Mind, People & Lifestyle





NOPTI ALBE & ZILE NEGRE
Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com
Latest Articles

sâmbătă, 21 octombrie 2017

Campania #metoo a pus stapanire pe retelele sociale, transformand confesiunile despre traumele sexuale suferite, intr-o adevarata moda. Intre batjocura si compatimire, victimele retraiesc intens trauma, de cate ori este nevoie.




Este un fenomen de acum, nu il mai putem ignora. Si probabil ca va intrebati deja in care tabara ma voi situa: in cea a mitocanilor care nu inteleg trauma sexuala sau in cea a persoanelor cu suflet, care reusesc sa empatizeze si sa sustina cu o vorba buna si un ceai cald pe cei care aduc marturie despre traumele sexuale suferite.

Pentru cei care nu stiu inca, aceasta campanie care a inceput cu mai bine de 10 ani in urma in Statele Unite, dar abia acum a reusit sa castige in notorietate si sa devina un fenomen social, consta in faptul ca persoanele care au suferit traume sexuale sunt invitate si dispuse sa vorbeasca in mod deschis si public despre asta, pe un canal media sau pe o retea de socializare.

In acest fel, ies la iveala povesti sinistre si greoaie care starnesc reactii dintre cele mai puternice si diverse. Ca dovada ca traim intr-o vreme in care totul se da pe fata, pana si din lumea starurilor de la Hollywood a iesit la iveala ca producatorul Harvey Weinstein a hartuit si violat in jur de 40 de celebritati (care au vorbit pana acum despre asta).

Mai nou, auzi la radio femei cu inima sfasiata care recunosc cu un nod in gat si un tremur in glas ca si-au vandut onoarea pentru o nota la examen sau pentru un post caldut, ori, dimpotriva, au refuzat sa faca asta si au suportat consecintele cu demnitate. Oamenii puternici au tot felul de pofte iar cei / (si mai ales) cele care vor puterea si intaietatea au tot felul de forme... 

Aceasta atitudine de a da totul pe fata, dupa cum spuneam, a creat doua tipuri de reactii: reactiile batjocoritoare (le-am putea spune poate "masculine", fiindca le lipseste empatia si invinovatesc victima) si reactiile compatimitoare (le-am putea spune "feminine" fiindca se caracterizeaza printr-o empatie crescuta si o incercare de a oferi suport si sustinere).




Nu ma aflu nici de partea celor batjocoritori si nici de partea celor compatimitori. Totusi, am un punct de vedere oarecum complex, pe care as dori sa il dezvolt in cele ce urmeaza:

  • TRAUMA SEXUALA ESTE REALA. Nu doar ca traumele sexuale exista ca evenimente neplacute si penibile in viata victimei, dar acestea au si un impact psihologic major. Trauma schimba ceva in viata victimei, de cele mai multe ori, accentuand anumite temeri, convingeri, comportamente.
  • TRAUMA SEXUALA LASA URME. Urmele pe care le lasa trauma sexuala sunt din categoria "complexelor", care sunt structuri psihice alcatuite din convingeri ("barbatii sunt porci"), emotii (frica, repulsie), trairi fiziologice (greata, tremur) si comportamente (retragere, fuga, sau chiar agresivitate).
  • TRAUMA SEXUALA ESTE INSIDIOASA. Prin faptul ca produce revelatii despre natura umana, prin faptul ca in urma ei se structureaza complexele si schimba ceva la un nivel foarte profund, trauma sexuala are o forta considerabila, care nu ar trebui subapreciata. 
  • TRAUMA SEXUALA NU TE DEFINESTE. Desigur, pe unii dintre noi poate sa ii defineasca faptul ca au suferit asa ceva. Dar asta este mai curand o alegere decat o actiune implacabila a fatalitatii. Noi avem puterea de a iesi de sub influenta acesteia, chiar si daca este nevoie sa luptam cu evenimentul respectiv toata viata.
  • ADEVARATELE PROBLEME SUNT MAI SUBTILE. In functie de vulnerabilitatile pe care fiecare dintre noi le avem in structura personalitatii, trauma sexuala poate afecta stima de sine sau increderea in ceilalti, in genul opus, spre exemplu sau in procesul vietii, in general. 
  • TRAUMA SEXUALA POATE FI O SCUZA. Privind integrarea sociala ca indatorire ce ne revine fiecaruia, avand mai multe dimensiuni (profesionala, intima, sociala, etc), trauma sexuala poate deveni scuza "ideala" de a evita eforturile de integrare. In plus, poate fi o scuza pentru a prelua comportamentul abuziv sexual si a-l practica impotriva altora. Acest proces este neconstientizat si auto-vatamator. 

La toate aceste puncte as adauga faptul ca o campanie de genul #metoo este doar o moda, ca multe altele si foloseste la exact acelasi lucru la care foloseste orice moda: socializare, topic de discutie, diversitate si chiar distractie. Da, poate sa aduca in atentia publica magnitudinea fenomenului si poate misca ceva in interiorul potentialilor agresori, dar nu are un efect benefic sau "terapeutic" asupra celor care "marturisesc", din cel putin doua motive:

  •  COMPATIMITORII - Atitudinea de compatimire pe care o provoaca victimele abuzurilor sexuale poate sa intareasca un comportament lipsit de curaj si credinta in strambatatea iremediabila a acestei lumi, accentuand auto-victimizarea si complexele despre care vorbeam mai sus.
  • BATJOCORITORII - Este o atitudine care tradeaza cruzime si lipsa de intelegere, lucru care, de asemenea poate sa adevereasca anumite convingeri dezadaptative, accentuand sentimentele de neputinta, alienare si neincredere in sine si in cei din jur.
Si totusi, ce s-ar putea face in relatie cu persoanele care isi fac curaj si vorbesc, in locul nepotrivit, as spune eu, despre ceea ce li s-a intamplat? Poate ca unii dintre noi vor invata din durerea pe care acesti oameni o arata si vor incepe sa inteleaga greutatea alegerilor pe care le pun in practica. Cu toate acestea, nu este realist sa ne asteptam ca abuzurile sa dispara cu totul de pe fata pamantului.

Cum spune cantecul "pe Pamant avem de toate, si mai bune, si mai rele". Nu sunt fan al abuzurilor si, desigur, este trist ca unii ne privesc ca pe niste bucati de carne. Cu toate acestea, abuzurile exista, fie ca ne dorim, fie ca nu ni le dorim. Este trist si faptul ca ele se indreapta impotriva celor mai vulnerabili dintre noi. Dar abuzurile sexuale vor continua sa existe si de aceea noi trebuie sa ne pregatim, intr-o forma sau alta sa le facem fata.

Imaginati-va o inundatie sau un uragan. Sunt realitati meteorologice pe care le traim in lupta noastra cu elementele dezlantuite ale naturii. Putem sa vorbim toata viata despre faptul ca o inundatie ne-a distrus casa in 1985 sau putem sa ne mutam, sa construim un dig, o scurgere ori sa ne facem o asigurare. Adaptarea presupune eforturi si decizii radicale si depinde numai de voi daca alegeti sa faceti aceste eforturi si sa luati aceste decizii, sau preferati sa ramaneti vulnerabili si nefericiti tot restul vietii.  

Cu alte cuvinte, am o veste rea si una buna. Cea rea este ca abuzul face parte din viata noastra. Cea buna este ca abuzul nu trebuie sa ne defineasca si puteti sa luati masuri impotriva acestuia. Poate ca nu sunteti constienti de faptul ca va puteti alege atitudinea dar, cu ajutorul unui psihoterapeut acest lucru intra in rutina voastra. Fireste, s-ar putea sa descoperiti faptul ca nu va doriti sa va schimbati felul de a fi, din motive care ar trebui sa va dea de gandit, la modul cel mai serios.








(1) Imaginea Not for Sale, de Ira Gelb, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) CNN, (acc. 21.10.2017), Harvey Weinstein acusers now 40, website: CNN
Continue reading

miercuri, 18 octombrie 2017

Bataia a fost privita multa vreme drept panaceu universal in educatie. Romanii, popor crestin, au invatat chiar de la sursa, din Biblie, ca "nuiaua scoate sufletul copilului din Locuinta Mortilor". Psihologii de azi considera insa ca adevaratul panaceu este Relatia.




Bataia ca "metoda de educatie" reprezinta un topic din ce in ce mai delicat, desi sunt inca numerosi parintii care cred in bataie si o practica in mod curent, chiar si azi. Intalnesc intr-o carte care se numeste "Ascultarea de Bunavoie" nici mai mult, nici mai putin, decat niste conditii care ar trebui respectate atunci cand va bateti copilul. Poate ca este o carte mai veche de parenting si poate ca pe atunci oamenii inca mai credeau, cu sinceritate, in aceasta strategie educationala, daca nu cumva suna cam pompos.

Iata deci niste conditii de care "ar trebui tinut cont cand iti bati copilul". Veti vedea, nu este nicio gluma, totul este "pe bune" si abordarea pare foarte serioasa.

1. Bateti-va copilul numai atunci cand va sfideaza autoritatea si cand masurile mai blande nu dau rezultate. 2. Nu va bateti copiii la manie. 3. Spuneti copilului cate lovituri va primi, inca de la inceput. Nu se recomanda mai mult de trei lovituri. 4. Folositi bataia pentru a-i atrage atentia copilului si pentru a-l impresiona in ce priveste gravitatea faptei sale. 5. Asigurati-va ca cel mic stie foarte clar motivul pentru care ia bataie. 6. Bateti-va copilul in particular, nu in public, lucru care este injositor. (In particular, nu este) 7. Copiii trebuie sa simta autoritatea parintilor pentru a-si schimba atitudinea de razvratire. 8. Puneti la cale, dupa bataie, un moment de exprimare a dragostei. 9. Tineti cont de varsta copilului. Copilul ar trebui sa inteleaga de ce primeste bataie, in mod logic. 10. Relatia pe care o aveti cu copilul ar putea sa va dea de inteles daca puteti folosi fara niciun fel de risc bataile ca terapie de soc.  Psihologul Diana Baumrind a descoperit ca bataile duc la pasivitate, timiditate si teama atunci cand sunt folosite impulsiv de catre niste parinti represivi, restrictivi. Insa cand parintii manifesta caldura si receptivitate la nevoile copiilor, flexibilitate si cand au o relatie buna cu copiii lor, o bataie, din cand in cand, ca o forma justificata de disciplinare, se afla in stransa legatura cu un comportament increzator in propriile puteri, independent si hotarat. (Kay Kuzma, 2011)

In mod interesant, daca depasiti stupoarea pe care v-o  produc unele dintre aceste reguli (de ex. sa ii spui copilului cate lovituri ii vei aplica si sa nu il caftiti in public - ca sa nu existe martori, probabil) daca judecati putin natura acestor conditii realizati ca de fapt ele nu reprezinta contextul in care "este ok sa-ti bati copilul" ci mai curand arata cat de inutila este bataia, daca esti capabil sa respecti reguli in educatie, cum ar fi rabdarea, respectul si negocierea.




Dar nu doresc sa credeti ca sunt un mare cusurgiu si abia asteptam sa gasesc ceva rau in cartea lui Kuzma, de care sa ma leg, desi am facut deja asta. Totusi, cartea contine si cateva idei pozitive si, am convingerea ca, daca suntem capabili sa le punem in practica, bataia - acest fost panaceu universal al copilariilor noastre, nici macar nu mai este necesara - nu ca ar fi necesara in alte conditii. Cred ca bataia in educatie, ca si bataia intre doi adulti vorbeste despre lipsa de argumente si posibilitati - si asta poate fi tratata prin propria educatie si prin psihoterapie, de exemplu.

Eu personal, am ajuns sa consider ca nu exista  panacee universale in educatie - in sensul ca oricat de "corect" ti-ai educa copilul, nimic nu iti garanteaza ca nu i se vor intampla lucruri rele, niciodata. Provocarile fac parte din viata si ceea ce o educatie adecvata ar trebui sa asigure este premisa ca, indiferent ce s-ar intampla, un copil va sti sa lupte pentru drepturile sale sau, daca este cazul, sa accepte ceea ce nu poate fi schimbat - cu alte cuvinte, sa inteleaga libertatea, responsabilitatea si limitele proprii.

Iar daca ar fi sa identific si sa recomand cel mai susceptibil panaceu universal, acela ar fi RELATIA. Nu in sensul a "cat mai mult timp petrecut cu copilul" - caci unii ar intelege ca trebuie sa isi dea demisia de la serviciu si sa stea acasa pana implineste copilul varsta majoratului. Mai curand in sensul de "a te cobori" la nivelul copilului si a-l face sa simta ca ii esti aproape, ca viata lui este importanta, si ca are ce sa invete de la tine.

Principiile pe care autorul spune ca le-a invatat chiar de la copii, sunt, cred eu, demne de atentia noastra:

  • RESPECTUL - Si probabil ca bataia despre care a fost vorba mai sus nu reprezinta in nicio situatie o manifestare a respectului reciproc, oricat s-ar chinui unii sa demonstreze ca si-ar avea rolul in educatie. Daca promovezi respectul si bataia in acelasi timp, cred ca oamenii nu vor intelege nimic, din motiv de contradictie intrinseca.
  • INCURAJAREA - Nu ar trebui sa va igrijoreze faptul ca aceasta incurajare se refera la a-l incuraja pe copil sa fie indaratnic si nesuferit, nu. De fapt, un copil indaratnic si nesuferit este un copil descurajat, un copil care a invatat sa se afirme pe o cale  inutila, fiindca nimic altceva nu a functionat. Cand un copil este observat si atunci cand face lucruri frumoase, nu mai are  nevoie sa se afirme prin indaratnicie.
  • EXEMPLUL - Este, nu-i asa, capitolul la care suntem coringenti si am vrea sa ascundem sub pres incompetenta noastra. Din pacate, un copil va specula orice vulnerabilitate din personalitatea voastra si o va folosi drept scuza pentru a face acelasi lucru sau chiar pentru a duce opera inceputa de voi mult, mult mai departe. Intrebati-va daca este realist sa cereti copiilor lucruri pe care voi insiva nu le faceti. De la cine sa se inspire?
  • DISTRACTIA - Un principiu sanatos al educatiei ar trebui sa fie natura relaxata si cordiala a interactiunilor. Cand este loc pentru umor si zambete in relatiile dintre noi, atunci si ascultarea este mai usoara. Distractia are darul de a crea conexiuni si de a le consolida si cred ca nu trebuie sa ratati nicio ocazie sa oferiti un exemplu de distractie in conditii de siguranta, in sanul familiei. Altfel, copilul va crede ca distractie inseamna sa faci o petrecere de prost gust, plina de excese de tot felul.








(1) Imaginea Peekaboo Barn, de Sal, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Kuzma, K., (2011), Ascultarea de Bunavoie, editura Viata si Sanatate, Bucuresti
Continue reading

luni, 16 octombrie 2017

Fiecare zi este un test psihologic si in fiecare zi ai o dilema: sa lupti pentru a-ti depasi limitele sau sa te resemnezi si sa astepti ajutorul? Cele 6 surse ale fatalismului, efectele si beneficiile acestui "sport".




Intalnesc, ca si tine, oameni care incearca sa-si depaseasca limitele, sa fie mai buni, sa mai faca o scoala, sa inceapa o afacere, sa faca un copil si asa mai departe. Si pe cat sunt de admirabile astfel de persoane pentru faptul ca au gasit curajul, initiativa si resursele pentru a incepe astfel de proiecte de crestere personala, pe atat de mult sunt de compatimit in momentul in care descoperi la dansele poveri ascunse bine in strafundurile sufletului.

Una dintre aceste poveri este fatalismul - acea teama irationala, inexplicabila si, in buna parte invalidanta, care ne face sa simtim ca totul este in zadar, si daca iti este scris ceva, iti este si "pus in frunte", dupa cum se spune in popor. Iar daca iti este scris, ei bine, nu se mai poate face nimic. Nu te poti lupta cu fatalitatea, nu ar avea rost, si de fapt suntem total lipsiti de protectie impotriva acesteia - sau cel putin asa se crede.
FATALÍSM s. n. Doctrină care consideră că toate evenimentele din viața oamenilor sunt dinainte determinate și că totul se desfășoară sub forța implacabilă a destinului sau a providenței divine. ♦ Atitudinea omului fatalist. – Din fr. fatalisme.
Care sunt sursele fatalismului? Cum se formeaza convingerile de tip fatalist la o persoana si credinta in destin?
  • Religia ar putea fi o sursa a fatalismului (intrucat Dumnezeu pare ca stie viitorul - ar fi culmea sa nu-l stie!). Dar probabil ca mai curand religia rau inteleasa, fiindca nu-mi amintesc nimic din vreo religie care sa incurajeze pasivitatea si lipsa de responsabilitate, dimpotriva, majoritatea religiilor accentueaza rolul fiecaruia in alegerea propriilor cai, alegerile avand consecinte specifice. Vezi cele zece porunci sau legea karmei (a cauzei si a efectului)
  • Horoscoapele reprezinta o sursa mult mai serioasa de fatalism. Asa-zisele stiinte care prezic viitorul: zodiacul, horoscoapele, ghicitul in te miri ce, sunt tot atatea moduri de a renunta la actiune si responsabilitate iar daca oamenii ar intelege cat rau isi fac singuri crezand in horoscoape de exemplu, cred ca viata lor ar fi mult mai responsabila si mult mai in contact cu adevaratele lor resurse. 
  • Talmacirea Viselor. Eu personal am fost preocupat de vise, inclusiv de functia lor premonitorie insa nu recomand credinta in asa ceva, in ciuda faptului ca personalitati de seama ale psihologiei, cum ar fi Carl Jung, chiar credeau in premonitii aparute in vis. Visele sunt un domeniu fascinant al studierii psihicului insa tentatia de a lua visele drept "breaking news cu privire la viitor" este mare, in virtutea traditiei. Eu pun mai mult pret pe functiile rationaliste ale viselor care pot fi parte din psihodiagnostic si regret ca unii renunta la o mare parte din libertatea si responsabilitatea lor, luand in serios interpretari elucubrante ale viselor - vezi "dictionarele de vise". 
  • Influentele Sociale. Dincolo de cele mentionate mai sus, care sunt de fapt tot influente sociale, mai exista numeroase stereotipuri culturale care incurajeaza si promoveaza fatalismul, resemnarea si pasivitatea: spre exemplu, rolul femeilor, al copiilor, al batranilor, al saracilor, al altor categorii defavorizate in societate este minimalizat, lucru care produce extrem de mult fatalism in mentalitatea acestor persoane.
  • Gestionarea Deficitara a Provocarilor. La nivelul simtului comun exista obisnuinta de a incuraja resemnarea, in locul implicarii active in schimbarea "destinului". Motivele pentru care se face asta, imi scapa - ar putea fi invidia, rautatea sau incultura, insa nu poti sa nu observi ca parca mai curand auzi "Ce sa faci, n-ai ce sa faci!", decat "Nu te da batut! Mai incearca inca o data!"
  • Experiente Traumatice. Da, acest tip de experiente suferite in copilarie, par a fi unele dintre cele mai consistente surse de fatalism. In primii ani de viata se produc acumulari informative exceptionale, ce au un impact emotional major. Copilul care experimenteaza o trauma sau are de-a face cu persoane fataliste (lucru care este o trauma, in sine), invata sa se afirme prin intermediul unei atitudini pasive, renuntand la responsabilitate  si initiativa, lucruri ce nu par a-si gasi locul in universul sau plin de suferinta si resemnare. 



