Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

vineri, 28 aprilie 2017

Apusul Catarsisului

Te poti elibera de furie spargand un set de farfurii? S-ar putea sa fiti familiarizati cu ideile sau chiar terapiile care promoveaza practici barbare precum urletul sau distrugerea de bunuri in scop terapeutic, fireste. Insa psihologia stiintifica ridiculizeaza astfel de terapii.




Cred ca multe dintre teoriile lui Freud ar trebui sa tina mai curand de cultura generala psihologica decat de practica terapeutica propriu-zisa. Dar realitatea este ca inca credem in aceste teorii iar Freud a ramas una dintre cele mai renumite personalitati ale secolului trecut si singurul psiholog cunoscut la scara planetara - poate datorita teoriilor sale dezlanate. Chiar si astazi se incurajeaza in terapii si se promoveaza in programele de formare aceasta "emotivitate sistematizata" sugerandu-se chiar ca in absenta ei, vindecarea nu poate sa apara.

Cred ca teoria aceasta este la fel de barbara precum aceea care spune ca trebuie sa te intoxici mai intai cu nicotina, pentru ca sa te poti lasa de tigari. Cred ca mai sunt si azi medici care iti recomanda sa fumezi pana ti se face rau, asa cum exista si terapeuti ce incurajeaza exprimarea celor mai urate trairi emotionale ca parte esentiala si necesara in procesul terapeutic.

Numai ca in ultima vreme apar tot mai des opinii contrare acestei idei, slava domnului, nu-i asa, mai ales ca nu ne dorim sa transformam practica terpeutica in mai stiu eu ce antrenament de box. Eu personal, nu am o personalitate dramatica si gasesc ca nu mi se potriveste acest cadru terapeutic in care apar "picanterii terapeutice" precum lovirea unei perne, tipatul in padure sau distrugerea de bunuri, in scop terapeutic, fireste, adica pentru eliberarea de furie. De altfel m-am indoit intotdeauna ca te poti elibera de furie tocmai imbratisand-o!

In lucrarea "50 de mituri ale Psihologiei", cei trei autori, toti profesori universitari de psihologie, scot in evidenta ridicolul credintei in catharsis, de care se face vinovat, cine altul decat Sigmund Freud. S-a acumulat suficienta experienta psihologica pentru a putea concluziona ca nu foloseste la nimic incurajarea exprimarii violente si agresive a frustrarilor si nu ne ramane decat sa regretam anii intunecati in care am tot distrus chestii si am tot spart farfurii, in speranta ca ne vom elibera de furie.

Abordarea fizicista a "maestrului" Freud, prin intermediul careia, daca un vas se afla sub presiune, nu poate decat sa explodeze, daca nu cumva "avem inspiratia" sa ridicam capacul, este saraca si naiva, desigur. Ea a "iluminat" o multime de terapii la fel de naive si penibile. Iata doar cateva exemple:

  • loveste o perna
  • deschide fereastra si striga: "Sunt nervos ca naiba si nu voi mai suporta asa ceva!"
  • cumpara-ti o jucarie pe care o poti strange si tranti
  • strange un prosop, rasuceste-l cat poti tu de tare
  • fa-ti un manechin cu chipul persoanei pe care o urasti si loveste-l cu o bata de baseball




Desigur, nu am sa impiedic niciodata un client care plange sau are alte manifestari emotionale, cu conditia sa nu se atinga de obiectele de inventar, iar daca cineva se atinge de laptopul meu pentru a-si descarca furia ar fi bine sa se mai gandeasca o data. Potrivit unor studii, ne putem canaliza furia daca ne propunem acest lucru, astfel incat sa limitam manifestarile agresive, consecintele nefiind "acumularea frustrarilor", potrivit credintelor raspandite in psihologia populara, ci mai curand limitarea nivelului de cortisol (hormon al stresului).

Fireste, exprimarea furiei prin agresivitate sau a tristetii prin plans, reprezinta "calea usoara" de rezolvare a problemei. Mai bine spus de ameliorare temporara. Oricine se simte mai bine dupa ce a plans putin si oricine se simte eliberat dupa ce a spart niste farfurii - nu iti trebuie multa carte si multa experienta psihologica pentru a observa asta. Exista beneficii evidente pe termen scurt. Dar hei, si toate drogurile au beneficii evidente pe termen scurt! Faptul ca exista aceste beneficii nu ar trebui sa ne induca in eroare.

Pe termen lung insa se observa ca de fapt agresivitatea noastra nu scade, dimpotriva. Datorita faptului ca obtinem usoare ameliorari ca urmare a faptului ca ne-am plans cuiva sau ne-am exprimat furia, devenim dependenti de aceste modalitati de a face fata stresului, iar frustrarile - adica  problemele sau elementele declansatoare ale acestor manifestari, raman nerezolvate. S-ar parea ca strategiile bazate pe catharsis (urla, sparge, rupe, indoaie, etc) sunt eficiente doar cand sunt insotite de strategii focalizate pe problema - cu alte cuvinte, sunt inutile si pot lipsi.

Ceea ce promovez eu in terapia pe care o practic este capacitatea unui client de a-si alege emotiile si atitudinea mentala fata de problemele cu care se confrunta. Nu prea iau in serios aceste strategii superficiale de a face fata stresului "prin descarcare" - imi  par desuete si ridicole pe alocuri. Cand ne ocupam de exprimarea furiei, ignorand literalmente problemele reale nu trebuie sa ne mire faptul ca nu ajungem nicaieri si devenim dependenti de agresivitatea noastra.

Principiul promovat de terapiile bazate pe catharsis este acela ca exprimarea emotionala bruta trebuie sa se faca intr-un mediu organizat, in conditii de siguranta, iar pierderile sa fie minime - caci daca ne-am exprima furia prin razbunari, spre exemplu, ar fi mult mai rau. Dar adevarul este ca aceste terapii ridica foarte mult nivelul de stres, in loc sa il amelioreze, ne antreneaza si ne fac dependenti de agresivitate ca mijloc de a rezolva probleme, in timp ce competentele reale de rezolvare a problemelor au de suferit, din moment ce nici macar nu ne preocupa.








(1) Imaginea Anger, de Madstreetz, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Rime, B. (2007), Comunicarea Sociala a Emotiilor, editura Trei, Bucuresti.

(3) Scott, O.L. (2009) 50 Great Myths of Popular Psychology, Wiley-Blackwell Publishing

(4) Psihopedia, (acc. Apr. 28, 20017), Pretul Tacerii, website: Psihopedia

(5) Floru, R., (1974), Stresul Psihic, editura Enciclopedica Romana



Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu