Raul are doua tentacule: iluziile fara de pereche si ingrijorarile irationale. Asa cum regele Midas transforma in aur orice atingea, tentaculele raului transforma totul in infern.
Motivatia este procesul psihic prin care personalitatea "simte", sesizeaza, ca a intervenit un deficit, o oscilatie de la starea initiala de echilibru. Fireste, aceasta perturbare a echilibrului "Zen", poate aparea in doua situatii: cand simtim ca ne lipseste ceva si cand simtim o amenintare. Deci privatiunea si amenintarea reprezinta miezul motivatiei.
Spre exemplu, ati observat reclamele de la televizor si principiul pe care se bazeaza ele. Fiecare reclama are drept obiectiv inducerea unei senzatii subiective de privatiune (cand reclamele incearca sa "iti faca pofta" - cu biscuiti, sucuri, parfumuri, haine, masini, etc) sau o senzatie de amenintare (cand incearca sa te sperie - de boli, insecte, esecuri profesionale ori sentimentale, etc). Pot sa pariez ca nu veti gasi reclame care sa foloseasca un alt principiu!
Este cunoscut faptul ca motivatia are doua "motoare": dorintele si temerile: [dorinta] - este motivatia prin "fuga catre ceva" si [frica] - este motivatia prin "fuga de ceva". Normalitatea poate fi privita atunci prin prisma acestor doua componente ale motivatiei: poti sa ai cateva dorinte, dar sa fie realiste si "de bun simt", si de asemenea, poti sa ai cateva ingrijorari, dar sa nu fie irationale. Oare chiar poti?
Traumele copilariei, momentele in care am fost umiliti, abandonati, tradati, sau in care ne-am simtit abuzati, reprezinta momente in care "am luat frica" unor situatii. Incercam de atunci, intr-un mod febril, sa prevenim repetarea acelor situatii sau chiar sa obtinem contrariul.
La polul opus, chiar si copilul rasfatat, super-protejat, este de fapt un copil abuzat, fiindca parintele, facand totul in locul sau distruge imaginea sa de sine: copilul rasfatat crede cu sinceritate ca nu este capabil de absolut nimic si incearca sa reconstituie regimul permisiv pe care il stie de acasa.
Asa cum motivatia are doua motoare raul, care depinde [si] de motivatie, are la randul sau doua "tentacule" sau mai bine spus, doua forte motivationale. Pe de o parte sunt iluziile, care sunt versiunea patologica a dorintelor, iar pe de alta parte, fricile irationale, care sunt versiunea patologica a ingrijorarilor. Cele doua "tentacule ale raului" pot transforma orice ating intr-un adevarat infern.
Am sa iau drept exemplu un "geniu al raului" - Adolf Hitler, "Fuhrerul". S-a speculat faptul, nu lipsit de fundament, ca o copilarie marcata de abuzuri si corectii fizice brutale a reprezentat pentru Hitler o sursa de traume, in urma carora dictatorul pare animat de o uriasa dorinta de razbunare pentru tot ce suferise in copilarie. Razbunarea este de altfel ceea ce l-a animat pe sinistrul austriac toata viata sa.
Am sa va rog sa lecturati cu atentie viziunea lui Hitler legata de explozia demografia a Germaniei, ingrijorarile sale, precum si solutiile pe care le prefigura el, in celebra sa lucrare Mein Kampf:
- Limitarea demografica: a limita prin lege numarul de copii.
- Dezvoltarea agriculturii, pentru ca in acest fel sa poata fi hranita toata aceasta populatie
- Dezvoltarea industriei, pentru ca, pe aceasta cale sa se asigure schimburi cu alte state.
- Si, desigur, razboiul, pentru ca in acest fel sa se acapareze noi resurse
Hitler, animat de aceasta teribila dorinta de razbunare, care se suprapunea pe dorinta de razbunare a germanilor pentru conditiile umilitoare care le-au fost impuse in urma pierderii primului razboi mondial, era "omul ideal" pentru epoca respectiva si mentalitatile sale. El se lasa antrenat in acest "dans al mortii", sedus fiind de scenariul razboiului care presupune sa obtina rezolvarea tuturor problemelor prin forta, disciplina si brutalitate.
In psihoterapia adleriana avem o "intrebare magica" care suna cam asa: "care este cel mai rau scenariu posibil in copilaria ta?". Este magica pentru ca ea ne ajuta sa intelegem ce anume incearca sa evite o persoana, cladindu-si o cazemata in jurul vechior sale vulnerabilitati. N-ar trebui sa ne mire faptul ca cele mai nefericite situatii ale copilariei devin niste "surse de inspiratie" pentru omul adult.
Cu alte cuvinte, daca la nivel constient, pare ca facem eforturi reale de a rezolva anumite provocari si situatii problematice (vezi listele aparent serioase ale lui Hitler), la nivel mai putin constient suntem fiecare animati de anumite scopuri care ne pot determina sa actionam disfunctional, (vezi deciziile concrete ale dictatorului).
Iar ceea ce putem face pentru ca asta sa nu se intample este, pe de o parte sa nu avem asteptari nerealiste - este posibil sa traiesti si fara toate astea, iar pe de alta parte, sa ne pese mai putin ce se va intampla - nu inseamna ca "esti pierdut". Atentie: Nu am spus nici sa nu ai asteptari si nici sa nu-ti pese absolut deloc. Asteptarile si idealurile, cat si temerile, fac din noi ceea ce suntem azi si ar fi o mare eroare sa le abandonam in totalitate. Civilizatia in sine se bazeaza pe temeri si idealuri.
Eu personal ma tem de persoanele obsedate de un anumit lucru: de exemplu profesia sau relatia lor intima. Acolo vad atat asteptarile nerealiste cat si fricile irationale. Nu te poti astepta la o viata normala alaturi de o astfel de persoana. Obsesia ei isi are radacinile in traume ale copilariei de care incearca sa se elibereze pentru a-si proteja vulnerabilitatile. Cel mai rau scenariu posibil in copilarie poate fi posibil oricand.
Poate ca nu suntem rai, insa raul lucreaza prin noi. Gasind aceasta vulnerabilitate in noi, raul ne vinde iluzii si ingrijorari absurde pe care le luam de bune. Cred ca este o problema de a valida sau nu gandurile care iti trec prin minte. Fiindca o mare parte dintre aceste ganduri sunt riscante si amagitoare, dar nu ne dam seama ca lucrurile stau asa. O modalitate prin intermediul careia putem constientiza si controla gandurile este meditatia.
>> Continuare in Psihopedia PRO
(1) Imaginea Evil Eye, de Dennis Skley, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu