Te simti ca si cand cineva ti-ar fi scuipat in cafea. Iar aceasta este o bariera serioasa in calea fericirii tale in cuplu. Nu este singura. Despre bariere, auto-dezvaluire, sensul intimitatii si alte provocari ce apar odata cu infidelitatea.
o o o
Intalnesti uneori barbati (tineri, de regula) care au aceasta problema legata de virginitatea pierduta a partenerei si te intreaba descumpaniti ce pot face in acest sens. Cu alte cuvinte, faptul ca partenera lor actuala sau potentiala nu mai este virgina devine pentru ei o provocare de netrecut, manifestand chiar un tip de repulsie fizica fata de fete care nu mai sunt virgine.
Cred ca acest tip de manifestare seamana cu situatia in care unii dintre barbatii care au fost inselati, nu isi pot scoate din minte faptul ca patenera lor chiar a fost atinsa de un alt barbat iar acest lucru devine un obsacol fiziologic in calea supravietuirii familiei. Mai rar am intalnit asta la femei de unde intelegem ca, cel putin pentru unii dintre barbati, trupul partenerei este "un bun personal" ce nu poate fi nici impartit si nici atins, pentru ca sa poti avea o relatie functionala cu acest trup (si atat, probabil).
Si cred ca, tinand cont de asta, multi dintre cei pe care ii chinuie constiinta pentru faptul ca au inselat, ar putea sa tina pentru ei secretul, renuntand la iluzia aceasta potrivit careia, daca ii comunici partenerului faptul ca l-ai inselat, atunci lucrurile revin la normal si depasesti sentimentele de vinovatie sau alte chinuri psihologice fara-de-rost, eliminabile cu pastile (LOL). Daca partenerul este unul dintre cei despre care vorbeam, vezi bine ca lucrurile nu vor reveni la normal prea usor.
Dar cum ii sta bine unui psiholog decent, am sa invoc cuvantul "Depinde", tocmai fiindca ma face sa par sofisticat, si, in fond, nu suntem toti la fel si ne diferentiem prin trairi, convingeri si reactii. Se prea poate ca unii sa va primeasca cu deschidere si sa va inteleaga, ba chiar sa aprecieze faptul ca "ati fost sinceri", dar, la fel de bine, se prea poate sa se termine rau toata povestea, in special daca celalalt este gelos si labil din punct de vedere emotional.
Iar cand spun "rau" va puteti gandi la cele mai intunecate scenarii. Si da, in ciuda faptului ca intalnesc psihologi care indeamna oamenii sa le spuna partenerilor ca i-au inselat, personal consider ca, de prea multe ori, este doar o iluzie faptul ca asta ar putea sa va ajute in vreun fel. Da, este logic sa vorbiti cu partenerul despre problemele cuplului vostru si despre trairile voastre in acest cuplu. Nu cred ca foloseste la ceva sa ii spuneti ca l-ati inselat deja.
Cum argumentez asta? Pai inselarea este o alegere personala, nu este ca si cand nu ati fi avut alta optiune si nici nu inseamna ca ati inselat pentru ca partenerul vostru v-ar fi "impins" la asta. Se spune adesea ca pentru adulter este "vinovat" chiar si sotul incornorat - ca sa nu ramana el cu iluzia ca nu are niciun fel de responsabilitate. Poate ca are o parte de vina, dar nu asta. Adevarul este ca nu a decis el in locul vostru si avand aceasta "superioritate morala" poate oricand sa o foloseasca pentru a desfiinta cuplul.
Daca stai sa te gandesti, suntem constienti de faptul ca, oricand, oricaruia dintre noi, i se poate intampla o nenorocire, si putem sa devenim, cum se spune "un numar intr-o statistica". Ceea ce ne permite sa traim totusi fericiti si eficienti este tocmai faptul ca reusim sa ignoram asta. Cand suntem pusi in fata faptului implinit, de regula intra in scena personalitatea fiecaruia: unii cred ca pot trece peste aproape orice, in timp ce altii se vor lasa doborati de neputinta proprie.
Prin urmare, daca ne preocupa cu adevarat partenerul de viata, ar fi probabil mai inspirat sa cautam, impreuna cu un psiholog o forma de a integra aceasta experienta, crutandu-l pe partener. De regula, sunt de parere ca este importanta impartasirea si cultivarea relatiei, insa astfel de informatii privesc aspecte atat de delicate incat ma indoiesc ca partenerul are suficiente resurse pentru a le gestiona.
Dupa cum spuneam, se poate discuta despre ce simtiti in cadrul cuplului si despre ce va doriti de la acest cuplu dar auto-dezvaluirea excesiva poate sa devina o problema in sine. Barierele care se ridica intre parteneri in cazul aparitiei infidelitatii sunt multiple, si, chiar daca au o origine comuna, psihologica, se manifesta pe diferite paliere:
- Bariere Emotionale: La nivel emotional, intre cei doi parteneri apare distanta, raceala si instrainarea. Aproape sigur, lucrurile nu vor mai fi niciodata ca inainte, cand va faceati juraminte si promisiuni fara acoperire, cand va imaginati ca sunteti suflete pereche si va intelegeati din priviri.
- Bariere Fizice: De multe ori poate aparea acea repulsie fizica fata de partener, si probabil ca acesta este cel mai serios semnal al faptului ca relatia nu mai are prea multe zile. Cel inselat are sentimentul ca cineva i-a... "scuipat in cafea", ca sa ma exprim astfel. E destul de brutala exprimarea dar chiar aceasta este ceea ce simte cel inselat.
- Bariere Comportamentale: Ca urmare a barierelor mentionate mai sus, partenerii nu reusesc sa isi disimuleze trairile si adopta o atitudine incompatibila cu impacarea. Limbajul non-verbal creaza distanta iar de fiecare data cand vor incerca sa comunice, realizeaza faptul ca isi comunica numai critici si observatii taioase, hiper-emotionale si negativiste.
- Bariere Psihologice: La baza, asa cum spuneam, se afla barierele psihologice, care se refera la principii de viata, valori personale si convingeri. Acesta este domeniul in care se poate interveni cu ajutorul unui psiholog in vederea flexibilizarii acelor convingeri care sunt incompatibile cu acest cuplu, dar, poate si cu oricare cuplu pe care l-ati putea forma pe viitor.
Pe de o parte, principiile, valorile si convingerile ne fac ceea ce suntem si inteleg faptul ca multi dintre cei inselati ar renunta mai curand la partenerul de viata decat la principiile lor. Dar eu nu-mi propun sa le schimb acest "nucleu psihologic", poate doar sa il flexibilizez, nu de alta, dar viata sociala este complexa, in special in marile orase, unde avem a face cu tot felul de tentatii si provocari.
Un lucru pe care obisnuiesc sa il impartasesc este acela ca, in Psihologia Personalitatii, faptul ca facem un lucru la un moment dat nu implica si existenta unei trasaturi de caracter. Asa dupa cum, un elev care ia nota 10 la Matematica, (a avut surse bune la un extemporal), o data in viata sa scolara, asta nu il face un mare matematician. Desigur, a facut o impresie puternica pe moment, dar asta nu inseamna mai nimic. Poate sa ramana coringent la Mate chiar in acel semestru.
Asadar, daca un partener a fost infidel o data in viata, asta nu inseamna ca infidelitatea este a 2-a sa natura. Putem sa explicam asta prin starea sa emotionala de moment, printr-o oportunitate creata, printr-o criza existenta deja s.a.m.d. Prin urmare, intr-o astfel de situatie, barierele s-ar putea sa tina mai curand de convingerile noastre decat de caracterul acestui partener infidel o data (si atat).
Pentru a exista o trasatura de caracter a infidelitatii este necesar ca o persoana sa manifeste aceasta reactie de infidelitate in repetate randuri, sistematic si invariabil. Si nu ma indoiesc de faptul ca unii dintre cei care v-au inselat chiar detin aceasta trasatura de caracter incompatibila cu un cuplu normal.
In literatura de specialitate se vorbeste despre eforturi pe care ambii parteneri ar trebui sa le depuna pentru a readuce cuplul "pe linia de plutire", si, mai ales, avand convingerea ca lucrurile nu vor mai fi niciodata ca inainte, si asta nu este obligatoriu un lucru rau - cuplul nu mai este nici imaculat dar nici naiv, este in schimb experimentat, incercat si, de ce nu, mai puternic, din moment ce a rezistat acestui tip de provocare.
Sunt constient ca exista cupluri care nu vor reusi niciodata sa treaca peste un astfel de incident, chiar si daca le-as recomanda sa tina cont ca este vorba despre un incident izolat, pana la proba contrarie. Dar mie imi place sa va aduc vesti bune si va incurajez sa credeti in cuplul vostru, chiar si in conditiile in care a aparut infidelitatea.
Daca sunteti niste fiinte profund emotionale si credeti ca un cuplu trebuie sa ramana imaculat, orice-ar fi, probabil ca aveti o viziune vulnerabila cu privire la cuplu. Este vulnerabila fiindca este idealizata, perfectionista si de aceea nerealista. Cu o astfel de viziune, infidelitatea ar putea inseamna sfarsitul cert al relatiei, dar nici macar nu este nevoie sa se ajunga la infidelitate pentru a simti ca "relatia scartie" din toate incheieturile.
In general, as descuraja extremele: cei care sunt atat de idelisti incat niciun cuplu real nu s-ar putea ridica la nivelul idealului, dar si cei care sunt pregatiti sa treaca cu vederea orice infidelitate sau grosolanie si sa accepte faptul ca un cuplu poate exista si in absenta unei relatii propriu-zise, adica in absenta impartasirii, intereselor comune si a solidaritatii intre cei doi. Fireste, daca va este bine asa, si puteti sa treceti peste barfe si alte inconveniete de acest fel, asta e tot ce conteaza.
(1) Imaginea Divorce, de Nokdie, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu