Balena Albastra... cel mai mare dintre mamifere, ar putea simboliza nevoia de semnificatie personala in conditiile in care simti ca esti nimeni pentru toata lumea. Marturia emotionanta a unei adolescente.
Balena Albastra chiar reprezinta o oportunitate. In limba chineza, exista un semn (hieroglifa chinezeasca) care simbolizeaza doua lucruri cu intelesuri destul de diferite: atat "criza" cat si "oportunitate". Cu alte cuvinte, pentru marele popor chinez, devine dificila aceasta distinctie intre o criza, un pericol si o oportunitate, ele fiind oarecum legate, prin natura lucrurilor.
In cele ce urmeaza am sa va reproduc scrisoarea unei fetite de doar 14 ani. Vulnerabilitatea si dramatismul care incarca aceasta marturie te duc cu gandul la faptul ca, pentru unii dintre adolescentii care gasesc aceasta "Solutie", numita Balena Albastra, jocul infam al mortii chiar reprezinta o oportunitate. Dar poate ca este o oportunitate si pentru noi, sa intelegem ca nu e vorba doar despre "o generatie pierduta", lipsita de repere si crescuta la voia intamplarii, si ca avem si noi un rol in asta.
...cand eram mica mama m-a lasat la bunicii materni(de la 2 ani).Am crescut fara tata si mama.Pe tata il vedeam o data la cateva saptamani, iar pe mama o data la cateva luni.Am avut o copilarie frumoasa desi cateodata le simteam lipsa.Rareori cand mama venea acasa la bunicii mei sa ne vada sau pentru bani se purta normal, de parca nu s-ar fi intamplat nimic.Era zambitoare si in loc sa vorbeasca cu noi statea pe telefon. Tata era cam la fel, doar ca cu el puteam vorbi mai usor. Cand aveam 4 ani au divortat pe motiv ca tata a batut-o deoarece l-a inselat. La bunicii paterni sta fratele meu mai mare cu anumite probleme mintale,iar eu si fratele meu mai mic la cei materni(amandoi avand ADHD). Nu dupa mult timp de la divort mama s-a recasatorit cu un tigan si are un copil cu autism(fratele meu vitreg).De mica,deoarece am avut ADHD paream nebuna, aveam accese de furie si nu puteam sta in loc o clipa.Toti copiii isi bateau joc de mine si ma ignorau, ma credeau un esec.Ajung la scoala si acolo situatia se inrautateste. Porecla:Moartea.
Cand mergeam pe hol toti fugeau de mine si ma barfeau.A fost dureros.Nu am stat vreodata intr-un grup.In clasa a 4-a, dupa multi ani de tratament m-am schimbat complet.Parca eram o alta persoana. Dupa atatea lacrimi si excluderea celorlalti am ajuns sa ma distantez, sa ma trezesc la realitate.Am incercat sa ma schimb, sa fiu acceptata.N-am reusit. Dupa 2 ani am devenit ciudata clasei.Eram cea mai linistita din clasa, nu ma puteai compara cu cea care eram in trecut.Am ajuns introvertita, sa ma feresc de ochii lumii.Nu stiam sa incep o conversatie sau sa ma bag intr-o discutie.Stateam retrasa in banca mea uitandu-ma in gol, fara un prieten, o persoana care sa ma inteleaga sau sa discut.Situatia a ramas aceeasi si in prezent.Mama mea vine acum de luni pana vineri la noi sa-mi duca fratele vitreg la o gradinita speciala pentru copii cu probleme care nu-l va ajuta cu nimic.E mai preocupata de noua ei familie decat de noi.Eu nu o vad deoarece pleaca la 12:00.
Tatal meu are accese de furie si nu e prea preocupat de noi. Poate e doar in imaginatia mea.Cand eram mai mica dadea in mine din motive neansemnate. Ultima oara a fost acum. 2 ani cand ma jucam cu puii de gaina si crezand ca i-am imprastiat mi-a dat un pumn in spate, m-a scos in curte de par si a inceput sa dea in mine.
Acum un an i-am spus adevarul crud mamei mele(acela ca nu si-a facut datoria de mama si acum e pedepsita de Dumnezeu pentru faptele ei cu aceaata viata)si m-a prins de fata.Mi-a dat sangele si pe urma m-a blestemat.La furie am incercat sa imi tai venele dar n-am avut curaj,asa ca doar m-am automutilat pe brat.
