Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

duminică, 27 iulie 2014

Hipervigilenta Copiilor Abuzati

 Copiii expusi violentei domestice prezinta acelasi model de activitate a creierului precum soldatii cu experienta de front. Experienta abuzului da nastere unor mecanisme adaptative, specifice unei confruntari permanente.





Cercetatorii britanici de la Britain's University College din Londra, au realizat un studiu al carui subiecti au fost copii proveniti din familii dizarmonice. Creierul acestora a fost scanat in momentul in care li s-au prezentat stimuli anxiogeni, cum ar fi figurile unor persoane furioase, observandu-se aceleasi reactii ale creierului pe care le prezinta soldatii cu experienta de front - activitate neobisnuit de crescuta in cele doua arii ale creierului asociate cu detectarea pericolelor, insula si amigdala

Concluzia lui Eamon McCrory, conducatorul studiului, a fost aceea ca experienta abuzului, fie si numai prin faptul ca se asista la scene de abuz indreptat impotriva altor persoane, determina aparitia unui mecanism adaptativ caracterizat prin hipervigilenta si reactivitate crescuta la potentiale surse de amenintare si pericol. Aceaste reactii pot fi exprimate prin intermediul furiei sau anxietatii, adesea scapate de sub control, lucru care, asa cum stim, sunt simptome asociate psihopatologiei. 

Cercetatorul britanic scoate in evidenta astfel, cu dovezi de natura microbiologica, efectul pe care violenta si abuzul il au asupra copiilor si in special probabillitatea ca acesti copii sa dezvolte mai tarziu o psihopatologie de tipul anxietatii, depresiei sau dificultatilor de control al furiei. De altfel, efectele abuzurilor fizice din copilarie erau bine-cunoscute de ceva timp:

  • Distorsiuni cognitive - o imagine a lumii si o imagine de sine adaptate unei situatii de conflict
  • Probleme emotionale - dificultatea de control si exprimare adecvata a emotiilor
  • Probleme psihosomatice - de tip arterial, digestiv, blocaj sexual, cefalee, atac de panica, etc.
  • Probleme relationale - dificultatea de a cultiva si mentine relatii armonioase cu cei din jur, preluarea si practicarea abuzului impotriva altor persoane vulnerabile
  • Cosmaruri - legate si acestea de starea de stres si dezechilibrele emotionale; este retraita in vis trauma.

Manifestarile copilului abuzat sunt vizibile si pot fi identificate sub forma de comportament de retragere, evitare, teama exagerata fata de anumite persoane, teama de a merge acasa, oboseala, lipsa capacitatii de concentrare, plans si stare de foame (cerseste sau fura mancare), iar daca este elev, apar intarzierile si absentele repetate. 

Abuzul este un comportament agresiv, indreptat impotriva copilului sau a cuiva care se afla intr-o situatie inferioara, fara aparare si care are consecinte precum cele enumerate mai sus. Familiile in care apare abuzul au probleme multiple: financiare, maritale, ocupationale ori legate de dificultatea de a comunica. Factorii de risc in incidenta abuzului fizic sunt legati de apartenenta la paturile sociale defavorizate (saracie, somaj), experienta proprie de a fi fost abuzat in copilarie sau familiile autoritariste, focalizate pe pedeapsa.

In cartea Cele 100 de Reguli pentru Educarea Copiilor, scrisa de  Richard Templar, prima regula, poate in mod surprinzator, era aceea de a ne relaxa. De ce sa ne relaxam? A creste copii este intr-adevar o sarcina dificila, dar cu toate acestea, avem nevoie de aceasta abordare destinsa, care accepta faptul ca micuta creatura pe care o avem de crescut are nevoie de timp pana sa devina un membru rational si de incredere al societatii.

Pana atunci, ne putem astepta sa fie galagiosi, dezordonati, murdari, neastamparati si plangaciosi, caci este normal sa fie asa. Lipsa noastra de toleranta si dificultatea de a ne relaxa, graba de a le impune un comportament matur, prin intermediul fortei, nu vor face din ei adulti fericiti, capabili sa iubeasca si sa intretina relatii armonioase. Nici permisivitatea nu este o solutie - chiar deloc. Nimeni nu isi doreste mici tirani  egoisti si incapabili sa coopereze.

Parintii ai caror copii sunt in stare sa aiba grija de ei insisi, sa se bucure de viata si sa-i faca pe cei din jurul lor fericiti, sa fie atenti si amabili, si sa-si sustina opiniile, acei parinti sunt cei care si-au facut treaba bine. Richard Templar.

Concluzie: Sa intelegem ca procesul de evolutie este lent si anevoios si ca frustrarile noastre trebuie rezolvate in mod independent de relatia cu copilul. Iar daca dorim sa devenim parinti, probabil ca ar trebui sa invatam mai intai cateva tehnici de control al stresului.










R., Templar (2012), Cele 100 de reguli pentru educarea copiilor, editura R&S, Bucuresti

G., Sion, (2007), Psihologia Varstelor, editura fundatiei Romania de Maine, Bucuresti

McCrory, Eamon J. et al.Current Biology , Volume 21 , Issue 23 , R947 - R948 Heightened neural reactivity to threat in child victims of family violence, 2011

Show comments
Hide comments

2 comentarii:

  1. Ma intreb cati dintre parinti au un comportament non-abuzator.
    Uneori se intampla sa faci uz de "putere" (autoritate) mai mult decat trebuie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stii @Moonlinght, este cel putin la fel de neplacut sa vezi efectele unei educatii permisive... Acel mit al lui Domnu` Goe, care a ramas in constiinta oamenilor, pare sa prinda contur in zilele noastre cand oamenii stiu ca nu este bine sa iti bati copilul dar nu au alte metode educative in repertoriul lor si asta determina aparitia unei adevarate rezerve nationale de "domni Goe", care nu se pricep la nimic si cred ca li se cuvine totul, imediat.

      Cu puterea si autoritatea avem de-a face toata viata noastra. De asemenea e o mare diferenta intre autoritate si violenta. Din aceste detalii, din aceste diferente de nuanta cred ca vin si problemele...

      Ștergere