Zodiacul a devenit o metoda de cunoastere comuna, prin care asimilezi o multime de idei preconcepute despre tine si ceilalti. De exemplu, esti oare Scorpion? Sau poate ca esti Tigru de Lemn? Eu insa iti propun un horoscop psihologic.
Probabil stiti ca nu mai cred in horoscoape, desi in adolescenta mea horoscoapele de tot felul constituiau unul dintre hobbyurile mele cele mai importante. Ca sa va dovedesc asta, am sa va spun ca sunt in zodia Balantei, cu ascendent in Rac, nascut in anul Dragonului de Foc, in zodiacul florilor sunt Orhidee iar in cel al arborilor sunt Scorus. De ce nu mai cred in horoscoape? Pentru ca am facut facultatea de psihologie, ar fi raspunsul scurt.
Desigur, acesta nu este un motiv bun. Cunosc oameni care au facut la randul lor facultatea de psihologie si au devenit psiho-astrologi. Am avut un coleg la master, pe dl Psiholog Adrian Cotuna, care este psiho-astrolog si are un blog fascinant, insa nu pot fi de acord cu dansul.
Problema mea cu astrologia s-a nascut in momentul cand mi-am dat seama ca a-i sugera unei persoane anumite lucruri despre ea insasi, despre posibilitatile si limitele sale, in special atunci cand ai "un ascendent" asupra acelei persoane, reprezinta mai mult decat "cunoastere astrala" - este chiar o profetie ce risca sa se implineasca, in virtutea puterii credintei - vezi si efectul Placebo. Esti sigur ca doresti sa ramai cu limitele pe care ti le stabileste un horoscop?
Daca ai nevoie de niste metode de cunoastere diferite de cele pe care ti le pune la dispozitie Psihologia si daca toata activitatea de cercetare se face pe laptop, pe un program de astrologie care iti toarna un "profil de personalitate" prefabricat, care nu incurajeaza nici cunoasterea si nici contactul cu problemele reale ale persoanei, cred ca ne aflam, nu la confluenta a doua stiinte ci la intalnirea intre doi inamici: unul care crede in cercetare si celalalt care crede in astre.
Dar iata, pe scurt, descrierea zodiilor horoscopului meu:
Dar iata, pe scurt, descrierea zodiilor horoscopului meu:
- Zodia Psihopatului ~ [Egoistul]. Motto: "Scopul scuza mijloacele."
Psihopatul traieste pentru a se ferici pe sine. Asta il face pe Psihopat, in esenta sa un primitiv ce, in multe situatii poate da dovada de mult farmec personal si poate mima in mod perfect civilizatia si semnele sale. Dar va ramane primitiv in sinea sa. Aceasta dedicatie de sine propriei persoane iese in evidenta atunci cand psihopatul ajunge sa-si riste viata si libertatea pentru propria satisfactie. Daca apar victime colaterale si se creaza putin haos, cu atat mai bine - oricum nu are la suflet pe nimeni. Ca si nativul Borderline, Psihopatul este un kamikadze: distruge si se auto-distruge din ura, fara sa se gandeasca la consecinte.
- Zodia Evitantului ~ [Pierzatorul]. Motto: "Mai bine nu incerci decat sa-ti para rau".
Este o zodie a marilor sperante nerealiste, descrisa de un idealism fara cusur si un perfectionism care (auto)-demoralizeaza. Discrepanta intre ideal si realitate are darul de a-l bloca pe nativ, iar tentatia de a-si gasi alinarea si curajul in alcool este foarte mare. Pentru persoane atat de idealiste se cere o stima de sine pe masura, care sa creeze un echilibru si care sa le puna in miscare, dar aceasta lipseste cu desavarsire. De aici si pasivitatea, retragerea "prudenta" la umbra unui copac cu frunza bogata, unde pe evitant nu il respinge nimeni.
- Zodia Borderline ~ [Sacrificatul]. Motto: "Dau viata mea pentru iubire".
Se caracterizeaza printr-o instabilitate emotionala extrema, ce determina actiuni auto si hetero vatamatoare. Da, si nativul Borderline este un kamikadze, insa in spatele show-ului se afla teama de abandon si tendinta de a idealiza persoane absolut normale, care duce, fireste, la deziluzie. Stima de sine este redusa, ca si in cazul zodiei Evitantului, doar ca reactia este diferita - se face show, pentru a se obtine confirmarile mult dorite. Ce nu face omul pentru un "te iubesc"... uneori se arunca si de pe bloc!
- Zodia Dependentului ~ [Scaiul]. Motto: "Pot sa sun un prieten?"
Nativul Dependent este la fel de lipsit de stima de sine ca si Evitantul sau nativul Borderline, temandu-de de abandon si critica, dar spre deosebire de ceilalti doi, reactia sa este de a tine cu dintii de relatiile sale, in ciuda dispretului si tratamentelor nedrepte care i se aplica. Prefera ca altii sa ia decizii in locul sau si are nevoie de consiliere si indrumare la fiecare pas, lucru care il transforma intr-o povara pentru cei din jur. Daca este abandonat face pe dracu'n patru sa se agate de altcineva.
- Zodia Narcisistului ~ [Diamantul]. Motto: "Veniti si luati valoare!".
In cazul acestui nativ, stima de sine este un lucru foarte indoielnic. Se vorbeste despre o stima de sine inalta dar fragila: e vulnerabila la lovituri pentru ca se bazeaza pe lucruri iluzorii, cum ar fi statutul social. Intotdeauna e unul mai bun ca tine (fizic, profesional sau social) si atunci nu-ti ramane decat sa mori de invidie. Misiunea Narcisistului este de a se afla in centrul atentiei, o misiune auto-vatamatoare, fiindca e lipsita de realism. Chiar si pentru un tip care crede in sine si se place atat de mult.
- Zodia Obsesiv-Compulsivului ~ [Perfectionistul]. Motto: "Limita este cerul".
OC este perfectionistul horoscopului. Moralitatea este punctul sau tare, iar preocuparea pentru detalii, ar fi o mare calitate, daca nu ar fi asa cronofaga. Se spune ca civilizatia japoneza sau cea germana sunt obsesionale. A fost nevoie de psihologi renumiti care sa-i invete pe conationali sa isi ingaduie sa fie imperfecti. Na, ca am petrecut 10 minute pentru a pune virgula perfecta! Altfel, probabil ca nimeni nu ar fi citit articolul! Dar oare, chiar este virgula perfecta? Cam asa se petrece discursul interior al OC.
- Zodia Schizoidului ~ [Solitarul]. Motto: "Solitudine nu inseamna singuratate".
Brrrrrr. Ce frig s-a facut! Schizoidul este solitarul horoscopului si este acuzat adesea de raceala emotionala. Adevarul este ca s-ar putea sa fie chiar mai sensibil decat tine, iar aceasta sensibilitate sa il faca inapt pentru relatii sociale tumultoase si isterice, care ii par vulgare si il tulbura. Tineti cont ca s-a descoperit si faptul ca persoanele cu un IQ foarte ridicat nu au nevoie de prea multi prieteni si se descurca bine in singuratate, spre deosebire de restul oamenilor. Dar singuratatea nu este o buna calauza pentru succes si e pacat.
- Zodia Schizotipalului ~ [Bizarul]. Motto: "Inima stie lucruri pe care mintea nu le poate explica".
Este o zodie stranie si preocupata de straniu, de fenomenele "subtile" ale naturii si psihicului, atat de subtile incat frizeaza ridicolul. Nativul Schizotipal iti va descoperi viitorul in functie de configuratia norilor si iti va spune cu cine te vei casatori, inspirandu-se dintr-o tablita de inmatriculare. Mintea sa functioneaza in virtutea principiului ca "toate lucrurile sunt inter-conectate" (dar nici chiar asa!) si ca "totul are legatura cu el". Apoi se mira de ce este respins de cei din jur.
- Zodia Histrionicului ~ [Seducatorul]. Motto: "Suspinul este o forma de arta".
Histrionicul seamana destul de mult cu alte zodii din acest horoscop in ce priveste nevoia de atentie si stima de sine redusa. De asemenea, seamana cu alte zodii in ce priveste tendinta de a-i manipula pe cei dn jur. Manipularea histrionicului este de natura emotionala(pune in scena tot felul de dramolete) prin care atrage atentia, compasiunea si sustinerea. Histrionicul este seducatorul horoscopului si pune in slujba acesei misiuni tot ce are mai bun: hainele provocatoare, flirturile si, fireste, talentul actoricesc prin care obtine nu doar atentie ci si resurse de tot felul.
- Zodia Paranoidului ~ [Razboinicul]. Motto: "Singur impotriva tuturor".
Nativul acestei zodii este o persoana foarte incrancenata, animata de tot felul de suspiciuni in ce-i priveste pe cei din jur, care, ca intr-o conspiratie de dimensiuni planetare, i-au pus gand rau si incearca sa il desparta de tot ce are el mai drag. Exista meserii in care putina paranoia este bine-venita (politist, procuror, granicer, vames, controlor de trafic, etc). Pe de alta parte, "contributia" Paranoidului devine adesea obositoare atunci cand acesta ii haituieste pe cei din jur cu tot felul de acuzatii lipsite de fundament. Bataliile Paranoidului sunt, literalmente, fara de sfarsit.
Sper ca psihiatrii o sa-mi ierte "acest truffle shuffle" pe care am indraznit sa il fac pe acest topic. Fiecare isi are horoscoapele sale si eu am dreptul sa le am pe ale mele. De asemenea, simt ca o sa ma intrebati cum iti dai seama in ce zodie psihica esti. Ei bine, nu este chiar atat de simplu ca la horoscoapele clasice, in sensul ca nu este suficient sa stii in ce data te-ai nascut. Va trebui sa va dezvoltati putin spiritul de auto-observatie si sa constientizati ca aveti anumite trasaturi.
Sau mai puteti sa mergeti la un psihiatru sau la un psiholog clinician si sa-i cereti un test pentru tulburari de personalitate. Acum ati inteles totul: suntem oare cu totii niste tulburati? Nu. Dar fiecare dintre noi isi are particularitatile sale. Cand aceste particularitati devin prea accentuate, vorbim despre tulburare de personalitate. Fireste, am omis sa adaug si "idealul de personalitate", care nu are nimic in comun cu tulburarile (zodiile) de mai sus.
Zodia Bunului Simt, este aceea care pastreaza toate trasaturile enumerate mai sus intr-o zona a bunului simt. Spre exemplu, Narcisistul poate sa-si doreasca sa fie in centrul atentiei, dar isi doreste in acelasi timp sa fie de folos comunitatii. Iar Borderline, isi doreste sa fie iubit, dar isi doreste si sa ii ajute pe cei din jur sa il iubeasca. Schizoidul isi doreste singuratatea, doar pentru a se pregati pentru contactul cu ceilalti. Paranoidul se teme pentru siguranta sa, dar se teme si pentru comunitate. Si Schizotipalul intuieste posibile mesaje secrete, dar ia in consideratie si logica, prin care se face inteles de ceilalti.
Iar cand toti devenim "sclavi ai bunului simti", veti vedea ca nu ne mai distingem cu nimic unii de altii si atunci vom deveni o societate de supra-adaptati - ceea ce va fi o problema in sine. Dar pana atunci, spor la observatii, auto-observatii si truffle shuffle!
(1) Imaginea Zodiac, de Stephen Criuckshank, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
Buna! Un articol foarte interesant pentru cineva care a fost destul de curioasa daca este vreo farama de adevar in zodiac. Am ajuns la concluzia sanatoasa ca mai bine sa nu fiu influentata (chiar la nivel inconstient) de ceva atat de...general. Chiar daca ar fi adevarat ca data/locul nasterii au importanta (ma gandesc la o "amprenta" energetica, desi aceasta ar trebui calculata in momentul in care primim acea "anima"), raman celelalte parti relevante (ratiunea si constiinta, care ne diferentiaza de restul vietuitoarelor), fiindca omul are liber arbitru, apoi mediul in care ne dezvoltam (conditiile), cele care vrand-nevrand dau experienta de viata si modul in care ne dezvoltam. Am lasat in urma acea perioada, considerand ca am pierdut prea mult timp citind despre cum mi-ar fi placut sa fie cineva, in loc sa accept realitatea a ceea ce este.
RăspundețiȘtergereCat despre "zodiile" tale, ai dreptate...majoritatea avem trasaturi din fiecare, echilibrul inseamna ca le identificam si le tinem in "parametrii" bunului simt. Depinde de moment si de circumstante, creierul fiind adaptabil: nu poti fi un chirurg bun...extrem de milos, nu poti trai ca soldat fara a te autoeduca mai cinic. Asta nu inseamna ca un om normal nu-si poate reveni la iesirea din zona "de lupta",daca nu a trecut in patologie. Ma fascineaza cum oamenii in trecut aveau acest mecanism de adaptare intact, ei acceptau realitatea cum era, probabil fiindca nu erau expusi virtual unor situatii ideale sau tragice (in aparenta), cum vedem noi astazi pe fb, la TV. Azi ne-au stricat motorasul de adaptare, ca putem vedea pe net imaginea unui dezastru, apoi o vila de vis si nu mai putem pricepe cum cele doua pot coexista in aceeasi realitate. Vezi tu...marul cunoasterii in exces si peste capacitatea de prelucrare imediata are mereu urmari mai putin dorite (in cazul de fata...o dezechilibrare psihica prin anularea vechilor "credinte", fara intelegerea fenomenului). Asta se poate intampla in orice domeniu si creaza dezechilibre majore prin diferentele ideologice.
Nu ma semnez, astept sa ma recunosti. Numai bine! :-)
Asa cum spunea, am experienta personala cu horoscoapele - de fiecare data exista "niste influente astrale" despre care inca nu ai aflat totul si care pot sa explice si sa prezica lucruri la care nici macar nu te-ai gandit.
ȘtergereUn horoscop mi-a prezis ca as avea talent literar si de atunci mi-am pus in minte sa scriu o carte - lucru pe care am reusit sa il fac in cele din urma. Cu toate acestea, ma intreb ce s-ar fi intamplat daca mi s-ar fi sugerat ca am un talent de alta natura? :)
Oare de ce trebuie sa ne spuna altii ca avem anumite talente? Doar pentru ca suntem prea ignoranti pentru a merge la un cabinet psihologic sa dam un test de aptitudini si interese? :)
"Ce spui tu...straine?" ���� Pe vremea cand eu "cercetam" horoscopul, notiunea de psiholog era privita ca un "bau-bau": numai nebunii merg acolo. De asta mama mea, cand am mentionat acum ceva ani optiunea de a urma facultatea de psihologie...s-a exprimat: cine merge la psiholog in Romania? Intre timp lumea a mai evoluat, si-a dat seama ca e mai putin rusinos si pacat sa mergi la psiholog decat sa ajungi sa ratezi orice sansa in viata din cauza...impedimentelor de ordin mental, pe care ti le fixezi singur/a, inconstient. Este nevoie de psihologi ca si de dentisti si alte specializari...fiindca, desi nu se vede, ce este in interiorul nostru afecteaza in timp, la fel cum o carie mica produce "pagube" mai mari daca nu este tratata imediat ce apare. Eu si paralele mele, imi cer scuze ca nu sunt mereu "artistica si delicata". ��
RăspundețiȘtergereDa, eu am mers dupa pasiunea mea pentru psihologie, in stil irational / nerealist si inca nu am ajuns sa regret asta. ☺
ȘtergereSa "traduc" semnele de mai sus: ???? = :) ;) iar ?? = :)
RăspundețiȘtergerePoti sa faci ce vrei cu dansele. Daca vrei sa le traduci, poti sa le traduci, poti sa pui mustar pe ele si la urma poti sa te racoresti cu o bere, daca asa simti tu.
ȘtergerePoti sa faci ce vrei cu dansele. Daca vrei sa le traduci, poti sa le traduci, poti sa pui mustar pe ele si la urma poti sa te racoresti cu o bere, daca asa simti tu.
ȘtergereMultumesc pentru intelegere si sugestii (OCD-ul meu imi da de furca :p ), referitor la semne. :))) Cat despre urmarea pasiunii...te felicit! Acum, la o varsta "frumoasa" am auzit si eu de la mama ca ar suna bine sa fac psihologia; 16 ani in plus nu-s multi, ce daca revin la...studentie? ;) :)
RăspundețiȘtergereLa facultate spuneau ca ar fi mai potriviti pentru psihologie studentii mai 'copti'. Cred ca iti dai seama de ce...
ȘtergereInteresanta viziunea ta si o respect. In fond stii ce se spune... nu conteaza daca pisica e alba sau neagra, important este sa prinda soareci.
RăspundețiȘtergere