Psihopedia



Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com
Latest Articles

vineri, 4 decembrie 2020

Spui ca "ai scoala vietii" dar in realitate nu ai trecut nici macar de "clasa pregatitoare" la aceasta scoala. Ne-am obisnuit sa folosim in mod peiorativ termenul de "Scoala a Vietii", ca fiind "scoala celor educati pe strada" sau chiar "scoala smecherilor". Totusi, adevarata "Soala a Vietii" ar putea fi, din multe puncte de vedere, mai importanta decat scoala insasi.



☆ ☆ ☆


Cred ca fiecare persoana are propria sa definitie pentru conceptul acesta si asa ar fi normal, din moment ce nu s-a teoretizat pana acum. Ceea ce ma intristeaza pe mine personal este faptul ca unii care cred ca au scoala vietii, de fapt habar n-au ce este aceasta si la ce foloseste ea. Daca am putea sa evaluam cat de departe am promovat la "scoala vietii", acele persoane nu au trecut inca de clasa pregatitoare. Dar fiindca nimeni nu a incercat pana acum sa defineasca scoala vietii, ei bine, oricine poate sa pretinda ca are asa ceva si nu vom putea sa ii spunem ca se inseala. 

In psihologie, cel mai apropiat concept de ceea ce noi numim in mod normal "scoala vietii" cred ca este acela de "inteligenta emotionala". Cel putin eu personal am tendinta sa vad asta in "scoala vietii". Daca aveti alte ipoteze va rog sa imi lasati un comment. Asa cum unii detin un ridicat nivel al IQ-ului, fiindca se pricep sa rezolve probleme de gandire logica, tot la fel altii au un nivel ridical al EQ-ului, adica al coeficientului de inteligenta emotionala si se pricep sa rezolve tot felul de probleme... interpersonale si intra-personale, caci da, acestea sunt cele doua componente ale inteligentei emotionale. 

  • COMPETENTA INTRA-PERSONALA a EQ - Se refera la capacitatea noastra de a ne constientiza emotiile, de a le tine sub control, a le tempera si a le folosi in favoarea propriei persoane, in contrast cu lipsa acestei capacitati care determina aparitia a tot felul de dezechilibre emotional-comportamentale, excese si dificultatea de a iesi la liman cand apar provocarile. Aceasta componenta presupune si capacitatea de a ne auto-motiva si energiza actiunile, de a ne imbarbata cand ne-au cuprins indoielile si a ne ridica moralul cand acesta este "la pamant".
  • COMPETENTA INTER-PERSONALA a EQ - Se refera la capacitatea noastra de a constientiza emotiile celor din jur, de a interveni pentru influentarea acestora la nevoie, de a ridica moralul celorlalti, de a-i motiva si a le da incredere cand sunt stramtorati, de a le spune lucruri care ii imbarbateaza si le ridica moralul. La psihopati apare o forma denaturata a acestei calitati prin intermediul careia acestia ii manipuleaza, in intimideaza si ii mentin in intuneric si sclavie pe cei din jur, pentru a-i putea folosi si a-si atinge scopurile egoiste.

Asa definesc eu "Scoala Vietii". Acum, desigur, ne gandim la cei din puscarii care pretind sus si tare ca ei ar avea asa ceva. Totusi, daca ai trecut de clasa pregatitoare a scolii vietii, ar fi trebui sa eviti atat puscaria in sine cat si condamnarea. Asta ca sa le iau si aceasta iluzie persoanelor din aceasta categorie la care acestea recurg pentru a compensa, probabil lipsa studiilor. Deci NU, voi NU AVETI SCOALA VIETII. Nici faptul ca ati reusit sa scapati de puscarie nu va face mai avansati in ce priveste scoala vietii. Cel putin asa vad eu lucrurile. De aceea, la cele doua componente enuntate mai sus, as adauga inca una:

  • COMPETENTA MORALA - Este aceea care, in general, ne protejeaza de incurcaturi cu legea si dificultatile care decurg din aceasta. I-am putea spune si "Inteligenta Morala", si se exprima prin capacitatea de a ne mentine pe noi insine in limitele unei conduite morale, astfel incat sa evitam problemele cu propria constiinta dar mai ales problemele cu opinia publica. O persoana cu scoala vietii are capacitatea de a-si mentine bunul renume si integritatea morala fara mari dificultati, tocmai fiindca aceasta inteligenta morala il ajuta sa ia decizii fara a se compromite.
Dupa cum ati oobservat probabil, sensul pe care il ofer eu "Scolii Vietii" s-ar traduce, in doua cuvinte la modul urmator: a fi capabil sa eviti problemele inutile, prin intermediul unor competente care nu se invata la scoala, dar pe care le putem obtine prin intermediul unor modele care au dat dovada de integritate morala, un bun nivel al auto-controlului si abilitatea de a interactiona armonios cu ceilalti. Daca nu sunteti de acord cu felul cum vad eu lucrurile, si ati dori ca "Scoala Vietii" sa ramana la sensul de "Iluzia Experientei Personale" pe care o au imbecilii, atunci va inteleg.

Totusi, doresc sa va atrag atentia asupra faptului ca exista aceste compentente inter-personale, intra-personale si morale si ar fi pacat sa le ignoram. Stiinta nu le ignora si am sa va dau exemplul a ceea ce se numeste "Wisconsin Longitudinal Study", un studiu care a urmarit evolutia in viata a unor americani si a ajuns la concluzia ca cei mai de succes dintre acestia au fost aceia care aveau in adolescenta o retea frumoasa de prieteni, stiau sa ofere si sa primeasca ajutor material sau sprijin emotional si se intelegeau bine cu foarte multi dintre colegii lor. Aici se observa tocmai competentele specifice "Scolii Vietii" despre care v-am vorbit mai sus. 

Din pacate, pe masura trecerii timpului, adolescentii au inceput sa ocupe centrul atentiei pentru cu totul alte motive decat in 1957, precum cei care au luat parte la "Wisconsin Longitudinal Study". Spre exemplu, in decada 2004-2014, adolescentii unei alte generatii ajung in centrul atentiei pentru faptul ca sunt rebeli, au lucruri frumoase si scumpe (fiind de bani-gata) au un comportament mai curand anti-social, rautacios, folosesc droguri si isi incep viata sexuala devreme. Iar aici as observa regresul societatii umane in general, precum si faptul ca "anomia" este la ordinea zilei, generatiile mai recente traind intr-o profunda dezorientare morala.

Si daca Wisconsin Longitudinal Study descoperea faptul ca adolescentii cei mai populari in 1957 aveau sa devina si niste adulti de succes, in sensul material dar si social al termenului, ei bine, nu acelasi lucru au putut spune cercetatorii care au facut al 2-lea studiu, despre ce inseamna sa fii "cool" in decada 2004-2014. Acestia din urma au descoperit cu tristete ca "pustii populari", cei cu comportament "pseudo-matur", au fost depasiti in toate privintele de cei "mai stersi", care nu ieseau in evidenta atat de mult. 

Mai mult decat atat, "pustii populari" au intampinat numeroase probleme legate de adaptarea la mediul socio-profesional si abuzul de substante mai tarziu, dupa incheierea adolescentei. Cum interpretam asta? Pai nu asa greu: in ciuda faptului ca pustii de azi sunt dezorientati din punct de vedere moral si nu sunt capabili sa distinga intre bine si rau, intre ceea ce ne poate fi de folos in viata si ceea ce ne duce "nicaieri", totusi "legile succesului" nu s-au schimbat. 




Generatiile si-au predat stafeta una alteia, sunt si foarte diferite una de cealalta, dar, in fond, "Scoala Vietii" cea care ne confera abilitatea "magica" de a evita problemele cauzate de ignoranta si lipsa de experienta, a ramas la fel de importanta ca si in urma cu jumatate de secol. Articolul de fata s-a dorit a atrage atentia asupra a ce inseamna cu adevarat sa... "ai Scoala Vietii" si, nu in ultimul rand, in acest articol am vorbit despre cat de importanta este in realitate aceasta "Scoala a Vietii". Personal, mai consider ca termenul de "Cei 7 ani de-acasa" ar putea sa reflecte foarte bine aceeasi idee. 

O Poveste de la Munte


Imi povestea un prieten, (sa-i spunem Nicu) o pilda interesanta din viata lui. Se pare ca undeva in Predeal, in epoca de Aur, pe cand Nicu era doar un adolescent, gunoiul era colectat cu ajutorul unei carute. Carutasul gunoier, un om trecut prin viata si aflat la varsta perilor albi, i-a facut un serviciu prietenului meu (l-a ajutat sa scoata niste tomberoane din curte) iar prietenul meu i-a ramas dator cu o bere. S-au intalnit mai apoi la un bar din Predeal si Nicu l-a invitat pe gunoier sa se racoreasca la o bere impreuna cu grupul sau. 

Unul dintre amicii prietenului meu insa, (sa-i spunem Silviu) a facut o mare scena si a spus ca nu doreste sa stea la masa cu acel carutas gunoier. Cand amicul meu Nicu i-a spus lui Silviu sa mearga sa-si bea berea in alta parte, daca nu doreste sa stea la masa cu gunoierul, acesta a fost nevoit sa accepte conditiile si a ramas sa-si consume bautura la aceeasi masa. Au inceput o discutie despre matematica, iar gunoierul, in mod neasteptat, s-a implicat in discutie, adresandu-se lui Silviu, tanarul care ii facuse scena mai inainte:

In matematica sunt cuprinse toate regulile vietii. Uite, spre exemplu, pe tine te vad o persoana educata, cu studii superioare. Spune-mi te rog cat fac 4 + 8 + 5 - 7?
Silviu, tipul cel scortos ii raspunde cu promptitudine:

4 + 8 + 5 - 7 = 10
  
Spre mirarea grupului, gunoierul creaza intriga si il contrazice pe tanarul scolit.

Imi pare rau tinere domn, dar sa stii ca te inseli! 4 + 8 + 5 - 7 = ZERO

Toti cei prezenti au ramas uluiti, muti de uimire. Oare ce matematica stia omul acesta? Cum putea sa obtina acel rezultat, cand toti ceilalti erau de parere ca rezultatul socotelii era 10? Dar nu i-a lasat prea mult prada nedumeririi si le-a explicat, privindu-l in ochi pe Silviu, tipul scortos care nu dorise sa stea la masa cu el. 

Ei bine, 4 ani de scoala primara, plus 8 ani pana la terminarea liceului, egal cu 12. Pentru ca te vad un om cu pregatire superioara, presupun ca ai facut si 5 ani de facultate. Deci ai in total 17 ani de scoala. Daca din 17 ii scazi pe cei 7 ani de-acasa, rezultatul este egal cu zero. 








(1) Imaginea Wisdom, de Salvador A., via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Joseph P. Allen*, Megan M. Schad, Barbara Oudekerk and Joanna Chango © 2014 Society for Research in Child Development, Inc., What Ever Happened to the “Cool” Kids? Long-Term Sequelae of Early Adolescent Pseudomature Behavior 

(3) Wisconsin Longitudinal Study (WLS) [graduates, siblings, and spouses]: 1957-2005 Version 13.01. [machine-readable data file] / Hauser, Robert M. and Sewell, William H. [principal investigator(s)]. Madison, WI: University of Wisconsin-Madison, WLS. 
Continue reading

sâmbătă, 28 noiembrie 2020

Ce bine ar fi daca am putea sa privim in viitor si sa aflam daca baiatul pe care am pus ochii ne va confirma asteptarile sau daca, dimpotriva, ne va deziluziona iar reactiile lui agresive se vor inmulti! Cercetatorii socio-umanului vin cu un set de "stegulete rosii" de care ar fi cazul sa tinem seama, pana nu e prea tarziu. 



☆ ☆ ☆

Pentru habar n-am ce motiv, sunt foarte populare (inca) acele filme in care noul prieten sexy, cu trasaturi mai speciale (ii plac calatoriile si psihologia, da buna-ziua la vecini insa detesta minciuna si ipocrizia), se transforma peste noapte, in ceva cu totul nou si strain, adoptand comportamente stranii si primejdioase, asa, special ca sa ne lecuiasca de idealism si "tanjeala relationala". Stii butonul acela de la telecomanda ale carei functii nu le cunosteai? Ei bine ai apasat pe dansul (shit happens), dintr-o curiozitate morbida a ta si, iata, s-a declansat apocalipsa, pe care nici sa vrei n-o mai opresti.

Genul programului: thriller. Si am impresia ca 80% dintre aceste filme au exact acelasi scenariu. Faptul ca se aduce bulion, pentru efectul artistic, nu compenseaza predictibilitatea aceasta nefasta intr-un thriller. Trebuie doar sa accepti ca scenariul nu este punctul tare al filmelor ieftine, dar cu buget urias, facute la Hollywood. La fel pare sa se intample si in viata reala: entuziasmul de inceput al relatiei lasa loc, incet-incet detaliilor care iti dau fiori, mastile sunt indepartate si, nu-i asa, apar monstrii.

Din pacate, multi dintre noi chiar traiesc intr-un thriller iar cercetatorii nu pot sa ignore asta si incearca sa se faca utili. Atfel se nasc ipoteze de cercetare cum ar fi urmatoarea: exista oare acele "stegulete rosii" pe care sa le observi inainte ca rahatul sa ia amploare si care sa-ti dea de inteles ca este cazul sa te retragi din relatia aceasta ce ticaie ca o bomba cu ceas? Un studiu realizat in Chicago de cercetatoarea Carolyn Rebecca Block a descoperit urmatoarele "stegulete rosii":


  • Violenta NU dispare, se agraveaza in timp - Majoritatea femeilor care au fost ucise sau au fost nevoite sa ucida in legitima aparare, fusesera victimele unor agresiuni fizice in anul premergator acestor incidente fatale. Agresiunile erau de tipul batailor, inclusiv cu fracturi, sugrumarii sau arsurilor. Foarte rar se intampla ca partenerul agresiv sa fie agresiv doar intr-un incident izolat care sa devina fatal - numai 15% dintre cazuri. 
  • Chiar si cazurile izolate de violenta pot fi anticipate - Partenerul foloseste droguri, este violent cu alte persoane, in afara relatiei, si are tendinta de a fi dominator si gelos. Apoi urmezi tu. 
  • Incercarea de a parasi relatia poate fi fatala - Cand sfatuim o persoana "sa plece", sa isi paraseasca partenerul abuziv caci "are viata inainte", trebuie sa tinem cont si de faptul ca in 45% dintre cazurile in care un barbat isi ucide partenera, un factor prezent si precipitant este acela ca ea a incercat sa il paraseasca. 
  • Steguletele rosii ale crimei - Cele mai frecvente astfel de indicatoare ale faptului ca urmeaza crima este amenintarea verbala, influenta alcoolului si prezenta armelor albe sau de foc si frecventa crescuta a incidentelor violente in ultima perioada. 
Iata si genul de intrebari pe care autoarea respectiva le recomanda celor care acorda suport in spitale pentru a depista gradul de risc pentru violenta si crima:

  • Cand s-a intamplat ultimul incident?
  • Partenerul tau te-a amenintat cu arma de foc sau arma alba? A incercat sa te sugrume?
  • A crescut frecventa episoadelor violente in ultimul timp?
  • Este partenerul tau violent in afara caminului?
  • Partenerul tau foloseste droguri sau alcool?
  • Partenerul tau incearca sa-ti controleze activitatile zilnice sau iti verifica telefonul?
  • Este partenerul tau violent si gelos in mod constant?

Un alt set de studii cu rezultate interesante a fost realizat de doi cercetatori universitari din Denver, Colorado. Acestia au descoperit, la randul lor astfel de "stegulete rosii".

Cand un adolescent intretine relatii negative, afiseaza un comportament gelos si manifesta mai putina satisfactie in relatie, acel adolescent se afla la un risc sporit pentru agresivitate in relatie. 


Ca o concluzie a tuturor acestor date, putem spune ca violenta inter-personala in cadrul relatiilor romantice este un semnal al dezvoltarii emotionale precare. Portretul partenerului agresiv contine de cele mai multe ori dificultatea de a-si gestiona emotiile si de a gestiona neintelegerile inerente relatiei, incercarea de a-si rezolva frustrarile prin intermediul violentei aplicate celuilalt, ca o masura a disperarii. De multe ori, agresorul foloseste alcool sau droguri pentru a-si "ingriji suferinta", dar care in realitate amplifica problemele si reactiile scapate de sub control.









(1) Imaginea Dreaming Life, de Stefano Corso, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Block, C.R., Engel, B., Naureckas, S.M., and Riordan, K.A. (1999a). “The Chicago Women’s Health Risk Study: Lessons in Collaboration.” Violence Against Women

(3) Collibee C, Furman W. Chronic and Acute Relational Risk Factors for Dating Aggression in Adolescence and Young Adulthood. J Youth Adolesc. 2016
Continue reading

vineri, 27 noiembrie 2020

Traim cu o imagine gresita, ani intregi, poate ca toata viata, in unele cazuri. Si totusi, se iveste o dovada la un moment dat, care iti rastoarna toate convingerile. Asa ar putea fi filmul de arta "Germania, Anul Zero" facut parca special sa ne dinamiteze preconceptiile.



☆ ☆ ☆


Am descoperit de curand o platforma pe internet numita MUBI, unde se afla "un fel de Netflix", doar ca unul cu filme culte, in caz ca v-ati saturat de cele de pe "Netflixul celalalt". Acolo sunt filme de arta, ceea ce suna bine, nu-i asa, doar ca, unele dintre ele sunt atat de culte incat te lasa... "interzis". Cu alte cuvinte, probabil ca nu suntem cu totii suficient de bine echipati pentru a intelege astfel de filme, si nu vorbesc numai despre inteligenta necesara decodificarii mesajelor mai subtile ori a simbolurilor ci si despre "stomacul" necesar vizionarii unora dintre aceste filme.

Si cand spun "stomac" ma refer la sensul figurativ al termenului: "a avea stomac pentru un film" sau a dispune de capacitatea de a rezista mesajelor extreme pe care un film ti le transmite. Si este cazul de asa ceva cand vorbim despre multe dintre filmele MUBI. Spre exemplu, filmul american Swallow, despre care voi vorbi cu o alta ocazie, si care trateaza un subiect cu un vadit caracter psihiatric - o tanara sotie  casnica care dezvolta obiceiul straniu de a inghiti obiecte, dintre care unele destul de periculoase. 

In filmul italian "Germania, Anul Zero", subiectul nu este cu nimic mai putin socant. E vorba despre un episod extrem de dramatic al istoriei postbelice si anume episodul care a urmat imediat dupa al 2-lea razboi mondial, dupa caderea regimului nazist. Recunosc ca daca nu as fi vazut acest film, nu as fi avut o imagine adecvata cu privire la ce se intampla in Germania, dupa razboi. Fiindca nemtii au avut grija  mereu sa se faca cunoscuti prin cu totul alte lucruri decat cele prezentate in acest film. 

Ei s-au facut cunoscuti prin intermediul conceptului de "calitate germana", nu-i asa, prin disciplina, cultul pentru munca, si sacrificiul de sine pentru ca maine sa fie o zi putin mai buna decat a fost ziua de ieri sau cea de azi. Ei bine, imaginea mea despre cele petrecute dupa razboi era "idilica" - poporul german, ma gandeam eu, a muncit pe branci pentru a da la o parte ruinele ramase in urma razboiului, terminand dupa vreo 3 luni cu toate aceste ruine, si, ajutati de planul Marshall, pentru reconstructie, au reusit sa ridice din temelii o economie si o tara performanta din toate punctele de vedere.

Dar adevarul este ca, potrivit acestui film, ruinele au ramas in picioare mult dupa 1945 iar ceea ce s-a intamplat cu nemtii care au supravietuit razboiului nu a fost tocmai idilic, dimpotriva. Iar planul Marshall nu a intrat in vigoare decat in 1948... Deci ce naiba s-o fi intamplat pana atunci? Ei bine, se facea foarte, foarte multa foame in Germania post-belica si domnea legea junglei, in special in Berlinul distrus din temelii. Egoismul rapace era la ordinea zilei si orice situatie era judecata prin prisma resurselor pe care fiecare cetatean le putea dobandi. Spre exemplu, decesul unui bolnav, chiar daca era o veste trista, iti putea aduce un pulover si niste ciorapi de lana, cu care era imbracat cel decedat.

[Am gasit acest film si pe Youtube:]




De asemenea, furtul si inselatoria erau o practica comuna. Daca venea un tren cu cartofi in Berlin, iar adolescentii obtineau aceasta informatie, ei bine acestia faceau tot ce puteau pentru a-l pradui. Daca un tanar avea un parfum, il folosea drept momeala, pentru a lua banii femeilor credule, pretinzand ca doreste sa il vanda, dar fugind cu parfumul si banii victimelor naive. Cine sa-l opreasca? Barbati in toata firea ii pacaleau pe copiii de scoala primara, deposedandu-i de orice ar fi avut mai valoros si rar oferind ceva in schimb. Spre exemplu, pe un cantar ti-ai fi dorit sa primesti 200 de marci dar nu primeai decat o conserva, fiindca, in fond, era o problema de "muschi". 

Dupa cum observati, absolut totul era intors cu fundul in sus in Germania post-belica, incepand cu cladirile si terminand cu cu mentalitatile oamenilor de rand. Se puteau considera norocosi cei care erau in spital, sa zicem, si aveau posibilitatea sa consume 3 mese pe zi. In mod interesant, filmul s-a facut in 1948 de catre italianul Roberto Rossellini (insa personajele vorbesc doar germana), actorii erau amatori (totusi, sunt alesi in mod inspirat) si "decorurile" sunt cam aceleasi ca si in 1945, cand se terminase razboiul - eu unul n-am vazut in viata mea atat de mult moloz, nici macar in filme! 

Crimele erau la ordinea zilei, si sinuciderile la fel, fiindca atat de mult stres nu avea cum sa duca la altceva. Nu va spun mai multe despre subiectul filmului, fiindca nu vreau sa va rapesc "bucuria" de a-l urmari singuri. Ca un gand de final... as zice ca niciodata nu reusim sa vedem consecintele alegerilor noastre pe atat de limpede pe cat, poate, uneori chiar ar cam trebui. Fiindca da, intr-un film obisnuit, ai vedea poate cat de frumosi sunt soldatii germani, blonzi, voinici si defiland cu mândrie ariana, in uniforme frumos apretate, gandindu-se la victorii militare si prada de razboi... 

Dar nu ai vazut niciodata un film in care poporul german sa fie atat de disperat, ingenuncheat, umilit si traumatizat de mii de lucruri in acelasi timp. Unele strict economice, legate de infrastructura si lipsa posibilitatilor, de lipsa resurselor elementare cum ar fi hrana, apa calda, curentul electric (pe care erau nevoiti sa le fure). Altele, lucruri mult mai profunde, emotionale, legate de vinovatie si rusinea de a fi ingenuncheati, ca urmare a unor alegeri care, poate, nici macar nu le apartineau cu adevarat... 

In ciuda a cat de brutale sunt toate aceste adevaruri istorice si toate mesajele filmului, cred totusi ca se merita sa il vedeti, chiar si daca este nevoie de pauze, din 10 in 10 minute. Unul dintre motive este acela ca, in momente precum cel de fata, avem un termen de comparatie destul de interesant... si care face ca tot anul 2020 sa ne para... stiti voi... o gluma. De asemenea, este bine sa vedem acest film pentru a intelege si faptul ca, in conditii aspre, pana si un popor civilizat, cum ar fi cel german, care se bucura, nu-i asa, de un prestigiu ireprosabil, poate sa devina salbatic si primitiv. Aviz celor care se uita la romani cu o spranceana ridicata si ne considera hoti si corupti... Poate pentru a-si reprima propriile amintiri neplacute? 








(1) Imaginea Berlin_0374, de Joan, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0 

(2) Wikipedia, (acc. 26.11.2020), Marshall Plan, website: Wikipedia

(3) MUBI, (acc. 26.11.2020), Germany, Year Zero, website: MUBI
Continue reading

duminică, 22 noiembrie 2020

Din eternul mister feminin face parte si misterul fetei maltratate care se intoarce totusi, negresit, la agresorul ei, pentru motive pe care numai psihanalistii ar putea sa le banuiasca. Astfel, au fost puse in evidenta cele doua motive pentru care fetele se intorc la agresor. Indiciu:  nu pentru ca le plac baietii rai!



☆ ☆ ☆


De curand mi-a atras atentia o carte cu un nume destul de incitant - "Iluzia iubirii. De ce se intoarce femeia maltratata la agresorul ei.", scrisa de David P. Celani. Mi-am spus ca este un bun prilej sa descopar raspunsul la aceasta foarte interesanta intrebare, deci, cum ar veni, ar fi trebuit sa urmeze dezvaluirile! Asta pana cand am descoperit ca este vorba despre o carte cu profil de psihanaliza, cu alte cuvinte, o carte pseudo-stiintifica, bazata pe speculatii si ipoteze de lucru, niciodata dovedite ca atare.

Psihanalistii se ocupa cu asa ceva de cand ii stim noi, ascunzandu-si lipsa de rigoare stiintifica in spatele unor aberatii ce au totusi meritul sa para profund intelectuale, complexe si sistematizate. Cu toate acestea, data fiind practica terapeutica a psihanalistilor, merita sa le acordam ceva atentie, nu de alta dar unele dintre ipotezele de lucru ce rezulta din observatiile si practica lor terpeutica se pot dovedi foarte utile cercetatorilor adevarati.

Dar sa ne intoarcem la subiectul cartii. Ei bine, exista un capitol special in aceasta carte dedicat celor doua mecanisme prin intermediul carora femeia maltratata reuseste sa depaseasca orice bariere, orice trairi neplacute sau de-a dreptul de cosmar, si, nu-i asa, sa nu invete absolut nimic din experienta ei cu abuzatorul, intorcandu-se la acesta de fiecare data. Aceste mecanisme sunt urmatoarele:

  • APARAREA MORALA - Se refera la faptul ca o femeie maltratata obisnuieste sa ia asupra ei orice vina ar fi existat in cazul abuzurilor fizice / psihice suferite si sa-i acorde credit abuzatorului pentru faptul ca a pedepsit-o "pe drept". Dupa cum observati, femeia maltratata nu se refera la bataile / umilintele suferite ca la niste abuzuri fizice sau emotionale ci le considera "pedepse meritate". In acest fel, femeia maltrata (dar si barbatul de multe ori, caci si acesta poate juca rolul victimei) da sens interactiunii cu abuzatorul, oferindu-si siesi iluzia predictibilitatii si a corectitudinii acestui cuplu pe care il formeaza cu agresorul.
  • CLIVAJUL - Se refera la faptul ca in mintea femeii maltratate exista doua imagini separate ale agresorului (cel bun si cel rau), care pot alterna in constiinta ei. Astfel, in anumite momente, femeia maltratata il priveste pe agresor ca fiind rau, incorect si abuziv, dar alteori poate sa ii uite cu desavarsire toate pacatele, datorita acestui mecanism psihologic - cognitiv al clivajului. Si daca-mi permiteti un comentariu personal, cel mai probabil, aceasta uitare intervine ca urmare a nevoilor de apartenenta, protectie si dependenta, a altor nevoi umane, care cer o solutionare rapida, in ciuda complicatiilor si riscurilor inerente relatiei cu agresorul. Fiindca victima are in continuare nevoie de apropiere, chiar si daca apropierea vine la pachet cu veninul.
Dupa cum observati, psihanalistii sunt intotdeauna 100% satisfacuti de fiecare data cand apar cu niste ipoteze care suna bine si nu simt nevoia sa le si demonstreze in mod adecvat, prin cercetare. Puteti, de asemenea sa imi multumiti pentru faptul ca mi-am ars neuronii incercand sa inteleg jargonul psihanalitic si am venit cu aceasta sinteze relativ usor de inteles, desi cartea in sine contine 300 de pagini scrise special ca sa-ti arda neuronii. Totusi, eu pot sa apreciez daca o carte de 300 de pagini contine cateva idei interesante si acesta este motivul pentru care am deschis acest articol.

De asemenea, cartea respectiva sugereaza faptul ca "ne antrenam" pentru acest rol de victima inca din copilarie, in relatia cu parintii nostri cand invatam sa ii scutim pe acestia de responsabilitatea abuzurilor pe care ni le administreaza in mod obisnuit, pentru ca la varsta adulta sa ducem la desavarsire aceasta opera de auto-flagelare.  Facem asta pentru ca avem nevoie sa stim ca parintii nostri ne iubesc si ne vor binele. Altfel spus, o alta ipoteza a acestei carti este aceea ca femeia maltratata care se intoarce la aresor ar proveni din familii in care, sub o forma sau alta, ar fi fost abuzata (fizic sau emotional). Procesul poarta denumirea de "neputinta invatata".

Nu stiu daca este asa, si, mai ales, nu stiu daca este asa in toate cazurile. Cred ca ne-am obisnuit sa dam vina pe abuzuri si traume suferite in copilarie pentru aproape orice, fiindca este la indemana sa facem asta. Numai ca, eu personal nu cred ca exista parinti perfecti si parinti care sa nu-si fi abuzat copiii in absolut niciun fel. Ei fac asta fara sa-si dea seama si considerand chiar ca le fac un bine copiilor - fiindca, in fond, la baza oricarei actiuni se afla o intentie pozitiva. Deci abuzul este o realitate a oricarei copilarii si e mult prea simplu sa gasim traume si abuzuri in copilaria oricui.

Fiecare persoana este unica si creatoare de sens si asta imi pare mai important decat orice altceva. De asemenea, la experientele propriu-zise ale copilariei se adauga si modelele si valorile familiei, despre care nu se vorbeste la fel de mult, dar care sunt extrem de importante fiindca ne ajuta sa intelegem evenimentele si sa le interpretam si, nu in ultimul rand, ne ajuta sa alegem anumite comportamente prin imitatie sau in functie de cat de eficiente s-au dovedit pe parcursul copilariei in ce priveste atingerea anumitor scopuri si satisfacerea anumitor nevoi. 








