Sa fii sigur de femeia de care te indoiesti si sa te indoiesti de femeia de care esti sigur! Este genul de sfat de viata pe care il intalnesti pe Facebook si pe care esti tentat sa il pui pe un perete, ca sa nu se piarda. Dar este oare adevarat din punct de vedere stiintific?
Numai de femeia de care te indoiesti sa fii sigur! De aceea de care esti sigur sa te temi intotdeauna! Octav Dessila
Pai daca nici asta nu este adevarat (LOL) atunci cum iti dai seama care femeie doarme cu securea sub perna, ma intreaba amica pe pagina careia a fost postat citatul. La care nu gasesc un raspuns mai bun decat urmatorul: nu iti dai seama si, chiar mai mult decat atat, nu ai nevoie sa iti dai seama. In schimb ai nevoie sa inveti sa pierzi, fiindca altfel nu detii aceasta minima pregatire pentru viata reala, cea care presupune sa pierzi tot felul de lucruri, mai tot timpul.
Sunt lucruri pe care le poti controla si lucruri pe care nu le poti controla. Poti controla ce faci tu si poti influenta, procesa, transforma ceea ce simti tu, dar nu poti controla ce face si simte persoana de langa tine. Cand incerci totusi sa o faci, si se intampla destul de des, rezultatul este o relatie - inchisoare, sau poate chiar o relatie - circoteca, ceea ce, de asemenea, este destul de des intalnit. Din categoria lucrurilor pe care le poti face pentru a ameliora o relatie se afla Cultivarea Relatiei, despre care am scris pe larg in articolul cu acelasi nume. La un nivel mai profund de intelegere a lucrurilor, cultivarea relatiei este cea mai subtila si eficienta forma de control al relatiei.
Asa ca revenim la sfatul parintelui din pilda: deschide bine ochii INAINTE de a incepe o relatie iar apoi tine-i mai mult inchisi - ca si cand ai putea sa vezi dincolo de aspectul fizic al persoanei iubite... Nu de alta, dar asa cum spune Blaise Pascal, inima are ratiunile ei, pe care ratiunea nu le cunoaste. Ma refer aici la ratiunea hormonala si ratiunea creierului reptilian care ne indeamna la reproducere atunci cand intalnim un partener apt pentru asa ceva si pe care il percepem ca atare.
Si totusi, exista steguletele rosii. Mi se pare putin productiv sa te trasnformi intr-un detectiv care nu face altceva decat sa caute dovezi ale infidelitatii. Chiar nu ai ceva mai bun de facut? Un Netflix, un Hyper Dash, ceva? Cu toate acestea, un studiu publicat in revista de psihologie Psychology Today vorbeste despre strategiile comune pe care le folosesc cei care isi inseala partenerii, dupa cum urmeaza:
- DISPARITII MISTERIOASE ~ Una dintre cele mai folosite strategii este cautarea unor locatii discrete sau izolate, pentru a minimaliza riscul expunerii. In acest fel majoritatea dovezilor raman ascunse. Cu exceptia timpului in care ai disparut fara urma.
- DISTRUGEREA DOVEZILOR ~ Se refera la dovezile, extrem de multe de altfel, pe care le pastreaza tehnologia si mijloacele de comunicare din ziua de azi. Unii sterg mesaje, fotografii, istoria de cautare pe browser si conversartiile avute cu ceilalti, pentru a evita expunerea.
- ILUZIA STABILITATII ~ Aceasta strategie presupune mentinerea rutinei, a comportamentelor obisnuite si chiar a costumatiei, pentru a evita banuielile. Este interesant si contra-intuitiv, fiindca o persoana care a inceput o relatie fie ea si clandestina, simte nevoia sa arate bine si atunci poate apela la haine, antrenament fizic, schimbari de dieta, stil de viata, etc.
- SPUNE O POVESTE ~ Tot contra-intuitiv, unii subiecti afirma faptul ca, din dorinta de a nu fi expusi, incep sa arate partenerului oficial foarte mult interes sexual si afectiune. Relatiile extra-conjugale sunt intense si pasionale, incarcate cu emotii, secrete si obsesii, un fel de heroina erotica. E chiar o performanta ca in conditiile acestei obsesii sa poti sa te prefaci atat de bine.
- NEVROTISMUL ~ o trasatura de personalitate care se manifesta prin instabilitate emotionala, a avea toane, suferinte si tristeti persistente, inregistreaza scoruri ridicate in ce priveste infidelitatea. Cand gestionarea emotiilor este deficitara nu trebuie sa ne surprinda infidelitatea care poate fi o problema de urmarire a unei emotii sau incercarea de a te vindeca de o suferinta.
- EXTRAVERSIUNEA ~ persoanele extrovertite sunt in general mai expuse infidelitatii, poate si datorita faptului ca au acces la mai multe tentatii din acest punct de vedere de unde si activitatea sexuala crescuta.
- DESCHIDEREA ~ ca si trasatura de personalitate presupune imaginatie activa, curiozitate si predilectia pentru aventura si diversitate. Asa cum va puteti imagina, o astfel de trasatura va poate predispune la infidelitatea in dragoste.
- AGREABILITATEA ~ agreabilitatea se manifesta prin tendinta de a face pe plac, a crea si mentine armonie in relatii, buna-vointa si blandetea comportamentului si a exprimarii verbale. Ei bine, persoanele agreabile se regasesc mai curand in randul celor care dau dovada de fidelitate in relatii: what you see is what you get!
- CONSTIINCIOZITATEA ~ este o trasatura de personalitate care se leaga de sentimentul datoriei si se manifesta prin comportament predictibil, onorabil si corect din punct de vedere moral. Asa cum va puteti imagina, constiinciozitatea ne face fideli in dragoste.
(1) Imaginea Unrecognizable Blonde, via Pexels
(2) Psychology Today, (acc. 03.01.2023), Red Flags of Infidelity, website: PsychologyToday.com
(3) Psychology Today, (acc. 03.01.2023), Predicting Infidelity..., website: PsychologyToday.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu