Fatalism si Rezistenta la Nasoleala

Fiecare zi este un test psihologic si in fiecare zi ai o dilema: sa lupti pentru a-ti depasi limitele sau sa te resemnezi si sa astepti ajutorul? Cele 6 surse ale fatalismului, efectele si beneficiile acestui "sport".

Intalnesc, ca si tine, oameni care incearca sa-si depaseasca limitele, sa fie mai buni, sa mai faca o scoala, sa inceapa o afacere, sa faca un copil si asa mai departe. Si pe cat sunt de admirabile astfel de persoane pentru faptul ca au gasit curajul, initiativa si resursele pentru a incepe astfel de proiecte de crestere personala, pe atat de mult sunt de compatimit in momentul in care descoperi la dansele poveri ascunse bine in strafundurile sufletului.

Una dintre aceste poveri este fatalismul - acea teama irationala, inexplicabila si, in buna parte invalidanta, care ne face sa simtim ca totul este in zadar, si daca iti este scris ceva, iti este si "pus in frunte", dupa cum se spune in popor. Iar daca iti este scris, ei bine, nu se mai poate face nimic. Nu te poti lupta cu fatalitatea, nu ar avea rost, si de fapt suntem total lipsiti de protectie impotriva acesteia - sau cel putin asa se crede.

FATALÍSM s. n. Doctrină care consideră că toate evenimentele din viața oamenilor sunt dinainte determinate și că totul se desfășoară sub forța implacabilă a destinului sau a providenței divine. ♦ Atitudinea omului fatalist. – Din fr. fatalisme.

Care sunt sursele fatalismului? Cum se formeaza convingerile de tip fatalist la o persoana si credinta in destin?

• Religia ar putea fi o sursa a fatalismului (intrucat Dumnezeu pare ca stie viitorul - ar fi culmea sa nu-l stie!). Dar probabil ca mai curand religia rau inteleasa, fiindca nu-mi amintesc nimic din vreo religie care sa incurajeze pasivitatea si lipsa de responsabilitate, dimpotriva, majoritatea religiilor accentueaza rolul fiecaruia in alegerea propriilor cai, alegerile avand consecinte specifice. Vezi cele zece porunci sau legea karmei (a cauzei si a efectului)

• Horoscoapele reprezinta o sursa mult mai serioasa de fatalism. Asa-zisele stiinte care prezic viitorul: zodiacul, horoscoapele, ghicitul in te miri ce, sunt tot atatea moduri de a renunta la actiune si responsabilitate iar daca oamenii ar intelege cat rau isi fac singuri crezand in horoscoape de exemplu, cred ca viata lor ar fi mult mai responsabila si mult mai in contact cu adevaratele lor resurse. 

• Talmacirea Viselor. Eu personal am fost preocupat de vise, inclusiv de functia lor premonitorie insa nu recomand credinta in asa ceva, in ciuda faptului ca personalitati de seama ale psihologiei, cum ar fi Carl Jung, chiar credeau in premonitii aparute in vis. Visele sunt un domeniu fascinant al studierii psihicului insa tentatia de a lua visele drept "breaking news cu privire la viitor" este mare, in virtutea traditiei. Eu pun mai mult pret pe functiile rationaliste ale viselor care pot fi parte din psihodiagnostic si regret ca unii renunta la o mare parte din libertatea si responsabilitatea lor, luand in serios interpretari elucubrante ale viselor - vezi "dictionarele de vise". 

• Influentele Sociale. Dincolo de cele mentionate mai sus, care sunt de fapt tot influente sociale, mai exista numeroase stereotipuri culturale care incurajeaza si promoveaza fatalismul, resemnarea si pasivitatea: spre exemplu, rolul femeilor, al copiilor, al batranilor, al saracilor, al altor categorii defavorizate in societate este minimalizat, lucru care produce extrem de mult fatalism in mentalitatea acestor persoane.

• Gestionarea Deficitara a Provocarilor. La nivelul simtului comun exista obisnuinta de a incuraja resemnarea, in locul implicarii active in schimbarea "destinului". Motivele pentru care se face asta, imi scapa - ar putea fi invidia, rautatea sau incultura, insa nu poti sa nu observi ca parca mai curand auzi "Ce sa faci, n-ai ce sa faci!", decat "Nu te da batut! Mai incearca inca o data!"

• Experiente Traumatice. Da, acest tip de experiente suferite in copilarie, par a fi unele dintre cele mai consistente surse de fatalism. In primii ani de viata se produc acumulari informative exceptionale, ce au un impact emotional major. Copilul care experimenteaza o trauma sau are de-a face cu persoane fataliste (lucru care este o trauma, in sine), invata sa se afirme prin intermediul unei atitudini pasive, renuntand la responsabilitate  si initiativa, lucruri ce nu par a-si gasi locul in universul sau plin de suferinta si resemnare. 

Daca acestea sunt sursele fatalismului, adica modul in care dezvoltam o atitudine pasiva, de renuntare la responsabilitate, emotia este aceea care ne determina, prin forta sa coplesitoare sa punem in practica pasivitatea si abandonarea de sine. Da, emotia poate avea acest rol pervers intrucat suntem fiinte care se ghideaza in functie de ceea ce simtim si emotiile ne spun ca nu are rost sa incercam - totul este deja hotarat. De aici si necesitatea de a invata sa ne gestionam emotiile fiindca ceea ce simtim nu reflecta intotdeauna realitatea ci mai curand ceea ce credem noi despre realitate.

