Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

joi, 20 aprilie 2017

Geniu si Nebunie

Despre asocierea intre geniu si nebunie vorbeau filosofii greci, iar numeroase personalitati din viata artistica au confirmat-o prin pilda proprie. Kate si Drew, sunt doi tineri urmariti de psihopatologie, dar si de talent. Sa le apreciem lucrarile!




Se crede ca persoanele cu probleme de sanataate psihica sunt mai creative. Mai mult decat atat, anumite studii stiintifice par sa dovedeasca acest lucru. Cu alte cuvinte, nu este doar mitul unei asocieri intre "geniu" si "nebunie", mai exista si confirmari ale acestei asocieri, lucru care, fireste, ne determina sa fim atenti la produsele activitatii artistice venite din partea persoanelor cu acest profil.

Ceva ma determina sa cred ca,  in lipsa unei activitati sociale normale, si in lipsa unor relatii sociale adecvate, ne raman mai putine oportunitati de a ne exprima creativitatea, iar creativitatea artistica devine o optiune cu adevarat tentanta. Exista o opinie potrivit careia creativitatea artistica este doar una dintre formele pe care le imbraca creativitatea si poate ca o persoana "normala" isi manifesta aceasta creativitatea in numeroase alte chipuri: la locul de munca, in relatia cu odraslele, in relatia romantica si asa mai departe.

Nu vreau sa minimalizez talentul de care dau dovada persoanele afectate de probleme psihice si nici sa denigrez persoanele talentale, in general. Carl Jung spunea ca "libidoul" nu este un termen care trebuie restrans la interesul sexual, pentru ca se manifesta in multe alte forme. Libidoul trebuie inteles ca "interes canalizat catre ceva". Cu alte cuvinte, libidoul, este o forta vitala, purtand cu sine sugestia creativitatii umane si poate fi intalnit in tot ceea ce investim resursele noastre.

In cele ce urmeaza, as dori sa va prezint cateva lucrari publicate pe situl Bored Panda de catre persoane cu  probleme psihice. Lucrarile lor sunt cel putin de nivel mediu daca vorbim din punctul de vedere al expresivitatii sau al realizarii efective. O sa incerc sa fac observatii pe marginea fiecareia dintre lucrari si va incurajez sa le faceti si voi, daca simtiti nevoia.

Drew - tulburari de anxietate.




Observati cat de artistica este aceasta lucrare si cat de surprinzatoare sunt elementele pe care autorul le strecoara in lucrarea sa. Membrele intrerupte pot sa sugereze o lipsa a increderii in capacitatea de a evolua, iar ochiul care apare in coapsa elefantului poate sugera visceralitatea trairilor sale. Dezordinea este parca definitiva si "bine organizata", sistematizata, iar aparitia elementelor surpriza poate sugera stupefactia si intensitatea cu care autorul intampina evenimentele existentei.



Acelasi stil plin de "Rasturnari de situatie" spectaculoase se regaseste si in aceasta imagine terifianta, in care elementele senzualitatii feminine se imbina intr-un mod surprinzator cu sugestia pericolului (bratele caracatitei, sarpele) si cu pestii, care sunt o prezenta discreta si delicata, precum ochii pe care ii poarta. Cineva ar spune ca Drew si-a desenat nevroza - o structura abracadabranta, a carei cheie pare sa existe intamplator in decor, insa existenta ei pare "neglijabila" si intamplatoare.




Kate, 18 ani, schizofrenie




Creativitatea lui Kate este izvorata, spune ea, din procesele halucinatorii de care are parte si par a sugera mai multa emotie si mai putina structura in comparatie cu cele ale lui Drew. Pare ca in arta lui Kate, totul este o aparitie de Helloween, in care teama este promovata din fiecare miscare a creionului. Insecta este o "cunostinta" nepopulara a femeii si faptul ca este dotata cu atatia ochi nu face decat sa creasca senzatia de stranietate si incontrolabil, violand parca nevoia noastra de predictibilitate.



Aceasta figura de clown cu ochii insangerati este desprinsa parca dintr-un film de groaza iar zambetul este nefiresc, sugerand o rautate incipienta ce abia asteapta sa se manifeste. Trebuie sa fie neconfortabila o astfel de prezenta care apare inopinat si iti da fiori reci. Si trebuie sa fie trista si disperata viziunea de viata care da nastere unor prezente atat de dubioase, situate in afara oricarui control.








(1) Imaginea Madness, de Square(Tea), via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Bored Panda, (acc. Apr 21, 2017), I Was Diagnosed with Schizophrenia..., website: Bored Panda

(3) Bored Panda, (acc. Apr 21, 2017), I Draw Surrealistic Art to Cope with my Anxiety, website: Bored Panda

(4) Wikipedia, (acc. Apr 21, 2017), Creativity and Mental Illness, website: Wikipedia



Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu