Campionul din Noi

O tanara intra intr-un supermarket, deschide frigiderul, ia un tort de inghetata, il linge si... ei bine, il pune la loc, in raft. Gestul ei are drept rezultat milioane de vizualizari pe retelele de socializare dar tanara risca si unele probleme cu legea. A meritat?

o o o

Un lucru pe care l-am descoperit pe cand studiam domeniul educational este urmatorul: este foarte greu in familiile cu mai multi copii sa intalnesti situatia in care toti copiii exceleaza in aceleasi lucruri. Iar explicatia pare ca tine de ceva ce se intampla cu copilul cel mic. El este atat de constient de faptul ca va creste in umbra fratelui mai mare incat in sufletul sau se produce un fel de "razmerita" care se desfasoara sub urmatoarea logica: "nu pot sa fiu atat de bun ca fratele mai mare, dar am posibilitatea sa fiu bun la cu totul altceva". Pare mult mai greu de acceptat ca, pur si simplu, nu excelezi la nimic...

Recunosc ca am intalnit si situatia in care, sa spunem, surioarei sau fratiorului mai mic i s-a inhibat atat de mult creativitatea personala incat pare sa isi urmeze modelul mai mare (fratele / sora) indeaproape, parand ca nu incearca sa se abata in niciun fel de la linia trasata de acestia, dimpotriva. Are unele avantaje aceasta optiune: nu esti nevoit sa iti "fortezi" creativitatea, este suficient sa "te inspiri", eforturile fiind acelea de a-ti insusi modelul in timp ce provocarea rezida in dificultatea si chiar imposibilitatea de a fi "copia perfecta".

Dar pentru ca familia incurajeaza aceasta evolutie, copilul cel mic "are ceva de facut" si o directie proprie, cel putin pentru o vreme. Va veni ziua in care va avea loc propria "razmerita", fiindca pentru copilul cel mic, pe masura ce creste, incepe sa isi puna intrebari cum ar fi "care este sensul vietii mele" sau "ce anume ma face unic(a)"? Si astfel se ajunge ca in aniii adolescentei, ai primei tinereti, ori chiar mai tarziu, fratele / sora mai mica, sa isi caute propria identitate, bazata pe punerea in valoare a propriilor interese si aptitudini.

Psihologul elvetian Jean Piaget era de parere ca atunci cand copiii incep scoala, la acestia apare sentimentul propriei identitati de sine. Copilul isi dezvolta interesele si este preocupat de definirea lucrurilor care ii plac sau ii displac, el integreaza detalii in reprezentarea lucrurilor (spre exemplu, intelege ca diferite localitati, orase, meserii, arte, sporturi, echipe sportive,  etc, au particularitati proprii) si toate astea sustin acest proces de conturare a identitatii, ajutandu-l sa isi raspunda la intrebari precum "cine sunt eu in aceasta lume si ce poate face o persoana ca mine intr-o lume ca aceasta?"

Cand un copil are o imagine relativ conturata a acestor notiuni, el intalneste o noua provocare: prin ce ma diferentiez eu de ceilalti copii? Pentru ca fratii si surorile sale sunt atat de prezenti in viata sa, isi doreste sa descopere acele lucruri prin care se va diferentia de ei. A fi la fel ca ei nu pare a fi tocmai o "afacere" serioasa, fiindca astfel s-ar lasa "inghitit" si ar avea sentimentul ca, in fond, nici macar nu conteaza. Iar omul vrea sa conteze, nu-i asa? In psihologia adleriana consideram ca principalele nevoi ale unui copil sunt in numar de 4 (eu ii spun Vitamina 4C): a conta, a avea curaj, a fi capabil, a fi conectat.

Revenind la ce spuneam mai sus, copilul cel mic, (dar fiecare dintre noi suntem la inceput "cel mic") simte ca "ii lipseste ceva" pentru a putea sa conteze cu adevarat. In primul rand, ii lipseste dimensiunea fizica adecvata, nu-i asa? Dar, observa si vede ca ceilalti cunosc mai multe cuvinte, se exprima mai usor, inteleg mai multe lucruri s.a.m.d. Toate astea nasc o tensiunea in sufletul sau. Asa se dezvolta provocarea vietii sale: trebuie sa gasesc o oportunitate de a excela.

Pentru ca cel mic realizeaza ca nu poate excela in ceva in care fratii sai mai mari au castigat prea mult teren, isi alege de regula un teren nou, fiindca in felul acesta va putea sa se diferentieze si chiar sa exceleze, sa devina "cineva". Pare o preocupare usor nevrotica, nu-i asa, fiindca te face sa te intrebi... bine dar de ce nu putem sa fim fericiti asa, pur si simplu, fara sa ne preocupe cine suntem si in ce putem sa excelam? Si cand realizezi cat de nevrotica este societatea in ansamblul ei, iata, poti sa excelezi in faptul ca nu iti mai pasa cine esti si in ce poti sa excelezi!

Dar hai sa nu o consideram o chestie nevrotica si, dimpotriva, sa o vedem ca pe ceva ce tine de firescul existentei noastre sociale. Preocuparea aceasta de a excela in ceva anume, scapa uneori de sub control si se ajunge la tot ce este mai rau. Omul renunta la umanitatea sa (data de empatie, solidaritate, cooperare, ajutor-reciproc, contributie constructiva la binele societatii) si tocmai sub pretextul ca isi exploreaza unicitatea  proprie, devine cel mai bun ... esec. Iar un esec despre care vorbeste toata lumea, aproape ca nici nu mai este un esec!

Invatam astfel ca atentia negativa (obtinuta pentru comportamente disfunctionale) este o consolare satisfacatoare pentru lipsa de atentie, indrumare, incurajare si conectare cu cei din jur. Si, iata, cu cat le acordam mai putina atentie unor lucruri, unor entitati, si da, unor copii, cu atat acestea isi dezvolta "competentele" de a-ti confisca atentia. Cu alte cuvinte, ceea ce nu te-a interesat, ajunge sa te bantuiasca. Pentru ca in mentalitatea copiilor ignorati, devine mai importanta atentia decat ceea ce au de oferit societatii si felul cum pot contribui la evolutia acesteia.

Si, sub aspectul consumului de energie, pare mult mai simplu, cel putin pe termen scurt, sa lingi o inghetata si sa o pui inapoi pe raft, decat sa ajungi la stiri pentru ca ai facut voluntariat la un camin de batrani sau ai castigat locul 1 la Olimpiada pe judet. Pe de alta parte, nu ai cum sa nu observi slabiciunea societatii pentru a descoperi, impartasi si comenta astfel de exemple. In psihologia deviantei se spune ca devianta are functii pozitive: 

• MARCHEAZA GRANITELE COMPORTAMENTULUI PERMIS - Societatea de regula ia pozitie impotriva actelor deviante, facand astfel clarificari importante si descurajand devianta, marind responsabilitatea

• INTARESTE FORTA MORALA A COMPORTAMENTULUI ACCEPTABIL - Societatea eticheteaza actele deviante ca atare, lucru care ne ofera o imagine clara a ceea ce este dezirabil sau nu. In plus, daca devianta este pedepsita, asta ne face sa ne simtim mandri de noi insine si oarecum speciali.

• MARESTE SOLIDARITATEA SOCIALA - Oamenii simt nevoia sa comunice despre actele deviante iar asta, in mod paradoxal, ne aproprie si ne uneste atunci cand realizam ca avem ceva in comun, cum ar fi faptul ca respingem acelasi comportament deviant

• GENEREAZA SCHIMBAREA SOCIALA - Uneori devianta poate sa propuna alternative utile si constructive la practicile sociale aflate in uz. Alteori, cum ar fi in cazul "Blue Ice Licker", poate sa ii faca pe producatorii de inghetata sa gandeasca mai bine modul in care isi desfac produsele pe piata - de exemplu adaugarea unei folii care sa faca diferenta intre o inghetata "linsa" si una "virgina".

Ca si concluzie a acestui articol despre identitate si devianta, sa spunem ca alegerea deviantei te face cunoscut - "te vorbeste lumea". In ziua de azi pare o destractie favorita a tuturor aceea de a pune in lumina toate lucrurile ciudate, neinspirate, bolneve sau sinistre pe care le fac concetatenii nostri. Daca te gandesti bine chiar si curentul "Me Too" se inscrie aici: scoti la lumina devianta si oferi un topic de discutie spumos. Multe staruri de cinema sau din lumea muzicii castiga notorietate mai curand prin faptul ca au anumite laturi deviante, urmand ca apoi sa urmarim cu totii daca vor ramane la fel de excentrice sau daca nu cumva aleg sa devina mult mai normale si... plicticoase.

Nu vom putea opri aceasta aviditate a omului pentru senzational. Nu sunt semne ca ne vom opri curand din asta. Partea trista este aceea ca, exista mult mai multa receptivitate pentru acest gen de senzational, in timp ce lucrurile cu adevarat relevante din punct de vedere social, uman, artistic sau stiintific trec neobservate. Iar daca faptul ca acordam atentie comportamentelor disfunctionale ne apropie, ne solidarizeaza, ne face mai conformisti si mai mandri de noi insine, ma intreb daca nu cumva asta ne si limiteaza oportunitatile reale de crestere.

(1) Imaginea Corfucian Cat Gets Lucky, de Gareth Williams, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

Continue reading

personalitate

Hormonul Incestuos

Vorba cantecului ... "dau viata mea pentru iubire". Pentru ca ce altceva poate face cineva ca tine in viata decat sa iubeasca? Si cum altfel ai putea sa devii cineva intr-o lume ca aceasta decat prin intermediul unei iubiri interzise?

o o o

Se spune ca uneori hormonul bate neuronul. Prin aceasta exprimare rudimentara intelegem ca, in unele cazuri, moralitatea (simbolizata de neuron) este invinsa de tentatie (simbolizata de hormon). Cazurile in care se intampla acest lucru sunt variate si nu se restrang la viata noastra sexuala, dimpotriva, se manifesta in tot felul de situatii in care avem acest model al luptei intre tentatie si moralitate, caci hormonii nu sunt doar sexuali.

Precizez faptul ca hormonul nu are o "logica a lui", sau o inteligenta care se confrunta cu inteligenta "neuronului". Atat "hormonul" cat si "neuronul" reprezinta simboluri ale unor nevoi umane: nevoia de a apartine, nevoia de prestigiu social (neuronul) si, respectiv, nevoile sexuale (hormonul). Ambele tipuri de nevoi sunt procesate de acelasi creier si sunt facilitate de diverse tipuri de hormoni. Unele pot sa para mai importante: pe termen scurt nevoile sexuale iar pe termen lung, nevoia de prestigiu, apartenenta si recunoastere.

Este o adevarata drama faptul ca in jurul nostru a fost cladita, caramida cu caramida, o cultura in care tentatiile colcaie si, contrar ideii de a ne lupta cu dansele, cautam sa le dam curs, fiindca viata in absenta tentatiilor pare un lucru desuet, iesit din uz, definitiv apus, ce tine de existenta monotona a inaintasilor nostri din generatia X ori baby boomer. Vorba aceea: deciziile proaste nasc povestile bune. Iar emanciparea noilor generatii nu poate avea drept efect decat o slabire corespunzatoare a barierelor morale. Costurile apar insa pe termen lung: pierderea reputatiei - capitalul nostru social.

Una dintre cele mai proaste decizii, cel putin la momentul prezent si felul cum este structurata societatea acum, este sa ai o relatie sexuala cu sora sau fratele tau. Atractia sexuala genetica a ramas la stadiul de legenda urbana, desi, iata, exista cazuri de persoane care au picat in aceasta ispita. Nu s-a demonstrat propriu-zis ca ar exista o puternica si sfasietoare atractie sexuala intre rude de gradul 1 (parinti - copii) si 2 (frati - surori), dar s-ar parea ca pentru unii exista asa ceva, cu conditia ca ei sa se fi intalnit dupa ce toti minorii au devenit adulti (deci au crescut despartiti de rudele lor pe care urmeaza sa ... "li se puna pata"). Deci... un incest deghizat...

Inainte de a vorbi despre consecintele unei astfel de alegeri, poate ca ar avea sens sa vorbim despre "tabloul clinic" al persoanei care se implica in asa ceva. Cei doi simt aceasta atractie sexuala reciproca, insotita adesea de vinovatie. Adesea unul dintre ei este mai curajos decat celalalt si preia initiativa. Totusi, tangoul se face in doi. Pe de alta parte, sunt exaltati de perspectiva de a se afla in fata unui tabu pe care il vor dobori cu mult curaj, ca si cand ar urca o treapta spirituala importanta in evolutia lor omeneasca. Fiecare dintre noi se depaseste pe sine intr-un fel sau altul...

Provocarile care se nasc odata cu asta sunt multiple:

• Sociale - este ca si asigurat oprobiul public fiindca societatea nu este pregatita sa va vada impreuna, iubindu-va sincer ca si cuplu si plimband copiii in parc, pe care ii priveste ca pe niste victime traumatizate pana in maduva oaselor si greu recuperabile ale inconstientei parintilor.

• Legale - in majoritatea statelor lumii, incestul este pedepsit de lege - ca si pedofilia, in special daca exista probe ca ati facut-o pe bune (copiii) cu toate ca, spre deosebire de pedofilie, incestul poate fi consimtit de doi adulti.

• Medicale - ale copiilor, desigur. Si exista o explicatie stiintifica pentru faptul ca unii dintre copiii rezultati din astfel de cupluri apar cu deficiente congenitale: vulnerabilitatile genetice devin mai pregnante in profilul genetic al noului nascut daca se intalnesc la ambii parinti, in aceeasi masura - si da, se intalnesc fiindca fiind rude, parintii au aceleasi vulnerabilitati genetice. In plus, va mai bate si Dumnezeu. :)

• Emotionale - datorita tuturor acestor factori apar, cu siguranta, probleme emotionale cum ar fi anxietatea, atacul de panica, insomnia si depresia - cat poate cineva sa reziste la tot razboiul acesta cu societatea?

• Medicale - ale parintilor. Pentru ca un organism aflat intr-o stare continua de stres si suferinta emotionala este slabit si vulnerabil la imbolnaviri de tot felul, nu doar psihice ci si fizice sau psiho-somatice.

• Profesionale - daca nu se afla la serviciu ca traiesti in concubinaj cu sora ta,  ceea ce va determina pe toata lumea sa te priveasca ca pe un elefant cu servieta, atunci raman toate celelalte probleme din lista pentru a genera dificultati de concentrare si productivitate ce pot avea rezultate dintre cele mai triste.

Cam asta se intampla atunci cand "hormonul invinge" - el va invinge pentru putin timp, caci iti cam piere cheful de "iubire neconditionata" cand toata lumea are ceva cu tine si cuplul frumos pe care l-ai format cu sora sau mama ta. Multe lucruri te fac sa te simti bine pe termen scurt dar au consecinte dezastruoase pe termen lung. Si, in sinea lor, oamenii banuiesc asta. De ce nu se opresc? 

Pentru Alfred Adler nu exista nicio diferenta intre deciziile constiente si cele neconstiente. El interpreta totul ca si cand deciziile inconstiente ar avea in spatele lor o logica sau chiar un scop. Care ar putea fi scopul celor care ignora toate vocile din jur si incep o relatie controversata ca o inghetata cu usturoi? In sensul aflarii raspunsului la aceasta intrebare, voi invoca ceea ce am numit eu "ecuatia cu 3 necunoscute".

Asta (X) poate face o persoana ca mine (Y) intr-o lume ca aceasta (Z).

Unde

X = Scopul Vietii

Y = Imagine de sine

Z = Imaginea lumii. 

Sau vorba cantecului "dau viata mea pentru iubire". Pentru ca ce altceva poate face cineva ca tine in viata decat sa iubeasca? Si cum altfel ai putea sa devii cineva intr-o lume ca aceasta decat prin intermediul unei iubiri interzise? Si ce conteaza realizarile si talentele personale pe care le-ai  putea pune in valoare (dar renunti usor la ele, poate fiindca nu te-au preocupat niciodata) cand poti sa simti lucruri atat de neobisnuite cum ar fi atractia sexuala pentru o ruda de gradul 1 sau 2 si sa devii topicul de discutii numarul 1 al tuturor, mai ceva decat vecinul care a castigat un premiu Nobel pentru pace si care nici macar nu a aparut la stiri?

Nu am pretentia ca stiu particularitatile tuturor cazurilor de incest / atractie sexuala genetica / oricum s-ar numi asta. Sunt doar simple speculatii. Totusi, este posibil sa existe ceva adevar in ele. Ne ramane insa intrebarea cine dintre cei doi a avut dreptate: Alfred Adler care spunea ca nevroza (adica suferinta psihica) este pretul platit de om pentru lipsa de civilizatie, sau Sigmund Freud, care afirma ca nevroza este pretul platit de om pentru civilizatie.

(1) Imaginea The Magic Door, de Hartwig HKD, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. 11.06.2018), Genetic Sexual Attraction, website: Wikipedia

Continue reading

victime

Nevoia de a fi Neputincios

Cand raspunsul la aceasta provocare existentiala pe care am numit-o "Ecuatia de Gradul 3" este unul atat de radical precum acela pe care il dau persoanele cu Body Integrity Identity  Disorder, ar fi mai util sa ne intrebam daca nu cumva "am gresit la calcule". 

o o o

In general ne dorim sa fim frumosi, destepti, tineri si sa reusim sa facem tot felul de lucruri. Cand nu reusim ceea ce ne propunem putem deveni deprimati si suferim o criza personala in care negociem cu destinul, pana cand, in final, o luam de la capat ori acceptam ca destinul a invins si ca sunt lucruri pe care nu le (mai) putem avea. 

In mod interesant, exista o tulburare din spectrul psihiatric care se caracterizeaza printr-o nevoie accentuata de a deveni o persoana cu o anumita dizabilitate. Chiar asa! Cum se spune, "one man's junk is another man's treasure", acolo unde unul vede gunoi, altul poate sa vada o comoara. 

Daca ne gandim bine, chiar daca aceasta tulburare este mai curand rar intalnita, putem sa intalnim anumite trasaturi comune intre Tulburarea de Indentitate a Integritatii Corporale si alte tulburari ori tendinte, dintre care unele ne pot fi familiare. Oamenii isi doresc intotdeauna cate ceva, poate chiar si atunci cand par a nu-si mai dori nimic si nu intotdeauna aleg cele mai inspirate lucruri.

• Tulburarea Identitatii de Gen. Dorinta de a fi de celalalt gen este una dintre cele mai apropiate "rude" ale acestei tulburari. Unii simt ca nu au primit genul potrivit la nastere si atunci fac tot felul de eforturi sa schimbe asta, chiar si  eforturi chirurgicale.

• Tulburarea Dismorfica Corporala. Banalele implanturi mamare, sau alte tipuri de operatii estetice la care numeroase femei recurg din dorinta de a fi mai "femei", si, nu in ultimul rand, de a-si imbunatati conditia sociala. Totusi, diferenta este ca in cazul lor, dorinta este mai curand de a putea lucruri care le erau inaccesibile decat de a nu putea.

• Anorexia. Nevoia care le face pe multe tinere sa devina anorectice este de asemenea inrudita. Anorexia este o neputinta in sine ce apare dintr-o relatie desfunctionala cu hrana si alimentatia. Prin aceasta neputinta anorectica incepe insa sa poata...

• Auto-handicaparea -  Este un fenomen mult mai comun ce rezida in faptul ca, spre exemplu in scoala, daca simtim ca nu reusim sa tinem pasul cu performantele asteptate din partea noastra, recurgem la o scuza menita sa ne protejeze stima de sine "nu am putut sa studiez suficient fiindca am fost racit" - si scuza poate sa fie cat se poate de reala, dar ramane totusi o scuza.

• Depresia. La cei cu depresie, de asemenea se observa o atitudine prin care neputinta este instituita durabil, persoana respectiva nedorindu-si nimic altceva decat sa ramana in depresie, adica in neputinta.

Care sunt functiile acestor atitudini? Diferite orientari terapeutice explica diferit tendintele de acest tip insa explicatiile ajung sa semene din ce in ce mai mult, odata cu progresul stiintei. Spre exemplu, originile unor astfel de comportamente se gasesc intr-un model la care ne-am raportat in copilarie iar "utilitatea" se refera la nevoia de atentie si la beneficiile secundare care apar odata cu aceasta dizabilizare sistematica. 

La copii, vorbim adesea despre asa-zisele "nise de dezvoltare" sau "legi de miscare", ca sa folosesc un termen adlerian. Fiecare copil isi alege un mod de a fi in lume, in functie de detalii cum ar fi: modelele disponibile in jur sau nevoia de a se diferentia de fratii si prietenii sai cei mai apropiati.

In psihologia adleriana, in fiecare dintre noi se afla nevoia de a excela ("aspiratie catre superioritate / semnificatie"), chiar si daca excelam intr-o latura negativa - devenim totusi "cineva", atunci cand alte optiuni ne par inaccesibile.

Ca o revelatie pe care am avut-o de curand, in copilarie, fiecare dintre noi se afla in fata unei ecuatii de gradul trei, adica o ecuatie cu 3 necunoscute: 1. cine sunt eu?; 2. cum este lumea in care traiesc?; si 3. ce poate face o persoana ca mine intr-o lume ca aceasta? La un moment dat, lucrurile "devin clare" si ajungem sa formulam cate un raspuns pentru aceste intrebari. 

Din primele doua raspunsuri apare al 3-lea, si anume "legea de miscare" a personalitatii sau drumul catre idealul de sine. Am pus intre gilimele faptul ca "lucrurile devin clare", fiindca un raspuns formulat de o minte de copil poate sa nu fie perfect, matur sau intelept si de multe ori nici macar nu este asa.

Daca eu sunt "X" (plin de resurse, intelept, rabdator) si Lumea este "Y" (plina de pericole, nedreapta). Un om "X", care se afla intr-o lume "Y", poate / trebuie sa faca un drum "Z" (aleg sa lupt pentru a ma proteja de pericol si nedreptate).

Cred ca este un mod inspirat de a explica de ce apare nevoia de a fi neputincios, de a pierde din abilitati, ca si cand am avea prea multe. Si anume prin intermediul raspunsului pe care persoana cu BIID (Body Integrity Identity Disorder) il ofera la aceasta intrebare. Asta poate sa faca o persoana ca mine intr-o lume ca aceasta - deci nu prea multe.

Cu alte cuvinte, neputinta incepe deja in mintea persoanei cu BIID intrucat psihicul acestei persoane se lasa fascinat de perspectiva de a deveni o persoana cu dizabilitati. Sub nicio forma nu ar putea aparea aceasta fantezie bizara si infioratoare la o persoana care se vede pe sine ca fiind plina de resurse si vietuind intr-un univers in care lucrurile au sens. 

Un aspect interesant apare in interactiunea cu astfel de persoane atunci cand ele iti cer sa le ajuti sa isi implineasca idealul de sine, adica sa devina persoane cu dizabilitati, care nu vad sau care nu pot sa mearga, spre exemplu. Este etic sa le oferi acest suport? Din cate inteleg, unii se trezesc oferindu-le "suportul", situatie ce seamana destul de mult cu sinuciderea asistata, nu-i asa?

Dar asta este echivalent cu a recunoaste ca nu poti sa ajuti o astfel de persoana si, mai mult decat atat, ai o intelegere denaturata a ceea ce inseamna ajutorul, lucru ce se poate intoarce impotriva ta oricand, daca, sa spunem, cel care a fost fascinat toata viata de perspectiva de a deveni un paraplegic, ajunge sa regrete si da vina pe tine, fiindca l-ai incurajat ori chiar ai intervenit chirurgical pentru a-l "scapa" de posibilitatea de a se deplasa.

Cand raspunsul la aceasta provocare existentiala pe care am numit-o "Ecuatia de Gradul 3" este unul atat de radical precum acela pe care il dau persoanele cu BIID, ar fi mai util sa ne intrebam daca nu cumva "am gresit la calcule". Caci adevarul este ca ne dorim intotdeauna altceva, imediat ce ne-am implinit visurile - este in firea noastra - si ar fi o mare drama sa realizam ca poate era mai bine inainte cand puteam sa mergem sau sa vedem rasaritul soarelui.

Si asa ajungem sa invatam sa traim cu neputinta noastra, fiindca, mai inainte nu am reusit sa traim cu faptul ca putem face atatea lucruri, cum ar fi sa mergem si sa vedem. Oare atat de mare sa fie nevoia umana de individualizare, nevoia de a fi unici si de a excela in ceva? S-ar putea ca totul sa nu fie decat o problema de a invata sa fim fericiti cu situatia in care ne aflam.

De altfel multe dintre tulburarile despre care am vorbit, tind sa isi schimbe numele din "Disorder" is "Dysphoria". Cu alte cuvinte, specialistii care scriu Manualul de Diagnostic Psihiatric, realizeaza ca exista o problema legata de disforie (nemultumire, tristete). In toate aceste tulburari disforice apare cate o iluzie / fantezie bolnava cum ar fi aceea ca o pereche de sani ne vor face fericiti sau ca o dizabilitate va da sens vietii noastre de care nu ne putem bucura altfel.

(1) Imaginea Powerless, de Tom Lin, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

patologie

Poveste din America

Ea afirma teatral ca a fost agresata sexual in adolescenta. El raspunde nervos si la fel de teatral ca nu stie nimic si adevarata victima este familia lui. Povestea a inflamat Statele Unite si totul este condimentat cu demonstratii isterice ale feministelor si showuri de seara isteric de amuzante. Aproape totul despre cazul Kavanaugh - Ford.

o o o

Cel mai probabil nu va intereseaza viata sociala a americanilor si este de inteles. Eu am un interes moderat pentru ceea ce se intampla in lume, in general, si am descoperit ca zilele acestea in America se desfasoara o adevarata isterie in masa despre care ma indoiesc ca ati aflat, intrucat buletinele de stiri din Romania se preocupa cu propriile noastre isterii nationale. Dar mai bine sa va  povestesc despre ce este vorba.

In America exista doua partide dominante: republicanii (a.k.a. conservatori) si democratii (a.k.a. liberali, socialisti, progresisti, leftist, etc). Republicanii au castigat presedintia tarii, prin Donald Trump iar democratii au generat un soi de miscare #Rezist, de unde probabil ca s-au inspirat si ai nostri. Intr-o zi cu soare republicanii propun un candidat pentru Curtea Suprema a SUA (un fel de Curte Constitutionala) si il gasesc pe judecatorul cunoscut pentru orientarile sale republicane Bret Kavanaugh.

De nicaieri apare o doamna doctor in Psihologie, instruita pe la cele mai prestigioase scoli private din SUA, pe nume Christine Blasey Ford, care sustine ca in urma cu 36 de ani a fost agresata sexual de catre Bret Kavanaugh si prietenul acestuia, la o petrecere. Nu a fost violata dar Kavanaugh s-a cam urcat peste ea in timp ce radea isteric - suficient pentru a ridica un mare semn de intrebare cu privire la caracterul sau. Cum-necum dr. Christine Ford supravietuieste pentru a povesti despre asta, tocmai acum, cand tipul risca sa devina membru pe viata al Curtii Supreme a Statelor Unite (ironic, nu?). Ambii au fost audiati Vinerea trecuta, intr-o comisie a Senatului American.

Pentru asa-zisii "specialisti in limbaj non-verbal" trebuie sa fi fost o mare sarbatoare fiindca toata lumea le-a acordat atentie si le-a cerut sa vada dincolo de ceea ce se vede pe sticla si sa spuna ei care este adevarul din spatele acestor declaratii emotionale. Si da, declaratiile au fost voit emotionale, fiindca asta prinde, nu-i asa, iar fiecare dintre cei doi,  in lipsa unor probe adecvate, a trebuit sa plusese in ce priveste emotia. In plus, dr. Christine Ford sustine ca a fost marcata in mod negativ de incidentul respectiv si a dezvoltat tot felul de probleme de anxietate cum ar fi PTSD, lucru care este ccontrazis,  s-ar parea, de catre fostul ei partener (probabil vreun alt republican fara scrupule LOL).

Prima care ofera declaratie sub juramant este victima Dr. Blasey Ford, care cu o voce teatrala, gatuita de emotie explica in ce fel a fost umilita de catre Bret Kavanaugh, pe cand ambii erau adolescenti. Apoi intra in scena judecatorul Kavanaugh si, vadit, nervos, se victimizeaza la randul sau cu privire la tot ceea ce a trebuit sa indure de cand au aparut marturiile acuzatoare ale doamnei Ford. Si el imi pare la fel de teatral si decis sa faca spectacol ca si doamna Christine Ford. Dealtfel mass-media din America nu i-a iertat pe niciunul dintre ei, dupa cum nu i-au iertat nici sustinatorii celor doua tabere.

Pare ca republicanii si-au format repede o opinie, in frunte cu D. Trump: daca nu aveti probe, in afara de marturia ei contra marturiei lui, nu avem pentru ce sa pierdem timpul - il votam si gata. Totul nu este decat un scandal confectionat artificial de catre tabara democratilor #Rezist. Democratii in schimb, cunoscuti pentru faptul ca apara minoritatile si categoriile defavorizate, printre care si femeile, au incins feministele cu mesaje anti Kavanaugh iar feministelor nu le trebuie prea multe dovezi atunci cand simt ele ceva, cum ar fi ura impotriva sistemului patriarhal asupritor care exista pe bune in Orientul Mijlociu.

Totul s-a transformat intr-o mare dramoleta care a cuprins intregul teritoriu al SUA, unde feministele fac demonstratii isterice cerand "sa fie crezute femeile" (LOL) iar republicanii, in frunte cu D. Trump, tind sa faca haz de ele si chiar de Dr. Christine Ford, cea care nu-si mai aminteste mai nimic din incidentul in care ar fi fost agresata sexual de catre judecatorul Bret Kavanaugh, nici macar detalii precum anul, locul unde a avut loc petrecerea, strada, etc. Democratii spun ca este normal sa nu-si mai aminteasca fiindca a incercat in tot acest timp sa uite, sa "reprime",  nu-i asa?.

La audierea in Senatul American, Kavanaugh vine cu calendarele sale pe care le tine de pe vremea adolescentei, ca si tatal sau, si din care reiese ca nu a avut loc o astfel de petrecere, recunoaste ca obisnuia sa consume bere, ca toti colegii sai de liceu si are o atitudine nervoasa - unii interpreteaza asta ca pe o dovada a faptului ca este un psihopat narcisist, frustrat, iar altii considera ca este firesc sa fii nervos daca esti acuzat pe nedrept si sub presiune. Christine Blasey Ford este la randul ei stranie, din punctul meu de vedere si veti intelege punctul meu de vedere urmarind acest material in care Rachel Butera, o actrita de voce de la Hollywood, o ironizeaza pe dr. Ford si felul in care ea a ales sa se prezinte la audiere.

Povestea urmeaza sa se finalizeze la acest sfarsit de saptamana, (azi, pe CNN, Live, ora 17.00 in Romania) intrucat saptamana trecuta s-a decis in Senatul American faptul ca vor acorda o saptamana FBI-ului pentru ca acesta sa faca o scurta investigatie in aceasta privinta. Democratii sustin ca o saptamana nu este destul pentru a-i gasi nodul in papura republicanului Kavanaugh, in timp ce republicanii intreaba "ce altceva mai doriti?", mai ales ca FBI-ului putea sa faca multe investigatii de cand a aparut dr. Christine Ford, undeva prin Iulie.

Fireste, cazul este unul dificil, iar probele tind sa se piarda odata cu trecerea timpului: memoria umana este un lucru imperfect (si poate ca este mai bine asa), si este greu de crezut ca vor mai gasi urme de ADN pe patul in care dr. Ford a fost agresata sexual, mai ales ca ea nu poate sa indice unde se afla acel pat, in ce casa de petreceri conspirative si pe ce strada. Sunt multe aspecte implicate aici si se cuvine sa acordam respect partilor implicate, mai ales ca fiecare dintre cei doi au in spate o cariera ireprosabila.

In cazul in care lipsesc dovezile, nu este o dovada de respect faptul de a milita in mod frenetic pentru decredibilizarea cuiva, mai ales ca judecatorul Kavanaugh are acum copii mici care isi doresc sa fie iubiti si protejati si au dreptul sa copilareasca, nu-i asa? Este de inteles si atitudinea dr. Ford care nu a putut sa stea linistita in timp ce Kavanaugh isi freca mainile la gandul ca va deveni membru pe viata al Curtii Supreme, stiind ceva atat de dureros despre "trecutul  lor comun". Dupa cum afirma ea, a considerat ca este datoria ei de americanca cum-se-cade sa iasa si sa vorbeasca despre comportamentul adolescentului Bret Kavanaugh.

Mi-e teama ca, in ciuda saptamanii care s-a scurs, cei de la FBI nu au reusit sa adune prea multe dovezi incriminatorii la adresa lui Kavanaugh si vom ramane la stadiul de saptamana trecuta "she said / he said", cuvantul ei impotriva cuvantului lui. Pe mine, din toata povestea asta, ma amuza cei care considera ca pot sa vada dincolo de limbajul non-verbal al protagonistilor. Limbajul non-verbal nu este un mod de comunicare atat de precis cum ati crede si in niciun caz nu este un glob de cristal. Cand interpretam limbajul non-verbal trebuie sa tinem cont de tot felul de detalii cum ar fi temperamentul, apartenentele multiple, diversele conditii medicale s.a.m.d.

Cand facem un studiu de caz, limbajul non-verbal este doar una dintre componentele studiului. La aceasta se adauga marturiile, amintirile, produsele activitatii, rezultatele testelor, etc. Principiul de baza al acestor studii este acela al dovezilor multiple. Intr-o ancheta psiho-sociala avem nevoie de marturii multiple ale diferitelor persoane, de date complexe, si materiale audio-video, de fise de tot felul si alte modalitati de a tine evidenta unor procese profesionale, medicale, institutionale sau activitati diverse. Cei care spun ca STIU TOTUL din comportamentul cuiva, cred ca este rezonabil sa ii considerati "neprofesionisti", asta ca sa ma exprim in limitele pe care mi le ofera statutul. Puteti observa dar nu puteti sti DOAR din limbajul non-verbal.

In final, iata si o parodie a audierii de Vinerea trecuta, realizata de Saturday Night Live si difuzata de cei de la canalul de televiziune FOX (cu orientare republicana). Nu in ultimul rand, daca va intereseaza povestea, puteti sa ii urmariti continuarea in seara aceasta (Vineri 05.10.2018), la un canal de stiri.

(1) Imaginea Kava-Nope, de Mobilus in Mobili, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

Continue reading

vinovatie

Lacrimi si Pumni in Pereti

Simti si tu nevoia sa ajungi pana la cenusa pentru ca apoi sa iti permiti sa reinvii ca o pasare Phoenix? Ei bine, nu te mai obosi: pana sa ajungi la cenusa s-ar putea sa iti pierzi timpul, banii, reputatia, stima de sine si obisnuinta de a face eforturi. 

o o o

Este un concept pe care il intalnesc tot mai des si care poarta denumirea de "Rock Bottom". In romana inca nu a primit un nume si o identitate atat de bine definite ca in limba engleza dar cred ca multa lume stie despre ce este vorba. Hai sa vedem cum am putea traduce acest Rock Bottom.

Rock Bottom (N, N-Var) Acel punct de cadere ce se afla atat de jos incat nu poti cobori mai jos decat atat. 

Multi dintre oamenii cu care am avut a face par a sti ceva despre acest concept si chiar cocheteaza cu el, facand parte din stilul lor de viata. A atinge Rock Bottom include "a te lasa pe tanjeala", si mult mai mult decat atat - abandonarea de sine. Unii mi-au marturisit ca simt nevoia sa se afle acolo din cand in cand, ca si cand si-ar lua o vacanta de la cele stiute, de la griji si probleme si s-ar refugia in acel loc pentru o vreme.

Exista o voluptate in asta pe care unii dintre noi o cunosc prea bine si o folosesc intr-un fel sau altul. In sistemul meu de idei vacantele isi au rostul lor dar aceasta nu este o vacanta propriu-zisa ci mai curand o complacere intr-o situatie bolnava care poate avea avantaje pe termen scurt si consecinte dintre cele mai nefaste pe termen lung.

Dar inteleg ca oamenii folosesc ceea ce au la dispozitie si, in lipsa de ceva mai bun, construiesc ce se poate construi, cum ar fi o tanjeala de proportii uriase, sau o mare scena de furie care, incet, incet, ia forma unei crize personale in toata regula. In acest proces, emotiile au un rol principal: ele preiau controlul si dicteaza evolutia si comportamentul persoanei respective.

Toate comportamentele din lista ce urmeaza, si multe altele, sunt inrudite intre ele prin aceasta abandonare de sine, radacina lor comuna, si asteptarea, total nerealista, ca emotiile sa iti rezolve problemele. Pot sa inteleg asta (e usor si nu sunteti dispusi sa faceti eforturi sau pur si simplu nu aveti reprezentarea corecta a situatiei), dar sper ca aveti curajul sa va priviti in oglida si sa va spuneti: "da, azi ai facut ce trebuia" sau, daca e cazul, "azi nu ai procedat ok".

Iata deci ce se intampla cand oamenii se abandoneaza pe sine:

• Accidente - ma refer la acele accidente care apar pe fondul stresului si emotiilor scapate de sub control, ca urmare a unor alegeri neinspirate, cum ar fi sa te urci la volan intr-o stare de tulburare emotionala sau sub influenta alcoolului.

• Consum de droguri - se considera ca oamenii consuma droguri pentru a fi in rand cu prietenii sau de curiozitate dar si pentru ca incearca sa gestioneze anumite drame personale si emotii aflate in dezechilibru.

• Auto-flagelare - daca unii ajung sa produca anumite accidente, asa cum mentionam mai sus, cei care au o tulburare de personalitate de tip borderline recurg la traditionalele taieturi cu lama pe membre, cel mai des pe antebrate.

• Razbunari - acestea pot fi directionate precis, impotriva unor persoane al caror comportament il dezaprobam (partener de viata, persoana iubita ori un sef cu care avem o relatie conflictuala), sau pot fi pur si simplu aleatorii, indreptate impotriva unor persoane care ne ies in cale intamplator. Vezi cazul "Criminalei de la Metrou".

• Hartuirea - este destul de intalnita, in special la cei carora le lipsesc competentele emotional-sociale si care folosesc comportamentele de acest tip pentru a gestiona lucrurile pe care le simt si pe care nu le mai pot tine sub control. 

Toate elementele comportamentale din lista se pot reuni sub titlul de "conduita de risc" - acel mod de a te comporta care pune in pericol propria persoana sau persoana altora, cei care, intamplator, sunt amestecati in povestea ta, cu voia sau fara voia lor. De asemenea, o trasatura comuna este faptul ca se incearca un tip de comunicare cu exteriorul, prin care cerem ajutor dar, mai mult decat atat, impunem anumite conditii - in genul santajului emotional.

Este un mod de a negocia cu exteriorul, nu tocmai inspirat, caci exteriorul, adica societatea, are "niste idei fixe" la care nu va renunta prea curand. De regula, rezultatul acestui mod de operare este in defavoarea celui care se lasa condus de emotiile sale aflate in dezechilibru, chiar si daca poate simti un moment de satisfactie cum ar fi acela ca si-a eliminat rivalul sexual, dand cu masina peste el, spre exemplu.

Cand privim imaginea de ansablu, ne dam seama ca nu am fost destul de prietenosi cu noi insine, chiar daca, intr-un fel sau altul am incercat sa ne cerem drepturile si sa reglam conturile. Daca am ajuns pe strazi, in puscarie sau in spital, rezultatul nu este unul incantator. Puteti sa va ridicati moralul spunandu-va ca "v-ati luat revansa" ori "v-ati racorit", dar in sinea voastra stiti ca "ati dat cu bata-n balta".

Este trist ca avem nevoie sa plusam in aceasta directie "fara de directie" doar pentru ca exista in mentalitatea noastra perceptia faptului ca in felul acesta ne facem intelesi, cerem ajutor ori ne cerem drepturile. Dar nu va faceti iluzii! Nu trebuie sa mergeti pana la capat pentru a putea sa construiti apoi ceva. Aceasta drama nu foloseste la absolut nimic.

Dimpotriva, pana sa atingeti acel "Rock Bottom", va veti pierde pe drum stima de sine, reputatia, antrenamentul de a construi si multe alte resurse care altfel v-ar putea fi de folos. Nu ai nevoie sa ajungi la "fundul fundului fund", ca sa ai revelatia savatoare ca nimeni nu te va salva in afara de tine si nimeni nu isi doreste sa investeasca in intreprinderi fara niciun viitor.

Exista o serioasa componenta culturala ce tine de influentele din literatura, film si muzica, unde abandonarea de sine este privita ca fiind unica posibilitate de care dispunem in situatii provocatoare ale vietii - "lacrimi si pumni in pereti", nu-i asa?NU! Abandonarea de sine nu este singura posibilitate, singura optiune de raspuns la nenorocire. Nu va mai rastigniti pe altarul pasiunilor lumesti!

Insa pentru a ajunge la acest nivel de intelegere aveti nevoie de modele noi de comportament, cum ar fi prietenia cu sine, aveti nevoie sa va propuneti reactii diferite la provocare si poate aveti nevoie si de o discutie cu un psihoterapeut, impreuna cu care sa va pregatiti pentru neimpliniri si necazuri ca si pentru o componenta normala a existentei de zi cu zi.

(1) Imaginea Fire Bird, de Katherine Stock, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

responsabilitate

Cum sa te compromiti

Esti politician, medic, avocat sau preot. Viata ta depinde de imaginea ta publica. Dar vine ziua in care imaginea ta publica scapa de sub control si totul se duce de rapa. Care sunt cauzele, efectele si remediile unei imagini publice compromise?

o o o 

Un amic mai experimentat in domeniul psihoterapiei, dl. Dorin Victor Vasile, imi spunea ca in meseria noastra nu ne permitem sa aparem fara pantaloni, desi avem a face cu multi clienti care au voie sa faca asta si nu pot fi judecati (de noi). Desigur, pantalonii reprezinta o metafora pentru tot ceea ce ne pastreaza reputatia intacta.

Si cred ca in multe alte domenii de activitate "pantalonii" reprezinta o prioritate absoluta: la politicieni, la avocati, judecatori sau procurori, medici, preoti, si, in general oriunde exista PR. Pentru artisti, exista un soi de toleranta si ceea ce se cheama in psihologia sociala "naturalizare", adica integrarea unei anumite populatii cu pretul ridiculizarii "este artist, boem... la ce te astepti?".

Prin urmare, cred ca un artist este cu atat mai vrednic de respect cu cat are grija sa ramana integru din punct de vedere moral si comportamental. In cazul preotului Pomohaci, compromiterea a venit prin intermediul celor din jur, care nu l-au mai suportat, si eu am o vorba: oricat de mult s-ar chinui altii sa iti distruga reputatia, numai tu esti acela care o poate face cu adevarat.

Compromiterea este si un fenomen subiectiv, in sensul ca te poti compromite foarte usor in ochii unei anumite persoane, pentru simplul motiv ca fiecare dintre noi isi are propriile standarde, gusturi si stil de viata, sau propria "logica privata", cum spunem in psihologia adleriana, lucru care presupune ca poti deveni oricand "starul de cinema" al cuiva sau, dimpotriva, "aratarea odioasa" a altuia.

Si pentru ca lucrurile stau asa, s-a inventat expresia "nu trebuie sa te iubeasca toata lumea". Problema apare atunci cand cei care raman de partea ta sunt fie neinsemnati cantitativ (prea putini), fie sunt un grup de ciudati respinsi de societate. Uneori, faptul ca cineva te respinge devine un fel de compliment, nu-i asa - in special daca persoana respectiva este ea insasi respinsa de toata lumea.

Acum ca am precizat aceste lucruri, sa trecem la treaba si sa incercam sa intelegem acest fenomen al auto-compromiterii, pe care l-am putea defini in felul urmator:

Compromitere - Este rezultatul unui comportament sau a unei atitudini prin intermediul carora cineva isi pierde reputatia si increderea celorlalti. Compromiterea poate veni prin propriile gesturi facute in mod public sau cu ajutorul celorlalti, care iti fac publice gesturile. Compromiterea poate fi artificiala, in conditiile in care ceilalti inventeaza lucruri despre tine, ruinandu-ti astfel reputatia.

In mod interesant, in lumea artei, sau in lumea celebritatilor, actul de a te compromite nu presupune, obligatoriu si pierderea fanilor, a suporterilor sau a admiratorilor, ori alte efecte neplacute ce vin odata cu asta. Fiindca cineva poate sa se compromita ca om si cetatean, dar asta nu inseamna ca isi pierde si talentul, inspiratia sau creativitatea. Te poti baza pe aceasta persoana in ce priveste posibilitatile sale artistice, dar nu ai intemeia o familie cu dansa si, probabil, nu ti l-ai dori ca vecin sau ca partener al fiului / fiicei tale.

Din acest punct de vedere,  Liviu Dragnea, liderul PDS este mai curand un rock star. Auto-compromiterea este un fenomen relativ complex, in special in lumea celebritatilor si, de multe ori, a te compromite vine cu anumite beneficii secundare - se spune, spre exemplu, ca "nu exista publicitate negativa". Totusi, depinde de context: pentru o firma care produce dezinfectanti (Exit - Pharma), de exemplu, publicitatea negativa duce la faliment, in timp ce pentru un rock star sau un actor de cinema, publicitatea negativa ar putea avea un efect contrar, de atragere a atentiei si a contractelor.

Cu alte cuvinte, in afara de situatia in care activati in showbusiness, unde lucrurile functioneaza oarecum diferit, si exista o relativa inversare a valorilor, probabil ca nu va doriti sa va compromiteti. In showbusiness puteti sa aveti nevoie sau nu de publicitate prin auto-compromitere si, de altfel, se cunosc cazuri de personalitati care se afirma mai curand prin acte de caritate si prin integritate personala decat prin betii, scandaluri si o viata personala haotica.

• Staruri de la care puteti lua exemplu: Bono, Jon Bon Jovi, Madonna, Celine Dion, Justin Timberlake, Jennifer Lawrence, etc

• Staruri cu viata persoanala problematica: Whitney Houston, Kurt Cobain, Amy Winehouse, Justin Bieber, Charlie Sheen, Lindsay Lohan, etc

Componente importante ale fenomentului auto-compromiterii:

• SCUZA AUTO-COMPROMITERII. Un comportament de auto-compromitere nu poate sa apara in absenta unei scuze. Oricand ai posibilitatea sa renunti la responsabilitate si sa o arunci pe umerii altora, a unor instante externe, a unor fenomene mai presus de noi, ai o scuza care, pe unii s-ar putea sa-i convinga. Spre exemplu, daca ai pierdut o persoana draga sau un job, daca esti indragostit, sau daca ai fost abuzat in copilarie, daca ai luptat in Afganistan, ai, nu-i asa, "autoritatea morala" sa alegi tot ce este mai rau pentru tine si cei din jur. 

• PRINCIPIUL MINIMULUI EFORT. De regula acest principiu profund inradacinat in natura speciei noastre, joaca un rol important in compromiterea noastra publica si pierderea reputatiei. Daca nu am fi supusi minimului efort, am trece strada doar pe culoarea verde a semaforului si numai pe zebra. Dar cum asta nu se intampla, suntem nevoiti sa platim amenzi si sa ne pierdem reputatia. Asta este o metafora, desigur.

• MODUL DE COMPROMITERE. Tot ceea ce contravine bunului simt comun reprezinta un mod de a te compromite. Mirel Palada, fost purtator de cuvant al PSD-ului a luat la bataie un adversar politic, intr-o emisiune TV. Nu mai conteaza faptul ca tipul a cerut-o si o merita. Betiile, scandalurile, violenta, iubirile interzise, sunt tot atatea moduri frecvent intalnite  de a te compromite. La asta se adauga tot ceea ce este condamnat penal si civil prin decizie judecatoreasca. De asemenea, rasismul, homosexualitatea sau homofobia, prostitutia, video-chatul, etc, in functie de valorile si principiile comunitatii in care traiti.

• REACTIA SOCIALA. O adevarata auto-compromitere este marcata de reactia de respingere pe care o adopta cei din jur - familia, vecinii, prietenii, admiratorii sau clientii. Este pretul piperat pe care il platim atunci cand ne auto-compromitem. Vestea buna este ca, desi unii dintre oameni nu iti vor oferi niciodata o a 2-a sansa, fiindca increderea se castiga greu si se pierde usor, exista totusi suficienti oameni care sa iti ofere o sansa, fie si in conditiile in care nu iti cunosc trecutul. Pretty Woman este doar un film iar milionarii vor neveste serioase care sa le creasca copiii in mod decent.

• EFECTELE ECONOMICE. De regula, auto-compromiterea presupune si aparitia unor mari gauri in buget, ca urmare, pe de o parte a pierderii suportului si increderii celor din jur, iar pe de alta parte, ca urmare a propriilor gesturi si comportamente de risc, care au drept rezultat pierderile materiale. Asa cum spuneam, la cei care lucreaza in entertainment, auto-compromiterea poate sa nu vina si cu efecte economice nedorite - exceptia care confirma regula.

• BLAZAREA AUTO-COMPROMITERII. Adesea compromiterea se simte la nivel emotional-psihologic ca un mare esec in viata. Senzatia este persistenta si chinuitoare, putand sa structureze convingerile de baza ale unei persoane, in special nivelul de incredere in sine. In alte cazuri, compromiterea este o chestie pe care o suportam din partea celor din jur - credem in continuare in scuzele noastre si o vom lua de la capat pentru a face "ce am invatat", dar intr-un alt context, unde nimeni nu ne cunoaste (inca). 

• MINTEA CEA DE PE URMA. Auto-compromiterea poate avea un efect de facilitare a constiintei personale, cel putin in unele cazuri. In psihoterapie incercam sa cultivam acest efect si sa il utilizam pentru recladirea / restructurarea personalitatii la cei care traverseaza crize existentiale ca urmare a comportamentului auto-distructiv. De aceea privim criza ca pe o oportunitate periculoasa de crestere personala. 

• RENASTEREA PERSONALA. In unele cazuri, din pacate, aceasta renasterea nu are loc niciodata. Pe fondul lipsei cunostintelor si a instrumentelor necesare unor noi inceputuri, multi dintre noi ramanem marcati de blazarea auto-compromiterii si avem sentimentul ca ratarea noastra este atat de colosala incat restartul fie nu este posibil, fie va veni odata cu viata urmatoare. Dar atunci cand exista incredere, suport si alte resurse, renasterea este posibila si nu atat de costisitoare cum pare. 

(1) Imaginea The Secret, de CEBImagery, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Triad Moms on Main, (acc. 16.03.2018), Top 10 Best / Worst Celebrity Role Models, website: Triad Moms on Main

Continue reading

scuze

Specia Vulnerabila

Lui Ahile i s-a prezis la nastere o moarte tragica si timpurie. Ingrijorata, mama eroului a scaldat pruncul in raul magic Styx, pentru invulnerabilitate absoluta. Dar fiind tinut de un picior, Ahile a ramas vulnerabil in zona calcaiului, lucru care i-a si adus sfarsitul. 

Esti om si esti vulnerabil prin definitie. Esti vulnerabil pentru ca esti muritor iar viata este un lucru fragil, care necesita anumite conditii, necesita protectie si grija permanenta. Esti vulnerabil pentru ca esti copil si pentru ca in lume exista multe pericole. Esti vulnerabila pentru ca esti femeie si ai inca lupte de dus cu mentalitatile primitive, patriarhale ale unora. Esti vulnerabil si pentru ca esti barbat si iti revine responsabilitatea morala sa protejezi pe cei mai slabi ca tine.

Dar dincolo de vulnerabilitatile pe care ni le confera specia careia ii apartinem si conditia umana, fiecare dintre noi isi are vulnerabilitatile sale, de cele mai multe ori, foarte putin constientizate. Personalitatea ne este structurata in functie de 1. lucruri de care ne temem si 2. lucruri pe care ni le dorim, iar asta ne face vulnerabili - oare vei putea trai fara de lucrurile dorite?

Ceea ce ne aduce victoriile ne aduce si multa suferinta. F. Walton

De asemenea, suntem convinsi ca avem cateva competente personale, cum ar fi maturitatea, familismul, iubirea pentru un partener sau iubirea pentru un copil, frumusetea fizica ori o sexualitate infloritoare - nimeni nu ne-ar putea invinge pe acel "teren"! Si totusi, ne invingem singuri caci dulcile victorii prevestesc infrangeri lamentabile. Ti-ai definit oare "domeniul de competenta"?

Am sa va dau cateva exemple desprinse din stirile zilei si nu numai.

• CARNAGIU. Un adolescent de 16 ani se imbata, ia cheile de la camioneta parintilor si pleaca la plimbare, pe un drum national intens circulat. Fireste, nu avea carnet de conducere si fiind aproape in coma alcoolica, loveste tot ce prinde pe sosea, mai ales ca in localitatea bistriteana erau multi tineri pe strada, colindau de Boboteaza. 

• PEDOFILIE. Un barbat in toata firea sechestreaza doi copii intr-un lift si ii molesteaza sexual, ingrozindu-i pe copii, dar si o tara intreaga, cu apucaturile sale de pradator sexual. Pare a nu fi prima sa isprava de acest fel. 

• MAUSOLEUL. O mama isi pierde fiica si din acel moment viata ei se schimba radical - ea traieste pentru a comemora aceasta pierdere si isi transforma viata intr-un mausoleu al nefericirii, inchinat pierderii sale. 

• MONSTRUL. Un tanar din orasul New York afla ca "nu este un copil adevarat", fiind adoptat. Toata copilaria se intreaba cum ar fi fost viata lui alaturi de parintii reali. Ajuns la maturitate o cauta pe mama sa biologica si este usor deziluzionat - nu era o femeie spectaculoasa. Ajunge la concluzia ca femeile sunt sursa nefericirii sale si incepe sa le ucida. I se va spune Fiul lui Sam. 

• VEDETA. Este frumos sa fii considerat o persoana atragatoare, nu-i asa? Iti gasesti relativ usor un partener si acestia au tendinta sa te trateze ca pe un print, sau ca pe o printesa. Mai mult decat atat, oamenii au tendinta sa considere ca ai multe alte calitati, in afara de frumusetea fizica, pentru ca esti o persoana binecuvantata.

Presimt ca o sa ma intrebati ce au in comun toate aceste exemple, in afara de faptul ca sunt legate de cazuri care m-au preocupat in ultima vreme. Si sunt convins ca nu vedeti care ar fi legatura intre, sa spunem, o mama indurerata de pierderea fiicei si pedofilul din lift, ori intre aceasta si criminalul in serie caruia i se spunea Fiul lui Sam. Dar contempland aceste cazuri mi-a venit ideea de a le scoate in evidenta poate singurul lucru pe care il au in comun: faptul ca aceste persoane nu erau pregatite pentru viata lor.

Iar asta s-ar putea sa o avem in comun chiar si noi. A nu fi pregatit pentru realitate nu depinde doar de realitatea care "da peste noi", ca un marfar sau ca un tanc rusesc, scapat de sub control. Mai exista si o componenta care tine de personalitatea noastra, un "calcai al lui Ahile" pe care il ascundem, pe care personalitatea noastra il tine ascuns cat mai bine cu putinta, dar care iese la suprafata cand te astepti mai putin.

Poate ca esti si tu ca adolescentul de 16 ani care isi imagina ca este adult si poate face cel putin la fel de bine tot ceea ce fac adultii. Sau poate ca esti o persoana ce aduna frustrari si nu stie sa le gestioneze, precum Fiul lui Sam. Sau poate ca arati ca o adevarata vedeta, care insa este incapabila sa mentina o relatie si se astepata sa fie intampinata cu un covor rosu oriunde si oricand. Ori poate ca esti o mamica dedicata care traieste pentru fiica ei si care nu concepe viata in absenta acesteia.

Chiar si daca nu semeni cu niciuna dintre aceste persoane, poti fi o bomba cu ceas si poate fi doar o chestiune de timp pana cand vulnerabilitatea ta va fi expusa. Oare vei putea supravietui atunci? Da, este un moment dur - momentul intalnirii cu tine insuti. Este momentul cand ai putea sa iti dai seama ca viata este mai frumoasa fara sa ingrozesti copiii din cartier sau ca meriti sa traiesti chiar si daca ai pierdut tot ce iubeai mai mult. Sau poate ca descoperi faptul ca precocitatea se manifesta in cu totul alte moduri decat a conduce beat.

Este momentul cand ai putea sa descoperi o metoda mai buna de a gestiona frustrarile decat crima sau cand realizezi ca frumusetea fizica nu este totul. Viata are mai mereu darul de a ne pune fata in fata cu limitele noastre. Si ramanem nepregatiti pentru aceasta confruntare atata vreme cat nu ne cunoastem aceste limite si nu intelegem masurile ce trebuie luate in mod necesar, pentru a mentine echilibrul vietii, chiar si in contextul celor mai dure provocari.

(1) Imaginea Vulnerable, de Andi Jetaime, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Adevarul, (acc. 06.01.2018), Un adolescent in coma alcoolica..., website: Adevarul

(3) Realitatea, (acc. 06.01.2018), Noi imagini cu pedofilul din Drumul Taberei, website: Realitatea

(4) Andre, C., (2014), CUm sa-ti construiesti fericirea, editura Trei, Bucuresti

(5) Wikipedia, (acc. 07.01.2017), Achillis' Heel, website: Wikipedia

Continue reading

victime

Inamicul Erectiei: Adrenalina

9 din 10 cazuri de disfunctie erectila au etiologie psihogena. Emotii precum furia, teama, nelinistea sau anxietatea le interzic barbatilor accesul catre satisfactia sexuala, dar, mai grav, ii priveaza de oportunitatea de a demonstra "ca sunt barbati".

Nu sunt multe lucruri prin care ne definim identitatea personala: banii, cultura, prietenii... Printre ele se afla si sexul, nu-i asa, la loc de cinste. Intr-o societate in care "sexul vinde" si se asociaza cu puterea, este limpede de unde provine aceasta obsesie pentru sex si aceasta tendinta de a ne auto-evalua prin intermediul a cat de atractivi suntem din punct de vedere sexual.

Esti oare un obiect sexual de succes? In absenta "barbatiei" nu poti fi barbat - si, probabil, nu poti fi nimic. De aici si dramatismul situatiei de a nu reusi sa performam in dormitor, din cauza, spre exemplu, a accidentului de erectie. 

Pentru ca accidentul de erectie este cu predilectie un eveniment psihic, sau cel putin asa il considera medicul Gerard Leleu care afirma ca 9 din 10 dificultati de a avea si a mentine erectia au cauze psihologice, nu putem sa nu ne ocupam de acest aspect al vietii noastre de relatie.

Daca accidentul de erectie se repeta, sau, mai rau, se instaleaza permanent, consecintele acestui fapt sunt dintre cele mai grave. Mai intai pentru viata sexuala: intr-o prima faza, barbatul pastreaza speranta. Dar esecurile se acumuleaza, renunta sa mai faca dragoste si chiar evita femeia. Pentru cuplu, urmarile sunt funeste: pentru a-si testa capacitatea erectila, barbatul comite cateva infidelitati; pentru a-si testa capacitatea de a fi dorita si pentru a trai placeri compensatorii, femeia are si ea cateva aventuri extra-conjugale, starea de spirit este din ce in ce mai proasta, conflictele izbucnesc din orice, apare ura, cuplul este in pericol. In sfarsit, pentru impotent consecintele psihice sunt dramatice: pierderea stimei de sine, pierderea increderii in sine, pierderea calitatii vietii, stari depresive, distrugere. Unii sfarsesc prin a se sinucide. (G. Leleu)

Desigur, medicul Leleu a zugravit in tonurile cele mai intunecate aceasta situatie neplacuta. Poate ca versiunea despre care vorbeste dansul apare in cazurile cele mai disperate si poate ca multi dintre noi reusim sa gasim o cale de a ne impaca cu o astfel de situatie. Nu sunt de parere ca impotenta este incompatibila cu fiecare cuplu si nu cred ca viata de relatie se reduce la viata sexuala.

De asemenea, nu sunt de parere ca "barbatia" se reduce la virilitatea sexuala, dar cine sunt eu sa stabilesc valorile in care cred oamenii din jur? Nu am aceasta calitate, insa pot sa observ ca multi nevrotici isi doresc lucruri nerealiste - spre exemplu, un tip imobilizat intr-un scaun isi dorea sa fie salvator montan. Cu alte cuvinte, isi dorea sa fie depresiv.

Dar pentru ca, asa cum am spus, 9 din 10 "accidente de erectie" au o etiologie psihogena, merita sa intelegem acest fenomen, in special atunci cand, nu-i asa, depinde putin si de noi ceea ce ni se intampla in dormitor. Iar un principiu de baza aici pare a fi acela ca sexul si adrenalina nu prea "se pupa".

Amintiti-va ce am spus atunci cand am studiat erectia: adrenalina provoaca starea flasca a penisului, facand sa se contracte arteriolele care aduc sangele in corpii cavernosi. Constrictia vaselor aferente = diminuarea debitului = caverne plate. Emotiile cele mai contrare erectiei sunt frica, anxietatea, angoasa, nelinistea, stresul, mania, agresivitatea. Orice situatie care declanseaza astfel de emotii, este fatala erectiei. (G. Leleu)

Iata in lista care urmeaza cei mai importanti factori care sunt asociati cu "accidentul de erectie":

• patologia psihica: depresie, anxietate, care vin cu un bagaj emotional aflat intr-un dezechilibru accentuat, dramatic si decisiv

• prima data: un nou partener sexual poate sa reprezinte o sursa importanta de anxietate, in special in cazurile unor subiecti anxiosi sau perfectionisti, pentru care sexul si performanta sexuala sunt esentiale

• momente incarcate cu factori de stres: schimbari in viata profesionala sau conjugala, pierderi, provocari, boala, somaj, conflicte inter-personale, etc

• antecedente de pana erectila care au creat o teama de esec - se formeaza un cerc vicios ce mareste teama si, in consecinta, si dificultatea de a obtine / mentine o erectie

• partenera "impresionanta" - in mod paradoxal, o femeie foarte frumoasa, foarte desteapta, dominatoare si pretentioasa, sau care produce o impresie puternica asupra barbatului, poate sa contribuie, fara sa-si dea seama, la accidentul de erectie. 

In cazul accidentului de erectie, ca si in cazul ejacularii precoce, anxietatea joaca un rol decisiv. Nu de putine ori am intalnit barbati care de teama accidentului de erectie au ajuns tocmai la asa ceva. Nici macar nu conteaza de ce te temi - trebuie sa retineti faptul ca teama in sine are acest efect nedorit asupra erectiei. Fireste, daca aveti o natura anxioasa, accidentele de erectie, dar nu doar acestea, se vor tine lant.

De aici si necesitatea de a va ocupa de anxietatea voastra. Stiu, acum va vin in minte solutii "rapide" cum ar fi alcoolul si alte droguri. Va recomand sa le stergeti din lista de optiuni - nu sunt compatibile cu erectia. Alegeti in schimb cateva sedinte de psihoterapie, prin intermediul carora veti intra in posesia resurselor voastre si veti invata sa va alegeti si sa va dozati emotiile, in functie de ceea ce este util sa simtiti intr-un context sau altul.

(1) Imaginea Intimate Anxiety, de Rob Wright, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Leleu, G., (2011), Barbatul de azi, explicat femeilor, editura Trei, Bucuresti.

Continue reading

stres

Cand Lipseste Trecerea de Pietoni

Vrei sa traversezi, dar lipseste trecerea de pietoni. Uneori trebuie sa ocolesti toata intersectia pentru a ajunge in siguranta pe trotuarul celalalt. Stiu, preferi calea usoara, dar pe calea cea grea se afla esenta civilizatiei.

Vorbind cu tot felul de clienti care vin la terapie, mi se intampla sa am tot felul de revelatii interesante si nu pot sa nu vi le impartasesc si voua. Una dintre aceste revelatii consta intr-o metafora, care imi vine in minte tot mai des. Metafora este un mijloc destul de utilizat de catre terapeuti si consilieri, pentru ca forta ei inlesneste intelegerea unei anumite situatii intr-un anumit mod, ceea ce nu poate decat sa ii ajute in procesul terapeutic, pe ambii protagonisti.

S-ar parea ca mi-am atins masa critica de experienta si am reusit sa inteleg faptul ca... civilizatia este ca o intersectie din care pur si simplu lipseste o trecere de pietoni. In imaginea de mai jos se poate vedea "o trecere de pietoni care nu exista", adica o carare facuta de pietonii care nu au dorit sa traverseze 3 treceri de pietoni pentru a ajunge in partea cealalta, pe trotuarul de vis-a-vis.

In caz ca v-am trezit curiozitatea in ce priveste aceasta a "8-a minune a lumii" din orasul Brasov, ei bine, puteti gasi intersectia cu pricina in locul unde se intalnesc Calea Bucurestilor cu Strada Zizinului. In ciuda faptului ca pietonii sunt vitregiti si nu s-a gandit nimeni la ei, este un loc frumos, cu multe flori multicolore, arbori si arbusti ornamentali, pe care nu se poate sa nu-l iubiti.

Ocolitul intersectiei este insa o treaba cronofaga si oamenii se grabesc. In plus, omul este supus legii minimului efort, adica crede cu tarie ca, daca se poate descurca fara a depune foarte mult efort, atunci ar trebui sa faca acest lucru, nu de alta, dar nu prea intelege eforturile - de ce atata efort? Legea minimului efort zice ca soarele nu se chinuie sa rasara iar florile nu se chinuie sa infloreasca, iarba nu se chinuie sa creasca, etc.

Cu alte cuvinte, daca in natura nimic nu se face cu efort, de ce am face noi oamenii eforturi? De'aia am reusit sa acaparam aceasta planeta si sa o supunem? Ca sa fim noi cei care se chinuie cel mai mult dintre toate regnurile existente pe fata pamantului? Pe undeva, nu are sens. Dar dintr-o perspectiva sociala, eforturile umane sunt o dovada de civilizatie si o necesitate absoluta, in fiecare domeniu al vietii: intimitate, profesie, parenting, etc.

Eforturile se impun inca din copilarie, cand micutii invata ca nu pot sa se joace tot timpul si ca, pe masura ce cresc, trebuie sa isi faca tot mai multe lectii, ba chiar sa se indragosteasca de aceste lectii, daca s-ar putea. Ei bine, la inceput ne este greu sa intelegem de ce sunt necesare aceste eforturi, dar se intampla ceva neplacut si atunci ne dam seama ca este mai bine sa le facem. Intram cum s-ar spune, intr-o logica de tipul "short term pain for long term gain" / "suferi putin ca sa-ti fie bine mai tarziu".

Spre exemplu, fiindu-ne urat sa facem eforturi de a traversa cele 3 treceri de pietoni si a ajunge pe trotuarul de vis-a-vis, suntem tentati, precum multi dintre cetatenii Brasovului, sa facem o carare intr-un loc nepermis. Asta pana in momentul in care cineva este lovit de o masina fiindca nu a fost destul de rapid, sau pana cand vine Politia si incepe sa dea amenzi. Atunci apare, nu-i asa, "mintea brasoveanului cea de pe urma".

Aceasta este metafora trecerii de pietoni care lipseste. De ce lipseste? Nu stiu, poate va pot raspunde la aceasta intrebare cei care au proiectat planul orasului Brasov, in care traiesc de ceva timp si care de altfel imi place. Sau poate ca lipseste pentru ca eu sa ii ajut pe clientii mei sa inteleaga de ce trebuie sa ocolesti in loc sa o iei pe scurtatura. Iata cateva exemple de situatii in care este mai bine sa ocolesti decat sa o iei pe scurtatura, asa cum iti sugereaza legea minimului efort:

• Este mai usor poate sa furi decat sa muncesti pentru a obtine cinstit banii de care ai nevoie. Dar furand, exista riscul sa ajungi la puscarie. Deci, mergi, fa o scoala buna, cauta-ti un job bun si apoi obtii ceea ce ai fi obtinut "trecand pe scurtatura" dar riscand tot felul de lucruri!

• Este mai usor sa iei la bataie un functionar care se misca greu decat sa ai rabdare si sa il rogi frumos sa se grabeasca, apoi sa astepti linistit la o coada de zeci de persoane. Deci lasa rand la coada, mergi la psiholog, gestioneaza-ti problema cu furia, iar apoi intoarce-te si stai la coada linistit!

• Este mai usor sa te imbeti de necaz decat sa gasesti o cale de a schimba situatia care iti produce atat de mult stres. Dar imbatandu-te iti poti pierde nevasta si locul de munca, poti pierde totul in timp record. Deci invata mai intai sa iti gestinezi stresul si problemele iar apoi ocupa-te de ceea ce te doare!

• Este mai usor sa mergi la pacanele pentru a castiga o suma mare de bani, care iti va permite sa lipsesti de la munca tot anul, decat sa te duci la serviciu si sa te simti ca un nimeni sau ca un negru pe plantatie. Prin urmare, mergi la psiholog, rezolva-ti problema cu jocurile si vei scapa de riscul de a ramane pe strazi din cauza pacanelelor!

• Este mai usor sa te lasi coplesit de gelozie si sa controlegi toate miscarile partenerului de viata, decat sa devii o persoana independenta si autonoma, care se poate bucura de prezenta celor dragi, fara a incerca sa ii controleze. Deci, daca doresti sa ai o viata normala tu si partenerul tau, fa eforturi de a-ti dezvolta autonomia si increderea in fortele proprii, fa eforturi de a vedea cat de plin de resurse este acest univers! Apoi esti pregatit pentru o relatie normala.

• Este mai usor sa te abandonezi pe tine intr-o depresie fara de sfarsit, sperand ca cineva "se va simti" si va face totul in locul tau, decat sa incerci sa iti rezolvi problemele, lucru care presupune realism, curaj si implicare activa. Asadar, implica-te in rezolvarea problemelor sau cere ajutor pentru a descoperi modalitati eficiente de a te raporta la acestea!

Dupa cum puteti observa, aceasta tendinta umana de a o lua pe scurtatura, in virtutea legii minimului efort, pare ceva larg raspandit in natura si societate. Din pacate, tentatia de a economisi eforturi ne costa scump pe termen lung, si pe cat de mult ne-ar placea ideea de a trece pe scurtatura, pe atat de riscanta si nesigura este aceasta alegere.

Exista intotdeauna o perspectiva pe termen scurt, care ne promite avantaje, eliberare, eforturi limitate si rezolvarea rapida a problemelor, dar si o perspectiva  pe termen lung, care nu ne vinde iluzii, dar la care ne putem adapta, atunci cand intelegem ca nu avem nicio  optiune mai buna decat aceasta. Cand oamenii vor invata sa nu mai aleaga ceea ce este usor, probabil ca societatea umana va ajunge departe.

13. Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. 14. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află. MATEI, 7.

Si nu utati ca Psihopedia este unicul site unde o veti gasi pe Brooke Candy langa un citat din Biblie

(1) Imaginea Stop!, de Laurin Sorbet, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

vointa

Despre Omul Cazut pe Strada

Ati vazut un om cazut pe strada. Care este primul gand care va vine in minte? Este oare un om care are o problema medicala, sau e doar un betivan care isi merita soarta?

Sunteti pe strada, probabil ca aveti un motiv sa va aflati acolo si probabil ca va grabiti sa ajungeti undeva. La un moment dat, observati cu coada ochiului ca cineva se afla jos, pe trotuar, sau chiar pe carosabil. Nu stiti despre ce este vorba, va vin cateva intrebari in minte si ati putea ramane cateva secunde sa cautati un unghi mai bun si sa va mirati de ce se afla acea persoana acolo si cum de "nu se intampla nimic". Concluzionati ca probabil nu exista o situatie de criza si... va continuati drumul. Aveti multe pe cap oricum...

Si daca... persoana cazuta ar fi tatal, mama, fiul, fiica, sora sau fratele vostru? Atunci probabil ca ati avea alta atitudine. Ei bine, intr-o zi de primavara, in urma cu mai bine de 10 ani, tatal meu a cazut pe strada, pentru ca a facut un accident vascular cerebral. As putea spune din pacate, era o zona foarte bine populata si nu a intervenit nimeni si deci nu am cui sa ii raman recunoscator pentru asta.

Da, din pacate, era o zona bine populata... si tot din pacate, nu a intervenit nimeni, pentru ca, probabil fiecare a considerat ca e vorba despre un om care a baut putin cam mult si isi va reveni din betie, iar atunci o sa se imbete iar. Acest lucru nu este adevarat. Tatal meu nu obisnuia sa se imbete si avea alcolemia zero la momentul respectiv. Exista multe alte motive pentru care cineva poate sa cada pe strada si cred ca le cunoasteti foarte bine.

Si atunci ce ne impiedica sa intervenim? Exista cativa factori implicati in dinamica acestui "Efect al Privitorului", descoperit inca din anii '60, de scoala de psihologie sociala americana. Este vorba pe de o parte de "ignoranta pluralista" si pe de alta parte de "difuziunea responsabilitatii".

• Ignoranta pluralista: este un fenomen care se leaga de presiunea grupului - daca nimeni nu intervine, inseamna ca nu este cazul de asa ceva, ca nu este vorba despre o situatie de criza si ca noi suntem cei care au inteles gresit situatia pentru cateva momente. Fireste, nu vrei sa risti sa fii tu "eroul zilei", mai ales ca nimeni nu va aplauda si nimeni nu are nevoie de asa ceva.

• Difuziunea responsabilitatii: este un fenomen des intalnit in situatiile in care grupurile umane nu sunt bine structurate / organizate, lucru care permite evitarea responsabilitatii - de ce ai interveni tocmai tu, cand sunt altii care au probabil mai multe resurse (timp, credit pe telefon, bani de taxi, etc)

Psihologii sociali Darley si Latane, care au descoperit Efectul Privitorului (Bystander Effect), au fost impresionati de un incident aparut intr-o noapte pe una dintre strazile New Yorkului, care era prin anii '60 mult mai periculos si letal decat este in zilele noastre. Kitty Genovese, o tanara din NY, a fost injunghiata pe strada, iar nu mai putin de 38 de persoane au fost martore ale incidentului. Nimeni nu a chemat Politia.

Cei doi psihologi au ajuns la concluzia ca in dinamica incidentului respectiv au intervenit mai mult decat frica, indiferenta sau lipsa de inima a celor prezenti. Poate ca nu excelam la capitolul compasiune umana cu totii, dar este exclus ca 38 de persoane sa fi fost total insensibile, ca niste stane de piatra. S-a considerat ca tocmai prezenta unui numar atat de mare de persoane reprezinta impedimentul principal in manifestarea actelor de umanitate si a spiritului comunitar.

Cateva experimente sociale mai putin stiintifice, par a demonstra faptul ca oamenii ar putea interveni pentru ajutorarea celorlalti, in anumite conditii. Spre exemplu, daca persoana care are nevoie de ajutor lasa impresia ca este cineva important, care nu duce lipsa de nimic si beneficiaza de un statut privilegiat, am fi mai dispusi sa ne oferim sa o ajutam, in timp ce o persoana mai rau imbracata lasa loc interpretarilor de genul "inca un om distrus de alcool".

Nu as vrea sa credeti ca iau in serios chiar toate "experimentele sociale" de pe youtube, dar merita sa reflectam la unele dintre ele. Spre exemplu, s-au facut doua experimente cu femei aflate sub influenta alcoolului si rezultatele par a fi contrastante: in experimentul facut in LA, barbatii tind sa profite de femeile bete, in timp ca in experimentul facut in NY, apar tot felul de gentlemani care sunt dispusi sa ajute femeia respectiva sa ajunga cu bine acasa.

Cum va explicati rezultatele atat de diferite ale celor doua experimente? Eu as observa ca femeia din NY are ceva mai multa prestanta, si, in ciuda faptului ca este sub influenta alcoolului, este imbracata elegant si pare sa apartina paturii superioare a societatii, in timp ce in experimentul celalalt, este vorba despre o fata aparent normala, imbracata fara pretentii si care pare mai usor "de abordat". Una ti-ar putea fi sefa, cealalta ti-ar putea fi... orice (inclusiv victima).

Daca stai sa te gandesti, experimentul facut in LA, din care rezulta faptul ca femeile aflate sub influenta alcoolului atrag pradatori sexuali, este mai util decat experimentul din NY, din care rezulta ca femeile aflate sub influenta alcoolului atrag adevarati cavaleri pe cal alb. Oricare ar fi invatatura insa, nu ar fi rau sa ne intrebam daca, in ciuda existentei "efectului privitorului" sau "efectului de statut", chiar suntem atat de grabiti incat sa evitam implicarea in ajutorarea semenilor.

Merita un telefon la 211 chiar si o persoana care a consumat ceva mai mult alcool, fiindca din cauza aceasta isi poate pierde viata din diferite motive care au legatura cu conditiile meteo, cu interactiunea intre corpul afectat de alcool si conditiile meteo, sau doar cu efectul nociv al acestei substante asupra organismului uman. Faptul ca cineva a baut prea mult nu il face vrednic de a muri. S-ar putea sa aiba familie si copii acasa, care depind de acest om.

In afara de asta, intrebati-va cate alte motive de natura medicala nu avem pentru a cadea pe strada, in afara de consumul de alcool si de cate ori vi s-a intamplat voua sau celor dragi, sa va pierdeti cunostinta, sa cadeti pe jos si sa aveti nevoie de interventia cuiva caruia ii pasa. Iata numai cateva dintre cauzele caderii pe jos, in afara de consumul de alcool:

• Infarctul

• Accidentul vascular

• Caldura excesiva

• Anxietatea, panica

• Epuizarea fizica

• Dezhidratarea

• Probleme de circulatie

Unele dintre aceste probleme chiar ameninta viata persoanelor in cauza. Nu este fair sa presupunem de fiecare data cand vedem o persoana cazuta pe jos ca "probabil a baut cam mult" si ca "oricum nu il poti salva de el insusi". Ce-ar fi sa va ganditi mai bine ca acea persoana conteaza pentru cineva si ca exista fiinte care depind de acel om cazut pe strada?

(1) Imaginea Falling, de Kevin Morris, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) eMedicine Health, (acc. Mar. 06, 2017), What causes Fainting?; website: eMedicine Health

(3) Scott, O.L. (2009) 50 Great Myths of Popular Psychology, Wiley-Blackwell Publishing

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

virtute