Daca acestea sunt sursele fatalismului, adica modul in care dezvoltam o atitudine pasiva, de renuntare la responsabilitate, emotia este aceea care ne determina, prin forta sa coplesitoare sa punem in practica pasivitatea si abandonarea de sine. Da, emotia poate avea acest rol pervers intrucat suntem fiinte care se ghideaza in functie de ceea ce simtim si emotiile ne spun ca nu are rost sa incercam - totul este deja hotarat. De aici si necesitatea de a invata sa ne gestionam emotiile fiindca ceea ce simtim nu reflecta intotdeauna realitatea ci mai curand ceea ce credem noi despre realitate.

Este o adevarata arta aceea de a intelege in care tip de situatie te afli: poate ca trebuie sa mai incerci o data si esti la un pas de reusita, sau poate ca aceasta e limita autentica a realitatii si a ceea ce poti realiza, prin urmare, este de bun simt sa te resemnezi. Nu este usor intotdeauna sa iti dai seama in care dintre situatii te afli si asta produce numeroase framantari, suferinte si dileme. 

Uneori, cand nimeni nu iti mai da vreo sansa, faci un lucru care demonstreaza ca tu ai avut dreptate sa mai incerci inca o data, in timp ce restul s-au inselat. Se spune ca inventatorul Thomas Edison, a incercat mii de materiale pentru a descoperi aliajul potrivit pentru a face becul sa lumineze. Daca ar fi fost sa se ia dupa bunul simt comun, probabil ca s-ar fi dat batut dupa cel mult 20 sau 30 de incercari.

Nu am esuat. Am gasit 10.000 de feluri in care becul nu lumineaza. Thomas Edison

Si totusi, daca insisti, incearca si ceva nou, ne sugereaza Einstein:  

Nebunia este sa faci acelasi lucru si sa te astepti la rezultate diferite. Albert Einstein  
Tocmai pentru ca realitatea este atat de plina de incertitudini, s-ar parea ca ramane un "spatiu de afirmare" prin care fiecare dintre noi arata ce poate si demonstreaza cine este. Un test proiectiv este o forma de testare prin care, in cadrul unei situatii incerte, suntem tentati sa ne tradam anumite trasaturi de personalitate, fiindca mintea noastra "pune de la dansa" ceea ce lipseste, in scopul de a da sens incertitudinii.

Fiecare dintre noi este testat in fiecare zi in situatiile incerte ale vietii sale si in timp ce unii se dau batuti imediat dupa inceperea "cursei", altii demonstreaza ca au rezilienta, ca pot sa reziste la "nasoleala" ca sa folosesc un termen colocvial si asta se datoreaza faptului ca sunt constienti nu doar de resursele de care dispun dar si de responsabilitatea lor in ceea ce priveste propria existenta, propria evolutie.

D. Hiroto a luat un grup de voluntari, l-a dus intr-o camera, a dat drumul la muzica foarte tare si le-a dat oamenilor sarcina sa descopere cum se opreste. Subiectii au incercat toate combinatiile posibile pe panoul de butoane, dar zgomotul pur si simplu nu inceta. Nimic nu a mers. Un alt grup a reusit sa opreasca sunetul apasand pe niste butoane, din partea dreapta a panoului. Un al 3-lea grup nu a fost supus la nici un fel de zgomote. Apoi Hiroto a dus grupurile intr-o camera unde se gaseste o naveta. puneai mana pe cealalta latura si zgomotul se oprea. (...) Oamenii carora li se pusese muzica de care nu aveau cum sa scape pur si simplu statusera pasivi in naveta, fara sa faca nimic! (...) Daca oamenii puteau invata sa fie neajutorati in fata unui neajuns minor cum este zgomotul, atunci poate ca , fiind supusi unor experiente de viata din care rezulta ca actiunile lor sunt inutile, fiind supusi unor socuri serioase, invata de asemenea sa fie neajutorati (fatalisti). Conform studiilor lui Hiroto, printre oamenii pe care a incercat sa-i faca neajutorati unul din trei nu s-a lasat - fapt deosebit de important. Testul sau a avut si alt rezultat fascinant: din zece oameni nesupusi niciunui soc, unul in medie a stat de la inceput in naveta nemiscat si pasiv la zgomotul suparator. (...) Satisfactia stiintifica ne-a fost repede inlocuita de o curiozitate intensa. Cine renunta usor si cine nu renunta? Cine supravietuieste atunci cand nu ajunge la niciun rezultat in munca sa ori este respins de cineva pe care l-a iubit intens, multa vreme? Si de ce? Martin Seligman

Nu am vorbit in acest articol despre beneficiile pasivitatii si ale fatalismului, dar am putea mentiona poate lucruri precum evitarea responsabilitatii, satisfactia auto-victimizarii, lucru care iti asigura solidaritatea si sustinerea celor din jur - pare a fi o modalitate preferata de a socializa pentru foarte multi dintre noi. 

Cand avem nevoie de un "time out", putem sa imbratisam o atitudine fatalista si ceilalti vor evita sa ne mai ceara lucruri, fiindca nu poti pune prea multe in spatele unui om care are "atata ghinion". Si evident, daca functionam pe principiul minimului efort, este poate mai usor sa te dai batut decat sa pui osul la treaba, mai ales ca nu ai nici cea mai vaga idee despre cum te poti motiva si ce rost are sa faci asta. 

Pe termen lung insa, este mai rentabila o atitudine de implicare activa si responsabila iar optimismul s-ar putea sa fie mai profitabil. Nu vreau sa va contrazic cand imi aratati persoane care au facut averi frumoase si o adevarata cariera din auto-victimizare si afirmare a neputintei, insa amintiti-va ca exista demnitate si ca dependenta este dureroasa. 

Si in timp ce uneori este de dorit sa acceptam "soarta", fiindca nu o putem schimba in niciun mod, totusi, pare ca tendinta de a ne resemna cu "soarta" apare si in situatii pe care de fapt le putem schimba, daca am avea un minimum de implicare, de atitudine combativa. Aici intervine efectul pervers al fatalismului, care ne determina sa ne resemnam, sa imbratisam o atitudine pasiva cand de fapt s-ar putea face multe lucruri pentru a schimba datele problemelor.








(1) Imaginea September 11, 2001, de Wally Gobetz, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Seligman, M., (2001), Optimismul se Invata, editura Humanitas, Bucuresti
Continue reading

vineri, 13 octombrie 2017

Sedentarismul este asociat cu cele mai teribile boli fizice: diabet, boli cardio-vasculare si cancer. Dar sedentarismul este asociat si cu unele forme de patologie psihica: anxietatea si chiar depresia. Oare sedentarismul cauzeaza aceste boli sau este doar un efect al lor?




Da, exista suficiente probe stiintifice care afirma ca exista o relatie de covariatie intre sedentarism si patologia psihica, mai exact depresia si tulburarile de anxietate sunt asociate cu sedentarismul. Desi nu s-au luat masuri la nivel macrosocial (anunturi de interes public sau campanii sociale) de tipul celor luate impotriva fumatului, sedentarismul are consecinte cel putin la fel de nocive asupra sanatatii ca si fumatul.

Excluzand asocierea intre sedentarism si patologia psihica, problemele de sanatate fizica care sunt asociate sedentarismului sunt dintre cele mai teribile si invalidante: diabetul, problemele cardio-vasculare, probleme cu articulatiile, in general, ramolisment prematur, si, nu in ultimul rand, s-a constatat ca inclusiv cancerul are o legatura cu sedentarismul, fiind mai raspandit in randul persoanelor sedentare - riscul persoanelor sedentare de a dezvolta cancerul este cu 66% mai mare.

Cred ca este suficient de ingrijorator acest tablou clinic pe care il alimenteaza, la unison, majoritatea publicatiilor si siturilor care promoveaza stilul de viata sanatos. Dar daca in cazul sanatatii fizice, s-ar putea spune ca o cauza a acestor boli, printre multe altele (bagajul genetic, alimentatia, odihna, etc) este sedentarismul, in cazul problemelor de sanatate psihica despre care vorbeam (depresie, anxietate), lucrurile s-ar putea sa stea usor diferit.

Faptul ca persoanele sedentare sunt in acelasi timp expuse unor forme de patologie psihica, nu ar trebui sa  ne dea de inteles ca sedentarismul este cauza anxietatii sau a depresiei. Stilul de viata sedentar este o emanatie, o transpunere in fapt, in plan concret, a organizarii psihice interne - adica a personalitatii. Cu alte cuvinte, este mai probabil ca sedentarismul sa fie cauzat de un anumit mod de a vedea lucrurile, de o anumita organizare a personalitatii in care tendintele patologice sunt foarte accentuate.

Spre exemplu este cunoscut faptul ca intreg stilul de viata al persoanei depresive (miscare, odihna, alimentatie), este de regula influentat de patologia acesteia, fiecare dintre componentele stilului de viata transformandu-se in simptome ale depresiei - totul se deregleaza. Regimul de miscare al persoanei depresive, in lipsa energiei psihice si fizice este de regula limitat, devenind regimul de miscare al unui suferind, in care imobilizarea la pat este comuna.




Fireste, este o diferenta mare intre o persoana imobilizata la pat si o persoana care merge la serviciu si sta pe scaun 8+ ore pe zi. Dar pot exista asemanari intre acestea, la un nivel subtil.  A ramane pe scaun, imobilizat, este o forma de activitate pe care specia noastra nu a cunoscut-o de-a lungul evolutiei noastre filogenetice. Inaintasii nostri puteau trai in acest fel numai in cazul in care sufereau de o boala grava. De altfel, ati observat ca lipsa miscarii produce efecte imediate: amorteli, dureri, etc.

O persoana sedentara care va dezvolta o patologie psihica de tipul anxietatii si a depresiei are in organizarea personalitatii si in convingerile sale de viata, (denumite "cognitii", in psihologia cognitiva) anumite vulnerabilitati pre-existente. Intr-un articol anterior vorbeam despre felul pesimist de a vedea lucrurile al persoanelor depresive:

EXISTA TREI DIMENSIUNI CRUCIALE ALE STILULUI EXPLICATIV (felul cum interpretam faptele realitatii): PERMANENTA, PUTEREA DE RASPANDIRE SAU GENERALIZAREA SI PERSONALIZAREA.

  • Permanenta - Oamenii care renunta usor cred ca motivele evenimentelor neplacute ce li se intampla sunt permanente. Evenimentele negative vor persista, le vor afecta viata intotdeauna. Ex. "Sunt terminat" / "Nimic nu are efect".
  • Puterea de raspandire: specific vs general - Depresivii se dau de ceasul mortii cu privire la orice. Fac o catastrofa din toate. Cand un singur fir al vietii lor se rupe, e ca si cand s-ar fi destramat intreaga textura. Ex. "Eu sunt respingator" / "Ceilalti nu vor sa ma ajute niciodata".
  • Personalizarea: internalizare vs externalizare - Oamenii care se auto-invinovatesc cand sunt confruntati cu un esec au, ca urmare, o stima de sine foarte deficitara. Isi inchipuie ca sunt lipsiti de valoare, de talent si nedemni de a fi iubiti. "Este doar vina mea" / "Problema este cu mine".

Va imaginati ca atunci cand vezi viata in acest mod, iti mai raman putine lucruri de facut. Orice initiativa iti este blocata de acest mod de a privi lucrurile fiindca orice initiativa ai avea, aceasta va fi ruinata de tine insuti, de ceilalti sau de curgerea si procesul vietii in care raul si imperfectiunea precumpanesc - sau cel putin asa crede o persoana depresiva.

Lucrurile nu stau mai bine nici cu anxiosii, care, spre deosebire de cei depresivi, nu au ajuns inca la certitudinile de mai sus, in schimb se tem teribil ca depresivii au dreptate, lucru care ii determina sa se retraga, intr-o asa zisa "zona de confort" - pe un scaunel, cuminti, de exemplu, dar pastrand o furtuna uriasa in suflet.

Modul de a vedea lucrurile al depresivilor este "poetizat la maximum". Doresc sa mentionez faptul ca am preluat aceasta sintagma din opera lui John Gray, care spunea in cartea "Barbatii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus" ca femeile obsnuiesc sa "poetizeze adevarul" - adica sa foloseasca anumite dramatizari, anumite exagerari prin intermediul carora reusesc sa intre intr-un contact mai profund cu cei din jur.

Avand nevoie de asigurari si de protectie, femeia foloseste aceasta "licenta  poetica" pentru a consolida legatura cu persoanele semnificative (de ex. partenerul) si a invatat ca oamenii ii vin in ajutor sau vin in intampinarea nevoilor ei afective atunci cand drama este mai mare - de unde si imperativul de a face aceasta drama cat mai mare, cat mai vizibila.

Astfel, ea foloseste termeni categorici precum "intotdeauna" / "niciodata" / "este halucinant" / etc, si generalizari ("toti ma urasc" / "toti functionarii sunt niste nesimtiti"), care au tocmai rolul de a accentua drama, de a produce o reactie emotionala in jur. Nu spun ca este gresit sa faca asta, insa mi-e teama ca uneori acest mecanism care le hraneste dependenta de cei dragi poate da rateuri uneori. Unul dintre aceste rateuri este "neputinta invatata" - inclusiv neputinta de a ne misca.








(1) Imaginea Temple of Bel - Jo, de New Palmyra, via Flikr, sub licenta Public Domain

(2) TIME, (acc. 13.10.2017), Sedentary Behavior Can Increase Your Cancer Risk by up to 66%, website: TIME

(3) Bel Marra Health, (acc. 13.10.2017), Sedentary Lifestyle Found to Increase Anxiety and Depression Risk, website: Bel Marra Health
Continue reading

joi, 12 octombrie 2017

De ce un articol despre empatie intr-o lume nebuna, nebuna? O empatie exagerata te transforma intr-un magnet de profitori. Iar o empatie insuficient dezvoltata ii va face pe cei dragi sa prefere o persoana cu alt handicap.




Daca o mama m-ar intreba care este cel mai intunecat scenariu pe care il poate concepe mintea mea in legatura cu fiul sau fiica ei, cred ca m-as gandi la o tulburare de personalitate precum narcisismul sau psihopatia (tulburarea de personalitate antisociala). Multi oameni inteleg gresit cuvantul "antisocial" - imaginandu-si ca este vorba despre incapacitatea cuiva de a socializa - GRESIT.

Antisocial se refera mai curand la incapacitatea cuiva de a empatiza, de a respecta reguli si de a adopta un comportament etic in relatie cu ceilalti. De ce mi se pare acesta un scenariu intunecat, de cosmar? Pe masura ce aflati mai multe despre aceste tulburari de personalitate s-ar putea sa realizati ca, din randurile persoanelor care prezinta asa ceva, se aleg politicieni, staruri din showbusiness sau te miri ce alte personalitati, pline de succes.

Si totusi, este un scenariu intunecat sa ai in familie pe cineva care prezinta aceste tulburari de personalitate, din motive lesne de inteles: comportamentul imoral si lipsit de empatie al acestora ii expune pe ei insisi la o instabilitate dureroasa, si rasturnari de situatie obositoare in marea majoritate a relatiilor pe care le au, inclusiv a celor pe care le au cu voi, in calitate de, parinti.

In mod interesant, un psihopat sau un narcisist, poate sa dea dovada de o aparenta empatie, daca doreste sa isi acceseze aceasta facultate profund umana. Dar o fac doar voluntar, pentru ca au invatat ca in acest mod pot sa isi atinga scopurile - acumularea de putere personala. Nu ii intereseaza relatia cu voi - ii intereseaza puterea pe care o vor castiga prin intermediul vostru. Cu alte cuvinte, ii intereseaza sa va foloseasca.

Cand veti intelege cat de putin valoreaza viata unui om in perceptia lor si cat de atomizati sunt in egocentrismul lor, veti sti ca ar fi fost poate de dorit sa aveti un copil care prezinta deficiente psiho-fiziologice de un fel sau altul - orice, in afara de lipsa de empatie, de spirit comunitar, care este intr-adevar o deficienta capitala.




Si chiar daca v-ar surade ideea ca un membru al familiei sa fie "pe cai mari", in politica sau in showbusiness, ceea ce ati pierde ar fi de o valoare mult mai mare - RELATIA. Stilul de viata actual pare sa inhibe dezvoltarea empatiei la noile generatii si abia daca mai intalnesti "copii cu cheia de gat", care inteleg totusi ca omul este o fiinta sociala care depinde de cei din jur, iar relatiile, mai mult decat simple interactiuni,, au o logica, un sens al lor.

Cand te simti singur, ia-ti un ostatic. / Alah iti va strica ziua daca esti mai fericit decat Abdoul Jabaar. / Multi oameni sunt dificili, dar putini primesc 70 de virgine pentru asta. / Liberul arbitru este ceea ce faci cu ceea ce ti-a facut Abdoul Jabaar. / Daca fiind dificil nu ti se implinesc toate dorintele, probabil ca nu esti destul de dificil. / Stii ca ai reusit cand strici ziua cuiva si apari imediat la breaking news. (Maxime Teroriste) 

Desigur, nu este de dorit nici o empatie exagerata, care ne determina sa ne neglijam propriile nevoi in beneficiul celor care stiu sa profite de aceasta slabiciune a noastra. Acest "pol opus" al dezvoltarii empatiei poate transforma o persoana intr-un adevarat magnet de narcisisti / psihopati, care stiu sa exploateze astfel de trasaturi de personalitate.

Cand va mirati de ce ati adunat atatia profitori in jur, probabil ca o empatie exagerata este raspunsul. Daca va aflati intr-o astfel de situatie, va recomand sa faceti exercitii de dezvoltare a empatizarii cu sine. Va vor ajuta sa va separati de problemele altora care va consuma cele mai pretioase resurse - banii, timpul, emotiile. Invatati sa analizati problemele din ambele perspective si apoi invatati sa spuneti "NU", politicos dar cu hotarare.

Iar daca va situati intamplator la polul celalalt - al celor lipsiti de empatie, v-ar putea interesa urmatoarele masuri, pentru dezvoltarea empatiei, in absenta careia veti ramane la fel de singuri ca si pana acum. De asemenea, daca aveti copii, acordati atentie acestei liste fiindca de asta s-ar putea sa depinda cat de oameni vor putea fi in viitor.

  • Cititi beletristica. S-a observat faptul ca lectura, acest obicei desuet are totusi anumite beneficii neasteptate, in afara de faptul ca va dezvolta gandirea si limbajul, va mai dezvolta si empatia.
  • Priviti binele din ceilalti. Cand faceti acest lucru, exista sanse sa va doriti mai putin razbunari prin agresiuni directe sau pasive (comportament pasiv-agresiv). Cand contabilizati greselile, aveti scuze pentru orice grozavii. 
  • Traiti in prezent. Unii "stau bine cu memoria", in sensul ca nu pot uita nimic din ceea ce le-a facut viata sau ceilalti. Aceasta victimizare "de cursa lunga" nu ii ajuta sa fie mai umani, dimpotriva.
  • Practicati meditatia. Anumite exercitii de vizualizare ne pot ajuta sa transformam tumultul razbunarilor in armonie si incredere. Vizualizati armonia si increderea si va veti bucura de ele!
  • Limitati-va expunerea la negativism. Exista multa tensiune si negativism in lumea noastra si ea vine pe cai nebanuite: unii se barfesc la televizor in timp ce iti iei cina si asta nu te ajuta sa iti accesezi latura umana.
  • Propune-ti sa fii empatic. S-a observat ca pana si psihopatii pot deveni empatici daca isi doresc asta - incepeti prin a observa emotiile celorlalti si starile lor emotionale. Eu, personal cred ca schimbarea este posibila atata vreme cat credem in ea si exista suficiente motive sa v-o doriti.

Asa cum spuneam mai sus, stilul de viata actual si consumerismul inhiba dezvoltarea empatiei. Cand traiesti pentru propria satisfactie, care vine prin posesiuni materiale, te iei la intrecere cu tine insuti ca sa-ti demonstrezi ca poti sa-ti oferi si mai multe satisfactii. Iar cand scopul acesta devine mai important decat orice, incepi sa faci greseli intentionate in relatie cu cei dragi, cu regulile bunului simt sau cu legislatia in sine.

Exista cateva date interesante despre felul cum simt psihopatii. Se pare, potrivit studiilor ca acestia au o capacitate redusa de a simti frica, datorita unei disfunctia a centrului emotiilor din creier, fiind pe de alta parte mai predispusi sa simta furia sau plictiseala, din care se naste nevoia de senzatii tari. Ei sunt orientati catre gratificatii imediate, lucru care reprezinta o adevarata forta motivationala in cazul lor.








(1) Imaginea Paulo Coelho, de Next 28, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Psychology Today, (acc. 11.10.2017), The Challenge to be Kinder, website: Psychology Today

(3) Psychology Today, (acc. 11.10.2017), Compassion can be trained, website: Psychology Today

(4) Psychology Today, (acc. 11.10.2017), Give your empathy a boost, website: Psychology Today

(5) NCBI, (acc. 11.10.2017), Psychopathy and identification of facial expresions of emotion, website: NCBI
Continue reading

vineri, 6 octombrie 2017

Proportia de femei / barbati cu depresie este de doi la unu. De ce sufera femeile de depresie mai mult ca barbatii? Prestigiosul psiholog Martin Seligman ofera un raspuns pertinent.



Cand spun ca persoanele depresive au o problema cu inteligenta emotionala, suna ca o denigrare si ca o insulta. Totusi, inainte de a va supara pe mine, nu ar fi rau sa cautati o definitie a inteligentei emotionale. Iar daca spun, potrivit cartii lui Martin Seligman "Optimismul se Invata", ca femeile sunt de doua ori mai frecvente in randul pacientilor de depresie, risc sa fiu considerat misogin. Totusi, ar fi poate mai util sa luam lucrurile ca atare si sa incercam sa intelegem de ce sunt femeile mai depresive.

Acum ca v-am castigat interesul, va invit sa lecturati un fragment interesant din cartea "Optimismul se Invata", scrisa de fostul presedinte al Asociatiei Psihologilor Americani, cel care, cu toate mijloacele de care dispune, alcatuieste o convingatoare demonstratie a faptului ca, de cele mai multe ori, la baza depresiei se afla un mod negativist de a interpreta realitatea si provocarile de zi cu zi.

Proportia femei / barbati cu depresie este de doi la unu. De ce sufera femeile de depresie mai mult ca barbatii? Pentru ca femeile sunt mai dornice sa mearga la doctor decat barbatii si astfel sunt mai prezente in statistici? Nu. Aceeasi proportie dominata de femei se obtine si in urma unor sondaje efectuate "din usa in usa".  Pentru ca femeile sunt mai dornice sa vorbeasca deschis despre problemele lor? Probabil ca nu. Proportia de doi la unu este prezenta atat in conditii publice, cat si anonime. Pentru ca femeile au de obicei slujbe mai proaste si bani mai putini decat barbatii? Nu. Proportia se pastreaza si atunci cand grupurile de femei si de barbati au aceleasi slujbe si salarii. Femeile bogate sunt de doua ori mai depresive decat barbatii bogati, iar cele fara serviciu de doua ori mai mult decat barbatii someri. 
(Martin Seligman)

Autorul citat exclude din start doua ipoteze destul de raspandite, mai curand la nivelul simtului comun: diferentele hormonal-biologice (ex: afectivitatea premenstruala si pospartum) si respectiv influentele genetice. Seligman, la fel de bine documentat, argumenteaza ca studiile nu indica aceste doua ipoteze ca fiind originea diferentei clinice intre barbati si femei. Nu ii raman decat ipoteze mai curand dificil de demonstrat, cel putin la vremea cand a scris 'Optimismul se Invata', in numar de 3:


  • ROLUL FIECARUI SEX - O teorie usor de infirmat, prin argumente de bun simt, dar si stiintifice, care sustine ca femeile ar putea fi mai depresive datorita unor factori precum investitia lor emotionala in relatii si copii sau suprasolicitarea lor in timpurile moderne pe plan familial si profesional deopotriva. Totusi, spune Seligman, barbatii investesc in aspecte precum profesia cel putin la fel de mult, iar femeile din campul muncii sunt de fapt mai putin depresive decat cele care au ramas acasa, pentru a se dedica sustinerii gospodariei si educarii copiilor.
  • NEAJUTORAREA INVATATA SI STILUL EXPLICATIV - Ambele notiuni au fost introduse in uzul stiintific de chiar Martin Seligman. Teoria, spune el, este plauzibila, dar nimeni nu dovedise la momentul aparitiei cartii ca femeile sunt mai pesimiste decat barbatii. Ulterior, s-ar parea ca au aparut astfel de dovezi stiintifice: femeile sunt mai pesimiste decat barbatii, cel putin in ce priveste banii lor, spun cercetatorii turci, considerand ca motivul este puterea de cumparare si de a face bani, mai mica si prudenta excesiva (ele sunt si mai responsabile in investitiile facute).
  • OBICEIUL VATAMATOR AL RUMINATIEI - Aceasta teorie, macar la fel de plauzibila, afirma faptul ca femeile rumineaza atunci cand au probleme, in timp ce barbatii actioneaza, fie ca aceasta actiune nu este intotdeauna pozitiva: sa faci un scandal sau sa tragi o betie cu prietenii de pahar, spre exemplu. Femeile se intreaba in schimb "de ce?" si intorc problema pe toate fetele, raman blocate in incidentul respectiv si nu mai scapa din asta. Personal, cred ca aceasta ruminare nu are drept scop ajungerea la anumite concluzii, invataminte si la anumite raspunsuri constructive, fiind mai curand o complacere in emotii, ceea ce le si amplifica forta distructiva.




Legat de aceasta ultima teorie, am intalnit persoane care considerau ca inteligenta emotionala - DEF: capacitatea de a gestiona emotii proprii si de a lucra cu emotiile celor din jur - este mai curand o complacere de acest fel in emotii si o abilitate de a simti visceral lucruri scapate de sub control. GRESIT. Daca asta inseamna inteligenta emotionala, atunci spitalele de boli nervoase au un EQ mediu de speriat (in sensul bun). (*EQ - coeficient de inteligenta emotionala).

De fapt asta chiar face parte din simptomele bolilor psihice, a trebuit sa le dau de stire eu, umil. Un centru in creier al emotiilor (amygdala) excesiv de reactiv nu este tocmai o veste buna. Iar inteligenta emotionala inseamna mai curand echilibru emotional, sau abilitatea de a-ti controla emotiile, de a le da un anumit curs, de a le folosi in favoarea ta - nu insa punand in scena un santaj emotional: "faci ce spun eu sau ma imbolnavesc din cauza ta" (nici asta nu este inteligenta emotionala).

Ce le determina pe femei sa rumineze, sa se simta neajutorate si sa construiasca interpretari pesimiste ale situatiilor ar fi si mai greu de indentificat decat sa demonstram ca aceasta este sursa depresiei lor. Pe mine personal m-a preocupat acest aspect si am cautat explicatii in psihologia adleriana. Dupa cum vedeti, Martin Seligman are ipoteze explicative care pun accent mai curand pe modul in care interpretam realitatea si pe obisnuintele noastre in raport cu provocarile.

Eu consider ca si femeile, ca si barbatii, sunt tentate sa adopte masuri care implica minim de resurse consumate si maximul de beneficii - da, suntem fiinte ale minimului efort. Cu alte cuvinte, orice functioneaza, merita pus in practica, chiar si daca asta se numeste depresie. Ce obtin femeile prin depresia lor este insa discutabil. Putem in schimb sa mentionam functiile complexe ale emotiilor, potrivit manualelor de psihologie:

a. Comunicare - transmiterea unor informatii cu caracter personal si subiectiv, prin viu grai sau prin intermediul limbajului non-verbal

b. Influenta - posibilitatea de a obtine o anumita modificare in comportamentul celuilalt. De ex. copilul care plange obtine mai mereu ceva din partea adultilor

c. Contagiunea - proprietatea emotiilor de a contamina persoanele din jur, sau chiar persoanele aflate la departare (tine mai mult de parapsihologie dar nu ar trebui neglijata aceasta proprietate a emotiilor).

d. Modulare afectiva - accentuare sau diminuare a starilor afective. De exemplu, prin plans unii se descarca dar altii se incarca si mai mult cu stari afective negative

e. Energizare - emotiile sustin comportamentul, facilitand realizarea unor actiuni sau inhiband realizarea altora. Prin emotie suntem motivati sau, dimpotriva, impiedicati sa realizam anumite activitati.

f. Feedback existential - prin intermediul emotiilor ne putem da seama cat de multumiti suntem in relatie cu aspectele realitatii

Dupa cum observati, cateva dintre functiile emotiilor ar putea sa ne ofere indicii legate de sensul neputintei invatate, al interpretarilor prapastioase sau al ruminatiilor fara de sfarsit. Si nu as dori sa creez sentimente de vinovatie si cu atat mai putin furie in randul cititoarelor acestui blog - depresia nu este manipulare constienta. Insa capacitatea emotiilor asociate depresiei (tristete, gol interior) de a crea raspunsuri emotionale favorabile in jur este pusa in valoare in unele cazuri, fie ca ne dorim asta, fie ca nu suntem constienti ca ne dorim acest ajutor.

Cand o persoana intelege ca singura fiinta care poate cu adevarat sa o salveze este ea insasi, atunci acest "mod economic de functionare" este lasat in urma si inlocuit cu actiunile adaptative si asteptarile realiste. Este greu insa sa luptam cu stereotipurile culturale. Spre exemplu, nu stiu daca ati observat, dar in povesti, nu prea exista Super-femei, ce realizeaza lucruri marete prin actiunile lor curajoase. Femeia este mai curand o victima neajutorata a cate unui zmeu, sau, in cel mai bun caz, un trofeu pe care il primesc Feti-Frumosii cei mai curajosi. Femeia exista din si pentru dragoste.








(1) Imaginea Despair, de Chiara Lily, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Research Gate, (acc. 06.10.2017), Women feel more pessimistic than men: empirical evidence, website: Research Gate

(3) Seligman, M., (2004), Optimismul se Invata, editura Humanitas, Bucuresti
Continue reading

joi, 5 octombrie 2017

Intelegem fericirea in moduri diferite: precum primatele, limitati la momentul prezent si placerile sale intense, ori privind in perspectiva si acceptand ca trebuie sa platim un pret pentru fericirea noastra durabila.




S-ar putea sa va para inoportun un articol despre fericire intr-un moment in care in lume au loc atentate teroriste infioratoare comise fara pic de sensibilitate si ignorand cu desavarsire drepturile si sentimentele celor din jur, ba chiar incercand sa le influenteze in cele mai malefice moduri. Astfel ies la suprafata toate vulnerabilitatile noastre si suntem exilati pribegind la marginea propriei existente.

Stiti insa ca un act terorist are scopuri precum raspandirea fricii, atragerea atentiei sau etalarea puterii ori "reglarea unor conturi", razbunarea, si, in masura in care reuseste sa isi atinga scopurile, vietile noastre devin mai sarace si noi devenim mai limitati si mai neputinciosi.

Mi-am propus sa va atrag atentia asupra catorva trasaturi neasteptate ale oamenilor fericiti. Fiindca imi imaginez ca toti suntem convinsi de faptul ca un om fericit este acela care face ce vrea el si anume numai lucruri care ii fac placere, as vrea sa va contrazic si, daca se va putea, sa va schimb aceasta convingere profund gresita despre fericire si oamenii fericiti.

Fericirea nu este doar un "dus hormonal", cu dopamina si serotonina, ca urmare a faptului ca toate decurg dupa pofta inimii si toata lumea va face pe plac la orice ora - de altfel, ma indoiesc ca ati fi fericiti daca, prin absurd, s-ar intampla asa ceva si ar deveni o adevarata provocare sa intalniti acea situatie cand lucrurile nu stau asa cum va doriti, dupa cum oamenii populari se dau in vant dupa cei care nu-i prea suporta.

Oare de ce? Pana va ganditi la un raspuns, am sa va invit sa descoperiti cateva trasaturi definitorii ale oamenilor fericiti, care va vor ajuta sa intelegeti de ce a face ceea ce va place nu reprezinta in niciun caz adevarata cale spre fericire.


Iata lista la care m-am gandit:
1. Curajul - Da, este nevoie de curaj pentru a face lucruri banale, cum ar fi sa ne gasim prieteni, un partener de viata sau un loc de munca. Curajul presupune sa depasim zona de confort, in ciuda faptului ca zona de confort ne promite atat de multa liniste si siguranta. Este o iluzie - cand, de frica, ramanem in zona de confort, realizam ca zona de confort in sine devine tot mai nesigura, privandu-ne de linistea si siguranta de care avem atata nevoie. In mod paradoxal, mai multa liniste se afla dincolo de limita zonei de confort, unde primim si confirmarea potentialului exprimat si sentimentul evolutiei, al cresterii personale. 
2. Curiozitate - Curiozitatea este de asemenea o trasatura a oamenilor fericiti. S-a descoperit de altfel prin intermediul unor studii stiintifice faptul ca exista o legatura intre fericire si capacitatea noastra de a ne simti curiosi in legatura cu diverse aspecte ale existentei. Curiozitatea consituie o parte importanta din motivatia pentru depasirea zonei de confort. A dori sa stii ce se afla dincolo de cele cunoscute ne pune in miscare si ne anima spiritul. Curiozitatea este insusirea fundamentala a geniilor dar avem de castigat fiecare de pe urma acesteia. 
3. Sacrificiu - Legatura intre fericire si spiritul de sacrificiu este de netagaduit. Desi, in aparenta sacrificiul poate fi asociat cu suferinta si durerea unei vieti austere, in realitate sacrificiul este o conditie necesara pentru evolutia noastra in viata. Prin sacrificiu invatam ca durerea de azi asigura bunastarea de maine, stiind ca placerea de azi s-ar putea sa ne aduca probleme mai tarziu. Sacrificiul se ascunde in spatele "principiului amanarii recompensei", aflat la baza civilizatiei. 
4. Disciplina - Dupa cum observati, ma indrept catre concluzia ca, practic, fericirea este cam acelasi lucru cu civilizatia - nu poti fi fericit de unul singur, iar traiul in sanul societatii te pune in valoare in masura in care esti capabil sa respecti reguli, sa faci eforturi, sa dezvolti auto-controlul. Cele mai civilizate natiuni sunt in acelasi timp si cele mai disciplinate, cele care au un cult pentru reguli, regulamente si legislatie. Disciplina poate fi dureroasa, ca si curajul, curiozitatea sau sacrificiul, insa merita din plin sa ne-o insusim, inca de la cele mai fragede varste. 
5. Optimismul - Daca nu am crede ca eforturile, sacrificiile si disciplina au un rost si ne vor conduce la o fericire durabila, probabil ca ne-ar lipsi motivatia de a le pune in practica. Da, optimismul reprezinta un adevarat combustibil al personalitatii, avand un rol central in procesele motivationale. Prestigiosul psiholog Martin Seligman considera ca lipsa optimismului (pesimismul) este cauza principala a depresiei si a tuturor tulburarilor asociate acesteia - sanatate precara, imunitate si eficienta scauzuta, relatii deficitare, etc. 
6. Profunzimea - Am introdus si aceasta dimensiune a fericirii - civilizatie pentru ca avem nevoie de un fir care leaga toate celelalte elemente din aceasta lista. In absenta profunzimii nu am avea valori, principii si scopuri, nu am crede in acestea si, in fond, nu am mai fi noi, ca personalitati bine definite. Profunzimea - dimensiunea integratoare a personalitatii, se reflecta in povestile, miturile si legendele care ne anima existenta, oferindu-ne o sursa de inspiratie in eroi si modele de comportament, cu care ne putem identifica, spre a creste, calauziti de pilda lor.



Da, a face ceea ce va place, cu alte cuvinte, a recurge la gratificatii imediate, lucru care nu ne-ar deosebi in niciun fel de o primata oarecare, nu poate fi calea spre fericire nici macar in cazul in care aceasta gratificatie imediata va provoaca un dus de hormoni ai fericirii. Am aici in vedere folosirea drogurilor - prototipul gratificatiei imediate.

Gratificatiile imediate va ofera o placere intensa dar efemera, pe care unii o confunda cu fericirea. Adevarata fericire este mai curand o stare de serenitate existentiala care un dispare odata cu disparia efectului efemer al drogului sau odata cu aparitia unor evenimente care nu ne sunt pe plac, ori, mai rau, care pun sub semnul intrebarii supravietuirea noastra.

Cred ca, in lipsa cronica a fericirii, oamenii se multumesc cu iluziile oferite de simturi, lucru care le incurca existenta in cele mai sinistre moduri. Un mod inferior, egoist, limitat la clipa prezenta de a intelege sensul vietii nu face decat sa ne condamne la suferinta fara-de-sfarsit. Universul ne condamna la suferinta pentru a ne provoca sa evoluam.








(1) Imaginea Risk, de Dr. Gilly Bean, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
Continue reading

duminică, 1 octombrie 2017

Democratiile progresiste iau pozitie fata de idealul frumusetii feminine obtinut prin ameliorari artificiale. Ascundeti-va fotografiile modificate prin Photoshop! In curand ar putea deveni marfa de contrabanda.



Fiindca tot vorbeam despre femeia fatala, s-ar parea ca o femeie fatala trebuie sa indeplineasca anumite conditii pentru a deveni asa ceva. Va imaginati faptul ca o astfel de pozitie nu este pentru oricine si exista multe pretendente. Cum asa? O femeie fatala este inainte de toate o femeie puternica - ea joaca pe degete pe cei care au puterea si in acest mod le si "imprumuta" atributele puterii. Cum reuseste acest lucru? S-ar parea ca prin infatisarea ei - stiu este nedrept ca barbatii au impus acest standard, dar asta se va intoarce impotriva lor. Si daca este indeplinita aceasta conditie, restul vine de la sine.

Fiindca prezenta fizica a unei femei nu este tocmai un aspect lipsit de importanta in viata acesteia, in comparatie, sa spunem cu aspectul fizic al unui barbat, care se afirma mai curand prin ceea ce stie sa faca decat prin felul cum arata, o femeie este preocupata inca foarte devreme de felul cum arata si de potentialul ei. Asa se face ca in ziua de azi observi fetite de 9-10 ani care se imbraca ca niste domnisoare si au grija ca toata lumea sa le considere asa ceva.

Idealul feminin insa este impus de oamenii din lumea modellingului si de revistele pentru femei in care, in mod paradoxal, nu apar obligatoriu femei ca atare, ci mai curand hibrizi obtinuti prin mijloacele tehnologiei actuale. Anumite modele au demascat tendinta agentiilor de modelling de a le impune sa dea jos kilogramele, chiar si daca deja indicele masei corporale (BMI) era deja unul caracteristic persoanelor subponderale. Dar abuzurile din lumea modellingului nu reprezinta tema acestui articol.

Ceea ce ma preocupa este faptul ca tot mai multe state ale lumii incearca sa lupte, pe cale legislativa, cu tendinta tinerelor de a se afirma prin intermediul unei prezente fizice lipsite de realism, lucru care produce grave probleme de adaptare la viata activa si, nu in ultimul rand, produce, pe fondul tulburarilor de comportament alimentar (anorexia, bulimia nervoasa), serioase probleme de sanatate care, nu de putine ori se finalizeaza apoteotic la inmormantarea persoanei respective. Este cunoscut faptul ca boala psihica care produce cele mai multe victime nu este depresia ci anorexia.

In randul persoanelor cu tulburari de comportament alimentar sunt comune probleme precum atrofierea muschilor, o presiune vasculara scazuta, blocajul unor organe, pierderea cunostintei, etc, ca urmare a perioadelor prelungite de malnutritie. Fireste ca organele legislative ale celor mai progresiste democratii, isi doresc sa preintampine aceste crize personale si sa sprijine persoanele respective, precum si familiile acestora, care raman neputincioase si sunt coplesite de disperare in fata acestor drame, de cele mai multe ori.

Dar cum ar fi sa punem in afara legii orice incercare de ameliorare a aspectului fizic prin intermediul programelor de computer cum ar fi Photoshop? Are sens o asemenea masura? Daca ar fi asa, atunci probabil ca orice fotografie "ameliorata" va deveni material de contrabanda, precum pe vremea prohibitiei, oamenii faceau trafic cu alcool, va trebui sa va ascundeti bine fotografiile ilegale, intr-un folder obscur, pe un stick de memorie pastrat in tavanul fals. Si cand spun fotografii ilegale, nu ma refer la pornografia cu minori si nici colectia ta sangeroasa de screen shoturi, luata din filmele de groaza.




In timp ce poate ca ar fi util ca fotografiile care apar in revistele pentru femei sa poarte mentiunea "Imagine ameliorata prin Photoshop", ma intreb daca femeile care intra in depresie pentru ca nu arata "cum trebuie", sau cele care fac atacuri de panica si devin anorectice din acelasi motiv, nu vor gasi alte motive pentru a pati fix acelasi lucru. Cred ca este un comportament uman definitoriu acela de a ne compara cu ceilalti si in special cu cei care au ceva in plus fata de noi (sau in minus - cateva kilograme). Poate ca asta se afla la baza progresului acestei specii.

Mai mereu iesim "sifonati" din aceste comparatii, lucru care poate fi folosit in multiple moduri. Unele dintre acestea sunt patologice si aducatoare de complicatii fara-de-sfarsit. Altele insa ne ajuta sa luptam cu noi insine, cu tendintele noastre dezadaptative, sa ne cunoastem limitele si sa progresam in viata. Aceeasi fotografie "ameliorata" poate sa determine pe cineva sa devina depresiva sau anorectica, dar poate si sa o ajute sa-si descopere limitele si sa caute alte modalitati de afirmare persoanala: cultura, bunul simt, intelepciunea, profesionalismul.

Stimulii care apar in jurul nonstru nu pot fi considerati vinovati pentru felul cum ii interpretam noi. Asa cum bullyingul exista adesea doar pentru ca cineva este vulnerabil, se simte agresat si neputincios, fiind incapabil sa gestioneze acest tip de stimuli, nimeni nu poate fi invinovatit pentru faptul ca cineva transforma o fotografie ameliorata prin Photoshop intr-un prilej de a se auto-flagela sau de a-si consolida impresia negativa pe care o are despre sine. De ce nu interzicem si cutitele, care pot fi transformate in arme albe?

In Israel am inteles ca au fost trimise acasa modelele care aveau un indice al masei corporale de persoane subponderale. In Franta sunt semne ca vor fi interzise imaginile alterate prin photoshop. Cu toate acestea, permiteti-mi sa ma indoiesc de faptul ca daca Photoshopul va fi scos in afara legii, iar modelele anorectice vor fi trimise acasa, si poate, cine stie, femei precum Emily Sears nu vor mai putea face reclama la Big Mac, atunci candidatele la anorexie sau depresie nu vor gasi intre prietenele lor pe cineva care le prost-dispune. Cu acestea ce facem?










(1) Imaginea Ricky, de Kris Krug, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Big Think,  (acc. 01.10.2017), Israel's "Photoshop Law" Goes into Effect, website: Big Think

(3) Psychology Today, (acc. 01.10.2017), The Deadliest Disorder, website: Psychology Today

(4) Mic Network Inc. (acc. 01.10.2017), France Passes Law Requiring Companies to Admit When Models Have Been Photoshoped, website: MIC

(5) Mic Network Inc. (acc. 01.10.2017), Model Pushes Back Against Industry, website: MIC
Continue reading

luni, 25 septembrie 2017

Inca un mit este expus ochiului critic al cercetatorilor. Oare femeia fatala va ramane un mit de Hollywood, sau cercetatorii vor demonstra ca exista adevar in acest stereotip cultural. Un prim raspuns vine de la cercetatorii din Taiwan.



In primul rand ce este o femeie fatala? Termenul pare a-si avea originea in povestile intunecate ale valului cinematografic ce purta numele "film noir". Film noir prezenta o latura usor dramatizata a existentei omenesti, in care femeile frumoase aveau o influenta  negativa asupra barbatilor si, de regula, totul se termina rau, la sfarsit, barbatul intrebandu-se neputincios cum a ajuns sa comita lucruri ingrozitoare precum crima cu premeditare, jafuri ori te miri ce alte fara-de-legi rusinoase si condamnabile.

Dar daca film noir facea din femeia fatala sarea si piperul povestilor, ei bine, mi-e teama ca adevarata sursa a femeii fatale isi pierde urmele in mitologie si in scrierile antichitatii. In crestinism a existat o femeie fatala primordiala - Eva, care a fost dispusa sa incalce limitele stabilite de Dumnezeu si sa guste din fructul oprit, in timp ce in mitologia greaca a existat, de asemenea o cutie a Pandorei, din care ieseau toate relele pamantului, iar Homer ne povestea la randul sau despre un razboi urias care a izbucnit ca urmare a faptului ca barbatii si-au pierdut mintile pentru frumoasa Elena.

Un prieten din tineretea mea ma amuza spunand: "Doua lucruri nu se tin in casa - elefantul si femeia frumoasa". Cred ca la nivelul simtului comun exista aceasta perceptie a unei asocieri "de bun simt" intre frumusetea femeilor si balamucul necesar care vine odata cu asta, din motive pe care le-am putea doar presupune: sa fie ceva ce tine de noi, barbatii, atinsi de toata aceasta frumusete sau sa fie ceva ce tine de ele, femeile frumoase, care au poate pe langa darul frumusetii si vocatia spectacolului, mai ales ca viata lor este un spectacol, nu-i asa, from day one.

Dar ce spune stiinta despre acest mit al femeii fatale? Este el bazat pe ceva real sau este doar o inchipuire ce aduce un plus de intriga povestilor pe care ne place sa le ascultam sau sa le vedem seara, inainte de culcare? Ei bine, studii realizate in indepartata Asie, in Taiwan, par a face ceva lumina in ce priveste femeia fatala: exista foarte mult adevar in faptul ca femeile frumoase au o influenta negativa asupra barbatilor. Cum asa?

Ei bine, dupa vizionarea unor fotografii cu femei frumoase, etichetatate ca atare anterior, barbatii au fost mai inclinati sa insele sau sa isi abandoneze principiile morale fie atunci cand, intentionat li se plateau "din greseala" sume mai mari pentru participarea la studiu, fie atunci cand li se lasa libertatea de a-si calcula rezultatele rezolvarii unor puzzle-uri si a lua banii pentru asta - luandu-si mai mult decat li se cuvenea.

In mod interesant, barbatii care au privit fotografii cu femei normale din punctul de vedere al atractivitatii sexuale, nu au picat in aceasta ispita, avand tendinta sa fie mai cinstiti, atat in situatia in care li se ofereau "din greseala" mai multi bani decat li s-a spus initial, cat si atunci cand li s-a lasat libertatea de a-si lua singuri banii pentru puzzle-urile rezolvate. In mod la fel de interesant, femeile au dat dovada de mai multa stapanire de sine cand au fost puse in situatii similare - s-ar parea ca judecata lor nu este intunecata de faptul ca au vazut fotografii cu "barbati bine".




