Toata Lumea Minte

Acesta este numele unui best-seller american, cu subtitlul: ce ne spune internetul despre ceea ce suntem cu adevarat. Este o colectie de date obtinute in urma analizarii si prelucrarii cautarilor pe motoarele de cautare ale internetului. Multe dintre acestea sunt mai curand contra-intuitive.

☆ ☆ ☆

Citesc o carte numita Everybody Lies. Ce ne invata internetul despre ceea ce suntem cu adevarat, scrisa de Seth Stephens-Davidowitz. Este o carte scrisa pe baza acumularilor de informatie rezultata in urma cautarilor pe Google. Ce mai cauta lumea pe internet si ce spune asta despre noi? Este la fel de interesant daca exista diferente intre ceea ce cauta pe internet diverse popoare, cu alte cuvinte, avem un raspuns la intrebarea eterna, in ce consta diferenta intre noi si ceilalti, de alte nationalitati si ce anume ne face unici.

In trecut ceea ce se numeste Big Data, sau marile baze de date, era detinut, nu de domnii cu probleme de integrare sociala care lucreaza la Google ci de cate o bunicuta sau poate un dr. Cristian Andrei, care in urma experientei lor de viata, ti-ar fi explicat, asa cum doar ei ar fi putut sa o faca, cine ar fi o partenera buna pentru tine si ce calitati ar trebui sa detina o astfel de persoana. Tot la fel, acea bunicuta ar fi fost autoritatea suprema si demna de incredere pe care o puteai intreba orice, si ar fi avut un raspuns ce nu mai necesita punerea la indoiala. 

Bunicuta era deci Big Data. Dar daca cunoasterea ei se baza doar pe observatii empirice, intuitie si pe patternurile pe care le observase ea odata cu trecerea timpului, Big Data in schimb cauta sa excluda intuitia supusa subiectivitatii si sa-si bazeze concluziile pe date conctete. Astfel, devine posibil ca prin analizarea istoricului de cautare al celor diagnosticati cu cancer pancreatic sa descoperi ca primele simptome ale acestuia sunt durerile de spate si ingalbenirea pielii.

Am sa public cateva lucruri interesante pe care le-am gasit in aceasta carte.

Cateodata un set de date reveleaza un  comportament, o dorinta, o preocupare la care nu m-as fi gandit niciodata. Exista numeroase preocupari sexuale ce intra in aceasta categorie. De ex. stiati ca in India, cautarea [pe Google] numarul 1 care incepe cu "sotul meu vrea..." este "sotul meu vrea sa-l alaptez"? Aceasta tendinta este mult mai intalnita in India decat in orice alta tara. In plus, cautarile de pornografie care prezinta femei ce alapteaza barbatii sunt de 4 ori mai numeroase in India si Bangladesh decat in orice alta tara din lume. Nu as fi crezut niciodata asta inainte sa vad aceeste date. In timp ce faptul ca barbatii sunt obsedati de dimensiunile organului sexual nu este surprinzator, cea mai insemnata insecuritate corporala a femeilor, cum este aceasta exprimata pe Google, este surprinzatoare cu adevarat. Pe baza acestor noi informatii, echivalentul feminin al ingrijorarilor privind dimensiunea penisului - pauza pentru suspans - este ingrijorarea privind mirosul vaginului. Femeile fac la fel de multe cautari pe Google care exprima preocupare in legatura cu organul genital ca si barbatii. (...) Cateodata, noile informatii reveleaza diferente culturale la fel de surprinzatoare. Un exemplu este modul diferit in care barbatii de pretutindeni raspund provocarii de a avea o sotie ce urmeaza sa nasca. In Mexic, cele mai frecvente cautari legate de "sotia mea gravida" includ "cuvinte de iubire pentru sotia mea gravida". In schimb, in SUA, cautarile includ "sotia mea este gravida, acum ce fac?". Sursa: Toata Lumea Minte, S.Stephens-Davidowitz

 

Dupa cum vedeti, este o carte interesanta. Pe mine unul m-au fascinat intotdeauna informatiile sau literatura care, pe baze stiintifice, reusesc sa contrazica ceea ce credeam noi, la nivelul simtului comun, sau ceea ce ne spune intuitia. Fiindca de multe ori informatiile obtinute pe baza cercetarilor stiintifice chiar confirma credintele noastre, dar exista numeroase situatii in care intuitiile si miturile noastre urbane ori cele raspandite de asa-zisii cunoscatori ai sufletului uman, se dovedesc a fi mai curand eronate. De altfel, Psihopedia a publicat mai multe articole de tip myth buster. 

• Apusul Catarsisului

• Rolul Parintelui de Copil Abuzat

• 6 Mituri ale Seductiei

• Mitul Adolescentului Rebel

• Psihomitologia

Recomand aceasta carte tocmai fiindca este una dintre acele lecturi care, pe baze stiintifice incontestabile, vin sa desfiinteze miturile urbane. Un astfel de mit pe care aceasta carte tine sa-l desfiinteze este acela legat de faptul ca doar copiii saraci ajung sa exceleze in NBA, fiind, nu-i asa, motivati de faptul ca o cariera in baschetul profesionist i-ar putea salva de o viata plina de privatiuni. Dar este usor de demonstrat ca situatiile in care un jucator de succes in NBA care are un background modest (parinte unic, cartier sarac, lipsa educatiei, etc), sunt mai curand raritati in NBA. 

[Videoclipul de mai sus explica in detaliu de ce unii prefera sa spuna interventie militara speciala in loc de razboi. Limbajul dublu sau ceea ce numim eufemism este colacul de salvare de care ne agatam atunci cand nu suntem singuri cu noi insine si ne permitem sa cautam pe internet exact ceea ce ne preocupa, fara a fi nevoie sa ne prezentam preocuparile intr-un mod pe care Google l-ar putea tolera.]

Noua Psihanaliza

Un capitol al cartii se ocupa de conceptele cheie ale psihanalizei freudiene si felul in care ele pot fi confirmate sau infirmate de datele obtinute in urma analizarii informatiilor furnizate de motoarele de cautare. Dintre aceste concepte doua par a fi infirmate destul de usor: teoria privind reprezentarile sexuale ale viselor (visele despre castraveti si banane, de exemplu) si cea privind modul in care inconstientul se reveleaza prin intermediul actelor ratate. Nu acelasi lucru se intampla in ce priveste teoriile freudine privitoare la incest, respectiv complexul Oedip si Electra. Ei bine, datele furnizate de cautarile pe situl PornHub par a demonstra faptul ca sunt suficient de populare preocuparile noastre de acest fel. 

Dupa cum observati, acest tip de cercetari pe motoarele de cautare ale internetului prezinta avantajul ca, la adapostul anonimitatii, oamenii isi permit sa se dezlantuie si sa renunte la controlul impulsurilor si la grija pentru imaginea publica. Pare un domeniu de cercetare care ne va rezerva numeroase surprize si pe viitor, tocmai fiindca acesta permite verificarea miturilor urbane, a celor promovate de o pseudo-stiinta cum ar fi Psihanaliza, in conditiile in care suntem convinsi ca beneficiem de intimitate, dar, dupa cum se intelege din lucrarea lui Seth Stephens-Davidowitz  aceasta intimitate este mai curand o iluzie. 

(1) Imaginea Person with Black Mask Holding Burning Newspaper, de Connor Danylenko, via Pexels

(2) Stephens-Davidowitz, S., (2018), Everybody Lies: what the internet can tell us about what who we really are, Harper Collins Publishing, USA

Continue reading

psihanaliza

Lunetist American

Oamenii fac multe pentru a-si imbunatati sanatatea psihica. Dintre aceste strategii unele sunt inofensive iar altele sunt de-a dreptul criminale. Cazul real al lunetistului american Chris Kyle, supranumit Legenda, pentru profesionalismul si patriotismul de care a dat dovada.

☆ ☆ ☆

Filmul American Sniper (Lunetist American, 2014) prezinta povestea celui mai letal lunetist din istoria armatei americane. Numele sau este Chris Kyle, care, in mod ironic, dupa ce a reusit sa elimine mai mult de 300 de inamici periculosi, a fost usis de catre un alt veteran al armatei americane, un tip pe nume Edie Ray Routh, care suferea de stres post-traumatic. Filmul, in regia legendarului Clint Eastwood, este o poveste despre patriotismul, eroismul si profesionalismul lunetistului, supranumit el insusi The Legend - Legenda. 

In termenii unui joc PC, Chris Kyle este un MVP (most valuable player - cel mai valoros jucator), dar el nu este un Richard Kuklinski, care ucidea pentru mafie si nu este nici criminal in serie, care ucide pentru propria sa satisfactie, data fiind tulburarea de personalitate de care sufera. Evident, acest tip de Legenda, nu este pentru oricine si nu oricine poate sa faca ceea ce facea Chris Kyle, pastrandu-si in acelasi timp respectul de sine si sanatatea mentala. Dar un ucigas de meserie poate sa devina o Legenda, daca motivatia sa este una patriotica si daca are o personalitate puternica si echilibrata.

Fara a generaliza, partea proasta este ca multi dintre recrutii care pleaca pe front nu sunt motivati de patriotism si nu au calitatile necesare pentru a lupta pe front. Dimpotriva, sunt poate persoane care nu au reusit sa-si faca un rost in civilie, nu s-au descurcat prea bine in ce priveste aspecte precum relatiile intime sau profesie si recurg la viata mililtara ca la o solutie disperata, mai ales ca le si promite anumite satisfactii si un statut special. Dar asta nu inseamna ca dificultatile lor emotionale, care au constituit fondul problemei de la bun inceput, dispar, ca prin farmec, dimpotriva. 

Asa se face ca multi dintre veterani se intorc de pe front cu tulburare de stres post-traumatic, care implica manifestari de tipul amintirilor intruzive (flashback-uri) legate de evenimente traumatice, vise chinuitoare, sentimente de vina intensa ori dificultatea de a relationa, ingrijorari, izbucniri de furie si incercarea de a evita situatiile de tipul trigger (adica cele care declanseaza aceste simptome, prin re-actualizarea de secvente traumatice). Acesti declansatori devin tot mai multi si mai tulburatori, se sistematizeaza, pe masura ce tulburarea progreseaza si nu se iau masuri pentru controlul acesteia. 

Sunt multe lucruri care se fac in mod normal pentru limitarea efectelor traumelor suferite pe front, dar nu toate sunt la fel de eficiente, asa cum vom descoperi si in povestea lui Chris Kyle, Legenda lunetistilor americani. El in sine, nu doar ca avea statutul de erou al SUA si un echilibru emotional foarte bun, dar avea un proiect cu veteranii americani care nu se bucurau de o sanatate psihica la fel de buna. Am retinut faptul ca era in contact cu acestia, ceea ce este important si facea ceea ce se cheama trageri terapeutice.

Routh era un veteran de 25 de ani din Lancaster, Texas. Kyle si prietenul sau Littlefield l-au luat pe Routh la poligon in efortul de a-l ajuta cu stresul sau post-traumatic (PTSD). Routh intrase si iesise din spital succesiv, de mai multe ori in ultimii 2 ani si fusese diagnosticat cu schizofrenie. Pe drumul catre poligon, Kyle ii trimite lui Littlefield mesajul: "Tipul asta (Routh) este complet nebun.". Littlefield raspunde: "Watch my six", care este un jargon militar pentru "Protejeaza-ma".

Patru luni mai tarziu, pe cand era in puscarie, Routh a martusirit unui loctiilor de serif: "Eram pe bancheta din spate a masinii si nimeni nu vorbea cu mine. Doar ma duceau la poligon, asa ca i-am impuscat. Imi pare rau, dar n-au vorbit cu mine. Sunt sigur ca m-ar fi iertat". Sursa: Wikipedia.

Dupa cum sugereaza si deznodamantul trist al povestii lui Chris Kyle, tragerile terapeutice sunt totusi o eroare in viata veteranilor afectati de PTSD, iar conceptul pe care se bazeaza acestea este unul gresit, desi, nu neg faptul ca pentru unii dintre veterani pot exista unele beneficii. Dar ce sunt asa-zisele trageri terapeutice? Ei bine, veteranii care sufera de PTSD merg la poligon unde fac trageri cu armament si munitie reale in scopul vadit al ameliorarii starilor specifice acestei tulburari, care le afecteaza in mod dramatic viata de dupa lasarea la vatra. 

Principiul din spatele tragerilor terapeutice pare simplu: faci ceva pentru a descarca tensiunea interioara. Da, este acelasi principiu invechit, (vezi psihanaliza freudiana: catarsis) care ne determina sa spargem farfurii cand suntem furiosi sau sa distrugem lucruri, doar pentru a ne descarca nervii. Eu personal nu as recomanda nimanui sa faca asta pentru a-si descarca nervii sau pentru orice alt scop terapeutic. S-a demonstrat stiintific faptul ca cei care recurg la gesturi agresive pentru a descarca tensiuni psihice, se inseala iar conceptul pe care se bazeaza catarsisul este pur si simplu gresit.

Desi ne putem simti mai bine pe termen scurt, pe termen lung agresivitatea creste si devenim dependenti de agresivitate pentru a rezolva majoritatea problemelor cu care ne confruntam. Doar ca problemele nu se rezolva prin agresivitate, dimpotriva, devin mai grave iar comportamentul agresiv nu face decat sa ne izoleze de ceilalti - ceea ce inseamna ca riscam sa ne pierdem nu doar prietenii ci si locurile de munca sau relatiile intime. Poate ca a venit timpul sa aruncam la gunoi acest concept de catarsis, nu credeti? 

O sa-mi spuneti: okay, la gunoi cu catarsisul, dar ce punem in locul sau? Inainte de a discuta despre asta, as dori sa fac o precizare. Faptul ca un lucru este usor de inteles si de practicat nu il face si eficient. Acesta este cazul catarsisului si faptul ca, in acest mileniu noi inca mai credem in catarsis se datoreaza tocmai asa-ziselor avantaje ale acestuia: e usor de inteles si de practicat si are beneficii pe termen scurt. Dar beneficii pe termen scurt are si consumul de droguri, care de fapt este un simptom a ceva, inainte de a fi o problema in sine: simptomul faptului ca nu intelegem gestionarea emotiilor. 

Cum spuneam mai sus, exista multe strategii pentru ameliorarea PTSD in randul veteranilor, dintre care unele sunt mult mai umane: art-terapia, terapia ocupationala sau lucrul cu animale de companie - asa-numitii caini terapeutici de exemplu sau sesiunile de antrenament la hipodrom. Din punctul meu de vedere, majoritatea acestor strategii sunt fie inofensive, fie se bazeaza pe conceptul expirat, de catarsis. Ceea ce se poate face pentru a ameliora simptomele specifice PTSD este psihoterapia si in special cea axata pe deprinderea abilitatilor de gestionare cognitivista a emotiilor. 

Filmul American Sniper este interesant, l-am urmarit si eu cu interes cu ceva timp in urma si probabil ca merita vazut daca va plac filmele de razboi sau barbatii in uniforma. Dar pentru mine partea interesanta incepea abia la sfarsit - si anume intelegerea felului cum a murit Chris Kyle, Legenda Armatei Americane. Pare ca aspectele legate de sanatate psihica sunt implicate in fiecare poveste, facand-o mai interesanta, dar si mai greu de inteles. 

Tipul care l-a ucis pe Chris Kyle suferea si de ideatie paranoida, (guvernul dorea sa-i faca rau) incercandu-se absolvirea sa de vina pe motiv de lipsa a discernamantului. Totusi, verdictul a fost de condamnare la inchisoare pe viata. Call me crazy dar... ceea ce eu personal nu am inteles este de ce avea acces la armament si munitie o persoana in situatia lui Edie Ray Routh?

(1) Imaginea Marines Training, de Official US Navy Page, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0 

(2) Military Benefits, (acc. 27.12.2021), PTSD and Veteran's Symptoms | Military Benefits

(3)  Univeristy of Michigan, (acc.27.12.2021), Venting Anger Feeds the Flame, website: Umich.edu

(4) Wikipedia, (acc. 27.12.2021), American Sniper - Wikipedia

(5) Scott, O.L. (2009) 50 Great Myths of Popular Psychology, Wiley-Blackwell Publishing

Continue reading

true crime

Ma Bate dar Ma Intorc

Din eternul mister feminin face parte si misterul fetei maltratate care se intoarce totusi, negresit, la agresorul ei, pentru motive pe care numai psihanalistii ar putea sa le banuiasca. Astfel, au fost puse in evidenta cele doua motive pentru care fetele se intorc la agresor. Indiciu:  nu pentru ca le plac baietii rai!

☆ ☆ ☆

De curand mi-a atras atentia o carte cu un nume destul de incitant - "Iluzia iubirii. De ce se intoarce femeia maltratata la agresorul ei.", scrisa de David P. Celani. Mi-am spus ca este un bun prilej sa descopar raspunsul la aceasta foarte interesanta intrebare, deci, cum ar veni, ar fi trebuit sa urmeze dezvaluirile! Asta pana cand am descoperit ca este vorba despre o carte cu profil de psihanaliza, cu alte cuvinte, o carte pseudo-stiintifica, bazata pe speculatii si ipoteze de lucru, niciodata dovedite ca atare.

Psihanalistii se ocupa cu asa ceva de cand ii stim noi, ascunzandu-si lipsa de rigoare stiintifica in spatele unor aberatii ce au totusi meritul sa para profund intelectuale, complexe si sistematizate. Cu toate acestea, data fiind practica terapeutica a psihanalistilor, merita sa le acordam ceva atentie, nu de alta dar unele dintre ipotezele de lucru ce rezulta din observatiile si practica lor terpeutica se pot dovedi foarte utile cercetatorilor adevarati.

Dar sa ne intoarcem la subiectul cartii. Ei bine, exista un capitol special in aceasta carte dedicat celor doua mecanisme prin intermediul carora femeia maltratata reuseste sa depaseasca orice bariere, orice trairi neplacute sau de-a dreptul de cosmar, si, nu-i asa, sa nu invete absolut nimic din experienta ei cu abuzatorul, intorcandu-se la acesta de fiecare data. Aceste mecanisme sunt urmatoarele:

• APARAREA MORALA - Se refera la faptul ca o femeie maltratata obisnuieste sa ia asupra ei orice vina ar fi existat in cazul abuzurilor fizice / psihice suferite si sa-i acorde credit abuzatorului pentru faptul ca a pedepsit-o "pe drept". Dupa cum observati, femeia maltratata nu se refera la bataile / umilintele suferite ca la niste abuzuri fizice sau emotionale ci le considera "pedepse meritate". In acest fel, femeia maltrata (dar si barbatul de multe ori, caci si acesta poate juca rolul victimei) da sens interactiunii cu abuzatorul, oferindu-si siesi iluzia predictibilitatii si a corectitudinii acestui cuplu pe care il formeaza cu agresorul.

• CLIVAJUL - Se refera la faptul ca in mintea femeii maltratate exista doua imagini separate ale agresorului (cel bun si cel rau), care pot alterna in constiinta ei. Astfel, in anumite momente, femeia maltratata il priveste pe agresor ca fiind rau, incorect si abuziv, dar alteori poate sa ii uite cu desavarsire toate pacatele, datorita acestui mecanism psihologic - cognitiv al clivajului. Si daca-mi permiteti un comentariu personal, cel mai probabil, aceasta uitare intervine ca urmare a nevoilor de apartenenta, protectie si dependenta, a altor nevoi umane, care cer o solutionare rapida, in ciuda complicatiilor si riscurilor inerente relatiei cu agresorul. Fiindca victima are in continuare nevoie de apropiere, chiar si daca apropierea vine la pachet cu veninul.

Dupa cum observati, psihanalistii sunt intotdeauna 100% satisfacuti de fiecare data cand apar cu niste ipoteze care suna bine si nu simt nevoia sa le si demonstreze in mod adecvat, prin cercetare. Puteti, de asemenea sa imi multumiti pentru faptul ca mi-am ars neuronii incercand sa inteleg jargonul psihanalitic si am venit cu aceasta sinteze relativ usor de inteles, desi cartea in sine contine 300 de pagini scrise special ca sa-ti arda neuronii. Totusi, eu pot sa apreciez daca o carte de 300 de pagini contine cateva idei interesante si acesta este motivul pentru care am deschis acest articol.

De asemenea, cartea respectiva sugereaza faptul ca "ne antrenam" pentru acest rol de victima inca din copilarie, in relatia cu parintii nostri cand invatam sa ii scutim pe acestia de responsabilitatea abuzurilor pe care ni le administreaza in mod obisnuit, pentru ca la varsta adulta sa ducem la desavarsire aceasta opera de auto-flagelare.  Facem asta pentru ca avem nevoie sa stim ca parintii nostri ne iubesc si ne vor binele. Altfel spus, o alta ipoteza a acestei carti este aceea ca femeia maltratata care se intoarce la aresor ar proveni din familii in care, sub o forma sau alta, ar fi fost abuzata (fizic sau emotional). Procesul poarta denumirea de "neputinta invatata".

Nu stiu daca este asa, si, mai ales, nu stiu daca este asa in toate cazurile. Cred ca ne-am obisnuit sa dam vina pe abuzuri si traume suferite in copilarie pentru aproape orice, fiindca este la indemana sa facem asta. Numai ca, eu personal nu cred ca exista parinti perfecti si parinti care sa nu-si fi abuzat copiii in absolut niciun fel. Ei fac asta fara sa-si dea seama si considerand chiar ca le fac un bine copiilor - fiindca, in fond, la baza oricarei actiuni se afla o intentie pozitiva. Deci abuzul este o realitate a oricarei copilarii si e mult prea simplu sa gasim traume si abuzuri in copilaria oricui.

Fiecare persoana este unica si creatoare de sens si asta imi pare mai important decat orice altceva. De asemenea, la experientele propriu-zise ale copilariei se adauga si modelele si valorile familiei, despre care nu se vorbeste la fel de mult, dar care sunt extrem de importante fiindca ne ajuta sa intelegem evenimentele si sa le interpretam si, nu in ultimul rand, ne ajuta sa alegem anumite comportamente prin imitatie sau in functie de cat de eficiente s-au dovedit pe parcursul copilariei in ce priveste atingerea anumitor scopuri si satisfacerea anumitor nevoi. 

(1) Imaginea Abuse, de Jenavieve, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Celani, David, 2014, Iluzia Iubirii. De ce se intoarce femeia maltratata la agresorul sau, editura Trei, Bucuresti.

Continue reading

psihanaliza

Legendele Personale ale Olimpului

Atunci cand avem probleme punem mana pe telefon si sunam... un copil de 5 ani. El este duhovnicul, terapeutul si tamaduitorul nostru personal. El este eroul care ne inspira, ne desluseste itele realitatii, elimina incertitudinile si poate lua decizii ideale in locul nostru.

o o o

Va amintiti probabil bancul acela in care un vizitator la spitalul de boli nervoase cere detalii directorului in legatura cu unii dintre pacientii spitalului si ii este dat sa afle numai grozavii. Imi place sa mi-l amintesc fiindca el vorbeste despre iluziile in care se intampla sa credem cu atata putere incat ne si chinuim ani intregi pentru asta. Da, este mai mult decat un simplu banc si unii dintre noi chiar se regasesc in el.

Un vizitator intra intr-un salon de spital si observa un barbat care era foarte deprimat. Cere lamuriri din partea directorului:

- De ce este asa deprimat omul acesta?

- Pentru ca in tinerete, iubita lui a fugit cu alt barbat, chiar inainte de nunta.

In salonul urmator, cei doi, vizitatorul si directorul gasesc un alt barbat, care se dadea cu capul de perete.

- Dar acest barbat de ce se da cu capul de perete, intreaba vizitatorul.

- Acesta este tipul cu care a fugit iubita celui din salonul celalalt, ii raspunde directorul.

Ma fascineaza modul in care certitudinile pe care le avem ne influenteaza santatea dar si evolutia si viata, in general. Cu cat certitudinile sunt mai mari, cu atat si grozaviile ce rezulta din aceste certitudini sunt pe masura. Suntem atat de siguri de anumite lucruri incat actionam ca si cand ele ar fi adevarul pur si verificat temeinic. Si nu m-ar ingrijora situatia aceasta daca din aceste "certitudini" nu ar rezulta atatea nenorociri.

Oare cum ajunge o persoana aparent normala sa sufere in numele unei iluzii? Este cazul tipului din salonul de spital care va suferi toata viata pentru ca si-a pierdut "sufletul pereche", fara sa stie ca partenera respectiva i-a facut zile negre celui care avea sa-i fie vecin de salon la spitalul de boli nervoase. Raspunsul este simplu: pentru ca s-a antrenat pentru asta, inca din copilarie. Pentru mine, personalitatea umana este o problema de antrenament sau de pregatire a rolului.

Este foarte dificil sa fii eroul salvator daca te-ai antrenat sa fii o victima. Si este foarte greu sa ceri ajutor, daca te-ai antrenat pentru a-i salva pe altii. Este foarte greu sa devii o persoana cumpatata daca te-ai antrenat pentru impulsivitate, risipa si abuzuri si este foarte greu sa fii curajos daca te-ai antrenat pentru a-l astepta pe cel care va fi curajos pentru tine. Da, este greu, dar nu si imposibil.

Si asa cum uneori a astepta ajutorul si a avea talentul de a impresiona prin neputinta ta este o strategie de succes, se poate oricand demonstra ca nu este decat o strategie falimentara. Ce ai sa faci atunci? Ai sa devii din ce in ce mai nenorocit, pana vei fi observat de un "salvator adevarat", sau ai sa te salvezi singur? Dar nici pentru cei care nu stiu sa ceara ajutor nu este mai usor. Caci uneori ei chiar trebuie sa faca asta daca vor sa evolueze in viata. Hai incearca: "S'il vous plait monsieur..." Stii sa ceri?

Pare ca in forul nostru interior, intreaga incertitudine a vietii este eliminata ori-de-cate-ori apare o situatie complexa si fiecare dintre noi stie, intr-un mod instinctiv, ce are de facut. Si anume, are de facut ceea ce a invatat: sa lupte, sa fuga, sa se blocheze intr-un atac de panica, sa se intristeze si sa ramana trist pana cand vine cineva care il va consola si ii va reda bucuria vietii s.a.m.d.

Ei bine, da... Oamenii au certitudini. Si au aceste certitudinii cand poate ar fi mai bine sa nu le aiba - sa priveasca viata intr-un mod deschis si atent, pentru a intelege trasaturile situatiilor si a lua deciziile potrivite, in acord cu prezentul. Dar ce poate face o persoana ca tine intr-o situatie ca aceasta? Pe undeva, istoria ta de viata vine cu raspunsul la aceasta intrebare... Amintirile din copilarie sunt ca un fel de legende personale care au rolul de a ne orienta in viata.

Ce a facut Marius, eroul copilariei mele, in situatii similare? Fara sa ne dam seama, personalitatea cauta in trecut situatii de acelasi fel si intram pe pilot automat, fiindca personalitatea nu tolereaza nici o clipa de incertitudine iar inspiratia vine din trecut, din "Legendele Personale ale Olimpului", unde un pusti care avea calitati iesite din comun, gasea tot felul de solutii nastrusnice la problemele cu care se confrunta.

Felul in care noi, persoanele adulte de azi gasim de cuviinta sa eliminam incertitudinea chinuitoare a prezentului este ca si cand, atunci cand apare o situatie problematica, punem mana pe telefon si sunam un copil de 5 ani care ar trebui sa vina si sa ne rezolve problema. Pare absurd, nu-i asa? Dar este exact ceea ce facem. Caci pustiul de 5 ani are anumite resurse care noua ne lipsesc:

• Interpreteaza gesturile oamenilor din jur si stie instinctiv care sunt intentiile acestora. Nu cere niciodata lamuriri fiindca acest copil stie aparent totul despre ce gandesc ei

• Intelege imediat trasaturile situatiilor, "citeste printre randuri" si nu cauta informatii suplimentare despre acestea, despre sensul si semnificatia lor.

• Stie ce resurse si ce optiuni are, indiferent cat de complexa este situatia in care se gaseste, are o intelegere care nu lasa loc incertitudinilor.

• Face predictii si anticipeaza modul in care vor evolua situatiile, cu o acuratete infailibila - sau cel putin asa simte el.

• Ia decizii infailibile intr-o fractiune de secunda si stie ca nu exista decizii mai bune decat acestea, oricat si-ar bate capul.

Cu cat suntem niste fiinte mai emotionale cu atat il solicitam mai des pe copilul de 5 ani, eroul copilariei noastre, pentru a veni si a ne rezolva problemele. El este tamaduitorul tuturor ranilor, sfatuitorul, parintele si duhovnicul vietii noastre. El poate sa elimine incertitudinea intr-o clipire, sa ne desluseasca sensul lucrurilor si sa ia decizii capitale in locul nostru. Poate si chiar o face, de cele mai multe ori.

In psihanaliza, asta poarta numele de regresie - a te intoarce la un stadiu anterior al evolutiei tale, cand provocarile erau mai usor de gestionat. Dar este fascinant sa observi cat de regresivi suntem noi oamenii ca specie care traieste pe pilot automat, si baga capul in nisip, ca strutul, atunci cand se confrunta cu provocarile. Noi nu bagam capul in nisip in schimb lasam emotiile sa ne copleseasca si sa ne puna in contact cu eroul de 5 ani care ne va rezolva problemele.

Si este interesant intotdeauna sa le asculti amintirile din copilarie celor care au devenit prolifici in viata, intr-un domeniu sau altul, pentru ca au fost extrem de utili societatii sau, dimpotriva, pentru ca au fost extrem de nocivi si distructivi prin actiunile si comportamentul lor. Legendele Personale ale Olimpului in astfel de cazuri sunt niste povesti extrem de interesante, pline de invataturi.

Richard Kuklinski a fost prolific in felul sau - fiind unul dintre ucigasii platiti ai mafiei americane. Porecla sa era "The Iceman" (Omul de gheata), nu doar pentru ca a ucis cu sange rece multi oameni ci si pentru ca obisnuia sa ii congeleze pentru a deruta anchetatorii. Fiind incurajat sa vorbeasca despre copilaria sa, aflam "Legendele Sinistre ale Olimpului" si intelegem de unde vine furia sa si dispretul pentru viata. In acest film te fascineaza vocea sa adanca si privirea patrunzatoare dar iti dai seama ca omul este inca un copil.

Maturitatea mintii sta in capacitatea de a gestiona incertitudinea. John H. Finley

Cariera sa de ucigas platit pare sa se fi cladit pe faptul ca in copilarie a fost o victima neputincioasa a abuzurilor tatalui. El a folosit experienta copilariei pentru a-si justifica / scuza crimele. A adunat multa ura in sine si nu are nici cea mai vaga idee despre cum ar putea sa schimbe ceea ce simte, pe o cale sau alta. Este neputincios precum copilul de odinioara  care chinuia animale si le omora fiindca asta il facea sa simta ca si el conteaza.

Nenorocirea unei educatii abuzive nu este doar faptul ca aceasta este plina de abuzuri ci mai curand faptul ca persoanele respective sunt total ne-echipate pentru a da piept cu provocarile de zi cu zi. Ele impart persoanele si intamplarile in bune si rele, nefiind capabile sa simta nuantele sau sa accepte ca exista multa incertitudine in spatele unor gesturi care le-au placut sau nu.

Astfel de persoane sunt obisnuite cu abisul existentei si provocarile de zi cu zi trezesc raspunsuri abisale: daca ma superi, vei muri... sau poate voi muri eu... cineva trebuie sa moara daca nu mi se face pe plac. Iata cat de multe certitudini au oamenii vulnerabili... Am observat la randul meu ca unele dintre cele mai disperate gesturi se fac sub povara unor certitudini insuficient evaluate...

Nebunia nu este rezultatul incertitudinii ci al certitudinilor. F. Nietzsche

Am inceput sa iubesc basmul acela cu taranul chinez din ce in ce mai mult. Tocmai fiindca toata lumea are impresia ca stie cum stau lucrurile in viata sa si din cauza asta, oportunitatile se zbenguie in jurul nostru neobservate si ne multumim sa traim o viata la limita (de jos a) posibilitatior noastre.

Aplicatie: Urmariti pasivi sirul gandurilor voastre si incercati sa constientizati cat de multe lucruri va apar in minte ca si certitudini desi nu ati putea sa demonstrati ca sunt asa ceva, in caz ca vi s-ar cere.

(1) Imaginea Southern California Summer on the Shore, de Bill Gracey, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

tulburari de personalitate

Scaunul Psihanalitic al Frizerului

O data pe luna sau mai des, ajungeti la frizer si... va spovediti. Ce s-a mai intamplat de luna trecuta si cum au evoluat lucrurile in ce priveste... stiti voi, amandoi, despre ce e vorba. Puteti sa spuneti aproape orice si puteti sa si lacrimati, daca va vine.

Nu stiu ce relatie aveti cu frizerul dumneavoastra. Poate ca va asteptati din partea acestuia sa-si faca treaba, sa nu va sluteasca si, eventual, sa fie politicos sau sa nu vina la serviciu cu o fata prea acra fiindca nu ia-ti putea ierta asta. Cu toate acestea, am observat, poate si din experienta proprie, dar si din marturiile altora, ca relatiile cu frizerul nu pot ramane la acest nivel. Oare de ce?

Fie ca sunteti barbati si aveti asteptari minime de la frizura voastra, fie ca sunteti femei, iar frizura reprezinta pentru voi un potential spectacol de forma, mireasma si culoare, in general acordati un timp parului si deci, ii acordati un timp frizerului / coafezei - lunar ori saptamanal daca este cazul. Si pentru ca frizura este o parte a imaginii sociale, va veti atasa, intr-un fel, de frizerul  ori coafeza care v-a satisfacut asteptarile.

Inca nu am intalnit cazuri in care cineva sa renunte la frizerul sau coafeza sa pentru ca nu comunicau in mod optim, desi nu ma indoiesc ca unele femei, care tin la comunicarea cu oricine, si pentru care pana si cumparaturile reprezinta si un prilej de socializare, ar putea renunta la o coafeza, chiar daca sunt multumite de felul cum lucreaza cu parul lor.

Dar contactul cu frizerul si coafeza, asa cum spuneam, nu poate ramane la acest nivel al "lucrului bine facut". O parte deloc de neglijat in contactul cu frizerul este comunicarea. De cele mai multe ori, la frizer este aproape ca la psihanalist: incepi sa depeni amintiri si sa-ti impartasesti preocuparile, ca si cand asa ar fi normal. Poti sa simti o senzatie de stanjeneala daca tipul / tipa iti umbla in par si nu discuti nimic cu acesta.

Ma intreb uneori daca nu cumva frizerii deschid subiecte de conversatie anodine pentru a indeparta intr-un plan secundar teama ca te-ar putea sugruma cu firul de la masina de tuns, atunci cand nu esti atent. Ei bine, cand discutam eu asa cu frizerita mea, mi-am dat seama ca unul dintre clientii care asteptau, s-a enervat si a plecat bombanind: "eu sunt om ocupat... daca stam asa la povesti...". Omul  avea o cu totul alta viziune asupra situatiei. "Poate ca e mai bine ca a plecat", am consolat-o eu pe frizerita, continuandu-ne apoi netulburati destainuirile.

Da, este un prilej bun de a constata faptul ca frizerul si coafeza au devenit un fel de parinti, in sens religios, care ne asculta spovedania cel putin o data pe luna. Nu ca as vrea sa ii jignesc pe preotii ortodocsi, dimpotriva. Preotii au un rol important in dinamica societatii si incurajez oamenii sa mearga la dovonicii lor, daca considera ca merita sa faca acest lucru. E mai bine sa mergi la un duhovnic daca nu ai bani de psiholog.

