Este oarecum straniu faptul ca uneori se mai inverseaza rolurile iar nevroticii le gasesc si ei "diagnostice" terapeutilor. Mie spre exemplu, mi se spune uneori ca sunt prea rece.
Nu in putine randuri m-am regasit pe mine insumi in situatia usor jenanta si ingrata de a primi "reprosuri" din partea diversilor clienti cu care am avut de-a face, cu privire la "raceala emotionala" de care dau dovada. Nu pun acum la socoteala faptul ca o persoana in pozitia mea chiar trebuie sa dea dovada de un minim nivel de detasare fata de problemele clientilor.
Dar aceasta nemultumire a venit si din partea femeilor care nu imi sunt cliente, si care ar fi vrut sa fiu "mai in acord cu emotiile lor", pentru motive pe care usor vi le puteti imagina. Trebuie sa stiti ca exista o diferenta destul de insemnata intre a empatiza cu cineva si a simpatiza acea persoana, intre empatie si simpatie. Terapeutilor li se recomanda empatia, nu insa si simpatia, care suspenda obiectivitatea. Ni se recomanda "neutralitatea binevoitoare" despre care invatam pe la formari.
Dar asa-zisa mea raceala nu este nici intamplatoare si nici o eroare profesionala sau umana. Nu vreau sa credeti ca acesta este un entry misogin si ca am o problema cu femeile. Este dreptul lor sa aiba emotii si emotiile lor sa fie foarte intense. Problemele apar atunci cand considera ca emotiile lor ar trebui sa devina un ghid in viata si, mai mult decat atat, cand considera ca emotiile lor ar trebui sa fie un ghid si pentru mine ca om si ca terapeut.
Din ce am mai citit si eu, am ajuns la concluzia ca a avea emotii foarte puternice nu este nici pe departe o virtute in fata careia sa ne inchinam. Hiper-sensibilitatea si emotiile intense, ca problema ce tine de o reactivitate crescuta a unor regiuni ale creierului, reprezinta dealtfel o trasatura a psihopatologiei iar persoanele care dau dovada de asa ceva nu sunt nici-pe-departe atat de bine-integrate social precum isi inchipuie dansele.
Emotiile lor intense sunt un strigat de ajutor deghizat in ceva coplesitor si implacabil. Pentru ca slabiciunea este o trasatura care, din nefericire a fost asociata cu feminitatea secole intregi, femeile si-au dezvoltat aceasta adevarata arma emotionala prin intermediul careia incearca sa schimbe cursul evenimentelor. Ele si-au dat seama ca nu trebuie sa fii mai musculos pentru a obtine lucruri, avantaje, beneficii - este suficient sa ai trairi emotionale foarte puternice, care pot influenta.
Emotiile lor intense sunt un strigat de ajutor deghizat in ceva coplesitor si implacabil. Pentru ca slabiciunea este o trasatura care, din nefericire a fost asociata cu feminitatea secole intregi, femeile si-au dezvoltat aceasta adevarata arma emotionala prin intermediul careia incearca sa schimbe cursul evenimentelor. Ele si-au dat seama ca nu trebuie sa fii mai musculos pentru a obtine lucruri, avantaje, beneficii - este suficient sa ai trairi emotionale foarte puternice, care pot influenta.
De aici si pana la a reprosa persoanelor care nu se lasa manipulate de aceste trairi emotionale, ca sunt reci, fireste, nu este decat un pas. De fapt nu exista o asa-zisa "cale a emotiilor" versus "calea ratiunii" in aceasta societate in care cei care respecta regulile bunului simt chiar au trecere. Este "calea bunului simt" sau... alta cale. Nu poti sa iti bati joc de cei din jur si apoi sa le transmiti niste emotii prin care ei sa uite ca ai fost nedrept, incorect si ca ai facut abstractie de bunul simt comun.
Si in aceste conditii, cu atat mai putin poti sa le reprosezi celor care nu se lasa manipulati de emotiile tale ca "sunt reci emotional". Dar ca sa nu credeti ca acesta este un topic de discutie misogin, am sa recunosc faptul ca femeile nu sunt singurele care folosesc aceasta manipulare emotionala pentru a obtine lucruri din partea celorlalti, in ciuda faptului ca, poate, nu merita acele lucruri.
Exista si o multime de barbati care fac asta. Si, FIRESTE, exista multi copii care fac asta, pentru ca nu au dezvoltat gandirea logica si controlul impulsurilor, asociate zonei prefrontale a creierului, a carei dezvoltare se incheie abia in jurul varstei de 20 de ani.
Exista si o multime de barbati care fac asta. Si, FIRESTE, exista multi copii care fac asta, pentru ca nu au dezvoltat gandirea logica si controlul impulsurilor, asociate zonei prefrontale a creierului, a carei dezvoltare se incheie abia in jurul varstei de 20 de ani.
Dar femeile sunt mai expuse la astfel de tulburari emotionale, si pot argumenta asta prin faptul demonstrat statistic ca prevalenta depresiei in randul femeilor este de doua ori mai mare. Terapeutii, de regula impart emotiile in patru mari categorii, care, intr-un fel, cuprind toate formele de emotii si toate tonurile emotionale:
- Tristetea: O emotie prin intermediul careia persoanele care sunt predispuse depresiei incearca sa obtina o renegociere a situatiei (de pierdere) in fata careia le-a asezat viata. Daca nu esti blocat in neputintele tale, nu vine nimeni sa te ajute. Esti trist si de aceea ceilalti "se dau pe brazda" si iti intind o mana de ajutor, adica iti fac toate poftele.
- Anxietatea - frica: O categotie de emotii prin intermediul careia persoanele care. sunt predispuse tulburarilor de tipul anxietatii (atac de panica, tulburare generalizata de anxietate, sociofobie, etc), incearca atragerea sustinerii exterioare, in situatii in care aceasta lipseste. Esti speriat si de aceea primesti buna-vointa.
- Furia - Persoanele predispuse tulburarilor de control al furiei incearca sa impuna conditii, cu forta, in situatii in care le este amenintata pozitia sau posesiunile. Te infurii putin si rezolvi situatia - in copilarie mergea. Tendinta de a obtine prin furie devine tot mai accentuata. Esti furios iar ceilalti se sperie si iti dau tot ce ai cerut.
- Buna dispozitie - Se poate vorbi despre manipulare emotionala chiar si in cazul celor care induc o stare de bine, armonie si veselie. Nici macar nu va imaginati cate lucruri se pot obtine cu un zambet, o cafeluta si doua glumite! De altfel, unul dintre principiile manipularii este tocmai acesta - al simpatiei. Esti simpatic, bine-dispui si... treci clasa. Sau primesti un post intr-un birou caldut, nu-i asa?
Cu toate acestea, a avea emotii puternice, asa cum spuneam mai sus, nu reprezinta un mod de a rezolva situatiile problematice, cel putin nu pe termen lung. Poate ca ti-a mers o data sau de doua ori, dar nu va merge la nesfarsit. Nici macar in situatii intime, in care totul pare sa stea sub semnul iubirii sau al emotiilor nu merge aceasta strategie. Degeaba iti pare rau ca ai facut o greseala sau degeaba esti "indragostit lulea" si nu poti trece peste o pierdere - anumite greseli ajung sa defineasca personalitatea ta.
Am sa exemplific aceasta expunere teoretica cu ajutorul unui caz petrecut in America si prezentat pe canalul Investigation Discovery. Un tanar si promitator avocat american Ryan Poston (29) este ucis de catre fosta lui partenera Shayna Hubers (21) in momentul in care acesta alege sa o paraseasca pentru castigatoarea unui concurs de Miss. Povestea are ceva notorietate in Statele Unite, pentru ca are si ingredientele unei povesti care starneste atentia.
Poate ca unora dintre voi va vine in minte urmatorul rationament: "Asa i-a trebuit craiului - fiecare primeste ceea ce merita. Si-a facut-o cu mana lui". Cu toate acestea, "furioasa" adica domnisoara Hubers este nevoita acum sa infunde puscaria (vreo 40 de ani) pentru ca nu a putut accepta aceasta situatie iar emotiile ei par sa fi "facut jocurile" in absenta oricarei reflectii de bun simt. Ei bine, nu poti sa actionezi astfel, indiferent cat de ranit ai fi de comportamentul celorlalti.
Din pacate, aceasta tanara care avea intr-adevar un viitor, si-a cam ratat existenta. Daca nu ar fi facut abstractie cu totul de dezvoltarea ei emotionala si daca nu s-ar fi dedicat cu totul pregatirii academice si iubirii pe care i-o purta partenerului ei, poate ca nu s-ar fi ajuns aici.
Poate ca nu ajungem cu totii sa ucidem pentru a ne face dreptate. In cazul altor categorii emotionale descrise mai sus, emotiile ne pot scoate din functiune in alte moduri: prin depresie sau prin tulburari de anxietate spre exemplu. Este trist ca multi oameni isi iau slabiciunile drept "forta personala" si ajung sa isi sistematizeze aceste slabiciuni, fiind convinsi ca nu au nevoie de psihologi sau reprosandu-le acestora ca sunt prea "reci". Pana cand devine prea tarziu...
(1) Imaginea Cold, de John Meadows, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
(2) Daily Mail Online, (acc. Mar. 26, 2017), Jilted Lover Kills..., website: Daily Mail Online
Mi se pare usor... agresiv, defensiv si sarcastic (articolul), dar, desigur, e posibil sa ma insel (sau poate de vina sunt emotiile...). Ma intreb, totusi, ce parere au pacientii despre articol (in special in legatura cu ingaduinta terapeutului fata de problemele lor existentiale). Cred (sau asa imi ingadui eu sa-mi imaginez) ca depresia, mai degraba de a fi o strategie bine elaborata de a-ti manipula apropiatii (la fel ca si anxietatea, furia si, de ce nu, minunata ipohondrie) este una dintre cele mai cumplite drame cu care se poate confrunta cineva. La fel de bine imi imaginez ca numai cineva extrem de uman, capabil si de empatie, dar si de simpatie, poate ajuta pe altcineva sa traverseze teribila punta a luptii cu sine insusi (lupta cu tine insuti este intotdeauna mai grea decat lupta cu ceilalti).
RăspundețiȘtergereIar daca terapeutul primeste feed-backuri nu tocmai imbucuratoare (sau, de ce nu, nu tocmai flatante) de la pacientii sai... ei, bine, cred ca terapeutul ar trebui sa-si aminteasca (din nou, cu ingaduinta) ca in toata ecuatia asta nu este vorba despre el, ci despre suferinta omului real din fata sa. E oare atat de lipsit de "bun simt comun" faptul ca pacientul simte neovia ca terapeutul sa simpatizeze cu el, ori cu suferinta sa? (chiar daca pacientul greseste in abordarea sa, ceea ce este, oricum relativ - ne trebuie, desigur, un sistem de referinta infailibil).
In orice caz, imi imaginez (din nou - oare imi imaginez prea multe? hm... sau poate e o strategie imatura de manipulare... sa-mi stabilez in agenda zilei de maine o intalnire cu eul meu ascuns, sa-i testez un pic varsta emotionala...) ca terapeutul are o tulburare de atasament. Una suficient de adanca, incat sa fie ranit de oamenii care considera ca "nu au nevoie de psihologi" pentru a-si dezvolta virtutile si suficient de adanca pentru a scrie un articol in care sa lamureasca, in fata intregii lumi (nu doar a pacientilor care, probabil, pacienti fiind se iseala) injustetea acuzarii... "Stiti, de fapt eu nu sunt rece, sunt doar obiectiv (ah, si "neutru binevoitor")...
Wow, nici nu stii de cand astept un comentariu provocator pe acest blog. Mi-e ciuda cand ii vad pe toti luandu-se de par peste tot, numai la mine nu vine nimeni sa ma provoace.
Ștergere1. Probabil ca te-a socat viziunea mea asupra unora dintre bolile psihice, dar ea nu este nici noua si nici macar nu imi apartine. Eu doar am preluat-o din sursele cele mai serioase, te asigur.
