Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

marți, 28 aprilie 2015

Mentorul Interior

Emotiile dau gust vietii. Dar tot ele constituie si miezul patologiei psihice - suprasolicitare, sau dificultati de integrare. Cum restabilim echilibrul? Va propun sa faceti cunostinta cu Mentorul Interior!

 



Se considera ca sursa dezechilibrelor emotionale este complexa. Mostenirea genetica este o parte din „problema” – pur si simplu primim de la parintii nostri naturali un temperament, adica o parte a personalitatii care se transmite genetic si care ne confera un anumit gen de reactii la stimulare si un anumit tip de sistem nervos. Dar daca am considera ca suntem, in intregime, un rezultat al influentei genelor, atunci am deveni cu totul pasivi in legatura cu dezvoltarea noastra.

O alta parte a problemei este mostenirea educationala a mediului. Putem invata anumite comportamente si putem prelua anumite stari emotionale din cadrul familiei in care copilarim. Este cunoscut spre exemplu faptul ca in familiile dizarmonice apar asa numitii „copii simptom”, adica copii care manifesta intr-un mod sau altul – violenta, melancolie prelungita, jocuri de noroc, tulburari somatice, etc – energiile emotionale pe care le preiau din cadrul familiei.

S-a descoperit de curand faptul ca acei copii care au fost martori sau victime ale unor abuzuri, au acelasi tip de activitate a creierului ca si militarii care au experienta de lupta pe front. O hipervigilenta si o reactivitate emotionala iesite din comun, par a fi marca abuzurilor traite in copilarie. (2)

Dar daca am considera ca „zarurile au fost aruncate”, si ca totul a fost deja hotarat, prin influenta genetica sau educationala, atunci nu ne mai ramane nimic de facut pentru dezvoltarea personalitatii. In realitate se pot face foarte multe, in ciuda acestor conditii date.

S-ar parea ca avem doua creiere. Unul este nucleul amigdalian, un fel de "pilot automat", supranumit si creier reptilian, datorita faptului ca este oarecum rudimentar – este creierul omului arhaic, care judeca situatiile in mod simplist, in functie de indiciile pe care i le oferea fiecare situatie. Astfel, el stia ca se afla intr-o situatie de amenintare (si atunci trebuie sa lupte sau sa fuga), sau intr-o situatie care ii oferea o anumita oportunitate – gratificatia sexuala sau poate o recompensa alimentara.

Desi in trecut acest nucleu, care este sediul din creier al emotiilor noastre, ne putea salva viata, conferindu-ne reactii rapide, impulsive, adesea violente – adica un echipament adecvat adaptarii la un mediu ostil, datorita expunerii la fenomenele naturii sau la atacul animalelor salbatice – totusi, in zilele noastre, cei care au un nucleu amigdalian foarte activ, nu sunt tocmai bine priviti.

Dimpotriva, ei sunt etichetati cu anumite diagnostice psihiatrice, cum ar fi tulburarea de personalitate de tip borderline sau dificultate de control al furiei, ori tulburare de anxietate generalizata sau chiar depresie. Lumea civilizata nu mai tolereaza foarte bine aceste manifestari arhaice, dimpotriva, are tendinta de a le exclude din viata sociala, venind cu tot felul de masuri de constrangere, pentru limitarea lor.

Totul a inceput pe masura ce am inceput sa credem in logica si in puterea ratiunii – ce mai moft de moftangii, nu-i asa? Umanitatea dezvolta un „organ nou” sau mai bine spus o formatiune noua a sistemului nervos, care se numeste neocortex, cu rol de crestere a controlului comportamentului si de sporire a organizarii. Prin urmare, totul se intoarce pe dos, iar manifestarile cele mai naturale, care pe vremuri ne ajutau sa supravietuim, acum nu fac decat sa ne descalifice ca fiinte sociale.

Ba chiar ajungem sa ne testam unii pe altii, ne tachinam, ne verificam rezistenta la frustrare sau la batjocura, pentru a vedea cat de civilizati suntem, cat de putin vulnerabili si cat de bine ne controlam reactiile primare – un joc de care nu ma indoiesc ca ati avut parte si voi. Sa speram ca mai stiti si alte jocuri in afara de acesta!

Ei bine, ne aflam pe drumul evolutiei – fiintele care evolueaza, cum suntem noi oamenii, au nevoie de organizare superioara. Am ajuns sa ne organizam fiecare coltisor de pamant si sa ne programam fiecare minut al vietii. Cei care fac asa, au multe sanse sa cunoasca climatul corporatist si sa castige multi bani din asta.

Cu cat esti mai organizat, mai disciplinat, cu atat esti mai bun pentru organizatie – adica pentru societate. Dorintele tale vor deveni dorintele organizatiei iar rolul tau este sa slujesti organizatia intr-un mod cat mai dedicat si modest. Sigur ca, pe undeva, pare sinistru ceea ce spun, dar asta e realitatea iar acesta e drumul progresului. Pare ca cei mai fericiti sunt aceia care inteleg ca trebuie sa slujeasca "organizatia", si sa ofere viata lor pentru asta.

Cine este Mentorul Interior?


Mentorul Interior este o tehnica de crestere a auto-controlului. De fapt, Mentorul Interior suntem chiar noi. Este vorba despre capacitatea noastra de a veni in sprijinul propriei persoane in momentele delicate. In ciuda faptului ca am depasit de mult timp perioada primitiva, am ramas la acelasi mod de operare arhaic, bazat pe evaluari superficiale, emotionale si pe reactii impulsive.

Rolul mentorului este sa nu aprobe gandurile distructive ale emotiei negative si sa lucreze mereu in sprijinul transformarii ei intr-o stare pozitiva. Mentorul va spune mereu ca vrea sa fie alaturi de tine si sa te sustina in fiecare incercare. El va fi capabil sa transforme invidia in admiratie si chiar in inspiratie, iar sentimentul de a fi respins in invatatura si motivatie pentru schimbare.

Exersarea Mentorului Interior, incepe in scris. In situatii delicate din punct de vedere emotional – de exemplu, simti nevoia sa te razbuni sau traiesti o invidie oarba – asterni pe hartie gandurile si emotiile tale, urmand ca apoi sa te transpui in rolul Mentorului Interior si sa te sustii sau sa iti acorzi sfaturi, ca si cand ai fi cel mai bun prieten sau o persoana inteleapta, reala sau imaginara, vie sau trecuta in nefiinta, pe care ai desemnat-o sa faca asta.

Iata un posibil fragment din Jurnalul Mentorului Interior, in care suntem in mod alternativ atat Persoana Protejata cat si Mentorul Interior (3):

Protejat: Ma simt ingrozitor. Costica are o masina mai scumpa si o iubita mai tanara cu 20 de ani. 
Mentor: Hmmm. Este teribil ce spui. 
Protejat: Da. Imi vine sa mor! Sau sa ii seduc prietena pentru a ma razbuna...
Mentor: Inteleg ce simti. Dar oare crezi ca o masina si o prietena tanara sunt secretul fericirii? Ai prefera ca cineva sa stea cu tine pentru bani si sa te paraseasca oricand apare ceva mai bun? 
Protejat: Ai dreptate. Riscul e mare... Bietul de Costica! Ma simt mai bine acum...

Sper sa va fie de folos acest inceput de drum. Iar cand veti deveni niste adevarati guru ai auto-controlului, sa va amintiti ca ati citit pe Psihopedia toate astea! Succes!









(1) Imaginea Desert Flower, de Katmary, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0 

(2)Cell Press, (December 6, 2011), Heightened neural reactivity to threat in child victims of family violence, website: Cell Press, Current Biology

(3) Wilks, F., (2003), Transformarea Sentimentelor, editura Cutea Veche Publishing, Colectia Carti Cheie. 

Show comments
Hide comments

9 comentarii:

  1. "S-a descoperit de curand faptul ca acei copii care au fost martori sau victime ale unor abuzuri, au acelasi tip de activitate a creierului ca si militarii care au experienta de lupta pe front." Recunosc, cand auzeam cheia in usa...saream precum soldatul in transee (la gandul: este in toane bune sau...?)! De acord si cu partea: ceea ce am trait nu ne defineste, doar ne influenteaza la momentul respectiv, urmarile difera insa de la persoana la persoana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Copiii, intr-o lume de adulti, pot usor sa devina niste soldatei vulnerabili, este cat se poate de adevarat. Din pacate nu toate copilariile sunt incurajatoare si dadatoare de aripi, dar, pe undeva, fiecare copilarie si fiecare stil educativ isi are resursele sale, partile sale bune. Fie si prin aceea ca stii ce nu iti doresti, si tot ai primit ceva de pret. Nu cred ca o copilarie este in mod integral traumatizanta, decat in caz ca alegem noi sa retinem doar traumele din dansa... :)