Dar oamenii nu au nici bani de psiholog, sau poate ca au si nu constientizeaza ca au nevoie de dansii, si nu merg nici la duhovnic. Astfel stand lucrurile, s-ar putea sa ramana, ca o ultima optiune, frizerul, la care trebuie sa mergi oricum si care nu iti ia prea mult nici pentru tuns si nici pentru faptul ca ti-ai descarcat "naduful" pe scaunul sau qvasi psihanalitic.

Nu as vrea sa ramaneti cu impresia ca nu fac diferenta intre ceea ce primesti de la un duhovnic religios, ceea ce primesti de la un consilier psihologic / terapeut si ceea ce primesti de la frizer / coafeza. Tocmai pentru ca fac aceasta diferenta scriu acest articol. Poate ar trebui sa mai adaug si prietenul sau chiar "prietenul de pahar" in aceasta multi comparatie, fiindca si acestia indeplinesc roluri similare.

Un studiu efectuat in Scotia, unde aud ca barbatii beau, nu se incurca, concluziona faptul ca prietenii de pahar si alcoolul consumat impreuna, indeplinesc functii de consiliere, consolare, incurajare si relaxare, la care barbatii, in lipsa unei terapii oficiale, recurg intr-un mod inconstient insa deja bine impamantenit. La aceasta strategie de gestionare a stresului am putea adauga la fel de bine si discutiile din saloanele de frizerie.

Dupa parerea mea, exista anumite puncte comune intre un proces de consiliere psihologica si discutia cu frizerul / coafeza. Am putea vorbi aici despre oportunitatea de a-ti exprima preocuparile, concretizate in idealuri si temeri privitoare la cele mai actuale probleme ale vietii. De asemenea, se poate spune ca uneori, daca confesiunea a fost una sincera si se cerea facuta, poate aparea un efect de catharsis, de eliberare a tensiunilor emotionale.

Poate ca, in urma confesiunii vom avea anumite revelatii (insighturi) care ne vor ajuta sa intelegem lucrurile intr-un mod diferit, sau sa gasim solutionari practice ale problemelor cu care ne-am confruntat. Fiindca frizerul indeplineste un rol de "pleaser" (caci "clientul nostru = stapanul nostru"), nu cred ca iti va spune ceea ce nu doresti sa auzi, prin urmare, nu te poti astepta din partea acestuia sa-ti atraga atentia cu privire la ce faci gresit si unde te incurci singur prin judecatile sau actiunile tale.

Cu alte cuvinte, aici se incheie misiunea de "consiliere" a frizerului. Nu vreau sa sugerez faptul ca intalnirea cu psihologul ar reprezenta un prilej de a-ti lua "portia de critica acida", iar un consilier psihologic are misiunea de a-ti scoate in evidenta defectele, in modul cel mai neplacut si dizgratios. Cu toate acestea, in anumite momente, consilierul psihologic are datoria de a te face constient de anumite aspecte mai putin convenabile ale personalitatii tale.

Acest lucru se face in momentele cand exista deja o relatie terapeutica consolidata, si atunci cand consilierul psihologic simte ca este momentul potrivit pentru astfel de initiative. In acest sens, sunt de preferat intrebarile mai curand decat afirmatiile. O intrebare bine pusa este o cale de a obtine revelatii consistente si are meritul ca nu produce iritare, spre deosebire de o afirmatie.

Nu trebuie sa mai spun poate ca un psiholog are metode de investigare a personalitatii, spre deosebire de un frizer sau o coafeza, care il vor ajuta sa inteleaga acea personalitate mai bine si sa constientizeze care sunt aspectele vietii emotionale, ale perceptiei si judecatii, unde clientul respectiv se incurca singur.

De asemenea, pentru ca un consilier psihologic / terapeut este mai mult decat un simplu "pleaser", cunostintele de specialitate il vor ajuta sa explice clientului modul in care isi poate gestiona problemele, optiunile pe care le are si sa conceapa impreuna planuri de interventie pentru schimbarea / acceptarea situatiei, dupa caz.

Acest articol s-a dorit a recunoaste rolul frizerilor, dovohnicilor si prietenilor (de pahar) in gestionarea problemelor de natura emotionala, cel putin la un nivel superficial, dar, in acelasi timp, a fost o incercare de a preciza diferentele majore care exista intre oricare dintre aceste roluri si contributia pe care o poate avea psihologul consilier sau psihoterapeut in viata voastra.

Mergeti si vorbiti cu frizerul, destainuiti-va, aveti curajul sa va exprimati si aveti curajul sa aveti o relatie frumoasa cu frizerul sau coafeza voastra. Este o dovada de deschidere, socializare si dragoste de oameni sa faceti asta. Totusi, nu uitati ca frizerul, duhovnicul sau prietenul de pahar nu vor fi niciodata in masura sa va ajute la modul la care o poate face un psiholog, consilier si psihoterapeut.

(1) Imaginea F.A.M.E. , de Bobbi Vie, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Psihopedia, (acc. Ian 18, 2017), Prieteni de Pahar, website: Psihopedia

(3) Glasgow Caledonian University, (2010),The role of alcohol in forging and maintaining friendships amongst Scottish men in midlife , website: G.C.U.

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

psihoterapie

Der Ubermensh

Supra - omul, ca si concept imprumutat de Adler de la Nietzsche, reprezinta un tel ideal al umanitatii. Cum arata supraomul si de ce cred adlerienii ca ar trebui sa tinem cont de dansul?

Inainte de a intra in subiect, as dori sa ii invit pe cei interesati sa participe in perioada 18-20 Noiembrie, la Brasov, la al 3-lea congres adlerian din Romania. Daca sunteti interesati de acest eveniment lasati-mi un mesaj pe adresa teleologia@yahoo.com

* * *

Spre deosebire de psihanaliza lui Freud, care il "cocoloseste" oarecum pe clientul de psihoterapie si ii spune ca nu e el de vina pentru ca are toate aceste probleme, ci mai curand societatea si civiizatia care ii solicita eforturi pentru care nimeni nu e pregatit, psihologia lui Adler este mai curand o educatie despre om (caci promoveaza valori si atitudini noi).

Daca Freud considera ca placerea este forta ce ne pune in miscare, iar Frankl a descoperit la randul sau ca ne aflam in cautarea sensului, Alfred Adler considera ca suntem animati de dorinta de putere. Cu toate acestea, adlerienii de azi au impins putin "dorinta de putere" catre "dorinta de sens" (ideea promovata de Frankl in Logoterapie), asa incat s-a ajuns la un "combinatozaur", cum spunea un prieten de-al meu - "dorinta de semnificatie personala".

Cu alte cuvinte, suntem ok daca simtim ca insemnam ceva, ca viata noastra inseamna ceva, nu doar ca are sens, dar este si recunoscuta, cel putin de noi insine prin prisma perceptiei subiective. Dar cum arata supraomul, catre care ar trebui, spune Adler, sa evoluam?

Nevroza este un efect al civilizatiei. Sigmund Freud

Nevroza este un efect al lipsei de civilizatie. Alfred Adler 

Dupa cum observati, Adler are o atitudine mai curand critica la adresa omului, iar psihoterapia adleriana imi creaza si mie, din perspectiva celui care a fost scolarizat in asa ceva, impresia ca seamana uneori cu un "pat al lui Procust", in care esti analizat - in ce masura ti-ai indeplinit sarcinile fata de... "Intreg" (societate). Din fericire, abordarea terapeutilor adlerieni este suficient de rafinata incat sa nu dea aceasta impresie celor care intra in terapie - nu ar folosi la nimic sa speriem lumea!

Dar sa nu mai lungim vorba si sa incercam sa raspundem frumos la intrebare: cum arata acest "Ubermensh"? Sistematic vorbind, el este supra-om pentru ca ARE CURAJ, are "Gemeinschaftsgefuhl" (interes in interesul celuilalt) si fiindca raspunde cu succes tuturor asa ziselor "SARCINI ALE VIETII", adica unor provocari universale: intimitatea, munca, prietenia, relatia cu sine si relatia cu universul. Voi explica in detaliu sarcinile vietii, insa acum va las sa va imaginati ce sunt ele si cat de bine le raspundeti.

Intr-o lume mai curand narcisica, de rasfatati care cred ca li se cuvin cat mai multe chestii, trebuie sa fie o adevarata opera de auto-flagelare pentru un terapeut sa aibe tupeul de a  le cere clientilor sai sa ia la cunostinta "sarcinile" pe care le au: sa fie cetateni onorabili, sa constituie familii si sa le serveasca, sa mearga la serviciu si sa iasa la bere /suc /ceai cu prietenii, daca au sau nu au chef de asta. 

Este ceva gresit cu terapia adleriana? S-ar parea ca nu prea iti ofera sansa de a "fenta" viata sociala, nu-ti ofera nicio scutire pentru faptul ca nu ai chef /ti-e frica sa devii un membru normal al societatii, dimpotriva, priveste asta ca pe o lipsa de curaj si chiar ca pe o "abonare la dezastru", comparativ cu pesimistul de Freud, care iti gasea el scuzele si scutirile ("civilizatia asta care il termina psihic pe bietul om").

Iata principiile psihologiei lui Alfred Adler:

• Holismul - stiti probabil ca este un curent filosofic ce priveste lumea ca pe un intreg, alcatuit din intreguri supra si subordonate, in care partile coopereaza armonios pentru binele Intregului, supraordonat - celule, tesuturi, organe, sisteme, fiinte, comunitati, localitati, judete, regiuni, tari, continente, planete, galaxii...

• Unicitatea - fiecare fiinta umana este privita ca o personalitate unica si irepetabila, cu trasaturi, motivatii si scopuri la fel de unice, ce trebuie, recunoscute, respectate si tratate ca atare. Un bun adlerian vorbeste mai putin despre categorii (barbatii, femeile, romanii, etc) si mai mult despre individul, luat separat.

• Inserarea Sociala - adlerienii promoveaza si incurajeaza afilierea si cooperarea ca mod al persoanei de a se integra in Intregul societatii, unde, cel mai probabil, ii va fi mai bine decat izolat de aceasta, eventual luptandu-se cu societatea si membrii ei.

• Teleologia - este de asemenea un principiu filosofic ce speculeaza faptul ca fiecare dintre noi este animat de anumite scopuri, de anumite idealuri de sine, care se nasc prin comparatii cu cei din jur, si sunt hranite de sentimentele de inferioritate ce rezulta din aceste comparatii. Teleologia afirma ca toate cauzele se afla mai curand in viitor, intr-o fictiune mentala a sinelui ideal.

• Fenomenologia -  desigur, tot un principiu filosofic, care speculeaza faptul ca existenta lucrurilor este dependenta de perceptia fiecaruia dintre noi, iar studiul fenomenelor psihice este serios numai atata vreme cat tine cont de subiectivitatea noastra.

Cu alte cuvinte, desi psihologia adleriana este atat de preocupata de unicitatea noastra in simtire, perceptie si fiinta, aceasta promoveaza ideea ca, omul, asa unic si irepetabil, ar trebui totusi sa tinda catre acest ideal social al INTEGRARII IN INTREG. Pentru asta, fireste, este nevoie de modestie, auto-sacrificiu si curaj - un curaj pozitiv, curajul de a servi Intregului (familie, comunitate, societate, etc)

Orice pretext am avea pentru a nu realiza acest sens supra-ordonat, este doar o scuza izvorata din lipsa curajului si dintr-o educatie deficitara, care fie a fost prea severa (copilul a fost tratat ca un sclav), fie a fost prea libertina (copilul a fost tratat ca un print). 

Iata doar cateva astfel de scuze:

• INTIMITATEA ~ Sunt prea indragostit ca sa imi formez o familie. Asta chiar suna ca si scuza perfecta, nu-i asa? Mai ales ca telenovelele reprezinta o parte din viata noastra, si o sursa de principii existentiale, unora dintre noi le este foarte usor sa-si deghizeze teama de a deveni "adulti responsabili" in spatele unei iubiri neimpartasite.

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Human Statue, de Rasscophoto, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

scuze