Bunicii mei sunt singurii care imi sunt alaturi,desi mai exagereaza si ei cateodata. Bunicul meu se cearta des,e distant,negativist, orice refuz il ia precum o jignire si vorbeste des despre plecarea mea la tatal meu.Il inteleg,la varsta lui e normal sa se poarte astfel avand in vedere faptul ca sunt o povara. Dar poate face totul spre binele meu, inca n-am reusit sa inteleg. Acum o luna am avut paduchi luati de la o colega.Am scapat de ei in cateva zile si la o saptamana sau doua de atunci, chiar de 1 Martie am fost in casa bunicilor paterni.De pe usa iese bunicul meu(patern)pe care il vad si eu de 2-3 ori pe an si zice furios catre tatal meu uitandu-se cu scarba la mine: "Iesi afara! De ce ai adus paduchioasa asta aici? Scoate-o afara, iesi!" Am plecat.O zi mai tarziu, seara, iar m-am automutilat. Am vorbit cu psihologul scolii dupa ce s-a aflat si am promis ca nu mai fac. Astazi merg iar la casa bunicilor mei paterni pentru a primi bani de la tatal meu.La inceput mi-a fost frica sa intru in casa.Dar am facut-o si cand am intrat in bucatarie il vad pe scaun pe el....Il salut,si el pe mine si apoi se ridica intreband: "Ai venit sa iti ceri scuze?"
"Cere-ti scuze si te las sa stai."
Eu ii zic "Nu am de ce sa-mi cer scuze".
El: "Nu ai? Nu ti-e rusine sa vii aici dupa ce ai facut ultima oara?"
Eu: "Ce am facut?"
El "Ti-ai fluturat parul ala cu paduchi in fata mea si i-ai imprastiat prin casa."
Eu: "Ti-am zis ca nu mai aveam..."
El: "Cere-ti scuze sau dispari".
Eu: "Nu vreau."
In acel moment se ridica la mine si se apropie incercand sa ma loveasca, astfel gonindu-ma iar.Cand am ajuns acasa nu am zis nimic.Acum,dupa ce mi-am amintit de cele intamplate iar am facut-o.Stiu ca nu era bine si trebuia sa las lama jos,eram constienta de ceea ce fac,dar am continuat. Vroiam doar sa uit de durerea sufleteasca.
Nu pot vorbi cu nimeni sa spun ce simt si imi fac rau mie insami, dupa spusele colegilor sunt doar o ciudata prea tacuta care nu stie sa se imbrace.Parintii mei se poarta normal cu noi si ne zambesc,dar la furie tot eu ajung sa fiu pusa drept vinovata de catre ei. Nu vreau sa mor, stiu ca viata e tot ce am si trebuie traita.
Stiu ca trebuie sa imi fac un viitor si sa las trecutul in urma.Stiu ca sunt altii intr-o situatie mult mai complicata ca a mea.Dar uneori simt ca existanta mea a adus mai multe dezavantaje celor din jur. Vreau sa rezolv ceva, am avut nenumarate discutii cu membrii familiei pe aceasta tema si a continuat.Am fost la psiholog si am fost ajutata putin,dar imi trebuie doar liniste.Ce as putea face?
Apasatoare si socanta aceasta poveste, nu-i asa? Imaginati-va numai cat de greu este pentru un copil care vede viata in acest fel sa gaseasca o cale in conditiile in care pare ca toti oamenii din jur au luat-o razna! Din pacate, nu sunt putini copiii care traiesc in acest fel. Poate ca fiecare dintre noi cunoaste cativa copii ai caror parinti sunt plecati din tara, ori au mari probleme de comunicare. Si tot din pacate, este foarte usor pentru astfel de copii sa se simta ghinionisti si alienati si sa caute solutii precum Balena Albastra.
Balenta Albastra... cel mai mare dintre animale, ar putea reprezenta nevoia de semnificatie personala a acestor copii, pentru care este greu sa gaseasca un sens in conditiile in care sursele de stres din viata lor abunda, iar sursele de stabilitate sunt inexistente. Este pacat cand adultii, care ar trebui sa le transmita aceasta stabilitate, fie lipsesc, fie ar fi mai bine sa lipseasca pentru ca zbuciumul lor interior nu ii ajuta cu nimic pe cei mici.
Eu refuz sa cred ca toti copiii sunt expusi acestui flagel. Nu este cazul de asa ceva. Dar sunt foarte expusi copiii care se afla in situatii precum cea descrisa mai sus. Adevarul este ca parintii care nu stiu sa construiasca relatii autentice cu cei mici, care se eschiveaza cand e vorba despre a-si indeplini rolul parental, sau reactioneaza violent cand li se reproseaza asta, care considera ca un copil trebuie sa fie imbracat, hranit si cam atat, reprezinta Flagelul Principal din viata copiilor.
P. Budeikin, creatorul acestui joc, declara sarcastic ca victimele Balenei Albastre mor fericite, pentru ca primesc in cadrul acestui joc ceea ce nu pot avea in viata reala: caldura, intelegere comunicare. O sa va suparati pe mine, dar exista un sambure de adevar in asta. Se vorbeste in psihologia adleriana de cei 4C (Conectare - Curaj - a Conta - a fi Capabil) - nevoile fiecaruia dintre copii. Este foarte usor sa ajungi la Balena Albastra cand simti ca esti al nimanui, ca esti nimeni pentru toata lumea si cand nimeni nu te incurajeaza sa dai piept cu provocarile reale ale vietii.
Balenta Albastra... cel mai mare dintre animale, ar putea reprezenta nevoia de semnificatie personala a acestor copii, pentru care este greu sa gaseasca un sens in conditiile in care sursele de stres din viata lor abunda, iar sursele de stabilitate sunt inexistente. Este pacat cand adultii, care ar trebui sa le transmita aceasta stabilitate, fie lipsesc, fie ar fi mai bine sa lipseasca pentru ca zbuciumul lor interior nu ii ajuta cu nimic pe cei mici.
Eu refuz sa cred ca toti copiii sunt expusi acestui flagel. Nu este cazul de asa ceva. Dar sunt foarte expusi copiii care se afla in situatii precum cea descrisa mai sus. Adevarul este ca parintii care nu stiu sa construiasca relatii autentice cu cei mici, care se eschiveaza cand e vorba despre a-si indeplini rolul parental, sau reactioneaza violent cand li se reproseaza asta, care considera ca un copil trebuie sa fie imbracat, hranit si cam atat, reprezinta Flagelul Principal din viata copiilor.
P. Budeikin, creatorul acestui joc, declara sarcastic ca victimele Balenei Albastre mor fericite, pentru ca primesc in cadrul acestui joc ceea ce nu pot avea in viata reala: caldura, intelegere comunicare. O sa va suparati pe mine, dar exista un sambure de adevar in asta. Se vorbeste in psihologia adleriana de cei 4C (Conectare - Curaj - a Conta - a fi Capabil) - nevoile fiecaruia dintre copii. Este foarte usor sa ajungi la Balena Albastra cand simti ca esti al nimanui, ca esti nimeni pentru toata lumea si cand nimeni nu te incurajeaza sa dai piept cu provocarile reale ale vietii.
(1) Imaginea Push to Add Drama, de TNT Dramatic Surprise, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0
O marturie terifianta, relatare a succesiunilor de suferinte survenite ca urmare a imbecilitatii parintilor, bunicilor,reprezentanti ai societatii dezintegrate moral, ca structura esentiala pentru individ, esafod al dezvoltarii, girul valorilor umane.Se poate reconstitui mental viata si atitudinea fata de viata a parintilor;exista un mod de a trai viata ce transforma ritmul, pulsatia cotidiana in idile banale, intr-o rutina provinciala, ontologic -confortabila; este o descompunere a constiintei de valoare a vietii, continut inferior, golit chiar de esenta existentei umane. Inertia evolutiei calitative ajunge aici prin manifestari incoerente, fara nici o urma de efervescenta, de vitalitate creatoare. Este o viata pur vegetativa, fara vreun ideal, chiar de- ar fi unul monstruos. Nu este nici macar involutie, este mai degraba caricatura ideii de "a fi "!Aceasta viata nu are niciun rol ideologic, nu isi da seama, nu se pune intr-o ipostaza, nu -si atribuie valente ale dezvoltarii, nu afirma si nu infirma, nu cere si nu ofera nimic; nu este nici langoare, nici resemnare. Chiar si in aceasta falsa, interminabila tranzitie romaneasca o forma de viata legitima exclude orice repulsie inutila, gratuita, dimpotriva va stimula mutatia axiologica, adica o dinamica a esentei, a sensului. Chiar si o existenta pur onirica pune in miscare ceva, ierarhizeaza, valorifica. A trai viata superficial echivaleaza cu devalorizarea omului in oceanul posibilitatilor. A priva un copil de aceste posibilitati este impardonabil, frustrarile de tot soiul nu pot fi o scuza!
RăspundețiȘtergereDa, si acesti parinti se vor multumi sa ii descopere un diagnostic copilului, cum ar fi ADHD, sau tulburare de personalitate de tip borderline. Mi-e teama ca nu vor afla niciodata ca si ei au o contributie la asta si daca, intamplator, le va spune cineva, cred ca vor prefera sa ignore. Nu este usor sa privesti adevarul in fata.
Ștergere