Este o adevarata arta aceea de a intelege in care tip de situatie te afli: poate ca trebuie sa mai incerci o data si esti la un pas de reusita, sau poate ca aceasta e limita autentica a realitatii si a ceea ce poti realiza, prin urmare, este de bun simt sa te resemnezi. Nu este usor intotdeauna sa iti dai seama in care dintre situatii te afli si asta produce numeroase framantari, suferinte si dileme. 

Uneori, cand nimeni nu iti mai da vreo sansa, faci un lucru care demonstreaza ca tu ai avut dreptate sa mai incerci inca o data, in timp ce restul s-au inselat. Se spune ca inventatorul Thomas Edison, a incercat mii de materiale pentru a descoperi aliajul potrivit pentru a face becul sa lumineze. Daca ar fi fost sa se ia dupa bunul simt comun, probabil ca s-ar fi dat batut dupa cel mult 20 sau 30 de incercari.

Nu am esuat. Am gasit 10.000 de feluri in care becul nu lumineaza. Thomas Edison

Si totusi, daca insisti, incearca si ceva nou, ne sugereaza Einstein:  

Nebunia este sa faci acelasi lucru si sa te astepti la rezultate diferite. Albert Einstein  

Tocmai pentru ca realitatea este atat de plina de incertitudini, s-ar parea ca ramane un "spatiu de afirmare" prin care fiecare dintre noi arata ce poate si demonstreaza cine este. Un test proiectiv este o forma de testare prin care, in cadrul unei situatii incerte, suntem tentati sa ne tradam anumite trasaturi de personalitate, fiindca mintea noastra "pune de la dansa" ceea ce lipseste, in scopul de a da sens incertitudinii.

Fiecare dintre noi este testat in fiecare zi in situatiile incerte ale vietii sale si in timp ce unii se dau batuti imediat dupa inceperea "cursei", altii demonstreaza ca au rezilienta, ca pot sa reziste la "nasoleala" ca sa folosesc un termen colocvial si asta se datoreaza faptului ca sunt constienti nu doar de resursele de care dispun dar si de responsabilitatea lor in ceea ce priveste propria existenta, propria evolutie.

D. Hiroto a luat un grup de voluntari, l-a dus intr-o camera, a dat drumul la muzica foarte tare si le-a dat oamenilor sarcina sa descopere cum se opreste. Subiectii au incercat toate combinatiile posibile pe panoul de butoane, dar zgomotul pur si simplu nu inceta. Nimic nu a mers. Un alt grup a reusit sa opreasca sunetul apasand pe niste butoane, din partea dreapta a panoului. Un al 3-lea grup nu a fost supus la nici un fel de zgomote. Apoi Hiroto a dus grupurile intr-o camera unde se gaseste o naveta. puneai mana pe cealalta latura si zgomotul se oprea. (...) Oamenii carora li se pusese muzica de care nu aveau cum sa scape pur si simplu statusera pasivi in naveta, fara sa faca nimic! (...) Daca oamenii puteau invata sa fie neajutorati in fata unui neajuns minor cum este zgomotul, atunci poate ca , fiind supusi unor experiente de viata din care rezulta ca actiunile lor sunt inutile, fiind supusi unor socuri serioase, invata de asemenea sa fie neajutorati (fatalisti). Conform studiilor lui Hiroto, printre oamenii pe care a incercat sa-i faca neajutorati unul din trei nu s-a lasat - fapt deosebit de important. Testul sau a avut si alt rezultat fascinant: din zece oameni nesupusi niciunui soc, unul in medie a stat de la inceput in naveta nemiscat si pasiv la zgomotul suparator. (...) Satisfactia stiintifica ne-a fost repede inlocuita de o curiozitate intensa. Cine renunta usor si cine nu renunta? Cine supravietuieste atunci cand nu ajunge la niciun rezultat in munca sa ori este respins de cineva pe care l-a iubit intens, multa vreme? Si de ce? Martin Seligman

Nu am vorbit in acest articol despre beneficiile pasivitatii si ale fatalismului, dar am putea mentiona poate lucruri precum evitarea responsabilitatii, satisfactia auto-victimizarii, lucru care iti asigura solidaritatea si sustinerea celor din jur - pare a fi o modalitate preferata de a socializa pentru foarte multi dintre noi. 

Cand avem nevoie de un "time out", putem sa imbratisam o atitudine fatalista si ceilalti vor evita sa ne mai ceara lucruri, fiindca nu poti pune prea multe in spatele unui om care are "atata ghinion". Si evident, daca functionam pe principiul minimului efort, este poate mai usor sa te dai batut decat sa pui osul la treaba, mai ales ca nu ai nici cea mai vaga idee despre cum te poti motiva si ce rost are sa faci asta. 

Pe termen lung insa, este mai rentabila o atitudine de implicare activa si responsabila iar optimismul s-ar putea sa fie mai profitabil. Nu vreau sa va contrazic cand imi aratati persoane care au facut averi frumoase si o adevarata cariera din auto-victimizare si afirmare a neputintei, insa amintiti-va ca exista demnitate si ca dependenta este dureroasa. 

Si in timp ce uneori este de dorit sa acceptam "soarta", fiindca nu o putem schimba in niciun mod, totusi, pare ca tendinta de a ne resemna cu "soarta" apare si in situatii pe care de fapt le putem schimba, daca am avea un minimum de implicare, de atitudine combativa. Aici intervine efectul pervers al fatalismului, care ne determina sa ne resemnam, sa imbratisam o atitudine pasiva cand de fapt s-ar putea face multe lucruri pentru a schimba datele problemelor.

(1) Imaginea September 11, 2001, de Wally Gobetz, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Seligman, M., (2001), Optimismul se Invata, editura Humanitas, Bucuresti