Este numele celui mai popular album de debut din toate timpurile si apartine trupei Guns'N'Roses. Si fiindca lucrurile vin in proportii gigantice, m-am gandit ca si povestile scrise pe marginea lor vor fi macar la fel de interesante. Enjoy!
Primul album al trupei Guns'N'Roses, numit sugestiv Appetite for Destruction, reprezinta chiar si in momentul de fata un succes comercial rasunator. Acesta este in SUA cel mai bine vandut album de debut din toate timpurile, record care nu a fost depasit nici macar in ziua de azi. De asemenea, albumul este al 7-lea cel mai bine vandut album din toate timpurile. Cu alte cuvinte, a fost o vreme cand GNR facea legea in industria muzicala. Acesta este contextul. Steven Adler era pe atunci bateristul dragalas al trupei iar singura lui legatura cu Alfred Adler este ca ambii sunt evrei. Pe urmatorul album insa pe Steven l-au maritat, ca sa zic asa, ceea ce a fost greu de inteles si regretabil.
Multa lume considera ca Steven Adler este genul de persoana total inocenta luata la suturi fara motiv si am incercat sa inteleg care este adevarul despre plecarea lui din GNR, o enigma. In acest sens am lecturat cartea lui biografica My Appetite for Destruction, Sigur, se pot face speculatii legate de nevoia lui Axl Rose de a ocupa centrul atentiei, mai ales ca bateristul care l-a inlocuit pe Adler, Matt Sorum, la drept vorbind, arata ca un distribuitor de pizza. De asemenea, putem tine cont si de motivul oficial al plecarii, si anume abuzul de droguri. Dar nu e ca si cand ceilalti membri ai grupului erau Maica Tereza.
Cartea lui Steven Adler este uimitor de bine scrisa pentru cineva care iubea atat de mult sa chiuleasca de la scoala. De asemenea, pentru o persoana care a suferit un AVC si vorbeste ciudat din cauza asta, ceea ce spune are sare si piper iar memoria lui este pur si simplu fascinanta. Isi aminteste felul cum fata pe care o iubea pe cand avea 11 ani i-a rostit numele si de altfel isi aminteste numele fiecarei fete cu care s-a iubit (cred ca e o performanta in cazul lui), toate intamplarile, toti prietenii, toate cuvintele rostite de cei apropiati, momentele cand Slash a fost refuzat iar el a fost ales de cate o fana, cine este in realitate fata care i-a inspirat pe baieti sa compuna cantecul My Michelle, etc.
Se pot spune multe despre cartea lui Steven Adler, care pare autobiografia unui star rock ratat. Stiti povestile acelea despre fosti membrii ai unor trupe celebre care si-au pierdut jobul dar spun ca asa a fost cel mai bine? Steven Adler nu face parte dintre ei. Nu stiu exact cat de mari erau problemele lui cu drogurile inainte de a fi pus pe liber (cred ca nici el nu intelege asta) dar pare ca dupa acest moment a intrat intr-o spirala a auto-distrugerii, parca pentru a-si lua revansa impotriva celorlalti membrii GNR care l-au tradat. Exista oameni care apeleaza la gesturi de auto-flagelare parca pentru a-ti demonstra ca tu i-ai adus in situatia respectiva, ca si cand ai fi responsabil pentru alegerile lor.
Dar nu as vrea sa ma pierd in acest detalii. Va recomand cartea daca doriti sa intelegeti drama lui Steven Adler si reusiti sa treceti peste impresia de superficialitate sexuala, hedonism si valori rasturnate. Nu spun ca nu exista aceste aspecte dar cartea are si o dimensiune profunda. Ma refer la cele cateva relatii problematice: cea cu mama lui sau cea cu chitaristul Slash, prieten din copilarie caruia are sa-i reproseze atat de multe. De asemenea, relatia cu actuala sotie, argentinianca Carolina Adler, un inger care a ramas alaturi de Steven si a reprezentat o influenta si o motivatie puternica pentru schimbare.
Fiindca in carte apar cateva amintiri timpurii, mi-am propus sa le analizez ca si cand ar fi amintirile unui client de psihoterapie adleriana, dupa cum ati avut ocazia sa cititi in articole precum Cu Putin la Psiholog.
- AT 1 Fratele meu mai mare economisese bani si cumparase un televizor folosit. Noaptea dadea sonorul mult prea tare si il asezaze intr-un loc unde eu nu puteam sa-l vad din partea mea de camera. Radea zgomotos iar eu nu puteam nici sa adorm si nici sa vad programul. Intr-o zi am fost atat de furios incat am luat o racheta de tenis si l-am lovit cu toata puterea mea peste cap. A cazut in pat, nu s-a mai miscat 5 minute si a avut apoi un cucui. Mama a tipat la mine timp de o ora.
Sentiment Pregnant: furie, sentimentul de a fi nedreptatit, privat
Moment Pregnant: -
Tema Amintirii: nedreptatea, abuzul, conflictul, incalcarea limitelor
Problema: ceilalti ma ignora, ma desconsidera si imi violeaza dreptul la liniste
Raspuns: rabd si aculumez tensiune iar apoi rabufnesc
Calitati: curaj, este dispus sa lupte pentru drepturile proprii
Interes Social: -
Imagine de Sine: sunt un luptator, devin irational atunci cand ceilalti ma ignora
Ideal de Sine: sa mi se acorde atentie, respect, consideratie
Etica (Valori): scopul scuza mijloacele
Imaginea Lumii: ceilalti sunt lipsiti de consideratie, insensibili
---
Metamesaj: ma razboiesc cu lumea nedreapta si folosesc orice mijloc pentru a invinge
- AT 2 Eram intr-o tabara evreiasca de vara si eram asa de plictisit incat am crezut ca o iau razna. Asa ca am luat-o razna. Am fost acuzat ca am furat 300$ de la una dintre consilierii taberei. Acea fata consilier era suparata foc fiindca erau probabil economiile ei de-o viata. Nu am recunoscut nimic fiindca nu aveau dovezi. Si in plus, stiam cine o facuse. Eu o facusem. Insa doar fiindca ma plictiseam si am vrut sa condimentez putin situatia. Am cumparat niste dulcuri si le-am dat tuturor. Stiu, sclipitor! Eram pe punctul de a scapa nepedepsit dar atunci am recunoscut din proprie initiativa si am restituit banii, cu exceptia celor cheltuiti pe dulciuri. Parintii au fost nevoiti sa ma ia acasa.
Sentiment Pregnant: a fi plictisit
Moment Pregnant: -
Tema Amintirii: provocarea, conflictul, abuzul, incalcarea limitelor, nedreptatea
Problema: eu ma plictisesc
Raspuns: fur niste bani
Calitati: generozitate, nevoia de a produce spectacol
Interes Social: este dispus sa imparta cu ceilalti
Imagine de Sine: neastamparat, lipsit de consideratie fata de ceilalti
Ideal de Sine: a produce intriga si animatie, a atrage atentia, a oferi
Etica (Valori): scopul scuza mijloacele
Imaginea Lumii: ceilalti sunt niste jucarii pe care le pot manevra cand ma plictisesc
---
Metamesaj: folosesc orice mijloc pentru propria mea satisfactie
- AT 3 - Varsta: 11 ani. Jucam fotbal (american) si intr-un an am fost numit Cel Mai Valoros Jucator (MVP). Nu voi uita niciodata acest moment de la un meci. Era acolo o animatoare superba de 16 ani, pe care pusesem ochii. Dar ea era din alta liga. Avea parul blond si buze care semanau cu un boboc de trandafir presat si care te rugau sa le saruti. Aveam nevoie sa ii atrag atentia si eram atat de hotarat incat l-am amenintat pe jucatorul din echipa adversa ca il bat cand ajungem la vestiar daca nu-mi da mingea. Nu conta altceva decat sa o impresionez pe acea fata. Alergam ca un demon si antrenorii erau uluiti. Am marcat 5 TD-uri (30 puncte) la rand. In cele din urma am mers la ea si i-am spus ceva care credeam eu ca era destul de cool incat sa ma sarute. Nici vorba de asa ceva. Mi-a spus ca il asteapta pe prietenul ei. Am fost distrus, mai ales ca m-am comportat ca un nesuferit, pentru nimic. Totusi, inainte de a pleca s-a intors catre mine, mi-a zambit si m-a intrebat cum ma numesc. I-am spus cu un nod in gat ca ma numesc Steven. Mi-a repetat numele pe un ton meditativ si credeti-ma, asta a facut ca totul sa se merite. A fost atat de frumos incat aud si acum felul cum mi-a rostit numele.
