care isi slujeste siesi (caci, spre exemplu, ii este mai usor sa simta propria-si durere / foame / frig / disperare decat pe a celor din jur), dar civilizatia il invata, in fiecare zi, ca, indiferent ce simte, ar fi mai util pentru el sa tina cont de consecintele alegerilor sale pe termen lung.

Va exista intotdeauna o perspectiva de termen scurt, care ne cere validare rapida si egoista a propriilor nevoi sau a nevoilor la fel de egoiste a celor care ne conving ca sufera, si o perspectiva pe termen lung, care vine cu "tabloul complet" adica toate consecintele alegerilor noastre anterioare. Dupa cum va imaginati probabil, emotia este "busola morala" pentru toate alegerile ce privesc validarea egoista de termen scurt.

Si trebuie sa recunoastem ca exista extrem de multe persoane "simple", a caror singur ghidaj moral este emotia. Oare sa fie suficient sa ne conformam la imperativele emotiei?  Probabil ca daca emotia ar fi fost suficienta pentru o excelenta adaptare la mediu, atunci nu ar mai fi aparut religia, nici etica cu ramurile sale si nici macar codul penal, care sa ne pedepseasca faptele - emotiile ne-ar face perfecti, nu-i asa? Vedem insa ca nu este asa si asta nu se datoreaza faptului ca nu avem emotii. 

Caci adevarul este ca multe dintre deciziile noastre pur emotionale se dovedesc aducatoare de necazuri, incurcaturi si suferinta pe termen lung, indiferent cat de convinsi am fi ca procedam corect urmandu-ne emotiile - acest sistem de ghidaj, usor rudimentar, pe care ni l-a oferit evolutia dar care pare a fi ramas in urma, binisor de tot, in ce priveste misiunea sa de a ne orienta catre ceea ce este util / bun pentru noi insine.

O sa-mi spuneti ca sunt o persoana "rece" care nu intelege emotia. Dar doresc sa va amintesc ca multe nenorociri apar ca urmare a faptului ca dam curs lucrurilor pe care le simtim, incepand de pilda cu infidelitatea si terminand cu omuciderile - criminalii nu sunt obligatoriu niste "oameni lipsiti de emotie", potrivit mitului, ci mai curand niste oameni care sunt incapabili sa isi gestioneze starile - daca simt ura, o manifesta prin crima (si ura face parte din spectrul emotiilor).

De altfel, pare sa fie destul de raspandita conceptia care pretinde ca un om sanatos este acela nevrotic (chinuit sufleteste) - cred ca s-a raspandit mai mult in ultimele decenii, cand ne pasa mai putin de valori precum intelepciunea, educatia sau profunzimea si ne lasam animati de acele personalitati usor nevrotice care "fac show-ul frumos", adica atrag atentia tuturor cu trairile lor intense, ca niste copii eterni.

In ciuda aparentelor, persoanele care "fac show-ul frumos", sunt "calde" si au tot ce le trebuie, au o dificienta importanta, desi pot parea a fi de succes si a se bucura de centrul atentiei. Deficienta lor consta in faptul ca nu reusesc sa inteleaga perspectiva "pe termen lung" - aceea care vine cu toate consecintele alegerilor anterioare. Sa va explic ce inteleg eu prin "perspectiva pe termen lung".

Ei bine, stiti ca uneori "ne vine sa bem"... extrem de mult. Pe termen scurt, avem nevoie de asta pentru a ne simti bine. A doua zi insa vine cu mahmureala, cu dureri de cap si cu nenumarate drumuri la toaleta. Cred ca aceasta este o metafora numai buna a "perspectivei pe termen lung". Si lucrurile pot sa se complice foarte mult pe termen lung.

Cu alte cuvinte, atunci cand alegem ceva, este util sa luam in consideratie si alti factori in afara de ceea ce simtim. "Asa simt si gata" este un criteriu de alegere destul de sarac daca il raportam la ziua de maine, cand tot noi suntem aceia care vor avea de "tras" de pe urma alegerilor noastre.

Si pentru a incheia simetric, as spune ca Piatra Filosofala este acel tip de influenta mentala exercitata de perspectiva pe termen lung. In general, ajungem sa platim pe termen lung faptul ca interpretam "binele" ca fiind binele nostru egoist sau binele celor care ne emotioneaza / sensibilizeaaza. Adevaratul "Bine" ar trebui sa fie interpretat ca fiind binele societatii si chiar al societatii copiilor nostri, daca este sa aprofundam acest concept.

De fiecare data cand ignoram acest Bine Universal, ajungem sa dam socoteala intr-un fel sau altul. Am sa va dau drept exemplu cazul lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, cel care facea experimente pe romanii din spitale, in numele profitului personal. Eu unul nu cred ca nu avea emotii. Cred in schimb ca emotiile sale il slujeau (prost, ca si convingerile sale de om lacom) mai mult pe dansul decat acel Bine Universal despre care vorbeam.

Idea de a sluji Binelui Universal si a pedepsei pe care Universul o trimite impotriva ta este evidenta in cazul citat mai sus. Totusi, in fiecare zi putem sa slujim acest Bine Universal, ori, dimpotriva, sa il ignoram, cu consecintele de rigoare, ce apar, de regula, pe termen lung. In relatia cu copiii nostri sau cu persoana iubita putem sa slujim sau nu Binelui Universal prin atitudinea noastra si prin ceea ce ii incurajam pe acesti oameni sa faca cu vietile lor.  

Poate sa devina o adevarata provocare faptul de a realiza daca chiar slujesti Binelui Universal, mai ales ca emotiile tale nu te mai ajuta cu absolut nimic. De multe ori, emotiile sunt doar niste slabiciuni la care te dedai fara nicio problema, fiindca esti obisnuit sa actionezi emotional si crezi ca nu ai putea altfel. 

Totusi, opreste-te o clipa si intreaba-te ce are de castigat societatea de pe urma actiunilor / alegerilor tale. Nu de alta, dar societatea / universul isi vor aminti intotdeauna de tine, in ciuda faptului ca tu nu iti amintesti de acestea aproape niciodata. 











(1) Imaginea The Men of His Time, de Jaci XIII, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-SA 2.0
Continue reading