Legendele Personale ale Olimpului

Atunci cand avem probleme punem mana pe telefon si sunam... un copil de 5 ani. El este duhovnicul, terapeutul si tamaduitorul nostru personal. El este eroul care ne inspira, ne desluseste itele realitatii, elimina incertitudinile si poate lua decizii ideale in locul nostru.

o o o

Va amintiti probabil bancul acela in care un vizitator la spitalul de boli nervoase cere detalii directorului in legatura cu unii dintre pacientii spitalului si ii este dat sa afle numai grozavii. Imi place sa mi-l amintesc fiindca el vorbeste despre iluziile in care se intampla sa credem cu atata putere incat ne si chinuim ani intregi pentru asta. Da, este mai mult decat un simplu banc si unii dintre noi chiar se regasesc in el.

Un vizitator intra intr-un salon de spital si observa un barbat care era foarte deprimat. Cere lamuriri din partea directorului:

- De ce este asa deprimat omul acesta?

- Pentru ca in tinerete, iubita lui a fugit cu alt barbat, chiar inainte de nunta.

In salonul urmator, cei doi, vizitatorul si directorul gasesc un alt barbat, care se dadea cu capul de perete.

- Dar acest barbat de ce se da cu capul de perete, intreaba vizitatorul.

- Acesta este tipul cu care a fugit iubita celui din salonul celalalt, ii raspunde directorul.

Ma fascineaza modul in care certitudinile pe care le avem ne influenteaza santatea dar si evolutia si viata, in general. Cu cat certitudinile sunt mai mari, cu atat si grozaviile ce rezulta din aceste certitudini sunt pe masura. Suntem atat de siguri de anumite lucruri incat actionam ca si cand ele ar fi adevarul pur si verificat temeinic. Si nu m-ar ingrijora situatia aceasta daca din aceste "certitudini" nu ar rezulta atatea nenorociri.

Oare cum ajunge o persoana aparent normala sa sufere in numele unei iluzii? Este cazul tipului din salonul de spital care va suferi toata viata pentru ca si-a pierdut "sufletul pereche", fara sa stie ca partenera respectiva i-a facut zile negre celui care avea sa-i fie vecin de salon la spitalul de boli nervoase. Raspunsul este simplu: pentru ca s-a antrenat pentru asta, inca din copilarie. Pentru mine, personalitatea umana este o problema de antrenament sau de pregatire a rolului.

Este foarte dificil sa fii eroul salvator daca te-ai antrenat sa fii o victima. Si este foarte greu sa ceri ajutor, daca te-ai antrenat pentru a-i salva pe altii. Este foarte greu sa devii o persoana cumpatata daca te-ai antrenat pentru impulsivitate, risipa si abuzuri si este foarte greu sa fii curajos daca te-ai antrenat pentru a-l astepta pe cel care va fi curajos pentru tine. Da, este greu, dar nu si imposibil.

Si asa cum uneori a astepta ajutorul si a avea talentul de a impresiona prin neputinta ta este o strategie de succes, se poate oricand demonstra ca nu este decat o strategie falimentara. Ce ai sa faci atunci? Ai sa devii din ce in ce mai nenorocit, pana vei fi observat de un "salvator adevarat", sau ai sa te salvezi singur? Dar nici pentru cei care nu stiu sa ceara ajutor nu este mai usor. Caci uneori ei chiar trebuie sa faca asta daca vor sa evolueze in viata. Hai incearca: "S'il vous plait monsieur..." Stii sa ceri?

Pare ca in forul nostru interior, intreaga incertitudine a vietii este eliminata ori-de-cate-ori apare o situatie complexa si fiecare dintre noi stie, intr-un mod instinctiv, ce are de facut. Si anume, are de facut ceea ce a invatat: sa lupte, sa fuga, sa se blocheze intr-un atac de panica, sa se intristeze si sa ramana trist pana cand vine cineva care il va consola si ii va reda bucuria vietii s.a.m.d.

Ei bine, da... Oamenii au certitudini. Si au aceste certitudinii cand poate ar fi mai bine sa nu le aiba - sa priveasca viata intr-un mod deschis si atent, pentru a intelege trasaturile situatiilor si a lua deciziile potrivite, in acord cu prezentul. Dar ce poate face o persoana ca tine intr-o situatie ca aceasta? Pe undeva, istoria ta de viata vine cu raspunsul la aceasta intrebare... Amintirile din copilarie sunt ca un fel de legende personale care au rolul de a ne orienta in viata.

Ce a facut Marius, eroul copilariei mele, in situatii similare? Fara sa ne dam seama, personalitatea cauta in trecut situatii de acelasi fel si intram pe pilot automat, fiindca personalitatea nu tolereaza nici o clipa de incertitudine iar inspiratia vine din trecut, din "Legendele Personale ale Olimpului", unde un pusti care avea calitati iesite din comun, gasea tot felul de solutii nastrusnice la problemele cu care se confrunta.

Felul in care noi, persoanele adulte de azi gasim de cuviinta sa eliminam incertitudinea chinuitoare a prezentului este ca si cand, atunci cand apare o situatie problematica, punem mana pe telefon si sunam un copil de 5 ani care ar trebui sa vina si sa ne rezolve problema. Pare absurd, nu-i asa? Dar este exact ceea ce facem. Caci pustiul de 5 ani are anumite resurse care noua ne lipsesc:

• Interpreteaza gesturile oamenilor din jur si stie instinctiv care sunt intentiile acestora. Nu cere niciodata lamuriri fiindca acest copil stie aparent totul despre ce gandesc ei

• Intelege imediat trasaturile situatiilor, "citeste printre randuri" si nu cauta informatii suplimentare despre acestea, despre sensul si semnificatia lor.

• Stie ce resurse si ce optiuni are, indiferent cat de complexa este situatia in care se gaseste, are o intelegere care nu lasa loc incertitudinilor.

• Face predictii si anticipeaza modul in care vor evolua situatiile, cu o acuratete infailibila - sau cel putin asa simte el.

• Ia decizii infailibile intr-o fractiune de secunda si stie ca nu exista decizii mai bune decat acestea, oricat si-ar bate capul.

Cu cat suntem niste fiinte mai emotionale cu atat il solicitam mai des pe copilul de 5 ani, eroul copilariei noastre, pentru a veni si a ne rezolva problemele. El este tamaduitorul tuturor ranilor, sfatuitorul, parintele si duhovnicul vietii noastre. El poate sa elimine incertitudinea intr-o clipire, sa ne desluseasca sensul lucrurilor si sa ia decizii capitale in locul nostru. Poate si chiar o face, de cele mai multe ori.

In psihanaliza, asta poarta numele de regresie - a te intoarce la un stadiu anterior al evolutiei tale, cand provocarile erau mai usor de gestionat. Dar este fascinant sa observi cat de regresivi suntem noi oamenii ca specie care traieste pe pilot automat, si baga capul in nisip, ca strutul, atunci cand se confrunta cu provocarile. Noi nu bagam capul in nisip in schimb lasam emotiile sa ne copleseasca si sa ne puna in contact cu eroul de 5 ani care ne va rezolva problemele.

Si este interesant intotdeauna sa le asculti amintirile din copilarie celor care au devenit prolifici in viata, intr-un domeniu sau altul, pentru ca au fost extrem de utili societatii sau, dimpotriva, pentru ca au fost extrem de nocivi si distructivi prin actiunile si comportamentul lor. Legendele Personale ale Olimpului in astfel de cazuri sunt niste povesti extrem de interesante, pline de invataturi.

Richard Kuklinski a fost prolific in felul sau - fiind unul dintre ucigasii platiti ai mafiei americane. Porecla sa era "The Iceman" (Omul de gheata), nu doar pentru ca a ucis cu sange rece multi oameni ci si pentru ca obisnuia sa ii congeleze pentru a deruta anchetatorii. Fiind incurajat sa vorbeasca despre copilaria sa, aflam "Legendele Sinistre ale Olimpului" si intelegem de unde vine furia sa si dispretul pentru viata. In acest film te fascineaza vocea sa adanca si privirea patrunzatoare dar iti dai seama ca omul este inca un copil.

Maturitatea mintii sta in capacitatea de a gestiona incertitudinea. John H. Finley

Cariera sa de ucigas platit pare sa se fi cladit pe faptul ca in copilarie a fost o victima neputincioasa a abuzurilor tatalui. El a folosit experienta copilariei pentru a-si justifica / scuza crimele. A adunat multa ura in sine si nu are nici cea mai vaga idee despre cum ar putea sa schimbe ceea ce simte, pe o cale sau alta. Este neputincios precum copilul de odinioara  care chinuia animale si le omora fiindca asta il facea sa simta ca si el conteaza.

Nenorocirea unei educatii abuzive nu este doar faptul ca aceasta este plina de abuzuri ci mai curand faptul ca persoanele respective sunt total ne-echipate pentru a da piept cu provocarile de zi cu zi. Ele impart persoanele si intamplarile in bune si rele, nefiind capabile sa simta nuantele sau sa accepte ca exista multa incertitudine in spatele unor gesturi care le-au placut sau nu.

Astfel de persoane sunt obisnuite cu abisul existentei si provocarile de zi cu zi trezesc raspunsuri abisale: daca ma superi, vei muri... sau poate voi muri eu... cineva trebuie sa moara daca nu mi se face pe plac. Iata cat de multe certitudini au oamenii vulnerabili... Am observat la randul meu ca unele dintre cele mai disperate gesturi se fac sub povara unor certitudini insuficient evaluate...

Nebunia nu este rezultatul incertitudinii ci al certitudinilor. F. Nietzsche

Am inceput sa iubesc basmul acela cu taranul chinez din ce in ce mai mult. Tocmai fiindca toata lumea are impresia ca stie cum stau lucrurile in viata sa si din cauza asta, oportunitatile se zbenguie in jurul nostru neobservate si ne multumim sa traim o viata la limita (de jos a) posibilitatior noastre.

Aplicatie: Urmariti pasivi sirul gandurilor voastre si incercati sa constientizati cat de multe lucruri va apar in minte ca si certitudini desi nu ati putea sa demonstrati ca sunt asa ceva, in caz ca vi s-ar cere.

(1) Imaginea Southern California Summer on the Shore, de Bill Gracey, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0