Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

luni, 25 august 2014

Dependenta Autolitica

  Cand placerea se transforma in dependenta si ramane singura noastra preocupare, cei din jur incep razboiul cu noi. Ai si tu vicii? Ce ganduri ai cu ele?  



Sigmund Freud, punea placerea la baza procesului evolutiei umane. De fapt, placerea reprezinta, in prima faza, o validare a unor nevoi ce tin de natura umana – bem de sete si mancam de foame, facem sex pentru ca este o functie normala a organismului ce duce la perpetuarea speciei, etc. In numele placerii, pe care o cautam cu devotament intreaga noastra viata, ajungem chiar sa facem sacrificii si compromisuri cu societatea. Esenta civilizatiei este tocmai compromisul intre fericirea noastra si cea a fiintelor si a comunitatii din jurul nostru.


Scopul catre care ne indreapta principiul placerii, acela de a deveni fericiti, nu este de atins. Insa nu ne este permis si nici nu putem sa renuntam la eforturile noastre de a-l atinge, pe o cale sau alta. Sigmund Freud [1] 


La un moment dat insa, se va intampla ceva enigmatic...

Suferim o lovitura din partea destinului si ajungem la concluzia ca nu mai trebuie sa tinem cont de dorintele celor din jur. S-ar spune ca actionam ca niste copii, in mod imatur. In primele stadii ale evolutiei personalitatii umane, suntem limitati la aceasta unica ratiune de a trai – placerea. Ne bucuram si ne linistim atunci cand ceilalti vin in intampinarea dorintelor noastre infantile si, dimpotriva, plangem, ne manifestam nefericirea, protestul si neputinta atunci cand nu se intampla asa.

Loviturile din partea destinului au uneori darul de a ne aduce intr-o stare aproape la fel de dramatica precum aceea in care se afla un copil in prima perioada a vietii sale, cand avea nevoie de o ingrijire permanenta. Refuzul nostru de a ne mai ocupa de dezvoltarea viitoare este categoric – de ce sa faci eforturi? Are vreun sens? Oricum dorintele noastre, ceea ce simtim cu adevarat, este ignorat...  

Aceasta forma de intoarcere la posibilitatile limitate ale sugarului, desemnata in psihopatologie cu termenul de „regresie”, este o urmare a pierderii sensului. A nu avea un sens in viata, adica a nu avea dorinte, ne determina sa ne dorim sa o luam de la capat – ca si cand am sterge totul. Seamana putin cu depresia, nu-i asa? Ca sa fac o gluma, sugarul este, in felul sau, un mic depresiv, care a pierdut caldura si intimitatea pantecului matern si a venit intr-o lume pe care nu o prea intelege. 

Numeroase studii vorbesc despre legatura dintre alcoolism si depresie, indicand faptul ca cele doua nu doar ca pot coexista, insa probabilitatea ca unui diagnostic sa ii urmeze celalalt este foarte mare [2]. S-a ajuns la o intrebare de genul „oul sau gaina”, in sensul ca si alcoolul poate duce la tulburari de dispozitie, dar legatura dintre ele nu mai poate fi neglijata. [3]  

Cred ca adevarul este la mijloc: din pacate alcoolismul si depresia merg mana in mana si chiar se potenteaza reciproc, dupa principiul bulgarelui de zapada si al cercului vicios. De asemenea, din pacate, cred ca orice tip de dependenta merge mana in mana cu depresia. In timp ce abuzul ne duce pe culmi, si evadam astfel din realitate, ne vom intoarce la aceeasi realitate care nu s-a schimbat ca urmare a abuzului, dimpotriva, a devenit mai problematica – s-au adunat datorii, ne-am pierdut majoritatea lucrurilor si, deasupra tuturor, ne-am pierdut reputatia si credibilitatea.  

Problema este ca nimeni nu are rabdare cu noi... iar daca iti iei totusi o asemenea „vacanta”, in care vrei sa fii neputincios si limitat ca un bebelus (sau bebelusa), ei bine, vacanta trebuie sa se si termine la un moment dat. Formele dure ale dependentei, cele care ne descalifica si ne marginalizeaza social, au la baza o depresie. 

Care ar fi atunci rostul dependentei? Daca ar fi sa ma gandesc la cateva posibile functii ale dependentei le-as gasi pe urmatoarele:

1. Refugiu – dependentul se refugiaza intr-un univers utopic, in care face ce doreste si nu trebuie sa dea socoteala nimanui, unde nu ii pasa care sunt consecintele si are puterea absoluta. Supra-stimularile dupa care alearga ca dupa o fata morgana, caci ele devin sub-stimulari, ca urmare a procesului de acomodare, reprezinta ceea ce da culoare vietii sale in acest univers utopic.
2. Protest – dependentul isi afirma in acelasi timp dezacordul cu mersul lucrurilor in lumea reala, cea care il separa de ceea ce isi doreste cu adevarat si ii nesocoteste dorintele, fie acestea rezonabile sau nu.
3. S.O.S. – dependentul poate avea o viziune „romantica” asupra realitatii: el asteapta pasiv sa intervina o forta din exterior, poate chiar un partener romantic mult visat, care sa il ajute sa iasa din marasmul sau emotional. In aceste conditii, misiunea lui nu este decat aceea de a merge cat mai jos si de a se simti cat mai rau.
4. Pedeapsa – adesea dependentul isi pedepseste apropiatii, sau poate mai bine spus ii santajeaza emotional, pentru lipsa lor de interes in ceea ce il priveste, sau pentru lucruri pe care el le reproseaza acestora. Am intalnit de exemplu copii care isi detesta parintii pentru libertatea pe care le-au acordat-o si ii pedepsesc printr-o atitudine de abandonare in viciu
5. Auto-pedepsire – dependentul nu urmareste intotdeauna o pedeapsire a celor din jur. De multe ori este vizat de aceasta pedeapsa el insusi, acela ce nu s-a ridicat la inaltimea propriilor standarde si este pregatit sa isi agraveze tot mai mult situatia pentru a simti din plin cat de mult a gresit. 

Dependenta este o intoarcere la esenta hedonica si egoista a fiintei umane in conditiile in care dorintele noastre cu caracter social s-au dovedit a fi iluzorii, prea putin rezonabile, iar rezistenta noastra in urmarirea acestor dorinte, s-a dovedit a fi prea mica.

Dependentul de substante sau de jocuri, este in acelasi timp dependent si de cei din jur care trebuie sa il sustina in existenta sa lipsita de sens, indreptata egoist spre propria placere, si atat. Dar fiind dependent de acestia, el nu intelege sa ofere ceva in schimb... Iar acest lucru face trimitere la obisnuinta sa, creata in timp, de a primi, fara a oferi. Se fac oare parintii vinovati pentru aceasta mentalitate?  

Exista cateva situatii care ne tin departe de viciu si toate au legatura cu descoperirea unui sens al vietii ce merge catre ceilalti.

Iubirea. Atunci cand ne pasa de suferinta pe care o traiesc cei din jurul nostru ca urmare a viciului nostru. Copilul nostru sau parintii la care tinem, sunt motive bune de a ne tine sub control viciile.

Ambitia. Atunci cand avem destula incredere in noi insine incat sa devenim ambitiosi, ambitiile sociale sau profesionale, chiar si cele politice, chiar si cele romantice, ne silesc sa adoptam o conduita stoica, cat mai severa cu sine, ce vizeaza inclusiv tinerea sub control a viciilor – altfel cum am putea convinge? Reusita in astfel de situatii se bazeaza pe reputatie iar viciosul nu dispune de asa ceva.

Spiritualitatea. Preocuparea pentru religie si cele sfinte, este o resursa importanta in lupta cu dependenta. Prin religie, omul ajunge sa descopere sfintele taine, regulile si adevarurile universale, lucru care il ajuta sa isi reorganizeze viata pe noi baze.

Pasiunile constructive. Exista insa si "vicii pozitive"! Lectura, drumetiile sau alte astfel preocupari care nu ii exclud pe cei din jur si nici nu aduc prejudicii vietii lor, ne pot da un sens si ne pot ajuta sa ne depasim natura hedonista, accesand ceea ce specialistii au denumit placeri nobile. [4]

Cred ca toate acestea sunt unite de un fir invizibil. Acel fir este sentimentul comunitar, sau interesul social – interesul in interesul celuilalt. Cand ceea ce ne intereseaza poate fi pus in slujba celorlalti sau cel putin, nu interfereaza cu nevoile lor, consider ca suntem echipati corespunzator pentru a trai in societate. [5]









[1] Freud, S., "Civilization and Its Discontents", London: Penguin, 2002. ISBN 978-0-14-118236-0

[2] Petrakis, Ismene L., M.D. "Comorbidity of Alcoholism and Psychiatric Disorders." Alcohol Research & Health. 2002. (Jan. 20, 2012)

[3] Marc A. Schuckit, Tom L. Smith, Jelger Kalmijn. Relationships Among Independent Major Depressions, Alcohol Use, and Other Substance Use and Related Problems Over 30 Years in 397 Families. Journal of Studies on Alcohol and Drugs, 2013

[4]  Martin E.P. Seligman, (2007), Fericirea Autentica, editura Humanitas, Bucuresti

[5] Adler, A., (2010), Sensul Vietii, editura Univers Enciclopedic, Bucuresti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu