Viata dupa Adulter

Ce presupune iertarea si reconstruirea unei relatii afectate de evenimentul adulterului? Este suficient oare sa spui "te iert"? In ce masura ne va proteja asta de rabufnirile de furie cu obiectul bine precizat - adulterul scos la iveala - ori avand in spate fantoma apasatoare a acestuia?

Lumea nu stie exact ce inseamna sa ierti. Poti sa spui „te iert” pentru ca asa da bine si pentru ca vrei sa iti salvezi casnicia dar furia poate oricand sa rabufneasca. Iertarea nu poate fi obtinuta numai prin cateva cuvinte, o strangere de mana sau o intelegere. Iertarea este mai curand un obiectiv si un proces decat un remediu cu actiune rapida.

Conceptul de iertare ca moment punctual ar trebui inlocuit cu ideea de climat favorabil iertarii. A ierta inseamna a-ti recapata echilibrul si bunavointa, a renunta si a te elibera de dusmanie, de orice dorinta de razbunare prin care speram sa „indreptam” relele suferite in trecut.

Reinnodarea relatiei. Partenerii, in general stiu daca doresc acest lucru, imediat dupa producerea, respectiv descoperirea sau deconspirarea adulterului. In aceasta situatie cel care a inselat este principalul element care trebuie sa faca eforturi pentru recladirea relatiei.

In perioada imediat urmatoare, etapele de acalmie alterneza intempestiv cu cele in care amintirile rabufnesc sub forma de iesiri emotionale de o intensitate mai mica sau mai mare, luand aspectul reprosurilor cu obiectul bine precizat - adulterul: "Cum ai putut sa faci asta?" - sau care se refera la cu totul alte aspecte – prin mecanismul psihologic al deplasarii, energia psihica asociata reprezentarii adulterului se poate transfera asupra oricarei reprezentari inrudite si putem avea surprinza ca un sir de reprosuri agresive legate de chestiuni minore (alegerea mesei la restaurant sau faptul ca ai uitat sa iei scobitori la picnic) sa aiba la origine tocmai "fantoma" adulterului. 

Partenerul inselat pune in scena fie adevarate furtuni emotionale, fie se lasa purtat de sentimente de abandon, sau de revolta apasatoare, mocnita. De multe ori acesta face amenintari voalate „Doar pot sa gresesc si eu...” De partea cealalta, cea a partenerului infidel, este nevoie de o perioada de profunda introspectie.

Astfel el poate sa ajunga la concluzii noi cu privire la conduita potrivita, la schimbarea valorilor si adoptarea unui familism sanatos, pentru salvarea relatiei care adesea implica existenta unor copii, sau dimpotriva, poate trece cu usurinta peste acest „detaliu” care este adulterul si poate sa repete comportamentul cu prima ocazie. Lipsa iertarii, si perpetuarea unei atmosfere de invrajbire in cadrul familiei poate sa descurajeze fidelitatea. Tot la fel, in alte cazuri, iertarea primita prea usor.

 De retinut insa ca un adulter care nu se mai repeta niciodata nu face dovada unui caracter viciat ci dovedeste numai curiozitatea sau imperfectiunea umana, proverbiala. O trasatura de caracter, conform psihologiei personalitatii, nu poate fi sustinuta de sau fundamentata pe incidente izolate.

Pasi pentru reconciliere. Este de dorit ca cei doi parteneri sa discute despre incidentul respectiv, ori de cate ori se simte nevoia.

Partenerul care a fost infidel va trebui sa se deschida celuilalt si sa ofere explicatiile pe care acesta le cere. De asemenea, fiecare dintre parteneri este bine sa invete sa asculte tot ce are celalalt de spus: trairile celui inselat sau ale celui care a comis adulterul trebuie sa circule pentru ca in acest mod sa poata fi evitate greselile din trecut. Prin colaborare se poate ajunge la acel climat favorabil iertarii despre care vorbeam mai sus. Relatia nu va mai fi niciodata ca inainte dar asta nu inseamna in mod necesar ca va fi mai rea.

Daca partenerul inselat face eforturi pentru a-si ierta sotul, iar partenerul infidel face eforturi pentru a se intelege pe sine, pentru a-si intelege nevoile si a nu mai repeta comportamentul, relatia are sanse. 

Apare insa si riscul de a te da batut, precum si riscul de a ajunge la concluzii si stereotipii de judecata care pot influenta nu doar destinul relatiei prezente ci si intreaga experienta viitoare de relationare, in ansablul ei.

• Indoilala de sine: „am fost inselat(a), ceva nu este in regula cu mine”
• Generalizarile: „toti barbatii sunt niste magari”
• Comportamentul paranoid: atentia exagerata la detalii compromitatoare, tensiunea, gelozia, tendinta de a fi sufocant in urmatoarele relatii
• Re-editarea situatiei: din dorinta de a rezolva problema din relatia anterioara, este posibil sa te atasezi de o persoana similara ex-partenerului infidel 

Desi intelegerea este dificila si avem tendinta sa uitam binele si sa ne lasam coplesiti de rau, totusi s-ar merita sa avem o conduita plina de intelegere, sa ii acordam credit celuilalt si sa preferam gandurile prin care ne exprimam increderea Ex: „a fost doar o etapa si se simtea singur”.

De asemenea, in aceeasi idee de a ne conserva capitalul de incredere in celalalt, fara de care relatia ar fi compromisa instantaneu, este necesar sa ne vedem propriile greseli si sa facem eforturi pentru a nu le mai repeta. In general, ele ies la iveala daca avem o astfel de preocupare: faptul ca am fost aspri in judecati sau in exprimare, faptul ca ne-am lasat preocupati de servici si am ignorat relatia, faptul ca ne-au preocupat problemele copiilor, faptul ca am negat existenta unei probleme, lipsa comunicarii, etc.

Asa cum spuneam mai sus, lucrurile nu vor mai fi niciodata ca inainte – acesta este doar un mit. Cuplul nu mai este inocent dar este in schimb experimentat, stie ce greseli are de evitat si are o idee despre ceea ce trebuie facut pe viitor. In acest fel, apar noi atitudini si noi reguli de comportament, noi obiceiuri.

Un scop potrivit pentru aceasta perioada ar putea fi acela de a se forma obiceiuri care faciliteaza reactivarea functiei de solidaritate a cuplului (prin care exprimam suportul, incurajarea reciproca), si de aici resuscitarea increderii.

Chiar daca produc neplaceri, discutiile privind adulterul nu trebuie nici interzise si nici limitate. Recuperarea dupa ce cuplul a fost incercat este un proces continuu care dureaza si continua chiar si dupa ce lucrurile par a fi intrat in normal. Este posibil sa se ajunga intr-un punct mai sigur decat cel in care se afla cuplul inainte de incidentul adulterului, daca acest proces se desfasoara intr-un mod favorabil iar partenerii coopereaza pentru binele lor comun. Exista situatii cand nu are nici un rost sa mai continuam relatia. Destul de multe se termina inainte de a fi incercat sa gasim vreo solutie la probleme, lucru care nu face decat sa favorizeze luarea problemelor in relatiile urmatoare. 

John Gottman, recunoscut drept unul dintre cei mai influenti psihoterapeuti ai secolului trecut, a realizat numeroase studii legate de dinamica cuplului si a ajuns la concluzia ca cele mai stabile cupluri dispun de anumite parghii de comunicare care fac posibila aceasta stabilitate pe termen lung.

Dezvoltand metoda Gottman pentru terapia de cuplu, bazata pe descoperirile sale, el a avut in vedere cresterea respectului, aproprierii si a calmului in abordarea problemelor de cuplu. Nu doar ca este nevoie de comunicare prin intermediul careia ne exprimam "of-urile" (vorbim despre dorinte si frici) iar celalalt raspunde, dar aceasta comunicare trebuie sa se realizeaze intr-un mediul adecvat:

• prin evitarea criticilor aspre si limitarea exprimarii la propriile trairi
• cu respect pentru celalalt si limitarea manifestarilor de dispret
• prin limitarea revarsarilor afective si pastrarea calmului

Imaginea Triunghiul, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Rouge, K., Lensson, B., (2012), Sindromul Othelo, editura Curtea Veche, Bucuresti

Gratch, A., (2011), Daca dragostea ar putea gandi, editura Trei, Bucuresti

Leleu, G., (2011), Cum sa fim fericiti in cuplu, editura Trei, Bucuresti

 Moreau, A. (2006), Dragoste si sexualitate, editura Trei, Bucuresti