2. Nu am spus ca depresia nu ar fi o drama cumplita. Este cumplita insa din fericire avem destul de mult control asupra ei, in masura in care suntem dispusi sa ne constientizam alegerile si sa lucram cu atitudinile noastre.
3. Nu pot spune ca nu am dormit noaptea din cauza feedbackurilor negative primite. Nu ma astept sa fiu inteles de toata lumea si nu toata lumea are capacitatea de a ma intelege. Pe de alta parte, am avut surpriza placuta ca anumiti pacienti sa revina dupa un timp si sa imi multumeasca pentru ca I-am pus in fata adevarului, desi nu l-au putut suporta atunci. Asta li se intampla tuturor terapeutilor la un moment dat. Deci nu ma consider special in vreun fel.
4. Treaba cu tulburarea de atasament este cam fortata, iar premisa pe care se bazeaza (ca as fi ranit de cei care nu au nevoie de mine) nu o pot intelege decat ca pe o proiectie.
Multumesc ptr comment. Te mai astept! :)
Imi amintesc ca si eu te-am acuzat la un moment dat de raceala. Acum, dupa doi ani, vin sa-ti multumesc pentru "dusurile reci" aplicate atunci. Consider ca ele m-au adus cu picioarele pe pamant si daca cineva mi-ar fi spus ca voi trai, gandi si simti asa cum o fac acum, nu l-as fi crezut.
RăspundețiȘtergereIti multumesc mult Marius pentru toata raceala pentru care atunci te-am acuzat. Iti multumesc si pentru faptul ca nu esti perfect. Pe mine aceste lucruri m-au ajutat mult. Sper sa apuc ziua in care aceste articole vor fi adunate intr-o carte si sa le pot citi fara sa simt "raceala monitorului". ;)
Succes mult! :)
Iulia: Multumesc si eu pentru ca te-ai simtit datoare sa prezinti si reversul medaliei. Ma simt recunoscator pentru ca te-am intalnit si am avut sansa sa te cunosc. Si da, ma gandesc si eu ca nu ar fi rau sa adun cele mai bune articole intr-o colectie, la un moment dat. :)
ȘtergereMarius: Nu ma simt datoare, asa cum ti-am mai spus nu voi rata nici o ocazie sa-ti multumesc pentru ca acum stiu ca nu as fi reusit fara tine.
ȘtergereCat despre articole, sunt prea pretioase sa le lasi doar aici unde sunt mai greu de citit.
Spor la lucru! :)
http://www.la-psiholog.ro/info/empatia-o-capcana-
RăspundețiȘtergereDin fericire mie nu mi se intampla asta fiindca am o doza de detasare si nu cred ca un client este mai fericit daca incep sa plang in timp ce ii ascult povestea. Culmea insa, mi s-a intamplat si asta! Exista anumiti stimuli care ma sensibilizeaza dar tocmai atunci cand clientul se asteapta mai putin. ☺
Daca pui ca "diagnostic" raceala unui psiholog, atunci nu intelegi cu adevarat rolul lui in viata ta. El trebuie sa fie "roca" de care te agati sa iesi din "apa" in timp util si, revenind pe "uscat", sa inveti cu ajutorul lui unele mecanisme eficiente de autoreglare, dar daca sare si el in "apa"...
RăspundețiȘtergereDa, exista aceasta viziune, usor dependenta cu privire la contributia psihologilor si poate ca este normala pentru persoane care se simt epuizate de cursul lucrurilor si de vartejul realitatii... De fapt cu aceasta categorie de clienti ma inteleg destul de bine.
ȘtergereMai greu este cu cei care asteapta de la mine lucruri despre care am invatat la modulul de etica (si care nu se fac). Pentru ei, da, chiar sunt rece. De fapt despre asta era articolul. ☺
Mda...presupun ca persoane de genul celei pentru care ai scris tu candva un articol pe care m-am suparat eu tare! :D :)
ȘtergereUneori interpretarile deterioreaza relatiile...
RăspundețiȘtergereDin fericire, cat traieste...omul invata si este important sa nu mai repete greselile. :)
Ștergere