Nevoia de a fi Neputincios

Cand raspunsul la aceasta provocare existentiala pe care am numit-o "Ecuatia de Gradul 3" este unul atat de radical precum acela pe care il dau persoanele cu Body Integrity Identity  Disorder, ar fi mai util sa ne intrebam daca nu cumva "am gresit la calcule". 

o o o

In general ne dorim sa fim frumosi, destepti, tineri si sa reusim sa facem tot felul de lucruri. Cand nu reusim ceea ce ne propunem putem deveni deprimati si suferim o criza personala in care negociem cu destinul, pana cand, in final, o luam de la capat ori acceptam ca destinul a invins si ca sunt lucruri pe care nu le (mai) putem avea. 

In mod interesant, exista o tulburare din spectrul psihiatric care se caracterizeaza printr-o nevoie accentuata de a deveni o persoana cu o anumita dizabilitate. Chiar asa! Cum se spune, "one man's junk is another man's treasure", acolo unde unul vede gunoi, altul poate sa vada o comoara. 

Daca ne gandim bine, chiar daca aceasta tulburare este mai curand rar intalnita, putem sa intalnim anumite trasaturi comune intre Tulburarea de Indentitate a Integritatii Corporale si alte tulburari ori tendinte, dintre care unele ne pot fi familiare. Oamenii isi doresc intotdeauna cate ceva, poate chiar si atunci cand par a nu-si mai dori nimic si nu intotdeauna aleg cele mai inspirate lucruri.

• Tulburarea Identitatii de Gen. Dorinta de a fi de celalalt gen este una dintre cele mai apropiate "rude" ale acestei tulburari. Unii simt ca nu au primit genul potrivit la nastere si atunci fac tot felul de eforturi sa schimbe asta, chiar si  eforturi chirurgicale.

• Tulburarea Dismorfica Corporala. Banalele implanturi mamare, sau alte tipuri de operatii estetice la care numeroase femei recurg din dorinta de a fi mai "femei", si, nu in ultimul rand, de a-si imbunatati conditia sociala. Totusi, diferenta este ca in cazul lor, dorinta este mai curand de a putea lucruri care le erau inaccesibile decat de a nu putea.

• Anorexia. Nevoia care le face pe multe tinere sa devina anorectice este de asemenea inrudita. Anorexia este o neputinta in sine ce apare dintr-o relatie desfunctionala cu hrana si alimentatia. Prin aceasta neputinta anorectica incepe insa sa poata...

• Auto-handicaparea -  Este un fenomen mult mai comun ce rezida in faptul ca, spre exemplu in scoala, daca simtim ca nu reusim sa tinem pasul cu performantele asteptate din partea noastra, recurgem la o scuza menita sa ne protejeze stima de sine "nu am putut sa studiez suficient fiindca am fost racit" - si scuza poate sa fie cat se poate de reala, dar ramane totusi o scuza.

• Depresia. La cei cu depresie, de asemenea se observa o atitudine prin care neputinta este instituita durabil, persoana respectiva nedorindu-si nimic altceva decat sa ramana in depresie, adica in neputinta.

Care sunt functiile acestor atitudini? Diferite orientari terapeutice explica diferit tendintele de acest tip insa explicatiile ajung sa semene din ce in ce mai mult, odata cu progresul stiintei. Spre exemplu, originile unor astfel de comportamente se gasesc intr-un model la care ne-am raportat in copilarie iar "utilitatea" se refera la nevoia de atentie si la beneficiile secundare care apar odata cu aceasta dizabilizare sistematica. 

La copii, vorbim adesea despre asa-zisele "nise de dezvoltare" sau "legi de miscare", ca sa folosesc un termen adlerian. Fiecare copil isi alege un mod de a fi in lume, in functie de detalii cum ar fi: modelele disponibile in jur sau nevoia de a se diferentia de fratii si prietenii sai cei mai apropiati.

In psihologia adleriana, in fiecare dintre noi se afla nevoia de a excela ("aspiratie catre superioritate / semnificatie"), chiar si daca excelam intr-o latura negativa - devenim totusi "cineva", atunci cand alte optiuni ne par inaccesibile.

