Scarbici Usor!

Care este diferenta intre un job si o vocatie si ce legatura are asta cu fericirea? Cititi acest articol pentru a invata sa dati un sens superior activitatii voastre!

Pentru ca traim intr-o societate de consum, credinta axiomatica ce domina la nivelul acesteia este aceea ca oamenii, în mod ideal, se învârt în jurul banilor pentru a putea realiza toate standardele societăţii de consum. Dacă nu fac asta, atunci cu siguranţă sunt nişte rataţi şi îşi plâng de milă în timp ce noi discutăm despre fericirea lor. Aşa să fie?

O părere diferită are psihologul pozitivist Martin Seligman, care considera că fericirea are mai mult a face cu punerea în uz a propriilor calităţi, şi mai puţin cu nivelul veniturilor. Şi argumentul suprem identificat de el este acela al avocaţilor, care au veniturile cele mai mari şi cu toate acestea sunt cei mai depresivi profesionisti şi au parte de cel mai mare număr de divorţuri.

Martin Seligman consideră că a avea o carieră nu de succes, căci asta ar implica recunoaşterea generală, ci o carieră fericită (iata un concept nou!), înseamnă să îţi descoperi vocaţia. Acest lucru, presupune să faci uz, în activitatea ta zilnică, de calităţile şi înzestrările tale naturale, să le dezvolţi şi să aduci o contribuţie la binele comunităţii prin ceea ce faci.

Personal, as adauga la asta capacitatea fiecaruia dintre noi de a aprecia contributia pe care o aduce la binele comunitatii. Caci, nu de putine ori, aducem o contributie la fericirea celor din jur si la bunul mers al societatii insa esuam in a aprecia aceasta contributie, poate si datorita subvalorizarii sale la nivel social - cine apreciaza in mod normal contributia unui maturator de strada?

Iată ce spune despre vocaţie Amy Wrzesniewski, profesor la Yale University:

Un medic care consideră munca drept o slujbă şi este interesat doar de obţinerea veniturilor, nu are o vocaţie, în timp ce un gunoier (lucrător la salubritate), are o vocaţie atâta vreme cât consideră că prin munca lui, lumea devine mai curată şi mai sănătoasă.

 A găsi un sens superior în munca ta presupune a nu te opri din lucru atunci când nu mai vin recompense materiale, avansări şi bani ci să continui să faci aceleaşi eforturi, care nici măcar nu sunt resimţite ca atare, pentru un bine superior, mai presus de propria persoană, munca fiind o răsplată prin ea însăşi.

Probabil că un om care şi-a descoperit vocaţia nu va fi în extaz orgasmic cât e ziua de lungă, dar este echilibrat, senin şi implicat în proiectele şi sarcinile de serviciu, relativ deschis faţă de ceilalţi şi capabil să se bucure, într-un mod discret de ceea ce face. 

Într-un studiu citat de Martin Seligman în cartea sa Fericirea Autentică, studiu ce s-a ocupat de investigarea vocaţiei şi care, în mod curios, a avut în centrul atenţiei oamenii de serviciu din mai multe spitale, s-a descoperit următorul lucru: oameni care aveau aceeaşi fişă a postului erau împărţiţi în două categorii.

Cu Vocatie	Fara Vocatie
se considerau importanti in vindecarea bolnavilor isi programau munca anticipau nevoile medicilor isi sporeau singuri numarul de sarcini (de ex. unul dintre ei aducea tablouri sau mici obiecte de arta pentru a infrumuseta saloanele)	Faceau curat (si atat)

Mi-ar place să cred că ambele categorii sunt la fel de fericite, dar mă îndoiesc de asta. Şi tot aşa mă îndoiesc că persoanele care îndeplinesc tot felul de sarcini care beneficiază de mai puţină recunoaştere şi un statut mai puţin privilegiat (de exemplu care păzesc intrări sau spală farfurii, care aduc presa, care pun marfa pe raft etc), pot, prin posibilităţile psihologice proprii să vadă în activităţile lor o contribuţie la binele comunităţii.

Societatea pare a elimina posibilitatea lor de a fi fericiţi, prin idealul promovat la scară largă şi nu ar trebui să ne surprindă faptul că aceste categorii de personal se află cel mai adesea în depresii profunde, pe care le poartă pe picioare, fiindcă le lipsesc resursele pentru a recurge la psihoterapie. Slavă domnului, ei adorm seara tot cu reclame auto şi tot cu filme despre marile familii ale protipendadei, nicidecum cu scrieri despre fericirea autentică!

Aşadar, când munca devine o sursă de recompense morale, şi când ceea ce ne dorim nu se află în ziua de salariu sau în weekend, ci în fiecare dintre momentele unei zile obişnuite, s-ar putea să ne aflăm mai în contact cu noi înşine şi cu propria noastră fericire.

Munca poate fi oportunitatea nepreţuită de a trăi starea de flux, tocmai prin punerea în uz a călităţilor noastre specifice care astfel ne fac remarcaţi şi aduc un zâmbet pe feţele celorlalţi. Îmi vine acum în minte termenul acesta pe care îl aud frecvent... "scârbici". Interesant termen, auto-descriptiv.

(1) Imaginea Haitians Plant and Save Land, de United Nations Photo, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Articol aparut initial in blogul Carnavalul Gandurilor, autor: Marius Iftimie

(3) Seligman, M., (2007), Fericirea Autentica, editura Humanitas, Bucuresti

(4) Iftimie, M., (2014), Starea de Flux, website: Psihopedia