Mind, People & Lifestyle





Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

miercuri, 31 mai 2017

Cronica Unei Catastrofe Ignorate

Te privesti in oglinda si ochelarii tai au lentile colorate in roz. Criticul Tau Interior a fost... pus pe liber. Unde ar putea sa duca drumul tau, in absenta acestui personaj providential care te trage de maneca?  




Da, ati observat... Toata lumea vrea sa scape de anxietate, daca s-ar putea. Chiar si eu mi-am dorit multa vreme acest lucru, trebuie s-o recunosc. Anxietatea ma incurca in majoritatea situatiilor si in relatie cu majoritatea provocarilor vietii. Dar abia de curand mi-am dat seama ca anxietatea mi-a fost si un prieten de pret. 

Nu am de gand sa pretind ca am fost insotit de anxietate, ca de un camarad nedespartit si m-am "imprietenit cu ea". Nu a existat niciodata aceasta prietenie, propriu-zisa. Doar de curand am realizat faptul ca anxietatea a reprezentat un atu pentru mine ca persoana dornica sa evolueze. De fapt nici macar nu ne dam seama cat de multe ii datoram anxietatii...

Tema centrala a subiectului anxios este anticiparea unei catastrofe. (Jean Cottraux)  

Am intalnit intr-un workshop dedicat creativitatii un exercitiu destinat celor creativi si dezvoltarii creativitatii lor. El presupunea, in prima faza, eliberarea creativitatii de Criticul Interior - un personaj care blocheaza creativitatea. In primele faze ale procesului creativ, acest critic este mai bine sa nu se prea faca simtit. Cu toate acestea, dupa ce am cristalizat o idee, a fost invitat Criticul Interior pentru "a-si da cu parerea" - oare unde este vulnerabila ideea noastra?

Cred ca se intampla ceva similar in viata fiecaruia dintre noi. Ne facem un "proiect de viata", in functie de ceea ce credem despre noi insine, despre aptitudinile noastre si despre lumea in care traim. Dam frau liber imaginatiei creatoare si ii permitem "Sa zburde" in voie. Apoi, facem apel la realismul din noi ori cerem pareri in jur, ne intrebam daca ideea noastra este fezabila si are sens. Din pacate insa, la unii dintre noi, acel moment al punerii la indoiala pur si simplu nu apare niciodata.

Cred ca exista doua tipuri de patologii ale Criticului Interior, dupa nivelul de anxietate pe care il genereaza: cand criticul interior este "prea treaz" sau, dimpotriva, cand acest critic interior "doarme".

  • NU MAI SCAPAM DE CRITICUL INTERIOR. Vorbim despre o situatie destul de neplacuta. Creativitatea noastra, ca si puterea de munca si capacitatea de a ne bucura de viata sunt amenintate cu disparitia. Un critic prea treaz nu face decat sa ne saboteze activitatea, oricare ar fi aceea, intervenind cu tot felul de sugestii negativiste referitoare, pe de o parte, la ceea ce suntem, la ceea ce putem si, pe de alta parte, ceea ce este si permite lumea in care traim. Criticul Interior este o catastrofa in sine, prin obisnuinta sa de a ne povesti despre toate aceste catastrofe pe cale sa apara in viata noastra. 
  • CRITICUL INTERIOR CARE A ABDICAT. Nici aceasta nu este o situatie mai fericita, din pacate. Am avea tendinta sa consideram ca o persoana lipsita de Critic Interior este libera si isi poate da frau liber imaginatiei, reusind in acest mod sa creasca si sa fie creativa. Dar adevarul este ca avem nevoie de contributia acestui Critic Interior si nu il putem pune pe liber, pur si simplu. Mi-e teama ca abordarea psihiatrica este de natura sa tranchilizeze Criticul Interior, pe termen nelimitat. In special atunci cand medicul, din ratiuni pur materiale, incurajeaza dezvoltarea unei dependente de tranchilizante. 


Stiti, in ziua de azi, trebuie sa dai impresia ca esti... buricul targului si le stii pe toate. Multi oameni cad in ridicol in felul acesta, pentru ca dezvolta o auto-suficienta de-a dreptul gretoasa. Si din auto-suficienta lor nu iese nimic bun, din pacate. Este situatia persoanei auto-tranchilizate, printr-un mecanism de aparare care desfiinteaza si invalideaza orice sugestie critica venita din interior sau din exterior. Va este dor de vremurile in care erati putin anxiosi? Ar cam trebui.




Persoanele anxioase, luate separat, oricat de mult potential ar avea, nu reusesc sa ajunga prea departe, caci acel Critic Interior, necrutator, le tine pe loc. Iar apoi apare psihiatrul si "le ajuta sa nu le mai pese", ceea ce este ca si cand ai trece dintr-o extrema in cealalta. In general, tranchilizantele se prescriu pentru perioade limitate de timp (doar cateva luni). E bine sa stiti asta. Nu traim cu tranchilizante toata viata - desi poate aveti impresia ca este mai usor asa, decat sa invatati sa va gestionati emotiile, cu ajutorul unui psihoterapeut. 

Articolul acesta mi-a fost inspirat insa nu de nepasarea pe care o dezvolta cei dependenti de tranchilizante, ca efect secundar al acestor medicamente, ci de nepasarea pe care o dezvoltam noi insine, in circumstatele vietii in care ar fi fost poate mai intelept sa ne inducem stari de neliniste si sa ne intrebam... "oare unde este vulnerabila ideea mea?". Iar curentul este in crestere, din pacate, la nivel macro-social. Iata doar cateva metode de a amorti Criticul Interior:

  • Comparatiile "in jos" - cand te compari cu persoane care au o prestanta mai modesta decat tine in variate domenii ale vietii sociale, nu iti ramane decat sa te relaxezi si sa te bucuri de implinirile si realizarile tale, oricat ar fi ele de neinsemnate. Daca cineva este mai rau / prost / nesimtit  etc., decat tine, atunci merita sa petreci pentru asta, tot restul vietii tale.
  • Rationalizarea - prin rationalizare, in special psihopatii realizeaza ceea ce se cheama dezumanizarea victimei. Cu alte cuvinte, ei denigreaza si scot in evidenta rautatea unei persoane pentru a o putea victimiza fara sa le pese. Fireste, in acest "film" din mintea psihopatului, el devine eroul ce realizeaza dreptatea, iar victima este doar o personificare lamentabila a ticalosiei.
  • Invalidarea Sursei - in aceeasi ordine de idei, daca apar voci din exteriorul nostru care ne critica sau atrag atentia asupra aspectelor mai neconvenabile ale propriei personalitati, putem oricand sa punem la indoiala validitatea argumentelor sub pretextul ca respectiva persoana este fie bolnava, fie indragostita, fie a abosolvit o universitate privata, sau este misogin, budist, ardelean, etc.
  • Confectionarea de Scuze - prin intermediul acestui mecanism de aparare, chiar daca recunoastem slaba noastra performanta si esecul, avem in schimb pregatita o scuza foarte buna, care ne ajuta sa ne suportam pe noi insine, si, din pacate, ne ajuta sa ne mentinem in starea de ignoranta si pasivitate. Spre exemplu, nu trebuie sa iti gasesti un loc de munca fiindca parintii tai nu au investit in tine si nu ai o pregatire de doamne-ajuta sau nu poti sa iti intemeiezi o familie fiindca esti indragostit(a) de o persoana inaccesibila.

Acestea sunt cele mai relevante moduri prin intermediul carora nu facem decat sa amortim Criticul Interior, scutindu-ne astfel de eforturi pentru a indrepta situatia problematica sau pentru a ne depasi conditia si propriile limite.

Pe de o parte, cei siguri pe ei, au aceasta arma "infailibila" care este nepasarea, lucru care ii ajuta sa obtina puterea si sa devina modele existentiale pentru toata lumea. Pe de alta parte se promoveaza atat de multa incultura si non-valoare incat nu poti decat sa fii mandru de tine insuti si sa iti trimiti Criticul Interior la culcare. Poate ca va distreaza sa vedeti unul mai prost decat voi. Dar oare poti sa il iei drept reper in viata?

Daca deschideti un televizor va vor umple cu sugestii de acest fel. Fie ca se numeste Cronica Carcotasilor, fie ca se numeste Las Fierbinti, oricum s-ar numi, un program de succes din Romania pare a fi acela care te convinge ca esti frumos, destept, bogat, ai simtul umorului si un succes nebun in viata... in comparatie cu... ei. Cine sunt ei? Idiotii, fireste, Idiotul Colectiv, sa-l numim.


Exista o caricatura care scoate in evidenta felul cum se vad barbatii pe sine in comparatie cu felul cum se vad femeile. Cred ca multi romani au devenit "barbati", adica auto-suficienti si orbi cu propriile defecte de caracter, in timp ce altii, se zbat la polul opus, al "femeilor" care nu reusesc sa perceapa vreo calitate la propria persoana, rezultatul fiind aceasta auto-brutalizare venita prin intermediul unui Critic Interior hiper-activ.

Dar in timp ce "femeile" vin sa se trateze pentru probleme de anxietate, "barbatii" nu vor face niciodata asa ceva. Poate doar in momentul in care realitatea le demonstreaza, in sfarsit, ca au trait pe un norisor roz, si asta nu i-a invatat absolut nimic, dimpotriva, i-a adancit intr-o stare de blocaj bine deghizat. 

Oamenii de valoare au avut intotdeauna mijloace de a se auto-nelinisti, de a-si zugravi propriul ideal de o maniera care sa ii trezeasca din amortire. Se spune spre exemplu ca o persoana care stie sa citeasca dar nu o face, nu este cu nimic mai buna decat o persoana care nu stie sa citeasca. Iar daca vrei sa devii bun, trebuie sa incepi prin a te considera rau. 

Cel mai mare dusman al cunoasterii nu este ignoranta ci iluzia cunoasterii. Stephen Hawking


As vrea sa vad si eu primul client care vine la mine pentru ca... este prea linistit, prea multumit de sine - l-as intelege si l-as felicita pentru ca a inteles cat rau isi face singur.

Studiul relatiilor dintre angoasa si performanta ne arata ca "putina angoasa" creste nivelul performantei, dar ca "prea multa" va diminua performanta. De exemplu, anxietatea este necesara pentru o sexualitate reusita. De altfel, de multa vreme a fost deja consemnat amestecul de anxietate si dorinta care preceda apropierea si actul sexual. Angoasa moderata insoteste escaladarea dorintei, in timp ce excesul diminueaza performanta. 
In timpul procesului de invatare, activitatea emotionala se afla in relatie cu performanta, a carui grafic ia forma de "U" rasturnat. Cresterea activitatii emotionale (a anxietatii) va mari performanta dar numai pana la un anumit punct, caci excesul de activare emotionala va diminua performanta. (Jean Cottraux)








(1) Imaginea Houston Life, de Melted Plastic, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Cottraux, J., (2003), Terapiile Cognitive. Cum sa actionam asupra propriilor ganduri., editura Polirom, Iasi

(3) Narconon, (acc. Mai 31, 2017), Effects of Traquilizer Drugs and Addiction, website: Narconon

(4) Psych Central, (acc. Mai 31, 2017) Rationalization, website: Psych Central

(5) Study, (acc. Mai 31, 2017) Social Comparison Theory: Upwards vs. Downwards, website: Study 
Show comments
Hide comments

10 comentarii:

  1. Greu sa gasesti "oglinda" potrivita, cea care iti arata realitatea. Si mai greu sa accepti ceea ce vezi in ea (obiectiv)...Conteaza mult sa traim tinzand spre echilibrul psihologic, ca de atins, chiar daca reusim...este ceva de natura progresiva, nu reuseste din prima, cere exercitiu, pana intra in obisnuinta, dar merita! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Si..."La multi ani!" copilului din tine. :P Cate probleme apar cand luam viata prea in serios si pierdem bucuria aceea pentru orice (soare, muzica, flori, ciripitul pasarilor, sunetul facut de valuri, etc.)... :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Articolul este despre performanta, care, s-ar parea ca este favorizata de un 'echilibru psihologic' care ne impinge de la spate. In definitia motivatiei se spune ca 'sistemul personalitatii inregistreaza un dezechilibru', deci cu alte cuvinte, performanta si motivatia in sine se hranesc mai curand cu un usor dezechilibru decat cu echilibru psihologic, propriu-zis.

    Da, este adevarat, uneori oamenii iau viata prea in serios, si nu se pricep sa controleze procesele psihice care se petrec si ii bulverseaza, ceea ce se poate termina intr-un stil dramatic.

    Dar asta nu cred ca este o problema a romanilor. Noi trebuie sa rezolvam problema maimutoilor care incurca lumea si traiesc pentru a se face de ras pe la televizor sau doar prin culise.

    La multi ani si tie! ☺

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu nu cred ca trebuie sa ne fabricam nelinisti existentiale ca sa ne imbunatatim un aspect al vietii sau altul. Si mai mult decat atat nu cred ca trebuie sa existe un dezechilibru care sa ne monteze sa ne auto-depasim. Scenariul imaginat de tine, cu persoana calma care ar veni la tine sa iti spuna ca este prea calma, prea linistita, este utopic tocmai pentru ca o astfel de persoana nu ar veni la tine. O astfel de persoana, pe care tu o vezi in neregula, doar pentru ca il/o vezi ca fiind o persoana auto-suficienta, nu ar cauta in afara sa raspunsurile. Tu vezi intr-o persoana calma o persoana auto-suficienta si crezi ca aceasta nu va "performa", tocmai pentru ca multumita fiind nu iese din zona sa de confort. Indraznesc sa presupun ca asa vezi si intelegi tu lucrurile deoarece nu e prima oara cand intalnesc ideea asta la tine. Intr-o lume atat de adanc dezechilibrata nu cred ca de mai multe nelinisti avem nevoie, ci de echilibru, tind sa ii dau dreptate Anonimei. Iar echilibrul acesta nu vine din afara, daca il cautam in afara noastra deja ne irosim timpul. Imbunatatirea reala nu va veni din nelinisti confectionate sintetic din comparatii cu altii (fie ei chiar mai presus decat noi, orice ar insemna asta), ci din starea de acceptare. Numai atunci cand acceptam o situatie ca este asa cum este, putem sa intreprindem mai departe o actiune, dar daca o facem ca reactie la ceva nu facem decat sa adaugam inca o conditie la suma tuturor conditionarilor umane care exista in ziua de azi si chiar sunt multe, prea multe as zice eu. Si pentru ca tot l-ai citat pe Stephen Hawking, am sa il dau chiar pe el drept exemplu. Crezi ca el a ajuns unde a ajuns deoarece se temea de moarte sau pentru ca a acceptat ca moartea e inerenta vietii si a ales sa traiasca fiecare moment intr-o prezenta asumata, nependuland intre trecut (in care putea sa se miste independent si in voie) si un viitor sumbru si posibil foarte scurt?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ioana : mi-ar place ca cititorii Psihopedia sa inteleaga faptul ca ceea ce scriu nu reflecta 'problemele mele de intelegere a vietii' ci mai curand viziunea stiintei cu privire la aspecte precum motivatia si performanta.

      Mai citeste o data articolul iar apoi, cauta un compendiu de Psihologie care poate iti va oferi mai multe confirmari. Concediu placut! :)

      Ștergere
  5. Ca tot vorbeam despre 'invalidarea sursei'. LOL

    RăspundețiȘtergere
  6. Tind sa cred ca, in dezbaterea asta, toti avem dreptate, doar ca fiecare in felul lui! :) Oricat ar dori stiinta sa uniformizeze relatia cauza-tratament-efect, niciodata acelasi "tratament" nu da rezultate identice in 100% din cazuri, sau dupa cum spun medicii inainte de interventie: se lucreaza cu "materialul" clientului, deci rezultatul depinde f mult de asta. Drept urmare, unii se vor mobiliza si vor "muta muntii" in conditii de echilibru psihologic (relativ, nu absolut, ca ala este utopie), pentru ei siguranta si incurajarea celor dragi fiind "motorul", pe cand altii se vor plafona fara "suturile" care sa-i propulseze. Depinde de persoana! Stiinta descrie ceea ce se intampla in majoritatea cazurilor... ;) :) Sa ramai "zen" inseamna sa nu reactionezi acolo unde nu este cazul si unde reactia ta nu face bine nimanui, nu sa te lasi calcat in picioare sau sa traiesti "sedat" de medicamente. Cei mai multi dintre noi se pot autoregla cu suficienta informatie (psihoterapie) si vointa. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toti avem dreptate cu conditia sa stim despre ce vorbim. :P

      Eu vorbesc despre asta:

      ' In timpul procesului de invatare, activitatea emotionala se afla in relatie cu performanta, a carui grafic ia forma de "U" rasturnat. Cresterea activitatii emotionale (a anxietatii) va mari performanta dar numai pana la un anumit punct, caci excesul de activare emotionala va diminua performanta. (Jean Cottraux)'

      Ștergere
  7. „Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit.” Octavian Paler :))

    In acelasi articol, ne-am focusat pe idei diferite. Exista posibilitatea sa-mi fi scapat esenta pe care ai vrut tu sa o transmiti prin text si sa ma fi concentrat pe ceea ce am vrut eu sa percep. Alta tema de articol! :D
    In ceea ce citezi mai sus, total de acord, emotiile (prin anxietate) sunt constructive doar pana la un anumit punct (varful lui "U" rasturnat), dupa care devin factor perturbator; cel mai usor se poate sesiza asta in cazul tracului artistilor care apar in fata unui public. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pana la urma s-a dovedit un articol dezbatut cu folos, cel putin pentru voi. Eu stiu lucrurile astea de ceva timp.

      In ce priveste ceea ce spuneai mai sus, lesne de inteles ca in aceste conditii, unii dintre noi au nevoie de un discurs critic, de trezire a Criticului Interior, in timp ce altii, ar beneficia de un discurs de calmare a Criticului Interior, pentru performanta, desigur. :)

      Da, cred ca tema merita atentia noastra.

      Ștergere