Managementul Dezastrului

Monstrul a murit dar rana a ramas. Poate mai grav decat abuzul sexual in sine este "acel ceva" din constiinta noastra care spune ca, daca tot ai fost batjocorita, trebuie sa te batjocoresti si tu insati si sa-ti transformi toata viata intr-o ruina, caci "asta e ceea ce se face" si asta iti ramane de facut dupa viol.

☆ ☆ ☆

Am descoperit un documentar in mai multe episoade pe Netflix despre care nu as putea sa nu scriu aici. Fiindca tocmai vorbisem despre violul cu victime minore / adolescente, ei bine acest documentar despre "viata si opera" lui Jeffrey Epstein este ca o colectie de marturii apartinand unor victime ale prodigiosului pedofil american.

Pentru cei care nu stiu, Jeffrey Epstein este un tip ce, pe baza carismei sale iesite din comun, caci studii nu prea avea, a reusit sa acumuleze o avere fenomenala care i-a si permis sa duca o viata dezlanata, de excese fara de sfarsit. In mod interesant, Epstein nu doar ca a corupt foarte multe fete minore pentru a-si satisface poftele sexuale degenerate, dar a fost si un furnizor de astfel de servicii, in sensul ca trafica sexual aceste fete, oferindu-le altora de teapa lui.

Clientii lui Epstein sunt personalitati din lumea mondena iar fiecare dintre cei care gravitau in jurul lui Epstein, printre care insusi presedintele Donald Trump sau Printul Andrew, membru al casei regale britanice sunt banuiti ca ar fi fost beneficiari ai acestor servicii sexuale degenerate, furnizate de catre Jeffrey Epstein. Iata deci de ce se cheama acest documentar "Jefferey Epstein - Obscen de Bogat" si de ce milionarul american, are acest renume prost,  al unei persoane destrabalate si fara limite.

Ceea ce m-a determinat sa scriu acest articol este faptul ca merita sa vorbim despre felul cum abuzul sexual le-a afectat pe tinerele victime ale lui Epstein, cel care avea un adevarat "aparat de grooming", format din strategii de desenzibilizare si amortire a vigilentei, dar si din indivizi (in mod interesant, femei) care erau aliatele acestui degenerat si participau la racoloarea victimelor, prin manipulare si un proces de spalare a creierului. 

Acest "aparat de grooming" observa punctele vulnerabile ale victimelor potentiale, cum ar fi faptul ca erau ambitioase si isi doreau sa realizeze anumite lucruri, sau doar proveneau din familii nevoiase, cu multe lipsuri, si le promitea ca el, cu influenta si banii sai, avea sa le ajute sa razbeasca in viata - atat de perfida putea fi aceasta institutie de corupt minorele, patronata de Jeffrey Epstein.

Aspectul cel mai interesant ala cestui film, cel putin pentru mine, este felul cum abuzul sexual, ca si incident al experientei personale, incarcat cu semnificatie si greutate iesite din comun, le influenta pe victimele respective. Astfel, se pot observa mai multe tipuri de reactie in fata abuzului, precum si faptul ca aceste reactii se desfasoara pe mai multe paliere: cognitiv (al proceselor mentale), emotional (al trairilor emotionale) si comportamental (a alegerilor care decurg sub influenta abuzului sexual).

Astfel, se observa ca nu toate victimele reactioneaza la fel: unele dintre acestea par a fi mai afectate decat altele. Filmul pare sa ne dea de inteles ca acele victime care provin din medii defavorizate sau toxice si care, cel mai probabil, intampinau si probleme de adaptare sociala, aveau o traiectorie ceva mai dramatica decat alte tipuri de victime. In primul rand, aceste victime ramaneu in preajma lui Epstein mai mult timp (chiar si ani intregi), spre deosebire de victimele mai educate, ori provenind din familii mai bine structurate, si care puteau sa-l reclame pe degenerat chiar dupa primul incident. 

Se observa la multe dintre victime obsesia murdariei, ca urmare a violului si chiar incercarea de a-si amorti durerea cu alcool si droguri. Astfel, intelegem cat de perfid este abuzul sexual prin efectele sale si cat de mare devine tentatia de a ne auto-sabota in urma unui astfel de incident nefast. Victimele fiind adolescente sau pubere, capacitatea acestora de a gestiona un astfel de incident este mai curand mica.

Deosebit de trist imi pare faptul ca, abuzul sexual este adesea luat drept scuza pentru a ne auto-distruge prin droguri si alunecarea in depresie, ceea ce este mai curand o victorie a calaului asupra noastra, in ciuda potentialului pe care alegem sa il pierdem in neant. Nu as putea sa explic aceasta tendinta decat prin intermediul culturii, care, prin pilde si povesti nu face decat sa ne ofere aceasta directie catre auto-distrugere. 

Din punctul meu de vedere, poate mai grav decat abuzul sexual in sine este "acel ceva" din constiinta noastra care ne spune ca, daca tot ai fost batjocorita, trebuie sa te batjocoresti si tu insati si sa-ti transformi toata viata intr-o drama, caci, nu-i asa, "asta e ceea ce se face" si asta iti ramane de facut dupa ce ai fost violata. Cred ca "acelui ceva" trebuie sa ii acordam o atentie deosebita, sa constientizam ca aceasta tendinta exista si nu este intamplatoare. 

De asemenea, trebuie sa constientizam ca meritam inca sa ne tratam cu respect, in ciuda faptului ca l-am intalnit pe Epstein sau alte persoane bolnave ca dansul, pentru a evita sa continuam ce a inceput el. Exista in psihoterapie un concept interesant care se numeste "managementul dezastrului". Psihoterapeutul Dorin Victor Vasile vorbea despre asta prin intermediul unei metafore pe care o gasesc foarte nimerita.

Daca, spunea el, in drumul spre casa ti s-a rupt sacosa plina de cumparaturi ce iti vine sa faci? Pai probabil ca, iti vine sa aduni ceea ce nu a fost compromis de tot, cum ar fi o cutie cu lapte, o franzela ambalata ori niste fructe care se pot spala, si sa faci rost de o alta plasa - ce altceva? La unele victime ale violului insa am putea observa ca logica este cu totul alta. Iar logica asta de victima ar spune ca atunci cand ti s-a rupt plasa, trebuie sa distrugi toate alimentele imprastiate pe jos, de nervi si suparare, eventual sarind cu picioarele peste ele. 

Mesajul transmis de acele victime care procedeaza in felul acesta pare a fi unul de genul: "Ceilalti m-au batjocorit si sunt pierduta. Prin urmare nu mi-a ramas decat sa imi distrug toate resursele ramase, sa ma auto-desfiintez." Din fericire insa, nu toate victimele violului procedeaza astfel, unele dintre acestea intelegand aceasta arta de a gestiona pierderile suferite si a salva partile importante din sine care pot fi salvate.  

Iata cateva trasaturi ale mentalitatii victimei care "ramane pentru totdeauna victima violului", spre deosebire de victima care depaseste aceasta postura:

• Supra-estimarea dezastrului - "Am pierdut asta, deci sunt murdara si pierduta."

• Incapacitatea de a pierde - "In viata pierderea este exclusa"

• Viziune idealista, incompatibila cu realitatea - "Era singurul lucru care ma facea valoroasa"

• Lipsa de pregatire pentru pierdere - "Nu pot sa pierd nimic in aceasta viata"

• Perceptia lipsei de resurse - "Daca pierd asta atunci nu imi mai ramane mare lucru"

• Scuza pentru auto-distrugere - "Am pierdut asta, deci trebuie sa distrug tot ce mi-a ramas"

• Un antrenament in suferinta - "Nu voi accepta niciodata aceasta pierdere, voi suferi pentru totdeauna"

Nu as vrea sa considerati ca nu am altceva mai bun de facut decat sa le critic pe victimele violului, ca si cand mi-ar face placere sa-mi tai singur creanga de sub mine, fiindca doar atat ma duce capul, nu-i asa? Stiu ca victimele violului au nevoie de multa sustinere emotionala, incurajare si iubire delicata. Dar cred ca au nevoie sa vada si realitatea propriilor alegeri in relatie cu dezastrul suferit. 

Daca ne multumim sa le oferim aceasta sustinere emotionala lectia pe care o invata este una saraca: in absenta suportului emotional, raman in deriva. Indreptandu-le insa atentia catre propria atitudine in relatie cu pierderea, acestea pot invata ca ele sunt primele persoane care trebuie sa isi poarte de grija si sa gestioneze pierderea de pe pozitia cuiva care are de unde sa piarda si are tot ce ii trebuie sa se recladeasca.

☆ ☆ ☆

(1) Imaginea Who Wants to Live Forever, de Ivan, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0