Noile Religii

Noul tip de societate ne cere un efort de toleranta. Unii spun ca numai uratul, minciuna si raul pot fi tolerate, in timp ce binele, frumosul si adevarul sunt, prin natura lor, usor de tolerat. Cu toate acestea, parca sarim cam repede la concluzii atunci cand intalnim diversitatea, pe care o etichetam drept urata. 

☆ ☆ ☆

Exista oare un mod corect de a fi, a ne comporta si de a face lucrurile? Este o intrebare dificila care poate primi raspuns din multiple perspective: cea morala, cea medicala, cea juridic-legala, cea statistica, asa cum si normalitatea este de mai multe feluri. Voi vorbi mai jos despre aceste moduri diferite de a definiti normalitatea insa as vrea sa observ faptul ca, in sistemele autocratice pare ca exista o idee mai fixa clara privitoare la ceea ce este corect. Fiindca autocratul isi aroga tot felul de roluri care, intr-un sistem democratic nu i se cuvin: (mare) preot, (ilustrul) savant, (mare) intelept, (primul) economist, (exceptionalul) strateg militar, etc. O autocratie nu este doar o simpla forma de organizare a unui stat, ci este si un cult in sine, sau o secta daca va place mai mult termenul acesta. 

Astfel, autocratul se trezeste vorbind despre sexualitatea oamenilor dar si despre cum ar trebui sa se dezvolte economia, despre strategii militare si aparare nationala dar si despre educatie si prioritatile acesteia. Nimeni nu este expert in toate aceste domenii dar autocratul considera ca detine aptitudinile si cunostintele necesare pentru a-si da cu pararea sau chiar a lua decizii in domenii pentru care nu detine o pregatire propriu-zisa. Iar faptul ca o face cu atat de multa stapanire de sine ii determina pe ceilalti sa il ia in serios, mai ales ca, adesea, nici macar nu au o alta optiune. 

Devianta consta in multitudinea comportamentelor cu caracter ofensator care genereaza fata de autorii acestora dezaprobare, ostilitate si diferite sanctiuni. Turliuc. M.N.

Dar sa revenim la discutia despre normalitate! Ea este relevanta in relatie cu autocratia fiindca autocratul foloseste diferitele fatete ale normalitatii pentru a restrange libertatile individului. De ce ar face asta? Ei bine, niste oameni prea liberi ar ameninta stabilitatea regimului sau. Sau cel putin asa considera el. Dar experienta noastra arata ca toate aceste constrangeri venite din partea statului-secta creaza foarte multa tensiune in sanul societatii, care, la randul ei, poate ameninta stabilitatea regimului autocratic. Iata cate feluri de a defini normalitatea am intalnit in literatura de specialitate:

• Normalitatea Statistica ~ se refera la media comportamentelor celorlalti iar devianta presupune deci o abatere de la media comportamentelor celorlalti. In acest fel, deviantii pot fi atat inferiori mediei cat si superiori acesteia - de unde si conceptul de devianta superioara. Dar majoritatea nu are dreptate intotdeauna, asa cum a demonstrat istoria - vezi povestea lui Eppur si muove. Din aceasta perspectiva, devianta statistica nu este sinonima cu anormalitatea. 

• Normalitatea Social - Normativa ~ se refera la respectarea normelor de convietuire sociala iar comportamentul normal este acela care se desfasoara in limitele normelor existente. Prin urmare, deviantii sunt aceia care incalca regulile bunului simt instituite in special prin influente religioase de generatiile anterioare. 

• Normalitatea Juridic - Normativa ~ se refera la respectarea legilor unui stat, comportamentul normal fiind acela care se desfasoara in limitele normelor legale. Spre exemplu, adulterul nu este obligatoriu anormal desi din perspectiva bunului simt, mentionata mai sus, adulterul este anormal. In schimb tulburarea linistii publice sau furtul sunt anormale din ambele perspective. 

• Normalitatea Medicala ~ respectiv anormalitatea medicala se refera la capacitatea unei persoane de a respecta norme sociale sau legale prin prisma sanatatii sale fizice sau psihice respectiv ca urmare a prezentei unor deficiente de ordin genetic sau medical. Din aceasta perspectiva, unele comportamente anormale au devenit normale odata cu progresul societatii: homosexualitatea este un exemplu la indemana dar stiati ca pe vremea cand sclavia negrilor era o realitate in SUA, negrul preocupat sa scape din sclavie era considerat bolnav psihic, conform DSM? 

Discutia despre normalitate este necesara in relatie cu noul tip de societate care mai ca ni s-a impus din vest: societatea liberalista in care avem de-a face cu tot felul de oameni cu trasaturi, obiceiuri si comportamente care ne sunt straine. Idealul acestei societati este toleranta si armonia intre noi si ceilalti, in baza ideii ca aceasta armonie este posibila si de dorit si cu asteptarea ca in acest fel sa putem avea de castigat cu totii. Pericolul este acela ca ne vom pierde identitatea, reperele morale mostenite din strabuni si, poate, vom ajunge intr-o deriva sufleteasca - sau cel putin asta este temerea traditionalistilor. 

Se naste intrebarea ce este toleranta? Este aceasta o dovada de civilizatie care ne va permite sa existam intr-o societate diversa, de tip nou, sau, dimpotriva, o dovada de slabiciune, lipsa de personalitate si o cale sigura catre disolutie si decadenta? Unii se grabesc sa spuna ca doar uratul, minciuna si raul trebuie tolerate iar pentru bine, frumos si adevar nu avem nevoie de eforturi suplimentare. Si totusi, uneori frumosul este in ochii privitorului si uram ceea ce nu intelegem. Frumosul in sine ca si concept si construct mental este rezultatul unui tip de socializare - o comunitate intreaga a lucrat zi si noapte pentru a ne forma gustul pentru frumos. 

Poate ca societatea aceasta de tip nou, aparuta in urma contactului cu atat de multe influente culturale venite din toate colturile pamantului ca sa se bucure de prosperitatea occidentala, este un pas prea mare pentru Gheorghe si Ion, pentru Elena si pentru Maria. Acestia din urma refuza sa accepte ca frumosul ar putea cuprinde barbatii cu gleznele goale si femeile cu barba, barbatii cu turban si femeile cu fata acoperita, etc. Iar atunci Gheorghe, Ion, Elena si Maria vor respinge aceste forme de diversitate, prin zeflemea, sarcasm si cu un aer de superioritate, fara sa se intrebe cum ar putea contribui barbatii cu fusta la dezvoltarea societatii. 

Ar putea ei oare sa plateasca pensiile parintilor nostri? Sau ar putea sa realizeze un transplant care sa le salveze viata lui Ion ori lui Vasile? Pare ca acest aspect ne intereseaza mai putin, nu-i asa? Poate ca felul cum intelegem fiecare dintre noi binele, adevarul si frumosul nu reprezinta niste repere suficiente pentru a intelege viata noastra prezenta si noile forme pe care aceasta le imbraca. Si pare ca ne sunt suficiente niste elemente de suprafata pentru a respinge si a umili persoane despre care, in fond, nu stim chiar totul. Iar daca lasam in urma vechile modele de intelegere a binelui si frumosului ce am putea pune in loc? 

Nu vreau sa fiu inteles gresit: cred ca exista lucruri care n-ar trebui tolerate. Din punctul meu de vedere nu ar trebui tolerat nimic dintre lucrurile care lezeaza interesele, sanatatea emotionala sau fizica a membrilor societatii - abuzul sub toate formele sale. Cum ar fi abuzul impotriva adolescentilor gay care sunt trimisi in tabere de conversie a homosexualitatii unde sunt chinuiti sistematic ca si cand asta ar fi leacul stiintific al homosexualitatii sau al trans-sexualitatii, dar de unde nu se intoarce nimeni convertit, dimpotriva, unii se intorc cu grave probleme de sanatate mentala iar altii nu se mai intorc deloc. 

Cred ca toleranta este instrumentul prin intermediul caruia ni se aminteste ca binele si frumosul sunt relative iar universul este mai divers, bogat si interesant decat poate concepe gandirea noastra marginita, ca rezultat al unei experiente de viata sarace, a unei educatii deficitare si a unor conceptii osificate in timp. Personal, nu m-am simtit in mod special legat de o anumita cultura. Chiar si cand eram rocker inrait in adolescenta, mi-am facut timp sa ascult un album Depeche Mode si, culmea, a meritat! De atunci fac experiemente de acest fel mereu si incerc sa gasesc la celelalte grupuri ce anume au de oferit mai curand decat ceea ce ne face diferiti. 

Si cred ca trebuie sa intelegem cu totii ca democratia si libertatea implica contactul cu tot felul de grupuri, cu tot felul de obiceiuri si o diversitate infinita de persoane - cam la fel ca o gospodarie care invita prieteni in fiecare weekend. Nu trebuie sa copiem tot ce fac acestia dar merita sa-i ntampinam cu respect si pornind de la prezumtia ca ar putea avea ceva care noua ne lipseste. Orasele romanesti s-au umplut de persoane de culoare venite din Africa sau Asia la studii sau pentru a munci la noi. Iar daca ne purtam suficient de frumos cu acestia, ei chiar reprezinta o solutie pentru sistemul de pensii falimentar din Romania.

Si ca un gand de final, atunci cand vedeti un barbat cu fusta sau o femeie cu barba sau o parada a homosexualilor sau un tip la costum, cu gleznele goale si mergand pe trotineta, amintiti-va ca toate acestea nu sunt niste insulte la adresa dvs ci mai curand niste manifestari unice ale diversitatii, creativitatii, ale bucuriei de a trai in libertate si democratie. Nu inseamna ca trebuie sa fiti la fel sau ca felul dvs de a fi este mai prejos. De asemenea, chiar si daca gustutile nu se discuta, s-ar putea ca intr-o buna zi, viata dumneavoastra sa fie in manile unui medic gay ori trans-sexual. Faptul ca nu stiti asta despre el, fiindca se teme de Putin, nu il face mai putin gay iar pe dvs nu va face o persoana mai civilizata.

