Mind, People & Lifestyle





Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

luni, 21 august 2017

Mitul Adolescentului Rebel

Despre adolescentul rebel nu se poate scrie decat sublim. Dar este interesant si faptul ca adolescentul rebel este mai prezent in domeniul artistic decat in cel stiintific, validat prin cercetare. Este oare adolescentul teribilist doar un mit?




Cultura unui popor, este constituita din valori, principii si modele. Toate acestea le regasim in legendele acelui popor (mituri) si, s-ar parea, fiecare dintre popoare dispune de cateva legende din care isi trag "seva" generatii la rand. Romanele, scenariile de film, piesele de teatru ale prezentului, rareori aduc ceva nou, iar daca se intampla asta, sansele ca ele sa fie gustate de public sunt minime. 

Cultura unui popor joaca un rol foarte important in evolutia acestuia, tocmai fiindca valorile, principiile si modelele respective reprezinta "substante active" care anima mai toate ariile vietii acelui popor. Desi fiecare dintre popoare are un cult al binelui, zugravit in diverse forme si nuante, incarcat de anumite conotatii (curaj, sacrificiu altruist, onestitate, etc), s-ar parea ca exista si diferente intre modelele promovate in diferite regiuni ale lumii. 

Daca nu ar exista aceste diferente, probabil ca ne-ar mira faptul ca, spre exemplu, in Orientul Indepartat, fenomenul iubirilor nevrotice si proverbialul "conflict intre minte si inima" nu este o realitate atat de prezenta precum in Occident. Oare in China, inimile oamenilor se inteleg mai bine cu creierele lor, in beneficiul stabilitatii familiale? Tot la fel, se poate afirma si despre mitul adolescentului rebel si tulburat, care este mult mai putin reprezentat in Orient.




Oare hormonii adolescentilor japonezi sunt mai cuminti? Sunt intrebari pe care merita sa ni le punem, fiindca in acest fel ajungem la concluzia ca de fapt criza adolescentei, despre care vorbesc pana si manualele universitare de Psihologie, s-ar putea sa fie mai curand un fenomen cultural (invatat), decat o realitate bio-psihologica propriu-zisa, caracteristica fiintei umane. 

De ce cred asta? E drept ca exista Bollywod-ul, la fel cum exista Hollywood-ul, dar pe masura ce miturile occidentale isi fac loc in Orientul Indepartat, ca urmare a dominatiei culturale a Occidentului si a Americii, s-ar parea ca si adolescentii din Orient devin mai "problematici", mai "crizati", in acord cu nivelul de occidentalizare pe care l-a suferit patria lor. Iar India a suferit un astfel de proces, fiind o provincie britanica pentru 200 de ani.

Am un motiv bun pentru a ma referi la filmele "de consum de masa". Faptul ca un film este "bun" adica este foarte popular, depinde de natura evenimentelor pe care le prezinta. O zi obisnuita din viata unui adolescent model, care isi respecta parintii si care ajuta la treburile casnice, care nu are "o mica dar fatala problema sentimentala" ce ii blocheaza existenta, evolutia si pregatirea pentru viata, ei bine, la asa ceva nu se uita, lacrimand, intreaga suflare a targului - imposibil. 

La fel stau lucrurile si in cazul cartilor de consum, precursoare in Occident ale telenovelelor. Trebuie sa stim faptul ca a existat in Europa, inca de pe vremea lui Shakespeare si mai de timpuriu, o astfel de cultura a romantismului bolnav in care adolescentii au jucat un rol fundamental, fiindca au tot ce le trebuie pentru a desavarsi spectacolul. Nu vreau sa imi imaginez ce ar fi fost mitul indragostitilor din Verona daca el nu ar fi promovat romantismul bolnav si cat de mult s-ar fi dormit, total incomod, in salile de teatru.

Dar in ciuda acestui mit care ne tine treji in salile de spectacole, nici macar in Occident nu se justifica introducerea asa-zisei "Crize a Adolescentei" in manualele de Psihologie. Imi amintesc ca citeam intr-un astfel de manual despre transformarile hormonale care le fac pe fetite mai vulnerabile din punct de vedere emotional iar pe baietei ii fac sa adopte comportamente de risc, in timp ce dezvoltarea anumitor regiuni ale creierului, responsabile cu auto-controlul se incheie abia spre sfarsitul adolescentei (ca si cand ar trebui sa se incheie dezvoltarea lor, pentru a beneficia de auto-control).

Dar lucrurile nu stau chiar asa, spun cercetatorii contemporani ai psihicului. Anna Freud ne indemna in secolul trecut sa ne obisnuim cu ideea ca anormalitatea este norma adolescentei si ca ar trebui sa ne ingrijoreze faptul ca un adolescent este "prea normal". Reminiscente ale acestor convingeri romantice, pseudo-stiintifice, se mai gasesc si in gandirea contemporanilor. Chiar si Asociatia Psihologilor Americani vorbea, prin vocea  primului presedinte (Stanley Hall, 1892), despre "furtuna si stresul" anilor adolescentei, parafrazand de fapt o expresie impusa de artistii romantici ai secolului 18  - "Sturm und Drang".




Cu alte cuvinte, inceputurile pseudo-stiintifice ale Psihologiei reflectau mai curand o realitate artistica decat o realitate stiintifica propriu-zisa, atestata prin mijloace stiintifice adecvate: studii, experimente, statistici si, in general, cercetare. Asa stand lucrurile, concluzia catre care ne indreptam este pe cat de surprinzatoare pe atat de incarcata cu bun simt.

Poate ca asa-zisa criza a adolescentei este mai evidenta in cazurile adolescentilor care au aceasta cultura a dramei personale, adica acei adolescenti de la inceputul curbei lui Gauss, unde se gasesc problemele sociale, inadaptarea, dezorganizarea familiala si toate conditiile care conduc la formarea unei personalitati dramatice la cei tineri. 

O gluma legata de dilema creationist-evolutionista spune ca cei care cred ca au fost creati de Dumnezeu, chiar au fost creati de Dumnezeu, iar cei care cred ca se trag din maimuta, chiar se trag din maimuta. Deci, in virtutea puterii credintei, numai cei care cred in aceasta criza a adolescentei, ca oportunitate de afirmare personala, au o sansa serioasa sa o si traiasca ca atare. 

E vorba deci despre tineri cu personalitati dramatice, care nu sunt capabili sa faca diferenta intre o poveste interesanta si realitate, pentru simplul fapt ca viata lor este la fel de dramatica, daca nu cumva are ceva in plus la acest capitol. Tineri cu anumite tulburari de personalitate au poate mai multe sanse sa devina adolescenti teribilisti si inadaptati, fiindca aceste tulburari de personalitate nu se dezvolta datorita conditiilor ideale in care au copilarit, dimpotriva. 

Daca modelele parentale au fost de natura sa incarce atmosfera familiala cu "drama intr-un pahar cu apa", atunci si adolescentul a preluat acest model de afirmare personala, facand din inadaptare o adevarata profesie de credinta.

Oamenii de stiinta au luat in calcul acest mit al adolescentului rebel si l-au investigat pe 3 paliere: 1. conflictele cu parintii 2. stabilitatea emotionala si 3. comportamentul nesabuit (de risc). Rezultatele  par a demonstra ca exista "ceva adevar" in credinta noastra ca adolescenta este un timp al crizei si asta s-ar putea datora faptului ca noi chiar credem in acest mit. S-ar parea ca statistic insa, existenta unei crize a adolescentei este mai curand indoielnica.

Numai anumiti adolescenti au mai multe conflicte cu parintii, sunt mai instabili emotional si adopta comportamente de risc - pana la 20% dintre adolescenti (observati ca se confirma in schimb legea 20-80 a lui Vilfredo Paretto, doar ca "invers". Daca majoritatea dintre noi credem ca majoritatea adolescentilor (80%) sunt tulburati, ei bine, adevarul este ca cei 20% care nu cred asta, au de fapt dreptate. Oare putem vorbi despre o "Criza a Adolescentei" daca numai 20% dintre adolescenti traiesc asa ceva si, de fapt risca sa traiasca asa ceva toata viata - sa ramana "forever young and wilde"?

Pentru a contrazice si mai departe ideea ca anii adolescentei sunt stresanti si furtunosi, exista date inter-culturale care arata ca adolescenta este un timp de relativa pace si calm pentru multe societati traditionaliste si non-occidentale (Arnett, 1999 / Dansen, 2000). Spre exemplu, in Japonia si China, anii adolescentei trec fara incidente majore. In Japonia, 80-90% dintre adolescenti isi descriu viata acasa ca fiind "distractiva" sau "placuta" si vorbesc despre relatii pozitive cu parintii lor. Putem sa identificam o absenta similara a travaliului adolescentei si in India, in Africa sub-sahariana, SE Asiei si intr-o mare parte din lumea araba (Epstein, 2007). Mai mult decat atat, exista dovezi ca occidentalizarea  acestor regiuni este asociata cu o crestere a problemelor adolescentei (Dansen, 2000).

(50 de Mituri Mari ale Psihologiei Populare)

Cei trei autori ai lucrarii citate, dupa ce ne demonstreaza minutios si convingator ca mitul adolescentului rebel nu are un fundament real, stiintific, se intreaba in finalul acestui subcapitol daca credinta noastra a-tot-curinzatoare in acest mit ar putea avea un potential malefic, de influentare negativa a populatiei sau a profesionistilor din aria sanatatii psihice. Raspunsul, de bun simt, este ca aceasta credinta poate fi malefica. In ce fel?

Daca luam problemele comportamentale si emotionale ale tinerilor drept "o faza normala a evolutiei lor" si nu le acordam acestora sprijinul, resursele si atentia cuvenita, aceste probleme risca sa se permanentizeze. Probabil ca cei care cunosc un adolescent rebel sau care a avut probleme emotionale, stiu si faptul ca aceste probleme nu s-au terminat odata cu incheierea adolescentei, dimpotriva, par a fi luat amploare, par a se fi sistematizat in timp iar adolescenta sa pare sa nu se mai termine.








(1) Imaginea Perderme en cualquier lugar, per cualquier carretera, de Tony Madrid Photography, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Scott, O.L. (2009) 50 Great Myths of Popular Psychology, Wiley-Blackwell Publishing

(3) NCBI, (acc. 21.04.2017), Adolescent storm and stress, reconsidered; website: NCBI
Show comments
Hide comments

Un comentariu:

  1. Mai am cativa ani pana acolo (cu fiul meu), dar important este ca mi-ai dat de gandit... :)

    RăspundețiȘtergere