Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

duminică, 2 noiembrie 2014

Generatia Alien

Un personaj naiv dintr-un basm celebru spunea „Priviti, imparatul este gol!” Ce anume da valoarea unui lucru, a unei persoane? Prezentarea de care beneficiaza, raritatea sau eficienta si utilitatea sa?  





De ceva timp am treaba prin capitala. Ba la sediul universitatii, pentru diplome, ba la Colegiul Psihologilor. Intalnirea cu marele oras a fost una provocatoare, in sensul de stimulativa. Am descoperit chiar ca imi place sa calatoresc, iar acesta, cred eu, este un semn bun – nu am intalnit nimic care sa ma demoralizeze.

Bucurestiul are un farmec al sau. Pe de o parte te frapeaza cele cateva cladiri darapanate de la Gara de Nord, iar pe de alta, te simti coplesit de dimensiunea lucrurilor: „pietele” cladirile, artezienele, parcurile, Palatul Parlamentului, etc. Nu pot spune ca ma preocupa in mod deosebit mirosurile, dar, la inceput, am fost impresionat de femeile din Bucuresti si parfumurile lor. Mai bine spus, parfumul!

La primul contact cu Bucurestiul, dupa o lunga perioada – nu il mai vazusem din copilarie – cred ca l-am remarcat inca de la Gara de Nord. Era usor dulce, usor intepator dar plin de mister si povesti pe care le-ai citi printre randuri. Ca si cum, o generatie atat de „pe fata”, atat de orientata spre exterior, pasionata si lipsita de secrete, simtea nevoia sa-si ascunda defectele in spatele acestui parfum plin de clasa si intensitate. „Deci asa miroase Bucurestiul...”, mi-am spus eu visator. 

„Uite-ma, sunt aici, nu-i asa ca ma gasesti interesanta? Nu-i asa ca ai vrea sa stii mai multe despre mine? Dar nu-i asa ca sunt prea buna pentru tine?” Acesta era mesajul pe care l-am receptat la inceput. Dar apoi apare inca o „interesanta” cu acelasi mesaj si cu acelasi parfum. Hmmm.... Chiar asa? Dupa vreo 10 interesante intalnite, am inceput sa cred ca este un parfum extrem de ieftin, vreo „chinezarie”.

In Brasov, parfumurile sunt ceva mai discrete, cred ca preferam mai mult parfumul unui detergent bun si ne multumim sa lasam impresia de curatenie. Lumea chiar nu se omoara cu parfumurile pe aici, sau cel putin nu lumea pe care o cunosc eu. Pe de alta parte, desi intalnesc numeroase persoane parfumate in orasul meu, imi este greu sa intalnesc acelasi parfum sau acelasi spray cu aceeasi frecventa precum am intalnit „parfumul Bucurestiului.”

Am spus povestea asta unei prietene si mi-a identificat pe loc „parfumul Bucurestilor”. Mi-a dat o mostra si am fost miscat de precizia fetei. „Da, despre acest parfum este vorba!” am zis eu, impresionat. „Toate tipele sunt inebunite dupa el”, mi-a dat ea de inteles. „Si este foarte scump!”. Ei bine, s-a zis cu teoria mea despre chinezarie... Aflarea pretului a facut sa-mi stea mintea!

Bine, chiar si asa... Care este sensul acestei uniformizari? Mi-am spus eu: „in fond, in conditiile astea, n-ar fi mai interesanta o tipa care miroase a fast food”? Unde sa mai incapa atatea interesante?

Un studiu facut de cei de la prestigioasa Universitate Stanford, legat de perceptia obiectelor de consum, in functie de pretul lor, a demonstrat un fapt destul de bizar. Daca unor subiecti li se ofera acelasi pahar de vin, dar li se spune ca este o bautura extrem de fina si de scumpa, sau dimpotriva, li se spune ca este un vin ieftin, ei bine, pana si reactiile din creier ajung sa „vorbeasca” – in cazul „bauturilor fine”, suntem capabili de adevarate orgasme, numai datorita prezentarii de care a beneficiat produsul respectiv. De asemenea, consumul „bauturii ieftine”, trece ca un fapt banal. Cum sa interpretam asta?

Cred ca studiul vorbeste nu atat despre bautura cat despre valorile noastre. Probabil vorbeste si despre consumerismul care a prins radacini in mentalitatea noastra. Pana la urma, nu conteaza ceea ce ni se intampla ci semnificatia pe care o atribuim acelor evenimente – iar valoarea financiara induce o multime de senzatii, prin ea insasi. Si pentru ca punem atat de mare pret pe ceea ce altii au pus un pret mare, aproape ca nici nu mai conteaza trasaturile produsului, in sine.

Este interesanta insa reactia celor complet neavizati in fata unui produs scump. Imi aminteste naivitatea din basm a celor care au indraznit sa strige, „Priviti, imparatul este gol!” Oare cate din produsele si persoanele pentru care cheltuim atatia bani si atata timp sunt pur si simplu lipsite de valoare? Oare cate dintre lucrurile si persoanele pe care le ignoram in mod normal, sunt incarcate de calitati si potential?

Si, nu in ultimul rand, oare cate din produsele si persoanele de valoare isi „pierd calitatile”, datorita prezentei abundente, a apropierii excesive, a contactului abuziv si a supra stimularii? Lucrurile si persoanele au o valoare a lor sau valoarea trebuie potentata prin anumite strategii? In cazul povestii de fata s-a dovedit ca supra-stimularea a dus la „pierderea valorii”.





Show comments
Hide comments

7 comentarii:

  1. Wow, felicitari, in sfarsit un articol personalizat!
    Cat despre "valori" , conteaza mai mult coperta si nu interiorul .
    Merg pe strada si vad gupuri de fete si baieti trasi la indigo. Nu se deosebesc cu nimic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stii ca se spune "sa nu judeci niciodata o carte dupa coperta." Probabil ca numai in anii senectutii am putea intelege cu adevarat aceasta vorba... Imi amintesc ca am intalnit intr-o carte a lui Deepack Chopra, ideea aceasta: imagineaza-ti persoana aleasa cu perii albi si intreaba-te daca vei putea sa traiesti cu ea! :). Ce mai conteaza atunci aspectul exterior cand noi traim alaturi de un suflet, ce poate fi meschin sau plin de noblete...

      Ștergere
  2. Uneori aspectul exterior este folosit ca si scuza.
    :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suna familiar... Scuza pentru ce anume? :)

      Ștergere
    2. :-) cred ca stii foarte bine, dar daca insisti...

      Ștergere
    3. Pai presupun ca pentru ceva bun nu avem nevoie de scuza... Cel mult de pretexte! :)

      Ștergere
  3. Pretexte, scuze...spune-i cum vrei...intelresul e acelasi....parerea mea.
    Cand nu te simti in siguranta si nu vrei sa fii descoperit, te ascunzi. Simplu.

    RăspundețiȘtergere