(1) Imaginea Photo of Hands, de Cottonbro Studio, via Pexels

(2) Tuliuc, M.N., (2007), Psihosociologia Comportamentului Deviant, editura Institutul European, Iasi

Continue reading

homosexualitate

Pierzi si Castigi

Realitatea are limite dar nu dorim sa auzim despre acestea. Ne-ar interesa mai mult niste miracole sau chiar niste vrajitorii. Realitatea este greu de acceptat, dar odata acceptata, devenim aliatii realitatii. Motiv de bucurie, caci realitatea castiga intotdeauna!

☆ ☆ ☆

Exista o opera literara cu care, intr-un mod aproape providential, m-am intalnit de-a lungul intregii mele vieti. M-a fascinat de prima data, cand am citit-o in liceu, prin implicatiile sale filosofice de o deosebita profunzime, care, pentru un motiv sau altul, au gasit in mine o rezonanta aparte. E vorba despre basmul Tinerete Fara Batranete si Viata Fara de Moarte. Este un basm romanesc, ceea ce ar trebui sa ne faca mandri, caci, dincolo de poveste in sine, de regula ramai pe ganduri si aceasta greutate de a intelege ce doreste sa transmita acest basm, este una fertila si favorabila celui ce doreste sa se dezvolte mental si emotional. 

 

Se considera prin manualele de profil sau in comentariile literare, ca basmul este despre conditia umana in Univers, dar fiecare dintre noi este liber sa inteleaga mesajul basmului asa cum doreste dansul. Mie personal, mi-a atras atentia, mai curand decat ideea conditiei umane in Univers, ideea limitarilor pe care ni le impune aceasta conditie umana si ceea ce numim in mod curent realitate. Fiindca da, a fi om inseamna a te confrunta cu tot felul de situatii in care ti se aminteste ca puterile tale sunt limitate, ca nu poti avea chiar orice si ca, pana la urma, una dintre cele mai importante lectii din viata este aceea de a invata sa pierzi. Mai presus de asta, uneori, invatand sa pierzi este singurul mod prin care castigi si/sau pastrezi ceea ce se afla in puterea ta. 

Dar pana sa vorbesc mai pe larg despre asta, as dori sa va amintesc putin basmul despre care discutam. 

Un împărat și o împărăteasă trăiau nefericirea de a nu avea copii. Ei ceruseră ajutorul vracilor, magicienilor și filosofilor, însă nimeni nu le putuse alunga nefericirea. După un timp, ei găsesc un unchiaș care le dă leacuri folositoare, avertizându-i că vor avea doar un fiu, numit Făt-Frumos, dar că nu vor avea parte de el. Totuși împărăteasa ia leacurile și in câteva zile îi vine sorocul să nască, dar copilul, nenăscut încă, începe să plângă de mama focului. Împăratul îi promite fătului împărății și fete de împărat, dar degeaba. Într-un final, împăratul îi promite copilului tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Atunci copilul tace și se naște. Însă, atunci când a ajuns la vârsta de 15 ani, prințul îi reamintește tatălui său să-și țină cuvântul dat.

Cum împăratul nu-i poate îndeplini dorința, prințul hotărăște să plece în lume pentru a găsi tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte. El își alege un cal din grajd, știind că printre ei se afla unul fermecat. La sfatul acestuia, se pregătește minuțios: hrănește calul timp de șase săptămâni cu orz fiert în lapte, găsește hainele și armele lui tătâne-său din tinerețe și abia după aceea pornește în căutarea idealului său. Drumul prințului începe cu pustietatea și este un drum spre răsărit, pe care eroul trebuie să-l parcurgă fără alai împărătesc, adică în singurătate.

Primul obstacol pe care îl are de trecut este moșia Gheonoaiei, o ființă blestemată de părinți, pe care prințul o învinge și îi cere un înscris cu sângele ei pentru a consfinți astfel pacea. Gheonoaia are trei fete ca niște zâne și îl roagă pe prinț să-și aleagă una ca mireasă, însă eroul, având un ideal pe care nu vrea să-l abandoneze pleacă mai departe, ajungând pe moșia Scorpiei, sora Gheonoaiei, pe care o înfrânge, de asemenea. Cea de-a treia probă înseamnă confruntarea cu fiarele cele mai sălbatice din lume, care ziua și noaptea păzesc cu neadormire palatul tinereții veșnice. Ajutat de una dintre zânele care trăiesc în palat, el trece și de acest obstacol și își îndeplinește dorința.

Tinerețea eterna mult căutată este reprezentată de cele trei zâne, care îl primesc cu bucurie, iar prințul se căsătorește cu una dintre ele. Aici viața se desfășoară în pace și desfătare, însă există un loc primejdios: Valea Plângerii. Cel care ajunge acolo este cuprins de dorul de casă. Întâmplător, într-o zi de vânătoare, prințul intră în acest spațiu și, copleșit de amintiri, pornește spre casa părintească. În lumea părăsită de erou au trecut secole, s-au înălțat orașe, iar eroul îmbătrânește brusc. Înainte de a se despărți de calul călăuzitor, prințul face o promisiune surprinzătoare: „Du-te sănătos, că eu nădăjduiesc să mă întorc peste curând”.

 

Prințul găsește Moartea chircită de așteptare în chichița lăzii, în pivnița castelului părinților săi, acum în ruină, și se lasă secerat cu genunchii slăbiți tremurând de omeneasca teamă. Sursa: Wikipedia

Dupa cum observati, Fat-Frumos este un idealist. El nu se poate multumi cu orice si are asteptari suficient de mari. De ce? Poate pentru ca avand aceste asteptari, el obtine sentimentul ca viata sa este importanta, ca nu a trait in zadar. Tineretea fara batranete si viata fara de moarte reprezinta un simbol pentru o dorinta nu doar iesita din comun ci si lipsita de realism, in toata puterea cuvantului. Dar acest obiectiv coplesitor prin maretia sa ii ofera lui Fat-Frumos motivatia pentru a porni in aventura vietii. In acest profil de personalitate se regasesc multi dintre tineri care, nu-i asa, traiesc cu sentimentul ca sunt nemuritori si a-tot-puternici, ca nu exista nimic interzis ori imposibil.

Dar cu toate acestea, pe masura ce acumulam experienta de viata, ne dam seama ca exista extrem de multe lucruri imposibile, extrem de multa nedreptate pe aceasta lume, care nici macar nu poate fi indreptata, cel putin nu in mod rapid, si suficient de multe limite stabilite prin natura lucrurilor. Ei bine, da, realitatea are limite. Personajul central al basmului, inca de la inceput, are o problema cu acceptarea unui destin sters pe de o parte, iar pe de alta parte, chiar si atunci cand reuseste sa isi atinga scopurile lipsite de realism (basme...) si mai exista o singura limita (Valea Plangerii) care trebuie totusi respectata, el nu reuseste sa o respecte, Coincidenta? Nu cred! Aceasta dificultate se potriveste in profilul de personalitate al eroului. 

Ce ne invata basmul?

Ne poate invata extrem de multe lucruri, printre care, si afirmatia din titlul acestui articol: uneori castigul real se afla pe calea unde apare renuntarea si acceptarea realitatii, asa cum este ea: a pierde inseamna uneori a castiga. 

• REALITATEA ARE LIMITE ~ Este greu de inteles asta daca tot ce ti-ai dorit vreodata s-a indeplinit. De asemenea, tinerii inteleg cu dificultate faptul ca unele lucruri trebuie acceptate asa cum sunt. Chiar si de la psihoterapie se asteapta la lucruri magice, mai ales ca unii dintre cei din domeniu si-au obisnuit publicul sa astepte lucruri magice de la viata proprie, caci asta le aduce acestor profesionisti din  sanatatea psihica, atentie si, nu-i asa, le aduce profituri. Nimeni nu vrea sa dea piept cu realitatea la psiholog si totusi, aceasta este exact ceea ar trebui sa facem: reality check!

• REALITATEA ESTE IMPORTANTA ~ Traim intr-o cultura idealista, in care se pune accent pe auto-realizare, competitivitate si succes. E o cultura narcisista, fiindca pare preocupata mai curand de obtinerea atentiei, a recunoasterii, a propriei propasiri. In acest fel, suntem formati mai curand sa ne servim pe noi insine, mai curand decat comunitatea si sa ignoram pur si simplu limitele realitatii, in baza ideii ca nimic nu e imposibil, daca vrei cu adevarat. Asta ne expune la foarte multa suferinta.

• DORINTELE TREBUIE GESTIONATE ~ Tocmai fiindca realitatea are limite, dorintele trebuie evaluate cu atentie, in fiecare moment. Riscul la care ne expunem atunci cand nu o facem este unul colosal: acela de a-ti ruina resursele, aruncandu-le in niste lupte lipsite de sens. Cineva trebuie la un moment dat sa iti spuna NU, mai mult sau mai putin delicat, dar ferm, pentru ca in acest fel, sa inveti acceptarea. 

• ACCEPTAREA REDUCE SUFERINTA ~ Sunt de acord ca unele dintre dorintele noastre reusesc sa faca diferenta in viata noastra, dar si a comunitatii. Asa apar inventiile, revolutiile sociale, visele devenite realitate: din faptul ca cineva nu a dorit sa accepte anumite limite. Cu toate acestea, prin acceptare, tot ceea ce experimentam ca fiind negativ si chinuitor, devine normal si inceteaza sa ne mai chinuie. Daca Fat Frumos ar fi acceptat ca Valea Plangerii este mai bine sa fie evitata, el s-ar fi bucurat de tineretea fara batranete pentru totdeauna. Dar nu a reusit sa faca asta. Nu ar mai fi fost el!

• FIECARE PASARE PE LIMBA EI PIERE ~ Ei bine, chiar si revolutionarii de meserie au nevoie, pentru a conserva ceea ce le-a adus cutezanta si dorinta de afirmare si progres, sa respecte anumite limite. Din pacate insa, cei mai multi dintre ei, nu reusesc sa asimileze acest concept al acceptarii, iar spiritul lor revolutionar le aduce chiar si sfarsitul, ei fiind incapabili sa traiasca intr-o lume cu limite, asa cum este lumea noastra.

• IMPRUDENTA COSTA SCUMP ~ In basmul TFB si VFM, modul in care Fat Frumos ajunge in Valea Plangerii nu este intamplarea ci imprudenta: el vaneaza un iepure si nu-si da seama ca a patruns deja in Valea Plangerii. Vanatul simbolizeaza idealul sau scopul lipsit de realism iar patrunderea in Valea Plangerii are la baza faptul ca idealul lipsit de realism devine, in mentalitatea eroului, mai relevant decat realitatea in sine - o cauza tipica a suferintelor de acest fel.  

Exista o multime de exemple de mare notorietate, prin care am putea sa ilustram situatia in care eroi si anti-eroi urmaresc idealuri care nu mai tin cont de niciun fel de date ale realitatii. Dorinta de maretie a unora ii determina pe acestia sa inceapa razboaie sangeroase, in care dramele personale sunt doar niste statistici. Dar a trai o iluzie este costisitor, pretul este piperat. Din pacate sau din fericire, aceasta imprudenta de a pune obiectivele personale mai presus de realitate, ne poate aduce sfarsitul, si nu doar al nostru. Fiecare dintre noi isi are propria Vale a Plangerii - acel spatiu al constiintei pe care este mai bine sa il evitam daca ne dorim sa conservam o situatie, daca nu perfecta, cel putin reala si satisfacatoare. Dar, stiti cum se spune: mai binele este dusmanul binelui. 

(1) Imaginea Possible, de Towfiqu Barbhuiya, via Pexels

(2) Wikipedia, (acc. 18.06.2022), Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, website: Wikipedia

(3) Psychology Today, (acc. 18.06.2022), Acceptance isn't what you think, website: Psychology Today

Continue reading

psihoterapie

Sindromul Barbatului Respins

Daca "Sindromul Barbatului Respins" nu exista, atunci ar trebui inventat. Un articol despre cei pentru care "viata nu merge inainte" atat de usor si simt nevoia sa se puna de-a curmezisul atunci cand viata merge inainte, dar intr-o directie care nu le place.  

 ☆  ☆  ☆

Nu am gasit nimic despre sindromul acesta pe internet si stiu ca nici in manualul de diagnostic psihiatric nu exista. Si totusi, folosesc termenul acesta intr-un mod ironic de ceva timp pentru ca intalnesc adesea situatii in care cate un barbat, dar nu obigatoriu barbat, face cate "o scena" ca urmare a faptului ca a fost respins in iubire, dar, iarasi, nu obligatoriu doar in iubire.

Cu alte cuvinte, sunt pe cale sa inventez eu insumi un nou sindrom si imi vine sa scriu articolul cu majuscule, poate se vede de pe luna, precum marele zid chinezesc. Dar hei, n-am s-o fac. Intai de toate as incerca o definire a sindromului barbatului respins.

Sindromul Barbatului Respins - reprezinta acea grupare de comportamente mai mult sau mai putin extreme prin impactul social al acestora, ce au rolul de a exprima frustrarea ca urmare a respingerii si neimplinirii asteptarilor romantice. 

Si acum sa discutam aceasta definitie.

GRUPAREA DE COMPORTAMENTE - ma refer aici la faptul ca "barbatul respins" poate sa puna in scena tot felul de actiuni care de regula au un efect indoielnic sau mai curand au efectul de a inrautati situatia initiala. Iata doar cateva astfel de actiuni ce survin in conditiile in care toti cei din jur realizeaza ca aceste actiuni sunt fie total inutile, fie chiar nocive, mai putin persoana "cu sindromu' " in desfasurare:

• ACTIUNI DE STALKING - "barbatul respins" poate sa incerce sa intalneasca persoana care l-a respins intr-un efort disperat de a-si negocia situatia, fara a realiza insa cat de putin il ajuta acest comportament. Adesea apare in stare de ebrietate sau face comentarii neavenite pe retelele de socializare ori nu mai conteneste cu mesajele private.

• REPROSURI, SI CRITICI  - "barbatul respins" poate sa invoce tot felul de momente cand te-a ajutat intr-un fel sau altul, incercand sa creeze impresia de superioritate morala si sa forteze cumva adeziunea, ceea ce are un efect invers celui scontat, cum ar fi dezgustul persoanei care il respinge. 

• SANTAJ EMOTIONAL - "barbatul respins" poate sa apara in stare de ebrietate sau extrem de obosit, ori chiar cu simptome de depresie, pentru a sugera faptul ca tu l-ai adus in halul asta si, de asemenea, pentru a forta adeziunea, nebanuind macar faptul ca inceputul lui de depresie de fapt te sperie.

• AMENINTARI DE TOT FELUL - de asemenea, din repertoriul barbatului respins fac parte cu brio si amenintarile, care sunt dintre cele mai brutale dar pot fi si voalate. Aceste amenintari sunt hetero-agresive (indreptate impotriva celui /celei care l-a respins) sau auto-agresive (indreptate impotriva lui insusi, cu scopul santajului emotional).

• RAZBUNARI PUSE IN SCENA - "barbatul respins", in functie de cat de pronuntate sunt tendintele sale psihopatologice, poate sa puna in scena razbunari de dimensiuni variabile. Unele razbunari sunt pur simbolice (fiind coleg de munca, comanda prajituri cu ciocolata de ziua lui, desi stie ca tie iti plac cu frisca) in timp ce altele pot sa aduca pierderi de bunuri sau vieti omenesti. 

• GESTURI AUTO-DISTRUCTIVE - "barbatul respins" poate sa se dedea la tot felul de comportamente inutile si de risc, cum ar fi scandaluri si incaierari cu persoane necunoscute, o sesiune la pacanele unde, pe fond nervos, pierde sume enorme de bani ori betii si consum de droguri, in special daca are deja experienta in aceasta privinta. 

• COMPORTAMENTE FRENETICE - "barbatul respins" poate de asemenea sa nu lase de banuit ca ar fi fost respins si ca se simte frustrat si se deda la comportamente prin care pare ca "sarbatoreste ceva" desi, in realitate, in spate se afla extrem de multa vulnerabilitate si, pe fondul labilitatii psihice, poate oricand sa izbucneasca in plans sau sa comita un gest extrem. 

• ACCEPTAREA SITUATIEI, "CU CANTEC" - unii "barbati respinsi" pot sa lase impresia ca accepta situatia ca atare dar manifesta in acelasi timp o reactie aproape comica prin care isi exprima frustrarea intr-un mod extrovertit. Astfel, ei se transforma in "baba Wanda" si incep sa ii prezica un viitor catastrofal persoanei care i-a respins, intr-o incercare cam brutala de a "trece peste"- fiindca, stiti voi... strugurii sunt acri cand nu ajungi la ei. Si, probabil, asta ii ajuta sa treaca peste,  dar totusi, ramane spectacolul. 

Imi vin acum in minte cateva cazuri cu destul de multa notorietate.

1. Unul s-a petrecut in Silicon Valley, in anul 1988, in centrul mondial al tehnologiei unde un tip pe nume Richard Farley a comis un atentat la fostul loc de munca in care au murit 7 persoane si alte 4 au fost ranite. Dl. Farley era indragostit de colega sa Laura Black care insa l-a respins. Cand si-a pierdut locul de munca datorita comportamentelor neadecvate (stalking) fata de colega sa, Richard Farley se inarmeaza pana-n dinti si se duce la job sa se razbune. Tipic pentru sindromul barbatului respins, as spune eu.

2. Un alt caz real este acela al unui tanar de 28 de ani din capitala care, recent intors de la munca pe vasul de croaziera, afla ca prietena sa incepuse o relatie cu un alt tip. Se auzise in 2014 cand s-a intamplat aceasta tragedie ca inainte de a intra pe contra sens cu aproape 200 km/h, acest barbat respins in iubire dansase pe mese prin resataurante iar in timp ce se intoarcea de la Brasov, intra pe contrasens si face un accident in care ia cu el "intr-o lume mai buna" inca 5 persoane, printre care si un copil de 12 ani. Observati comportamentul frenetic care ascunde frustrarea, despre care am scris mai sus. 

Care este scopul acestor comportamente jenante, inutile, extreme si de mare risc? Nu este prea greu de inteles ca se incearca un fel de negociere cu realitatea. Cand realitatea "isi arata coltii" si ii pune pe acesti "barbati respinsi" in fata unor situatii extrem de diferite de asteptarile lor, ei raspund cu niste reactii prin care ei incearca sa demonstreze ca nu pot fi ignorati, pur si simplu, ca si ei conteaza. Adesea fac asta cu pretul propriei vieti sau cu pretul vietii unor alte persoane - cum ar fi persoana care i-a respins sau persoane care se afla "in the wrong place, at the wrong time".

Observati ca am tot pus intre ghilimele "barbatul respins". Am facut asta pentru ca barbatul respins poate foarte bine sa fie o femeie. Si de altfel observ ca sunt la moda povestioarele despre "cum s-a razbunat o femeie inselata" - e plin internetul de asa ceva. Cred ca internautilor li se pare de admirat faptul ca cineva reuseste sa faca impresie printr-un gest extrem care de fapt vorbeste despre o mare slabiciune si despre neputinta de a gestiona frustrarea. Dar am mai vorbit despre asta si nu vreau sa ma repet. 

Se pot face cateva aprecieri cu privire la starea psiho-emotionala a persoanei care afiseaza Sindromul Barbatului Respins:

• TOLERANTA LA FRUSTRARE - capacitatea de a tolera frustrarea a acestei persoane nu pare a fi suficient antrenata. Unii chiar nu stiu sa piarda si, partea cu adevarat trista, au impresia ca asta e o calitate. 

• ORGOLIUL SUPRA-DIMENSIONAT - orgoliul este o chestiune proverbiala pentru "barbatii adevarati", nu-i asa? Barbatul care sufera de "Sindromul Barbatului Respins" ar putea sa sufere in acelasi timp si de "Complexul Demiurgului" - care ii da senzatia ca i se cuvine un tratament special. De aici multa frustrare fiindca oamenii, aproape zilnic, nu inteleg cu cine au de-a face. 

• PERCEPTIA LIPSEI DE RESURSE - traim cu teroarea pierderii pentru ca, in logica noastra, universul este sarac in resurse si nu ne permitem sa le pierdem. Resursele sunt limitate si pierderea acestora capata dimensiuni astronomice. Este neinchipuit de frustrant sa traiesti intr-un desert psihologic ca acesta si de fapt, foarte multi dintre noi chiar traim acolo. 

• GLAMORIZAREA DRAMEI - fiindca fiecare om invata inca din copilarie "ce se face" atunci cand pierzi ceva, unii se pare ca invata ca atunci cand pierzi ceva, se face "un balamuc" - cu cat mai mare cu atat "mai bine". Dar ce ar fi sa invatam in schimb ca pierderea face parte din viata si ca avem de unde sa pierdem fiindca universul este generos?

Am denumit acest sindrom "al barbatului respins" fiindca, poate, barbatii par a fi mai mai orgoliosi (cel putin asa circula un mit urban), si orgoliul produce frustrare care in final se exprima in moduri dramatice. Stim bine insa ca si femeile pot fi orgolioase (ca niste barbati) si "virile" in exprimarea frustrarii, ceea ce le califica cu brio pentru un sindrom al barbatului respins, fara niciun pericol de discriminare pe criterii de gen. 

La femei spre exemplu am observat un alt tip de razbunare: ele incearca sa coalizeze cat mai multi oameni impotriva celui sau celei care i-a respins. Impreuna cu acesti suporteri de ocazie ele pot sa ii faca viata un infern persoanei care le-a respins. Spre exemplu, femeia incepe prin a se plange de aceasta persoana iar cei care o iubesc si vor sa o sustina incep sa puna la cale tot felul de actiuni indreptate impotriva acelei persoane, pornind de la simple ironii "castratoare" (misto-uri cu colti) si terminand cu actiuni simbolice sau concrete de excludere din colectiv. Bullyingul poate foarte bine sa aiba la origine frustrarea unei fete respinse. 

(1) Imaginea "Silhouette" by Rakicevic Nenad via Pexels  

(2) Wikipedia, (acc. 05.12.3019), Richard Farley, website: Wikipedia

(3) DIGI 24, (acc. 05.12.2019), Tanarul care a provocat accidentul..., website: Digi24

Continue reading

resurse

Spargatorii de Oglinda

Ai un arsenal de povestioare motivationale: lui Thomas Edison, i s-a spus ca nu va realiza nimic in viata, iar lui Sylvester Stallone ca nu poate fi actor. Dar nicio poveste nu se compara cu aceea a lui Mary Ann Webster!

o o o

Femeile sunt frumoase iar barbatii sunt... stiti voi... barbati. Dar femeile sunt frumoase, sau cel putin asa sunt socializate: sa fie frumoase, sa aiba gust estetic, sa se comporte frumos si chiar sa fie frumoase din punct de vedere moral. Frumusetea pare sa fie valoarea suprema atunci cand vorbim despre socializarea fetitelor. In fond, nimic gresit in legatura cu asta.

Problemele apar atunci cand fetitele... nu sunt tocmai frumoase, si nu pot face prea multe in acest sens, in special atunci cand e vorba despre frumusetea fizica. Desigur, intotdeauna se poate face ceva ca sa arati mai rau, nu-i asa, dar se poate face si ceva ca sa arati mai bine. Iar acel ceva presupune un nivel de efort.

Spre exemplu te trezesti cu o ora mai devreme si iti iti impletesti parul intr-o suta de suvite subtiri, ori te multumesti sa il indrepti cu placa, doar asa, ca sa se mire toti oamenii din autobuz cat de devreme ai putut sa te trezesti in dimineata aia si sa stie ca tu esti campioana. Dar sa zicem ca asta nu te-ar ajuta prea mult, fiindca ai o boala care nu permite feminitatii tale sa se manifeste, o blocheaza, si deci, in esenta, te cam sluteste.

Asta i s-a intamplat lui Mary Ann Webster, o englezoaica care a detinut titlul pentru... cea mai urata femeie din lume. Nu este deloc magulitor, nu-i asa? E mai rau decat premiul "Zmeura de Aur" in lumea cinematografiei fiindca, in fond, sa faci un film extrem de prost naste un tip de publicitate negativa, iar pana la urma, in lumea showbusines-ului, ei bine, nu exista decat publicitate pozitiva. In plus, conform unui studiu, oamenii destepti prefera filmele tampite, fiindca le stimuleaza creativitatea. 

Dar daca esti chiar cea mai urata femeie din lume, asta iti poate afecta serios capacitatea de a te descurca in viata, intr-o lume si intr-o societate umana in care femeile ar trebui sa intruchipeze frumusetea, ba chiar sa i se dedice frumusetii, cum ar veni, si sa faca orice pentru a o exprima prin gesturile si prin trasaturile lor fizice si de caracter, dar mai ales fizice.

Tocmai de aceea, povestea lui Mary Ann Webster nu este doar o simpla poveste de succes, din categoria multelor povesti de succes putin probabile care au aparut in conditii total neprielnice. Stiti ca exista tot felul de filmulete pe youtube iar autorii de literatura motivationala au un intreg arsenal de povestioare, incepand cu cea despre Thomas Edison, caruia i s-a spus in copilarie ca nu va realiza nimic in viata si terminand cu cea a lui Sylvester Stallone caruia i s-a spus ca nu poate sa joace in filme fiindca vorbeste ca un om care a consumat, stiti voi... "apa minerala".

Dar Mary Ann Webster chiar suferea de o boala care o facea... incompatibila cu frumusetea fizica. Aceasta boala poarta numele de acromegalie si are drept manifestare modificarea formei oaselor si, ca rezultat al acestui lucru, schimbarea totala a fizionomiei, pana la a face persoana suferinda sa fie de nerecunoscut chiar si pentru cei apropiati.

Acromegalia este o tulburare care apare ca rezultat al unui exces al hormonului de crestere. Simptomul initial este cresterea membrelor. Apar, de asemenea, cresterea fruntii, a mandibulei si a nasului. Pot sa apara dureri ale incheieturilor, o piele mai groasa, o voce adanca, dureri de cap si probleme cu vederea. Complicatiile bolii pot include diabetul de tip 2, apnea si tensiunea arteriala. (Sursa: Wikipedia)

Copilaria si tineretea ei au fost normale, in sensul ca aspectul ei fizic era mai curand placut. Visa la o familie numeroasa si visul i s-a implinit: s-a casatorit si a avut 4 copii. Dar in jurul varstei de 32 de ani a inceput sa se manifeste acromegalia care i-a schimbat total cursul vietii. Nu a fost singura drama din viata ei - ea si-a pierdut si sotul care a murit dupa 11 ani de casnicie, lasand-o cu cei 4 copii si cu... boala care o facuse de nerecunoscut. (FOTO)

Dar o mama face ceea ce face o mama, nu-i asa? Probabil ca instinctul matern a determinat-o sa foloseasca aceasta slabiciune a sa in beneficiul propriu si al familiei. Cu alte cuvinte, si-a transformat vulnerabilitatea intr-un punct tare. Asta ii oferise universul si acesta devenise "capitalul" ei. Asta o facea unica si, intr-un fel, pretioasa. Exista oare un domeniu in care uratenia ei putea sa fie un atu?

Ei bine, s-ar parea ca da. In ciuda faptului ca se gaseau peste tot "destepti" care sa o insulte pe strada, fiindca ei traiesc intr-o lume in care aparentele sunt totul iar o persoana suferinda merita sa sufere si mai mult, in timp ce o persoana "frumoasa"  poate sa te faca sa suferi ea insasi, fiindca frumusetea fizica, nu-i asa, ii ofera acest drept. In showbusiness, s-ar parea ca poate sa devina un atu faptul ca... sa spunem, "ai fata de prost", sau esti cea mai urata femeie din lume.

Ea si-a adjudecat titlul si a castigat o suma frumusica. Apoi a mers in Statele Unite, unde a participat la tot felul de spectacole si a lucrat intr-un circ, fiindca, nu-i asa americanii fac bani si din piatra seaca. LOL. Totul se intampla prin anii 1920 - 1930, si s-ar parea ca aceasta chiar a fost o alternativa pentru "cea mai urata femeie din lume", cu toate ca a murit prematur, la varsta de 59 de ani, tot datorita bolii sale.

Cred ca, dintre toate povestile "de succes improbabil" pe care le-am auzit pana acum, asta m-a miscat cel mai mult. Fiindca da, poti sa il asculti pe Eminem cum povesteste despre inceputurile sale in ghetourile din Detroit, crescand fara tata si impunandu-se intr-o industrie dominata de persoane de culoare, dar, in fond, este doar o poveste despre talent pus in valoare, in tara tuturor posibilitatilor. Da, te poate inspira, dar pana la urma, nu este iesita din comun.

compensare, sf [Definitie Dex] 1-2 Înlocuirea a ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal ca valoare) Si: compensație. 3 Echilibrare Si: compensație. 4 Îndreptarea unui rău printr-un bine Si: compensație. 5 Răsplătire Si: compensație. 6 Despăgubire. 7-8 (Fiz) Micșorare (sau anulare) a unui efect sau a unei acțiuni Si: compensație. 9-10 (Med) Reducerea sau revenirea la o stare de funcționare normală, de echilibru Si: compensație.

In teoria adleriana exista termenul de compensare. Seamana cu compensatie si se poate identifica cu asta. Echilibrezi ceva care lipseste obtinand altceva - aceasta este ideea. Te echilibrezi emotional luand ceva in schimbul lucrurilor pierdute. Pierderea sau "minusul perceput", cum ii spunem in psihologia adleriana, ne motiveaza pentru a merge catre "un plus perceput", pentru a compensa pierderea respectiva.

Sa spunem ca pierderea frumusetii este un minus perceput. Asta poate sa devina o motivatie pentru extrem de multe lucruri, incepand de la cele mai urate, meschine si stupide si terminand cu cele mai inspirate, profitabile, inteligente, nobile. Haideti sa va explic principalele forme de compensare cunoscute si, deci, principalele optiuni pe care le avea la dispozitie Mary Ann Webster:

• Compensare "Simpla" ~ Principiul: "Sunt urata, dar pot sa devin desteapta". Te dedici tuturor acelor activitati care iti sporesc cunostintele si posibilitatile de adaptare prin inteligenta si cultura.

• Pseudo Compensare ~ Principiul: "Sunt urata si o sa devin si rea (poftim!)". Te dedici acelor activitati prin care poti sa te razbuni pe lumea care nu te intelege, care te marginalizeaza si te umileste. 

• Supra-Compensare ~ Principiul: "Sunt urata dar pot sa devin frumoasa". Te dedici tuturor acelor activitati pe care le presupune auto-ingrijirea: inclusiv stilul sanatos de viata (odihna, miscare suficiente, alimentatie sanatoasa), imbracamintea ingrijita si chiar machiaj, de ce nu?

• Compensarea Mentala (budista) ~ Principiul: "Sunt urata dar (hocus-pokus) nici macar nu am nevoie sa fiu frumoasa." sau, altfel spus, "Strugurii sunt acri".  Eforturile se fac exclusiv in plan mental, pentru a te convinge pe tine insati de adevarul acestui enunt. 

Acestea sunt principalele moduri prin care o persoana poate sa isi invinga punctele slabe, intr-un mod pozitiv, recunoscut social, care nu exclude cooperarea cu ceilalti (ca in cazul Compensarii Simple sau cel al Supra-Compensarii) sau, dimpotriva, doar la nivel subiectiv, in imaginatia noastra (ca in cazul Pseudo-Compensarii), cand, descurajati, cautam o cale de a ne lua revansa de la viata si societate in latura negativa a lucrurilor. 

Nu am cunoscut-o personal pe Mary Ann deci este oarecum jenant sa pretind ca stiu ce se afla in spatele atitudinii ei curajoase si abile. Poate ca a trecut prin toate formele de compensare si totul a fost un proces indelungat. Nici pseudo-compensarea nu este exclusa, desi pare ca ea se impacase cu ideea ca  este asa. Poate ca adevaratul rationament din spatele atitudinii ei era acesta: "sunt atat de urata incat locul meu este la freak show, ca sa sperii copiii". LOL

Aplicatie: Ce fel de compensare folosesti? Intreaba-te care iti sunt punctele vulnerabile si ce faci pentru a-ti gestiona vulnerabilitatea: iti iei revansa in alt domeniu (compensare simpla); te razbuni pe ceilalti (pseudo-compensare); incerci sa devii exact opusul a ceea ce esti (supra-compensare) sau incerci sa te convingi pe tine insuti / insati ca nu iti lipseste nimic (compensare mentala)? 

(1) Imaginea Back, de Loredana Lavino, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Wikipedia, (acc. 28.05.2019), Acromegalia, website: Wikipedia

(3) WIkipedia, (acc. 28.05.2019), Mary Ann Webster Bevan, website: Wikipedia

Continue reading

pierdere

Gestionarea Incompatibilitatii

De regula, cand in loc sa vorbim si sa negociem alegem sa ne razbunam, se naste ceea ce se cheama "o spirala a razbunarilor" si da, copiii, in caz ca au aparut astfel de roade ale iubirii dintre voi, au doar "de invatat" din asa ceva.

o o o

Un lucru de care, probabil ca nu suntem constienti foarte multi dintre noi este acela ca nu suntem pregatiti pentru o relatie. Da, chiar asa! Tot la fel cum nu suntem 100% pregatiti sa devenim parinti. S-ar putea ca daca aveti pregatire in domeniu si v-a placut facultatea sa fiti mai pregatiti decat altii, atat sa aveti copii cat si sa aveti o relatie. Si nici chiar asa nu ati fi suficient de pregatiti pentru o relatie, caci mai exista si alte elemente implicate aici.

Exista multe articole cu titluri bulversante pe internet. Spre exemplu: "6 / 8 sau 15 semne ca nu esti pregatit pentru o relatie". Nu ca mi-ar face o placere deosebita sa exagerez si sa duc lucrurile intr-o extrema, dar eu chiar consider ca nu suntem pregatiti niciunul pentru o relatie, in proportie de 100%. Iar asta pentru ca universul ne-a zamislit imperfecti si deci imperfecti pentru toate rolurile in care ne aflam. Daca cunoasteti o persoana care poate sa spuna ca este pregatita 100% sa fie intr-o relatie sau sa creasca  si sa educe un copil, va rog insistent sa mi-l recomandati si mie!

Nu traim in conditii ideale, altfel spus, nu traim in paradis si nici nu suntem desavarsiti din punct de vedere psiho-emotional si moral, prin urmare ar fi lesne de inteles de ce abuzul si trauma sunt o realitate a relatiilor de tot felul. Dupa cum nu exista niciun parinte care sa nu-si abuzeze copilul intr-o forma sau alta, tot la fel, nu exista partener de cuplu care sa nu greseasca, mai mult sau mai putin. Desigur, proportia in care ii abuzam pe ceilalti, conteaza si aceasta.

Acum, ca v-am adus pacea in suflet, v-as invita sa facem o scurta trecere in revista a argumentelor pe care le propun aceste numeroase pagini web cu privire la faptul ca cineva nu este tocmai pregatit sa aiba o relatie, desi, probabil ca isi doreste o relatie si crede, contrar dovezilor pe care le-ar putea aduce, ca are tot ce ii trebuie pentru a avea acea relatie. Am selectat doar cateva dintre aceste argumente, ele fiind mult mai multe.

• NU STII EXACT CE CAUTI SI CREZI CA POTI SCHIMBA PE CINEVA DUPA POFTA INIMII

• CREZI CA UN PARTENER TE POATE FACE FERICIT(A)

• CREZI CA POTI SA SALVEZI UN PARTENER (DE EL INSUSI)

• CAUTI PE CINEVA CARE SA TE SALVEZE

• CAUTI PE CINEVA CARE SA TE COMPLETEZE

• CAUTANDU-L, AI UITAT SA TE DEZVOLTI CA PERSONALITATE

• NU TI-AI ABANDONAT "BAGAJUL EMOTIONAL" DIN RELATII ANTERIOARE

• INCERCI SA JOCI UN ROL CARE NU TI SE POTRIVESTE

• ITI VINE GREU SA ITI ASUMI RESPONSABILITATEA CAND GRESESTI

• CREZI CA CELALALT ITI APARTINE

• NU SUPORTI CRITICA SI NU O PRIMESTI CU DESCHIDERE

• NEVOILE TALE DE INTIMITATE SUNT SATISFACUTE IN AFARA CUPLULUI

• ITI LIPSESTE DISCIPLINA PERSONALA

• ESTI EGOIST SI NU INTELEGI IDEEA DE "IMPARTASIRE"

• ITI PLACE SA TE VAITI IN LOC SA ACTIONEZI

• NU INTELEGI COOPERAREA SI COMPROMISUL

Dupa cum banuiti probabil, aceasta lista poate continua la nesfarsit. Puteti adauga la ea tot ceea ce vi se reproseaza de catre partener si, la fel de bine, tot ceea ce aveti sa ii reprosati voi insiva partenerului. Intrebarea este daca vreunul dintre aceste elemente pot sa devina ceea ce se cheama un "deal - breaker", adica ceva care, incet dar sigur, ii va face de petrecanie relatiei. Nu de alta dar intrebati-va in ce masura astfel de elemente ajung sa afecteze sentimentele voastre (caci de regula sentimentele sunt afectate) si adaugati la asta rutina cuplului si tentatiile existente peste tot in  jur.

Caci da, in ciuda miturilor despre cuplu, cuplul este mai curand "un loc de munca" decat "un hobby", iar daca nu reusim sa facem trecerea de la hobby (cum era in adolescenta, un fel de activitate extra-curriculara, foarte placuta) la acela de loc de munca cu norma intreaga, cu drepturi si indatoriri, fireste ca nu suntem pregatiti pentru a avea acest "loc de munca", in care unul dintre parteneri isi imagineaza ca este seful, dar adesea nu intelege ca patronul (The Big Boss) este de fapt cuplul in sine - o entitate abstracta care are totusi puterea de a te lasa fara job, daca nu iti faci treaba de sef (corect) al echipei.

Astfel ajungem sa vorbim despre compatibilitate. Si de curand mi s-a cerut o modalitate practica de a evalua nivelul de compatibilitate intre doi parteneri, de unde si ideea articolului prezent. Un lucru pe care trebuie sa il intelegem de la inceput este acela ca nimeni nu poate decide in locul membrilor cuplului chestiuni precum regulile cuplului sau cat anume poate unul dintre membri sa suporte din ce face celalalt. Nici vecinul, care este fericit in cuplul sau, nici primarul si nici presedintele. Nici macar nu i-ar interesa! Ei bine, nici macar terapeutul de cuplu nu o poate face. Dar ce poate face el in schimb?

