Adoptata si Abandonata

Pe cand avea 10 ani, psihiatrii i-au spus ca este un pericol pentru familia ei si pentru societate. Dar 20 de ani mai tarziu Troy Roberts de la CBS a dorit sa afle daca predictiile psihiatrilor s-au adeverit. Rezultatul a fost surprinzator!

☆ ☆ ☆

Un cuplu de americani, Crystal si Jesse, plini de entuziasm, merg in Rusia sa adopte niste copii. Primesc poze si recomandari din partea serviciului rusesc care se ocupa cu adoptiile si se decid sa o adopte pe Caralee (9) si pe Joshua (3). Lucrurile nu merg chiar bine in America. cel putin pentru Caralee iar parintii adoptivi ai acesteia se vad nevoiti sa o duca pe fetita la o multime de psihiatri si sa o indoape cu pastile. Motivul? Mama adoptiva a fetei crede ca a surprins-o pe Caralee in timp ce incerca sa-si ucida fratiorul, pe Joshua. Ar mai fi existat si un incident similar in care fetita adusa din Rusia ar fi incercat sa ucida cainele familiei.

Desigur, uneori este greu sa intelegem semnificatia si intentia reala din spatele gesturilor unui copil dar aceasta a fost concluzia americancei. Vazand-o pe Caralee cum il tine pe Josh suspendat deasupra unor trepte, Crystal este sigura ca adoptase un psihopat care luase forma unei fetite de 9 ani. Din una in alta, parintii adoptivi se decid sa o duca inapoi in Rusia pe Caralee, pentru a fi internata intr-un spital pshiatric rusesc. Initial fata nu afla adevaratele intentii ale parintilor adoptivi dar in curand va sti ca acestia nu se mai intorc la ea.

Dat fiind ca aceasta intamplare a avut loc in urma cu mai bine de 20 de ani, probabil ca va doriti sa aflati care este deznodamantul povestii. Ce s-o fi intamplat cu fetita care i-a pus in pericol viata fratiorului mai mic? O fi devenit ea vreo criminala in serie notorie sau un pericol pentru societate? Au avut dreptate Crystal si Jesse sa o duca inapoi in Rusia? Dar psihiatrii care i-au prezis fetei un viitor sinistru? Ei bine, dupa tot acest timp, Caralee, a carei nume este acum Sabrina, se afla tot in America, are 33 de ani, este casatorita cu un profesor de gimnaziu american si are 4 copii. La prima vedere pare o femeie normala, familista si de treaba, care isi iubeste familia si nu sufera de nicio boala psihica. Asta da rasturnare de situatie, nu-i asa?

Cel care a intervievat-o prima data, Troy Roberts, de la reteaua americana CBS a avut curiozitatea de a afla ce s-a intamplat cu fetita neinteleasa din Rusia si pe ce drum a apucat-o in viata. El afla ca ceea ce mama adoptiva Crystal considera a fi o tentativa de omor, fusese de fapt un incident casnic banal: Caralee incerca sa-l aduca pe fratiorul ei in josul treptelor. Iar despre presupusa incercare de a ucide cainele familiei Cralee, astazi Sabrina, nu stie ce sa zica fiindca, marturiseste ea, chiar il iubea pe acel caine.

Sabrina marturiseste insa ca este adevarat faptul ca a simtit ca este pusa pe locul doi de catre parintii adoptivi, in sensul ca acestia din urma il preferau pe micutul Josh, mai curand decat pe ea. Problemele erau atat de serioase incat para sa fi dezvoltat o depresie cu ideatie suicidala. Cu alte cuvinte, micuta Caralee a ramas o enigma pentru parintii ei dar, s-ar parea, si pentru numerosii psihiatri care au avut-o in grija. Niciunul dintre acestia nu a reusit sa o inteleaga iar tratamentul medicamentos pe care fetita l-a urmat nu a schimbat absolut nimic.

Psihiatrii ne-au spus ca Caralee nu poate forma legaturi si este lipsita de afectiune ceea ce inseamna ca Caralee va trece peste (abandonul familiei adoptive). (...) Ea este un pericol pentru societate. Dar mai mult decat atat, ea este un pericol pentru fiul nostru.

Crystal, mama adoptiva a lui Caralee.

In timp ce acesti psihiatri se inghesuiau sa ii prescrie anti-psihotice si sa o catalogheze in fel si chip, ma intreb daca a existat printre ei vreunul care sa discute cu ea omeneste si fara prejudecati hranite de imaginatia bogata a mamei adoptive. Probabil ca nu. Altfel nu-mi pot explica cum s-a intamplat ca o fata in care nimeni nu vedea nimic bun a ajuns totusi 20 de ani mai tarziu o mama iubitoare si o angajata responsabila si bine integrata social. Undeva trebuie sa existe o greseala! Mai mult decat atat, Sabrina de azi nu isi uraste parintii adoptivi, i-a iertat si nu a dorit sa tezaurizeze evenimentele copilariei ca pe o trauma a carei victima neputincioasa a fost.

Poate ca fiecaruia dintre noi, cu sau fara influenta altora, ni s-a intamplat sa fim intelesi gresit de anumite persoane si, drept urmare, sa fim respinsi de acestea. In viata, unii primesc sanse care nu li se cuvin iar altii sunt respinsi in urma unor impresii nefondate. Pare ca singura persoana care a putut sa ii spuna o vorba buna micutei Caralee a fost realizatorul CBS Troy Roberts care, nefiind de specialitate, a avut prezenta de spirit sa o incurajeze pe fata neinteleasa si respinsa de toata lumea, imbogatind experienta dramatica pe care o traversa aceasta cu o influenta benefica, nepretuita. Cred ca imaginea de mai sus, cu cei doi, care se revad dupa 20 de ani este sugestiva.

Gaslighting este o forma de abuz psihologic prin intermediul careia o persoana (sau grup de persoane) o determina pe victima sa isi puna la indoiala propria sanatate psihica, perceptia realitatii sau amintirile. Victima acestei forme de abuz se poate simti confuza sau incapabila sa creada in sine.

Sursa: Medical News Today

Nu stiu daca Caralee a incercat sa-si ucida fratiorul si care este adevarul despre acel incident. Ceea ce vreau sa observ este faptul ca, cel putin in acest caz, psihiatria si-a demonstrat limitele: mai curand decat sa i se aplice tot felul de etichete si diagnostice si sa i se prescrie o tona de medicamente unui preadolescent cu probleme de comportament, probabil ar fi fost mai utila incercarea de a intelege ce se afla in spatele comportamentelor sale. Lui Caralee i s-au inoculat idei care nu ii apartineau si a fost convinsa ca avea intentii pe care nu le avea. Pe scurt, au scos-o si psihopata si schizofrenica pentru ca 20 de ani mai tarziu, sa descoperim ca ea este o membra normala a societatii. Iar acesta este un esec al psihiatriei, nu-i asa?

Dar povestea lui Caralee nu este doar o poveste despre prejudecata, nedreptate si abuz psihologic. Este si o poveste despre renastere, resurse interioare si capacitatea noastra de a supravietui cu firimituri de incurajare si empatie, atunci cand acestea sunt disponibile la cei din jur.