Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

duminică, 26 octombrie 2014

Efectul de Inghet

Ti se intampla sa persisti in ceva care ti-a adus nefericire? Ti se intampla sa nu te poti opri din ceva, desi toata lumea iti spune ca ar trebui s-o faci? Poate ca esti sub actiunea efectului de inghet...





Descoperit de Kurt Lewin, unul dintre patriarhii psihologiei sociale, „efectul de inghet” reprezinta tendinta oamenilor de a persista intr-o actiune in cursul careia deja au investit ceva, fie ca vorbim despre timp, despre energie, bani, sentimente sau alte resurse personale. Daca ar fi sa ii gasim un corespondent in Fizica, ne-am gandi la inertie - o intertie emotionala si comportamentala. 

Efectul de inghet, este esenta tehnicii de manipulre cu numele de "amorsare" care presupune o iscusinta a manipulatorului de a te cointeresa in anumite cheltuieli despre care insa nu stii cateva detalii "mai putin avantajoase". Asa intram intr-un magazin pentru a beneficia de oferta mult trambitata si scrisa cu litere uriase pe diverse reclame, dar aflam apoi ca intr-un coltisor scria, abia vizibil: „oferta valabila numai in orele diminetii”. Cumparam totusi produsul fiindca eram deja porniti sa o facem!

Efectul de inghet se bazeaza asadar pe manipularea angajamentului, adica trezirea in cel manipulat a nevoii de echilibru si de coerenta cu sine insusi: "daca am pornit pe calea asta, atunci am sa merg pana la sfarsit". Ori altfel spus "daca sunt asa, atunci pot sa fac si sacrificii pentru asta".

Acest efect psihologic are o latura si mai obscura decat manipularea celorlalti. Este vorba despre automanipulare. Oricat de bine ar suna, automanipularea nu are nimic in comun cu autocontrolul, dimpotriva. Ne automanipulam atunci cand ne angajam in cheltuieli inutile, de timp, de resurse, de bani si cand ne intindem capcane, pentru a ne demonstra noua insine un anumit lucru.

Automanipularea, bazata pe „inghet”, intr-o forma sau alta, se regaseste in viata fiecaruia. Fie ca ramanem cu un partener alcoolic doar pentru ca „dragosta este valoarea suprema”, fie ca ramanem in fata televizorului ore in sir, macar ca nu ne mai distram de mult timp, doar fiindca „televiziunea prin cablu este grozava”, devenim astfel victime inocente ale automanipularii. In alte situatii, putem suferi din dragoste ani in sir, doar fiindca „toata lumea trebuie sa ma iubeasca” sau ne jucam automobilul la poker doar fiindca „eu sunt un tip norocos”.

Cum se poate observa usor, automanipularea se bazeaza pe o credinta riscanta a noastra, o credinta care dealtfel, in mod normal, este una de tip adaptativ, adica care ne ajuta, ne intareste, ne sporeste stima de sine."Firma la care lucrez este sansa mea de a castiga mai bine". Pornind de la o astfel de conceptie, am putea ramane "inghetati" la un loc de munca care nu a mai platit salariile timp de luni in sir. 

Automanipularea, orchestrata parca de parti misterioase si malefice ale propriei personalitati, speculeaza credintele noastre in asa fel incat sa fim pierduti prin noi insine, sa ne pierdem stima de sine si sa alunecam spre destramarea identitatii.

Pentru ca, asa cum spuneam in cele de mai sus, auto-manipularea are la baza convingeri de viata, care uneori ne aduc reusite, este adesea foarte dificil sa facem diferenta intre ceea ce in mod normal numim "mentalitate de invingator", care ne face sa investim totul in ceva si efectul de inghet, propriuzis. In fond, si mentalitatea de invingator ne face sa persistam, cu toata incapatanarea, in ciuda absentei rezultatelor pe o durata de timp considerabila ... 


Voi cum faceti diferenta intre cele doua?
Poti sa imi lasi un comentariu pe aceasta pagina: este legal, moral, si nu ingrasa!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu