Rezilienta si Reinventare

Provocarea este o parte a vietii si daca provocarile nu ar fi existat, ar fi trebuit inventate. Totusi, intampinam provocarile in mod diferit, in functie de structura personalitatii noastre. Un articol despre tipurile de raspuns si procesul reinventarii in urma pierderii.

o o o

Sub aspectul capacitatii de a rezista unui soc emotional oamenii se impart in trei categorii. Viata ne demonstreaza insa ca aceste tipuri de raspuns sunt mai curand niste categorii "ideale", adica existente la nivel teoretic, iar raspunsul la evenimente cu potential traumatic poate fi unul mai curand idiografic, caci personalitatea umana poate sa acceseze resurse nebanuite atunci cand ne asteptam mai putin, dupa cum se poate intampla si invers.

Un documentar interesant cu privire la o mama care si-a pierdut fiul, despre care am sa va povestesc in acest articol, nu doar ca mi-a dat de gandit dar ne da de inteles ca, desi exista aceste categorii de raspuns la provocare, putem oricand sa ne reinventam iar trauma poate sa devina un mod de auto-cunoastere, prin intermediul caruia reusim sa intelegem ceva despre limitele noastre, despre ceea ce suntem si ceea ce putem.

Iata cele 3 tipuri de raspuns pe care le putem observa in situatii de pierdere cu potential traumatic:

• Raspunsul Traumatic: "Asta ma va distruge pentru totdeauna". Pentru o personalitate vulnerabila nici macar nu este nevoie de mari socuri emotionale (obiectiv vorbind) pentru a fi, cum se spune "pusa pe butuci". Sa tinem cont insa ca, fiecare dintre noi isi are propriile atasamente fundamentale, adica lucruri in care credem si pentru care traim lungi perioade din viata noastra iar pierderea acestora poate declansa raspunsul de tip traumatic, caracterizat printr-o durere emotionala profunda, prin neincredere in fortele proprii, in procesul vietii si suspendarea activitatii. Se poate observa la astfel de persoane respingerea suportului exterior si etichetarea acestuia ca fiind inutil. Persoana se refugiaza in depresie, daca putem spune asa, isi ia o "pauza" de la procesul vietii in sine, protestand parca impotriva nedreptatii existentiale prin boala, neputinta si inactivitate. Acest "protest" poate fi si deghizat - asa a aparut termenul de "depresie zambitoare" (afisam zambetul si ne realizam sarcinile, dar suntem bolnavi in interior).

• Bulversare Episodica: "Nu stiu cum voi reactiona la asta". Este un raspuns caracteristic unei persoane care inca nu se cunoaste foarte bine. Din aceasta bulversare poate sa rezulte o depresie, adica sa imbratisam prima categorie descrisa aici (Raspunsul Traumatic), sau poate sa rezulte o vindecare si o reinventare, daca este cazul. Raspunsul confuz se bazeaza in buna masura pe suportul celor din jur, pe resursele disponibile in exterior. Daca acest suport este valid si prezent, exista sanse de vindecare. De asemenea, confuzia poate fi o reactie temporara pentru cei care urmeaza sa realizeze pe parcurs faptul ca au tot ce le trebuie pentru a se descurca, indiferent de ceea ce primesc din exterior.

• Personalitatea cu Resurse: "Nu imi va fi usor, dar voi gasi o cale": Probabil ca acest tip de raspuns este rezervat persoanelor care detin o excelenta incredere in resursele proprii si iubesc viata. Nu in ultimul rand, este rezervat persoanelor care nu depind atat de mult de conditiile vietii lor. Daca la cei care aleg raspunsul de tip traumatic (caci exista alegere aici) se observa o supra-estimare a efectelor evenimentului survenit, la personalitatea cu resurse se observa un mecanism invers de sub-estimare a efectelor respectivului eveniment. Iar acest lucru este posibil in masura in care am reusit sa dezvoltam o componenta spirituala a personalitatii care compenseaza vulnerabilitatile (atasamente, dependente, etc) sau chiar le elimina in intregime. Chiar si daca personalitatea cu resurse are nevoie de suport, aceasta nu se demoralizeaza daca nu il primeste usor, daca suportul nu este disponibil imediat.

Dupa cum observati probabil, aceste tipuri de raspuns la nenorocire sunt in directa legatura cu personalitatea umana, mai exact cu modul cum concepem viata, asteptarile noastre, care pot fi adesea nerealiste si mecanismele pe care consideram ca  le avem la dispozitie pentru a gestiona situatii de acest fel - uneori acestea sunt mai curand de tip cognitiv, cerebral: "ce posibilitati am pentru a gasi o cale?" sau predominant emotionale: "poate ca daca plang si bolesc destul de mult, cineva imi va oferi inapoi ceea ce am pierdut".

Motto: Da-mi Doamne curajul de a schimba ceea ce pot schimba, linistea de a accepta ceea ce nu pot schimba si intelepciunea de a face diferenta intre ele" (Serenity Prayer)

Si acum sa va istorisesc despre cazul Lisei Wheeler-Brown. Mama de culoare din statul american Florida, Lisa pierde un baiat de 21 de ani care fusese incurcat cu o banda de cartier. Prima ei reactie a fost una sa-i spunem "dezadaptativa" si implineste toate criteriile pentru a fi catalogata drept "traumatica". Lisa se refugiaza in alcool, care, dupa cum bine stiti, este adesea asociat cu depresia si o voce ii sopteste sa ia o arma si sa "isi rezolve problema" intrucat nu mai avea niciun motiv sa traiasca.

S-ar parea ca Lisa se afla in spital atunci cand a avut o revelatie / halucinatie / experienta paranormala, cum doriti sa-i spuneti. Ea si-a vazut fiul recent ucis, pe Cabretti care i-ar fi spus sa se adune si sa mearga mai departe, lucru care,  s-ar  parea ca a fost decisiv. Personal nu stiu ce sa cred despre acest moment, dar, nu-i asa, important este ca Lisa a avut o motivatie sa se reinventeze, ceea ce a si facut. In ce a constat aceasta reinventare personala?

Ei bine, Lisa Wheeler alege sa faca o investigatie pe cont propriu prin intermediul careia ajuta la identificarea si condamnarea celor care se faceau vinovati pentru uciderea fiului sau. Se pare ca in cartierul respectiv domnea "legea tacerii" si nimeni nu dorea sa  colaboreze cu Politia. Lisa a observat ca poate fi eficienta in lucrul cu oameni si comunitati si, dupa condamnarea vinovatilor devine activist local impotriva violentei bandelor de cartier. Pentru ca asta mergea mana in mana cu interesul democratilor pentru o mai aspra legislatie in ce priveste detinerea si utilizarea armelor de foc, in scurt timp a fost cooptata de catre acestia.

Asadar Lisa Wheeler devine membru in Consiliul Local al orasului St. Petersburg din Florida. Nu vreau sa spun ca este o extraordinara realizare a unei femei de culoare sa devina om politic pornind de la faptul ca si-a pierdut fiul de 21 de ani. Poate ca ar fi fost la fel de admirabila sau poate ar fi avut ceva in plus ca simplu om si femeie doar pentru ca a reusit sa depaseasca socul initial al pierderii. Ceea ce doresc sa scot in evidenta este faptul ca o persoana poate sa se descopere pe sine tocmai in astfel de momente iar modul in care alege sa raspunda la un eveniment de acest tip poate sa fie procesual si poate sa cuprinda diverse etape si atitudini in fata pierderii, in momente diferite.

(1) Imaginea La Resilience, de Click Kodak, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0