Eu personal evaluez compatibilitatea unui cuplu pornind de la urmatoarele criterii: banii, sexul si copiii, solidaritatea  si activitatile cuplului. Acestea sunt de fapt functiile cuplului, despre care am mai vorbit in numeroase randuri aici. Da, cuplul are anumite functii, adica noi oamenii formam cupluri pentru a rezolva anumite nevoi / probleme. De aici si ideea ca iubirea neconditionata, in  special in cuplu este cea mai mare tampenie posibila, care insa li se potriveste manusa celor care s-au nascut cu "misiunea nobila" de a se auto-distruge.

Functiile cuplului:

• Functia Economica - se refera la posibilitatea celor doi membrii de a asigura supravietuirea biologica si conditiile de viata ale cuplului, potrivit standardelor si nivelurilor de asteptare ale fiecaruia.

• Functia de Solidaritate - se refera la capacitatea celor doi membrii ai cuplului de a-si impartasi experienta emotionala, de a-si face confesiuni si a interactiona la nivel emotional, de a veni in intampinarea nevoilor emotionale ale celuilalt.

• Functia de Socializare - se exprima prin posibilitatea celor doi membri ai cuplului de a identifica arii de interese comune, care sa asigure existenta in viata cuplului a unor activitati realizate in comun.

• Functia Sexual-Reproductiva - se refera la interactiunile sexuale ale celor doi membrii ai cuplului, la nivelul de satisfactie si manifestarile sexuale preferate, exprimate in termeni de cum, cand, unde si cat de frecvent? La asta se adauga problemele legate de copii: cati vor fi, cand vor aparea si cum ii crestem / educam?

Evaluarea compatibilitatii se face in functie de nivelul de satisfactie al fiecaruia dintre membrii cuplului. Prin urmare, nu este tocmai o chestie "matematica", nu este o stiinta exacta iar subiectivitatea isi va spune cuvantul, din pacate sau din fericire. In mod curios, compatibilitatea poate aparea intr-un cuplu profund abuziv, daca, in  ciuda abuzurilor existente obiectiv, membrii cuplului sunt totusi satisfacuti la nivel subiectiv - caci mintea / sufletul omenesc sunt totusi un miracol, nu-i asa? 

Asa stand lucrurile, lesne de inteles ca anumiti parteneri pot sa fie compatibili numai cu ei insisi, adica cu singuratatea, la acestia existand o problema legata de capacitatea lor de a simti satisfactia, in general si in cuplu in particular, la care se adauga si capacitatea de a-si negocia drepturile in conditiile in care nu sunt satisfacuti de cuplul lor dar pot obtine anumite compromisuri care sa aduca lucrurile "pe linia de plutire." 

Da, vorbim despre negociere, chiar si in cuplu, asa cum, la un loc de munca exista posibilitatea de a-ti negocia salariul sau drepturile, tot la fel, si in cuplu, poti sa obtii anumite lucruri in schimbul sacrificiilor pe care le faci, cu conditia sa le ceri intr-un mod decent.

Exista cateva paliere de actiune atunci cand apare (si apare mereu) incompatibilitatea:

• Exteriorizarea - Cum vorbim despre ceea ce simtim? Un raspuns scurt, ar fi: vorbim cu respect, adica asertiv, intr-un moment potrivit pentru asa ceva si fara a face o obsesie din asta. In plus, mai si ascultam. Rezultatul poate sa fie decizia celuilalt de a inceta actiunile care ne supara sau de a continua la fel, in ciuda faptului ca acum si stie ca ne deranjeaza, deci, vorbim despre "premeditare" si un alt nivel al "vinovatiei". In situatiile fericite, partenerul afla ca poate face ceva pentru fericirea noastra si face o schimbare fara absolut niciun efort. El poate, de asemenea, sa negocieze si sa ceara ceva in schimb.

• Negocierea - Cum ne negociem drepturile? In special atunci cand partenerul nu este de acord sa inceteze comportamentele deranjante pentru noi, putem sa ii permitem sa continue cerandu-i in schimb anumite lucruri. Concesiile sunt cerute de regula avand in vedere motivul pentru care ne deranjeaza comportamentul sau: daca motivul este, sa spunem suspiciunea infidelitatii, putem sa ii cerem in schimb o activitate de cuplu, pentru cultivarea relatiei, cum ar fi o excursie / plimbare / mers la teatru / iesire in oras, etc.

• A cultiva acceptarea - Ce facem cand negocierea esueaza? In situatia cea mai nefericita, adica cea in care nu au fost posibile nici schimbarea de buna-voie si nici negocierea, daca ne dorim totusi sa ne pastram acest cuplu, putem invata sa traim cu faptul ca celalalt va continua sa faca ce vrea fara sa ofere nimic in schimb. Sigur, e nedrept asa, dar ai inca un cuplu si s-ar putea sa se merite sacrificiul. Totusi, adesea sunt necesare eforturi constante si lupte interioare pentru gestionarea frustrarilor.

• Destramarea cuplului - Ce facem cand acceptarea esueaza? O ultima optiune este, desigur, aceea de a parasi acest cuplu care ti-a ruinat viata si fericirea personala in speranta ca vei intalni un partener al carui stil de viata este mai compatibil cu al tau. Este si acesta un mod de a gestiona incompatibilitatea dar l-as recomanda numai in cazul in care nimic altceva nu a functionat.

Desigur, in loc sa vorbiti despre ceea ce simtiti, puteti alege sa ii puneti soda caustica in cafea sau sa il inselati cu prietenul sau cel mai bun, dar atunci pregatiti-va sa suportati consecintele. De regula, cand in loc sa vorbim si sa negociem alegem sa ne razbunam, se naste ceea ce se cheama "o spirala a razbunarilor" si da, copiii, in caz ca au aparut roadele iubirii apuse dintre voi, au doar "de invatat" din asa ceva, mai ales ca si ei au o scuza buna sa se razbune si sa atraga atentia asupra lor devenind ceea ce in limbaj de specialitate numim "copil simptom" (droguri, absenteism scolar, violenta, tulburari emotionale, etc) - un simptom trist al unei familii disfunctionale. 

(1) Imaginea Bride Goku, de Sean Molin, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

criza

Gestionarea Furiei

Arcurile neuronale care au engramat furia, sunt dupa ani si ani de furie, ca niste autostrazi cu 8 benzi. Totusi, putem sa batatorim noi drumuri, iar cu hotarare si un ghidaj adecvat, se pot face progrese pana la a deveni de nerecunoscut.

o o o

Intr-un entry anterior, numit "4 Mituri Despre Furie" incercam sa combat cateva idei preconcepute si extrem de raspandite la nivelul simtului comun, chiar dominante, as putea spune. Si pe cat de raspandite si de dominante sunt, pe atat ne impiedica acestea sa facem fata unor situatii complexe in care survine furia si in care ea ne gaseste total ne-echipati pentru a-i face fata.

Dar hai sa facem mai intai o recapitulare, enuntand acele 4 mituri despre care vorbeam:

• Nu ar trebui sa imi reprim furia. Este sanatos sa o exprim.

• Furia, agresivitatea si intimidarea ma ajuta sa obtin respect si sa primesc ceea ce vreau.

• Nu ma pot controla. Furia nu este ceva ce poti controla.

• Administrarea furiei consta in reprimarea acesteia. 

Pentru fiecare dintre aceste mituri, va imaginati ca raspunsul psihologilor este fie "da si nu", fie, mai curand, "nicidecum". Am reactualizat aceste mituri despre care puteti citi mai multe in articolul mentionat, tocmai pentru ca schimbarea unui comportament problematic incepe cu constientizarea convingerilor ce reprezinta un puternic factor motivator pentru acel comportament.

Este simplu, in fond: daca crezi ca furia te ajuta in viata, in special daca se exprima direct, brutal si la voia intamplarii, asa cum iti vine, daca esti convins ca nu exista nicio posibilitate de a o controla si ca ar fi oricum nociv sa o reprimi, fie si pentru 5 secunde, lesne de inteles ca ai asigurat toate conditiile pentru ca problema ta cu furia sa se perpetueze. 

Am insa numai vesti bune pentru acest articol: furia se poate controla, nu ai sa te imbolnavesti de inima sau de nervi daca iti intarzii reactia furioasa si nu este nevoie sa imbolnavesti pe altii de inima sau de nervi ca urmare a reactiilor brutale de care dai dovada uneori. Mai exact atunci cand consideri ca ceva ti se cuvine iar ceilalti vor sa te deposedeze de acel ceva - aceasta reprezentand "situatia standard" in care se naste furia.

Un lucru pe care este util sa il cunoasteti este acela ca furia este o emotie normala, pe care toti oamenii o traiesc mai mult sau mai putin. Ea poate sa devina un simptom al unei tulburari psihice atunci cand o traim mai des decat majoritatea oamenilor, cu alte cuvinte, atunci cand reactia furioasa devine raspunsul stereotip pentru majoritatea provocarilor, indiferent de conotatia lor. 

De asemenea, furia poate deveni simptomul unei tulburari psihice nu doar prin frecventa ei ci si prin intensitate - cand, fie si rare, reactiile noastre de furie sunt extreme si, mai ales, se exprima comportamental prin gesturi exagerate, dintre care multe se afla in spectrul infractionalitatii sau criminalitatii: distrugeri de bunuri, hetero si auto-agresivitate.

Asadar, care sunt acele lucruri pe care putem sa le avem in vedere atunci cand ne luptam cu propria furie? Iata o lista de elemente ce va pot fi de folos in acest sens, in afara de bine-cunoscutele exercitii de respiratie cu numaratoare:

• Eliminati credintele periculoase - care va predispun la manifestari cu caracter deviant. S-a descoperit faptul ca exprimarea furiei, in realitate creste nivelul hormonului de stres in sange iar obiceiul de a ne exprima furia ne face mai agresivi, adica "ne antreneaza" furia. Deveniti constienti de faptul ca nu foloseste la nimic sa ne exprimam furia, dimpotriva, efectul principal este mai curand acela de ruinare a relatiilor cu persoanele cele mai importante din viata noastra si a propriei sanatati. 

