Suferinta Psihica & Instinctul de Conservare

Preocuparea omului de a-si conserva resursele (fizice, materiale, de timp, etc) pare evidenta. Ea are la baza Principiul Universal al Minimului Efort sau Instictul de Conservare. Totusi, chiar din dorinta de a conserva resurse, ajungem sa pierdem cele mai multe resurse. Ce ar trebui schimbat?  

o o o

Multe probleme ni se trag de la lene, incepand de la problemele de sanatate sau cele financiare. In mod interesant, pana si problemele in relatii ni se trag in buna masura, tot de la lene. Daca ar fi sa numesc aceasta lene intr-un limbaj mai sofisticat, probabil ca i-as spune "instinct de conservare". Spre exemplu, in cuplu, instinctul de conservare se manifesta prin aceea ca refuzam sa schimbam / sa imbunatatim  / sa facem eforturi pentru ca lucrurile sa mearga.

Stiti acel citat al lui Einstein: nebunia este sa faci ceea ce nu a functionat niciodata, asteptandu-te la rezultate diferite. Pai de ce ar face cineva acelasi lucru, daca stie ca nu a functionat niciodata? O ipoteza ar fi aceea ca, poate, isi imagineaza ca, intr-un final, va fi acumulat acea "masa critica" iar schimbarea se va produce pentru a obtine, in sfarsit, implinirea idealului sau. Si probabil ca, in unele situatii, lucrurile chiar se intampla asa.

Spre exemplu am avut la un moment dat o colega de facultate, in tineretea mea, care era foarte ambitioasa in felul ei. Imi amintesc ca facea dezacorduri gramaticale, dar hei, nu era prim ministru deci trecem cu vederea. Ceea ce ma fascina la ea era faptul ca mergea in fiecare an la Bucuresti sa dea un examen pe care nu il lua niciodata. Terminase deja o alta facultate si mergea sa dea examenul pentru (hai sa zicem asa) titularizare. Parea ca nimic nu o poate opri din aceasta "traditie personala".

Cred ca nu a luat examenul nici in ziua de azi, desi, daca te gandesti, nu era chiar exclus sa il ia intr-o buna zi. Poate atunci cand avea sa schimbe ceva in modul cum se pregatea pentru acel examen.  De fapt, este destul de greu uneori sa iti dai seama cat de realiste sunt scopurile tale. In cazul de fata, poate ca era mai realist pentru ea sa inceteze cu obiceiul aceasta care o costa destul de mult (nu doar transportul ci si anumite taxe de examen, cam piperate).

Evident, nimeni nu te poate opri sa iti doresti anumite lucruri pentru viata ta. Dar oare este suficient sa tanjesti la acestea, si atat? Evident e vorba despre lipsa de timp, poate si de putina lene in ce priveste acele eforturi care se cer facute pentru a pregati examenul. Dar adevarata lene mi se pare ca se afla la un cu totul alt nivel. In exemplul dat mai sus, legat de colega respectiva, adevarata lene cred ca se afla nu in modul cum pregatea examenul ci mai curand in modul cum punea problema.

Ce vreau sa spun cu asta? Ea credea ca, "secretul succesului este sa persisti". OK, mesajul e scris pe toate gardurile, il vezi in pauzele de publicitate si, uneori, se dovedeste a fi adevarat. Persistenta este buna pentru cel putin cateva motive: 

• a 2-a oara sunt toate sanse sa nu repeti anumite greseli, ca urmare a experietei acumulate. 

• a 2-a sau a 3-a oara vei avea si mai putine emotii, ca urmare a procesului de desensibilizare, lucru care te va ajuta sa pui in valoare ceea ce stii. 

• a 2-a oara s-ar putea sa ai deja formate relatii cu examinatorii, ceea ce, de multe ori poate sa se dovedeasca o chestie decisiva

• a 2-a oara, daca ai mentinut atitudinea potrivita si te-ai perfectionat, poti sa folosesti ceea ce ai continuat sa acumulezi si nu ai stiut de prima data

• ai avut timp poate sa descoperi lucruri care te ajuta intr-un examen (de exemplu tehnica "Superlearning"), cum ar fi cele gasite pe Psihopedia sau cele pe care ti le-au impartasit idolii de pe youtube, etc. 

Beneficiile persistentei sunt clare, numeroase si reale. Dar este oare posibil ca persistenta de care dam dovada uneori sa fie un rezultat al lenei, sau, mai frumos spus, al instinctului de conservare? Ce anume conservam in acest caz? Pai ne conservam tocmai convingerile. Pare ca suntem mult mai dispusi sa ne schimbam look-ul, hainele sau mobila decat convingerile personale. Multi oameni au impresia ca daca isi schimba convingerile, probabil ca se va prabusi pamantul in neant, sau cam asa ceva.

De fapt, nu doar ca nu vine apocalipsa dar se poate demonstra usor ca, multe schimbari de convingeri vor avea drept rezultat o imbunatatire a calitatii vietii si, mai ales, se poate trai destul de usor cu convingerile altora - din moment ce au supravietuit mai multi ani, de ce n-ai supravietui si tu pe baza acelorasi convingeri? Este oarecum dubioasa aceasta incapatanare cu care tinem de convingerile noastre, mai ales ca multe dintre ele se bazeaza pe experiente unice, care au avut loc undeva, in copilarie cand, ni s-a intamplat ceva, am facut repede o generalizare si astfel am obtinut o convingere de tip "black & white" de care tinem cu dinti, toata viata.

Iata doar cateva moduri in care se manifesta lenea mentala, sau instinctul de conservare:

• FORMAREA CONVINGERILOR - care are loc in copilarie, in urma unor incidente izolate din care tragem o concluzie prin generalizare. O vizita la un prieten care nu iese bine poate oare sa te aduca la concluzia ca nu este bine sa ai prieteni?

• INTERPRETARE EXPERIENTE - stiti vorba: concluziile apar cand te saturi sa mai gandesti. Iar noi ne saturam repede sa gandim, poate fiindca asta ne consuma resursele.

• REALIZARE PREDICTII - in absenta datelor de care am avea nevoie pentru a realiza predictii avizate, ne multimim sa facem predictii care se bazeaza pe "fler". 

• PRIORITIZARE - felul cum ne stabilim prioritatile se bazeaza rareori pe o viziune pe termen lung, de ansamblu ci mai curand pe ceea ce ne-ar aduce satisfactii imediate.

• LUARE DECIZII - fiindca luam decizii in fiecare moment si, de asemenea, acestea rareori se bazeaza pe analiza lucida. Mai mult, deciziile inconstiente pe care le luam devin decizii pe termen lung fiindca un comportament se transforma in obicei destul de usor. 

Aparent, o mare parte din sistemul nostru de orientare in viata sta sub semnul "instinctului de conservare". De fapt multe din punctele din lista de mai sus pot fi reunite sub conceptul de "intuitie" - probabil cea mai rudimentara forma de gandire care insa poate fi folosita pentru orientare in realitate. Partea proasta este ca, avand intentia sa ne conservam energia nu observam ca, in felul acesta, pierdem mult mai multa energie, timp si alte resurse. Cu alte cuvinte, ar fi mult mai eficient din punct de vedere energetic sa ne schimbam o convingere decat sa o conservam, sa actionam pe baza acesteia, poate ani, poate intreaga viata, si, in final, sa pierdem extrem de multe lucruri.

In exemplul pe care vi l-am oferit mai sus, poate ca ar fi mai eficient din punct de vedere energetic si al resurselor personale, pentru acea colega a mea, sa renunte la examenul respectiv, cel putin pana va avea timp sa il pregateasca temeinic si sa faca ceva util cu banii, timpul si sperantele ei. Dar cum sa accepti ca, poate, nu vei avea timp niciodata sa realizezi un anumit proiect? Cum sa accepti ca intreg planul tau a fost lipsit de realism, inca din prima zi, cand te-ai inscris la examenul de admitere in facultate? 

Nu spun ca acestea sunt niste decizii usor de luat. Dar totusi, persoane precum prietena mea vor continua sa investeasca resurse, timp, bani si sperante in ceva care nu va functiona niciodata... Si asta imi pare oarecum trist. Iar in momentul cand vor fi pregatite sa accepte realitatea, probabil ca vor avea de contemplat si mai multe resurse care au plecat pe apa Sambetei, oricare ar fi aceea...

Citeste si: Efectul de inghet

Uneori, este mai rentabil sa te dai batut decat sa "ai mentatitate de invingator". Fiindca nu este de gluma cu situatiile in care scopurile noastre sunt lipsite de realism. Ele devin niste gauri negre care consuma resurse ca un pradator extraterestru, nu-i asa? Dar poate ca unora le place sa dea cu capul in anumite "locuri de dat cu capul", cine stie? In Psihologie acest fenomen poarta numele de "efect de inghet" sau "auto-manipulare", si am mai scris despre el in acest blog.

(1) Imaginea Lazy, de Perspektive31, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Psihopedia, (acc. 17.12.2019) Efectul de inghet, website: Psihopedia

Continue reading

personalitate

Triada Sacra Romaneasca

Strazile oraselor romanesti... Le-ati observat nu-i asa? Farmacie, alimentara si sala de jocuri (farmacie, alimentara, sala de jocuri): sfanta treime a oraselor noastre. Oare ce spune asta despre noi, despre modul cum ne auto-definim si despre ceea ce credem ca putem realiza in aceasta viata?

o o o

Pe cel mai apropiat bulevard de locuinta mea sunt cel putin 3 sali de jocuri. Le-am ignorat cu desavarsire fiindca trăiesc cu principiul ca daca ceva nu te deranjeaza in mod direct, atunci nu ai de ce sa te opui acelui lucru. Dar lucrurile sunt ceva mai complicate decat atat. Chiar daca nu te afecteaza in mod direct, intr-o zi casa ta ar putea sa fie sparta de un disperat care tocmai si-a jucat la pacanele intreg salariul, ori masina, ori, de ce nu, casa. Este doar un exemplu banal dar implicatiile pot fi mult mai mari, potrivit cu... principiul dominoului: o piesa o darama pe cealalta, pana cad toate.

