Totul are un pret pe care il plateste mama si cu tata. Ai spune ca motivul este iubirea neconditionata... Dar frustrarile, pe care parintele se lupta sa le elimine din calea ta reprezinta o experienta saraca de viata si stima ta de sine se va baza pe ceea ce primesti si pe ceea ce consumi, nu pe ceea ce stii sa faci.
De curand am intalnit o intrebare retorica pe internetul cel mare, intrebare ce mi-a atras atentia imediat si mi-a ramas in memorie, nascand in mine dorinta de a-i gasi un raspuns. Intrebarea este urmatoarea: "care este doza de adevar pe care o putem suporta?" Si, dupa cum bine stiti, atunci cand vrem sa parem inteligenti nu trebuie sa spunem decat un singur cuvant, caci el este un raspuns adecvat in 99,99% din cazuri. Acel cuvant este "depinde". Deci daca ma intrebati care este doza de adevar pe care o putem suporta, eu va raspund ca... depinde cat de familiarizati suntem cu adevarul, in general.
In India, in ciuda dezvoltarii economice din ultimii ani, libertatile individului si in special ale femeilor sunt o gluma, si multe femei se afla in fata unui adevar brutal cum ar fi acesta: daca ea s-a indragostit de un barbat, altul decat cel hotarat de familie, ambii risca sa moara batuti de familiile lor. De asemenea, o femeie din India risca sa fie stropita cu acid daca indrazneste sa refuze un barbat. Fiindca doar asta ar "repara orgoliul ranit" al acelui barbat. Iubirea romantica si casatoria nu au absolut nimic in comun in India.
Aici intervine partea interesanta. Asa cum cineva isi poate creste toleranta la anumite otravuri (imunoterapia la venin, de ex.) daca si le administreaza in cantitati mici si in mod constant, tot la fel si toleranta la adevarurile neplacute poate fi crescuta, astfel incat "doza de adevar pe care o putem suporta" poate fi mai mica sau mai mare in functie de cat de expusi am fost la adevar, nu-i asa?
O persoana care a trait intr-un "univers paralel", cu ponei roz si cu purcelusi zburatori, ca sa ma exprim metaforic, ei bine, rezistenta acesteia la adevar / la frustrare este foarte mica. Si asa ajungem la raspunsul cautat: Doza de adevar pe care o putem suporta depinde de cum am reusit sa ne imprietenim cu adevarul. Daca nu suntem pregatiti pentru a da piept cu realitatea / adevarul / cum vreti sa-i spuneti, o doza foarte mica poate deveni pur si simplu fatala.
Daca o romanca sau orice alta persoana din occident ar fi nevoita sa se adapteze la genul de adevaruri la care sunt expusi indienii inca de mici, probabil ca trauma ar fi atat de mare incat supravietuirea acelei persoane ar deveni una problematica sau chiar indoielnica. Dar tinerii indieni au crescut intr-un univers in care acele lucruri sunt absolut normale. Ei seamana cu acei copaci care nimeresc sub un balcon si sunt nevoiti sa creasca, incet, incet, ocolind balconul. Copacul "a acceptat" adevarul balconului din viata sa si s-a adaptat la asta.
Daca balconul sau orice altceva ar da peste copac in mod brutal, fireste ca prabusirea copacului ar fi una garantata. Fiecare dintre noi gaseste un spatiu in care are libertate de miscare pana la un punct. In acel spatiu stim ca ne putem misca fara probleme. Daca ne dorim mai mult, daca ne dorim sa trecem peste limitele existente in cadrul acestui univers biologic-cultural-religios-istoric-legislativ, ei bine, durerea este inevitabila in acest caz.
Poate ca va amintiti de cazul tanarului Mario Iorgulescu, cel care, pe fondul consumului de droguri si alcool, a accidentat mortal o persoana. Cred ca toata aceasta intamplare ar putea fi un simptom al faptului ca tanarul Iorgulescu nu a fost suficient expus realitatii sociale - cu limite legale, de viteza si de comportament. Ma gandesc ca el avea o viata sociala a lui, in care intalnea un numar de oameni. Cu toate acestea, cel mai probabil, nu a beneficiat de o expunere adecvata la adevar / realitate / frustrare / limite.
Doza de adavar care i-a fost administrata lui Mario Iorgulescu i-ar fi putut fi fatala. In urma accidentului respectiv el a descoperit ca viata sociala are totusi limite si ca transgresarea acestora poate sa fie dureroasa, prin consecintele sale si prin pedepsele pe care le atrage. Multi copii din ziua de azi sunt abuzati si nici macar nu cunosc acest lucru. Caci privarea unui copil de situatiile in care da piept cu realitatea sociala si frustrarile inerente acesteia este probabil cea mai subtila si mai perversa forma de abuz parental.
Nu putem proteja un copil de realitate pentru ca in acest mod realitatea poate deveni fatala, chiar si in dozele cele mai mici. Adesea parintii care stau extrem de bine financiar isi protejeaza odrasla de realitate prin parentingul pe care il asigura. A face lucruri in locul copiilor si a feri copiii de consecintele propriilor alegeri este un mod sigur de a ingreuna familiarizarea acestora cu realitatea si de a forma la acestia personalitati incompatibile cu cele mai slabe doze de realitate.
Se vorbeste zilele acestea de asa-numitul "Parinte - Plug de Zapada" sau "Snowplow Parenting". Daca copilul vrea apartament, automobil de fite sau o diploma de doctor - totul are un pret pe care il plateste, ati ghicit, parintele. Ai spune ca face asta din dragoste si pentru ca vrea ca odrasla sa aiba o viata mai buna decat el. Dar acesta este si un mod prin care iti abuzezi copilul - frustrarile pe care nu le-a cunoscut niciodata sunt o lectie saraca de viata iar consecintele alegerilor ar fi putut fi o binecuvantare deghizata.
Parintele de tip Snowplow (Plug de Zapada) actioneaza ca o masina cu destinatia de a indeparta din calea copiilor orice obstacol, frustrare sau oportunitate pierduta. Parintele de tip Snowplow inhiba dezvoltarea emotionala, spirituala, profesionala si sociala a copiilor prin acest tip de conduita parentala. Astfel de parinti au nevoie sa invete 1. Sa le permita copiilor sa esueze 2. Sa le spuna "NU" copiilor 3. Sa laude efortul mai mult decat rezultatul 4. Sa le ofere responsabilitati copiilor in mod progresiv
Parintele de tip plug de zapada face realmete eforturi de a elimina frustrarile din calea copiilor sai. Rezultatul este ca un astfel de copil devine din ce in ce mai dependent de parinte in ce priveste eliminarea frustrarilor, in loc sa dezvolte experienta in abordarea frustrarilor si sa invete ca unele limite trebuie acceptate ca atare in timp ce altele pot fi invinse prin eforturi personale, disciplina si responsabilitate. Stima de sine a unui astfel de copil se bazeaza nu pe ceea ce stie sa faca ci pe ceea ce primeste de-a gata si pe ceea ce poate sa consume - caci in fond, la asta se pricepe cel mai bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu