Trauma Maghiară

Trauma maghiară poate fi rezumată într-un singur cuvânt — Trianon. Această pierdere de teritoriu este o rană istorică pe care noi românii avem tendința să o subestimăm, din moment ce suntem beneficiarii dictatului respectiv. Totuși, suntem în anul 2025 iar pentru generațiile actuale, trauma maghiară nu poate fi decât o traumă aleasă. 

☆ ☆ ☆

Internetul și rețelele de socializare ne oferă azi prilejul de a avea tot felul de întâlniri, mai mult sau mai puțin plăcute cu tot felul de oameni. Printre aceștia se află naționaliștii maghiari care au tendința să comenteze ori-de-câte ori se postează ceva în legătură cu Transilvania. Contactul cu aceștia poate să devină neplăcut și adesea contondent, deoarece au tendința să îți țină lecții de istorie (i.e. Trianon) care te interesează mai mult sau mai puțin, în special dacă postarea inițială nu avea legătură cu istoria Transilvaniei. Nu mai vorbesc despre cei care sunt pregătiți să te insulte în fel și chip. 

În multe situații, o conversație normală și decentă poate fi posibilă, in ciuda faptului că nu cunoașteți limba maghiară — mulțumită limbii engleze și englezilor care au avut grijă să o răspândească pe tot globul, înlesnind astfel globalizarea pe care o trăim azi. Într-o astfel de conversație veți putea descoperi sau vă veți putea reaminti că anumite revendicări sunt îndreptățite: castelele din Transilvania au fost într-adevăr clădite în timpul când Transilvania se afla sub ocupație maghiară deci nu, nu este vorba despre arhitectură sau cultură românească. 

Faptul că ignoranța noastră îi supără pe naționaliștii maghiari ar putea veni ca o surpriză. Suntem totuși în anul 2025 iar aceste castele au fost construite în secolul XV — vezi Castelul Corvinilor. Totuși ungurii sunt sensibili la astfel de detalii. Mai bine spus, naționaliștii sunt sensibili la astfel de detalii fiindcă ei sunt sensibilizați sistematic prin ceea ce se cheamă în psihologie traume alese. Ce sunt traumele alese? Ei bine, așa cum am scris într-un articol anterior, numit Traume Alese, acestea sunt suferințe reale care însă își au rădăcina în evenimente istorice mai curând decât în experiența proprie. 

Trauma aleasa este fenomenul psihologic aflat la baza acțiunilor teroriste. Trauma aleasa face posibil ca nepoții si strănepoții celor abuzați să-și ia revanșa împotriva nepoților si strănepoților abuzatorilor, cu toate că primii nu au suferit niciodată acele abuzuri pe pielea lor, iar ceilalți nu sunt vinovați pentru faptele strămoșilor. Sursa: Psihopedia

Faptul că un eveniment istoric vă produce o traumă pe care nu ați avea-o dacă nu vi s-ar inocula prin propagandă, se datorează activităților extremiste ale naționaliștilor. Pentru un motiv sau altul, una dintre activitățile favorite ale acestora este conștientizarea și sensibilizarea unei națiuni la evenimentele istorice prin care respectiva națiune a pierdut ceva sau i s-a făcut o nedreptate ori a suferit un abuz. Rezultatul nu poate fi decât o atitudine agresivă și încercarea, adesea inutilă, iluzorie și păguboasă de a regla conturile cu entitatea percepută ca fiind vinovată pentru acea nedreptate.

 

Așa se naște stilul de viață naționalist — a se distinge de patriotism, caracterizat printr-un șir nesfârșit de tribulații emoționale (chin, zbucium, agitație, frământare), obsesii legate de nedreptățile suferite sau răzbunare, trăiri fiziologice puternice de respingere și stres față de orice este perceput ca reprezentând dușmanul națiunii (de exemplu, în cazul naționaliștilor maghiari, orice persoană de naționalitate română) și comportamente extreme cum ar fi insultele spontane sau actele de vandalism, comportamentele huliganice, batjocoritoare, etc.  De exemplu, am observat că naționaliștilor maghiari le place harta de mai jos. 

Ce Este de Făcut? 

Probabil că aveți tendința să îi batjocoriți și dvs, atunci când îi întâlniți, cu rezultate nu tocmai fericite. De exemplu le-ați putea spune că, potrivit statisticilor, Ungaria are cel mai mare număr de staruri porno (care este un mod sofisticat de a spune prostituate), la milionul de locuitori, deși ei consideră că asta se întâmplă pentru că au o infrastructură mai bună decât a altor țări din Europa de Est cum ar fi, desigur, România.  De asemenea, Ungaria are cea mai mare Taxa pe Valoare Adăugată din lume (27%). Sau le puteți spune că Ungaria este cea mai coruptă țară din UE — nu că România ar sta mult mai bine la acest capitol. 

Spun că rezultatele nu sunt fericite fiindcă aceste semnale de respingere, de regulă nu ajută, dimpotrivă, sentimentele anti-românești vor fi tot mai puternice și, în cazul cel mai rău, va trebui să ocoliți Ungaria atunci când plecați să vizitați vestul Europei. Acest articol mi-a fost inspirat de niște discuții pe care le-am avut cu niște maghiari cu care se putea discuta, în care am avut ocazia să le spun că, eu personal respect istoria Transilvaniei și consider că influența austro-ungară a fost spre binele Transilvaniei din moment ce această regiune istorică este printre cele mai dezvoltate și civilizate din România. 

De asemenea, am avut ocazia să le atrag atenția că această încercare disperată de a schimba percepția românilor asupra unor lucruri nu face decât să le întunece existența. E multă ignoranță peste tot în lume și activismul de acest tip nu face decât să consume energie pentru o cauză a cărei utilitate este îndoielnică — fiindcă, în fond, ce anume se schimbă dacă un român (în plus sau în minus) a înțeles că frumosul Castel al Corvinilor a fost construit în și de Ungaria? 

Dar viața naționaliștilor este mereu una complicată, cu tot felul de proteste și tot felul de altercații cu tot felul de persoane care nu au nicio vină pentru că a existat Dictatul de la Trianon. Cine alege drumul naționalismului extremist, așa cum au făcut ungurii, alegându-și un lider care poartă fular cu Ungaria Mare, se angajează la foarte mult zbucium emoțional, foarte multe altercații care puteau foarte bine să nu existe și, în general, multe resurse pierdute pentru mai nimic. 

Dacă vă simțiți în formă și ați întâlnit naționalistul potrivit, puteți încerca o resemnificare cognitivă arătându-i că în ziua de azi terenul, în sine, nu contează la fel de mult ca acum 500 de ani. În ziua de azi este important să generezi produse noi care îți pot asigura atât prosperitate cât și un bun renume internațional — ceea ce se numește în termeni politici soft power. Puterea moale (soft power), ca alternativă pentru război îți permite să prosperi având relații bune cu vecinii, câștigând din dezvoltarea economică, cultură, sport și turism. 

(1) Imaginea Cathedral in Budapest, de Florian Van Duyn, via Unsplash

Continue reading

trauma

Traume Alese si Terorism

Trauma aleasa este fenomenul psihologic aflat la baza actiunilor teroriste. Trauma aleasa face posibil ca nepotii si stranepotii celor abuzati sa-si ia revansa impotriva nepotilor si stranepotilor abuzatorilor, cu toate ca primii nu au suferit niciodata acele abuzuri pe pielea lor iar ceilalti nu sunt vinovati pentru faptele stramosilor.

☆ ☆ ☆

Cum ma chinuiam eu asa sa ajung la capatul Psihologiei, gasesc termenul de Trauma Aleasa! Ei bine, psihoterapeutii cu mai multa experienta ti-ar spune ca toate traumele sunt alese, chiar daca este vorba despre o alegere inconstienta si involuntara. Dar lucrurile sunt chiar si mai complicate in cazul traumelor alese la care s-au gandit cei care au definit acest concept. Acum ca am creat putina intriga, ar fi momentul potrivit sa definim trauma aleasa si sa exemplificam pentru a clarifica definitia. 

Termenul „traumă aleasă” se referă la reprezentarea mentală comună a unei traume masive pe care strămoșii grupului au suferit-o din cauza unui inamic. Când un grup mare regresează, trauma aleasă este reactivată pentru a susține identitatea amenințată a grupului. Această reactivare. poate avea consecințe dramatice și distructive. Acest proces este ilustrat de trauma aleasă de sârbi cu privire la reprezentarea mentală a bătăliei din Kosovo și rolul acesteia în atrocitățile din Bosnia-Herțegovina și conflictul actual din Kosovo. (PsycINFO Database Record (c) APA 2016)

Asadar trauma aleasa este unul dintre mijloacele prin intermediul carora se poate contura si consolida identitatea nationala, alaturi de valori, credinta religioasa si modele istorice. Cine suntem noi? Suntem crestini, pacifisti si primitori, suntem urmasii lui Traian si ai lui Decebal dar atentie, mai suntem si cei care au pierdut Basarabia in urma unui tratat, nedrept pentru natiunea romana. Acest din urma detaliu al identitatii noastre nationale (pierderea Basarabiei) ar putea fi foarte bine o trauma aleasa, daca ar exista printre noi suficienti nationalisti care sa gadile sentimentul national in acest fel. Dar, dupa cum stiti, printre noi nu exista suficienti nationalisti iar noi romanii avem lucruri mai bune la care sa ne gandim. 

Manifestari Psihologice ale Traumei

• COGNITIVE ~ Un anumit mod de a ne vedea pe noi insine, pe ceilalti si lumea, in general (noi suntem niste victime ale trecutului iar lumea este nedreapta si rea). De asemenea, o supra-estimare a evenimentelor traumatice si preocupari revansarde, agresive sau auto-agresive.

• EMOTIONALE ~ Instabilitate emotionala, hipersensibilitate si labilitate emotionala ca urmare a asa-numitilor triggeri sau stimuli care reactualizeaza evenimentele traumatice. Emotii negative ca mod de reactie automatizat in timp. 

• FIZIOLOGICE ~ Manifestari fizice ale suferintei care apar sub forma palpitatiilor, tensiunii si a dificultatii de a te relaxa, inrosirea fetei, transpiratie, frisoane, etc.

• COMPORTAMENTALE ~ Dificultatea de a coopera cu ceilalti, tendinta de a raspunde in mod agresiv, evitant sau prin auto-izolare. Manifestari scapate de sub control, ostilitate sau atacuri verbale ori fizice din nevoia exacerbata de auto-protectie.

De ce nu ne preocupa pe noi soarta romanilor de peste granita si de ce nu ne dorim re-intregirea patriei? Un raspuns scurt ar fi acela ca avem si asa destule probleme pe cap. Daca doriti o formulare filosofica am putea spune ca pentru a fi fericiti, este mai bine sa ne stabilim teluri, nazuinte si preocupari realiste. Da, ar fi lipsit de realism sa incepem acum sa ne dorim niste teritorii din Ucraina sau Republica Moldova. Nimeni nu este dispus sa ni le cedeze din simpatie sau buna vecinatate si ar implica niste razboie pentru care, de asemenea, e nevoie de resurse. Nu acelasi lucru se poate spune despre alte natiuni din jurul nostru, care dispun inclusiv de resurse, numai bune de aruncat pe fereastra. 

Cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului trecut este destramarea Uniunii Sovietice.
Vladimir Putin

Acest citat a devenit celebru in special in ultimul an, tocmai fiindca, in lumina evenimentelor acestuia, el reflecta o posibila explicatie a razboilui care are loc in Ucraina. Dar ar putea fi destramarea URSS o astfel de trauma aleasa? Ei bine, da. Si asa intelegem faptul ca trauma aleasa de fapt este aleasa de altcineva: cu toate ca nimanui nu-i este dor de Uniunea Sovietica, fiindca, cel mai probabil, fiecare se gandeste cum sa asigure supravietuirea familiei de la o zi la alta, atunci cand exista totusi un influencer la varful statului care iti spune in mod sistematic, persistent si regulat ca, daca ai fi o persoana speciala, profunda si cu un puternic sentiment patriotic, ai avea un motiv sa fii trist sau chiar revoltat, probabil ca, dupa o vreme, ajungi sa regreti sincer destramarea URSS-ului. 

Se pare ca existenta influencerului este o conditie sine qua non pentru formarea traumei alese. In absenta acestei voci care sa-ti induca transa hipnotica si sa te molipseasca cu preocuparile sale, ei bine, trauma aleasa ar fi imposibila. Acest personaj providential va crea in psihicul tau o tensiune care nu a fost acolo si iti va induce sentimentul de a fi nedreptatit. Si fiindca trauma joaca un rol atat de important in viata ta, vei deveni o victima a istoriei. Iar daca lucrurile stau asa, nu ai decat o singura posibilitate sa-ti depasesti conditia de victima: aceea de a restabili dreptatea si de a te ridica din genunchi pentru a-ti revendica drepturile si statutul. 

De fapt unele dintre cele mai toxice tipuri de personalitate (cea anti-sociala, paranoida si cea narcisica) se vad pe sine ca fiind victime ale celorlalti. Ele folosesc victimizarea pentru a-si autoriza abuzurile indreptate impotriva celor din jur (care sunt meritate de acestia) sau pentru a obtine privilegii si un statut de vedeta: am fost abuzat in trecut iar asta imi da dreptul sa ma bucur de drepturi pe care ceilalti nu le au. Nici macar nu conteaza daca, acele abuzuri suferite sunt reale sau percepute. Importanta este tensiunea subiectiva care produce revendicare, confruntare si nevoia de reglare a conturilor. 

Odata intrata in logica victimei bantuite de traume, o natiune poate sa se angajeze in cele mai absurde actiuni indreptate impotriva celorlalti. Cooperarea cu restul este exclusa iar in locul ei avem confruntarea prin intermediul careia se rezolva toate neintelegerile. Este un mod de functionare caracteristic gruparilor teroriste care, de dragul unui ideal frumos, sunt pregatite sa iti faca viata un infern. De altfel, trauma aleasa, de felul celei pe care am descris-o in acest articol sta la baza functionarii unor grupari precum ISIS sau Al Qaeda unde niste lideri si ideologi parca stau putin prea bine cu memoria pentru a putea trai in pace. 

Indiferent care este situatia azi si indiferent de atitudinile ostile pe care ceilalti le afiseasa sau nu, ISIS doreste sa iti demonstreze ca nu a uitat cu ce se ocupau parintii si bunicii tai pe cand imparteau dreptatea in Orientul Mijlociu. Sunt traume pe care copiii din tarile arabe nu le-au experimentat pe propria piele dar le-au preluat de la parintii si bunicii lor, rezultatul fiind o identitate de victima, sentimentul de a fi nedreptatit, reactii fiziologice de repulsie in fata oricarui simbol occidental iar in cele mai grave cazuri, actiuni ostile sau criminale indreptate impotriva unor persoane care nu au alta vina decat aceea ca apartin unei anumite civilizatii. Iar acestea sunt tocmai manifestarile traumei alese!

(1) Imaginea A Fierce Woman, de Alexander Krivitskiy, via Pexels

Continue reading

trauma

Traim in Negare

Mamele refugiate din Ucraina isi neaga traumele fiindca stiu ca fiii si fiicele lor au nevoie sa le vada zambind. Un articol despre virtutile negarii tranzitorii, despre pericolele la care ne expunem singuri atunci cand negam orbeste, si o alternativa matura pentru negare. 

☆ ☆ ☆

Fiindca vorbeam zilele trecute despre regresie, in articolul numit Regresia Colectiva Ruseasca, printre mecanismele de aparare puse in lumina de psihanalisti se afla si negarea. Negarea consta in ignorarea unei probleme sau a unei situatii, ori minimalizarea gravitatii acesteia in scopul de a evita anxietatea si disconfortul pe care le-ar provoca recunoasterea problemei respective si incercarea de a face fata. Mecanismele de aparare au in comun aceasta incercare de a controla stresul, anxietatea si disconfortul psihic dar fiecare dintre ele folosteste o strategie diferita.  

Rolul Pozitiv al Negarii

Ei bine, daca ne gandim, noi chiar traim in negare, nu-i asa? O multime de lucruri care ne privesc personal si direct, la care se adauga o alta multime de lucruri de care ne pasa, ar atarna deasupra noastra, ca o ghilotina, daca nu am fi inzestrati cu aceasta insusire salvatoare care este negarea sau capacitatea de a le ignora pur si simplu. Lucrurile comune pe care reusim sa le ignoram sunt cele privitoare la pericolele carora le suntem expusi in mod potential. Unii dintre noi fac asta mai bine in timp ce altii dezvolta o tulburare de tip anxios fiindca le vine foarte greu sa ignore pur si simplu niste chestii absolut posibile. 

Fie ca vorbim despre pericole indreptate impotriva integritatii corpului fizic, fie cele care ne pot afecta sanatatea mentala, pare ca, cel putin in unele dintre situatii, este mult mai sanatos sa nu-ti pese de anumite lucruri, asupra carora, oricum nu prea poti interveni. Faptul ca incerci sa gasesti o solutie unei probleme care nu are solutie nu face decat sa-ti consume resursele in mod inutil. 

Iata cateva dintre acestea:

• UN POSIBIL ACCIDENT 

• UN POSIBIL RAZBOI

• UN POSIBIL CATACLISM

• PIERDEREA UNEI PERSOANE DRAGI

• PIERDEREA LOCULUI DE MUNCA

• PIERDEREA SANATATII

• FAPTUL CA SUNTEM MURITORI

Astfel de situatii sunt prevazute in acele liste pe care psihologii le intocmesc pentru a ierarhiza factorii de stres. Dar asa cum spune Hans Selye, parintele stresului (cercetatorul care a teoretizat stresul), intocmim degeaba liste universal valabile, din moment ce factorii de stres pot avea o profunda amprenta personala, in sensul ca nu ne streseaza pe toti aceleasi lucruri. Indiferent ce anume ne streseaza pe fiecare dintre noi, este clar ca, daca n-am fi inzestrati cu puterea de a ignora anumite posibilitati, ei bine, n-am mai putea sa facem nimic altceva sau ne-ar fi greu, transformandu-ne intreaga existenta intr-un chin fara-de-sfarsit.

Cu alte cuvinte, puterea de a nega, are o latura pozitiva care se manifesta in toate situatiile in care, oricat am incerca sa controlam cursul inexorabil al existentei si oricat ne-am pregati pentru neprevazut, sansele noastre de reusita sunt nule - caci, nu-i asa, scopul nostru este lipsit de realism: sa controlam ce nu poate fi controlat. Tocmai de aceea, pe termen scurt, este mult mai util sa ne ocupam de provocarile si bucuriile imediate ale vietii de zi cu zi, avand puterea de a ignora, macar partial si temporar, chestiuni care, desi posibile, poate ca nu se vor intampla niciodata. Aceasta este partea utila si constructiva a negarii, un instrument care poate fi folosit atat pentru bine cat si pentru rau, ca toate celelalte instrumente de altfel.

Rolul Negativ al Negarii

Dar oare negarea poate avea si un rol negativ? Cu siguranta! Negarea este un instrument al mintii. Iar orice instrument poate fi folosit pentru bine dar si pentru rau. Iata cateva situatii in care negarea devine mai curand auto-distructiva:

• DICTATURA ~ este destul de greu sa ai o atitudine ferma de condamnare a dictaturii si este nevoie de mult spirit revolutionar, adesea imbinat cu un curaj nebunesc pentru asta. Cei mai multi dintre noi insa nu fac decat sa nege aspectele condamnabile si odioase ale dictaturilor, pentru a-si pastra viata si putinele libertati.

• RELATIILE ABUZIVE ~ pot fi relatii abuzive in viata intima sau profesionala, chiar si intre prieteni, la care suntem simpli martori in fata umilirii nedrepte a unora dintre noi, dar in situatia carora am putea juca un rol mai activ, pentru a ne exprima dezacordul si chiar condamnarea abuzatorului. Avem senzatia ca daca abuzul nu se indreapta impotriva noastra, el nu ne priveste dar adevarul este ca ne va veni randul - we are next in line.

• NEDREPTATEA ~ spre exemplu, in timpul holocaustului multi dintre oameni s-au lasat cuprinsi de apatie, ignorand felul cum erau tratati evreii, desi, daca s-ar fi gandit mai bine, nu exista absolut niciun motiv obiectiv si valid, pentru acel tratament. Este prototipul situatiei de nedreptate dar aceasta este mult mai raspandita in viata de zi cu zi, fie ca vorbim despre discriminarile de tot felul, fie ca vorbim despre simpla marginalizare pe criterii de antipatie personala.

• OBICEIURILE INGRATE ~ dintre care adictia, depenenta de substante sau dependenta de un anumit stil de viata incompatibil cu sanatatea. Dependentii de droguri se afla adesea in negare cu privire la faptul ca drogul le pune in pericol viata si ca le-a cauzat pierderea relatiilor sau a locurilor de munca. Dar la fel se intampla si cu diabeticii care nu-si pot disciplina comportamentul pentru a face fata bolii sau, nu-i asa, cu fumatorii.

• STAREA DE SANATATE ~ exista situatii in care observam ca au aparut in viata noastra tot felul de simptome fizice sau psihologice, cum ar fi poate un nodul sau o stare de slabiciune persistenta si, in ciuda pericolelor pe care astfel de situatii le prevestesc, ignoram, negam, incercam sa evitam discutiile serioase pe aceasta tema. 

• NEGAREA IN TERAPIE ~ este destul de dificila interactiunea cu un client care refuza sa vada realitatea cu care se confrunta, spre ex, aceea ca are tendinta sa consume alcool sau sa manance in exces pentru a-si gestiona durerea unei relatii abuzive de tip intim sau profesional. Dar situatiile in care terapeutul iti sugereaza existenta unei probleme iar clientul pur si simplu o neaga sau chiar arunca vina pe terapeut pentru ca l-a tulburat in loc sa-l linisteasca, sunt literalmente nelimitate. 

Ca regula generala, negarea isi arata insusirile negative in situatiile in care este implicat abuzul, sub toate formele sale (uneori abuzul este mai curand auto-abuz, in sensul ca cineva alege sa faca lucruri care nu ii servesc), in timp ce insusirile pozitive ale negarii isi fac simtita prezenta in situatiile pe care nu le putem controla si pe care trebuie sa le ignoram, sa le tratam cu detasare daca doriti, sa le scoatem din sfera preocuparilor noastre, pentru a face loc aspectelor practice ale existentei, pe care le-am putea aborda in mod productiv. Cu toate acestea, exista o optiune mai sanatoasa decat negarea, despre care voi vorbi la sfarsitul acestui articol.

Semnele Negarii

Exista cateva semne observabile ale negarii:

• Refuzi sa vorbesti despre problema

• Gasesti justificari ale comportamentului negat

• Ai tendinta de a invinui alte persoane sau forte exterioare

• Persisti intr-un anumit comportament in ciuda consecintelor negative

• Refuzi sa te gandesti la problema

• Uneori faci promisiuni in legatura cu comportamentul problematic pe care insa nu le onorezi

Exista mai multe nivele sau tipuri de negare. Pe de o parte exista 

• NEGAREA OARBA ~ o negare similara orbirii, adesea indusa de altcineva, care are control asupra noastra si se pricepe sa ne abata atentia de la chestiuni grave cum ar fi relatii de serviciu abuzive ori necinstea cuiva - ceea ce numim in mod normal spalarea creierului. Poate aparea in situatiile in care, de ex., in intimitate, un partener minimalizeaza faptul ca a avut un comportament abuziv dand vina pe partenera abuzata in scopul de a crea iluzia justitiei. Uneori partenera abuzata, fara a fi influentata de abuzator, alege sa creada ca a primit o pedeapsa meritata desi nimic nu justifica un abuz. 

• NEGAREA TRANZITORIE ~ este o negare temporara si partiala, un fel de intarziere a momentului cand, in sfarsit, vom fi pregatiti sa dam piept cu realitatea. Desi acceptam faptul ca o problema exista, ne putem detasa fata de aceasta. Spre exemplu, daca ati observat la refugiatii Ucrainieni, multe dintre mame sunt zambitoare si increzatoare fiindca stiu ca odraslele lor au nevoia sa vada aceasta atitudine la ele. 

Da-mi Doamne curajul de a schimba ceea ce pot schimba, linistea de a accepta ceea ce nu pot schimba si intelepciunea de a face diferenta intre ele. 

Desigur, ne putem pregati pentru anumite situatii pana la un anumit punct. Este de dorit sa facem asta atunci cand putem face ceva. Dar cum vei putea opri, spre exemplu, un accident de avion sau de motocicleta, care ti s-ar putea intampla tie sau unei persoane dragi tie? Vorbeam despre o optiune mai buna decat negarea, pe care o putem pune in aplicare in momentele in care ceea ce ne preocupa este mai presus de puterea noastra si sfideaza nevoia noastra de control. In opinia mea, acceptarea este aceasta optiune.

 Este un mod asumat, voluntar si constient de a recunoaste faptul ca realitatea are limite si, in acelasi timp, universul este plin de resurse: rezolvari, ameliorari, bucurii si frumuseti care sa ne consoleze. De exemplu, acceptam faptul ca da, i s-ar putea intampla un accident de motocicleta unei persoane dragi si cu toate acestea vom trece peste asta, fiindca a fost dorinta acelei persoane sa foloseasca motocicleta si pentru ca fiecare om este liber sa-si aleaga felul cum traieste. Iar noi avem la dispozitia noastra intreg universul, cu resursele sale de oameni, frumuseti si bucurii. 

(1) Imaginea Silence Gesture, de Dmitriy Zub, via Pexels

Continue reading

trauma

Adauga Putin Zahar

In viata trebuie sa-ti fii parinte cu norma intreaga, 24 din 24, 7 din 7, sa ai grija de propria persoana cu dragostea materna pe care, poate, nici macar nu ai cunoscut-o vreodata, sa mediezi relatia ta cu realitatea si sa dai sens situatiilor amare pe care le traversezi si care nu sunt putine. 

☆ ☆ ☆

Poate ca ati vazut mesajul de pe pagina mea de Facebook ("Viata se consuma cu putin zahar") si v-ati intrebat ce vreau sa spun cu asta. Sau poate ca ati inteles ca imi plac dulciurile si fac referire la miturile intarite de presupuse "cercetari stiintifice", care, in paranteza fie spus, sunt adesea finantate de corporatiile care le produc. Cred ca orice producator de produse comerciale ce vin in cantitati industriale are interesul ca oamenii sa fie convinsi ca produsul sau "va salva lumea" (de ce nu?). Totusi, as privi cu rezerve orice produs comercial in care se adauga cantitati mari de zahar si grasimi de tot felul. Sunt de parere ca zaharul este cel putin la fel de toxic precum nicotina sau alcoolul.

Si da, majoritatea produselor de pe rafturi contin cantitati enorme de zahar. Pana si ciocolata amaruie, care are o reputatie de "ingerul de pe raftul de ciocolata", contine totusi foarte mult zahar, lucru de care va puteti convinge facand comparatia cu o ciocolata "normala", adica citind compozitia (stiu ca e scrisa cu nano-litere). Prin urmare, in ce priveste dulciurile, am ales sa le evit, desi imi plac si mi-au placut intotdeauna. Pot sa fac unele compromisuri atunci cand primesc dulciuri in dar la ocazii speciale cum ar fi Craciunului. Dar hei, acest articol nu este despre zahar si dulciuri.

Zaharul este doar o alta iluzie, alaturi de toate celelalte droguri si functioneaza in mod similar acestora - cu evidente beneficii pe termen scurt (gust, placere, ameliorarea dispozitiei, etc) si cu consecinte monstruoase pe termen lung (dezvoltarea sau agravarea unor boli, dependenta, etc). Si atunci ce am dorit sa spun cu afirmatia mea "Viata se consuma cu putin zahar"? Desi nu este complicat, cred ca foarte putini dintre cei care au dat like sau doar au vazut-o pe wall-ul meu, au inteles ce doresc sa spun cu asta.

Ei bine, asa cum ati observat probabil, viata are o aroma... "mai amaruie". Si pe buna dreptate: intre realitate si asteptarile noastre exista mai mereu o discrepanta destul de profunda, in functie si de cat de realiste ne sunt asteptarile. Daca sunteti o fiinta spiritualizata, care are o viziune mai profunda cu privire la viata, care a mai citit putina filosofie, psihologie, scrieri de intelepciune orientala, etc, probabil ca schimbarile, socurile si feedbackul realitatii va provoaca mai putin disconfort decat celor care cred ca, in esentia "tot ce zboara se mananca". 

Fiecare dintre noi isi are propriul "boiling point" (punct de fierbere), mai ridicat sau mai scazut, in functie de asteptarile pe care le are si de cat de matura ii este viziunea cu privire la viata. Observati ca tot vorbesc despre asteptari - fiindca sunt extrem de importante in sistemul meu. Nu exista nicio emotie umana care sa nu fie legata de asteptarile si dorintele noastre: suntem fericiti cand ele se implinesc, furiosi cand ceilalti le calca in picioare, suntem tristi cand intelegem ca nu se vor implini niciodata si ne este teama cand dorintele noastre sunt puse sub semnul intrebarii.

Spre exemplu, un copil se astepta ca toti colegii de scoala sa il trateze cu respect si dragoste materna. Cand descopera ca nu este asa, fireste ca are reactii emotionale foarte puternice: teama, furie, tristete. Parintii lui vor face o mare scena la sedinta cu parintii in incercarea disperata de a transforma sala de clasa intr-un "paradis pe pamant", vor tine un discurs idealist-lacrimogen despre ce frumoasa ar putea fi lumea daca nu am fi asa tampiti si vor prezenta pe grupul parintilor filmulete despre bullying. Zadarnic, nu-i asa? Ce este de facut?

Ei bine, cand viata este amara (si este mai mereu), adaugam "putin zahar". In exemplul de mai sus copilul are asteptari realiste doar daca traieste in gradina Edenului si este vecin cu Dumnezeu. Pe planeta aceasta in schimb, lucrurile functioneaza oarecum diferit: faptul ca avem asteptari potrivite pentru Eden, are efectul straniu de a face viata pe Pamant mai amara decat ar trebui. Cand "ne trezim" ca trebuie sa consumam aceasta viata amara ca pelinul, putem sa dezvoltam o tulburare emotionala cum ar fi depresia, anxietatea generalizata plus atacuri de panica sau tulburarile de control al furiei. 

Fireste ca oamenii aflati intr-o astfel de situatie se grabesc sa se apuce de fumat sau de droguri, mananca pe fond nervos, cate 7 savarine deodata sau trag o betie ca sa uite de necazuri. Acesta este "zaharul" din viata lor. Nu au cunoscut altceva in afara de asta si "se salveaza", luandu-si un "time-out" in care isi permit sa recurga la aceste substante care le suspenda constiinta, fie si pentru cateva ore. Cand nu ai altceva, cateva ore inseamna mult. Cum spuneam mai sus, pe termen scurt, acestea sunt niste solutii excelente. Pe termen lung insa apar consecintele, dintre cele mai grave. Aceste solutii iluzorii vor afecta capactitatea noastra de a avea relatii sau de a indeplini atributii de serviciu si asta face viata si mai amara decat a fost la inceput.

Vestea buna este ca exista si alte tipuri de "zahar", care nu produc probleme atat de mari si care nu sunt atat de iluzorii, afundandu-ne mai rau in neputinta, in loc sa ne scoata la liman. Cand spun "Viata se consuma cu putin zahar", ma refer la faptul ca avem nevoie sa adaugam la aceasta viata amara un "indulcitor de natura mentala". O interventie a mintii care are rolul sa indulceasca realitatea, astfel incat sa o faca suportabila. De fapt aici ma intorc la un concept mai vechi din sistemul meu: prietenia cu sine. Ce i-ai spune celui mai bun prieten, daca s-ar afla in situatia in care te afli acum?

Acesta este "indulcitorul dietetic" pe care vi-l propun: spune-ti un lucru care iti ridica moralul! Doar atat! Cum isi spunea vulpea din fabula, ca strugurii sunt acri si, cel mai probabil, vulpea respectiva a gasit struguri mai buni la urmatorul super-market! Este zaharul pe care vulpea l-a adaugat cu succes situatiei amare de a nu ajunge la struguri. Nimeni nu iti spune ca in viata trebuie sa-ti fii parinte 24 din 24 si sa ai grija de propria persoana exact cum ar face-o un parinte: sa te ajuti pe tine insuti sa dai sens situatiilor (amare) pe care le traversezi si care nu sunt putine. 

Desigur, la televizor nu ti se spun astfel de lucruri. Ei au nevoie sa faca vanzare si iti ofera droguri de tot felul. Vinul, berea sau ciocolata sunt ridicate la statutul de produse-minune. Cu doar cateva decenii in urma se facea publicitate la tigari. Totul acolo era absolut incantator: calaretul carismatic isi aprindea o tigara in lumina apusului, ca sa-si intregeasca experienta de vis. Daca astea nu te satisfac pe deplin atunci vor veni cu "versiunea sanatoasa" care trebuie sa se vanda si aceasta si care, nu-i asa, va costa un car de bani, doar fiindca este "sanatoasa". Majoritatea dintre noi sunt convinsi usor de toate astea, fiindca e mult mai simplu sa iei o pilula sau sa dai peste cap o sticla de vin decat sa iti gestionezi emotiile. 

Aplicatie: intreaba-te ce fel de zahar folosesti pentru a indulci viata.

 

(1) Imaginea Lollipop, de Juliana Coutinho, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0 

Continue reading

trauma

Incidente Decisive

Oare un incident dureros, pentru care nu ai fost pregatit, precum o jignire sau o umilinta suferita, ar putea sa te transforme dintr-o persoana buna si frumoasa intr-un psihopat lipsit de scrupule? Vom incerca sa raspundem in articolul de fata.

☆ ☆ ☆

Oare exista incidente atat de puternice prin influenta si amprenta pe care si-o lasa asupra noastra, incat sa determine schimbari majore in viata noastra? Spre exemplu, te-ai putea gandi la un astfel de incident chiar acum, constient fiind ca datorita acelei intamplari, ai ajuns sa iei o anumita decizie pe termen lung, care ti-a schimbat viata in moduri semnificative? Probabil ca da...

Poate ca fiecare decizie importanta are la baza un set de valori, dar probabil ca are la baza si un set de evenimente care te-au determinat sa imbratisezi acele valori, pe o durata de timp nedeterminata, ca si cand s-ar merita cu adevarat sa le urmaresti pe acelea si nu pe altele. De ce familia si nu prietenii, de ce sanatatea si nu banii, de ce, de ce, de ce? De asemenea, de ce banii cu orice pret si nu banii cu anumite conditii, cum ar fi, sa fie facuti in mod cinstit, ori sa nu-ti puna in pericol sanatatea?

Vedeti, nu este atat de usor sa stabilesti care a fost motivul pentru care ai facut anumite alegeri. Si mai ales, nu este foarte usor sa recunosti, in mod constient si cu sinceritate, eventual in fata unui grup de persoane, cum ar fi un grup de psihoterapie, sau, de ce nu, in fata unei camere de luat vederi, stiind ca totul va ajunge in spatiul public, in vazul tuturor. Am avut sansa sa descopar o astfel de marturie de curand si o postez aici si pentru voi.

Pe scurt, Alec Burlakoff, fost administrator scolar, fost director de vanzari la firma americana de produse farmaceutice Insys, povesteste aici despre momentul decisiv din experienta sa de administrator scolar, in care pare ca a luat decizia sa renunte la aceasta cariera, care ii rezerva un sir intreg de momente umilitoare pentru a intra in vanzari, unde credea el, va reusi sa obtina banii si statutul care i-ar fi adus respect si recunoasterea pe care simtea dumnealui ca o merita.

Momentul respectiv avea toate motivele sa ii ramana in memorie, fiind incarcat emotional si, de asemenea, avea toate motivele sa ii influenteze deciziile, fiindca emotia este in general legata de motivatie iar motivatia fireste ca ne determina comportamentul. Ei bine, Alec Burlakoff tocmai ne-a povestit despre incidentul care, cel mai probabil, a determinat moartea a sute de mii de persoane, daca nu mai mult.

Aflat in campusul liceului Boca Raton, care avea o politica anti-fumat, fostul administrator scolar iese pentru a-i atrage atentia unui parinte ca nu poate fuma in parcarea liceului. Acest parinte a fost impertinent, de ce sa n-o recunoastem, si i-ar fi dat o replica ca aceasta: "reguli nesemnificative de la oameni nesemnificativi". De asemenea i-ar fi pufait direct in fata, inainte sa paraseasca parcarea respectiva. Deci hmmm... Destul de dur, nu-i asa? Oare suficient de dur pentru ca apoi sa devii un agent de vanzari rapace, pentru care nu conteaza decat sa vanda cu orice pret?

Daca imi cititi blogul, probabil ca va amintiti ca am scris un articol in care spuneam ca persoanele care traiesc cu principiul "scopul scuza mijloacele", care le si "justifica" actiunile ilegale sau imorale, au probabil cateva trasaturi asociabile psihopatiei, daca nu cumva, prin testare adecvata, s-ar putea demonstra ca sufera de o tulburare de personalitate de tip anti-social (psihopatie), caracterizata prin lipsa empatiei si a remuscarilor ori tendinta de a trece peste cadavre pentru a-ti atinge scopurile (la figurat dar si la propriu, din pacate).

De asemenea, astfel de persoane au o particularitate in gandire, pe care o putem observa si la Alec Burlakoff: faptul ca acesta foloseste un incident, neplacut, desigur, pentru a-si manipula criticii si a-i determina pe acestia sa creada ca el este victima in ecuatia asta - el a suferit cat timp a fost administrator la liceu si de aici i se trage aceasta dorinta de a razbi in viata, cu orice pret, chiar si cu pretul vietii unora dintre pacientii carora le-a "bagat pe gat" (la propriu si la figurat) un spray cu fentanyl care, teoretic, era pentru cei bolnavi de cancer.

Spun teoretic, fiindca, prin actiunile sale de marketing agresiv, lipsit de orice etica si orice compasiune umana, a mituit o multime de medici pentru ca acestia sa prescrie acest medicament cu efecte secundare extrem de puternice, chiar si celor care sufereau de o banala migrena. Se apreciaza ca un numar de aproximativ 25% dintre cei care folosesc astfel de medicamente ajung sa dezvolte dependenta de opioide. Ceea ce inseamna ca in scurt timp isi vor cumpara heroina de pe strada, care este mai iefita si fara prescriptie dar cu efectele pe care presupun ca le cunosteti si voi.

Inteleg ca Alec Burlakoff a despagubit statul american cu vreo 10 milioane de dolari. Nu stiu daca este suficient si nu stiu daca viata tuturor dependentilor de droguri are un pret. De asemenea, nu stiu cu ce ii incalzeste pe acestia, daca inca mai sunt in viata, ca statul si-a luat inapoi "partea leului". Dar sa revenim la intrebarea initiala: oare un astfel de incident decisiv poate ajunge sa transforme pe oricine intr-un psihopat care, cum se zice "o vinde si pe masa pentru bani"?

Probabil ca un incident izolat nu este suficient. Valorile umane nu se formeaza in urma unui singur incident. Mai sunt si modelele de viata, cultura consumerista si alte trasaturi de personalitate. Spre exemplu Alec Burlakoff are si o vizibila intoleranta la frustrare sau o si mai vizibila intoleranta la umilinta, in conditiile in care umilinta este prezenta in viata noastra si, intr-un fel sau altul, trebuie sa invatam sa traim cu ea, sa o gestionam, mai bine zis.

Cu toate acestea, un incident precum cel care i s-a intamplat lui Alec Burlakoff la liceul unde era administrator, poate avea un impact extrem de puternic asupra unuia precum subiectul nostru. Incidentul nu trebuie subestimat si in special, nu trebuie subestimat de cel caruia i se intampla. Pentru Alec Burlakoff acest incident a fost o trauma (ceva pentru care nu a fost pregatit). Si cu toate ca ni se intampla mereu lucruri pentru care nu suntem pregatiti (asa e viata), avem intotdeauna optiunea de a vorbi cu un specialist - nu pentru ca suntem "nebuni" ci pentru a invata sa gestionam astfel de incidente.

In videoclipul de mai sus, care a fost folosit de firma de produse farmaceutice Insys, pentru a-si promova sprayul ucigas cu fentanyl, il puteti vedea si pe Alec Burlakoff, cum "flexeaza" cu sprayul si cu banii si cu pacientii si cu tot succesul sau fenomenal. Este si ceva de apreciat la Alec Burlakoff: faptul ca a vorbit despre ce se intampla la Insys Therapeutics. 

(1) Imaginea Evil Nurse, de Raphael Chan, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

trauma

Frumosii din Padurea Adormita

Un val de cazuri misterioase au loc in Suedia si afecteaza copii sub 10 ani. Acestia aluneca, intr-un mod gradual, intr-o stare de tipul comei. La inceput refuza comunicarea, apoi, dupa o vreme, refuza alimentatia, iar in final, par sa fi adormit cu totul.

o o o

Toata lumea ma intreaba ce as face daca as fi prim-ministru, si este de inteles aceasta preocupare. De asemenea, nu este o intrebare usoara. Se pare ca destinul (hai sa-i spunem asa) ne aseaza in fata unei provocari mai speciale. De unde eram noi ahtiati dupa castig, vezi citatul din Trump de mai jos, anul acesta ne da de ales intre doua rele. Banii sau viata? Cam asa stau lucrurile. Dar iata si citatul din Trump, ca sa ne mai descretim fruntile si sa ne amintim de tinerete, din 2016.

Vom castiga atat de mult. Veti obosi castigand! Imi veti spune: 'Te rugam domnule presedinte, ne doare capul. Te rugam sa nu mai castigam asa de mult. Este prea de tot! Iar eu voi spune: 'NU, caci trebuie sa facem America minunanta, iar. Imi veti spune: 'Te rugam'. Iar eu voi zice: 'Nu, nu. Vom continua sa castigam'.

Cam acesta era "decorul". Acum vine un virus care ne spune: ia uite ce spate lat am eu! Poate ca ne aflam intr-un "an de iarna", in care trebuie sa o luam mai usor si sa traim din ce am adunat. Eventual ascultand povesti la gura sobei - adica la Netflix. Un film deosebit de interesant pe care l-am gasit acolo este documentarul "Sindromul Resemnarii". Nu garantez ca v-ar interesa dar incerc sa ii fac publicitate asa cum ma pricep mai bine. 

E vorba despre un val de cazuri misterioase care au loc in Suedia si care afecteaza copiii, in special pe cei sub 10 ani. Acestia aluneca, intr-un mod gradual, intr-o stare de tipul comei. La inceput refuza comunicarea, apoi, dupa o vreme, nu mai mananca, iar in final, par sa fi adormit cu totul. Si asta poate sa dureze chiar si ani intregi. Parintii incearca sa ii miste, ca sa nu-si piarda functia motorie dar "buba" se afla in alta parte... Tare sau ce? Misterul pare absolut, in special daca nu esti un psihoterapeut adlerian. 

Imobilitatea acestor copii, altfel dragalasi si delicati, ma duce cu gandul la o chestie care se numeste catatonia, caracteristica pacientilor psihotici, sau celor cu depresie, tulburare bipolara sau stres post-traumatic. Dar nivelul de afundare in inconstient al micilor subiecti cu un "sindrom al resemnarii" ca acesta este mult, mult mai profund. In stupoarea catatonica spre exemplu, poti sa ramai in picioare sau in tot felul de pozitii stranii. Iar copiii respectivi chiar par a fi in coma.

Apoi imi amintesc de animalele care, sub amenintare, adopta acea aparenta de animale moarte - fiindca pradatorul care le ameninta, de regula, nu este interesat de un animal mort - stiti voi... virusi, boli, consecinte, etc. Cunoscandu-le povestea fiecaruia dintre acesti copii, vedem ca de fapt chiar aceasta ar putea fi logica din spatele starii de coma in care s-au refugiat - si nu intamplator spun ca s-au refugiat, fiindca, asa cum vom vedea, acesta este un mecanism de aparare. Si totusi... de la ce li se trage? Aparare fata de ce?

Sa fie de la o trauma suferita - cu alte cuvinte, o etiologie de tip psihologic? Sau poate ca este ceva de natura neurologica - o tulburare ce tine de centri nervosi? Sau, cine mai stie, vreun virus? Totusi, etiologia este psihologica, fiindca cercetatorii reusesc sa elimine repede toate celelalte variante iar cand incearca sa descopere sursele de stres din viata acestor copii, ele nu sunt tocmai greu de identificat. Pare ca toti copiii de la acest sanatoriu sunt "alesi pe spranceana".

Ei au in comun faptul ca provin din familii de emigranti, sau cei care au cerut azil politic in Suedia. Mamele lor au fost violate, spre exemplu, dupa care, in dulcele stil al musulmanilor radicali, erau umilite fiindca (fiind vioalate) au adus rusine barbatului (sot sau tata). Nu discutam logica acestor subiecti aici, doar incerc sa va exemplific. De asemenea, sunt familii formate din refugiati din zone de razboi sau prigoniti de regimuri totalitare. 

Cu alte cuvinte, daca am cauta surse de stres in viata acestor copii, nu ar fi greu de descoperit. Unii dintre ei chiar au asistat la crime "live" - in sensul ca le-au fost martori in 3D, la varste de 3, 4 sau 5 anisori. Nu cele mai constructive influente, daca ma intrebati pe mine. Dar, in fine, multi oameni trec prin multe grozavii si fiecare este influentat intr-un mod absolut subiectiv, dupa cum ii este capacitatea de rezistenta.

Ceea ce este cu adevarat interesant din povestea aceasta este nu faptul ca acesti copii au asistat la chestii iesite din comun ci faptul ca ei se integrasera frumos in societatea suedeza dupa ce au ajuns acolo. Unii excelau la materiile favorite sau erau sportivi. Totusi, la un moment dat, ceva se intampla si un factor misterios ii determina sa caute refugiu in aceasta stare care simuleaza moartea. Caci, s-ar parea, inconstientul poate sa preia controlul unei vieti, in situatii delicate. 

Ceea ce se intampla este faptul ca familiile respective sunt amenintate iar destinul lor este pus sub semnul intrebarii. Azilul politic nu le este acordat si risca sa se intoarca de unde venisera... adica la viol, crima si umilinta fara de sfarsit. Drept rezultat, copiii nu se mai ridica din pat si sunt alimentati cu ajutorul unui tub. Oare s-ar putea ameliora starea lor daca familiile lor nu ar mai fi amenintate sa se intoarca in iadul de unde venisera? 

Ei bine, da, pe masura ce apar "vestile bune" iar atmosfera emotionala a familiei este mai prietenoasa, fiindca si lumea din jur este mai prietenoasa cu familia, pare ca starea de coma a copiilor tinde sa ia sfarsit - ceea ce are loc, tot la fel, gradual, sub forma unui proces. Totul se leaga deci de aceasta "supa emotionala" pe care o familie o ofera copiilor. Daca supa este facuta din frica, indignare, neputinta, copilul nu poate sa devina psihologul parintilor, va imaginati. Cei foarte sensibili dintre copii pot sa se apere in felul acesta, cu beneficii deloc de neglijat. 

Iar aici trebuie sa il mentionam pe Alfred Adler care ne-a invatat sa acordam atentie nu atat cauzelor unei tulburari cat mai ales scopurilor acesteia, caci omul este o fiinta teleologica, orientata catre un scop. Beneficiile acestui sindrom ar putea fi "time-out-ul" pe care copilul si-l ofera de la realitatea cruda, atentia orientata asupra nevoilor sale pe care sindromul o confisca pur si simplu, si, nu in ultimul rand, sindromul reprezinta un argument destul de puternic in fata autoritatilor care pot sa decida daca aceasta familie ramane sau pleaca. 

Iata ce de scopuri si cat de "utila" este de fapt aceasta tulburare in logica unei fiinte sensibile si coplesite de neputinta. Si iata ca mai curand decat traumele din trecut, poate ca traumele din viitor sunt acelea care determina cele mai brutale forme de patologie psihica. Nu in ultimul rand, sa avem grija ce le transmitem copiilor in aceasta perioada cu incercari de tot felul! Cum spuneam, va recomnad acest film iar daca comentariile mele pe marginea lui va vor ajuta sa il intelegeti mai bine, nu pot decat sa ma bucur. Vizionare placuta! (Netflix - Sindromul Resemnarii).

(1) Imaginea Winter Wonderland, de PiConsti, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

Continue reading

trauma

Cei Veniti din Eprubeta

Fiindca tot ai provenit din inseminarea artificiala, ai un motiv in plus sa iti exprimi dezacordul si sa lupti cu morile de vant, fiindca, probabil, aceasta este cea mai buna intrebuintare a timpului si a energiei tale. Oare asa sa fie?

☆ ☆ ☆

Fara a dori sa imi iau roba de judecator care le displace atat de mult clientilor de consiliere psihologica si psihoterapie, ma rezum la a sintetiza astfel: unii vad probleme / rani / amenitari exact acolo unde altii vad oportunitati / binecuvantari si motive de recunostinta. Iar asta se observa in special in randul celor care, fiind rezultati in urma inseminarii artificiale, azi sunt adulti si formeaza o generatie noua si emancipata de copii obtinuti nu in urma unei frumoase povesti de iubire ci in urma unei decizii pragmatice de a avea copii, cu orice pret. 

Partea cu "orice pret" pare sa isi manifeste dezavantajele in special in ce-i priveste pe acesti copii carora le vine oarecum dificil sa integreze acest detaliu auto-biografic in experienta lor de viata si sunt cu totul nedumeriti atunci cand incearca sa isi determine adevarata identitate. Cum sa treci peste faptul ca nu esti "ca toti ceilalti" si ca originile tale se asociaza cu o eprubeta, nu cu o iubire eventual "ca in povesti"? Caci, nu-i asa, fiecare poveste incepe cu un  baiat care iubea o fata... Totusi, corectitudinea politica a generatiei, si sentimentul ca esti victima cuiva, pare ca nu face discriminari.

In mod interesant, fetele rezultate in urma inseminarii artificiale par a avea mai multe dificultati de a integra asta in experienta lor, in timp ce barbatii, ne prezinta un cu totul alt mod de a interpreta aceasta situatie - de ce sa te lasi definit de ceva care iti lipseste, cum ar fi faptul ca nu ai aparut ca toti ceilalti copii ci provii de la "wank bank" (banca de masturbare), cand ai putea pur si simplu sa apreciezi faptul ca, in fond, esti viu si poti sa te bucuri de aceasta viata, inclusiv de iubire, inclusiv de capacitatea proprie de a procrea?

Schema situatiei in care se recurge la diversele forme de inseminare artificiala este simpla si se rezuma la conflictul intre, pe de o parte, dorinta arzatoare a parintelui sau parintilor de a creste copii, iar pe de alta parte, dificultatea acestora de a concepe pe cale naturala, prin contact sexual. Dorinta arzatoare ii pregateste pe parinti sa faca numeroase compromisuri si sa recurga la ceva care, desi nu le este foarte clar in ce priveste avantajele si dezavantajele pe termen scurt si mai ales lung, le ofera totusi o speranta si... pana la urma, un sens.

S-ar parea insa ca la categoria dezavantaje pe termen lung, apare si aceasta foarte probabila criza de identitate fiindca copilul obtinut prin inseminare artificiala nu reuseste intotdeauna sa treaca peste faptul ca este diferit de toti ceilalti si gaseste ca exista unele "probleme de etica si moralitate". Asa cum spuneam, fetele (sensibile, idealiste, orientate spre relatii) par mult mai expuse la acest fenomen decat baietii (puternici, pragmatici, orientati spre succes). Dar aceasta viata nu este una ideala ci una care se manifesta in raport cu dorintele si posibilitatile noastre iar daca este sa-i "gasesti nod in papura" vietii si societatii umane, nici macar nu trebuie sa fi provenit din inseminarea artificiala. Fiindca, nu-i asa, cand a fost corecta (pentru toti) aceasta lume sau aceasta societate?

Dar fiindca tot ai provenit din inseminarea artificiala, iata, ai un motiv in plus sa iti exprimi dezacordul si sa lupti cu morile de vant, fiindca, probabil, aceasta este cea mai buna intrebuintare a timpului si a energiei tale. Probabil ca simtiti ironia si apoi simtiti de care parte a controversei ma aflu, desi mi-ar fi placut oarecum sa imi pastrez obiectivitatea - dar atunci cum ne mai dam seama ca avem si alte optiuni? Te adaugi astfel multimii de adulti nevrotici care nu au motive atat de interesante ca ale tale de a-si plange de mila, dar in esenta iti seamana, fiindca sunt la fel de blocati in viata lor ca si tine, cel care ai provenit de la "wank bank" - sau cel putin asa iti place sa crezi despre tine.

In fond, fiecare isi traieste viata asa cum doreste. Cu toate acestea, nu pot sa nu ma intreb de ce ai vrea sa lupti impotriva unui curent social (obtinerea urmasilor prin inseminare artificiala) cand ar fi mai simpu poate sa iti schimbi propria perspectiva si sa accepti situatia ca atare, explorandu-ti in acelasi timp posibilitatile pe care ti le confera umanitatea din tine. Oare eradicarea unei practici controversate si scuzele primului ministru te vor face mai fericit, mai uman, mai vrednic de auto-apreciere, mai capabil, mai creativ, mai in contact cu propriile-ti resurse?

Desi avem uneori impresia ca adevarul are o singura forma - si anume forma in care il zugraveste subiectivitatea noastra limitata, totusi, lucrurile pot fi privite din numeroase puncte de vedere. Si felul cum le privim are un rol decisiv pentru experienta noastra viitoare. Spre exemplu, poti sa privesti o remarca mai incomoda a unui coleg de clasa ca fiind o insulta care ne-a lasat raniti si deprimati pentru totdeauna dar si ca pe o provocare careia ii vom gasi un raspuns adecvat si, prin asta, vom deveni mai puternici si mai respectati in grupul de prieteni.

Cu alte cuvinte, alegand sa privim lucrurile intr-un anumit mod, devenim creatori de sens pentru orice ni se intampla in mod normal. Si astfel ne putem crea un viitor plin de resurse sau un viitor plin de suferinta si obstacole de netrecut. Dar, cine stie, poate ca pentru unii dintre noi aceste rani aparent nevindecabile reprezinta in sine niste resurse... Si atunci,, este oare posibil ca interesul lor nu este sa vindece ranile ci sa le pastreze asa, deschise si dureroase?

Si oare de ce exista aceasta diferenta vizibila de abordare la cele doua genuri? Nu am dovezi stiintifice dar am ipoteze. Este cunoscut si demonstrat faptul ca femeile sunt mult mai expuse unor tulburari afective decat barbatii. De asemenea, am afirmat mai sus ca femeile sunt mai curand "relationship oriented", adica preocupate de relatiile lor, de care au fost intotdeauna dependente, fiindca au investit foarte mult in ele si reprezinta pentru ele o ratiune de a trai.

Aceasta orientare catre relatii, desi are avantaje certe si ofera un sens existentei sociale a femeilor, isi poate arata si dezavantajele in anumite situatii. Investind foarte mult in relatiile lor, crezand atat de mult in ele, femeile isi doresc sa ii poata influenta pe cei din jur si, din pacate, pentru foarte multe dintre ele, suferinta emotionala devine adesea acel instrument prin intermediul caruia ele fac apel, constient dar mai curand inconstient, la sensibilitatea persoanelor importante din viata lor, cum ar fi, spre exemplu un tata biologic care are unicul merit de a fi donat niste lichid seminal.

Vedeti si voi ceva nefiresc aici? Tind sa cred ca acele persoane care considera propria lor existenta a fi fost un "accident" produs datorita inconstientei guvernelor ce au permis realizarea inseminarii artificiale si existenta asa-ziselor "wank-bank", ignorand cu desavarsire aspectele etice si de moralitate a procesului, poate ca ar trebui sa cultive capacitatea lor de a gasi sens si semnificatie in viata, mai curand intra-personal decat relational si inter-personal. Si oare, fiind ocupate cu aruncatul responsabilitatii asupra guvernului, nu uita sa isi vada propria responsabilitate in raport cu viata si fericirea proprie? 

Depinde de fiecare dintre noi ce sens ii atribuie inseminarii artificiale. Dar dupa ce i-am atribuit acel sens subiectiv, mi-e teama ca nu mai este cale de intoarcere... Atunci poti sa devii prizonier intr-o lume absurda, in care esti silit sa traiesti fara sa iti cunosti parintii biologici, lasandu-te limitat, blazat si oarecum "schilodit" de aceasta realitate, sau, dimpotriva, poti sa iti respecti aceasta identitate speciala si aparte care tine de o realitate a zilelor noastre, recunoscand faptul ca esti un fiu sau o fiica a mileniului 3, investind timpul si energia ta in tot ce este nobil si frumos in tine si in cei din jurul tau.

(1) Imaginea Perfect Future, de Godino, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. 23.07.2019), Artificial Insemination, website: Wikipedia

(3) Huff Post, (acc. 23.07.2019), A Brief History of Donor Conception, website: Huff Post

Continue reading

trauma

Legatura Traumatica

Ce este legatura traumatica, care sunt cauzele sale, cum se manifesta, cine o impune si cine o suporta, si, desigur, ce puteti face pentru a depasi situatia penibila de a trai o astfel de legatura traumatica dureroasa care va reduce potentialul personal.

o o o

Un concept care se bucura de foarte multa atentie in ultimul timp in lumea consilierii psihologice si a psihoterapiei este acela de "trauma bond" (legatura sau intimitatea de tip traumatic). Iar aceasta atentie cred ca se datoreaza faptului ca, desi societatea umana, in ansamblul ei, devine mai deschisa, mai constienta si emancipata, devine in acelasi timp si mai narcisista, poate chiar si mai psihopata, datorita modelelor de comportament promovate in social media. Iar odata cu narcisismul si psihopatia se raspandeste, ati ghicit, si "trauma bonding".

Trebuie spus inca de la inceput insa ca legatura traumatica se confunda in buna parte cu ceea ce se cheama "Sindromul Stockholm" - dezvoltarea unor sentimente de afectiune intre un abuzator si o victima, pe fondul experientelor lor comune, intens incarcate emotional. Asadar, ce este, care sunt cauzele sale, cum se manifesta, cine o impune si cine o suporta, si, desigur, ce puteti face pentru a depasi situatia penibila de a trai o astfel de legatura traumatica dureroasa care va reduce potentialul personal.

Definirea Legaturii Traumatice

In general, legatura traumatica se defineste ca fiind:

• un mod de relationare patologica desfasurat intre un abuzator si o victima, 

• se manifesta printr-un ciclu ce cuprinde serii de abuzuri si validari (emotionale, sexuale, etc) 

• are drept rezultat cresterea dependentei victimei fata de calaul ei. 

• abuzatorul pare OK, unde "pare" este cuvantul cheie

• victima este aceea care sufera vizibil, se simte neputincioasa in absenta abuzatorului, este convinsa ca nu se poate descurca fara el, ii gaseste tot felul de scuze acestuia si adesea manifesta tulburari de tip emotional (depresie, anxietate, atac de panica, stres post-traumatic) si psihosomatic (boli fizice care au cauze emotionale).

Cauzele Legaturii Traumatice

Fenomenul este explicat "convenabil" prin faptul ca diversele forme de stimulare pe care le produce abuzatorul (de la abuz pana la validare) creaza reactii chimice foarte puternice in creierul victimei, facand ca intreg universul acesteia sa fie dominat de aceasta persoana ce o abuzeaza dar ii ofera si anumite satisfactii, de unde si dependenta. Acest mod de a explica legatura traumatica este oarecum usor de inteles si le convine multora. 

Este ca si dependenta de droguri si, de altfel, dependenta de droguri este prototipul acestui mod de relationare abuziva. In loc de drog avem insa persoana care ne abuzeaza. Ea devine universul victimei si ii ofera acesteia durerea dar si placerea, disperarea dar si extazul. Iata deci profilul unei relatii profund patologice, angoasante, apasatoare si obsesive.

Adevaratele cauze ale legaturii traumatice sunt insa altele, neurobiologia, desi coplesitoare in felul ei, fiind mai curand un efect. Modul cum am invatat in copilarie sa socializam si dezvoltarea mentalitatii de victima face posibil ca o persoana sa ramana foarte mult timp intr-o situatie care, desi nu ii convine, ii este oarecum familiara si ii ofera ocazia sa isi manifeste trasaturile de personalitate (critica si acuzatiile, auto-compatimirea, blocajul, pasivitatea, etc). Vorbim, asadar, tot despre... antrenament. 

Manifestarea Legaturii Traumatice

Calaul. Avem asadar, pe de o parte un Abuzator care isi rezerva oarecum rolul de "stapan de sclavi", nu-i asa, care are foarte multe drepturi si nu doar ca nu isi cunoaste obligatiile in cadrul cuplului sau in cadrul relatiei respective, dar nici macar nu doreste sa auda de ele. Prin urmare, nu are asa ceva, fiidca, de partea cealalata se afla cineva care face posibil acest univers "magic" - este vorba despre Victima. 

Abuzatorul sufera de o tulburare de personalitate cum ar fi psihopatia sau narcisismul, caracterizate prin lipsa de empatie si inclinatia "naturala" catre abuz. De asemenea, abuzatorul poate sa creada cu sinceritate in "Metoda Arabeasca" de loializare a cailor, despre care ne vorbesc unii medici psihiatri ca fiind "ultima fita" in ce priveste seductia si care, desigur, functioneaza "ca unsa" in special daca se intalneste un psihopat cu o victima de profesie. 

Si daca te gandesti ca multi barbati sunt putin psihopati si multe femei sunt, absolut intamplator, doar putin victime de profesie, fara sa-si propuna, desigur, iata ca "Metoda Arabeasca" functioneaza de foarte multe ori. In literatura de specialitate am intalnit si ipoteza ca persoanele cu tulburare de personalitate narcisica folosesc legatura traumatica pentru a-si "disciplina" partenerul.

Fiindca si o maimuta care vede ca primeste ceva daca apasa o pedala ar proceda la fel, narcisistul observa ca atunci cand pedepseste, primeste ceva emotii in schimb. Faptul ca acest proces sfideaza moralitatea si bunul simt comun, il priveste mai putin. Iar faptul ca produce suferinta il priveste si mai putin.

Metoda Arabeasca presupune un proces destul de dur prin care animalul este trecut prin tot felul de probe cum ar fi lipsirea de hrana si apa in conditii de clima foarte aspra, caracteristica Desertului Arabiei. Caii vor fi astfel traumatizati in scopul de a-i face ascultatori, ceea ce se si intampla. Animalul invata ca totul vine din partea stapanului (atat suferinta cat si iubirea) iar menirea sa este aceea de a sluji. Dar oare poate un om sa fie redus si el la rolul acesta, de animal docil?

Victima. Ei bine, victima ne asigura ca raspunsul la aceasta intrebare este un rasunator "Da". Ea are, de altfel, un important antrenament din copilarie, cand se afla, de asemenea, in slujba unui astfel de "stapan de sclavi", ce imbina abuzul cu iubirea, lucru care a facut posibil ca azi, Victima sa se descurce asa de bine in rolul acesta. De retinut insa ca nu orice copil abuzat se aboneaza la rolul de Victima, fiindca fiecare intelege in mod subiectiv traumele din copilarie - unii spre exemplu devin niste razvratiti care iti vor arata degetul mijlociu imediat ce incerci "Metoda Arabeasca" cu ei.

Totusi, altii invata dintr-o copilarie traumatica sa devina victime de profesie, iar asta ajunge, nu-i asa, sa le ocupe tot timpul. Este straniu faptul ca astfel de persoane chiar si atunci cand nu exista un abuzator fizic propriu-zis, isi vor cauta unul imaginar, cum ar fi un iubit inaccesibil, pe care il vor gati frumos in costum de piele si cu bici in mana. Pentru ca astfel de persoane nu stiu si nu pot sa fie fericite, ba chiar refuza cu obstinatie oricand s-ar ivi ocazia - antrenamentul este mai puternic decat orice, fiindca, nu-i asa, obiceiul este un tiran fara pereche. 

Ceea ce traieste victima in aceasta relatie este un adevarat "complex al victimei", alcatuit din emotii (deznadejde, furie, frustrare, neputinta), trairi fiziologice (palpitatii, tensiune, extenuare fizica, tremuratul membrelor, etc), comportamente cu caracter adaptativ egal cu zero (auto-compatimire, acuzatii exprimate agresiv sau pasiv-agresiv, asteptarea pasiva ca celuilalt sa ii creasca o inima in piept si sa se schimbe, etc) si, desigur, atitudini mentale care fac posibile totul (neincredere in sine, teama de "mai rau", oferirea de scuze abuzatorului, etc). 

Cum te eliberezi de legatura traumatica?

Cel mai probabil, nu vei reusi sa te eliberezi singura din lanturile legaturii traumatice. Motivele sunt multiple: "puterea chimiei" din creierul si corpul tau si puterea obisnuintei care te leaga de aceasta situatie. Nu de putine ori, cel care reuseste sa se elibereze de o relatie abuziva ajunge intr-o relatie similara, ca si cand ar dispune de un magnet pentru asa ceva. Fiindca te poti elibera de o relatie abuziva dar este mult mai greu sa te eliberezi de o personalitate care iti cere sa fii Victima.

Psihoterapeutul tau, va deveni, aproape sigur, o persoana incomoda, temuta, iar in cazuri mai extreme, si vanata - el este acela care te ajuta sa devii puternica, iar Abuzatorul tau nu are nevoie de asa ceva. Trebuie sa inveti ca poti controla ceea ce simti si ca alegerile tale vor avea consecinte. De asemenea, ai nevoie sa inveti ca daca nu iti schimbi atitudinea, nu se schimba nici viata ta. Poate cel mai dificil lucru, este sa devii o persoana independenta material si emotional, lucru care iti va permite sa ceri o relatie in care esti tratata ca un egal. 

Iata o sinteza a acestor solutii:

• Incepe o psihoterapie si nu te multumi sa iti plangi de mila toata sedinta.

• Solicita-i psihoterapeutului tau sa te invete sa iti gestionezi emotiile

• Lucreaza la independenta ta materiala si emotionala 

• Creaza un set de standarde / asteptari pentru relatiile tale prezente si viitoare

• Afirma-ti aceste asteptari in relatiile tale prezente si viitoare

• Actioneaza oricand iti sunt incalcate asteptarile, pentru restabilirea echilibrului sau chiar pentru parasirea relatiilor respective

• Achizitioneaza un set de abilitati pentru gestionarea situatiilor delicate in care cineva iti incalca asteptarile (discursul interior, asertivitatea, afirmarea de sine, negocierea, etc)

• (Hei, cel putin nu v-am recomandat sa vizionati un film romantic si sa faceti plimbari in aer liber! LOL)

In finalul acestui articol as dori sa precizez ca abuzul este o parte oarecum fireasca in orice relatie. Este adevarat. Facem abuzuri fara sa ne dam seama. Unii le fac in mod intentionat, fiindca cred in ele si le atribuie o functie pozitiva in dinamica relatiilor (vezi "Metoda Arabeasca"). Unii cred cu sinceritate ca nu te poti intelege cu o femeie daca nu e batuta in mod regulat. Este bine sa facem distinctia intre o persoana care comite un abuz fara intentie iar apoi are puterea de a-si cere scuze si de a face eforturi de indreptare si o persoana care crede ca poate sa faca ce doreste si sa nu dea socoteala nimanui. Orice relatie este un compromis dar depinde doar de tine ce pret platesti pentru acest compromis. 

(1) Imaginea Cinderella, de Daniela Brown, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

Continue reading

victime

Tentatia Eutanasiei

Abuzul sexual sau alte nenorociri, li se intampla foarte multor copii si adolescenti. Nu toti devin depresivi si nu toti sufera stresul post-traumatic. Cum se face ca unii au o fabricuta de resurse in mintea lor, in timp ce altii fabrica o trauma din orice?

o o o

Probabil ca ati auzit la stiri despre cazul fetei de 17 ani care "a fost eutanasiata" in Olanda, fiindca asa isi dorise si, de altfel, in Olanda, oricine "poate fi eutanasiat" daca asa isi doreste el. Dar acest lucru, in afara de faptul ca "suna bine la stiri", nu este deloc adevarat. De fapt, adolescenta Noa a comis un suicid prin auto-infometare, caci eutanasia nu este permisa la varsta ei, fara acordul parintilor.

In Olanda eutanasia este reglementata de un document emis in anul 2001. Acest proces al eutanasierii, desi seamana cu o crima, nu este totusi pedepsit de lege in tarile in care eutanasia este astfel reglementata, cu conditia ca medicul care o pune in aplicare sa tina cont de cateva criterii:

• "binele superior al pacientului", care in acest caz este faptul ca acesta scapa de o suferinta imposibil de suportat si lipsita de speranta. 

• informarea adecvata a pacientului

• absenta unor alternative de tratament rezonabile

• exista cel putin un alt medic care prescrie aceeasi "solutie"

• medicul trebuie sa fie prezent, sa asiste sau chiar sa provoace moartea pacientului, etc.

Dupa cum observati, eutanasia, ramane la limita neclara dintre crima si "tratament medical" si prezinta zone "gri" in care, practic ar fi imposibil de demonstrat ca lucrurile stau intr-un fel sau altul, mai ales ca sunt relative, in special in ce priveste chestiunile psihologice unde exista profetii auto-indeplinite si efectul "Placebo". Spre exemplu, cine poate spune daca exista sau nu alternativa in tratamentul depresiei sau al stresului post-traumatic? 

In domeniul psihoterapiei exista tot la fel de multe solutii precum exista terapeuti si terapii care se ocupa cu asa ceva. Oare cei care au evaluat suferinta fetei ar fi putut sa decida vreodata ca "nu exista alterantiva rezonabila", in afara de eutanasierea adolescentei? Fireste, am spus deja ca fata nu a fost eutanasiata, fiindca nu primise acordul necesar al parintilor dar in mintea ei, s-ar parea ca acea alternativa terapeutica nu exista. Iata de ce, probabil, eutanasia nu se poate aplica legal in niciun caz de depresie - ai foarte multe alternative rezonabile de explorat, nu-i asa? 

Cazul adolescentei Noa este unul extrem de provocator si simt deja ca voi starni pe unii care isi inchipuie ca "inteleg trauma" mai bine decat oricare dintre psihologi, dar printr-o ironica intorsatura a destinului, nu au devenit niciodata psihologi, fiindca, in fond, esti psiholog daca te simti asa, iar la facultatea de psihologie / la cursurile de formare in psihoterapie, probabil ca se invata niste detalii lipsite de semnificatie.

Opinia mea insa este, asa cum am mai spus aici, ca orice incident minor poate sa devina o trauma, daca il interpretam ca atare (pierderea unei jucarii, de exemplu), si, tot la fel, orice eveniment cu real potential traumatic poate sa devina un incident nereprezentativ, daca ii oferim o interpretare adecvata. Caci, iata, violul, prin care se pare ca a trecut adolescenta Noa, li se intampla foarte multor fetite si baieti. Nu toti devin candidati la sinucidere, insa.

Asa cum mi-au spus multi oameni, "unii sunt mai sensibili iar altii mai putin sensibili, si gata, sa terminam definitiv cu filozofia". Iar eu le spun ca tocmai filozofia este aia care ne face "sensibili sau mai putin sensibili". Felul cum interpretam un astfel de eveniment devine crucial caci din aceste interpretari se vor naste emotii, sau chiar tulburari emotionale, se vor naste apoi comportamente dezadaptative si, posibil, vom descoperi ca exista, chiar in orasul nostru, eutanasie si ne vom dori "sa scapam usor".

Iata doar cateva interpretari mai mult sau mai putin inspirate ale unui eveniment cu un cert potential traumatic, cum ar fi violul.

• Acesti oameni mi-au rapit inocenta si ma voi razbuna toata viata pe astfel de persoane. Voi deveni avocat / procuror / politist / detectiv, si voi face in asa fel incat cei care comit astfel de lucruri sa fie pedepsiti.

• Acesti oameni mi-au rapit inocenta si acum am o scuza buna sa le rapesc si eu inocenta unor persoane alese la voia intamplarii, pe care le voi abuza, fiindca am invatat ca este mai bine sa abuzezi decat sa fii abuzat.

• Acesti oameni m-au murdarit definitiv, nu voi mai putea nicicand sa curat aceasta mizerie, eu insami am devenit un gunoi, fiindca cei care te trateaza ca pe o persoana fara valoare, te fac sa devii o persoana fara valoare. Nu imi ramane decat sa imi astept sfarsitul, ba chiar sa il caut.

• In lume exista multi oameni rai, probabil toti sunt asa, si trebuie sa ma feresc de toti oamenii, pentru totdeauna, fiindca oamenii te surprind intr-un moment de vulnerabilitate si iti iau tot ce ai mai de pret. Te feresti de oameni si poti sa fii in siguranta.

• In lume exista multi oameni rai, dar nu toti sunt asa si este important sa ma inconjor cu persoane in care stiu ca pot avea incredere si sa evit situatiile in care sunt prea vulnerabil(a), pentru a evita astfel de evenimente.

• Acest eveniment a fost unul trist si neplacut dar eu sunt o persoana cu extrem de mari resurse, sunt creativa si am extrem de multe lucruri de oferit celorlalti. Nu am de gand sa le permit celor care mi-au facut rau sa imi influenteze viata in vreun fel. Acest incident nu este reprezentativ pentru viata mea.

Si acum am o intrebare: care dintre aceste posibile interpretari vi se pare mai buna, mai constructiva, mai sanatoasa, in sensul ca ii ofera unei persoane ce a supravietuit unui viol mai multe sanse de a se dezvolta armonios si de a depasi cu bine un incident care, are intr-adevar potential traumatic dar care poate sa nu devina niciodata o trauma in sine? Probabil ca nu veti avea dificultati sa alegeti raspunsul cel mai bun.

Ceea ce ma fascineaza pe mine in ultimul timp este puterea parintilor de a forma capacitatea unui copil de a interpreta evenimentele pe care le traieste. Mai mult decat atat, se pare ca parintii pot sa induca o anumita imagine de sine in mentalitatea unui copil prin intamplarile pe care ei insisi le-au retinut ca fiind reprezentative si pe care i le repeta copilului, ca pe niste "mituri", o "legenda personala" ce ofera inspiratie si modeleaza personalitatea unui copil.

De multe ori, un copil nici macar nu are notiunile necesare pentru a da sens intamplarilor pe care le traieste, motiv pentru care si uita foarte multe dintre aceste intamplari, ca fiind total lipsite de relevanta. Totusi, parintele vine si ii aminteste ca s-a intamplat un lucru sau altul, si, mai mult decat atat, ii si "traduce" evenimentul respectiv, adica ii explica copilului ce inseamna acesta - ai fost curajos sau, dimpotriva, ai fost "un papa-lapte", ai fost harnicut si de ajutor sau, dimpotriva, nu ai cooperat si ai fost mereu "un pierde-vara".

Vorbesc despre astfel de lucruri pentru ca astfel un copil violat / traumatizat dezvolta un discurs interior salvator, prin care este constient de ceea ce poate si isi ofera extrem de multe sanse de auto-dezvoltare, in timp ce altul pare ca ar cauta solutii rapide sa scape de probleme, evenimentele cu potential traumatic devenind niste scuze perfecte in acest sens. 

Stiu, suna putin "superficiala" aceasta intelegere a lucrurilor, dar daca ne multumim sa "ii aratam intelegere nelimitata" fiindca asa credem noi ca este cel mai bine si asa suntem niste parinti iubitori si niste buni crestini, s-ar putea sa avem surpriza ca ceea ce primim in schimbul "bunatatii noastre" este un copil care este extrem de constient de slabiciunea sa si isi ignora cu desavarsire resursele adaptative. 

Imi amintesc acum de cazul tinerei Elizabeth Smart (cu nume predestinat), din Salt Lake City, statul Utah, care, minora fiind, a fost rapita din casa parinteasca si violata pe o perioada mai lunga de timp de catre un cuidat care se vedea lider de secta. Ceea ce m-a fascinat la inceput in aceasta poveste a fost atitudinea lui Elizabeth - cat de multa forta interioara a avut! Acum insa, dupa ce am mai acumulat ceva experienta de viata, ma misca cu totul altceva - atitudinea mamei acestei tinere.

Dupa cum marturiseste Elizabeth Smart  intr-un discurs sustinut la conferintele TED, mama ei i-ar fi spus asa: "Acesti oameni ti-au luat 6 luni din viata. Sa nu indraznesti sa le oferi macar o zi in plus!" Prin asta, mama lui Elizabeth incerca sa o incurajeze pe fiica ei sa traiasca ca si cand acest incident nu ar fi insemnat nimic, sa se bucure de viata si sa isi puna in valoare toate resursele de care dispune. 

Poate vi se pare ca mama ei era lipsita de sensibilitate, nu intelegea durerea, si nu avea timp de suferinta fetei - mai avea si alti copii, de altfel. Totusi, eu asa vad o mama care isi iubeste copilul si doreste sa ii sustina dezvoltarea. Cred ca a reusit, de altfel.

(1) Imaginea Trauma, de Hartwig HKD, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

Continue reading

trauma