Ca o revelatie pe care am avut-o de curand, in copilarie, fiecare dintre noi se afla in fata unei ecuatii de gradul trei, adica o ecuatie cu 3 necunoscute: 1. cine sunt eu?; 2. cum este lumea in care traiesc?; si 3. ce poate face o persoana ca mine intr-o lume ca aceasta? La un moment dat, lucrurile "devin clare" si ajungem sa formulam cate un raspuns pentru aceste intrebari. 

Din primele doua raspunsuri apare al 3-lea, si anume "legea de miscare" a personalitatii sau drumul catre idealul de sine. Am pus intre gilimele faptul ca "lucrurile devin clare", fiindca un raspuns formulat de o minte de copil poate sa nu fie perfect, matur sau intelept si de multe ori nici macar nu este asa.

Daca eu sunt "X" (plin de resurse, intelept, rabdator) si Lumea este "Y" (plina de pericole, nedreapta). Un om "X", care se afla intr-o lume "Y", poate / trebuie sa faca un drum "Z" (aleg sa lupt pentru a ma proteja de pericol si nedreptate).

Cred ca este un mod inspirat de a explica de ce apare nevoia de a fi neputincios, de a pierde din abilitati, ca si cand am avea prea multe. Si anume prin intermediul raspunsului pe care persoana cu BIID (Body Integrity Identity Disorder) il ofera la aceasta intrebare. Asta poate sa faca o persoana ca mine intr-o lume ca aceasta - deci nu prea multe.

Cu alte cuvinte, neputinta incepe deja in mintea persoanei cu BIID intrucat psihicul acestei persoane se lasa fascinat de perspectiva de a deveni o persoana cu dizabilitati. Sub nicio forma nu ar putea aparea aceasta fantezie bizara si infioratoare la o persoana care se vede pe sine ca fiind plina de resurse si vietuind intr-un univers in care lucrurile au sens. 

Un aspect interesant apare in interactiunea cu astfel de persoane atunci cand ele iti cer sa le ajuti sa isi implineasca idealul de sine, adica sa devina persoane cu dizabilitati, care nu vad sau care nu pot sa mearga, spre exemplu. Este etic sa le oferi acest suport? Din cate inteleg, unii se trezesc oferindu-le "suportul", situatie ce seamana destul de mult cu sinuciderea asistata, nu-i asa?

Dar asta este echivalent cu a recunoaste ca nu poti sa ajuti o astfel de persoana si, mai mult decat atat, ai o intelegere denaturata a ceea ce inseamna ajutorul, lucru ce se poate intoarce impotriva ta oricand, daca, sa spunem, cel care a fost fascinat toata viata de perspectiva de a deveni un paraplegic, ajunge sa regrete si da vina pe tine, fiindca l-ai incurajat ori chiar ai intervenit chirurgical pentru a-l "scapa" de posibilitatea de a se deplasa.

Cand raspunsul la aceasta provocare existentiala pe care am numit-o "Ecuatia de Gradul 3" este unul atat de radical precum acela pe care il dau persoanele cu BIID, ar fi mai util sa ne intrebam daca nu cumva "am gresit la calcule". Caci adevarul este ca ne dorim intotdeauna altceva, imediat ce ne-am implinit visurile - este in firea noastra - si ar fi o mare drama sa realizam ca poate era mai bine inainte cand puteam sa mergem sau sa vedem rasaritul soarelui.

Si asa ajungem sa invatam sa traim cu neputinta noastra, fiindca, mai inainte nu am reusit sa traim cu faptul ca putem face atatea lucruri, cum ar fi sa mergem si sa vedem. Oare atat de mare sa fie nevoia umana de individualizare, nevoia de a fi unici si de a excela in ceva? S-ar putea ca totul sa nu fie decat o problema de a invata sa fim fericiti cu situatia in care ne aflam.

De altfel multe dintre tulburarile despre care am vorbit, tind sa isi schimbe numele din "Disorder" is "Dysphoria". Cu alte cuvinte, specialistii care scriu Manualul de Diagnostic Psihiatric, realizeaza ca exista o problema legata de disforie (nemultumire, tristete). In toate aceste tulburari disforice apare cate o iluzie / fantezie bolnava cum ar fi aceea ca o pereche de sani ne vor face fericiti sau ca o dizabilitate va da sens vietii noastre de care nu ne putem bucura altfel.

(1) Imaginea Powerless, de Tom Lin, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0