In primul rand, de ce sunt atat de multe sali? Si raspunsul pare de la sine-inteles: fiindca romanii le iubesc. Ar putea sa fie in locul acestor sali, magazine de tot felul, biblioteci, florarii, jucarii pentru copii, magazine pentru iubitorii de animale, agentii de turism, centre de infrumusetare, de masaj terapeutic, de dezvoltare personala (LOL) sau te miri ce altceva. Dar adevarul crud este ca multe dintre acestea dau faliment si, ce sa vezi, in acelasi loc, se mai infiinteaza un cazino sau o sala de jocuri.

Salile de jocuri, spre deosebire de salile de pariuri sportive implica mai mult noroc decat abilitate, dar in esenta, pariurile sportive sunt, in buna masura, "patronate" de aceeasi zeita Fortuna - acest sentiment al lipsei controlului ar trebui sa ne dea fiori, mai ales ca vorbim despre resurse de care avem nevoie pana la salariul urmator. Multi dintre cei care isi pierd banii in astfel de locuri, cu o perseverenta demna de o cauza mai buna, devin "cazuri sociale", motiv de ingrijorare si frustrari pentru familiile lor sau sunt prinsi furand, fiindcca disperarea ii impinge la asta.

Wess Wingett, un psiholog adlerian din America ironiza felul cum arata strazile din orasele romanesti: alimentara, farmacie si, desigur, sala de jocuri, nelipsita - singurele lucruri de care au nevoie romanii langa casa, s-ar parea. Si "sacra triada romăneasca" se repeta la fiecare 100 de metri. Jocul - o activitate caracteristica copilariei, mai putin celorlalte stadii de dezvoltare, dar la care apelam si noi adultii... potrivit teoriei lui Freud, atunci cand ne dorim sa ne intoarcem la un stadiu din viata noastra in care lucrurile erau mai stabile si viata mai senina. Un mecanism de aparare denumit "regresie", De ce anume ne aparam? De anxietate si stres, desigur.

Se pot spune multe despre "jucatorii de cariera", cum ar fi ca sunt in mod frecvent afectati de tulburari de personalitate (tulburarea de tip borderline si cea de tip antisocial), ca au multe alte probleme decat jocirile (relatii disfunctionale, cariere problematice, alcoolism si pierderea adapostului). Dar ei si sunt caracterizati de o disperare profunda si asta imi pare o chestie esentiala. S-a vehiculat teoria potrivit careia cei dependenti de jocuri nu se duc la sala ca sa castige ci sa piarda. Ca un fel de strigat disperat pentru ajutor - "iata-ma, iata cat de prapadit sunt!". 

Este foarte greu sa ii explici unui om caruia munca, rabdarea, auto-controlul si efortul nu i-au adus mare lucru, de ce Norocul ii va aduce chiar si mai putin. Norocul pare a fi scaparea sa din acest sistem sclavagist care il tortureaza zilnic, blocandu-i accesul la binecuvantarile lumii materiale. Daca ar renunta la aceasta "idee salvatoare", atunci ce i-ar mai ramane? Ar fi nevoit sa se intoarca la sistemul care "l-a tradat", acesta in care prin munca cinstita, rabdare si efort nu ajungi nicaieri.

Fiecare dintre noi are "o lume speciala" doar a lui, in care este loc pentru tot ce a iubit vreodata: persoane, activitati, obiecte. Dar lumile noastre speciale contin si planuri de viata, obiective personale si abilitati necesare. Lumea speciala a jucatorului de cariera este mult mai simpla. In loc de plan de viata are o iluzie, iar in loc de abilitati are (sau nu), #Norocul. Aceasta structura a "Lumii sale speciale" dupa cum va puteti imagina, este toxica si, adesea, de-a dreptul letala. De ce este toxica credinta in Noroc? Probabil nu va surprinde sa auziti asta din partea mea sau a oricarui psihoterapeut, dar am sa va argumentez.

In paranteza fie spus, si in mod interesant, credinta ca munca din greu iti aduce orice iti pofteste inima a fost identificata ca eroare logica (aberatie). Si nu as dori sa va demoralizez, dar, succesul in viata nu iti este garantat de munca din greu. Munca este doar unul dintre ingredientele succesului, as spune eu. Sunt mult mai multi factori implicati aici: oportunitatea, talentul, curentele sociale, momentul istoric, suportul social, personalitatea proprie, care pot sa blocheze sau sa favorizeze succesul intr-o anumita activitate, s.a.m.d. In mentalitatea jucatorului la cazino insa lucrurile sunt mult mai simple: fie ai noroc, fie nu ai noroc si gata.

Dar de ce este atat de toxica credinta in noroc?

• LIPSA CONTROLULUI - Sentimentul subiectiv ca ai control asupra vietii este un element fundamental in ce priveste sanatatea noastra psihica. De fapt, toate bolile psihice au legatura cu asta, fiindca ele reprezinta moduri disfuctionale de a gestiona stresul izvorat din lipsa controlului.

• FATALISMUL DEPRESIV - Este foarte usor la un jucator de cariera sa se dezvolte ideea ca nu are noroc, in conditiile in care nimeni nu isi doreste ca el sa se imbogateasca - cazinoul ar da faliment. Pierderile vor fi intotdeauna mai mari decat castigurile deci ... cineva nu are noroc. De aici blazarea.

• RISCURILE IRATIONALE - Cand supra-evaluam influenta norocului, comportamentul este extrem si irational fiindca persoana respectiva este preocupata cu "provocarea norocului" - un fel de rafuiala personala cu acea entitate abstracta numita Noroc.

• BLOCAREA DEZVOLTARII - Si aici vorbim de evolutia personala pe plan profesional, personal si, desigur material. Blocarea dezvoltarii este un efect firesc ce apare ca rezultat al blazarii si al preocuparii excesive cu "provocarea norocului". De asemenea, evolutia cere resurse (timp, bani, forma fizica, etc) iar resursele sunt pierdute in mod constant la cazino.

• PRIORITATI ERONATE - Daca nu a ajuns la blazare, jucatorul este preocupat cu activitatile unde i se ofera sansa de a provoca Norocul si, pe aceasta cale, a-si lua revansa de la viata. In tot acest timp si cu toti acesti bani, ar putea sa invete ceva nou, sa faca un curs, sa isi faca o relatie, s.a.m.d. Deci nu doar prioritati eronate ci si investitii paguboase.

Privite logic lucrurile sunt limpezi. Dar mi-e teama ca logica nu este spatiul propice intelelegerii acestui fenomen. Si mi-e teama ca, in final, multi dintre jucatorii de cursa lunga chiar se duc la sala de jocuri sa piarda. Intalnirea cu sala de jocuri este ca o intalnire cu destinul. Ai posibilitatea sa iti fortezi norocul si sa te rafuiesti cu soarta. De ce sa faci asa ceva? Ar putea fi disperarea o motivatie suficient de buna?

Ei bine, cred ca jucatorii de cariera stiu ca nu sunt norocosi. Oamenii "norocosi" nu se gasesc in salile de jocuri. Jucatorii de cariera sunt disperati si apeleaza la aceasta solutie "magica" fiindca resorturile vietii i-au obosit. Viata sociala poate sa para uneori ingrozitor de frustranta, monotona, previzibila si lipsita de oportunitati. Pentru jucatorul de cariera la cazino gaseste acea portita magica care le promite eliberarea de ziua de ieri, iar faptul ca exista un risc, devine neglijabil, caci disperarea e prea mare.

De ce am spus ca oamenii norocosi nu se gasesc la sala de jocuri? Pentru ca oamenii norocosi nu sunt atat de disperati incat sa isi asume riscuri irationale. La sala de jocuri totul depinde de toanele zeitei Fortuna si nimic nu se afla sub controlul tau, desi iti imaginezi ca intelegi algoritmii dupa care functioneaza aparatele. De asemenea, potrivit unor studii "oamenii norocosi" nu sunt norocosi decat in virtutea unor modele de gandire. Daca, spre exemplu, cand ti se intampla o nenorocire, te gandesti ca se putea intampla mai rau, te poti numi "om norocos" - dar obiectiv vorbind, ti s-a intamplat o nenorocire si ai depasit-o cu bine, datorita judecatii tale. Norocul e o stare de spirit.

Nu doresc sa sustin faptul ca ii cunosc pe toti dependentii de pacanele si jocuri de noroc. Totusi, pare evident faptul ca, ei nu se simt norocosi si merg la salile de jocuri mai curand sa isi provoace norocul, fiindca numai speranta unei minuni de acest fel le mai poate stimula imaginatia. Pe ce se bazeaza ipoteza mea? Pe cercetare! S-a observat ca la cei care pariaza in cazinouri apare un fenomen ciudat pe care l-am putea numi "castig in lant" sau "pierdere in lant". Daca ai castigat o data, este probabil sa castigi iar, si sansele de castig cresc direct proportional cu numarul de pariuri castigate. Ceva similar se  petrece si la cei care pierd - vor pierde din ce in ce mai mult.

Explicatia este mult mai banala decat va asteptati: castigul in lant apare fiindca pariurile devin din ce in ce mai prudente., marind astfel sansele de castig (modest, dar castig, totusi). Pierderea in lant apare fiindca si riscul este din ce in ce mai mare. De ce ai risca mai mult daca ai pierdut deja? Fiindca in mintea noastra actioneaza asa-numita "eroare logica a jucatorului la cazino", care spune, in esenta ca... "dupa pierdere si plans vine castig si distractie". Ceea ce este fals, dar iata ca acest gand ne influenteaza actiunile.

Iata un concept pe care nu ne-am fi asteptat sa il intalnim in sala de cazino - "prudenta". Cu cat esti / te simti mai norocos, cu atat esti mai prudent, sau cel putin asa ne da de inteles cercetarea stiintifica. Iar asta se manifesta chiar si acolo unde prudenta pare sa fie o notiune lipsita de continut - la sala de jocuri, Daca am fi cu adevarat norocosi, am fi si destul de prudenti sa nu mergem la cazino, unde nimic nu se afla sub controlul nostru, Si astfel ajungem sa ii cunoastem mai bine pe toti acesti frumosi nebuni ai marilor orase, care isi tranzactioneaza viata la cazino si fac afacerile cu sali de jocuri sa infloreasca.

(1) Imaginea Ruleta, de Anlopelope, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

Continue reading

tulburari de personalitate

Prizonierii Plajei Insorite

Ai crescut cu povesti care se terminau cu Happy End. Altfel ai fi plans toata ziua, ca atunci cand ai citit "Puiul" si totul a fost oribil. Dar o parte importanta din viata seamana mai curand cu "Puiul" decat cu "Cenusareasa". Esti oare pregatit pentru toate astea sau vei claca de la bun inceput?

o o o

"Ipoteza Lumii Drepte" este una dintre erorile logice recunoscute de psihologia cognitiva. Cand se intampla sa facem o eroare logica intram intr-un fel de "univers paralel cu realitatea", unde anumite lucruri pot fi simulate ori seamana foarte mult cu cele care s-ar petrece in realitate, dar asemanarile se vor opri la un punct. Acest univers paralel este "logica privata". S-ar parea ca exista atat de multe erori logice incat este probabil imposibil sa nu faci vreuna chiar acum, in timp ce citesti acest articol.

Spre exemplu, exista eroarea logica a "muncii din greu" - care spune ca unei persoane care este dispusa sa "puna osul la treaba", nu i se poate intampla altceva decat foarte mult succes. Oricat de "logic" ar suna, nimic nu poate sa garanteze succesul prin munca (si atat), intrucat exista multe alte variabile implicate (talentul, capacitatea de a interactiona armonios, investitiile, riscul, etc.)

O alta eroare logica este aceea potrivit careia daca o majoritate sustine un anumit lucru, atunci acel lucru este adevarat - majoritatea vrea Brexit, spre exemplu. Dar daca acea majoritate este pur si simplu manipulata printr-un aparat bine pus la punct? Sau mai exista eroarea logica ce sustine ca cele mai bune solutii se afla "la jumatatea distantei dintre parti". Daca de partea cealalta este Hitler, la jumatatea distantei se afla probabil jumatate din poporul ales, sacrificat la Auschwitz-Birkenau, pentru ca a fost nevoie de un compromis intre noi si Hitler. Nu este o idee stralucita, nu-i asa?

Printre numeroasele erori logice carora le picam victime se afla si cea numita "Ipoteza Lumii Drepte" care pretinde ca in aceasta lume binele este recompensat si raul este pedepsit intotdeauna - ideea apare in orient sub forma conceptului de Karma. Si, dupa cum observati, suntem cu atat mai vulnerabili la erori logice cu cat acestea se bazeaza pe valori raspandite la scara larga, in care oamenii cred cu sinceritate: munca, dreptatea sociala, democratia, etc.

Fireste ca ajungem sa credem astfel de lucruri fiindca nimeni nu are timp sa verifice chiar tot ceea ce credem. Faptul ca anumite lucruri "se simt" a fi reale, pare a fi de ajuns, mai ales ca in felul acesta economisim energie si timp, caci da, erorile logice au la origine Legea Minimului Efort. Cand credem in ceva, pare ca nu mai conteaza cat de adevarat e acel  lucru si il imbratisam neconditionat.

Erorile logice exista in judecata noastra mai ales pentru ca ele "ne usureaza viata" - sau cel putin asa pare. Ele chiar ne si ajuta, pana la un punct, avand cateva functii pozitive care se observa pe termen scurt:

• CONTROLUL EXPERIENTELOR

• INTERPRETAREA FAPTELOR

• PRIORITIZARE

• DIRECTIONARE

• LUARE DECIZII

• PREZICERE, ANTICIPARE

• ORGANIZARE, SIMPLIFICARE

• PERCEPTIE SELECTIVA

• REZOLVARE PROBLEME

Daca sunteti intamplator un psihoterapeut Adlerian, ati recunoscut in aceasta lista functiile stilului de viata, caci orice convingere poate sa constituie logica noastra privata, indiferent cat de absurda ar fi. Problemele apar insa pe termen lung, cand ajungem sa culegem roadele credintelor noastre. Daca credintele noastre sunt de fapt niste simple erori logice s-ar putea sa nu ne placa unde ne aduc ele.

• ILUZIA CONTROLULUI

• AUTO-MISTIFICARE

• FALSE PRIORITATI

• CASTELE DE NISIP

• ESEC DECIZIONAL

• ANTICIPARE ERONATA

• SISTEMATIZAREA NEVROZEI

• OCHELARI DE CAL

• CREAREA DE PROBLEME

Sa luam asadar credinta intr-o lume justa. In primul rand, ne place sau nu sa admitem, aceasta nu este o lume justa. Poate ca tinde catre mai multa dreptate sociala dar ne nastem in continuare inegali, putem face multe eforturi fara a primi nimic in schimb, in timp ce altii reusesc in viata doar cu ce le-a daruit mama natura (aspect fizic). Pe termen lung isi vor spune cuvantul multe alte variabile dar dreptatea sociala nu este punctul forte, de la sine-inteles, al societatii umane. 

Credinta intr-o lume justa ne poate determina sa respectam reguli si sa facem eforturi, ne da un sens in viata, ne ajuta sa luam decizii si sa intelegem faptele vietii. Pe de alta parte, ne pune "ochelari de cal", ne face insensibili la problemele celor mai vulnerabili membrii ai socieatatii (e vina lor ca le este greu, probabil au vicii si sunt puturosi) si, poate cel mai delicat aspect: Credinta intr-o lume justa ne lasa total nepregatiti sa facem fata situatiilor care scapa din aceasta schema: si anume cand facem ce trebuie dar rezultatele sunt un dezastru. 

Se crede ca sanatatea psihica depinde de anumite presupozitii la care tinem in mod deosebit:

• aceasta lume este una justa, 

• am control asupra lucrurilor

• destinul imi este favorabil si 

• sunt o persoana valoroasa.

Si chiar daca astfel de lucruri au legatura cu sanatatea noastra psihica, adevarata robustete nu rezida intr-o dorinta avida de a ne demonstra noua insine ca lucrurile "sunt roz", doar pentru linistea noastra, ci mai curand in capacitatea fiecaruia de a-si pastra dragostea de viata si creativitatea in ciuda faptului ca lucrurile, de foarte multe ori, nu stau nici pe departe in felul acesta, dimpotriva: lumea nu este justa, controlul ne lipseste, destinul ne este adesea potrivnic iar valoarea personala e relativa... depinde pe cine intrebi. 

Asadar, ipoteza mea este ca daca lumea a fost corecta cu tine, o mare parte din viata ta, esti mai inclinat sa crezi ca lumea ar trebui sa fie corecta cu tine si de aici inainte. Cu alte cuvinte, viata buna pe care ai trait-o pana acum s-ar putea sa se intoarca impotriva ta - esti total nepregatit, neechipat pentru oricare dintre lucrurile pe care nu le-ai intalnit in povestile cu feti frumosi. Dar ce inseamna de fapt "viata buna"? Obisnuiam sa spun ca in viata exista o "plaja fara soare", pe care se afla batranii, copiii, saracii, bolnavii si multe dintre femei.

Dar exista si o "plaja insorita", unde se gasesc categorii sociale favorizate: barbati, tineri sau in floarea varstei, bogati, si desigur, sanatosi. Daca va amintiti, se facea o gluma pe vremea cand Petre Roman devenise prim-ministru: "decat sarac, batran, bolnav si urat, mai bine bogat, tanar, sanatos si frumos". Si daca ai trait toata viata pe aceasta "plaja insorita", fiindca, in mod inevitabil vine un timp sau un moment in care apar norii si frustrarile, chiar si in viata ta, oare cat de pregatit vei fi sa dai piept cu aceste frustrari?

Rasfatul in parenting pare a fi tocmai acel gen de experienta care il lasa nepregatit si neechipat pe orice tanar. Cel mai probabil, "viata buna" care i-a fost oferita se va intoarce impotriva tuturor celor implicati, si, din pacate si impotriva unor persoane care se afla pur intamplator in viata fostilor copii rasfatati. Un exemplu proaspat in memoria mea este acela al lui Elliot Rodger: el parea sa fi provenit de pe "plaja insorita a lucrurilor" dar iata, devenit un tanar barbat, descopera faptul ca ... exista si o "plaja plina de umbra".

Si atunci el spune, ranit: "asa ceva nu este corect". El descopera ceva ce altii descoperisera cu multi, multi ani inainte - viata nu este nici pe departe corecta 100%. Si aceasta tardivitate il gaseste total nepregatit. Provocarea sa erau fetele - ele ii ramaneau pur si simplu inaccesibile si nu intelegea de ce. Il ranea profund faptul ca femeile nu doreau sa se comporte ca niste obiecte sexuale si sa vina la el, sa i se daruiasca eventual din proprie initiativa, in special acelea care erau petite intens de extrem de multi barbati. 

In fata acestei provocari, Elliot Rodger alege sa isi planga de mila, sa contemple faptul ca "viata nu este corecta" si sa ramana blocat in aceasta stare de neputinta. El nu este obisnuit sa infrunte obstacole, curajos si increzator in victorie si cu atat mai putin sa fie refuzat. Cel mai delicat aspect este acela ca el abia acum afla ca viata nu este corecta si asta il gaseste total dezarmat. Din BMW-ul sau pare ca viata este corecta iar daca nu este, atunci trebuie corectata - vinovatii (blondele care l-au respins) sa plateasca.

Ipoteza lumii drepte pretinde pe de o parte ca fiecare a primit dupa merit: victimele sunt de vina mai mereu iar daca faci ceea ce "se cade", ai parte de recompensa bine-meritata, in timp ce daca esti pramatie, fireste ca vei fi pedepsit cat ai clipi. Dar, nu-i asa, lucrurile nu stau intotdeauna astfel. Exista multa nedreptate pe lume, lasata nepedepsita, si multa cinste si virtute, ignorate cu succes. Iar cand descoperim ca lucrurile stau asa, avem parte de cel mai fidel test de personalitate: tu cum raspunzi la nedreptatea lumii?

Si daca v-am rapit chiar si aceasta iluzie, atunci ce va ofer in schimb? De unde v-ar veni puterea de a face fata nenorocirii daca nu din iluzia ca merita sa facem eforturi si sa ne luptam cu raul si cu nedreptatea? Cred ca depasirea iluziei lumii corecte este o recompensa in sine - ea ne ajuta sa depasim stadiul de copii ce au nevoie intotdeauna de happy end si sa accesam nivelul la care intelegem ca realitatea are limite, acesta fiind inceputul maturitatii. 

Restul tine de capacitatea noastra de apreciere a ceea ce ne ramane atunci cand pierdem (aproape) totul. Nu in ultimul rand, mintea celui incercat si experimentat este plina de resurse, altele decat iluzia unei lumi corecte. Spre exemplu, el poate sa transforme o nenorocirea intr-o oportunitate, precum taranul chinez care si-a pierdut calul dar parca presimtea ca i se va intoarce cu o turma de iepe salbatice. "O fi bine? O fi rau? Cine stie? Om vedea!" 

(1) Imaginea Another Opportunity, de Jnino Photos, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. 05.07.2019), Just World Hypotesis, website: Wikipedia

(3) The Guardian, (acc. 05.07.2019), Believing that life is fair might make you a terrible person, website: Wikipedia

Continue reading

resurse

Psihologia Iluziilor

Viata sociala este imperfecta. De aceea, se recomanda ochelarii cu lentile roz. Totusi, in zilele cu soare, ochelarii cu lentile roz ar fi un abuz in sine - nu ar mai exista progresul uman. 

o o o

Pe vremuri aveam aceasta iluzie cum ca poti fi un scriitor in Romania (LOL) si am avut cateva incercari literare. Una dintre ele s-a numit Carnavalul Iluziilor. Titlul mi-a fost inspirat de un film de groaza - "Carnavalul Sufletelor". Este oribil, ca toate filmele de groaza, nu-i asa, dar titlul era plin de resurse. Am facut switchul de la Carnavalul Sufletelor la Carnavalul Iluziilor si asa am obtinut un roman realist si usor noir.

Film Noir: termen din cinematografie folosit pentru a descrie dramele cu suspans ale Hollywoodului, in special pe acelea care scot in evidenta atitudini cinice si motivatii sexuale. Perioada "film noir" a Hollywood se intinde intre anii 1940 - 1960. Filmele erau alb-negru iar stilul isi are radacinile in cinematografia Germana expresionista. Povestile "film noir" sunt derivate din scoala de fictiune politista care isi are originea in SUA, din perioada Marii Crize Economice. (Film Noir ~ Wikipedia)

Era o viziune destul de descurajanta cu privire la conditia umana, putin prea indraznet pentru cititorii mei care se obisnuisera cu dulcegarii usor emo (Printesa Lupilor). Intentia mea era sa sugerez faptul ca traim intr-o societate in care, in absenta principiilor morale bine inradacinate, totul, incepand cu viata de familie, intimitatea, prietenia sau profesia tinde sa devina un carnaval al iluziilor, usor grotesc, orice ar insemna acest cuvant interesant.

In conditiile in care nimeni nu mai traieste dupa motto-ul casei regale "Nihil Sine Deo" sau dupa morala socialista din trecut, se prea poate ca acest carnaval al iluziilor sa dea buzna peste noi, ca o aratare dintr-un film de groaza, desi nu ne dorim obligatoriu sa avem a face cu dansul. Si oricat ne-am refugia in idealurile noastre fara de cusur, Carnavalul Iluziilor ne va prinde din urma.

In Carnavalul Iluziilor nimic nu se petrece potrivit cu asteptarile noastre, fiidca, asa cum spune o lege a lui Murphy, daca ceva poate sa mearga prost, atunci cu siguranta ca asa se va intampla. Lesne de inteles ca acea carte a enervat pe toata lumea (LOL), fiindca oamenii au tendinta sa isi protejeze iluziile si prefera sa ramana nepregatiti pentru viata - si deci, iata, viata ii va enerva si mai mult decat cartea mea.

Dupa mai bine de 5 ani, imi dau seama ca acea carte transmitea cateva lucruri pe care insasi cercetarea stiintifica le confirma. Deci, urmeaza "nucleara"... (LOL)

• O MARE "NUCLEARA" PENTRU CUPLU. Dupa un singur an de la inceperea unei relatii intime, pasiunea tinde sa dispara si sa fie inlocuita de atasament. Relatiile se transforma in cu totul altceva, hormonii isi predau stafeta unii altora, acest moment reprezentand un excelent test de personalitate si un test al relatiei, in sine. Cu alte cuvinte, daca o relatie se bazeaza si pe altceva decat pe pasiune (atractie fizica), atunci acea relatie poate sa #REZISTE, cum ar veni, nu este o simpla iluzie. 

• O ALTA "NUCLEARA" PENTRU LOTERIE. Conform unei alte cercetari, realizate de aceasta data in randul castigatorilor la loterie, s-a descoperit faptul ca influenta acestui eveniment fericit care este castigarea potului celui mare, dureaza tot in jur de un an. Dupa acest moment, s-ar parea ca toti castigatorii la loterie revin la nivelul de fericire de care se bucurau inainte de a castiga. Daca, spre exemplu, erau depresivi, isi reiau depresia de unde au lasat-o in urma cu un an. 

• SI O "NUCLEARA" PENTRU FIECARE. Un alt argument pe care vi-l aduc de aceasta data din Teoria Adleriana si Psihologia Motivatiei, este acela ca scopurile noastre, odata atinse, au tendinta sa fie inlocuite de alte scopuri. De regula, nu reusim sa sarbatorim atingerea scopului respectiv pentru tot restul vietii noastre, ci doar pentru o durata limitata de timp. Este ceea ce Paul Rasmussen, de la Scoala Adleriana din Chicago numea "urcari / coborari din copac". De fiecare data cand am urcat in copac, pentru atingerea unui obiectiv, ne vom intoarce pe pamant, caci ni se va parea mai interesant.

Unde doresc sa ajung cu aceste asocieri libere de idei? Nu doresc sa va desfiintez entuziasmul, asta e clar. Se spune ca in fiecare om se afla un gol in forma de Dumnezeu. (B. Pascal) Citatul mi-a trezit interesul fiindca spune multe despre modul in care se naste motivatia umana. Acel gol din interiorul fiecaruia dintre noi, despre care vorbea Pascal ne ajuta de fapt sa dam sens vietii si ne pune in miscare.

Carnavalul Iluziilor sustine teoria riscanta pentru gospodine ca de fiecare data cand alergam spre ceva, chiar si in conditiile in care il obtinem, satisfactia noastra se indeparteaza de noi, ca o Fata Morgana. Cu alte cuvinte, daca ne imaginam ca ceea ce ne-am propus sa realizam ne va aduce fericirea, aceasta ipoteza este de fiecare data gresita, caci nimic nu ne poate oferi acel tip de satisfactie inamovibila, ca sa zic asa.

Exista o disociere destul de dramatica intre scopurile noastre si satisfactia pe care ele o aduc, propriu-zis. Nu exista "au trait fericiti pana la adanci batranete", dupa cum nu exista un job care sa iti ofere numai avantaje si sa ramana neschimbat pana la pensionare. Este acea parte a realitatii despre care nu dorim sa auzim, si tocmai de aceea, ramanem nepregatiti pentru a da piept cu ea.

In final, devine limpede faptul ca, in procesul nostru de maturizare, un loc important il ocupa felul cum gestionam aceasta situatie - de a avea un gol in suflet pe care fiecare incearca sa il umple "cu ce apuca", dar care nu poate fi umplut, probabil, decat intr-un singur mod: prin ceea ce am putea numi "Cultura Aprecierii" - obisnuinta de a aprecia, de a vedea lucrurile, profesia, partenerul, etc, prin acei ochelari cu lentile roz.

Culmea, nu recomand ochelarii cu lentile roz tot timpul. Ar fi un exces in sine. Daca nu am avea acest gol in suflet nu am mai putea progresa in viata. Apar probleme atunci cand incercam sa umplem golul cu lucruri nepotrivite, cum ar fi drogurile, banii, cumparaturile, sexul, etc. Va amintiti probabil tabelul acela pe care l-am descoperit intr-o carte despre "Fericirea Fara Motiv".

Deprimare	Bucurie "Rea"	Bucurie "Buna"	Bucurie Fara Motiv
Ca urmare a lipsei lucrurilor exterioare.	Obtinuta prin intermediul unor substante stimulante cu efect efemer si consecinte nocive.	Obtinuta prin intermediul implinirii unor aspiratii social acceptate - un copil, reusita profesionala, un hobby, etc	Obtinuta printr-o atitudine de apreciere a vietii.
Dependenta de factori externi.	Dependenta de factori externi.	Dependenta de factori externi.	Dependenta de factori interni.

Dar apar probleme si atunci cand umplem golul respectiv cu prea multa apreciere - in felul acesta am putea fi motivati sa pastram lucrurile in configuratia actuala. Dar atunci nu mai e loc pentru progres. Dupa cum observati, in viata, totul este o problema de negociere si compromis: cuplurile, joburile, relatiile sociale si intime deopotriva. Depinde de noi cu ce pret platim acest compromis.

(1) Imaginea Wharehouse Nude, de Godino, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

sensuri

Infidelitate si Divort

Te simti ca si cand cineva ti-ar fi scuipat in cafea. Iar aceasta este o bariera serioasa in calea fericirii tale in cuplu. Nu este singura. Despre bariere, auto-dezvaluire, sensul intimitatii si alte provocari ce apar odata cu infidelitatea. 

o o o

Intalnesti uneori barbati (tineri, de regula) care au aceasta problema legata de virginitatea pierduta a partenerei si te intreaba descumpaniti ce pot face in acest sens. Cu alte cuvinte, faptul ca partenera lor actuala sau potentiala nu mai este virgina devine pentru ei o provocare de netrecut, manifestand chiar un tip de repulsie fizica fata de fete care nu mai sunt virgine. 

Cred ca acest tip de manifestare seamana cu situatia in care unii dintre barbatii care au fost inselati, nu isi pot scoate din minte faptul ca patenera lor chiar a fost atinsa de un alt barbat iar acest lucru devine un obsacol fiziologic in calea supravietuirii familiei. Mai rar am intalnit asta la femei de unde intelegem ca, cel putin pentru unii dintre barbati, trupul partenerei este "un bun personal" ce nu poate fi nici impartit si nici atins, pentru ca sa poti avea o relatie functionala cu acest trup (si atat, probabil). 

Si cred ca, tinand cont de asta, multi dintre cei pe care ii chinuie constiinta pentru faptul ca au inselat, ar putea sa tina pentru ei secretul, renuntand la iluzia aceasta potrivit careia, daca ii comunici partenerului faptul ca l-ai inselat, atunci lucrurile revin la normal si depasesti sentimentele de vinovatie sau alte chinuri psihologice fara-de-rost, eliminabile cu pastile (LOL). Daca partenerul este unul dintre cei despre care vorbeam, vezi bine ca lucrurile nu vor reveni la normal prea usor.

Dar cum ii sta bine unui psiholog decent, am sa invoc cuvantul "Depinde", tocmai fiindca ma face sa par sofisticat, si, in fond, nu suntem toti la fel si ne diferentiem prin trairi, convingeri si reactii. Se prea poate ca unii sa va primeasca cu deschidere si sa va inteleaga, ba chiar sa aprecieze faptul ca "ati fost sinceri", dar, la fel de bine, se prea poate sa se termine rau toata povestea, in special daca celalalt este gelos si labil din punct de vedere emotional. 

Iar cand spun "rau" va puteti gandi la cele mai intunecate scenarii. Si da, in ciuda faptului ca intalnesc psihologi care indeamna oamenii sa le spuna partenerilor ca i-au inselat, personal consider ca, de prea multe ori, este doar o iluzie faptul ca asta ar putea sa va ajute in vreun fel. Da, este logic sa vorbiti cu partenerul despre problemele cuplului vostru si despre trairile voastre in acest cuplu. Nu cred ca foloseste la ceva sa ii spuneti ca l-ati inselat deja. 

Cum argumentez asta? Pai inselarea este o alegere personala, nu este ca si cand nu ati fi avut alta optiune si nici nu inseamna ca ati inselat pentru ca partenerul vostru v-ar fi "impins" la asta. Se spune adesea ca pentru adulter este "vinovat" chiar si sotul incornorat - ca sa nu ramana el cu iluzia ca nu are niciun fel de responsabilitate. Poate ca are o parte de vina, dar nu asta. Adevarul este ca nu a decis el in locul vostru si avand aceasta "superioritate morala" poate oricand sa o foloseasca pentru a desfiinta cuplul. 

Daca stai sa te gandesti, suntem constienti de faptul ca, oricand, oricaruia dintre noi, i se poate intampla o nenorocire, si putem sa devenim, cum se spune "un numar intr-o statistica". Ceea ce ne permite sa traim totusi fericiti si eficienti este tocmai faptul ca reusim sa ignoram asta. Cand suntem pusi in fata faptului implinit, de regula intra in scena personalitatea fiecaruia: unii cred ca pot trece peste aproape orice, in timp ce altii se vor lasa doborati de neputinta proprie.

Prin urmare, daca ne preocupa cu adevarat partenerul de viata, ar fi probabil mai inspirat sa cautam, impreuna cu un psiholog o forma de a integra aceasta experienta, crutandu-l pe partener. De regula, sunt de parere ca este importanta impartasirea si cultivarea relatiei, insa astfel de informatii privesc aspecte atat de delicate incat ma indoiesc ca partenerul are suficiente resurse pentru a le gestiona. 

Dupa cum spuneam, se poate discuta despre ce simtiti in cadrul cuplului si despre ce va doriti de la acest cuplu dar auto-dezvaluirea excesiva poate sa devina o problema in sine. Barierele care se ridica intre parteneri in cazul aparitiei infidelitatii sunt multiple, si, chiar daca au o origine comuna, psihologica, se manifesta pe diferite paliere:

• Bariere Emotionale: La nivel emotional, intre cei doi parteneri apare distanta, raceala si instrainarea. Aproape sigur, lucrurile nu vor mai fi niciodata ca inainte, cand va faceati juraminte si promisiuni fara acoperire, cand va imaginati ca sunteti suflete pereche si va intelegeati din priviri. 

• Bariere Fizice: De multe ori poate aparea acea repulsie fizica fata de partener, si probabil ca acesta este cel mai serios semnal al faptului ca relatia nu mai are prea multe zile. Cel inselat are sentimentul ca cineva i-a... "scuipat in cafea", ca sa ma exprim astfel. E destul de brutala exprimarea dar chiar aceasta este ceea ce simte cel inselat.

• Bariere Comportamentale: Ca urmare a barierelor mentionate mai sus, partenerii nu reusesc sa isi disimuleze trairile si adopta o atitudine incompatibila cu impacarea. Limbajul non-verbal creaza distanta iar de fiecare data cand vor incerca sa comunice, realizeaza faptul ca isi comunica numai critici si observatii taioase, hiper-emotionale si negativiste.

• Bariere Psihologice: La baza, asa cum spuneam, se afla barierele psihologice, care se refera la principii de viata, valori personale si convingeri. Acesta este domeniul in care se poate interveni cu ajutorul unui psiholog in vederea flexibilizarii acelor convingeri care sunt incompatibile cu acest cuplu, dar, poate si cu oricare cuplu pe care l-ati putea forma pe viitor.

Pe de o parte, principiile, valorile si convingerile ne fac ceea ce suntem si inteleg faptul ca multi dintre cei inselati ar renunta mai curand la partenerul de viata decat la principiile lor. Dar eu nu-mi propun sa le schimb acest "nucleu psihologic", poate doar sa il flexibilizez, nu de alta, dar viata sociala este complexa, in special in marile orase, unde avem a face cu tot felul de tentatii si provocari. 

Un lucru pe care obisnuiesc sa il impartasesc este acela ca, in Psihologia Personalitatii, faptul ca facem un lucru la un moment dat nu implica si existenta unei trasaturi de caracter. Asa dupa cum, un elev care ia nota 10 la Matematica, (a avut surse bune la un extemporal), o data in viata sa scolara, asta nu il face un mare matematician. Desigur, a facut o impresie puternica pe moment, dar asta nu inseamna mai nimic. Poate sa ramana coringent la Mate chiar in acel semestru.

Asadar, daca un partener a fost infidel o data in viata, asta nu inseamna ca infidelitatea este a 2-a sa natura. Putem sa explicam asta prin starea sa emotionala de moment, printr-o oportunitate creata, printr-o criza existenta deja s.a.m.d. Prin urmare, intr-o astfel de situatie, barierele s-ar putea sa tina mai curand de convingerile noastre decat de caracterul acestui partener infidel o data (si atat).

Pentru a exista o trasatura de caracter a infidelitatii este necesar ca o persoana sa manifeste aceasta reactie de infidelitate in repetate randuri, sistematic si invariabil. Si nu ma indoiesc de faptul ca unii dintre cei care v-au inselat chiar detin aceasta trasatura de caracter incompatibila cu un cuplu normal.

In literatura de specialitate se vorbeste despre eforturi pe care ambii parteneri ar trebui sa le depuna pentru a readuce cuplul "pe linia de plutire", si, mai ales, avand convingerea ca lucrurile nu vor mai fi niciodata ca inainte, si asta nu este obligatoriu un lucru rau - cuplul nu mai este nici imaculat dar nici naiv, este in schimb experimentat, incercat si, de ce nu, mai puternic, din moment ce a rezistat acestui tip de provocare.

Sunt constient ca exista cupluri care nu vor reusi niciodata sa treaca peste un astfel de incident, chiar si daca le-as recomanda sa tina cont ca este vorba despre un incident izolat, pana la proba contrarie. Dar mie imi place sa va aduc vesti bune si va incurajez sa credeti in cuplul vostru, chiar si in conditiile in care a aparut infidelitatea. 

Daca sunteti niste fiinte profund emotionale si credeti ca un cuplu trebuie sa ramana imaculat, orice-ar fi, probabil ca aveti o viziune vulnerabila cu privire la cuplu. Este vulnerabila fiindca este idealizata, perfectionista si de aceea nerealista. Cu o astfel de viziune, infidelitatea ar putea inseamna sfarsitul cert al relatiei, dar nici macar nu este nevoie sa se ajunga la infidelitate pentru a simti ca "relatia scartie" din toate incheieturile.

In general, as descuraja extremele: cei care sunt atat de idelisti incat niciun cuplu real nu s-ar putea ridica la nivelul idealului, dar si cei care sunt pregatiti sa treaca cu vederea orice infidelitate sau grosolanie si sa accepte faptul ca un cuplu poate exista si in absenta unei relatii propriu-zise, adica in absenta impartasirii, intereselor comune si a solidaritatii intre cei doi. Fireste, daca va este bine asa, si puteti sa treceti peste barfe si alte inconveniete de acest fel, asta e tot ce conteaza.

(1) Imaginea Divorce, de Nokdie, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

vinovatie

Nevoia de a fi Neputincios

Cand raspunsul la aceasta provocare existentiala pe care am numit-o "Ecuatia de Gradul 3" este unul atat de radical precum acela pe care il dau persoanele cu Body Integrity Identity  Disorder, ar fi mai util sa ne intrebam daca nu cumva "am gresit la calcule". 

o o o

In general ne dorim sa fim frumosi, destepti, tineri si sa reusim sa facem tot felul de lucruri. Cand nu reusim ceea ce ne propunem putem deveni deprimati si suferim o criza personala in care negociem cu destinul, pana cand, in final, o luam de la capat ori acceptam ca destinul a invins si ca sunt lucruri pe care nu le (mai) putem avea. 

In mod interesant, exista o tulburare din spectrul psihiatric care se caracterizeaza printr-o nevoie accentuata de a deveni o persoana cu o anumita dizabilitate. Chiar asa! Cum se spune, "one man's junk is another man's treasure", acolo unde unul vede gunoi, altul poate sa vada o comoara. 

Daca ne gandim bine, chiar daca aceasta tulburare este mai curand rar intalnita, putem sa intalnim anumite trasaturi comune intre Tulburarea de Indentitate a Integritatii Corporale si alte tulburari ori tendinte, dintre care unele ne pot fi familiare. Oamenii isi doresc intotdeauna cate ceva, poate chiar si atunci cand par a nu-si mai dori nimic si nu intotdeauna aleg cele mai inspirate lucruri.

• Tulburarea Identitatii de Gen. Dorinta de a fi de celalalt gen este una dintre cele mai apropiate "rude" ale acestei tulburari. Unii simt ca nu au primit genul potrivit la nastere si atunci fac tot felul de eforturi sa schimbe asta, chiar si  eforturi chirurgicale.

• Tulburarea Dismorfica Corporala. Banalele implanturi mamare, sau alte tipuri de operatii estetice la care numeroase femei recurg din dorinta de a fi mai "femei", si, nu in ultimul rand, de a-si imbunatati conditia sociala. Totusi, diferenta este ca in cazul lor, dorinta este mai curand de a putea lucruri care le erau inaccesibile decat de a nu putea.

• Anorexia. Nevoia care le face pe multe tinere sa devina anorectice este de asemenea inrudita. Anorexia este o neputinta in sine ce apare dintr-o relatie desfunctionala cu hrana si alimentatia. Prin aceasta neputinta anorectica incepe insa sa poata...

• Auto-handicaparea -  Este un fenomen mult mai comun ce rezida in faptul ca, spre exemplu in scoala, daca simtim ca nu reusim sa tinem pasul cu performantele asteptate din partea noastra, recurgem la o scuza menita sa ne protejeze stima de sine "nu am putut sa studiez suficient fiindca am fost racit" - si scuza poate sa fie cat se poate de reala, dar ramane totusi o scuza.

• Depresia. La cei cu depresie, de asemenea se observa o atitudine prin care neputinta este instituita durabil, persoana respectiva nedorindu-si nimic altceva decat sa ramana in depresie, adica in neputinta.

Care sunt functiile acestor atitudini? Diferite orientari terapeutice explica diferit tendintele de acest tip insa explicatiile ajung sa semene din ce in ce mai mult, odata cu progresul stiintei. Spre exemplu, originile unor astfel de comportamente se gasesc intr-un model la care ne-am raportat in copilarie iar "utilitatea" se refera la nevoia de atentie si la beneficiile secundare care apar odata cu aceasta dizabilizare sistematica. 

La copii, vorbim adesea despre asa-zisele "nise de dezvoltare" sau "legi de miscare", ca sa folosesc un termen adlerian. Fiecare copil isi alege un mod de a fi in lume, in functie de detalii cum ar fi: modelele disponibile in jur sau nevoia de a se diferentia de fratii si prietenii sai cei mai apropiati.

In psihologia adleriana, in fiecare dintre noi se afla nevoia de a excela ("aspiratie catre superioritate / semnificatie"), chiar si daca excelam intr-o latura negativa - devenim totusi "cineva", atunci cand alte optiuni ne par inaccesibile.

Ca o revelatie pe care am avut-o de curand, in copilarie, fiecare dintre noi se afla in fata unei ecuatii de gradul trei, adica o ecuatie cu 3 necunoscute: 1. cine sunt eu?; 2. cum este lumea in care traiesc?; si 3. ce poate face o persoana ca mine intr-o lume ca aceasta? La un moment dat, lucrurile "devin clare" si ajungem sa formulam cate un raspuns pentru aceste intrebari. 

Din primele doua raspunsuri apare al 3-lea, si anume "legea de miscare" a personalitatii sau drumul catre idealul de sine. Am pus intre gilimele faptul ca "lucrurile devin clare", fiindca un raspuns formulat de o minte de copil poate sa nu fie perfect, matur sau intelept si de multe ori nici macar nu este asa.

Daca eu sunt "X" (plin de resurse, intelept, rabdator) si Lumea este "Y" (plina de pericole, nedreapta). Un om "X", care se afla intr-o lume "Y", poate / trebuie sa faca un drum "Z" (aleg sa lupt pentru a ma proteja de pericol si nedreptate).

Cred ca este un mod inspirat de a explica de ce apare nevoia de a fi neputincios, de a pierde din abilitati, ca si cand am avea prea multe. Si anume prin intermediul raspunsului pe care persoana cu BIID (Body Integrity Identity Disorder) il ofera la aceasta intrebare. Asta poate sa faca o persoana ca mine intr-o lume ca aceasta - deci nu prea multe.

Cu alte cuvinte, neputinta incepe deja in mintea persoanei cu BIID intrucat psihicul acestei persoane se lasa fascinat de perspectiva de a deveni o persoana cu dizabilitati. Sub nicio forma nu ar putea aparea aceasta fantezie bizara si infioratoare la o persoana care se vede pe sine ca fiind plina de resurse si vietuind intr-un univers in care lucrurile au sens. 

Un aspect interesant apare in interactiunea cu astfel de persoane atunci cand ele iti cer sa le ajuti sa isi implineasca idealul de sine, adica sa devina persoane cu dizabilitati, care nu vad sau care nu pot sa mearga, spre exemplu. Este etic sa le oferi acest suport? Din cate inteleg, unii se trezesc oferindu-le "suportul", situatie ce seamana destul de mult cu sinuciderea asistata, nu-i asa?

Dar asta este echivalent cu a recunoaste ca nu poti sa ajuti o astfel de persoana si, mai mult decat atat, ai o intelegere denaturata a ceea ce inseamna ajutorul, lucru ce se poate intoarce impotriva ta oricand, daca, sa spunem, cel care a fost fascinat toata viata de perspectiva de a deveni un paraplegic, ajunge sa regrete si da vina pe tine, fiindca l-ai incurajat ori chiar ai intervenit chirurgical pentru a-l "scapa" de posibilitatea de a se deplasa.

Cand raspunsul la aceasta provocare existentiala pe care am numit-o "Ecuatia de Gradul 3" este unul atat de radical precum acela pe care il dau persoanele cu BIID, ar fi mai util sa ne intrebam daca nu cumva "am gresit la calcule". Caci adevarul este ca ne dorim intotdeauna altceva, imediat ce ne-am implinit visurile - este in firea noastra - si ar fi o mare drama sa realizam ca poate era mai bine inainte cand puteam sa mergem sau sa vedem rasaritul soarelui.

Si asa ajungem sa invatam sa traim cu neputinta noastra, fiindca, mai inainte nu am reusit sa traim cu faptul ca putem face atatea lucruri, cum ar fi sa mergem si sa vedem. Oare atat de mare sa fie nevoia umana de individualizare, nevoia de a fi unici si de a excela in ceva? S-ar putea ca totul sa nu fie decat o problema de a invata sa fim fericiti cu situatia in care ne aflam.

De altfel multe dintre tulburarile despre care am vorbit, tind sa isi schimbe numele din "Disorder" is "Dysphoria". Cu alte cuvinte, specialistii care scriu Manualul de Diagnostic Psihiatric, realizeaza ca exista o problema legata de disforie (nemultumire, tristete). In toate aceste tulburari disforice apare cate o iluzie / fantezie bolnava cum ar fi aceea ca o pereche de sani ne vor face fericiti sau ca o dizabilitate va da sens vietii noastre de care nu ne putem bucura altfel.

(1) Imaginea Powerless, de Tom Lin, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

patologie

Consumul Ostentativ

Vara fierbinte, vacante exotice, iubire si romantism. Iar in ziua de azi, la iubire ajungem atragand atentia asupra noastra. Aparem cu putin sclipici si nu mai este nevoie de Curriculum Vitae. Este si principiul pe care se bazeaza Consumul Ostentativ.

o o o

Termenul de "Conspicuous Consumption" (Consum Ostentativ) a aparut pentru a descrie un comportament uman ce pare a fi asociat societatii de consum si dezvoltarii de care se bucura aceasta in ultimele decenii. Dar adevarul este ca acest comportament este mult mai vechi decat pare, fiind intalnit chiar si la animale, s-ar parea.

Inainte de orice altceva, cred ca ar fi util sa definim cativa termeni asociati:

Consumul Ostentativ - Achizitionarea unor produse, bunuri, servicii sau investirea unor sume importante de bani in scopul atragerii atentiei asupra propriior mijloace materiale si cresterii prestigiului personal. 

Invidia Consumului - Achizitionarea unor produse, bunuri, servicii, investirea unor sume importante de bani in scopul afisarii ostentative a mijloacelor materiale si atragerea invidiei celor din jur.

Compasiunea Ostentativa - Implicarea in activitati caritabile intens mediatizate in scopul de a obtine afirmarea de sine si recunoastere publica a unui statut economic privilegiat si sporirea prestigiului personal.  

O intrebare care vine de la sine, este, nu-i asa, intrebarea "De Ce?". Si raspunsul pare a fi continut de definitie: in scopul sporirii prestigiului, pentru a starni invidia sau pentru a ne afirma statutul social privilegiat. Cu toate acestea, s-a observat ca acest comportament de consum ostentativ nu este caracteristic obligatoriu celor mai bogati membrii ai societatii si este mai curand intalnit in tarile cu economii emergente decat in cele din asa-zisa "Lumea 1".

Cu alte cuvinte, probabil ca raspunsul la intrebarea "De ce consumam ostentativ?" ar trebui putin nuantat. Este adevarat ca multe dintre comportamentele umane au la baza imperecherea (sexul), razbunarea, obtinerea de venituri. Crimele spre exemplu, sunt privite ca avand unul dintre aceste motive. Astfel de explicatii sunt cat se poate de valabile si in cazul consumului ostentativ.

• Sexul - dorim sa atragem atentia posibililor parteneri sexuali cu privire la potentialul nostru de a oferi stabilitatea si dezvoltarea adecvata a urmasilor. Consumul ostentativ este deci un comportament explicabil prin intermediul psihologiei evolutioniste. 

• Banii - Consumam ostentativ pentru ca dorim sa aratam celorlalti ca ne bucuram de succes in ceea ce facem, deci suntem niste profesionisti adevarati, prin urmare este in interesul lor sa se asocieze cu noi si nu cu eventuali competitori ai nostri. Afisarea ostentativa a unor produse cu pret piperat este un principiu central in arta manipularii - vezi "Principiul Autoritatii".

• Razbunarea - Se spune ca cea mai buna razbunare este sa traiesti bine. Si s-ar parea ca simtim, mai mereu, nevoia de a demonstra cuiva din trecutul sau prezentul nostru ca avem ceva in plus fata de acea persoana. A consuma ostentativ reprezinta o posibilitate de revansare (macar in mintea noastra) din moment ce valorile materiale se bucura de o larga recunoastere in ziua de azi.

La aceste motivatii primordiale, am putea adauga oricand faptul ca, cel putin pentru unii, consumul ostentativ este un mod de a raspunde presiunilor sociale - faptului ca cei din jur au adoptat consumul ostentativ si cumva "ne obliga" sa o facem si noi, sau urmarea unor modele de viata care reprezinta ceva pentru noi. 

Cu alte cuvinte, daca pentru unii, consumul ostentativ este mai mult o revansa pe care acestia si-o iau impotriva unei societati care, probabil, i-a umilit in multiple moduri (ore suplimentare prost retribuite sau bonuri de masa fara valoare, de ex.), pentru altii, consumul ostentativ s-ar putea sa nu fie decat un mod de a se conforma unor mode impuse de altii. 

Se spune ca ajungem la certitudini atunci cand ne saturam sa mai gandim. Precum acele fete care vad barbati ce conduc masini ce ocupa toata soseaua si se intreaba retoric si cu voce tare "Cat de mica o are?" - in sensul ca respectivul tip si-a luat o masina atat de mare fiindca probabil nu avea cum sa atraga atentia in alt mod. 

Dar adevarul este ca exista intotdeauna explicatii diverse ale comportamentelor noastre si ar fi simplist sa ne gandim ca toti cei care isi iau case mai mari decat au nevoie, merg in excursii scumpe sau isi achizitioneaza masinii de lux, au o problema cu stima de sine, sau reprezinta cazuri patologice de narcisism si de compatimit, in general.

In lumea animalelor

Cercetatorii care au teoretizat asa-zisul "Principiu al Hadicapului" au observat faptul ca, de exemplu, antilopele realizeaza un comportament "de semnalizare", costisitor din punct de vedere energetic de a sari in sus atunci cand observa un animal de prada (leopard, de ex). Ei considera ca antilopele realizeaza acest comportament pentru a demonstra ca sunt vigilente si a transmite ca este inutil ca pradatorul sa inceapa cursa. Cu toate acestea, in spatele acestor sarituri se ascunde frica si vulnerabilitatea, deci mesajul este unul inselator.

Efectele posibile ale Consumului Ostentativ

Dar daca acest comportament se transforma intr-un stil de viata, poate avea efecte dintre cele mai nedorite:

• Extenuarea - Pentru ca suntem totusi cinstiti si ne dorim sa achitam produsele respective cu fonduri castigate onest, lucram ore suplimentare si ajungem sa dezvoltam sindromul de burn out, oboseala cronica sau chiar boli psihosomatice ca rezultat al stresului accentuat. 

• Insecuritatea - In mod paradoxal, faptul ca ne dorim sa facem o impresie atat de buna in absenta mijloacelor reale de a impresiona (profesionalism, compententa, etc), nu ne asigura succesul scontat si ramanem in schimb cu datoriile si investitiile neinspirate si adesea inutile. 

• Problemele legale - Fiindca de foarte multe ori cheltuim bani pe care nu-i avem iar imprumuturile bancare pot sa devina o obsesie fara de care am trai mai linistiti, multi dintre cei care consuma ostentativ pot sa devina infractori pentru a-si asigura fondurile necesare acestui obicei costisitor. 

• Problemele psiho-emotionale - Ca urmare a insecuritatii economice despre care am vorbit mai sus, anxietatea, atacurile de panica si chiar depresia pot sa devina un spectru familar al celor care se afunda in consumul ostentativ.

• Problemele inter-personale - Fiindca ne dorim atat de mult sa atragem atentia, sa ne luam revansa si sa starnim invidia, se pare ca de multe ori si reusim sa o facem si, dupa cum bine se spune, "sa nu-ti pui mintea cu prostul, fiindca el are mintea odihnita", din astfel de invidii si rivalitati, rareori iese si ceva bun. 

• Vulnerabilitatea si expunerea - In ultimul timp, retelele sociale devin un mijloc excelent de "orientare profesionala" a hotilor care abia asteapta sa vada pe Facebook ca sunteti in excursie sau in concediu prin Caraibe pentru a va face o vizita "de lucru" la locuinta. 

Dupa cum observati, atragrea atentiei are, mai tot timpul si o fata intunecata. Consumul ostentativ va poate face un serviciu important, fie macar si pentru ca va gadila orgoliul acel like in plus pe care l-ati smuls de la te miri cine. Totusi, este util sa avem in vedere aceasta fata intunecata a consumului ostentativ pentru a controla efectele sale nedorite.

La polul opus al consumului ostentativ se afla, desigur, acei zgarie - branza care stau pe un morman de bani si nu le da mana nici macar pentru a acoperi cele mai elementare nevoi si necesitati umane sau de afaceri. Este de notorietate exemplul miliardarului american John Rockefeller care a refuzat sa faca asigurare pentru un transport pe Marile Lacuri, desi o furtuna risca sa compromita cerelale in valoare de $ 40 000.

Chiar si la 33 de ani Rockefeller isi urmarea deja telul cu o hotarare atat de inversunata, incat, dupa parerea celor care l-au cunoscut,  nimic nu-i lumina chipul, cu exceptia vestii despre o afacere buna. (...) A expediat odata cereale in valoare de $40 000 pe apa Marilor Lacuri. Fara asigurare. Costa prea mult: $150. In noaptea aceea, asupra lacului Erie s-a starnit o furtuna violenta. Rockefeller a fost atat de ingrijorat ca si-ar putea pierde transportul, incat atunci cand partenerul sau George Gardner, a ajuns la birou dimineata, l-a gasit pe John D. acolo, plimbandu-se nervos incolo si incoace. "Fuga". i-a spus tremurand tot. "Hai sa vedem daca mai putem lua asigurarea acum, daca nu-i prea tarziu!" Gardner a dat fuga si a luat asigurarea, dar cand s-a intors la birou, l-a gasit pe John D. intr-o stare nervoasa si mai rea. Primise intre timp o telegrama: transportul ajunsese la destinatie, fara sa fi fost afectat de furtuna. Acum era mai bolnav ca niciodata fiindca irosisera cei $150!  (Lasa Grijile, Incepe sa Traiesti! - D. Carnegie)

(1) Imaginea Conspicuous, de DeWolf, via My Phone, sub licenta CC BY 2.0

Continue reading

valori

Cele 7 Pacate ale Fericirii

Asteptam ca fericirea sa devina la fel de interesanta ca si nefericirea. Prin urmare, apare curentul Heroin Chic care ii salveaza pe barbati de aceste fete perfect sanatoase, promovand in schimb anorecticele cu cearcane, chinuite de toate problemele universului. Romantic, sau ce?

o o o

De ce suntem nefericiti? S-ar spune ca din motive obiective: ne lipsesc anumite lucruri materiale, emotionale sau chiar spirituale, toate identificabile in piramida nevoilor umane conceputa cu minutiozitate de catre psihologul umanist Abraham Maslow. As putea sa traiesc cu aceasta explicatie plina de logica si bun simt. Dar nu intotdeauna este valabila.

Fiindca la unii dintre noi nefericirea este mai curand o problema culturala. Nu in sensul ca suntem nefericiti pentru ca ne lipseste cultura ci, dimpotriva, suntem nefericiti pentru ca noi chiar credem in nefericire. Curentul romantic al literaturii si artei a promovat in secolul XIX (si) ideea ca, ei bine, nefericirea ar fi o stare psihologica mai interesanta decat fericirea.

Ce asteptam pentru a fi fericiti? Raspuns: asteptam ca fericirea sa fie la fel de interesanta ca nefericirea. D. Noguez 

Si eu ar trebui sa stiu despre ce vorbesc din moment ce am copilarit in anii '90, pe cand erau la moda cantecele blazate, soptite sau zbierate cu un aer afectat, in timp ce pe distinsele catwalkuri din Paris, New York sau Milano se prezenta ultima inventie a civilizatiei, modelele Heroin Chic - da, nu-i asa? Ce este atat de sic in legatura cu heroina? Deci nu ma provocati acum!

Cu toate acestea, pare sa aiba mult sens ca unele tinere sa pozeze in victime sexy fiindca barbatii au in general aceasta problema care poarta numele de "complexul salvatorului". Un barbat normal ar prefera sa se incurce cu o fata care are tot felul de probleme dar cel putin arata bine... vorba aceea "Stressed, depressed, but well dressed".

Spre deosebire de situatia in care, sa zicem, fata respectiva duduie de sanatate, are numai note mari la facultate, lucreaza intr-o multinationala si castiga mai bine ca el, desi abia si-a serbat majoratul anul trecut. Prin urmare, apare moda Heroin Chic care ii salveaza pe barbati de aceste fete perfecte din toate punctele de vedere, promovand in schimb anorecticele cu cearcane, chinuite de toate problemele universului. Romantic, sau ce?

Era poate ultima zvacnire veritabila a romantismului, curentul cultural care considera ca boala este ceva interesant si dadator de sens, impunand experientele care se desfasoara pe taisul lamei fiindca arta este mai cool atunci cand iti frange inima, iar povestile de dragoste sunt mai intense atunci cand el o salveaza pe ea. Fireste, acesti ideologi nu stiu in ce baga omenirea atunci cand viseaza cai verzi...

Dar pentru ca mi-am propus sa va demonstrez ca nu toata cultura mea generala se datoreaza faptului ca citesc mesajele de pe tricouri, am sa va impartasesc in cele ce urmeaza o lista de asa-zise pacate ale fericirii, obtinuta din cartea Cum sa-ti construiesti fericirea, scrisa de psihiatrul francez Cristophe Andre.

• Pacatul nr I: Fericirea te face slab si mediocru

Exista satisfactii burgheze care ma dezgusta si fericiri ordinare a caror vulgaritate imi repugna. -- G. Flaubert

Angoasa obsedanta a mediocritatii pare sa fie una dintre principalele cauze ale acestei familii de critici aduse fericirii. Ne putem intreba daca aceasta atitudine nu tradeaza cumva la unii pendularea intre neputinta (nu reusesc sa ma simt fericit) si orgoliu (le sunt superior altora). Dar oare ce relatii exista intre fericire / nefericire, valoare umana si creativitate? Christophe Andre, in calitate de psihiatru ne asigura ca a vazut multe persoane a caror nefericire nu a produs nici macar un strop de creativitate vietii lor. Nu-i asa ca stiti si voi cel putin cateva astfel de persoane?

• Pacatul nr II: Fericirea te face egoist

Oricat as trisa si oricat de tare as inchide ochii, va exista intotdeauna un caine pierdut pe undeva care ma va impiedica sa fiu fericita. -- J. Anouilh

Cei fericiti pot trece usor drept egoisti si mi-e teama ca este ceva adevar aici. In fond, ca sa conservi fericirea in interiorul tau, trebuie sa ai in vedere nevoile proprii si sa le gasesti o solutionare, cu prioritate, fie si simbolica sau provizorie, problemelor cu care te confrunti. Cu toate acestea, mi-e si mai teama ca cei nefericiti au si mai putine resurse pentru a interveni in ajutorarea celor batuti de soarta. Iar cercetarile in domeniu sustin mai curand ideea ca persoanele fericite sunt mai altruiste.

• Pacatul nr III: Fericirea te face anxios si nefericit

Fericirea si nefericirea ma fac in egala masura nefericit. Si atunci de ce mi se intampla sa o prefer pe prima? -- E. Cioran

Atunci cand fericirea devine o obsesie, fireste ca trairile noastre devin foarte intense.  Avem tot timpul sentimentul ca eforturile pe care trebuie sa le facem pentru a ramane fericiti nici macar nu se justifica. Dar tocmai astfel de oameni nu au inteles nimic despre resorturile fericirii, despre conditiile in care apare adevarata fericire si despre necesitatea de a invata non-atasamentul religios in practica fericirii.

• Pacatul nr IV: Fericirea este zadarnica, inselatoare si mincinoasa

Nu va temeti de fericire; ea nu exista. -- Michel Houellebecq

Depinde la care fericire va referiti. Daca intelegeti fericirea ca fiind dependenta de lucruri si persoane, atunci da, acea fericire nu poate fi decat zadarnica, inselatoare si mincinoasa. Daca va referiti la fericirea care rezulta din atitudinea de tip "resourceful" (plina de resurse), din faptul ca stiti sa va raportati la lucruri si persoane, bucurandu-va de acestea si gasindu-le substitut atunci cand ne parasesc, atunci va contrazic - fericirea nu este zadarnica. Totul este sa constientizam faptul ca traim intr-un univers prietenos si plin de resurse.

• Pacatul nr V: Fericirea a devenit un obiectiv obligatoriu de marketing 

Unele lucruri nu pot fi cumparate. Pentru toate celelalte exista Mastercard. -- Slogan Comercial

 America s-ar face vinovata pentru confuzia intre fericire si cumparaturi. Totusi, noi ceilalti ne facem vinovati pentru ca am luat aceasta campanie ca atare si ne-au lipsit cu desavarsire convingerile proprii de rezistenta cu privire la fericire, sursa acesteia sau modul de a o obtine. Totusi, din America vine si Psihologia Pozitiva, care ne indreapta atentia catre adevaratele resorturi ale fericirii. Deci sa nu aruncam si copilul odata cu apa din cadita...

• Pacatul nr VI: Fericirea este noul opium al poporului

Saraci si oprimati: fericirea nu se afla decat in mintile voastre. Acceptati-va conditia si modificati-va asteptarile in loc sa nutriti la schimbare. 

Daca fericirea nu depinde de rangul social si avere, este inutil sa-ti doresti sa iei locul celor de la putere. Prin urmare va fi eliminat spiritul de revolta sau razvratirea, iar cei fericiti vor ramane intr-o stare de pasivitate monumentala, se vor insulariza si, probabil, vor vor fi indiferenti la toate cele. Dar adevarul este ca demotivarea este mai curand un aspect caracteristic nefericirii, dupa cum se observa la depresivi. 

• Pacatul nr VII: Fericirea este vulgara

Bucuria parea vulgara, semnul unei sanatati prea bune si prea grosolane. Tristetea isi rezerva privilegiul spiritualitatii si, de aici, al profunzimii. -- A. Gide

S-ar parea ca stiinta fericirii anuleaza diferentele intre oameni. Poti fi fericit cu toate ca provii dintr-un gheto, si tot la fel, poate fi fericit si cel care s-a nascut intr-o familie bogata intr-un cartier select. De asemenea, o persoana fericita este si mai abordabila, indiferent de clasa sociala careia ii apartine, socializeaza usor si ii plac oamenii. Cu nefericirea insa apare distinctia iar specificul personal este accentuat. Persoanele nefericite au un ceva special, doar al lor.

Dupa cum observati, toate aceste asa-zise pacate ale fericirii, nu sunt decat niste false probleme care le apar unora fiindca incearca sa para interesanti si au gasit solutia optima. Dar fericirea este o stare fertila din punct de vedere social, profesional si personal si este starea naturala a omului. In absenta fericirii ne pierdem sanatatea, atractivitatea, productivitatea si, in general, avem numai de pierdut. Chiar si mitul romantic al geniului nefericit dar prodigios si creativ este o iluzie. 

(1) Imaginea Heroin Chic, de Liam Richards, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

victime