Mind, People & Lifestyle





Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

duminică, 16 aprilie 2017

Mantuirea Triburilor

Romanii, traiesc paca la extreme. Unii se auto-proclama drept victime ale fatalitatii, in timp ce altii incearca sa se convinga pe ei insisi ca sunt urmasii dacilor, un popor viteaz si darz, mandru ca soarele de pe cer.




Cred ca ati observat ca avem o mare nevoie de repere existentiale in conditiile in care primim lovituri in stima de sine in fiecare zi. Romanismul se afla intr-o criza vizibila, de ce sa n-o recunoastem, iar o mare parte a problemei isi are sursele in atitudinea de auto-denigrare pe care noi romanii o adoptam, acasa, dar si peste hotare.

In timp ce strainii au interesul de a-si alimenta propria stima de sine, prin "comparatii in jos", adica comparandu-se cu neamuri ale lumii care nu au atins nivelul de civilizatie de care se bucura ei, obiceiul romanilor de  a se plange de orice este romanesc sau legat de Romania, nu face decat sa slabeasca identitatea nationala romaneasca.

Pe de alta parte, a aparut o reactie, sau o miscare, daca doriti sa o numiti asa, inversa, de cultivare a indentitatii nationale, prin care se urmareste cresterea artificiala a stimei de sine a neamului, prin intermediul apelului la istorie, la originile geto-dacice ale poporului roman, ca si cand cineva ar vrea sa stearga cu buretele 2000 de ani in care s-a desfasurat o perioada a istoriei ce parca nu ne ofera suficiente motive de mandrie nationala.

Asa au aparut toate aceste discutii despre daci, despre lupul dacic, despre Zamolxe si despre zamolxianism, despre Burebista si despre orice s-a petrecut cu suficient timp in urma asa incat sa lase loc de orice interpretari (idealiste) si orice inventii fantasmagorice. Se spera, pe aceasta cale, asa cum spuneam, o crestere a stimei de sine si a trairii nationale, ca si cand asta ar fi solutia pentru rezolvarea problemelor Romaniei.

Mai mult decat atat, acest "nou curent" al nationalismului romanesc, care imbina in mod convenabil fragmente de adevar cu imagini idealizate despre trecutul nostru, ajunge sa lanseze ipoteze ridicole - intotdeauna cate un roman se afla in umbra fiecarei mari descoperiri stiintifice sau tehnologice, explicand faptul ca numai impotrivirea nedreapta si miseleasca a altor neamuri ne impiedica pe noi sa avansam ca natiune.

V-am prezentat aceste tendinte diametral opuse pentru a scoate in evidenta ridicolul ambelor. Una cultiva victimizarea si, fireste, nu are unde sa ne duca nici pe plan individual si nici ca natiune. Cealalta cultiva o mandrie nationala exagerata, bazata pe legende si imaginatie, dar vecina cu psihoza, putand sa dezvolte o auto-suficienta inutila si periculoasa.




Asa cum o atitudine de victima este patologica si invalidanta, generand efecte pe masura in ce priveste felul de a se raporta la noi al celorlalti, o atitudine "prea semeata", sustinuta de o ideatie paranoida, poate starni aversiune si dispret din partea celorlalti. Cat de greu poate fi sa gasim "intervalul de normalitate", care se afla de fapt intre cele doua extreme?

Pe mine, personal, ma intristeaza tendinta unora de a se plange tot timpul cu privire la tot ce se intampla in Romania si este si mai trist atunci cand acelasi discurs este prezentat si strainilor - cei care, fara a-i suspecta de intentii criminale, au tendinta de a dispretui persoane care nu stiu sa se puna in valoare in alt mod decat prin auto- denigrare si auto-compatimire.

Iar daca auto-compatimirea este o atitudine care ma intristeaza, pot spune ca ma enerveaza sa descopar tendintele nationaliste excesive, precum cele despre care vorbeam mai sus, bazate pe legende geto-dacice, contrafacute. Imaginati-va ca am putea deveni si noi la fel de "ultras" precum suporterii maghiari care au devastat Bucurestiul, anul trecut, cu o furie inexplicabila, care nu isi are locul in acest secol.

Cat de greu poate fi sa ramanem intr-o pozitie de echilibru, in care nici nu ne plangem de mila si nici nu ne consideram buricul pamantului? Logica interactiunilor sociale este aceea a cooperarii si a egalitatii intre parti, iar in absenta acesteia riscam sa alunecam in ridicol si cred ca ambele tendinte despre care am vorbit in acest articol exceleaza la acest capitol, desi pe cai diferite.

Tu esti O.K.. Eu sunt O.K..

Mesajul meu este simplu: nu va mai credeti buricul pamantului dar nici nu va mai plangeti de mila. Mi-e greu sa cred ca vreuna dintre aceste doua atitudini va va aduce respectul si afirmarea identitatii nationale. Trebuie sa invatam sa respectam fara a idolatriza civilizatia occidentala si pe de alta parte, trebuie sa invatam sa ne punem in valoare ca natiune, dar fara a cladi mituri umflate cu pompa.








(1) Imaginea Decebalus Rex, de Milestone Rides, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Adevarul despre Daci, (acc. Apr. 16, 2017), website: Adevarul despre Daci



Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com


Show comments
Hide comments

2 comentarii: