Memoria Veacurilor

În mintea ta deții o făbricuță care aduce în această lume produse, de un fel sau altul. Calitatea acestor produse depinde de calitatea resurselor pe care le folosești: Unii folosesc resentimentele și neîmplinirile personale, în timp ce alții folosesc recunoștința, pentru a genera astfel de produse. Povestea unui polonez, în România.

☆ ☆ ☆

Scriam într-un articol precedent despre Traumele Alese și Terorism. Spuneam acolo că ele reprezintă procesul psihologic prin intermediul căruia nepoții și strănepoții victimelor au tendința să-și ia revanșa împotriva nepoților și strănepoților abuzatorilor, cu toate că primii nu au suferit niciodată acele abuzuri, iar ceilalți nu poartă responsabilitatea faptelor strămoșilor.

Și fiindcă există această propensiune de a-ți răzbuna strămoșii, există și actele teroriste. Teroriștii acționează ca și când abuzurile despre care vorbeam mai sus s-ar fi întâmplat săptămâna trecută, deși vorbim despre evenimente care au avut loc în urmă cu zeci de ani, iar în anumite situații, sute de ani.

Dar nu este singurul element care mă determină să observ că unele națiuni par să stea mult, mult mai bine cu memoria decât noi, românii. Și nu știu dacă ăsta este un lucru bun. Am sentimentul că, cel puțin unele dintre lucrurile întâmplate în urmă cu zeci și sute de ani, ar fi mai bine să rămână în cărțile de istorie... și cam atât.

Pare că unii au învățat din istorie niște lecții care nu-i ajută în vreun fel, nici pe ei și nici națiunile cărora le aparțin — cel puțin atunci când observi acțiunile lor dușmănoase sau criminale, îndreptate împotriva celor din jur. E trist atunci când găsim în istorie motive pentru a ne purta mizerabil cu cei care aparțin altei națiuni...

Și găsim numeroase astfel de scuze de a fi mitocani, respingători sau de-a dreptul criminali cu alții. Mă voi întoarce la această idee spre sfârșitul capitolului. Până acolo vreau să vă mărturisesc faptul că ideea acestui articol mi-a venit atunci când am întâlnit pe internet — probabil s-ar fi putut întâmpla și în viața reală — mărturia unui polonez, despre ceea ce știe el despre România, pe care o postez mai jos.

Traducere: Când Germania și Rusia au invadat Polonia, în anul 1939, România și-a deschis granițele și a oferit azil polonezilor. Știu asta pentru că străbunicul meu l-a escortat pe președintele Poloniei către România și i s-a oferit adăpost acolo. Vă mulțumim! Noi încă ne amintim! ❤️

Mie personal îmi place ideea de a avea o relație specială cu Polonia, deși, dacă te gândești bine, strămoșii noștri nu s-au înțeles întotdeauna atât de bine, cum reiese din acest comentariu. Ba chiar au existat lupte directe între polonezi și moldovenii conduși de domnitorul Ștefan cel Mare — bătălia de la Codrii Cosminului, nu-i așa? Ceea ce vreau să sugerez este faptul că găsești în istorie pretext pentru absolut orice...

Un număr în creștere de studii științifice indică o relație semnificativă între gratitudine și fericire. Practica recunoștinței și a generozității sunt importante pentru toți cei care caută fericirea adevărată. A-i învăța pe copii să-și exprime recunoștința, le îmbunătățește acestora capacitatea de a învăța și reduce prevalența problemelor de sănătate mentală, cum ar fi depresia — ResearchGate.net

Și totuși acest tip din Polonia a găsit în istoria Poloniei un motiv pentru a fi recunoscător României! Cred că este remarcabil că s-a întâmplat acest lucru și mai cred că recunoștința în sine este un sentiment pe care nu oricine îl poate nutri, fiind rezervat mai curând persoanelor înzestrate cu o anumită noblețe a spiritului. Pare că unii pur și simplu aleg din istorie motive pentru a fi recunoscători în timp ce alții găsesc motive pentru a aduce nenorocire pe oriunde trec!

De ce se întâmplă așa — probabil că răspunsul ține de personalitate și de ceea ce obișnuiam să numesc făbricuța din creierul omului. Această făbricuță găsește mereu materie primă, resurse și energie pentru a genera acțiuni de un fel sau altul — produse dacă doriți, ale activității acestei făbricuțe. Calitatea morală a acestor produse ține adesea de calitatea resurselor investite — de exemplu lecțiile pe care alegem să le învățam din istorie.

Uneori mă întreb dacă ucrainenii vor rămâne recunoscători pentru suportul pe care l-au primit din partea noastră și a întregului continent — cel puțin noi le-am oferit ocazia! Mă refer la noi, cei care admiră curajul Ucrainei, nu la conaționalii noștri care au, așa cum am observat, un milion de motive pentru a detesta acest popor greu încercat. Nu în ultimul rând, oare nu am ratat ocazia de a fi recunoscători Franței pentru că președintele Macron ne-a oferit garanții de securitate atunci când americanii păreau că bat în retragere?

Martin Seligman, un pionier al Psihologiei Pozitive, a dezvoltat exercițiul numit Trei Lucruri Bune, cunoscut și sub numele Ce a Mers Bine — pentru a cultiva gratitudinea și a crește nivelul de fericire. Exercițiul presupune să scrii 3 evenimente pozitive care au avut loc pe parcursul zilei și motivele pentru care s-au întâmplat acestea, în scopul de a ne focaliza pe experiențele pozitive, în locul celor negative.

Un alt exercițiu interesant, numit Vizita de Gratitudine, presupune să scriem o scrisoare plină de recunoștință pentru cineva care a avut un impact pozitiv asupra vieții tale, influențându-te în bine, și să predai această scrisoare, în persoană — scrisoarea poate fi citită cu voce tare de către autor, la predare. Se pot chiar organiza evenimente în grupurile de consiliere psihologică, prin care invităm persoanele respective și le facem cunoscută contribuția pozitivă, în fața tuturor.

În aceeași ordine de idei, naționaliștii maghiari, despre care am scris pe larg în articolul Trauma Maghiară, au învățat din istoria lor o lecție destul de tristă — faptul că imperiul lor a fost sfâșiat într-o mulțime de bucățele care azi alcătuiesc alte țări. Probabil că și din această cauză — dacă nu cumva numai din această cauză, maghiarii cumpără gazul criminalului Putin, sponsorizându-i astfel acțiunile teroriste în Ucraina, în timp ce ne acuză pe noi că înarmăm Ucraina și nu ne dorim pacea!

Cum spuneam, este fascinant ce alege fiecare să învețe din istorie, mai ales că istoria ne oferă un număr inestimabil de lecții, dintre care unele te fac să ai un comportament uman, de într-ajutorare, căldură și generozitate, în timp ce altele te fac să te comporți cu răceala unei pietre. Și în final, dacă folosești istoria pentru a găsi pretexte de a te comporta mizerabil cu cei din jur, consider că ai o problemă pentru care merită să te adresezi unui psiholog bun.