(1) Imaginea Abuse, de Jenavieve, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Celani, David, 2014, Iluzia Iubirii. De ce se intoarce femeia maltratata la agresorul sau, editura Trei, Bucuresti.
Continue reading

sâmbătă, 21 noiembrie 2020

Ai pierdut regina: nasol moment, misto coliva... Si totusi... ce-ar fi sa-ti ignori disperarea initiala, tendinta de a capitula si aceasta coplesitoare stare de neputinta? Oare ce aventura misterioasa se ascunde in spatele acestui a-tot-cuprinzator "tunnel vision", care a pus stapanire pe tine si nu-ti mai da drumul?



☆ ☆ ☆


La jocul de sah, dupa cum stiti probabil, cea mai importanta piesa este regina. Regina este puternica fiindca din repertoriul ei face parte o combinatie extrem de eficienta de miscari: diagonala nebunului, linia dreapta a turei - ceea ce o face o piesa extrem de adaptabila si puternica in economia jocului de sah. Cu alte cuvinte, regina este "inelul fermecat al jucatorului de sah". Regina este puterea ta secreta si atata vreme cat ai inca regina, ai toate sansele sa castigi partida.

Dar se intampla ca, din diferite motive (neatentie, imprudenta, capacitatea celuilalt de mobilizare intelectuala) ei bine, uneori ne pierdem regina. Este o pierdere aproape definitiva (poti sa o recuperezi in conditii dure, dar pana atunci joci fara ea, ceea ce face dificila recuperarea.) Pierderea reginei este un moment incarcat de dramatism si un moment incarcat de emotii: de la adanca mahnire si pana la o criza de furie, in timp ce adversarul, are o explozie de fericire - ca si cand ar fi castigat la loto o suma extrem de mare.

Foarte multi jucatori de sah, atunci cand pierd regina au tendinta sa abandoneze jocul si sa se recunoasca invinsi: "okay, nu am ce imi trebuie pentru a trece peste aceasta pierdere, prin urmare ma predau, recunosc ca esti mai bun decat mine". Regina era "inelul tau fermecat" si deci este o tentatie foarte puternica, deprimarea pierderii este atat de mare incat nu mai reusesti sa vezi alternativele. Se instaleaza ceea ce numim "Tunnel Vision" - adica, in traducere "Viziunea Tunelului". Mai concret, viziunea tunelului se traduce de fapt drept "ingustarea campului constiintei". Ce inseamna asta?

Viziunea in Tunel se refera in mod metaforic la incapacitatea noastra de a lua in consideratie alte alternative la linia preferata de gandire. Viziunea tunelului, spre exemplu, afecteaza uneori medicii care trateaza pacientii sau detectivii care sunt incapabili sa ia in calcul alte alternative de solutionare a unor cazuri. O cale de a ne desprinde de viziunea tunelului este sa acordam atentie unei opinii straine, a unei persoane care nu este afectata de aceleasi preconceptii. Viziunea tunelului se datoreaza de regula preconceptiilor formate ca urmare a incidentelor premergatoare. Cum ar fi, nu-i asa, preconceptia ca, fara regina, partida este pierduta. (Wikipedia)

Ei bine, aceasta viziune a tunelului este un fenomen mult mai raspandit decat ne-am astepta. Ingustarea campului constiintei apare de fiecare data cand suntem extrem de implicati emotional intr-o anumita situatie. De regula efectele nu sunt tocmai pozitive, desi, multi dintre noi avem acest cult al lui "sa facem ceea ce simtim". Uneori simtim ca trebuie sa fim agresivi si sa ne spargem telefonul, de exemplu, fiindca in joc se afla o suma de 500 de lei, dar viziunea tunelului ne face sa uitam cu desavarsire faptul ca, daca ne spargem telefonul, pierderea este intre 2000-5000 de lei, in functie de valoarea telefonului, deci de cateva ori mai mare.

Iata o motivatie buna de a incepe o psihoterapie pentru controlul furiei, prin intermediul careia sa dezvoltati anumite abilitati de a va recupera pe voi insiva din acest tunel al pagubei. Dar viziunea tunelului are efecte similare si pentru cei expusi la anxietate, depresie, sau cei care, in situatii stresante se dedau unor comportamente iresponsabile (petreceri desantate, cu droguri si prostituate, spre exemplu), care nu sunt cu nimic mai bune si, cum spuneam, au la origine tot viziunea tunelului si ingustarea campului constiintei.

La depresivi, spre exemplu, viziunea tunelului seamana extrem de mult cu tendinta de a abandona partida de sah, in urma pierderii reginei, despre care am vorbit la inceput. Regina ar putea fi o metafora a pierderii si in special a pierderii structurii de suport - acel ceva care ne da sperante si sentimentul ca viata noastra este sigura si intre anumite limite de suportabilitate. Unii autori vorbesc despre structura de suport mentionand factori externi (prieteni, job, familie sau partenerul romantic) si factorii interni (atitudinea optimista, stima de sine, cultura generala, pregatirea profesionala, etc).

Asadar, indiferent care dintre acesti factori interni sau externi ar constitui elementele principale ale structurii de suport, acestea va pot fi luate. De regula, daca structura de suport se leaga mai curand de factorii interni, aceasta se dovedeste mai rezistenta, intrucat nu depindem atat de mult de chestiuni, in fond trecatoare - relatia romantica spre exemplu, cel putin in ziua de azi, nu este tocmai un element care sa va confere extrem de multa rezistenta la socurile vietii. Nu o spun pentru ca m-am obisnuit eu sa fiu independent ci pentru ca este foarte dificil sa gasesti o relatie perfecta si o compatibilitate de 100% - it's a fact, right?

Daca "Regina Jocului tau de sah" este relatia intima, sau jobul, ei bine, in urma pierderii acesteia, apare adesea acest "Sindrom al Reginei Pierdute", care se manifesta sub forma urmatoare:

  • Simptome Fiziologice- Senzatie de slabiciune, tremurul glasului si al membrelor, respiratie accelerata sau intrerupta, albirea fetei, dureri de cap, tulburari digestive, palpitatii, etc. 
  • Simptome Emotionale - Sentimente de neputinta, disperare, pierdere a controlului, tensiune, anxietate.
  • Simptome Cognitive - "Tunnel Vision", ingustarea campului constiintei, dezorientare, preocupari filosofice morbide si intrebarea "Mai are rost sa continui?"
  • Simptome Comportamentale - Comportamente extreme: abandonul, distractia cu orice pret, auto-agresivitate si hetero-agresivitate, somn prelungit, abuz de substante, etc

Imi amintesc despre acel tanar din Bucuresti care, intors de la munca pe vasul de croaziera, afland faptul ca iubita lui incepuse o relatie cu un alt barbat, a mers mai intai la petreceri pe Valea Prahovei, unde se spune ca ar fi dansat pe mese (fara sa dea de banuit ce avea cu adevarat in suflet), dupa care, in drum spre Bucuresti, a intrat pe contrasens, cu o viteza de 240 km/ora, pierzandu-si astfel viata si, din nefericire, luand cu sine viata unor alte persoane, printre care si minori. Este un exemplu foarte bun de "Sindrom al pierderii reginei" - fiindca regina vietii sale era iubita lui si fiindca, in absenta ei, nu putea sa-si conceapa existenta.

Un alt caz care imi vine in minte este acela al elevului de clasa a 12-a din Bacau, care fusese certat de parinti fiindca luase bacalaureatul cu o nota mai mica decat se asteptau acestia, si, in disperare de cauza, a luat decizia sa isi puna capat zilelor. Se observa si aici acelasi, tunnel vision, si, in final, toate elementele a ceea ce am denumit "Sindromului Pierderii Reginei" - caci regina in acest caz era bacalaureatul, de care depindea viitorul sau (intentiona sa mearga la studii in strainatate, la o institutie de prestigiu). Nu vreau sa fac speculatii in aceasta privinta insa e clar ca elevul respectiv pierduse ceva foarte important pentru el... Si e clar ca "Regina" este altceva, pentru fiecare dintre noi. Oare ar putea fi si Dumnezeu? 

Dar cred ca am scris destul despre acest sindrom, pentru un singur articol de blog. Ar mai fi de spus poate ca, personal, am descoperit un fapt interesant in timpul acelor partide in care imi pierdusem regina. Ei bine, destul de multe astfel de partide se terminau cu victoria mea, in ciuda faptului ca imi pierdusem regina si, teoretic si statistic cel putin, partida era pierduta, iar continuarea ei, tot teoretic si statistic, nu era decat un supliciu la care acceptam sa ma supun dintr-un soi de sado-masochism. Dar hei, a accepta sa joci fara-de-regina este si o aventura in sine, nu-i asa? Un challenge pe cinste! 

Acum ar urma sa va insirui toate acele personalitati care nu s-au dat batute de prima data cand li s-a intamplat un lucru sau altul, incepand cu Silvester Stallone, caruia i s-ar fi spus ca nu are nicio sansa in actorie, din cauza defectului sau de vorbire, dar am sa va las pe voi sa le cautati pe internet. Poate ca in zilele acestui "an de gratie" 2020, pe care am vrea sa il  uitam cat mai repede, dar care, din cauza ca este asa diferit, ne va ramana in minte pentru totdeauna, v-ati pierdut si voi regina... oricare ar fi aceea. Sper ca acest articol sa va ajute sa va mobilizati si sa depasiti acest moment, sa vedeti "dincolo de tunel" si sa va oferiti voua insiva sanse, in ciuda faptului ca luptati pentru victorie, fara de regina! De asemenea, sper sa realizati ca "adevarata regina" se afla in interiorul nostru. 








(1) Imaginea Illuminated Chess, de Hyper Hamlet, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Psychology Today, (acc. 20.11.2020), When Vision becomes Tunnel Vision, website: Psychology Today

(3) Biography, (acc. 20.11.2020), Sylvester Stallone, website: Biography

(4) Wikipedia, (acc. 20.11.2020), Tunnel Vision, website: Wikipedia
Continue reading

luni, 16 noiembrie 2020

Scopul este eliminarea sau decredibilizarea adversarilor politici. Mijloacele folosite nu mai sunt chiar ca pe vremea Germaniei naziste, dar asta nu inseamna ca sunt mai putin eficiente. Un articol care-i aduce in atentia dvs pe activistii politici de azi, demascandu-le actiunile subversive. 



☆ ☆ ☆


The Schutzstaffel sau SS, era o organizatie paramilitara controlata de Adolf Hitler și partidul National Socialist in Germania nazista si, mai târziu in Europa ocupata de Germania nazista, in timpul celui de-al doilea război mondial. Rolul lor era 1. detectarea potențialilor inamici ai statului nazist si 2. neutralizarea oricarei opoziții. Cu alte cuvinte, aveau o utilitate neindoielnica, cu toate ca mijloacele folosite erau mai curand brutale, primitive si, in esenta, mijloacele pe care le-ar folosi un psihopat care traieste pe principiul ca "Scopul Scuza Mijloacele".

Desigur, in ziua de azi nu mai este posibil sa formezi o structura de acest fel care sa organizeze comploturi, rasturnari de guvern, diversiuni, raspandire de zvonuri convenabile, crearea de psihoze in masa, operatiuni de furt electoral si, in final, sa incline balanta puterii catre o formatiune sau alta, cel putin nu in maniera in care era posibil in Germania nazista. Totusi, am sentimentul, de altfel din ce in ce mai puternic, ca astfel de structuri inca mai exista si sunt prezente in viata publica de la noi, si nu numai. 

In acest articol nu voi da nume fiindca nu asta mi-am propus. In plus, cred ca mai important decat sa dau nume este sa va indemn sa reflectati la aceste lucruri. In schimb, voi face niste observatii care va vor starni probabil sentimentul de familiaritate, intrucat fac parte din viata noastra politica si culturala. Haideti deci sa observam care sunt acele structuri care "iti rezolva problemele" in ziua de azi, intr-un mod adaptat la anul 2020, dar care, in esenta, indeplinesc aceleasi functii precum cele ale SS-ului din Germania nazista, fara a folosi mijloace la fel de brutale.

Scopul acestora, asa cum mentionam si in cazul SS-ului, este eliminarea si/sau neutralizarea adversarilor politici. Atata vreme cat acesti adversari politici nu mai sunt activi, in sensul ca nu mai emit opinii sau mesaje cu caracter "neprietenos", absolut nimeni din aceste structuri nu mai remarca prezenta sau existenta lor. De asemenea, trebuie sa vorbim despre mijloacele folosite de SS-istii zilelor noastre si, nu in ultimul rand, sa exemplificam cateva categorii de activisti ai zilelor noastre.


Mijloace de Propaganda


  • PUBLIC SHAMING - sau, mai pe romaneste, a face de rusine. SS-istii zilelor noastre nu folosesc pistoale mitraliera fiindca poti sa desfiintezi sau sa limitezi influenta cuiva mult mai elegant decat o faceau SS-istii nazisti, in trecut. Asadar, poti sa "ciuruiesti" cu ironii mai mult sau mai putin fine pe oricine emite opinii nefavorabile, spunand spre exemplu ca este betiv, ca socoteste pe degete sau cauta pe Google ca sa-si dea seama la ce minister lucreaza. 
  • HARTUIREA - este o metoda folosita de orice organizatie "care se respecta", inclusiv de mafie, atunci cand cineva are actiuni care ii afecteaza interesele. Hartuirea in zilele noastre poate fi pe strada, cand ne facem deplasarile de zi cu zi, sau in mediul virtual, cand incercam sa ne postam impresiile, SS-istii de azi fiind mereu acolo si contracarand orice miscare a adversarului respectiv. Hartuirea poate capata si forme mai extreme care violeaza unele legi dar acesta e un risc asumat. Desigur, putem sa ne manifestam dezacordul fata de ceva si din pura convingere, nu doar fiindca ne plateste cineva sa o facem. Asta nu inseamna ca nu exista postacii profesionisti. 
  • ORGANIZAREA DE PROTESTE - devii constient de actiunea activistilor in momente precum cel prezent, cand decesul a catorva zeci de persoane intr-un incendiu nu mai scoate in strada pe absolut nimeni. Alte dati activistii de meserie ar fi stat, in frig, nopti intregi pentru te miri ce "cauze nobile", cum ar fi deservirea intereselor de partid si rasturnarea unor guverne.
  • CREAREA PSIHOZELOR - pot fi psihoze in masa care iau amploare, fiindca oamenii sunt foarte sensibili la mesaje care induc anxietatea, cum ar fi acela ca urmeaza o catastrofa economica de proportii uriase daca nu dam jos guvernul sau faptul ca actuala putere politica, obtinuta ca urmare a votului popular, incearca sa ne vanda sufletul diavolului, modificand legi pentru pastrarea puterii, acumuland datorii publice uriase, sau eliberand criminalii din puscarii. Teoria statului paralel este folosita in general de activistii care se afla deja la putere. Nu spun ca nu exista macar o farama de adevar in toate astea, totusi, cei care se ocupa cu crearea psihozelor au aceasta super-putere de a exagera totul. 
  • INTERPRETAREA EVENIMENTELOR - este partea cea mai subtila de activism politic, fiindca se realizeaza intr-un mod rafinat, sa zicem intr-un studio de televiziune sau radio, iar cei cei care realizeaza aceasta "decodificare" apar de regula la costum si cravata. Ei pot sa faca cate putin din tot ce am mentionat mai sus (public shaming, hartuire, creare de psihoze, etc) dar in special se ocupa cu interpretarea convenabila a evenimentelor, astfel incat sa puna in evidenta vinovatii care poate nici macar nu exista sau pentru a disculpa, in cazul in care "se impune" asta.




Cine sunt insa personajele care adopta astfel de mijloace? Ei bine, fara sa dau nume, ne putem referi la astfel de personaje in mod generic, ca fiind activisti, dar ei pot fi, dupa caz, simpli raspandaci, postaci de internet, care folosesc conturi false de social media. Activistii mai sofisticati au joburi in institutii ale mass-media, cum ar fi radioul sau televiziunea. Cei mai onesti activisti, chiar si daca folosesc toate mijloacele de mai sus, sunt cei care sunt membrii de partid si nu ascund asta. Cei mai rudimentari dintre activisti sunt cei de pe strada, care, cu riscul de a incasa niste amenzi pentru tulburarea linistii publice, pot sa hartuiasca pe oricine, rezultatul fiind ca, adesea, respectiva figura publica isi pierde "elanul" si se gandeste sa se retraga din viata publica.

Mi-e teama ca exista activisti care au preluat joburi esentiale de moderatori ai retelelor de socializare si care pot sa blocheze aproape orice initiativa, daca aceasta nu corespunde scopurilor proprii sau ale organizatiei de care sunt controlati. Sub pretextul, tot mai intalnit de altfel, al faptului ca "s-a incalcat o anumita prevedere privind politica retelei respective de socializare", poti, nu-i asa, sa elimini orice "activitate neprietenoasa". 

Cred ca aceasta este cea mai perversa forma de activism, si, pe termen lung are efectul eliminarii vocilor care "ne provoaca disconfort" pentru a crea impresia ca exista un curent politic dominant, lucru care, produce efecte de turma si sentimentul de "peer pressure" - adoptam anumite idei politice pentru ca sunt adoptate de o majoritate care produce un puternic impact emotional asupra noastra. Este atat de simplu sa reduci pe cineva la tacere pe aceste retele incat fenomenul ar trebui sa ne dea de gandit. Nu ati auzit inca de "hate speech" (denigrare)? Ce poate fi mai convenabil decat o eticheta ca asta folosita chiar si atunci cand ceea ce spui este adevarat...





 




(1) Imaginea Anderson Cooper, de Donkey Hotey, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0
Continue reading

miercuri, 11 noiembrie 2020

Ai putea sa-l intalnesti pe strada si sa nu-ti dai seama ce erou se afla in spatele aparentelor. Este un tip de eroism subtil si feminin, pentru ca nu foloseste forta bruta sau armele ci mai curand diplomatia si persistenta. Uneori, o picatura de apa poate sfredeli un munte...



 ☆ ☆ ☆ 


Nu toti eroii poarta capa, spada, mitraliera sau alte arme de acest fel. Cu toate acestea eroismul lor se face simtit, chiar daca intr-o forma subtila, unii ar spune, intr-o forma feminina. Farmacistul Dan Schneider imi aminteste de Vitoria Lipan, a noastra, cea care, manata de spiritul ei justitiar, va solutiona cazul mortii barbatului ei si il va umili pe criminal, singura, si fara vreo arma, dar avand de partea ei o vointa neclintita si un curaj demn de admiratie.

Dan Schneider este protagonistul seriei limitate "Farmacistul" de pe reteaua Netflix. Si daca Vitoria Lipan este un produs al imaginatiei lui Mihail Sadoveanu, farmacistul Dan Schneider este cat se poate de real, iar filmul in care a jucat este filmul vietii sale. Ajuns la o varsta inaintata acum, el ne povesteste incidentul care a condus la decesul fiului sau iubit, intr-un cartier rau famat din New Orleans, unde, fiind dependent de cocaina, isi cauta parca sfarsitul. 

Este si un film care vorbeste despre ineficienta statului american in lupta cu criminalitatea, dar, asa cum veti vedea, este mai ales un film despre coruptia infioratoare care domina societatea americana, acesta fiind, probabil cel mai bine pastrat secret al celor care vin la noi in tara sa ne dea lectii de corectitudine si sa ne bata obrazul, cand de fapt isi au propriile motive de rusine, incepand de la politisti care  nu-si fac treaba, medici care prescriu medicamente in mod criminal, s.a.m.d.




Ei bine, in Farmacistul, un film documentar pe care am tendinta sa il compar cu acele filme indiene in care cineva isi pierde rudele si apoi este urmarit de demonul razbunarii toata viata, toate acele aspecte neplacute si rusinoase ale societatii americane ies la suprafata intr-un mod care iti da fiori. In primul rand, sa mentionam faptul ca in urma decesului fiului sau, Farmacisul este nevoit sa descopere lipsa de implicare a politiei.

E drept si faptul ca, daca exista un martor - si da, exista acel martor, cel mai probabil, nu ar fi vorbit cu Politia, de teama sa nu-si piarda viata. Caci da, se pare ca Omerta, legea tacerii este mult mai raspandita in lumea larga decat ne dam seama noi. Si totusi, Farmacistul, luand cartea de telefon, a inceput sa sune la fiecare numar din zona unde fiul sau isi pierduse viata si, ce sa vezi, a reusit sa vorbeasca chiar cu martorul cheie. Numai ei doi stiu insa cat i-a luat lui Dan Schneider sa convinga acel martor sa vorbeasca.

Dar povestea acestui erou nu se incheie odata cu condamnarea criminalului - crimnalul fiind o surpriza absoluta. El observa si faptul ca la farmacia lui veneau tot felul de tineri, aparent sanatosi tun, care isi luau retete de opioide, pe banda rulanta. Despre unii dintre ei afla apoi ca au decedat in urma unor supradoze si realizeaza ca nu mai poate lasa lucrurile sa decurga in acest fel. Modul cum incepe o ancheta pe cont propriu pentru identificarea sursei acestei epidemii opioide, trebuie s-o recunosc, este fascinant. Asa am descoperit si termenul de "Pill Mill', adica o autoritate medicala care prescrie opioide periculoase in mod inadecvat si criminal. 

El face inregistrari cu un casetofon rudimentar fiindca isi dorea sa obtina probe, vorbeste cu martori care au povesti de-a dreptul halucinante, iar in momentul cand ia legatura cu structurile FBI, lucratorii respectivi sunt surprinsi sa descopere faptul ca Farmacistul avea propria lui ancheta, intr-o faza mai avansata decat a lor. Si cred ca se simtea nevoia de un astfel de erou, in goana aceasta americana dupa profit, care afecta inclusiv medicii si concernele farmaceutice - "Purdue Pharma" in acest caz, producatorii faimosului opioid Oxycontin, care a facut epoca, dar in sens negativ, din pacate.

Va recomand deci sa vedeti acest documentar Netflix, daca nu cumva preferati filmele cu povesti siropoase despre Craciun - si este dreptul vostru. Cred insa ca Farmacistul va va oferi cateva revelatii interesante despre societatea americana, in general, despre realitatile sale mai putin comode si confortabile, dar si despre felul cum demnitatea umana nu poate fi sufocata de mezeria ce tinde sa acopere totul, atunci cand nimeni nu intervine sa o opreasca. Vizionare placuta!










(1) Imaginea I need my meds, de Camila Urrea, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0
Continue reading

miercuri, 4 noiembrie 2020

Nenorocirile sunt o parte din viata, desi ne-am dori sa nu existe. Mai importanta decat nenorocirea in sine este felul cum o interpretam. Modul cum interpretam nenorocirile poate fi o nenorocire in sine. In mod interesant, apare mereu cineva la TV care iti serveste anumite interpretari ale nenorocirilor... Ai sa le cumperi? 



☆ ☆ ☆



Avem deci acesti 5 ani de la tragicul eveniment petrecut in clubul Colectiv din Bucuresti, in urma caruia si-au pierdut viata 64 de tineri iar o multime de alti tineri, desi au supravietuit evenimentului, au ramas totusi marcati de acesta in moduri pe care pot numai sa mi le imaginez. A fost deci un macel in toata regula care a determinat un tsunami emotional. Pe de alta parte, a fost momentul in care anumiti politicieni au reusit sa transforme energia acestui tsunami in capital electoral. 

Nu vreau sa credeti ca trairile victimelor de la Colectiv imi sunt complet indiferente. Am numeroase motive sa nu-mi fie: iubesc muzica si muzica rock sub semnul careia a stat adolescenta mea, am un respect deosebit pentru arta, in general si cei care iau din timpul lor pentru a o aduce la o forma cat mai apropiata de perfectiune. Si chiar daca s-a mai vorbit pana acum despre felul in care politicienii au confiscat acest eveniment si l-au folosit ca pe o oportunitate de a rasturna puterea politica instituita prin vot popular, cred ca am un punct de vedere ce trebuie exprimat.

Acest punct de vedere priveste felul in care cei pe care ii identificam ca fiind "victimele de la Colectiv" au fost influentate de felul cum noi, societatea, am ales sa interpretam acest eveniment. Cand spun "interpretare" ma gandesc la procesul mai mult sau mai putin constient prin care atribuim cauze si sens evenimentelor din viata noastra - cine suntem noi, care este realitatea lumii in care traim si ce putem face noi intr-o lume ca aceasta. Cum certitudinile lumii noastre sunt putine, interpretarile vin in intampinarea nevoii nostre de certitudini.

Ei bine, politicieni avizi de putere s-au grabit sa ne serveasca interpretarile lor: suntem niste victime neputincioase ale coruptiei celor aflati la putere si ceea ce putem face este sa ii uram si sa ii trimitem acasa pe acesti corupti. Iata o interpretare care ne convine si, mai ales, le convine si politicienilor care au creat aceasta interpretare. Fenomenul acesta al interpretarii servite de politicieni maselor este destul de raspandit si eu personal incep sa il inteleg pe masura ce il observ.

Acelasi lucru s-a intamplat si in cazul George Floyd, de anul acesta, cand cativa politisti americani au reusit sa ucida o persoana de culoare in urma unui incident banal. Atunci politicienii si trusturile de presa care "ii deservesc", au sarit cu interpretarile: acest om a murit fiindca Politia Americana este rasista. Prin urmare, putem sa ne gandim sa renuntam la politie, de ce nu? Cu alte cuvinte, inainte chiar de inceperea unei anchete, intreaga suflare a planetei era convinsa ca toti politistii americani sunt rasisti. 

In cazul Colectiv, inainte de inceperea vreunei anchete, am stiut cu totii ca motivul pentru care s-a murit pe capete a fost coruptia. Okay, dar au mai existat incendii in cluburi din toata lumea. Spre exemplu, pe pagina Wikipedia a evenimentului Colectiv se vorbeste despre cel putin 5 alte incendii care au aparut in cluburi din Brazilia, Argentina, Europa, Statele Unite si China, ca urmare a folosirii materialelor pirotehnice intr-un spatiu inchis. Niciunul dintre aceste incendii in afara de cel de la Colectiv nu a condus la caderea unui guvern. 

Romania a fost tinuta la usa Europei ani intregi pentru "fenomenul coruptiei", iar noi, in naivitatea noastra, am crezut ca acesta este adevaratul motiv pentru care Europa nu a dorit sa ne acorde "privilegiul egalitatii in drepturi". Nu spun ca stiu care este motivul real dar nu vad niciun motiv pentru care, odata intrati in UE nu ne putem bucura de aceleasi drepturi ca si toti ceilalti membri. Ipoteza mea este ca aceasta gogoritza a coruptiei a fost confectionata special si perfid pentru a ne fi reduse drepturile si pentru a fi protejate drepturile statelor occidentale. Dar este o alta discutie.

Oricum, efectul acestei propagande anti-romanesti pe care noi am luat-o de buna, incasand cu stoicism toate bobarnacele in nas pe care ni le dadeau liderii UE, a fost ca, probabil si la ora actuala traim cu un complex de inferioritate fata de vest si am dezvoltat o atitudine obsesiv - compulsiva fata de tot ce inseamna coruptie, fie aceasta reala sau imaginata. Va amintesc ca, pe cat de urata este reputatia Romaniei in ce priveste coruptia, dosarele si condamnarile de "mare coruptie" lipsesc cu desavarsire, prin urmare credinta aceasta nu a fost probata in mod adecvat, cel putin pana acum.

Precum cad piesele de domino, asa s-au potrivit toate lucrurile in istoria noastra recenta. Vestul zice sa suntem corupti --> Noi credem si ne obsedeaza coruptia --> Interpretam orice eveniment ca fiind un rezultat al coruptiei. Si cred ca nimeni nu s-a gandit pana acum la etapa urmatoare, la urmatoarele efecte ale acestui proces. Eu am avut revelatia a ceea ce urmeaza, ascultand un interviu dat de una dintre victimele de la Colectiv. 

Aceasta persoana pe care evit sa o mentionez aici, spunea ca si-a petrecut acesti 5 ani... urand. Da! Ce altceva putea sa urmeze? In acest cadru de referinta in care noi suntem victimele coruptilor, nu iti mai ramane decat sa urasti. Doar ca pretul urii este unul constisitor, iar daca, la toate ranile provocate de incendiu, se mai adauga si povara urii care ne chinuie in fiecare zi... 

Stiu, suna dur, dar eu personal nu-mi pot imagina o persoana care traieste din plin, se bucura de viata si, in acelasi timp, poarta pe umeri aceasta povara a urii si a resentimentelor. Cuvintele mele se doresc a fi o oportunitate de a constientiza resursele pe care le avem atata vreme cat suntem in viata dar pe care alegem sa le risipim in neant ca urmare a faptului ca ne lasam consumati de ura. Chiar si daca ar fi adevarat ca suntem victime ale coruptiei, si probabil ca este adevarat intr-o anumita masura, nici chiar asa nu se merita sa ne irosim viata si resursele lasandu-ne consumati de ura.

Adevarul este ca fiecare dintre noi are cel putin un motiv sa urasca si sa se simta umilit de aceasta tara si de societate. Dar daca ati pleca in Occident pentru totdeauna ati avea surpriza sa descoperiti ca exista persoane si realitati umilitoare chiar si acolo, si nu putine. Numai eu stiu cati romani plecati afara am cunoscut si numai eu stiu cati dintre ei mi-au spus povesti triste, despre umilire, inadaptare, marginalizare si nationalism grosolan, pe care le-au suportat zi de zi, cu gandul ca acasa e chiar si mai rau.

Ura este o furtuna la nivel hormonal si are consecinte dintre cele mai dramatice. Nu e ca si cand poti sa urasti in fiecare zi ceva sau pe cineva si, in acelasi timp, sa ramai robust, frumos si sanatos dpdv fizic si psihic. Ura nu iti permite asta. Si daca lucrurile stau asa, inseamna ca am ales sa ne pedepsim pe noi insine desi nu am fi meritat asta. Poate ca ar fi trebuit, inainte sa ne gandim cum sa folosim emotia populara, sa ne intrebam in ce fel ii ajutam pe cei de la Colectiv sa treaca peste aceasta provocare a provocarilor... Dar aici cred ca sunt eu prea idealist. 








(1) Imaginea Sirheo Shape, de K-Screen Shots, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Wikipedia, (acc. 04.11.2020), Colectiv Nightclub Fire, website: Wikipedia
Continue reading