      Ștergere
  2. "Un bătrân înţelept, tăietor de lemne, trăia la graniţa cu Mongolia. Într-o zi, calul său preferat, o frumoasă iapa albă, sari gardul şi trecuse în minile duşmanului.
    Prietenii au venit să-l consoleze:
    – Ne pare rău de calul tău… ce veste rea.
    Bătrânul le spuse:
    – De unde ştiţi că e o veste rea?! S-ar putea să fie o veste bună.
    După o saptamna, în timp ce omul privea pe fereastră, a văzut ca iapa să, se întoarce alături de un armăsar alb. Prietenii îi erau entuziasmaţi de astă dată:
    – Ce cal frumos, ce veste bună!
    Răspunsul bătrânului i-a şocat iarăşi:
    – De unde ştiţi că e o veste bună?! S-ar putea să fie o veste rea.
    A doua zi, singurul copil pe care-l avea, a încălecat frumosul armăsar. Acesta l-a aruncat jos, a căzut rău şi şi-a rupt piciorul. Din nou a fost vizitat de prietenii săi. Plini de compasiune i-au spus:
    – Ne pare tare rău, ce veste rea.
    Bătrânul, intru înţelepciunea lui, zise iarăşi:
    – De unde ştiţi că e o veste rea?! S-ar putea să fie o veste bună.
    La o lună după acest eveniment a izbucnit războiul dintre China şi Mongolia. Armata chineză şi-a trimis oamenii să îi înroleze obligatoriu pe tineri. Toţi tinerii din zona au murit, în afară de băiatul tăietorului de lemne care nu mersese la război din cauza piciorului rupt.
    Atunci, bătrânul zile prietenilor săi:
    – Vedeţi, lucrurile pe care voi le-ati considerat bune au fost, de fapt, rele, iar lucrurile care păruseră rele au fost bune.
    Să nu ne pripim niciodată în a da verdicte. Să nu desconsiderăm încercările din viaţa noastră. Să nu ne plângem de milă, şi mai ales, să nu-l învinovăţim pe Dumnezeu. Dacă vom rămâne credincioşi, vom putea privi înapoi cu recunoştinţă.
    – Toate lucrurile lucrează împreună, spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu." Sursa: http://jurnalspiritual.eu/poveste-cu-talc-despre-bine-si-rau/ Mi-am permis sa citez aceasta povestioara, fiindca reda foarte bine ceea ce gandesc si simt eu! Totul se intampla cu un rost si chiar daca pe moment nu reusim sa-l intelegem, de cele mai multe ori, timpul ne dovedeste utilitatea unor experiente! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos pentru povestioara. O cunosc si eu de ceva tiiimp si reflecta foarte bine ideea pe care am avut-o eu cand am scris articolul despre Mentorul Interior - ar trebui sa fim capabili sa interpretam lucrurile in asa fel incat sa ne protejam de suferinte inutile. Iti recomand si eu la randul meu sa citesti maximele lui Lao Tze, fondatorul religiei taoiste si in acelasi timp un om foarte intelept, care este probabil primul mare maestru al interpretarilor echilibrate. O calatorie de o mie de kilometri incepe cu un singur pas. Lao Tze.

      Ștergere
    2. Multumesc pentru recomandare! Le-am citit (in mare parte) acum ceva timp, dar le recitesc oricand cu mare placere (sunt unele dintre preferatele mele): " When I let go of what I am, I become what I might be" :)

      Ștergere
    3. Da, marile adevaruri suna paradoxal, nu-i asa? E minunat ca niste tipi din mileniul 3 ajung sa vorbeasca cu atata respect despre oameni care au trait cu mii de ani in urma... Probabil ca asta inseamna ca nu ai trait degeaba? :)

      Ștergere
    4. Referitor la ultima ta remarca, exista o afirmatie care exprima ceea ce consider ca defineste pe orice mare om (nu neaparat la nivelul sau in domeniul lui Tesla): "The present is theirs; the future, for which I really worked, is mine." Nikola Tesla

      Ștergere
    5. Am gasit si completarea, pentru a clarifica putin...contextul: "Let the future tell the truth and evaluate each one according to his work and accomplishments. The present is theirs; the future, for which I have really worked, is mine."
      Nikola Tesla

      Ștergere