A trai intre oameni presupune existenta unor legaturi de incredere. Esti rece, distant, ori dimpotriva, esti cald, instabil si vulnerabil? Care este tipul tau de atasament?
Tulburarea reactiva a atasamentului se manifesta printr-un comportament extrem de prudent si temator, prin reticenta in ce priveste cultivarea relatiilor si dificultatea de a initia si raspunde majoritatii interactiunilor. Este vorba despre acea forma a tulburarii reactive a atasamentului cunoscuta si sub denumirea de forma inhibata.
O alta forma a tulburarii reactive a atasamentului se manifesta printr-un comportament la polul opus, si anume copilul este exceptional de sociabil, el cauta afectiunea celorlalti in mod nediscriminativ, chiar daca ceilalti sunt relativ sau complet straini.
Faptul ca aceleasi cauze – neglijarea si abuzul suferit in copilarie si schimbarea frecventa a ingrijitorilor in primii ani de viata – conduc la forme atat de diferite de comportament deviant, s-ar datora temperamentelor diferite ale copiilor afectati de aceasta tulburare.
Un experiment facut de catre Mary Ainsworth, a pus in lumina conceptul de atasament si modul in care acesta se formaza la copii. Experimentul presupunea observarea reactiilor copiilor atunci cand acestia erau lasati singuri de mama lor, intr-o camera cu jucarii, si, de asemenea, observarea reactiilor copiilor la intoarcerea mamei. In experiment a fost introdus si un strain prietenos, care intra in camera dupa plecarea mamei, pentru a se observa reactia copiilor fata de acesta.
Doua treimi dintre copii au manifestat ceea ce Mary Ainsworth a numit atasament sigur. Ei foloseau prezenta mamei ca pe o ancora ce le furniza securitate si incredere. Plangeau cand pleca mama din camera dar se linisteau in scurt timp si isi reluau joaca. Cand mama lor revenea, ei o intampinau fericiti si isi reluau apoi joaca.
Cealalta treime dintre copii manifestau reactii total diferite si era impartita in doua, dupa tipul reactiilor observate ale copiilor. Pe de o parte erau aceia care nu plangeau cand pleca mama din camera si nici nu o intampinau cand se intorcea, fiind, de asemenea, neprietenosi cu strainii.
O alta parte dintre copiii care manifestau un atasament nesigur, plangeau atat cand pleca mama din camera, cat si atunci cand ea se intorcea. De asemenea ei nu se linisteau prea usor dupa venirea mamei, dovedind o incapacitate de a-si administra emotiile si un atasament insuficient de sigur fata de mama, urmare a lipsei increderii in aceasta.
Privind aceste moduri diferite de reactie ale copiilor, gandul te poarta la adultii de mai tarziu care au reactii atat de diferite in fata pierderii si a stresului. Unii pierd ceva si isi revin dupa scurt timp, desi trec printr-o perioada cuvenita de doliu si framantare.
Altii se manifesta ca si cand nu ar conta nimic, nicio persoana in afara de ei insisi, parand incapabili sa manifeste afectiunea si atasamentul. Nu s-au iluzionat niciodata si nici nu sufera prea mult ca urmare a eventualei deziluzii. Cu alte cuvinte, traiesc intr-o certitudine gri, un univers in care nu ii poate surprinde nimic dar probabil nici nu ii poate bucura ceva.
Mai sunt si aceia care isi plang de mila tot timpul, care sunt eterne victime ale indiferentei si racelii celor din jur. Asteptarile lor sunt mari si lipsite de realism iar dependenta este profunda. In acelasi timp, prezenta persoanelor de suport nu ii ajuta cu adevarat, ei ramanand la ale lor, la nesiguranta si fricile lor, la teroarea de fiecare zi.
Gallo, J., Gallo, E., (2005), Copii nascuti sub o stea norocoasa, editura Rentrop & Straton
Ainsworth MD, Blehar M, Waters E, Wall S (1979). Patterns of Attachment: A Psychological Study of the Strange Situation. Lawrence Erlbaum Associates.
Prior V, Glaser D (2006). Understanding Attachment and Attachment Disorders. Theory, Evidence and Practice. Child and Adolescent Mental Health series, RCPRTU, Jessica Kingsley Publishers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu