Suferinta Psihica & Instinctul de Conservare

Preocuparea omului de a-si conserva resursele (fizice, materiale, de timp, etc) pare evidenta. Ea are la baza Principiul Universal al Minimului Efort sau Instictul de Conservare. Totusi, chiar din dorinta de a conserva resurse, ajungem sa pierdem cele mai multe resurse. Ce ar trebui schimbat?  

o o o

Multe probleme ni se trag de la lene, incepand de la problemele de sanatate sau cele financiare. In mod interesant, pana si problemele in relatii ni se trag in buna masura, tot de la lene. Daca ar fi sa numesc aceasta lene intr-un limbaj mai sofisticat, probabil ca i-as spune "instinct de conservare". Spre exemplu, in cuplu, instinctul de conservare se manifesta prin aceea ca refuzam sa schimbam / sa imbunatatim  / sa facem eforturi pentru ca lucrurile sa mearga.

Stiti acel citat al lui Einstein: nebunia este sa faci ceea ce nu a functionat niciodata, asteptandu-te la rezultate diferite. Pai de ce ar face cineva acelasi lucru, daca stie ca nu a functionat niciodata? O ipoteza ar fi aceea ca, poate, isi imagineaza ca, intr-un final, va fi acumulat acea "masa critica" iar schimbarea se va produce pentru a obtine, in sfarsit, implinirea idealului sau. Si probabil ca, in unele situatii, lucrurile chiar se intampla asa.

Spre exemplu am avut la un moment dat o colega de facultate, in tineretea mea, care era foarte ambitioasa in felul ei. Imi amintesc ca facea dezacorduri gramaticale, dar hei, nu era prim ministru deci trecem cu vederea. Ceea ce ma fascina la ea era faptul ca mergea in fiecare an la Bucuresti sa dea un examen pe care nu il lua niciodata. Terminase deja o alta facultate si mergea sa dea examenul pentru (hai sa zicem asa) titularizare. Parea ca nimic nu o poate opri din aceasta "traditie personala".

Cred ca nu a luat examenul nici in ziua de azi, desi, daca te gandesti, nu era chiar exclus sa il ia intr-o buna zi. Poate atunci cand avea sa schimbe ceva in modul cum se pregatea pentru acel examen.  De fapt, este destul de greu uneori sa iti dai seama cat de realiste sunt scopurile tale. In cazul de fata, poate ca era mai realist pentru ea sa inceteze cu obiceiul aceasta care o costa destul de mult (nu doar transportul ci si anumite taxe de examen, cam piperate).

Evident, nimeni nu te poate opri sa iti doresti anumite lucruri pentru viata ta. Dar oare este suficient sa tanjesti la acestea, si atat? Evident e vorba despre lipsa de timp, poate si de putina lene in ce priveste acele eforturi care se cer facute pentru a pregati examenul. Dar adevarata lene mi se pare ca se afla la un cu totul alt nivel. In exemplul dat mai sus, legat de colega respectiva, adevarata lene cred ca se afla nu in modul cum pregatea examenul ci mai curand in modul cum punea problema.

Ce vreau sa spun cu asta? Ea credea ca, "secretul succesului este sa persisti". OK, mesajul e scris pe toate gardurile, il vezi in pauzele de publicitate si, uneori, se dovedeste a fi adevarat. Persistenta este buna pentru cel putin cateva motive: 

• a 2-a oara sunt toate sanse sa nu repeti anumite greseli, ca urmare a experietei acumulate. 

• a 2-a sau a 3-a oara vei avea si mai putine emotii, ca urmare a procesului de desensibilizare, lucru care te va ajuta sa pui in valoare ceea ce stii. 

• a 2-a oara s-ar putea sa ai deja formate relatii cu examinatorii, ceea ce, de multe ori poate sa se dovedeasca o chestie decisiva

• a 2-a oara, daca ai mentinut atitudinea potrivita si te-ai perfectionat, poti sa folosesti ceea ce ai continuat sa acumulezi si nu ai stiut de prima data

• ai avut timp poate sa descoperi lucruri care te ajuta intr-un examen (de exemplu tehnica "Superlearning"), cum ar fi cele gasite pe Psihopedia sau cele pe care ti le-au impartasit idolii de pe youtube, etc. 

Beneficiile persistentei sunt clare, numeroase si reale. Dar este oare posibil ca persistenta de care dam dovada uneori sa fie un rezultat al lenei, sau, mai frumos spus, al instinctului de conservare? Ce anume conservam in acest caz? Pai ne conservam tocmai convingerile. Pare ca suntem mult mai dispusi sa ne schimbam look-ul, hainele sau mobila decat convingerile personale. Multi oameni au impresia ca daca isi schimba convingerile, probabil ca se va prabusi pamantul in neant, sau cam asa ceva.

De fapt, nu doar ca nu vine apocalipsa dar se poate demonstra usor ca, multe schimbari de convingeri vor avea drept rezultat o imbunatatire a calitatii vietii si, mai ales, se poate trai destul de usor cu convingerile altora - din moment ce au supravietuit mai multi ani, de ce n-ai supravietui si tu pe baza acelorasi convingeri? Este oarecum dubioasa aceasta incapatanare cu care tinem de convingerile noastre, mai ales ca multe dintre ele se bazeaza pe experiente unice, care au avut loc undeva, in copilarie cand, ni s-a intamplat ceva, am facut repede o generalizare si astfel am obtinut o convingere de tip "black & white" de care tinem cu dinti, toata viata.

Iata doar cateva moduri in care se manifesta lenea mentala, sau instinctul de conservare:

• FORMAREA CONVINGERILOR - care are loc in copilarie, in urma unor incidente izolate din care tragem o concluzie prin generalizare. O vizita la un prieten care nu iese bine poate oare sa te aduca la concluzia ca nu este bine sa ai prieteni?

• INTERPRETARE EXPERIENTE - stiti vorba: concluziile apar cand te saturi sa mai gandesti. Iar noi ne saturam repede sa gandim, poate fiindca asta ne consuma resursele.

• REALIZARE PREDICTII - in absenta datelor de care am avea nevoie pentru a realiza predictii avizate, ne multimim sa facem predictii care se bazeaza pe "fler". 

• PRIORITIZARE - felul cum ne stabilim prioritatile se bazeaza rareori pe o viziune pe termen lung, de ansamblu ci mai curand pe ceea ce ne-ar aduce satisfactii imediate.

• LUARE DECIZII - fiindca luam decizii in fiecare moment si, de asemenea, acestea rareori se bazeaza pe analiza lucida. Mai mult, deciziile inconstiente pe care le luam devin decizii pe termen lung fiindca un comportament se transforma in obicei destul de usor. 

Aparent, o mare parte din sistemul nostru de orientare in viata sta sub semnul "instinctului de conservare". De fapt multe din punctele din lista de mai sus pot fi reunite sub conceptul de "intuitie" - probabil cea mai rudimentara forma de gandire care insa poate fi folosita pentru orientare in realitate. Partea proasta este ca, avand intentia sa ne conservam energia nu observam ca, in felul acesta, pierdem mult mai multa energie, timp si alte resurse. Cu alte cuvinte, ar fi mult mai eficient din punct de vedere energetic sa ne schimbam o convingere decat sa o conservam, sa actionam pe baza acesteia, poate ani, poate intreaga viata, si, in final, sa pierdem extrem de multe lucruri.

In exemplul pe care vi l-am oferit mai sus, poate ca ar fi mai eficient din punct de vedere energetic si al resurselor personale, pentru acea colega a mea, sa renunte la examenul respectiv, cel putin pana va avea timp sa il pregateasca temeinic si sa faca ceva util cu banii, timpul si sperantele ei. Dar cum sa accepti ca, poate, nu vei avea timp niciodata sa realizezi un anumit proiect? Cum sa accepti ca intreg planul tau a fost lipsit de realism, inca din prima zi, cand te-ai inscris la examenul de admitere in facultate? 

Nu spun ca acestea sunt niste decizii usor de luat. Dar totusi, persoane precum prietena mea vor continua sa investeasca resurse, timp, bani si sperante in ceva care nu va functiona niciodata... Si asta imi pare oarecum trist. Iar in momentul cand vor fi pregatite sa accepte realitatea, probabil ca vor avea de contemplat si mai multe resurse care au plecat pe apa Sambetei, oricare ar fi aceea...

Citeste si: Efectul de inghet

Uneori, este mai rentabil sa te dai batut decat sa "ai mentatitate de invingator". Fiindca nu este de gluma cu situatiile in care scopurile noastre sunt lipsite de realism. Ele devin niste gauri negre care consuma resurse ca un pradator extraterestru, nu-i asa? Dar poate ca unora le place sa dea cu capul in anumite "locuri de dat cu capul", cine stie? In Psihologie acest fenomen poarta numele de "efect de inghet" sau "auto-manipulare", si am mai scris despre el in acest blog.

(1) Imaginea Lazy, de Perspektive31, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Psihopedia, (acc. 17.12.2019) Efectul de inghet, website: Psihopedia

Continue reading

personalitate

Fatalism si Rezistenta la Nasoleala

Fiecare zi este un test psihologic si in fiecare zi ai o dilema: sa lupti pentru a-ti depasi limitele sau sa te resemnezi si sa astepti ajutorul? Cele 6 surse ale fatalismului, efectele si beneficiile acestui "sport".

