Daca este sa vorbim despre "iubirile adevarate din filme", stim cu totii ca extremele se atrag. Cu alte cuvinte, cu cat esti mai diferit de persoana iubita, cu atat si iubirea voastra este mai puternica. Dar oare lucrurile stau la fel si in datele Psihologiei Experimentale?
Cred ca nu exista activitate mai interesanta pentru un psiholog decat aceea de a infirma miturile urbane care, in ciuda faptului ca au o raspandire destul de larga la nivelul psihologiei populare, sunt usor de infirmat, prin intermediul psihologiei experimentale si dovezilor acumulate de catre acest domeniu de cercetare.
Acestea fiind zise, am sa va intreb ce va face sa credeti ca, in iubire, extremele se atrag? Probabil ca nu aveti niste dovezi stiintifice clare cu ajutorul carora sa va sustineti acest punct de vedere. Tot ce aveti sunt niste pelicule alb-negru sau color, pe care le-ati urmarit, de la varste fragede si inca le mai urmariti. Sau poate cateva carti soft-core, care v-au tinut cu capul in nori ani intregi?
Tehnica contrastului romantic a fost folosita inclusiv de catre marele nostru poet national Mihai Eminescu, in capodopera sa literara Luceafarul. Daca nu ar exista acest contrast plin de tensiune si suspans, probabil ca multe dintre creatiile artistice ar fi mai curand sterse si lipsite de personalitate artistica. Slava domnului ca exista contrastul! Slava domnului ca exista extremele!
Prin contrast, asa cum spuneam, creste suspansul si apare intriga. Ce mai, tura-vura, prin contrast apare spectacolul! Toata lumea iubeste o poveste buna! Chiar si producatorii de floricele de porumb! Nimeni nu ar dori sa priveasca un film sau sa citeasca un poem in care partenerii se inteleg din priviri si nu au niciun chin la inimioara. Pare ca suspansul si, de fapt contrastul intre cei doi, reprezinta o conditie sine qva non a relatiei.
Ati spune ca filmele de la Hollywood sunt responsabile pentru aceasta sublima brambureala din capul tinerelor pitipoance. Dar filmele nu reprezinta decat un efect al caror cauze se gasesc, cel mai probabil, in specia literara a romanului romantic, ale carui cauze se pierd in timp si in mitologie, sau poate in potiunile magice care se gasesc la originea universului. Cu alte cuvinte, doar bunul dumnezeu stie de ce suntem atat de confuzi.
Cred ca tinerele pitipoance sus-mentionate, ar fi gasit ca viata lor este din cale-afara de plictisitoare daca ar fi constat in gasirea unui partener de doamne-ajuta si stradania de inserare sociala in ideea de a sluji familiei si societatii, precum niste furnicute intens truditoare. Din motive care imi scapa, este mai romantic sa transformi totul intr-un spital de boli nervoase.
Nimeni nu doreste sa fie o furnicuta sau o albinuta truditoare si disciplinata care duduie de sanatate psihica si se poate darui tocmai de aceea, mai ales ca nu este nimic memorabil si carismatic in legatura cu asa ceva. E parca mai rentabil sa iti cauti un partener nasol si sa o arzi nashpa cateva zeci de ani, pana te mai maturizezi, doar-doar vor aparea filme si cantece despre tine.
Adevarul este ca, desi ar putea sa inspire plictiseala o relatie in care exista similitudine de idei, de nivel social, sau de calitati fizice, etc, oamenii prefera mai curand acest tip de plictiseala, lasand circul acolo unde ii sade lui bine, adica in salile de cinema. Desigur, mai exista si exceptii, nu-i asa? Si nu doar ca suntem atrasi de persoane similare noua, dar, in plus, astfel de relatii sunt mai stabile si mai fericite.
Asadar, s-a zis cu povestile romantice. Daca va doriti stabilitate si fericire conjugala, nu cautati un ciudat cu care nu aveti absolut nimic in comun! Fericirea pare a avea mai mult a face cu plictiseala decat cu intrigile si suspansul ori cu rasturnarile spectaculoase de situatie. Cautati in schimb pe cineva care va seamana. Va exista oricum suficienta incompatibilitate incat sa existe si suspans.
Si, cel mai important, amintiti-va ca extremele NU se atrag. Este dovedit stiintific. S-ar putea sa aveti impresia ca extremele se atrag daca sunteti mai compatibili cu spectacolul decat cu responsabilitatile caracteristice cuplului. Un cuplu normal nu are timp de spectacol si de aceea are tot interesul sa ajunga pe o lungime de unda unde este posibila si comunicarea, si compromisul si negocierea.
(1) Imaginea Attraction, de WhaitiMom, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0
(2) Scott, O.L. (2009) 50 Great Myths of Popular Psychology, Wiley-Blackwell
(2) Scott, O.L. (2009) 50 Great Myths of Popular Psychology, Wiley-Blackwell
"Plictiseala" aceea da un confort psihic dupa niste ani impreuna, confort care iti da posibilitatea sa te concentrezi mai putin pe construirea comunicarii si compromisului (a caror "arta" se presupune ca o stapanesti dupa ani de relatie) si mai mult pe dezvoltarea diverselor aspecte personale, profesionale si de cuplul. Important este sa fim sinceri cu noi insine si cu cei de langa. Sa avem fata de cine sa fim sinceri...iata adevarata provocare, fiindca de multe ori, teama de reactii exagerate conduce la...ascunderea adevarului, iar pe termen lung nu este bine, instraineaza. Multi traiesc o viata fara sa dea jos "mastile", iar altii nu stiu sau nu vor sa-si puna o masca nici cand viata lor ar putea depinde de asta! :-)
RăspundețiȘtergere