Cateva kilograme in plus, sunt ca o... cazemata. Dar este o cazemata prin care ne protejam... suferinta. Pe termen scurt, ne-am intarit. Pe termen lung insa, ne-am vulnerabilizat.
A sosit primavara, ne miscam mai mult, avem proiecte si aspiratii personale, iar aspectul fizic are rolul sau in aceasta ecuatie, fiindca, vrem - nu vrem, traim intr-o societate cu valori superficiale, pentru care aspectul fizic inseamna foarte mult. Dar poate ca aspectul fizic poate sa spuna multe si despre interiorul nostru.
Spre exemplu, poate sa spuna ceva despre stilul de viata pe care l-am adoptat: cat de bine ne hranim, cum ne odihnim si cat de activi suntem din punct de vedere fizic. De asemenea, poate sa spuna ceva si despre sanatatea noastra emotionala, caci orice tulburare emotionala se reflecta in felul cum aratam.
Eu fac un "curs", in primele sedinte ale terapiei, cu fiecare dintre clientii mei pentru a-i ajuta sa inteleaga aceasta intre-patrundere care exista intre gandire, emotii, reactii fiziologice si comportament, in care acord o deosebita importanta strategiilor pe care le adopta fiecare persoana pentru gestionarea stresului.
Din pacate, mancatul excesiv reprezinta o astfel de strategie de gestionare a stresului, dintre cele "focalizate pe emotie", numite in mediul terapeutic si "distrageri". E trist ca oamenii mananca, beau, fac sex, se joaca sau adopta tot felul activitati compulsive, ori dependente jenante (majoritatea sunt de nivel clinic, inclusiv dependenta de pacanele), pentru a gestiona starile lor emotionale, tristetea, furia, anxietatea, gelozia sau invidia -- suferinta, mai bine spus.
Se spune ca vointa este "cheia succesului", dar, dupa cum stiti, trasatura cea mai importanta a persoanelor cu vointa puternica este ca... nu ajung in situatii in care trebuie sa isi foloseasca vointa. Altfel spus, evita sa ajunga in astfel de situatii. In concluzie, daca mancam pentru a gestiona suferinta, atunci, fireste ca trebuie sa vedem de unde vine aceasta suferinta - ce o cauzeaza?
Nu, nu este suficient sa ne punem vointa la treaba - asa cum ne dau de inteles terapiile cognitiv - comportamentale, in mare voga la ora actuala. Chiar si daca reusim sa ne mobilizam vointa si sa realizam ce ne-am propus (mai putine kilograme), e posibil sa ne gasim un alt "analgezic", cel putin la fel de nociv precum alimentatia excesiva.
Abordarea "inginereasca" a terapiilor cognitiv-comportamentale face abstractie de personalitatea noastra si de adevaratele probleme cu care ne confruntam si tocmai de aceea este o abordare saraca si naiva. Adevaratele probleme nu se afla insa nici in sala de jocuri si nici in frigider. Se afla mai curand in tendinta de a ne anestezia durerea, (benefica pe termen scurt, dezastruoasa pe termen lung), contrar la ce ce ar trebui sa facem cu adevarat - sa ne intrebam de unde vine tot acest stres care alimenteaza dependentele noastre?
Iata genul de masuri terapeutice pe care le-ar avea in vedere un terapeut cognitiv comportamental:
- Nu mai mancati in fata televizorului, pentru ca televizorul iti distrage atentia si deci limiteaza capacitatea noastra de auto-control
- Pregatiti mancarea si mergeti intr-o alta camera pentru a o consuma, apoi asteptati cateva minute oferind creierului timp sa inregistreze senzatia de satietate
- Fotografiati portiile de mancare, pentru ca in acest fel sa existe o inregistrare elocventa si minutioasa a tot ceea ce alcatuieste alimentatia voastra.
- Fotografiati-va pe voi insiva in fiecare zi, pentru a avea o imagine concreta a evolutiei felului cum aratati si in functie de asta, sa luati anumite masuri de stil de viata
- Vizualizati felul in care doriti sa aratati, pentru a va mobiliza resursele subconstientului si a pune in fapt acest ideal personal, eliberandu-va motivatia
Cred ca in unele situatii, aceasta abordare inginereasca poate da rezultate foarte bune. Civilizatia presupune de fapt o crestere a controlului constient asupra comportamentului nostru, a analizei si a deciziei constiente, care faciliteaza procesele voluntare. Ce facem insa cand suferinta noastra este atat de mare incat nu reusim nici macar sa realizam aceasta inginerie comportamentala?
De regula in astfel de situatii descoperim faptul ca "distragerile" nu folosesc la absolut nimic, dimpotriva, pe termen lung ele nu fac decat sa ne inmulteasca problemele - nu doar ca suntem foarte stresati, nu doar ca suferim foarte mult, dar acum trebuie sa si luptam cu efectele secundare - cu toate aceste kilograme in plus, cu toate aceste datorii cauzate de jocul la pacanele, si toate aceste scandaluri pe care le avem cu persoanele dragi, care ar vrea sa ne ajute, dar nu stiu cum.
Aici intra in scena terapiile mai profunde - in cazul cel mai fericit, as spune eu, moment in care aflam ca exista si alte modalitati de a gestiona suferinta, in afara de mancare, bautura, sex, jocul la pacanele sau jocul de-a Justin Bieber, etc. In afara de "distrageri", mai exista deci si strategiile focalizate pe problema: cand incercam sa schimbam situatia care ne cauzeaza suferinta.
Si daca asta nu este posibil, desigur ca exista si strategiile focalizate pe gandire, in care invatam sa acceptam situatia asa cum este ea sau sa ne bucuram de viata, schimbandu-ne atitudinea fata de aceasta. Pentru mine, dupa cum observati, "trucurile" nu prea stau in picioare fiindca ele nu pot sa rezolve probleme care de regula se afla oriunde altundeva decat in frigider.
(1) Imaginea The Prison, de Felipe Morin, via Flikr, sub licenta
CC BY-NC-ND 2.0
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu