Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

miercuri, 10 decembrie 2014

Despre Femeia Memorabila

 Femei inimoase alearga de dimineata pana seara in toate directiile, pentru a se asigura ca odraslele beneficiaza de o crestere adecvata iar ele sunt in masura sa se ridice la nivelul standardelor femeii moderne. De ce se consuma femeile si care este pretul platit de ele?  




Probabil ca nu mai este un secret pentru nimeni faptul ca anumite boli fizice au o puternica componenta emotionala si psihologica. Si sper ca nu mai este un secret pentru nimeni faptul ca in special bolile legate de circulatia sangelui au la baza stresul emotional. Cu toate acestea nu prea ii vad pe pacientii cardiaci inghesuindu-se la cabinetele de psihoterapie pentru a descoperi cai nefarmaceutice de a-si controla stresul, care, pe termen lung, s-ar putea sa se dovedeasca mai ieftine si mai eficiente.

Un studiu recent efectuat de cei de la Emory University School of Public Health, ajunge la concluzia ca, dintre pacientii cardiaci, femeile tinere si cele de varsta mijlocie, reprezinta grupul clinic cu cea mai mare vulnerabilitate in fata stresului de natura psiho-emotionala.

Femeile care dezvolta o boala de inima la o varsta frageda formeaza un grup special de risc crescut pentru ca sunt in mod disproportionat vulnerabile la stresul emotional.  Dr. Viola Vaccarino, Emory University.

Studiul implica masurarea stresului emotional, prin intermediul unui exercitiu in care subiectii cardiaci trebuiau sa isi aminteasca un eveniment stresant si sa vorbeasca despre acesta in fata unei audiente nu foarte numeroase. S-a observat prin masuratori medicale specifice, ca femeile tinere prezentau o ridicata vulnerabilitate emotionala, care se manifesta la nivel organic printr-un flux sanguin catre inima de 3 ori mai mic decat al cardiacilor barbati de aceeasi varsta.  

Chiar si femeile mai varstnice diagnosticate cu o boala cardiaca, adica cele din grupul de varsta 55-65 de ani, manifestau un flux cardiac de 2 ori mai mic decat al subiectilor cardiaci barbati din aceeasi categorie de varsta. Cand subiectii au fost testati pentru stresul fizic (exercitiu ce implica efort fizic) nu s-au constatat niciun fel de diferente intre ei in ce priveste dinamica fluxului sanguin. 

Ce concluzii putem trage?

Cred ca exista o componenta genetica dar poate mai ales culturala legata de modul de manifestare, traire si exprimare al femeii, puternic amestecata in acest fenomen. Desi avem tendinta de a crea explicatii pline de compasiune, care le aseaza pe femei intr-o lumina pozitiva - femeile sunt active si suprasolicitate de tot felul de activitati - ar fi poate de folos sa reflectam asupra modelului cultural al femeii care, asa cum spune Alfred Adler, "protesteaza viril", adica este decisa a reduce asa zisul handicap pe care ea il resimte in raport cu barbatii. 

Asa obtinem femei ambitioase, hotarate, active, implicate intr-un milion de proiecte pentru care au sau nu au chemare. Dar tot asa obtinem si femeile care sunt obsedate de cate un aspect al vietii lor, cum ar fi profesia sau un barbat, care "sa le completeze". Cred ca viziunea aceasta a femeii "invingatoare", ce nu suporta ideea de a nu obtine ceea ce si-a propus, este la baza fenomenului despre care vorbeam mai sus.

Mai mult decat atat, daca scopul este auto-realizarea, afirmarea pe o cale ori alta, sau afirmarea pe mai multe cai deodata, caci este si aceasta o realitate, ei bine, s-ar parea ca multe femei au ramas tributare modului feminin traditional de a se afirma - printr-o etalare memorabila si de proportii magistrale a emotiilor. Emotiile, care, asa cum spuneam de curand intr-un alt entry, sunt acelea ce ne anima comportamental, se afla la baza acestui "spectacol de lumini si sunete" pe care femeile il folosesc pentru a ramane in memoria celor din jur.  

Si nu o data am vazut femei care declara "pe fata" afinitatile lor pentru expresia emotionala de esenta cat mai tare, atunci cand vine vorba despre afirmarea de sine. Din pacate, asa cum am vazut, modul acesta de operare nu ramane fara urmari, iar femeile pot plati un pret mare pentru consumul emotional care le face puternice si de neuitat. Am adesea senzatia ca femeile de azi sunt constiente de faptul ca platesc acest pret piperat al luptei pentru putere. 

Studiul despre care vorbeam mai sus, vine cu vesti bune pentru femeile care au depasit varsta de 65 de ani si care nu mai manifesta aceasta vulnerabilitate cardiaca in raport cu barbatii de aceeasi varsta. Oare vine un moment din viata femeii, in care ea nu mai doreste puterea? Sau e doar un "simptom" al faptului ca femeile varstnice obtin puterea prin intermediul intelepciunii? Iar daca este asa, oare nu au de invatat si celelalte femei ceva de la veteranele societatii?









C., Enachescu, L., Enachescu, (2008), Psihosomatica, editura Polirom, Iasi

V., Vasile, C., Daniel, (1977), Psihosomatica Feminina, editura Medicala, Bucuresti

SOURCE: American Heart Association, news release, Nov. 16, 2014 http://consumer.healthday.com/circulatory-system-information-7/coronary-and-artery-news-356/emotional-stress-impacts-women-s-hearts-693578.html


Show comments
Hide comments

5 comentarii:

  1. Multumesc pentru articol! (fiindca sunt una dintre femeile care au realizat ca nu ai nevoie de confirmarea data de o anumita functie si nici de teama pe care o inspiri celorlalti pentru a-ti cunoaste locul si valoarea in lume) Nu mi-am propus sa raman fara servciu, chiar m-am "educat" pentru reusita profesionala, tocmai de aceea mi-a luat ceva timp sa accept si sa inteleg...ca tot raul a fost spre bine! La momentul oportun sunt convinsa ca va veni si sansa unei "cariere", poate nu atat de ambitioasa precum a dorit mama pentru mine, dar care sa ma implineasca sufleteste, nu doar financiar! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Majoritatii lucrurilor de pe acest pamant li se potriveste aforismul acesta "Nimic nu e perfect." sau acesta "Perfectiunea cere foarte multe eforturi daca o vrei de la tine insuti / insati si foarte multa rabdare, daca o vrei de la cei din jur." ;La un moment dat insa, ajungi sa te adaptezi la lipsa de suflet a joburilor bine platite si sa gasesti, chiar si acolo, sufletul, in doze "de supravietuire", sau, in celalalt scenariu, ajunge sa te doara lipsa de perspective a joburilor care te implinesc sufleteste. Asa ca viitorul este acolo unde alegi sa mergi, fara a te astepta sa gasesti perfectiunea - de dorit... :)

      Ștergere
    2. Da, cunosc ambele situatii (am si cunostinte manageri, dar si...cadre didactice), asa ca departe de mine sa judec sau sa ma raportez la cei din jur! Respect libertatea de alegere a fiecaruia si mi-as fi dorit sa nu fiu la randu-mi judecata si cu atat mai putin...compatimita! Stiu ca perfectiunea nu exista...nici pe plan profesional si nici pe cel personal, deci nu caut asa ceva, insa intru in categoria celor care cauta putina...vocatie in activitatea lor profesionala, chiar daca nu va fi banoasa! Daca nu cred in ceva (ca valoare, lucru, serviciu)...nu-l pot "vinde" (presta)! De exemplu: nu as putea lucra intr-o fabrica de...tigari, cand le consider atat de nocive! Desigur ca asta presupune ca nu-mi voi permite un anumit stil de viata, dar...imi asum in cunostinta de cauza! :)

      Ștergere
  2. Si..."Am inteles ca un om poate avea totul neavand nimic si nimic avand totul." Mihai Eminescu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, subiectivitatea umana este un miracol, nu-i asa? Iar societatea este destul de larga si de toleranta cu acest miracol, daca ai curajul de te dispensezi de cei care, din dragoste, nu au rabdare cu tine si "stiu mai bine" unde trebuie sa mergi si ce trebuie sa faci.

      Ștergere