Ma intreb ce s-ar intampla daca s-ar organiza un experiment in care femeilor le sunt aratate fotografii cu femei atragatoare. Poate ca tot femeile frumoase vor fi reusit sa miste ceva in constiinta lor, dar ramane totusi sa vedem. S-au ce s-ar intampla daca femeile ar privi fotografii cu barbati bogati? Pana atunci, pentru ca este usor sa descoperi niste lucruri dar lucrurile se complica atunci cand incerci sa le interpretezi, as risca sa lansez anumite ipoteze care sa explice de ce femeile frumoase au un efect negativ asupra comportamentului barbatilor.

  • SEX, SEX, SEX. Cercetatorii care au organizat aceste experimente au fost de parere ca rezultatele se datoreaza faptului ca frumusetea feminina i-ar fi stimulat din punct de vedere sexual pe barbatii respectivi si acestia s-ar fi concentrat pe ideea de a face rost cat mai repede de resurse materiale necesare eliberarii acestei tensiuni sexuale. Cam simplista interpretarea, nu-i asa? Daca este asa, atunci cinste prostituatelor de lux!
  • PUTERE SI SEMNIFICATIE. O alta explicatie posibila ar putea fi aceea ca un contact cu femei frumoase ar putea avea un efect de stimulare a nevoii de semnificatie personala, iar obtinerea de resurse materiale reprezinta, in ziua de azi, pentru cei mai multi dintre barbati, calea potrivita de a obtine aceasta importanta.
  • FRUMUSETEA PRODUCE FRUSTRARE. O alta ipoteza ar putea fi aceea ca un contact cu femei frumoase produce la barbati o stare de tensiune nervoasa si ridica nivelul hormonului de stres (cortisol). Cand suntem stresati actionam instinctiv si avem tendinta de a ne abandona comportamentul moral.
  • FRUMUSETEA ZAPACESTE. Trairile barbatilor in relatie cu frumusetea femeilor sunt complexe - armonia trasaturilor fizice ale femeilor poate sa declanseze trairi similare celor produse de droguri, lucru care submineaza procesele cognitive, cum ar fi atentia sau gandirea - cu alte cuvinte, cel putin o parte dintre barbati au fost atat de zapaciti de imaginile vazute incat nu au mai fost atenti la recompensele materiale care li se cuveneau.
  • FRUMUSETEA PREVESTESTE DECADENTA. Am putea spune ca frumusetea este o ispita, cel putin pentru anumiti barbati si, in acelasi timp, ea ne indreapta atentia catre aspectele superficiale ale existentei. Cu alte cuvinte, am renunta la morala pentru ca am vazut ca lucrurile exterioare (frumusetea) sunt mai importante decat cele de profunzime (meritul).
  • FRUMUSETEA VICTIMIZEAZA. Daca majoritatea barbatilor care au privit fotografii cu femei frumoase au potentialul de a se comporta ca niste psihopati, carora nu le pasa de aspectele morale ale existentei, se datoreaza probabil si faptului ca aceasta situatie frustranta naste scuze de tipul: "meritam mai mult pentru acest experiment", lucru care i-a determinat pe barbati sa si ia mai mult decat li s-a oferit initial.

Oricum, rezultatele studiului cercetatorilor din Taiwan ridica mari semne de intrebare cu privire la capacitatea barbatilor de a se comporta moral in situatii in care sunt amestecate si femeile frumoase. Iar daca barbatii au motive sa fie linistiti in ce priveste moralitatea partenerelor, cel putin atunci cand apar barbatii frumosi (poate ca frumusetea la barbati nu reprezinta o ispita veritabila pentru femei), nu acelasi lucru se poate spune despre femei, care primesc odata cu rezultatele acestui studiu, motive serioase sa se ingrijoreze (daca mai era nevoie), atunci cand apar rivale sexuale frumoase in preajma sotilor.









(1) Imaginea Wallpaper, de  Nat Prakobsantisuk, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Psychology Today, (acc. 25.09.2017), Femme Fatale: Sexy Women Sway Men to Do Bad Things, website: Psychology Today
Continue reading

sâmbătă, 23 septembrie 2017

"Pentru sanatatea emotionala a copilului, petreceti cat mai mult timp impreuna cu acesta." Poate ca cineva ar trebui sa contrazica totusi acest asa zis "mesaj de interes public".




Stiti ca in primavara a fost in centrul atentiei povestea cu Balena Albastra si toata lumea s-a inflamat, intrebandu-se de ce se intampla asemenea orori copiilor nostri. Pare ca "forurile abilitate" au ajuns la concluzia ca ororile se intampla  ca urmare a faptului ca parintii nu petrec suficient timp cu odraslele. Si atunci au venit cu acest mesaj, scurt, dar cuprinzator: "pentru sanatatea emotionala a copilului, petreceti cat mai mult timp alaturi de el."

Pe mine m-a bucurat introducerea unor astfel de mesaje, dar nu sunt de acord in totalitate cu acestea, mai exact cu continutul lor. Se observa incarcatura emotionala a momentului si panica ce pusese stapanire pe o mare parte a societatii dar este de apreciat faptul ca, poate pentru prima data in istoria post-decembrista, se vorbeste in mod deschis, intr-un mesaj de interes public despre ceva care se numeste "sanatate emotionala".

Nu poti sa nu apreciezi intentiile bune din spatele unor astfel de mesaje, insa exista suficiente motive sa cred ca timpul petrecut impreuna cu copilul nu este solutia acestor probleme, sau este doar o parte din solutie, in cazul in care intelegem corect acest acest mesaj. In primul rand, ar trebui definit ce inseamna "timp petrecut impreuna cu copilul".

Daca va imaginati ca a citi ziarul sau a merge pe facebook in aceeasi camera in care se joaca copilul, se numeste "timp petrecut cu copilul", cred ca va aflati intr-o mare eroare. Timpul petrecut cu copilul ar trebui sa includa inter-actiuni semnificative cu acesta, fiindca nu exista din punctul de vedere al relatiei o diferenta majora intre faptul ca acest copil este singur acasa sau se bucura de o "singuratate in doi", in trei sau chiar mai multi participanti la aceasta singuratate.

Grupul de socializare primara (familia) poate fi perceput de copil ca un grup care asigura sentimente autentice de apartenenta, sau nu - in functie de tipul inter-actiunilor care au loc in sanul familiei. Cu alte cuvinte, a petrece timp impreuna cu copilul ar trebui inteles intr-o cheie de tipul "a cultiva relatii autentice" cu copilul, iar aici cantitatea nu este cu nimic mai importanta decat calitatea interactiunii.

"Cat mai mult timp", nu vine cu un plus de calitate, din pacate, decat in masura in care te pricepi sa produci aceasta calitate. Am sa te invit sa lecturezi in cele ce urmeaza cateva moduri prin care "cat mai mult timp" petrecut impreuna cu copilul s-ar putea sa il determine pe copil sa isi doreasca cat mai putin timp cu tine, sau ar putea sa il faca dependent de prezenta ta, ambele cazuri fiind vecine cu patologia:




Autoritarism


  • Parintele foloseste in mod curent critica si furia.
  • Parintele tipa, striga, interzice, ameninta, pedepseste, foloseste forta fizica.
  • Parintele nu are incredere in copil
  • Parintele sacaie copilul si il trateaza ca pe un soldatel
  • Parintele decide in majoritatea aspectelor vietii copilului
  • Parintele pune la indoiala sinceritatea copilului
  • Parintele impune copilului anumite cursuri sau activitati, cu forta 
  • Parintele nu tolereaza contrazicerea punctelor sale de vedere sau a deciziilor sale
  • Parintele si copilul rareori sau niciodata nu folosesc dialogul, nici chiar atunci cand apar problemele
  • Parintele cauta "probe" impotriva copilului, pentru a-l putea pedepsi.
Rasfat


  • Parintele face lucruri pe care le poate face si copilul sau chiar ar trebui sa le faca
  • Parintele "ajuta" copilul la teme, total sau partial, in sensul ca le rezolva el
  • Parintele nu este dispus sa spuna "nu" sau sa il cotrazica pe copil
  • Parintele ofera sume considerabile copilului, drept "bani de buzunar"
  • Parintele permite copilului sa isi ia masa in fata televizorului, izolandu-l de familie
  • Parintele merge la fast - food sa cumpere mancare pentru copil, care nu sufera sa manance altceva, sau prepara el insusi asa ceva, doar pentru copil
  • Parintele nu ofera responsabilitati sau sarcini casnice copilului, in afara de pastrarea curateniei din camera sa
  • Parintele permite copilului sa ii vorbeasca intr-un mod lipsit de respect sau sa-l injure
  • Parintele merge frecvent la scoala pentru a interveni pe langa profesori

Acestea sunt doar cateva dintre modurile in care "a petrece cat mai mult timp cu copilul" nu ajuta cu absolut nimic copilul respectiv, nici pe termen scurt, dar mai ales ii provoaca dificultati majore de adaptare pe termen lung. Atat stilul de educatie autoritar cat si cel bazat pe rasfat, creaza premisele unor forme de inadaptare psiho-sociala, mai tarziu. Specialistii in parenting recomanda stilul de educatie democratic, despre care am putea vorbi cu o alta ocazie.








(1) Imaginea Untitled, de Leon Fishman, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) WALTON, F.,X., (2012), Cum sa Castigam de Partea Noastra, Copii si Adolescenti, editura IPPA, Bucuresti
Continue reading