Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

duminică, 3 decembrie 2017

Infidelitate pe Facebook

In China sau Turcia cenzura online reprezinta o manifestare primitiva si absurda a puterii. Dar ne-ar tenta si pe noi, uneori, sa impunem niste reguli barbare care sa limiteze accesul partenerului pe Facebook, asa, doar pentru linistea noastra.




Se fac numeroase studii despre Facebook si nu intamplator. Cei care au o viata "paralela" pe Facebook, pentru a folosi un termen la moda, nu sunt putini si nici persoane lipsite de relevanta din punct de vedere social. Nu in ultimul rand, Facebook este un univers in sine, in care trasaturile de personalitate ies la suprafata cu usurinta.

Asa iese la suprafata, sa spunem, si tendinta noastra de a flirta mai mult sau mai putin vinovat, lucru care are un anumit impact asupra cuplului. Numeroase cupluri pe care le-am intalnit au probleme serioase cauzate nu atat de Facebook cat de faptul ca nu sunt pregatite sa gestioneze provocarile survenite prin intermediul acestei retele de socializare.

De multe ori solutia pe care o gasesc este interzicerea mutuala a oricarei activitati pe Facebook, ca fiind sursa tuturor relelor. Sunt atunci nevoit sa le explic acestor oameni faptul ca nu poti sa ii impui celuilalt un stil de viata de acum 50 de ani doar pentru ca nu reusesti sa iti gestionezi propriile slabiciuni. Nu ne casatorim pentru a-l educa pe partener, ori cel putin nu asa gandim in 2017.

Iar daca ne dorim sa asiguram relatia, ca tot vorbeam despre "ritualuri de asigurare", putem incerca si ritualuri mai mature decat supra-controlul si interdictia. Nimeni nu doreste sa traiasca intr-o puscarie si, pe termen lung cel putin, supra-controlul se va dovedi o asigurare total ineficienta. Eu recomand in schimb, asa cum bine stiti, ceea ce am numit "cultivarea relatiei".

Acesta este un concept complex care presupune un anumit mod de a actiona, inter-actiona si a ne prezenta pe noi insine, astfel incat sa ne dezvoltam relatiile de cuplu, protejandu-le de riscuri  pe termen lung. Dar in acest articol nu mi-am propus sa vorbesc despre asta ci despre activitatea de cercetare a comportamentului nostru pe Facebook si interesantele rezultate obtinute.


  • O persoana care utilizeaza retele de socializare in mod abuziv este mai probabil sa devina infidela in dragoste. V-ati putea intreba daca utilizeaza Facebook fiindca este nefericita in cuplu sau pentru ca iubeste sa socializeze cu toata lumea. Nu stiu cauza dar stiu in schimb ca infidelii sunt toata ziua pe Facebook sau Twitter fiindca ei chiar traiesc intr-o lume de tentatii emotionale si sexuale iar aceste retele vin in intampinarea acestor nevoi. 
  • Prezenta alternativelor este un factor de risc pentru cuplu. Este adevarat ca alternativele sunt peste tot, nu doar pe Facebook, insa stiti ca mai curand in mediul online, este usor sa pari orice doresti, iar o persoana fara experienta de viata si frustrata in cuplu se lasa sedusa de aceste imagini usor idealizate si usor de idealizat.
  • Cei mai expusi infidelitatii sunt barbatii bogati si femeile sarace. Probabil ca va puteti imagina de ce: barbatii bogati nu doar ca au acces la tentatii dar reprezinta ei insisi o tentatie in sine, iar femeile sarace ar face-o drept ritual de asigurare în ideea ca progeniturile sa beneficieze de cele mai bune sanse de supravietuire - fara mila teoriile astea evolutionist-biologice...
  • Infidelitatea emotionala este mai periculoasa decat cea sexuala. Cel putin asa au declarat subiectii unui studiu care compara pontetialul destructiv al diferitelor tipuri de infidelitate pentru cuplu. Fireste, o infidelitate emotionala nu mai lasa nicio speranta, in timp ce o infidelitate sexuala poate masca o curiozitate sau o incurcatura contextuala (razbunare, betie, etc). 
  • Tot mai multe cupluri se destrama din cauza retelelor de socializare. Este usor sa gasesti un motiv de despartire in modul in care celalalt utilizeaza Facebook, nu obligatoriu pentru ca, in unele cupluri, cei doi parteneri nici macar nu sunt prieteni pe Facebook, ci datorita faptului ca, asa cum spuneam la inceput, orice slabiciuni am avea (gelozie, stima de sine redusa, naivitate, etc), Facebook le scoate la suprafata. 




  • Comportamentul pe Facebook necesita clarificare si reguli. Cei doi parteneri trebuie sa isi cunoasca asteptarile si sa stabileasca de comun acord "ce se cade si ce nu se cade". Pe unii spre exemplu, ii deranjeaza faptul ca dai un like acolo unde n-ar trebui (la poza unui rival sexual), insa pe altii ii deranjeaza cand discutiile pe Facebook s-ar putea continua si offline. 
  • Secretele reprezinta pericolul suprem. S-ar parea ca ceea ce ne deranjeaza cu adevarat la activitatea online a partenerului nostru este faptul ca acesta ne ascunde diverse elemente. Nu atat faptul ca vedem un like dat unde n-ar trebui ne supara cat faptul ca partenerul are un profil fals sau ne ascunde anumite discutii purtate in privat - lucru care hraneste cele mai intunecate banuieli. 
  • Auto-dezvaluirea reprezinta o oportunitate pentru infidelitate emotionala. Asadar, alaturi de caracterul ascuns al activitatilor noastre online, interactiunile cu caracter emotional sunt favorizate pe retelele de socializare si favorizeaza la randul lor infidelitatea emotionala. Cu alte cuvinte, retelele de socializare reprezinta o oportunitate pentru infidelitate pentru ca asigura satisfacerea unor nevoi emotionale in afara cuplului.
  • Manifestarile jenante de afectiune pot reprezenta o capcana. Stiti cum este: cineva posteaza ceva interesant, sau dulce, sau trist, sau intrigant si simti nevoia sa reactionezi. Din una in alta, toata lumea observa peste 30 de minute ca ai avut o convorbire plina de trairi, complimente, vorbe de duh si emoticoane cu te miri cine. E bine? E rau? Depinde cu cine esti casatorit(a)!
  • Retelele de socializare pot reprezenta si un atu pentru cupluri. Iata si o veste buna in tot acest noian de intuneric! Pentru ca, va imaginati, nu-i asa, Facebook nu a fost inventat pentru a distruge casniciile, unii s-au gandit la faptul ca ar putea sa faca din el un mod de a-si consolida relatia, prin manifestari de afectiune, atentie, dragalasenie si interes fata de partenerul oficial.


Dupa cum observati, este parca mai mult rau decat bine pe Facebook, tocmai fiindca in mintea noastra binele este sub-apreciat, in timp ce raul capata o semnificatie disproportionat de mare. De aceea este nevoie sa ne pregatim relatia pentru Facebook prin anumite masuri de bun simt cum ar fi cele care rezulta din acest articol.

Am fost nevoit sa constat, de-a lungul timpului ca nici nu putem sa ne educam partenerul si nici nu putem sa il abandonam la primul gest care nu ne-a incantat. Prin urmare, in ziua de azi trebuie sa ne pregatim sa facem suficient de multe compromisuri, daca ne dorim sa cladim cupluri, nu sa le distrugem, in ideea ca... "are pomul pere".

Viata de cuplu este un compromis si depinde doar de noi pretul pe care suntem pregatiti sa il platim. Totusi, un cuplu bun, adica functional, nu pica din cer si n-ar trebui sa ne asteptam la un pret mic. Nimeni nu este perfect dar putem face impreuna eforturi pentru a cladi intimitatea cuplului, chiar si in acest context al tentatiilor fara de sfarsit care se afla pe Facebook. 








(1) Imaginea Infidelity, de Daniel Horacio Agostini, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Psychology Today, (acc. 03.12.2017), How Partners Flirt and Cheat Online, website: Psychology Today

(3) Psychology Today, (acc. 03.12.2017), 14 Questions to Ask about the Quality of Your Relationship, website: Psychology Today

(4) Psychology Today, (acc. 03.12.2017), 5 Types of People Most likely to Cheat, website: Psychology Today

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu