Stiu, va temeti de momentul cand copiii vor deveni adolescenti si asteptati acel moment cu infrigurare, ca si cand ati astepta declansarea intarziata a unei bombe cu ceas.
Ceea ce face perioada adolescentei atat de delicata, este tocmai faptul ca adolescentii prind experienta si putere si se simt acum capabili sa tina piept unui regim educational care nu ar conveni nimanui, nici macar celor care il pun in aplicare. De aici si proverbiala "criza a adolescentei", care s-ar putea sa fie mai curand un rezultat al educatiei primite pana acum decat o problema a tanarului, in sine.
In educatia de tip autoritarist, riscul de a se ajunge la o lupta de putere este unul foarte important. Copiii si adolescentii care cresc in familii unde se practica un regim educational autoritarist, au de regula doua optiuni comportamentale: aceea de a se revolta, de a deveni rebeli, si aceea de a deveni “pleaseri”, adica persoane care urmaresc sa multumeasca pe toata lumea - fireste, un tel iluzoriu si umilitor, prin efectele sale.
Ceea ce parintii autoritaristi vor accepta foarte greu, este faptul ca deciziile adolescentului sau ale copilului pot fi libere, ca acestia pot sa faca uz de liberul lor arbitru, sa si-l exerseze si sa invete din asta, caci sunt multe lucruri de invatat: ca unele alegeri sunt mai bune decat altele si ca alegerile au consecinte de tot felul. In acest mod, ei devin mai responsabili si isi largesc perspectiva asupra lumii, asupra oportunitatilor si resurselor de care dispun.
Cand adolescentii nu sunt obisnuiti sa ia decizii si, mai curand, asteapta sa primeasca din partea celoralti orientare si sprijin, personalitatea lor are de suferit, iar consecintele vor fi cat se poate de dure - sentimentul de neputinta si asteptarea pasiva ca ceilalti sa le rezolve problemele, ca si cand soarta le-ar fi in mainile acestora.
>> Versiunea PRO
>> Versiunea PRO
(1) Imaginea Mark Jump, de Mark Guim, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0
(2) Walton, X.F., (2010) Cum sa castigam de partea noastra copii si adolescenti, editura IPPA, Bucuresti
(3) Huffington Post, (acc. Apr. 05, 2016), Positive discipline: Signs your "consequences" are punisments in disguise, website: Huffington Post
Când spui că lupta pentru putere e urâtă și irațională, te referi la lupta pentru putere în general sau la lupta dintre adolescent și părinte?
RăspundețiȘtergereAdultul care duce lupte înverșunate pentru putere, oare a primit educație de tip autoritarist sau poate avea și alte motive să se comporte astfel? :)
Când spui că lupta pentru putere e urâta și irațională, te referi la lupta pentru putere dintre adolescent și adult sau la lupta pentru putere in general?
RăspundețiȘtergereAdultul care duce lupte înverșunate pentru putere, a primit educație de tip autoritarist sau poate acționa așa și din alte motive? :)
Ma refer la lupta pentru putere, in general. Si spun asta pentru ca cei implicati in asa ceva pierd din vedere esenta faptului ca suntem impreuna pentru ca ne este mai bine impreuna decat pe cont propriu, iar daca nu exista respect si cooperare intre noi, fiecare nas isi gaseste nasul, la momentul potrivit - spre exemplu, faptul ca un barbat este mai puternic decat o femeie nu inseamna ca acesta nu poate sa sufere sau chiar sa moara de mana ei.
ȘtergereInteresanta si a 2-a ta intrebare. Cred ca este foarte posibil sa fie adevarata ipoteza continuta de intrebarea ta. Dar nu numai autoritarismul produce persoane lipsite de sentiment comunitar. Cred ca si rasfatul face acelasi lucru. Poate doar categoria pe care am numit-o aici "pleaseri" - cei care incearca sa multumeasca pe toata lumea, renunta la putere, sperand ca vor fi "adoptati" de cineva care are puterea, pentru a a fi puternici prin acestia.
Psihologia a observat de multa vreme "slabiciunea" omului pentru putere, care mai imbraca si forma luptei pentru "semnificatie personala", iar anumiti psihoterapeuti celebri (Adler) au scos in evidenta aceasta trasatura, ca si cand ar fi ceea ce ne defineste pe noi ca oameni.
Merita cel putin sa ne intrebam daca nevoia de putere sau de semnificatie personala se afla in spatele actiunilor noastre si in ce masura.
Dar daca natura ne face sa urmarim puterea cu obstinatie, exista civilizatia care ne invata sa ne infrangem aceasta pornire irationala si sa o inlocuim cu cooperare si respect pentru aproapele nostru, ceea ce in final, dupa eforturile necesare puse in slujba comunitatii, ne confera puterea si siguranta pentru care tanjim si pe care le-am obtine prin minim efort, daca nu am fi civilizati, dar le-am si pierde la fel de usor.
Se spune ca altruismul este cea mai inteligenta forma de egoism iar Mantuitorul ne recomanda ca "cel care vrea sa fie cel dintai, sa fie slujitorul tuturor", exemplul sau fiind acela de a spala picioarele altora.
Din pacate, resursele noastre nu sunt nelimitate, precum ale lui Isus, si suntem nevoiti sa luptam uneori intr-un mod concret, dar civilizat, pentru drepturile noastre. Asa a aparut asertivitatea, despre care probabil ca ai auzit. :)
Pentru a concluziona, consider ca orice forma de educatie care nu pune accent pe respect si cooperare, poate avea drept rezultat o aviditate pentru putere si o tendinta de a obtine puterea si semnificatia prin eforturi minime: hetero sau auto violenta, pretentii nerusinate, cereri nejustificate egoiste si nerezonabile, etc.
Da, e greu să-ți însușești comunicarea asertivă când o descoperi mai târzior. Probleme apar atunci cand te afli la semafor și în loc să franezi, accelerezi. Degeaba regreți ca ai trecut pe culoarea roșie a semaforului dacă nici data viitoare nu reușești să franezi, deci nu reușești să comunici asertiv.
ȘtergereMulțumesc pentru articol care mi-a stârnit o tona de intrebari, și mulțumesc pentru răspunsuri care ca de obicei mă pun pe gânduri. :)
Este greu dar nu este imposibil. :)
Ștergere