Intalnesc, ca si tine, oameni care incearca sa-si depaseasca limitele, sa fie mai buni, sa mai faca o scoala, sa inceapa o afacere, sa faca un copil si asa mai departe. Si pe cat sunt de admirabile astfel de persoane pentru faptul ca au gasit curajul, initiativa si resursele pentru a incepe astfel de proiecte de crestere personala, pe atat de mult sunt de compatimit in momentul in care descoperi la dansele poveri ascunse bine in strafundurile sufletului.

Una dintre aceste poveri este fatalismul - acea teama irationala, inexplicabila si, in buna parte invalidanta, care ne face sa simtim ca totul este in zadar, si daca iti este scris ceva, iti este si "pus in frunte", dupa cum se spune in popor. Iar daca iti este scris, ei bine, nu se mai poate face nimic. Nu te poti lupta cu fatalitatea, nu ar avea rost, si de fapt suntem total lipsiti de protectie impotriva acesteia - sau cel putin asa se crede.

FATALÍSM s. n. Doctrină care consideră că toate evenimentele din viața oamenilor sunt dinainte determinate și că totul se desfășoară sub forța implacabilă a destinului sau a providenței divine. ♦ Atitudinea omului fatalist. – Din fr. fatalisme.

Care sunt sursele fatalismului? Cum se formeaza convingerile de tip fatalist la o persoana si credinta in destin?

• Religia ar putea fi o sursa a fatalismului (intrucat Dumnezeu pare ca stie viitorul - ar fi culmea sa nu-l stie!). Dar probabil ca mai curand religia rau inteleasa, fiindca nu-mi amintesc nimic din vreo religie care sa incurajeze pasivitatea si lipsa de responsabilitate, dimpotriva, majoritatea religiilor accentueaza rolul fiecaruia in alegerea propriilor cai, alegerile avand consecinte specifice. Vezi cele zece porunci sau legea karmei (a cauzei si a efectului)

• Horoscoapele reprezinta o sursa mult mai serioasa de fatalism. Asa-zisele stiinte care prezic viitorul: zodiacul, horoscoapele, ghicitul in te miri ce, sunt tot atatea moduri de a renunta la actiune si responsabilitate iar daca oamenii ar intelege cat rau isi fac singuri crezand in horoscoape de exemplu, cred ca viata lor ar fi mult mai responsabila si mult mai in contact cu adevaratele lor resurse. 

• Talmacirea Viselor. Eu personal am fost preocupat de vise, inclusiv de functia lor premonitorie insa nu recomand credinta in asa ceva, in ciuda faptului ca personalitati de seama ale psihologiei, cum ar fi Carl Jung, chiar credeau in premonitii aparute in vis. Visele sunt un domeniu fascinant al studierii psihicului insa tentatia de a lua visele drept "breaking news cu privire la viitor" este mare, in virtutea traditiei. Eu pun mai mult pret pe functiile rationaliste ale viselor care pot fi parte din psihodiagnostic si regret ca unii renunta la o mare parte din libertatea si responsabilitatea lor, luand in serios interpretari elucubrante ale viselor - vezi "dictionarele de vise". 

• Influentele Sociale. Dincolo de cele mentionate mai sus, care sunt de fapt tot influente sociale, mai exista numeroase stereotipuri culturale care incurajeaza si promoveaza fatalismul, resemnarea si pasivitatea: spre exemplu, rolul femeilor, al copiilor, al batranilor, al saracilor, al altor categorii defavorizate in societate este minimalizat, lucru care produce extrem de mult fatalism in mentalitatea acestor persoane.

• Gestionarea Deficitara a Provocarilor. La nivelul simtului comun exista obisnuinta de a incuraja resemnarea, in locul implicarii active in schimbarea "destinului". Motivele pentru care se face asta, imi scapa - ar putea fi invidia, rautatea sau incultura, insa nu poti sa nu observi ca parca mai curand auzi "Ce sa faci, n-ai ce sa faci!", decat "Nu te da batut! Mai incearca inca o data!"

• Experiente Traumatice. Da, acest tip de experiente suferite in copilarie, par a fi unele dintre cele mai consistente surse de fatalism. In primii ani de viata se produc acumulari informative exceptionale, ce au un impact emotional major. Copilul care experimenteaza o trauma sau are de-a face cu persoane fataliste (lucru care este o trauma, in sine), invata sa se afirme prin intermediul unei atitudini pasive, renuntand la responsabilitate  si initiativa, lucruri ce nu par a-si gasi locul in universul sau plin de suferinta si resemnare. 

Daca acestea sunt sursele fatalismului, adica modul in care dezvoltam o atitudine pasiva, de renuntare la responsabilitate, emotia este aceea care ne determina, prin forta sa coplesitoare sa punem in practica pasivitatea si abandonarea de sine. Da, emotia poate avea acest rol pervers intrucat suntem fiinte care se ghideaza in functie de ceea ce simtim si emotiile ne spun ca nu are rost sa incercam - totul este deja hotarat. De aici si necesitatea de a invata sa ne gestionam emotiile fiindca ceea ce simtim nu reflecta intotdeauna realitatea ci mai curand ceea ce credem noi despre realitate.

Este o adevarata arta aceea de a intelege in care tip de situatie te afli: poate ca trebuie sa mai incerci o data si esti la un pas de reusita, sau poate ca aceasta e limita autentica a realitatii si a ceea ce poti realiza, prin urmare, este de bun simt sa te resemnezi. Nu este usor intotdeauna sa iti dai seama in care dintre situatii te afli si asta produce numeroase framantari, suferinte si dileme. 

Uneori, cand nimeni nu iti mai da vreo sansa, faci un lucru care demonstreaza ca tu ai avut dreptate sa mai incerci inca o data, in timp ce restul s-au inselat. Se spune ca inventatorul Thomas Edison, a incercat mii de materiale pentru a descoperi aliajul potrivit pentru a face becul sa lumineze. Daca ar fi fost sa se ia dupa bunul simt comun, probabil ca s-ar fi dat batut dupa cel mult 20 sau 30 de incercari.

Nu am esuat. Am gasit 10.000 de feluri in care becul nu lumineaza. Thomas Edison

Si totusi, daca insisti, incearca si ceva nou, ne sugereaza Einstein:  

Nebunia este sa faci acelasi lucru si sa te astepti la rezultate diferite. Albert Einstein  

Tocmai pentru ca realitatea este atat de plina de incertitudini, s-ar parea ca ramane un "spatiu de afirmare" prin care fiecare dintre noi arata ce poate si demonstreaza cine este. Un test proiectiv este o forma de testare prin care, in cadrul unei situatii incerte, suntem tentati sa ne tradam anumite trasaturi de personalitate, fiindca mintea noastra "pune de la dansa" ceea ce lipseste, in scopul de a da sens incertitudinii.

Fiecare dintre noi este testat in fiecare zi in situatiile incerte ale vietii sale si in timp ce unii se dau batuti imediat dupa inceperea "cursei", altii demonstreaza ca au rezilienta, ca pot sa reziste la "nasoleala" ca sa folosesc un termen colocvial si asta se datoreaza faptului ca sunt constienti nu doar de resursele de care dispun dar si de responsabilitatea lor in ceea ce priveste propria existenta, propria evolutie.

D. Hiroto a luat un grup de voluntari, l-a dus intr-o camera, a dat drumul la muzica foarte tare si le-a dat oamenilor sarcina sa descopere cum se opreste. Subiectii au incercat toate combinatiile posibile pe panoul de butoane, dar zgomotul pur si simplu nu inceta. Nimic nu a mers. Un alt grup a reusit sa opreasca sunetul apasand pe niste butoane, din partea dreapta a panoului. Un al 3-lea grup nu a fost supus la nici un fel de zgomote. Apoi Hiroto a dus grupurile intr-o camera unde se gaseste o naveta. puneai mana pe cealalta latura si zgomotul se oprea. (...) Oamenii carora li se pusese muzica de care nu aveau cum sa scape pur si simplu statusera pasivi in naveta, fara sa faca nimic! (...) Daca oamenii puteau invata sa fie neajutorati in fata unui neajuns minor cum este zgomotul, atunci poate ca , fiind supusi unor experiente de viata din care rezulta ca actiunile lor sunt inutile, fiind supusi unor socuri serioase, invata de asemenea sa fie neajutorati (fatalisti). Conform studiilor lui Hiroto, printre oamenii pe care a incercat sa-i faca neajutorati unul din trei nu s-a lasat - fapt deosebit de important. Testul sau a avut si alt rezultat fascinant: din zece oameni nesupusi niciunui soc, unul in medie a stat de la inceput in naveta nemiscat si pasiv la zgomotul suparator. (...) Satisfactia stiintifica ne-a fost repede inlocuita de o curiozitate intensa. Cine renunta usor si cine nu renunta? Cine supravietuieste atunci cand nu ajunge la niciun rezultat in munca sa ori este respins de cineva pe care l-a iubit intens, multa vreme? Si de ce? Martin Seligman

Nu am vorbit in acest articol despre beneficiile pasivitatii si ale fatalismului, dar am putea mentiona poate lucruri precum evitarea responsabilitatii, satisfactia auto-victimizarii, lucru care iti asigura solidaritatea si sustinerea celor din jur - pare a fi o modalitate preferata de a socializa pentru foarte multi dintre noi. 

Cand avem nevoie de un "time out", putem sa imbratisam o atitudine fatalista si ceilalti vor evita sa ne mai ceara lucruri, fiindca nu poti pune prea multe in spatele unui om care are "atata ghinion". Si evident, daca functionam pe principiul minimului efort, este poate mai usor sa te dai batut decat sa pui osul la treaba, mai ales ca nu ai nici cea mai vaga idee despre cum te poti motiva si ce rost are sa faci asta. 

Pe termen lung insa, este mai rentabila o atitudine de implicare activa si responsabila iar optimismul s-ar putea sa fie mai profitabil. Nu vreau sa va contrazic cand imi aratati persoane care au facut averi frumoase si o adevarata cariera din auto-victimizare si afirmare a neputintei, insa amintiti-va ca exista demnitate si ca dependenta este dureroasa. 

Si in timp ce uneori este de dorit sa acceptam "soarta", fiindca nu o putem schimba in niciun mod, totusi, pare ca tendinta de a ne resemna cu "soarta" apare si in situatii pe care de fapt le putem schimba, daca am avea un minimum de implicare, de atitudine combativa. Aici intervine efectul pervers al fatalismului, care ne determina sa ne resemnam, sa imbratisam o atitudine pasiva cand de fapt s-ar putea face multe lucruri pentru a schimba datele problemelor.

(1) Imaginea September 11, 2001, de Wally Gobetz, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Seligman, M., (2001), Optimismul se Invata, editura Humanitas, Bucuresti

Continue reading

victime

Ma Ocup cu Spalatul Creierelor

Exista doar doua feluri de a trai: unii traiesc ca si cand nimic nu ar fi un miracol, iar altii traiesc ca si cand totul este un miracol. La mine vin numerosi oameni convinsi ca nimic nu este un miracol. Misiunea mea este sa-i fac sa creada ca totul este un miracol.

De o vreme, daca sunt intrebat cu ce ma ocup, am tendinta sa raspund ca ma ocup cu spalatul creierelor. Pun in slujba acestei ocupatii mult suflet si recunosc ca imi place, nu obligatoriu pentru senzatia de putere pe care mi-o confera. De fapt nimic nu imi garanteaza reusita, dar eu incerc totusi sa duc la bun sfarsit lucrarea mea de spalare a creierelor istovite de propriile lor idei. 

Mi se intampla apoi ca unii dintre oamenii cu care am lucrat sa revina si sa imi multumeasca pentru ca le-am redat bucuria si poate chiar viata, iar eu atunci sunt incredintat ca le-am spalat creierul "ca la carte" si imi creste inima de bucurie, desi lumea nu-si da seama neaparat ca este chiar asa. 

Da, se pare ca un om poate sa supravietuiasca foarte bine cu ideile altora, daca am putea pur si simplu sa i le "plantam" in minte. Ba chiar, un om ar putea mai usor sa supravietuiasca cu ideile altora, in caz ca propriile sale idei il aduc la ruina generalizata. Si atunci cum sa nu le speli creierul de toate aceste idei care nu fac decat sa le limiteze potentialul, sa le impiedice zborul?

Pretuiesc foarte mult ideile "gresite" ale oamenilor pe care ii intalnesc. Le iau ca pe o forma de arta careia ii acord respectul cuvenit. Stiu ca si eu am fost acolo in anumite momente si imi este usor sa ma solidarizez cu ei. Am un intreg arsenal de manipulare: cunostinte de psihologie, povestioare lacrimogene sau care te pun pe ganduri, chiar si bancuri. Spre exemplu, stiti de cati psihologi este nevoie sa schimbi un bec? De unul, dar becul trebuie sa vrea si el. 

Unii dintre clienti sunt ca niste luntrasi care se afla intr-o barca sparta, si totusi, tin in barca o lada mare cu aur. In lada aceea se afla conceptiile lor cele vechi, care i-au adus in aceasta situatie disperata. Daca nu scapa cel putin de o parte din acest tezaur, risca sa se scufunde si sa piara. Le lansez astfel de provocari intelectuale: ce ai face daca ai fi in aceasta barca sparta si ai avea o lada mare cu aur?

Da, s-ar parea ca atasamentele reprezinta o importanta sursa a suferintelor psihice. Nu exista nicio emotie care sa nu aiba legatura cu dorintele noastre. Sunt un fel de calugar budist al psihoterapiei, o recunosc deschis. Nu zic ca este rau sa iti doresti lucruri. Dar fiecare dorinta isi are vremea ei. Unele dintre dorinte nu fac decat sa ne transforme in prizonieri ai trecutului, sau ai destinului, daca doriti. 

Spre exemplu, de ce ti-ai dori sa zbori? De ce  ti-ai dori sa mergi pe ape? Cred ca este mai interesant sa mergi pe un camp cu flori si sa te bucuri de mireasma lor primavarateca. Cine are nevoie sa mearga pe ape? Cine are nevoie sa zboare? Am privit aseara spectacolul Eurovision si am retinut un mesaj interesant din versurile unui cantec care concura pentru titlul de anul acesta:

Exista doar doua feluri de a trai. Unul este ca si cand nimic nu este un miracol. Iar celalalt este ca si cand totul este un miracol. 

Ei bine, da, oamenii vin la mine convinsi ca nimic nu este un miracol. Misiunea mea este aceea de a-i convinge ca totul este un miracol. M-a fascinat intotdeauna felul cum este constituit ochiul uman si modul in care se formeaza imaginea pe retina. Cu greu ai putea descoperi in natura ceva mai interesant. 

M-a fascinat, de asemenea faptul ca Pamantul este la distanta potrivita de Soare, pentru a nu fi nici parjolit, dar nici inghetat. Distanta optima pentru a gazdui viata. M-a fascinat si faptul ca Jupiter atrage toti meteoritii galaxiei, datorita gravitatiei uriase pe care o are, asa incat viata noastra este protejata de catastrofe. Da, avem motive sa credem ca totul este un miracol. 

Rolul nostru in cadrul acestui miracol sistematizat este acela de a permite miracolului sa se manifeste, de a facilita miracolul, de a-l respecta si de a-l intelege, de a-l proteja si a-l servi in fiecare zi prin eforturile noastre. Suntem o parte a miracolului si AVEM PRIVILEGIUL nesperat sa traim acest miracol. Cand am pierdut "totul" hai sa ne amintim ca ne-a mai ramas totusi ceva... ne-a ramas Miracolul. 

Imi cer scuze pentru ca am batut iarasi campii cu gratie. Cred ca este din cauza primaverii. :) 

(1) Imaginea Brain Wash, de Kumar's Edit, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

Continue reading

sinucidere

Zodiacul Psihic

Zodiacul a devenit o metoda de cunoastere comuna, prin care asimilezi o multime de idei preconcepute despre tine si ceilalti. De exemplu, esti oare Scorpion? Sau poate ca esti Tigru de Lemn? Eu insa iti propun un horoscop psihologic. 

☆ ☆ ☆

Probabil stiti ca nu mai cred in horoscoape, desi in adolescenta mea horoscoapele de tot felul constituiau unul dintre hobbyurile mele cele mai importante. Ca sa va dovedesc asta, am sa va spun ca sunt in zodia Balantei, cu ascendent in Rac, nascut in anul Dragonului de Foc, in zodiacul florilor sunt Orhidee iar in cel al arborilor sunt Scorus. De ce nu mai cred in horoscoape? Pentru ca am facut facultatea de psihologie, ar fi raspunsul scurt.

Desigur, acesta nu este un motiv bun. Cunosc oameni care au facut la randul lor facultatea de psihologie si au devenit psiho-astrologi. Am avut un coleg la master, pe dl Psiholog Adrian Cotuna, care este psiho-astrolog si are un blog fascinant, insa nu pot fi de acord cu dansul.

Problema mea cu astrologia s-a nascut in momentul cand mi-am dat seama ca a-i sugera unei persoane anumite lucruri despre ea insasi, despre posibilitatile si limitele sale, in special atunci cand ai "un ascendent" asupra acelei persoane, reprezinta mai mult decat "cunoastere astrala" - este chiar o profetie ce risca sa se implineasca, in virtutea puterii credintei - vezi si efectul Placebo. Esti sigur ca doresti sa ramai cu limitele pe care ti le stabileste un horoscop?

Daca ai nevoie de niste metode de cunoastere diferite de cele pe care ti le pune la dispozitie Psihologia si daca toata activitatea de cercetare se face pe laptop, pe un program de astrologie care iti toarna un "profil de personalitate" prefabricat, care nu incurajeaza nici cunoasterea si nici contactul cu problemele reale ale persoanei, cred ca ne aflam, nu la confluenta a doua stiinte ci la intalnirea intre doi inamici: unul care crede in cercetare si celalalt care crede in astre.

Dar iata, pe scurt, descrierea zodiilor horoscopului meu:

• Zodia Psihopatului ~ [Egoistul]. Motto: "Scopul scuza mijloacele."

Psihopatul traieste pentru a  se ferici pe sine. Asta il face pe Psihopat, in esenta sa un primitiv ce, in multe situatii poate da dovada de mult farmec personal si poate mima in mod perfect civilizatia si semnele sale. Dar va ramane primitiv in sinea sa. Aceasta dedicatie de sine propriei persoane iese in evidenta atunci cand psihopatul ajunge sa-si riste viata si libertatea pentru propria satisfactie. Daca apar victime colaterale si se creaza putin haos, cu atat mai bine - oricum nu are la suflet pe nimeni. Ca si nativul Borderline, Psihopatul este un kamikadze: distruge si se auto-distruge din ura, fara sa se gandeasca la consecinte.

• Zodia Evitantului ~ [Pierzatorul]. Motto: "Mai bine nu incerci decat sa-ti para rau".

Este o zodie a marilor sperante nerealiste, descrisa de un idealism fara cusur si un perfectionism care (auto)-demoralizeaza. Discrepanta intre ideal si realitate are darul de a-l bloca pe nativ, iar tentatia de a-si gasi alinarea si curajul in alcool este foarte mare. Pentru persoane atat de idealiste se cere o stima de sine pe masura, care sa creeze un echilibru si care sa le puna in miscare, dar aceasta lipseste cu desavarsire. De aici si pasivitatea, retragerea "prudenta" la umbra unui copac cu frunza bogata, unde pe evitant nu il respinge nimeni. 

• Zodia Borderline ~ [Sacrificatul]. Motto: "Dau viata mea pentru iubire".

Se caracterizeaza printr-o instabilitate emotionala extrema, ce determina actiuni auto si hetero vatamatoare. Da, si nativul Borderline este un kamikadze, insa in spatele show-ului se afla teama de abandon si tendinta de a idealiza persoane absolut normale, care duce, fireste, la deziluzie. Stima de sine este redusa, ca si in cazul zodiei Evitantului, doar ca reactia este diferita - se face show, pentru a se obtine confirmarile mult dorite. Ce nu face omul pentru un "te iubesc"... uneori se arunca si de pe bloc!

• Zodia Dependentului ~ [Scaiul]. Motto: "Pot sa sun un prieten?"

Nativul Dependent este la fel de lipsit de stima de sine ca si Evitantul sau nativul Borderline, temandu-de de abandon si critica, dar spre deosebire de ceilalti doi, reactia sa este de a tine cu dintii de relatiile sale, in ciuda dispretului si tratamentelor nedrepte care i se aplica. Prefera ca altii sa ia decizii in locul sau si are nevoie de consiliere si indrumare la fiecare pas, lucru care il transforma intr-o povara pentru cei din jur. Daca este abandonat face pe dracu'n patru sa se agate de altcineva.

• Zodia Narcisistului ~ [Diamantul]. Motto: "Veniti si luati valoare!". 

In cazul acestui nativ, stima de sine este un lucru foarte indoielnic. Se vorbeste despre o stima de sine inalta dar fragila: e vulnerabila la lovituri pentru ca se bazeaza pe lucruri iluzorii, cum ar fi statutul social. Intotdeauna e unul mai bun ca tine (fizic, profesional sau social) si atunci nu-ti ramane decat sa mori de invidie. Misiunea Narcisistului este de a se afla in centrul atentiei, o misiune auto-vatamatoare, fiindca e lipsita de realism. Chiar si pentru un tip care crede in sine si se place atat de mult. 

• Zodia Obsesiv-Compulsivului ~ [Perfectionistul]. Motto: "Limita este cerul". 

OC este perfectionistul horoscopului. Moralitatea este punctul sau tare, iar preocuparea pentru detalii, ar fi o mare calitate, daca nu ar fi asa cronofaga. Se spune ca civilizatia japoneza sau cea germana sunt obsesionale. A fost nevoie de psihologi renumiti care sa-i invete pe conationali sa isi ingaduie sa fie imperfecti. Na, ca am petrecut 10 minute pentru a pune virgula perfecta! Altfel, probabil ca nimeni nu ar fi citit articolul! Dar oare, chiar este virgula perfecta? Cam asa se petrece discursul interior al OC.

• Zodia Schizoidului ~ [Solitarul]. Motto: "Solitudine nu inseamna singuratate".

Brrrrrr. Ce frig s-a facut! Schizoidul este solitarul horoscopului si este acuzat adesea de raceala emotionala. Adevarul este ca s-ar putea sa fie chiar mai sensibil decat tine, iar aceasta sensibilitate sa il faca inapt pentru relatii sociale tumultoase si isterice, care ii par vulgare si il tulbura. Tineti cont ca s-a descoperit si faptul ca persoanele cu un IQ foarte ridicat nu au nevoie de prea multi prieteni si se descurca bine in singuratate, spre deosebire de restul oamenilor. Dar singuratatea nu este o buna calauza pentru succes si e pacat.

• Zodia Schizotipalului ~ [Bizarul]. Motto: "Inima stie lucruri pe care mintea nu le poate explica". 

Este o zodie stranie si preocupata de straniu, de fenomenele "subtile" ale naturii si psihicului, atat de subtile incat frizeaza ridicolul. Nativul Schizotipal iti va descoperi viitorul in functie de configuratia norilor si iti va spune cu cine te vei casatori, inspirandu-se dintr-o tablita de inmatriculare. Mintea sa functioneaza in virtutea principiului ca "toate lucrurile sunt inter-conectate" (dar nici chiar asa!) si ca "totul are legatura cu el". Apoi se mira de ce este respins de cei din jur.  

• Zodia Histrionicului ~ [Seducatorul]. Motto: "Suspinul este o forma de arta".

Histrionicul seamana destul de mult cu alte zodii din acest horoscop in ce priveste nevoia de atentie si stima de sine redusa. De asemenea, seamana cu alte zodii in ce priveste tendinta de a-i manipula pe cei dn jur. Manipularea histrionicului este de natura emotionala(pune in scena tot felul de dramolete) prin care atrage atentia, compasiunea si sustinerea. Histrionicul este seducatorul horoscopului si pune in slujba acesei misiuni tot ce are mai bun: hainele provocatoare, flirturile si, fireste, talentul actoricesc prin care obtine nu doar atentie ci si resurse de tot felul.

• Zodia Paranoidului ~ [Razboinicul]. Motto: "Singur impotriva tuturor".

Nativul acestei zodii este o persoana foarte incrancenata, animata de tot felul de suspiciuni in ce-i priveste pe cei din jur, care, ca intr-o conspiratie de dimensiuni planetare, i-au pus gand rau si incearca sa il desparta de tot ce are el mai drag. Exista meserii in care putina paranoia este bine-venita (politist, procuror, granicer, vames, controlor de trafic, etc). Pe de alta parte, "contributia" Paranoidului devine adesea obositoare atunci cand acesta ii haituieste pe cei din jur cu tot felul de acuzatii lipsite de fundament. Bataliile Paranoidului sunt, literalmente, fara de sfarsit.  

Sper ca psihiatrii o sa-mi ierte "acest truffle shuffle" pe care am indraznit sa il fac pe acest topic. Fiecare isi are horoscoapele sale si eu am dreptul sa le am pe ale mele. De asemenea, simt ca o sa ma intrebati cum iti dai seama in ce zodie psihica esti. Ei bine, nu este chiar atat de simplu ca la horoscoapele clasice, in sensul ca nu este suficient sa stii in ce data te-ai nascut. Va trebui sa va dezvoltati putin spiritul de auto-observatie si sa constientizati ca aveti anumite trasaturi.

Sau mai puteti sa mergeti la un psihiatru sau la un psiholog clinician si sa-i cereti un test pentru tulburari de personalitate. Acum ati inteles totul: suntem oare cu totii niste tulburati? Nu. Dar fiecare dintre noi isi are particularitatile sale. Cand aceste particularitati devin prea accentuate, vorbim despre tulburare de personalitate. Fireste, am omis sa adaug si "idealul de personalitate", care nu are nimic in comun cu tulburarile (zodiile) de mai sus.

Zodia Bunului Simt, este aceea care pastreaza toate trasaturile enumerate mai sus intr-o zona a bunului simt. Spre exemplu, Narcisistul poate sa-si doreasca sa fie in centrul atentiei, dar isi doreste in acelasi timp sa fie de folos comunitatii. Iar Borderline, isi doreste sa fie iubit, dar isi doreste si sa ii ajute pe cei din jur sa il iubeasca. Schizoidul isi doreste singuratatea, doar pentru a se pregati pentru contactul cu ceilalti. Paranoidul se teme pentru siguranta sa, dar se teme si pentru comunitate. Si Schizotipalul intuieste posibile mesaje secrete, dar ia in consideratie si logica, prin care se face inteles de ceilalti.

Iar cand toti devenim "sclavi ai bunului simti", veti vedea ca nu ne mai distingem cu nimic unii de altii si atunci vom deveni o societate de supra-adaptati - ceea ce va fi o problema in sine. Dar pana atunci, spor la observatii, auto-observatii si truffle shuffle!

(1) Imaginea Zodiac, de Stephen Criuckshank, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

tulburari de personalitate

Naufragiati in Visele Noastre

LOST - Naufragiatii, un film in care amitiri din viata civilizata se imbina cu viata primitiva de pe insula, asa cum viata diurna se imbina cu lumea viselor in care ne cufundam in fiecare noapte.

Va mintiti probabil ca pe la inceputul anilor 2000 aparuse serialul "LOST" - "Naufragiatii", despre un grup de persoane care au suferit un accident aviatic si au naufragiat undeva in Pacific, pe o insula, in drumul lor din Sydney spre Los Angeles. Era o drama psihologica, adica o poveste care accentua starile psiho-emotionale neobisnuite ale personajelor implicate. 

Intamplator am inceput zilele trecute sa privesc acest serial, caruia nu i-am acordat absolut nicio importanta la momentul cand se difuza la televizor si probabil ca nici nu l-as fi inteles cum l-am inteles acum, dupa ce "m-am incurcat" cu psihologia. Un amic de-al meu, psihoterapeutul Dorin Victor Vasile a remarcat interesul pe care il acord serialului si curiozitatea mea si mi-a confirmat sec banuiala ca... "el nu duce nicaieri".

Dar dupa cateva episoade am ajuns sa privesc filmul intr-o cu totul noua perspectiva - facand abstractie de intamplarea in sine, de de naufragiul si incercarea pasagerilor de a supravietui si a cauta o iesire din aceasta situatie. Am avut o revelatie cutremuratoare cand mi-am dat seama ca de fapt filmul descrie cu multa acuratete ... lumea viselor, universul acestora intens si febril in care toate temerile si dorintele noastre sunt explorate intr-un mod creativ si fascinant.

Cum visurile sunt reprezentari ale conceptiilor, visul este o insiruire de imagini care reflecta ideile visatorului. Visul este o forma de gandire in care sunt folosite imagini in locul unor moduri de expresie mai abstracte. C. Hall.

Probabil ca voi nu ati privit niciodata acest serial la modul acesta si va inteleg perfect. Dar substratul oniric al filmului merita apreciat. E ca si cand niste oameni care nu s-au cunoscut niciodata intre ei si nici nu se vor cunoaste vreodata, interactioneaza in lumea miraculoasa a viselor, de pe bazele personalitatii lor, cu manifestarile specifice. Contextul nu mai este insa cel al societatii moderne, iar imaginile sunt reduse la ceea ce Freud denumea "dorinte si frici infantile".

"Similitudinea pe care o pot observa intre gandirea onirica si cea a copilului se afla in primul rand in predilectia pentru reprezentarile concrete si imagistice. Se poate intampla ca un copil mic sa traduca termeni abstracti in imagini, pentru a-i putea invata si a-i manipula mai usor. Cunosc un copil de 6 ani care, pentru a memoriza zilele saptamanii, atribuia fiecarei zile o forma si o culoare." Jaques Montangero

Fiecare dintre personaje poate fi inteles mai bine prin prisma acestor manifestari simbolice. Toate personajele sunt coerente si identice cu sine in lumea onirica a insulei si in plus, prezente si personaje stranii apar in mod constant, de nicaieri, pentru a scoate in evidenta manifestarile personale ale celor implicati si convingerile lor de viata. Fiecare dintre personaje isi "viseaza" experienta pe insula care intruchipeaza acele temeri, nevoi, convingeri, calitati, resurse personale.

• Jack - medicul din grupul naufragiatilor este intotdeauna cel care se implica in sustinerea si salvarea celor din jur, este, nu-i asa, un "salvator de profesie" care vine sa repare greselile celor din jur prin eforturi si sacrificii impresionante.

Visul reprezentativ al lui Jack: incercarea sa disperata de a-l salva pe tanarul Boon, accidentat si fara sperante, cand medicul se lupta cu evidentele pentru a-l mentine in viata pe baiat. Asta facea si in "lumea reala"!

• Kate - este cea care incearca sa isi depaseasca mereu limitele si pare ca se asociaza intotdeauna cu "tipul cel rau", fiindca este un tip plin de surprize si ii da impresia ca acea depasire de limite chiar se realizeaza. Din pacate pentru ea, intra mereu in bucluc fiindca tipul cel rau ii acorda intotdeauna misiuni riscante. 

Visul reprezentativ al lui Kate: Situatia in care Loke o convinge sa intre prima in ubloul gasit in jungla, iar ea este suficient de credula si curajoasa sa o faca, desi acolo se putea intalni cu absolut orice. Asta facea si in "lumea reala"!

• Sawyer - este "tipul fara de suflet" care ascunde un copil ranit ce incearca sa isi ia revansa impotriva unei lumi care l-a speriat si l-a umilit. Urmareste mereu "cate un mistret" care i-a luat ceva si cauta sa pedepseasca pentru a-si gasi linistea. Este in acelasi timp un psihopat oportunist ce are scuza perfecta pentru a-si manifesta cele mai primitive si murdare tendinte. 

Visul reprezentativ al lui Sawyer: Momentul in care incepe sa adune lucrurile care i-ar putea fi de folos din avionul cazut si de la cei care si-au pierdut viata. Asta facea si in "lumea reala"!

Simbolurile onirice sunt reprezentari vizibile ale conceptiilor. Pentru ca un obiect, o activitate, sau o scena sa devina simbol, este necesar ca conceptia subiectului visator despre acel obiect, activitate sau scena sa fie identica cu conceptia sa privitoare la obiectul referent.

Asa cum spuneam, fiecare dintre aceste personaje, ca si restul, se comporta potrivit cu personalitatea lor, iar faptul ca se afla in mijlocul junglei, pe insula salbatica, desi pare ca le influenteaza evolutia, prin intermediul conditiilor aspre sau al prezentelor sinistre ce apar, personajele raman ele insele, cu manifestarile tipice si cu perceptiile lor. Totusi, insula si tot ce se intampla aici reprezinta, din punctul meu de vedere o metafora (in sens oniric) care descrie realitatea in mod similar viselor.

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Hawaii Island 1971 Visit, de Don Pugh, via Flikr, sub licenta CC BY-ND2.0

(2) Hall, C. (1953), A cognitive theory of dream symbols. The Journal of General Psychology, 48, 169-186.

(3) Montangero, J., (2003) Vis si Cognitie. editura Polirom, Iasi

 (4) Cartwright, R., (2010), 24 Hour Mind, Oxford University Press

Continue reading

vise

Iluzii Salvatoare?

Este oare posibil ca intreaga noastra sanatate psihica sa se bazeze pe ... o excelenta capacitate de auto-iluzionare? Iar daca este asa, este oare posibil ca de fapt cei pe care i-am etichetat cu o sanatate psihica precara sa vada adevarul mai bine decat noi, restul?

Nu stiu daca v-ati intrebat vreodata ce se intampla in mintea unei persoane care a suferit o trauma, in perioada asa zis "post-traumatica". Ce se intampla, spre exemplu, in constiinta victimelor unui cutremur? Ei bine, se poate vorbi despre ceea ce psihologii sociali au denumit... "catastrofa teoretica". Aceasta denumire bombastica si pretioasa se refera la rasturnarile de convingeri care se presupune ca ar avea loc ca urmare a unei traume. 

De aici si rolul de "desteptator" al evenimentelor de acest fel. Ele ne zdruncina nu doar situatia materiala, fizica, sociala, etc, dar mai ales ajung sa ne zdruncine cele mai profunde convingeri de viata: cat de sigura si dreapta e lumea in care traim, cat control avem asupra lucrurilor, etc. iar experienta unui cutremur, spre exemplu, nu ar deveni niciodata o trauma daca nu ar influenta convingeri.

Cand vorbim despre o trauma nu ar trebui sa ne inchipuim ca e vorba despre lucruri ingrozitoare cum ar fi cutremurul, violul, pierderea unei persoane dragi, etc. Toate acestea au potential de a deveni traume, insa trauma poate deveni orice incident care ne zdruncina convingerile. Spre exemplu, pentru o persoana care considera ca toata lumea trebuie sa o placa, aparitia unei persoane care refuza sa isi afirme simpatia chiar poate constitui o trauma.

Cu alte cuvinte, trauma este orice lucru pentru care nu suntem pregatiti si care ne provoaca convingerile. Psihologii sociali au identificat un numar de 4 postulate prin intermediul carora se observa ca majoritatea oamenilor - o multime de persoane sanatoase din punct de vedere psihic, nu fac altceva decat sa isi etaleze lipsa de realism in problemele fundamentale ale existentei omenesti. Oare sanatatea psihica chiar se bazeaza pe niste iluzii?

Iata care sunt postulatele despre care vorbeam, cele care scot in evidenta iluziile pe care se bazeaza echilibrul nostru emotional:

• Aceasta este o lume justa.

• Am controlul asupra lucrurilor.

• Destinul imi este favorabil.

• Sunt o persoana valoroasa.

Daca lecturezi postulatele sub forma de intrebari si daca raspunsul tau la fiecare dintre acestea este unul pozitiv/afirmativ, inseamna ca te incadrezi si tu in larga categorie a celor care se auto-iluzioneaza pentru a putea sa traiasca in acest univers in care certitudinile stiintifice aproape ca lipsesc cu desavarsire. Dar de ce este necesar acest efort de auto-iluzionare?

Ei bine, se poate vorbi despre o protejare cu incapatanare a postulatelor de mai sus, care raman parca in afara controlului constiintei pana in momentul cand se intampla ceva ce pare sa le infirme. De altfel o trasatura a persoanelor care traverseaza cele mai cumplite crize existentiale este aceea ca devin foarte... "filosofice", la un moment dat. Cu alte cuvinte, incearca sa abordeze teme filosofice universale la care poate ca nu s-au gandit niciodata inainte.

Realizarea faptului ca, spre exemplu, conditia umana exclude controlul deplin asupra circumstantelor, iar aceasta nu este nici pe departe o lume dreapta, poate deveni cauza unor framantari dramatice. Ne este mai usor sa credem ca avem control - caci altfel de ce am avea vreo initiativa, si ne este mai usor sa credem ca in aceasta lume, binele este recompensat iar raul este pedepsit - altfel de ce am mai respecta vreo regula, lege sau regulament de ordine interioara?

Vine insa momentul in care aflam ca lucrurile nu stau chiar asa... iar asta ne va nedumeri profund. E ca  si cand ai fi vazut dansul ielelor, iar acum trebuie sa suporti consecintele. Nu este tocmai o noutate faptul ca pentru a beneficia de o minima capacitate de a evolua normal in societate si de a te bucura de viata, cu alte cuvinte pentru a da dovada de sanatate psihica, avem nevoie de o minima capacitate de auto-iluzionare. Printre iluziile in care se presupune ca ar trebui sa credem se afla cele 4 postulate despre care am vorbit. 

De asemenea, nu este tocmai o noutate faptul ca depresivii sau anxiosii par a duce lipsa la capitolul capacitatii de auto-iluzionare - ei nu se pot "minti frumos" si pace! La depresivi, desi exista convingerea lipsei justitiei din aceasta lume si convingerea lipsei de resurse la propria persoana, exista in schimb asteptari nerealiste care blocheaza personalitatea intr-o jelanie fara-de-sfarsit. 

Psihopatii pe de alta parte au tendinta de a folosi atasamentul nostru pentru iluzii si minciuni frumoase pentru a ne folosi, pentru ca apoi sa ne abandoneze intr-o stare traumatica. Psihopatii nu mai cred de mult in minciuni frumoase si folosesc adevarurile dureroase ale acestei lumi pentru a se scuti de responsabilitate morala: "am fost o victima a acestei lumi si am dreptul sa imi iau revansa".

Aceasta situatie paradoxala imi aminteste cuvintele lui Lao Tze, inteleptul care a pus bazele religiei taoiste - marile adevaruri suna paradoxal. Un astfel de adevar paradoxal este faptul ca avem totusi nevoie de niste iluzii pentru a evolua normal in societate... Si totusi, aceste iluzii, daca sunt usor de crezut si utile la un moment dat, ele ne si vulnerabilizeaza.

Iata modul cum vad eu sanatatea psihica insotita de suficienta evolutie spirituala, astfel incat sa ne potenteze rezilienta psihica:

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Ariel: if only..., de Nicole Lankies, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Rudica T., (2006), Psihologia Frustratiei, editura Polirom, Iasi

(3) Rime, B., (2008), Comunicarea Sociala a Emotiilor, editura Trei, Bucuresti

Continue reading

trauma

Terapeutul Badaran si Misterul Vindecarii

Nu stiu la ce va asteptati de la o terapie dar sunt sigur ca nu va asteptati ca aceasta sa fie grosolana. Ei bine, s-ar parea ca in anumite conditii "terapia grosolana" chiar functioneaza!

Povestea lui Jamie Brooks nu putea sa treaca neobservata, mai ales ca are o pronuntata componenta emotionala si psihologica. Este vorba despre un bucatar care, pe la varsta de 14 ani si-a luat un job cu jumatate de norma intr-o bucatarie, unde s-a obisnuit "sa ciuguleasca" din alimentele care se aflau la discretie.

Azi asa, maine asa, omul ajunge la varsta de 30 de ani sa cantareasca cam 230 de kg. Avea ceea ce in limbajul medical se numeste "obezitate morbida". Da, morbida, pentru ca cei care sufera de asa ceva, din pacate, nu reusesc foarte des sa implineasca varsta de 50 de ani si greutatea lor, scapata de sub control, le ameninta nu doar capacitatea de a se descurca independent in viata ci si viata in sine.

Unul dintre lucrurile care nu ii ieseau lui Jamie era faptul de a avea o iubita. Si totusi, se petrece miracolul iar Jamie Brooks ajunge sa descopere motivatia pentru a trece la o dieta radicala, dar eficienta, si a pierde in mod vertiginos din greutate, de la 230 la 88 de kg. Probabi ca se simte mai bine, se misca mai usor, si, in consecinta, "a dat lovitura" si in iubire.

Dar care sa fie secretul acestei reusite cu adevarat iesite din comun? S-ar parea ca motivatia a aparut ca urmare a faptului ca tanarul a fost bombardat cu mesaje care mai de care mai grosolane, ce seamana atat de mult cu bullyingul si cu abuzul emotional incat nu-ti vine sa crezi ca ele au reusit sa produca schimbari atat de importante in stilul de viata al lui Jamie.

Se pare ca rolul acestor adevarate insulte a fost acela de a-l tine pe Jamie in contact cu realitatea - "esti atat de gras incat nici macar nu vei reusi sa apuci varsta de 40 de ani". Nu ca as recomanda sa va injurati unul pe altul de fiecare data cand doriti sa determinati in ceilalti aparitia motivatiei de a realiza lucruri mai mult sau mai putin marete, dar, s-ar parea, in acest caz chiar a functionat aceasta metoda.

Daca ar fi asa de simplu, atunci cei care practica bullyingul prin scoli ar fi niste adevarati campioni in domeniul motivational speaking ori s-ar ocupa de consilierea psihologica a colegilor cu probleme emotionale si ar scrie carti pline de injuraturi "bine intentionate" - cate o insulta pentru fiecare dificultate de invins, la fel cum apar rugaciunile frumos organizate in cartile bisericesti. "Aveti o insulta pentru lasatul tigarii?" sau "Ce injuratura imi recomandati pentru mai mult jogging?"

E destul de dificil de inteles care anume a fost elementul ca a prefigurat acest succes mai putin conventional: tipul injuraturii, persoana din partea careia a venit ea, intentiile pozitive din spate sau, cine mai stie, interpretarea pe care aceste cuvinte au primit-o in constiinta bolnavului (era sa spun "victimei"). Voi incerca sa explic de ce uneori injuraturile sunt mai eficiente decat orice.

Un reputat psihoterapeut belgian pe care am avut sansa sa il cunosc pe cand eram student, observa procesul oarecum misterios al vindecarilor:

Stim ca durerile de cap obisnuite, la care nu este prezenta nici o leziune reprezinta 95% din numarul cefaleelor. Printr-un experiment, s-a aflat ca aspirina amelioreaza aceste simptome in proportie de 60%. Dar daca administram fara stirea pacientului comprimate identice care nu contin aspirina, ameliorarea este de 50%. Deci 10% se datoreaza medicamentelor iar 50% altcuiva. Dar cui? In mod obisnuit, se prescrie aspirina si situatia se imbunatateste. Cel putin asta pretindem noi. Dar in realitate, mai facem si altceva, care in mod traditional nu se spune si care este adesea involuntar. Andre Moreau

Asadar "metoda" sau medicamentele pe care le-a primit Jamie Brooks ar putea fi raspunzatoare pentru o parte (limitata) din vindecarea sa de obezitate morbida.  Dar vindecarea in sine a depins de acel element misterios... 

>> Continuarea in Psihopedia PRO 

(1) Imaginea Accidental Souls, de Edward Zulawski., via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Moreau, A., (2006), Ca sa traiesti mai bine in prezent, impaca-te cu trecutul, editura Trei, Bucuresti.

(3) Daily Mail Online, (acc. August 06, 2016), Morbidly obese pub chef chef loses 21 STONE in just one year after being bombarded with texts calling him 'fat' by well-meaning friend, website: Daily Mail Online

Continue reading

stil de viata

Visul Diurn

Pe unii fantezia ii ajuta sa condimenteze viata de familie sau pe cea profesionala, in timp ce altii au devenit dependenti de reverie si... nu mai pot scapa. In timp ce unii isi construiesc visele in realitate, altii vad cum realitatea se prabuseste in umbra viselor fara de cusur.

Visarea cu ochii deschisi este un topic controversat tocmai pentru ca reveria este o sabie cu doua taisuri. Pentru unii, visarea cu ochii deschisi nu este decat un mod de a irosi timp si resurse pretioase, sau, mai rau, un mod de a se auto-distruge. In schimb pentru altii, visarea cu ochii deschisi este o resursa in sine, pe care o utilizeaza pentru a se relaxa, pentru a-si orienta actiunile sau chiar pentru a razbate in viata.

Fireste, nu mai trebuie sa spun ca felul in care folosim visarea cu ochii deschisi marcheaza diferenta intre functiile pozitive si cele negative ale acesteia. Si trebuie spus, inca de la inceput, ca a visa cu ochii deschisi in momente nepotrivite (la un curs, instructaj sau cand partenerul doreste sa ne spuna ceva important), nu poate decat sa suspende legatura noastra cu realitatea. Oare ne permitem acest lucru?

Dar iata cum vad eu functiile reveriei:

• evitarea realitatii: Mai mult decat un simplu ritual de relaxare, reveria poate deveni o dependenta de visare, cu anumite consecinte deosebit de grave asupra capacitatii noastre de a ne integra si a raspunde solicitarilor familiei, profesiei si societatii

• relaxare si distractie auto-generata: Reveria in cantitati "light", produce aproape sigur un efect relaxant si chiar distractiv. Celelalte preocupari zilnice, ambitiile profesionale si responsabilitatile familiale nu au de suferit, dimpotriva, pot beneficia de pe urma acestor "condimente", caci viata de familie sau cea profesionala ori grupul de prieteni vor aprecia ideile voastre noi.

• prospectare si orientare comportamentala: Reveriile au un rol in conturarea idealului de sine, tot reveria este si aceea care poate stabili prioritatile noastre zilnice, avand un rol de rememorare / redefinire a ceea ce este important pentru noi si a lucrurilor pe care dorim sa le realizam.

• potentarea auto-controlului: Pentru ca viata poate fi plina de frustrari si provocari ce ne intarzie realizarea dorintelor, visarea cu ochii deschisi poate contribui la imbunatatirea capacitatii de a "rabda", atunci cand suntem departe de ceea ce ne dorim.

• energizare comportamentala: Daca nu ne-am aminti mereu si daca nu am revedea cu ochii mintii ceea ce ne dorim, oare am mai avea energia si entuziasmul necesar punerii in aplicare a planurilor?

• suport afectiv: Reveria poate imbraca si forme terapeutice atunci cand, spre exemplu, ne inchipuim personaje care au un rol de incurajare, ce intervin pentru a ne sfatui sau a ne ajuta sa depasim provocari. Aceste personaje pot fi alter-ego-uri ale noastre sau persoane cunoscute, poate trecute in nefiinta, personaje istorice sau fictive.

• potentarea creativitatii: Persoanele care dispun de o fantezie bogata, sunt in acelasi timp dotate si cu o creativitate iesita din comun. Reveria isi atinge una dintre cele mai nobile misiuni atunci cand sustine eforturile noastre adaptative sau capacitatile rezolutive, invocand solutii ingenioase ale celor mai complexe probleme.

• conturarea idealului de sine: Relatia intre reverie, ideal si identitate personala pare de netagaduit. A fost dovedit faptul ca, spre deosebire de visele nocturne, care pot fi mai curand negative, visele diurne sunt incarcate de afecte pozitive, tocmai pentru ca sunt menite sa zugraveasca scenarii dorite, pline de semnificatie si sens

• modelarea vietii afective: Reveria influenteaza viata afectiva a unei persoane. De fapt, nu exista emotie umana care sa nu aiba legatura cu idealurile noastre: suntem fericiti cand ele se implinesc, ne ingrijoreaza punerea lor la indoiala si suferim cand suntem privati de ele. Iar dorintele se cristalizeaza in reverie.

Sunt multe de spus despre cercetarile stiintifice realizate in domeniul reveriei. Spre exemplu, s-a constatat faptul ca visatorii frecventi (barbati) sunt in acelasi timp si mai nefericiti cu viata lor, in timp ce la femei, nu frecventa ci calitatea viselor de peste zi (acuitate) coreleaza cu insatisfactia. 

De asemenea, s-a observat faptul ca atunci cand visam despre relatii si parteneri reali, sau despre membri ai familiei, nivelul satisfactiei personale este mai mare decat la cei care viseaza despre parteneri imaginari, ori persoane necunoscute sau fictive, cu care nu au inca de-a face.  

Nepunand la socoteala faptul ca visarea cu ochii deschisi poate crea probleme uriase atunci cand ne aflam la cursuri sau la munca, mergand pana la pierderea examenelor sau a locurilor de munca, s-a observat totusi faptul ca cei care viseaza cu privire la contexte familiare (propria casa, familie, prorpiul oras, oameni cunoscuti) au o memorie mai buna decat cei a caror reverii contin contexte mai curand exotice.

Vorbind despre visarea cu ochii deschisi in momente nepotrivite, anumiti cercetatori au ajuns la concluzia ca acest fenomen ar trebui inclus pe lista tulburarilor mentale, asociindu-l cu adictiile: oamenii afectati de VISARE COMPULSIVA, risca oricand sa piarda lucrurile importante din viata lor reala, datorita lipsei de implicare in problemele vietii, rezultatul fiind singuratatea, somajul si esecul personal generalizat. 

In domeniul psihologiei am intalnit diverse utilizari ale reveriei in special in scopul relaxarii, ameliorarii dispozitiei afective dar si in scopul ameliorarilor comportamentale: insusirea de noi comportamente sau depasirea unor limite personale ce tin spre exemplu de anxietatea excesiva sau sociofobie. Desigur, de aceasta data utilizarea reveriei este sistematizata si solicita si ceva disciplina.

Cateva dintre utilizarile reveriei in psihologie poarta nume ermetice cum ar fi expunerea, modelarea, imaginile resursa sau chiar tehnicile de auto-hipnoza. Probabil cea mai cunoscuta forma de a utiliza reveria apare in cartea si filmul Secretul, de unde am imprumutat si eu tehnica cardurilor magice ale destinului. Despre toate acestea puteti citi mai jos.

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Daydreams, de Chiaralily, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Goldberg, B., (1997), Tehnici de Autohipnoza, editua Teora Bucuresti

(3) Missoum, G., (2003), Am Reusit!, editura Polirom, Iasi

(4) The Science Explorer, (acc. Iulie 03, 2016), Maladaptive Daydreamers Dream Up to 69 Percent of the Day, website: The Science Explorer

(5) Psychology Today, (acc. Iulie 03, 2016), Why and How you Dream, website: Psychology Today

Continue reading

vise

Minciunile Spun Adevaruri

Mos Craciun este... o minciuna. Dar cu aceasta miciuna apar o multime de adevaruri: cat de singuri suntem, cui ii pasa de noi si cat de bine te cunosc cei apropiati. Cercetatorii au observat o relatie interesanta pe care depresivii o au cu obiceiul de a minti.

Uneori ceea ce spunem este adevarat si se poate dovedi. Alteori ceea ce spunem, credem ca este adevarat, desi nu este intotdeauna. Apoi intervin situatiile cand spunem ceva cu intentia de a induce in eroare, si in scopul de a profita de ceilalti. La asta se adauga si minciunile "dragute", pe care le spunem pentru a-i proteja si pentru a-i multumi pe cei dragi.

"Adevarul incepe in minciuni". Este un citat care a aparut in primul episod al primei serii din filmul House M.D. Este citatul care i-a facut pe toti sa se intrebe confuzi ce insulta rautacioasa ascunde in spate. Am incercat sa gasesc un sens al acestei aparente contradictii logice. Apoi am ramas profund uimit de adancimea adevarului pe care il ascunde "paradoxul lui House".

Mos Craciun este o minciuna, dar o minciuna in jurul careia se grupeaza o multime de adevaruri: cat de singuri suntem sau, dimpotriva, cat suntem de populari, cine tine la noi si cat de bine ne cunoaste, ce oportunitati de inter-relationare exista in jur si, de ce nu, ce posibilitati materiale, emotionale, sexuale sau de socializare vin odata cu acestea...

Daca priviti cu atentie experimentul social de mai jos, veti observa ca biletul castigator la loterie, care nu este decat o minciuna, declanseaza cateva reactii care spun multe adevaruri despre cei care cred aceasta minciuna.

Filmele si cartile cu povesti sunt si ele niste minciuni, mai mult sau mai putin frumoase. Dar din aceste minciuni ne inspiram, aflam ce este binele si raul, ne configuram anumite idealuri de viata sau in iubire. Filmele si povestile ne ofera optiuni la care nu am reflectat niciodata si nici macar nu am stiut ca exista.

Cand gandirea magica face diferenta!

Spuneam la inceput ca depresivii au o trasatura la care nu ne-am fi gandit prea usor: ei au o relatie "delicata" cu minciunile.

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Streets of Santiago, de Geraint Rowland, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Psychology Today, (acc. May 13, 2016), The Truth about Lying, website: Psychology Today

Continue reading

vise

Definitia Stimei de Sine

Ne face mai puternici sau mai vulnerabili o buna stima de sine? Cum se defineste stima de sine? Sau de ce exista asa ceva? Care sunt functiile stimei de sine si cum o puteti folosi in avantajul propriu?

De ce exista stima de sine? Se pare ca insasi evolutia speciei ne-a inzestrat cu posibilitatea de a reflecta cu privire la propria noastra persoana, stima de sine fiind asociata in mod intim cu ceea ce numim constiinta de sine. Avand o constiinta de sine, putem sa ne atribuim o valoare in raport cu semenii nostri, iar de aici, putem sa ne orientam comportamentul. 

Asadar ce este stima de sine?
Ei bine, stima de sine are trei componente fundamentale: 

1. Judecatile noastre cu privire la noi insine.

2. Emotiile pe care le determina aceste judecati si

3. Comportamentele pe care le adoptam, avand aceasta parere despre noi insine si aceste emotii.

Dintre acestea, esentiale sunt judecatile noastre cu privire la noi insine, care sunt inconstiente, automate si secrete - si de aceea foarte greu controlabile. Nu poti sa iti cresti stima de sine pur si simplu, iar cei care stiu cum sa o faca, in speta psihoterapeutii, au de purtat adevarate conflagratii psihice pentru a reusi asta cu clientii sau pacientii lor.

Si da, are sens cresterea stimei de sine. Studiile arata faptul ca deficienta stimei de sine este implicata sau corelata cu majoritatea tulburarilor dinamicii emotiilor si majoritatea diagnosticelor psihiatrice, dintre care am putea mentiona depresia, tulburarile specifice anxietatii (atac de panica, tulburarea generalizata de anxietate, fobia sociala, etc) dar si in tulburarile comportamentului alimentar (anorexie, bulimie, dependenta de alimente), dependentele de substante (droguri, nicotina, alcool, etc). Chiar si performantele sexuale scazute pot fi corelate cu o stima de sine deficitara.

Care sunt functiile stimei de sine? Sau alt fel spus, la ce foloseste aceasta?

Am putea face o paralela intre functionarea sociala a comunitatii si functionarea fizica a individului, si am putea spune ca, asa cum durerea fizica ne aduce marturie despre un pericol indreptat impotriva functionarii si existentei noastre materiale, fiind in sine un pretios semnal de alarma pus la dispozitie de evolutia speciei sau de providenta, tot la fel, durerea psihica reprezinta un semnal de alarma cu privire la integrarea cu succes in societate, asa cum o intelege fiecare. 

Doua sunt dimensiunile esentiale ale adaptarii: eficienta si apartenenta. Si tot doua sunt cele mai mari pericole pe care le sesizeaza stima de sine, ca un instrument de masura al acestei bune adaptari la mediul social: respingerea si ineficienta. Durerea psihica resimtita atunci cand suntem marginalizati sau ne dovedim ineficienta (in raport cu scopuri si dorinte proprii), este nu doar o proba de foc pentru personalitatea umana ci si un barometru al acestei adaptari.

Dar ceea ce evolutia ne-a pus la dispozitie, ca pe un pretios instrument al supravietuirii animalului social care este omul, este supus unei duble presiuni: presiunea copilariei, cu experienta sa modelatoare si presiunea societatii, cu aceasi influenta modelatoare, pe termen lung.

Cele doua tipuri de influente au rolul de a stabili valorile noastre, sau altfel spus criteriile in functie de care ne permitem sa fim fericiti, celebrand victoria si buna adaptare, sau dimpotriva, sa ne constrangem, ori sa jelim, in caz ca ne-am pierdut sperantele. Stima de sine este aceea care face posibil acest proces si aceasta reactivitate a personalitatii fata de evenimentele existentiale.

O buna stima de sine este in masura deci sa reziste acestor influente, si chiar sa le combata in anumite situatii, dat fiind ca atat copilaria, cat si societatea de consum in care traim, vin cu etaloane sau experiente limitative. Cultul de azi al performantei, al abundentei si al aparentelor este in masura sa agreseze cu destula grosolanie fiinta fragila care suntem, daca nu exista o buna stima de sine care sa ne protejeze. De asemenea, trecutul familial, cu experientele sale de neglijare sau abuz, este in sine o sursa a problemelor stimei de sine. 

Un caz particular al problemelor stimei de sine il reprezinta narcisimul.

Narcisismul este un subprodus al societatilor care, prin violenta sau minciuna, produc pe banda rulanta indivizi convinsi ca nu vor putea sa supravietuiasca decat daca valoarea lor este superioara valorii celorlalti. Este cultul eului in detrimentul valorilor altruiste, necesare oricarei vieti sociale. Christophe Andre. Imperfecti, Liberi si Fericiti.

Cele 6 dimensiuni ale stimei de sine.

1. Nivelul.

Prin nivelul stimei de sine intelegem tentinta de a ne aprecia si de a fi siguri pe noi insine, de a ne gasi cu usurinta locul intre ceilalti, fara a ne prabusi in fata dificultatilor sau a esecurilor. Totusi, numerosi indivizi cu o inalta stima de sine se dovedesc a fi anxiosi sau rigizi, semn ca exista lucruri mai bune decat o inalta stima de sine. De asemenea, indivizi cu o stima de sine moderata, reusesc sa fie mai echilibrati emotional si mai capabili de realizari concrete.

2. Stabilitatea.

Se refera la reactivitatea in fata evenimentelor existentiale si la framantarile noastre legate de valorizarea noastra sociala. Persoanele care manifesta o lipsa a stabilitatii stimei de sine traiesc adesea in mod obsesiv experienta respingerii reale sau imaginate, ori a esecului, real sau imaginat. Conform studiilor, pana la 96% dintre noi ne consideram mai eficienti decat majoritatea insa cand este vorba despre sarcini mai complexe, cu un grad ridicat de dificultate, de ex. a sofa pe o sosea acoperita cu polei, ne vom considera mai putin eficienti decat media. Acest lucru a fost de numit Efectul sub Mediei.

3. Armonia.

Armonia stimei de sine se refera la faptul ca stima de sine este investita in variate domenii de activitate sau trasaturi ale personalitatii. Cand apare esecul sau respingerea intr-un anumit domeniu, avem posibilitatea de a gasi raparatia sau consolarea intr-un alt domeniu de interes. O persoana cu o stima de sine armonioasa este usor de recunoscut dupa multimea intereselor si preocuparilor sale. Din preocuparile variate ale personalitatii apar si resursele multiple ale acesteia si capacitatea sa de a-si mentine echilibrul in fata provocarilor, frustrarilor sau privatiunii.

4. Autonomia.

Autonomia stimei de sine se refera la faptul de a fi dependenti in auto-aprecierea noastra de surse exterioare de validare sau dimpotriva, de resursele propriei personalitati. Spre exemplu, a avea succes in dragoste, a-ti pastra un statut privilegiat, sau succesul economic, ne face dependenti de surse exterioare de validare. Chiar propriul aspect fizic este o resursa a stimei de sine care scapa controlului nostru - vezi imbatranirea. O mai mare autonomie a stimei de sine poseda aceia care isi fondeaza stima de sine pe elemente spirituale sau ce tin de atitudine. De exemplu, pot fi multumit de mine pentru ca am facut tot ce am putut, desi nu am obtinut propriu-zis rezultate. Ma pot aprecia pentru ca am fost onest sau am dat dovada de auto-control, chiar daca am pierdut anumite confruntari sau mize.

5. Costul.

Anumite strategii de mentinere a stimei de sine sunt mai costisitoare decat altele. Spre exemplu, fuga de realitate, agresivitatea si violenta, evitarea unor provocari, sunt nu doar ineficiente sub aspectul adaptarii la mediul social ci si foarte costisitoare, in sensul ca au efecte neplacute in ce priveste relatiile cu cei din jur sau propria stare de bine. Astfel de strategii, pentru un beneficiu minim, vor solicita sacrificii majore in ce priveste calitatea vietii. O stima de sine "economa" este o stima de sine capabila sa administreze stresul, sa primeasca semnele de ineficienta sau respingere cu o anumita deschidere si intelepciune.

6. Locul ocupat. 

Este vorba despre locul ocupat de stima de sine intre preocuparile personalitatii. Anumite persoane se lasa coplesite de importanta propriei valori, lucru care le afecteaza intreaga activitate. O stima de sine suprainvestita se va vedea in incapacitatea de a trece peste semnele sau semnalele de ineficienta sau marginalizare, fie acestea reale sau imaginate. Preocuparea exagerata in ce priveste problemele stimei de sine ne va face incapabili sa urmarim si scopuri altruiste, care nu ofera validare, prestigiu social sau de imagine.

* ** * ** *

Dar ce ne promite o buna stima de sine? Ei bine, ne promite sanatate. Si aici ne referim la sanatatea psihica, dar si cea fizica. Cum, problemele stimei de sine te tin sub presiune si iti iau linistea, asta se poate reflecta oricand in nivelul de sanatate emotionala, sau fizica, in virtutea profundei intrepatrunderi care exista intre planul emotional si cel fizic, care constituie fiinta umana. De forma stimei de sine depinde rezistenta la frustrare si cicatrizarea ranilor emotionale, precum si punerea in uz a celor mai importante resurse ale personalitatii. 

O stima de sine scazuta se dovedeste a fi de putin ajutor in cazul esecurilor, in special al esecurilor repetate. De asemenea, deficitul stimei de sine va produce intarzieri in afirmarea de sine sau in ce priveste dezvoltarea si punerea in valoare a calitatilor, inzestrarilor si aptitudinilor. Pentru toate acestea, putem afirma ca problemele stimei de sine joaca un rol central in dinamica personalitatii dar si in patologia acesteia.

Continue reading

succes