• Cultivati-va realismul! - Cei mai nervosi dintre muritori dau dovada de un idealism dus la extrem. Ei isi zugravesc societatea si viata ca si cand totul s-ar petrece in conditii ideale, adica in paradis. Fireste ca vor aparea reactii extrem de virulente atunci cand ne asteptam ca toata lumea sa fie de acord cu noi, sa ne sustina toate proiectele, sa ne aplaude si sa ne ovationeze de fiecare data cand aparem si sa isi faca o icoana cu chipul nostru, la care sa se inchine de cateva ori pe zi. Acceptati ca lucrurile nu stau asa si veti fi mai pregatiti pentru a da piept cu realitatea. 

• Intarziati reactia / "recompensa" - Civilizatia umana este conceputa pe principiul "amanarii recompensei". Ni se cere asta inca de mici: mai intai lectiile si apoi joaca. Furia este o emotie care cere o solutionare rapida a unei situatii problematice - cum ar fi o nedreptate perceputa, indreptata impotriva propriei persoane. Dar experienta arata ca nu intotdeauna amenintarea este reala si mult mai util ar fi sa asteptam pana cand vom avea mai multe date si o imagine de ansamblu. Da, v-ati enervat azi, dar cautati sa raspundeti maine!

• Cereti informatii suplimentare - In prima instanta, cel mai bun lucru pe care il putem face atunci cand simtim ca ne-a cuprins furia este sa intram intr-un mod de functionare in care scopul devine sa obtinem mai multe informatii. Multe dintre emotiile cele mai distructive se amelioreaza de la sine in momentul in care reusim sa ne largim perspectiva cu ajutorul datelor obtinute. De prea multe ori furia nu se datoreaza decat interpretarii gresite a unor fragmente de informatii, survenita pe fondul fenomenului de "ingustare a campului constiintei" - cand spunem ca "ni se pune pata".

• Nu uitati sa raspundeti! - Da, exista pericolul sa treceti de la un comportament agresiv la unul pasiv. De altfel sunt convins ca, cei mai multi dintre noi cred ca opusul agresivitatii este pasivitatea. Nimic mai gresit. Pasivitatea este cel putin la fel de nociva ca si agresivitatea, mai ales ca o furie reprimata dar nemodulata adecvat devine o bomba cu ceas pe care o purtam cu noi si care va exploda, afectandu-ne pe noi insine (auto-agresivitate, viciu, boli psihosomatice, etc), cat si pe cei din jur (agresivitate fizica, verbala, abuzuri emotionale, jigniri, etc).

• Opusul agresivitatii este asertivitatea - Asadar, opusul agresivitatii nu este pasivitatea ci asertivitatea. O definitie simpla si oarecum simpatica a termenului de "asertivitate" este urmatoarea: este o agresivitate care a mers la scoala. Iar la scoala a invatat lucruri cum ar fi respectul, a vorbi dar si a asculta, a lupta pentru ceea ce ni se cuvine, dar fara a umili, fara a ne manifesta violent si abuziv. Ceilalti nu trebuie sa fie de acord cu noi pentru a fi respectati iar noi nu trebuie sa cedam lucrurile cele mai importante fara lupta. 

• Acceptati pierderea! - Exista situatii in care, indiferent cat de mult simtiti ca vi se cuvin anumite lucruri, pierderea este evidenta, certa si irecuperabila. In astfel de situatii nimic din ceea ce faceti nu poate schimba asta. Ei bine, nici macar asertivitatea! Un astfel de moment poate deveni extrem de delicat -  durerea pierderii se poate transforma in depresie, in dependenta de substante si in auto-flagelare. Amintiti-va insa ca viata si sanatatea sunt mai importante decat orice altceva ati fi pierdut!

• Practicati non-atasamentul. De fapt asta ar trebui sa facem inainte de toate celelalte, ca o masura de tip spiritual pe care o luam in scopul de a ne pregati pentru situatii delicate. Un graunte de non-atasament va poate salva viata si sanatatea, iar in momentele cele mai critice, non-atasamentul, recomandat de toate marile religii ale lumii, va face diferenta in ce priveste intensitatea reactiei, sau, altfel spus, va face diferenta intre patologic si normal. Nu de alta, dar cele mai agresive reactii se manifesta in raport cu lucrurile la care tinem cel mai mult. 

• Cultivati increderea! - In deplin acord cu punctul de mai sus, cultivarea increderii in sine, in ceilalti si in procesul vietii ne ajuta sa ne destindem si sa abordam situatiile problematice cu mai putina incrancenare. Nu este nevoie sa devenim naivi si sa ne abandonam drepturile. Totusi, exista o forma de incredere in resursele acestui univers care mareste toleranta noastra la frustrare - vezi "Sindromul Uriasului Bland". Cand consideram ca resursele sunt limitate si sarace nu avem decat sa ne incrancenam pentru a le apara si asta se manifesta intr-o forma agresiva, "pe viata si pe moarte". 

Dupa cum observati, eforturile care se impun in ce priveste gestionarea furiei se desfasoara pe mai multe paliere: intelectual, spiritual, emotional si comportamental. Un stil de viata se "lustruieste" timp de zeci de ani. Arcurile neuronale care au engramat furia, ca mijloc de a ne rezolva problemele sunt ca niste autostrazi cu 8 benzi, dupa ani si ani de furie. Totusi putem sa batatorim noi drumuri si cu multa hotarare si un ghidaj adecvat, se pot face progrese pana la a deveni de nerecunoscut.

(1) Imaginea Angry, de Wipulj, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

furie

Rezilienta si Reinventare

Provocarea este o parte a vietii si daca provocarile nu ar fi existat, ar fi trebuit inventate. Totusi, intampinam provocarile in mod diferit, in functie de structura personalitatii noastre. Un articol despre tipurile de raspuns si procesul reinventarii in urma pierderii.

o o o

Sub aspectul capacitatii de a rezista unui soc emotional oamenii se impart in trei categorii. Viata ne demonstreaza insa ca aceste tipuri de raspuns sunt mai curand niste categorii "ideale", adica existente la nivel teoretic, iar raspunsul la evenimente cu potential traumatic poate fi unul mai curand idiografic, caci personalitatea umana poate sa acceseze resurse nebanuite atunci cand ne asteptam mai putin, dupa cum se poate intampla si invers.

Un documentar interesant cu privire la o mama care si-a pierdut fiul, despre care am sa va povestesc in acest articol, nu doar ca mi-a dat de gandit dar ne da de inteles ca, desi exista aceste categorii de raspuns la provocare, putem oricand sa ne reinventam iar trauma poate sa devina un mod de auto-cunoastere, prin intermediul caruia reusim sa intelegem ceva despre limitele noastre, despre ceea ce suntem si ceea ce putem.

Iata cele 3 tipuri de raspuns pe care le putem observa in situatii de pierdere cu potential traumatic:

• Raspunsul Traumatic: "Asta ma va distruge pentru totdeauna". Pentru o personalitate vulnerabila nici macar nu este nevoie de mari socuri emotionale (obiectiv vorbind) pentru a fi, cum se spune "pusa pe butuci". Sa tinem cont insa ca, fiecare dintre noi isi are propriile atasamente fundamentale, adica lucruri in care credem si pentru care traim lungi perioade din viata noastra iar pierderea acestora poate declansa raspunsul de tip traumatic, caracterizat printr-o durere emotionala profunda, prin neincredere in fortele proprii, in procesul vietii si suspendarea activitatii. Se poate observa la astfel de persoane respingerea suportului exterior si etichetarea acestuia ca fiind inutil. Persoana se refugiaza in depresie, daca putem spune asa, isi ia o "pauza" de la procesul vietii in sine, protestand parca impotriva nedreptatii existentiale prin boala, neputinta si inactivitate. Acest "protest" poate fi si deghizat - asa a aparut termenul de "depresie zambitoare" (afisam zambetul si ne realizam sarcinile, dar suntem bolnavi in interior).

• Bulversare Episodica: "Nu stiu cum voi reactiona la asta". Este un raspuns caracteristic unei persoane care inca nu se cunoaste foarte bine. Din aceasta bulversare poate sa rezulte o depresie, adica sa imbratisam prima categorie descrisa aici (Raspunsul Traumatic), sau poate sa rezulte o vindecare si o reinventare, daca este cazul. Raspunsul confuz se bazeaza in buna masura pe suportul celor din jur, pe resursele disponibile in exterior. Daca acest suport este valid si prezent, exista sanse de vindecare. De asemenea, confuzia poate fi o reactie temporara pentru cei care urmeaza sa realizeze pe parcurs faptul ca au tot ce le trebuie pentru a se descurca, indiferent de ceea ce primesc din exterior.

• Personalitatea cu Resurse: "Nu imi va fi usor, dar voi gasi o cale": Probabil ca acest tip de raspuns este rezervat persoanelor care detin o excelenta incredere in resursele proprii si iubesc viata. Nu in ultimul rand, este rezervat persoanelor care nu depind atat de mult de conditiile vietii lor. Daca la cei care aleg raspunsul de tip traumatic (caci exista alegere aici) se observa o supra-estimare a efectelor evenimentului survenit, la personalitatea cu resurse se observa un mecanism invers de sub-estimare a efectelor respectivului eveniment. Iar acest lucru este posibil in masura in care am reusit sa dezvoltam o componenta spirituala a personalitatii care compenseaza vulnerabilitatile (atasamente, dependente, etc) sau chiar le elimina in intregime. Chiar si daca personalitatea cu resurse are nevoie de suport, aceasta nu se demoralizeaza daca nu il primeste usor, daca suportul nu este disponibil imediat.

Dupa cum observati probabil, aceste tipuri de raspuns la nenorocire sunt in directa legatura cu personalitatea umana, mai exact cu modul cum concepem viata, asteptarile noastre, care pot fi adesea nerealiste si mecanismele pe care consideram ca  le avem la dispozitie pentru a gestiona situatii de acest fel - uneori acestea sunt mai curand de tip cognitiv, cerebral: "ce posibilitati am pentru a gasi o cale?" sau predominant emotionale: "poate ca daca plang si bolesc destul de mult, cineva imi va oferi inapoi ceea ce am pierdut".

Motto: Da-mi Doamne curajul de a schimba ceea ce pot schimba, linistea de a accepta ceea ce nu pot schimba si intelepciunea de a face diferenta intre ele" (Serenity Prayer)

Si acum sa va istorisesc despre cazul Lisei Wheeler-Brown. Mama de culoare din statul american Florida, Lisa pierde un baiat de 21 de ani care fusese incurcat cu o banda de cartier. Prima ei reactie a fost una sa-i spunem "dezadaptativa" si implineste toate criteriile pentru a fi catalogata drept "traumatica". Lisa se refugiaza in alcool, care, dupa cum bine stiti, este adesea asociat cu depresia si o voce ii sopteste sa ia o arma si sa "isi rezolve problema" intrucat nu mai avea niciun motiv sa traiasca.

S-ar parea ca Lisa se afla in spital atunci cand a avut o revelatie / halucinatie / experienta paranormala, cum doriti sa-i spuneti. Ea si-a vazut fiul recent ucis, pe Cabretti care i-ar fi spus sa se adune si sa mearga mai departe, lucru care,  s-ar  parea ca a fost decisiv. Personal nu stiu ce sa cred despre acest moment, dar, nu-i asa, important este ca Lisa a avut o motivatie sa se reinventeze, ceea ce a si facut. In ce a constat aceasta reinventare personala?

Ei bine, Lisa Wheeler alege sa faca o investigatie pe cont propriu prin intermediul careia ajuta la identificarea si condamnarea celor care se faceau vinovati pentru uciderea fiului sau. Se pare ca in cartierul respectiv domnea "legea tacerii" si nimeni nu dorea sa  colaboreze cu Politia. Lisa a observat ca poate fi eficienta in lucrul cu oameni si comunitati si, dupa condamnarea vinovatilor devine activist local impotriva violentei bandelor de cartier. Pentru ca asta mergea mana in mana cu interesul democratilor pentru o mai aspra legislatie in ce priveste detinerea si utilizarea armelor de foc, in scurt timp a fost cooptata de catre acestia.

Asadar Lisa Wheeler devine membru in Consiliul Local al orasului St. Petersburg din Florida. Nu vreau sa spun ca este o extraordinara realizare a unei femei de culoare sa devina om politic pornind de la faptul ca si-a pierdut fiul de 21 de ani. Poate ca ar fi fost la fel de admirabila sau poate ar fi avut ceva in plus ca simplu om si femeie doar pentru ca a reusit sa depaseasca socul initial al pierderii. Ceea ce doresc sa scot in evidenta este faptul ca o persoana poate sa se descopere pe sine tocmai in astfel de momente iar modul in care alege sa raspunda la un eveniment de acest tip poate sa fie procesual si poate sa cuprinda diverse etape si atitudini in fata pierderii, in momente diferite.

(1) Imaginea La Resilience, de Click Kodak, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

trauma

Jos Miorita !!

Ne displace din ce in ce mai mult atitudinea "mioritica", desi, s-ar spune ca ea a reprezentat un adevarat "secret al succesului" acestui popor. Altfel de ce am fi transmis din generatie in generatie ceva atat de toxic?

o o o

Articolul s-a nascut dintr-o discutie purtata de curand cu una dintre cunostintele mele. Aceasta mi-a adus in atentie o idee vehiculata in mass-media si nu numai, privitoare la felul cum este structurata programa scolara si continutul acesteia. Avea suspiciuni serioase legate de utilitatea atitudinilor promovate de capodoperele literaturii noastre nationale.

In ciuda faptului ca eu personal (dar nu sunt singurul) observ la poporul roman mai curand o atitudine de critica, paranoia si plans de mila, ideea "resemnarii mioritice" nu este noua si parca o intalnim din ce in ce mai des in ultima vreme, existand o reactie de respingere si blamare, ca si cand "inapoierea" noastra ca popor s-ar datora in principal povestilor cu care ne familiarizeaza sistemul de invatamant, inca de pe bancile scolii primare.

Cu alte cuvinte, probabil ca o persoana lipsita de cultura si care nu a acrodat prea multa importanta capodoperelor literaturii nationale, ar putea avea ceva mai mult succes in viata, doar fiindca nu a fost expusa "incarcaturii negative" de emotii, atitudini, valori, modele si principii de viata pe care le promoveaza literatura noastra. Ma intreb daca Gigi Becali ar putea fi un exemplu in acest sens.

Operele citate sunt in special Miorita si Puiul iar "acuzatiile" vehiculate sunt legate de atitudinea asa-zis "mioritica" pe care o promoveaza respectivele lucrari. Si pentru ca aceasta impresie tinde sa se generalizeze, nu m-ar mira ca, intr-o buna zi, sa fim martori, cu totii, excluderii din manualele scolare a unor astfel de opere literare, doar asa, preventiv - ca sa nu mai fim chiar asa de mioritici. (#Rezist: scriem si noi ceva?)

Exista multe opere literare triste in programa scolara, este adevarat. Pare ca literatura romana este patrunsa de ideea ca tot ce este genial si maret trebuie sa contina o urma de tristete. Cineva moare - puiul, ciobanul moldovean, sau haiducul Toma Alimos, si asa totul capata un caracter iesit din comun - de parca taranul roman generic ar fi avut el insusi apucaturi de tip emo, un public tinta primordial pentru stirile de la ora 5.

Ai spune ca autorii din strabuni erau mai curand depresivi si sufereau de vreo tulbrare de personalitate, cum ar fi borderline. Iar daca ii iei prea in serios, risti sa dezvolti, la randul tau, un gust pentru tot ce este trist, apasator si intunecat - realitatea te oboseste si tot ce iti trebuie este o cada plina cu apa si o lama. Aprindeti lumanari parfumate si puneti petale de trandafir, pentru efectul artistic!

Asadar, totul poate fi interpretat la modul... literatura noastra populara este depresiva si merita evitata pe parcursul intregii vieti. (#RespectLasFierbinti!) Cu toate acestea, ar putea fi si o problema de interpretare, in sine. Poate ca cei ce interpreteaza sunt aceia care vad doar jumatatea goala a paharului? In fond, poate ca, daca incerci cu adevarat, ai putea sa descoperi si lucruri pozitive in baladele noastre populare...

Spre exemplu, in Puiul, de A. Bratescu-Voinesti, ai putea sa descoperi o pilda utila si o motivatie solida de a ramane in rand cu ceilalti, de a evita actele de devianta care te pot expune la tot ce este mai rau? Puiul care a fost ranit a fost acela care nu a ascultat recomandarile mamei sale si a zburat cand ar fi trebuit sa ramana in siguranta, alaturi de fratiorii sai.

Mama prepelita, are de luat o decizie radicala, iar daca ar fi ramas alaturi de puiul beteag, imaginati-va ce nasol ar fi aratat 7 pui si o prepelita, toti degerati pe camp! Ar putea fi o metafora a faptului ca putem alege viata, chiar si in situatii limita, desi sacrificiul este unul atat de usturator. Este o dilema etica destul de greoaie pentru niste copii de clasa a 5-a, dar viata este plina de asa ceva.

In Miorita vedem o resemnare bolnavicioasa, iar, in semn de protest, ar trebui chiar acum sa facem o demonstratie (#JosMiorita) de neuitat, cu lumini de la telefon, care se vad din spatiul cosmic. Dar uneori resemnarea este atitudinea potrivita in relatie cu provocarile realitatii. Exista lucruri care nu pot fi schimbate. Atitudinea nevrotica aici nu este sa te resemnezi (#KeepKalm&SmokeWeed) ci mai curand sa faci o mare scena, complet inutila, pentru a-ti manifesta dezacordul.

In Miorita apare si atitudinea de grija duioasa a ciobanasului fata de mama lui, pe care nu doreste sa o tulbure cu o veste napraznica. Pare ca ciobanasul are relatii frumoase cu mai toata lumea si are fiinte iubite in jurul sau - a avea relatii pline de afectiune nu este un semn al unei vieti implinite? Este o atitudine adaptativa pentru poporul roman, aflat "la rascruce de vanturi" - altfel nu s-ar mai fi transmis.

Si cei care isi imagineaza ca Fetita cu Chibriturile, Hamlet, Romeo si Julieta sau Moartea unui Comis Voiajor - adica ceea ce studiaza la scoala tinerii din Anglia si Statele Unite, au mai multa veselie in ele, se inseala. Obsesia americanilor pentru Happy-Endings nu s-a nascut de mult timp. Spre exemplu, in era Film Noir (anii 30-60), finalurile nu erau prea fericite si temele erau mai curand sinistre. In plus, faptul ca filmele au happy end, nu a impiedicat epidemia de depresie din S.U.A..

In folclorul german exista mitul Lorelei, care este despre o tanara femeie ce a fost acuzata ca vrajeste barbatii, ii scoate din minti, conducandu-i la pieire. Preotul o condamna, nu la moarte, ci sa ramana inchisa intr-o manastire de maici. Zis si facut. Dar in drum spre manastire, tanara cere permisiunea sa se urce pe o stanca si sa priveasca Rinul. Acolo, are impresia ca isi vede iubitul in apele fluviului si moare aruncandu-se in apa. Vedeti vreo legatura cu succesul economiei germane?

(1) Imaginea Sad, de Martijn de Valk, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

Continue reading

sinucidere