Sentiment Pregnant: nevoia de a atrage atentia, dorinta intensa
Moment Pregnant: obtinerea validarii din partea fetei
Tema Amintirii: atractia, competitia, motivatia, abuzul
Problema: doresc sa atrag atentia unei fete
Raspuns: devin competitiv, agresiv, abuziv
Calitati: determinare, competitivitate, energie
Interes Social: ceilalti nu conteaza cand trebuie sa imi ating scopul
Imagine de Sine: competitiv si motivat de fete
Ideal de Sine: a reusi sa atrag atentia femeilor
Etica (Valori): scopul scuza mijloacele
Imaginea Lumii: ceilalti pot fi folositi, intimidati, umiliti pentru a-ti atinge scopul
---
Metamesaj: folosesc orice mijloc pentru a-mi atinge scopurile.
Steven Adler recunoaste ca, dintre toti memebrii trupei, lui i-a luat cel mai mult sa lase in urma drogurile si povestile sunt dintre cele mai tulburatoare. Iar fiindca lui insusi nu-i place sa se plictiseasca, nici cartea lui nu este plictisitoare. Dar asa cum am avut sentimentul in timp ce ii citeam cartea, cred ca Steven transmite mai mult decat isi da seama. El se prezinta pe sine ca fiind generos, si cred ca exista ceva adevar aici: i-a cedat lui Axl Rose 5% din drepturile sale de autor. Dar convingerea sa ca scopul scuza mijloacele si tendinta de a-i manipula pe ceilalti si a crea haos cred ca i-au adus multe probleme cu colegii din GNR si in special cu Axl, care apare in carte ca fiind inteligent, enigmatic, viclean si extrem de perfectionist.
Unii ar spune ca drogurile iti altereaza personalitatea si cred ca e adevarat intr-o buna masura, dar mai cred ca exista vulnerabilitati pre-existente in personalitatea dependentilor. Spre exemplu ideea de a-ti urmari scopurile indiferent de suferintele pe care le cauzezi celorlalti in acest proces, le vine manusa dependentilor de cariera. De asemenea, dorinta de a-i manevra pe ceilalti ca pe niste papusi se potriveste cu obisnuinta multora dintre dependentii de droguri de a poza in persoane care nu au absolut nicio problema sau daca au avut vreodata, este hat departe, in trecut. Pare ca viata dubla pe care o traiesc acestia nu le da de ales altceva decat sa minta, sa manipuleze si sa evite responsabilitatea.
O mare parte din cartea lui Steven Adler este despre lupta sa cu societatea care nu il intelege si ocazional il abuzeaza, despre cautarea de senzatii si relatii sexuale superficiale. Daca pana la indepartarea sa din GNR viata lui pare a fi o petrecere fara sfarsit, dupa acest punct petrecerea devine incarcata nevrotic si auto-distructiva, dar ramane totusi o petrecere fara sfarsit. A existat un proces intre Steven (sustinut de mama sa) si restul trupei prin care acesta si-a recuperat cele 15% din vanzari dar acesti bani au fost arsi pe altarul unui stil de viata iresponsabil si riscant. In fine: cititi cartea. Nu e plictisitoare!
(2) Psychology Today, (acc. 26.12.2023), Axl Rose, Obsessive Monomaniac Perfectionist, website: Psychology Today
(3) Everand / Scribd, (acc. 26.13.2023), My Appetite for Destruction, website: Everand.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu