Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

marți, 2 decembrie 2014

Parenting Responsabil

Provocarile parentingului te iau adesea pe nepregatite. Ai tendinta sa arunci vina, sa tergiversezi sau sa te auto-victimizezi ori reusesti sa treci la actiuni concrete? 






La baza actiunilor se afla ... intrebarile. Ele sunt o forma de abordare a problemelor de care ne lovim in viata de zi cu zi, altfel spus, intrebarile pe care ni le punem, vorbesc despre atitudinile noastre. Se spune ca oamenii s-au intrebat o buna bucata din istorie, "cum vom ajunge la apa?". Intr-o zi insa, le-a venit in minte o intrebare noua: "cum aducem apa la noi?". De fapt, ceea ce s-a schimbat a fost atitudinea. Am trecut de la o atitudine limitata, ingusta, la una ambitioasa, vizionara. Iata secretul marilor schimbari reusite!

Realitatea este ca copiii nostri devin ceeea ce ne asteptam sa devina.

Cred ca parentingul de succes ar trebui sa aiba la baza o viziune. In prima faza, asteptarile noastre joaca un rol decisiv in ce priveste evolutia copiilor nostri. Totusi, nu va fi suficient sa ne asteptam la un anumit rezultat - copii frumosi, destepti, ingrijiti, respectuosi, cu bun simt si cu un viitor de invidiat. Implicarea noastra joaca un rol, macar la fel de important. Dar cum ne implicam?

Cateva conceptii de care ne este prea usor sa ne atasam, mai ales ca le mostenim din strabuni, pot avea efectul de a bloca viziunea despre care vorbeam, precum si implicarea noastra in modelarea viitorului celor mici. Cred ca cea mai raspandita este aceasta: copilul "a mostenit" un anumit caracter (dar caracterul se formeaza prin educatie!) si deci nu putem face nimic pentru a schimba asta. Povara genetica este prea mare.

Din pacate, odata cu asumarea acestui punct de vedere, intervine si pasivitatea resemnata a parintelui, care, la modul metaforic, "isi da demisia" sau "abdica" din functia de parinte, asteptand infrigurat rezultatele acestei atitudini - "ghilotina fatalitatii" care sta sa pice, dintr-un moment in altul, cu te miri ce situatii penibile. Ii si auzi adesea marturisind: "Mi-e groaza de momentul in care fiul meu va deveni adolescent. Numai cand ma gandesc la asta, ma iau frisoanele!" Da, pasivitatea si fatalismul sunt niste obisnuinte cat se poate de nocive in cresterea copiilor.

Pentru a intelege psivitatea parentala, ne putem imagina urmatoarea situatie. Daca un copil de 4 ani, aflat in masina familiei, deschide portiera masinii, pentru un motiv serios, pe care il cunoaste doar el, si ajunge deodata pe carosabilul intens circulat, oare cat de potrivita este atitudinea parintelui sau care incepe sa se intrebe: "De ce face numai nazbatii?" sau "Cand o sa intre in masina si o sa inchida portiera?" ori "Cand o sa intervina cineva sa rezolve aceasta situatie?". Ei bine, da, pasivitatea nu foloseste la nimic atunci cand suntem parinti si avem responsabilitatea educarii unor suflete inocente.

Un mod de a renunta la pasivitate, pe care l-am intalnit in literatura de specialitate, este metoda intrebarii din spatele intrebarii (QBQ - the question behind the question). Aceasta presupune schimbarea de atitudine in parenting prin trecere de la pasivitate, auto-victimizare, la mobilizare si implicarea activa in educarea copilului. Dar cum se face?

Foarte pe scurt, QBQ, presupune ca intrebarile pe care ni le punem sa contina urmatoarele schimbari esentiale:

  • sa contina "ce?" si "cum?"  
  • sa contina pronumele personal "eu"
  • sa contina o actiune
Atitudinea de pasivitate care nu ne ajuta cu nimic sa rezolvam provocari in parenting, se exprima prin intrebari precum acestea: "De ce nu am si eu noroc de un copil bun?" sau "Cand o sa ma asculte si pe mine copilul?".

Intrebari inutile - conduc la tergiversare (Cand?), la victimizare (De ce?), la aruncarea vinei (Cine?)
QBQ - Intrebarea din spatele intrebarii, contine in sine raspunsul la framantarile noastre. "Ce - cum as putea eu sa fac?"

       De ce nu imi urmeaza sfaturile fiica mea?

       Cand isi va deschide fiul meu sufletul?

       Cine a facut mizeria aceasta?

      Cum as putea sa imi exprim mai clar asteptarile?

       Ce pot face eu pentru  a construi o relatie bazata pe incredere?


Da, adevarul este ca putem gasi tot felul de scuze si foarte multi vinovati. Poate ca ne vom resemna cu faptul ca noi insine suntem vinovatii pentru situatiile create. Dar asta ne va rezolva problemele? Este totusi esential sa intelegem ca raspunsul este ... "eu". EU sunt cel ce trebuie sa actioneze. Eu sunt cel care vine cu modelul cel mai important din viata copilului, eu sunt cel care promoveaza valorile familiei si lupta pentru acestea, si, in final, eu sunt cel care poate face diferenta.






Show comments
Hide comments

3 comentarii:

  1. Interesant, doar ca...ai nevoie si de timp sa iti pui intrebari, sa analizezi, dar si ce model ii oferi... Pe care ar trebui sau ar fi mai bine sa aleaga copilul dintre mama si tata ?
    E greu sa fii parinte si mai ales sa il "modelezi" pentru viitor....
    Iti multumesc pentru articol :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, ai dreptate, nu avem suficient timp pentru tot ceea ce ne-am dori sa facem. Prin urmare trebuie sa ni-l organizam in acord cu prioritatile noastre existentiale. Poate tocmai de asta avem putin timp la dispozitie - pentru a putea sa dam un sens si numai unul acestei vieti. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Un sens si numai unul.....bine punctat :-)

    RăspundețiȘtergere