Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

vineri, 12 septembrie 2014

Esecul Profesional

Cum administrezi esecul profesional? Reusesti sa iti descoperi resursele singur sau apelezi la prieteni si familie? Tagma profesionistilor promite un alt tip de sprijin. Care este acela?



Am primit azi un mail de la doamna redactor Marilena Ispas, de la Revista Cariere, avand urmatorul continut:

Buna ziua,
Numele meu este Marilena Ispas. Sunt redactor pentru Revista Cariere si scriu un articol despre esecul profesional. Despre cum te schimba, cum te transforma, cum te poate afecta si ce poti face sa remediezi situatia.
In cautarea informatiilor pentru acest subiect am gasit sprijinul dumneavoastra acordat unor persoane pe site-ul psihoterapie.net.
Credeti ca este posibil sa imi dati cateva informatii in legatura cu acest subiect, din punctul de vedere al unui specialist?
Cum ar trebui sa ne comportam astfel incat sa nu ajungem la un esec profesional? Daca se intampla asta, cum trecem peste?
Astept cu interes raspunsul dumneavoastra.
Weekend placut,
Marilena

Pentru a intelege modul diferit in care fiecare dintre noi este afectat de un esec profesional voi folosi o metafora. In copilarie, daca ni se lua o jucarie la care tineam foarte mult, sau daca pierdeam acea jucarie, am fi plans si ne-am fi manifestat protestul zile in sir, ori saptamani, in acord cu semnificatia pe care o atribuiam acelei jucarii. Daca in schimb jucaria respectiva nu reprezenta nimic pentru noi, am fi trecut peste incident cu seninatate, poate ca nici macar n-am fi observat disparitia ei din colectia noastra.

Mai tarziu, la scoala, ne-am indragostit de o materie, cum ar fi informatica sau limba romana si am inceput sa visam ca destinul nostru se va lega de aceasta, oferindu-ne posibilitatea unei cariere si a unei afirmari personale. Daca cineva cu autoritate in domeniul respectiv ne-ar fi spus ca pur si simplu nu avem aptitudini pentru aceste discipline, am fi manifestat reactii de protest sau chiar am fi intrat intr-o mica depresie. In schimb, daca am da piept cu incompetenta noastra in domenii care nu reprezinta nimic pentru noi, e foarte probabil ca esecul respectiv sa treaca neobservat, ca un detaliu nesemnificativ.

Eu cred in subiectivitatea reactiilor noastre la factorul de stres. Esecul in cariera este supus acestui principiu, la fel ca orice alt factor de stres experimentat. Atunci cand am investit vise, emotii, energie, timp si bani in cariera noastra, esecul in cariera devine o problema majora, din oricare punct de vedere - financiar, emotional, al sanatatii fizice si psihologice. 

Ce putem face pentru a evita esecul in cariera? Ei bine, Bill Gates, un tip care nu se poate plange de lipsa succesului personal in cariera, spunea ca succesul este un invatator lamentabil. In mod similar, se poate spune ca esecul este o resursa in sine, sau cel putin poate fi privit in acest fel. El ne invata despre punctele vulnerabile ale propriei personalitati sau punctele vulnerabile ale carierei si intreprinderii noastre.

Nu cred ca putem cu adevarat sa evitam esecul in cariera - el este o componenta a vietii si a procesului de formare si evolutie. Nu il putem evita asa cum nu putem evita realitatea, chiar daca unii spun ca nu exista esec, exista doar feed-back.

Nu am esuat. Am descoperit 10.000 de cai gresite de a face un bec sa lumineze. Thomas Edison

Probabil ca o persoana care a invatat de mica ce este responsabilitatea, angajamentul, devotamentul, cinstea, si toate acele principii ale bunului simt, ce ne ghideaza conduita in societate si in cariera, este oarecum protejata de esecuri, desi nu ii vor fi straine nici macar acesteia. Un principiu stravechi afirma ca ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. Consider ca daca pastram astfel de repere morale in constiinta noastra, putem sa ne descurcam mai bine nu doar in cariera ci si in viata sociala, in general. Ele sunt mijlocul prin care obtinem ceea ce eu consider a reprezenta capitalul suprem si anume increderea celor din jur si reputatia, sau imaginea, cum se mai spune azi.

Cred ca un carierist adevarat, desi va suferi in cazul in care a dat gres, va cauta in sine resurse pentru o noua cariera. Aici trebuie sa aducem in discutie ideea de rezilienta, un concept complex, in componenta caruia intra o multime de detalii care au contribuit la formarea noastra ca oameni si in particular ca oameni de cariera.  

Rezilienta se sprijina astfel pe calitati si atu-uri, cum ar fi stima de sine, identitatea sociala atractiva a individului, usurinta sa de a-si face prieteni, se sprijina chiar si pe chestiuni superficiale, cum ar fi aspectul exterior, care iti ofera o anumita incredere in fortele proprii si in general, orice poate fi perceput drept o resursa - materiala, psihologica, sociala este si poate fi considerat o componenta a rezilientei. Rezilienta se bazeaza pe o suma de resurse si este un produs al experientei.

Rezilienta se formeaza prin experiente personale, inca din copilarie. Este deosebit de relevanta pentru formarea rezilientei, latura culturala a mediului in care s-a dezvoltat cineva, altfel spus valorile si modelele purtatoare ale acestor valori. Experientele sunt astfel  tezaurizate si invocate prin procese mai curand inconstiente in momentele dificile ale existentei. Iti aduci aminte ca atunci ai putut sa stralucesti si sa iesi cu bine dintr-o anumita provocare sau pur si simplu acele experiente se fac simtite in potentialul auto-perceput. 

Ce se poate face in cazul unui esec personal tine de rezilienta noastra. Anumite persoane reusesc sa constientizeze nivelul de stres, drama pe care o traverseaza si iau tot felul de masuri pentru a ajunge pe linia de plutire. Isi pot oferi de exemplu, o vacanta in care se refugiaza in lectura, calatorii, sau jocuri pe calculator, incercand sa uite. Altfel spus, revin la o etapa anterioara a dezvoltarii lor psihologice, in care viata era mai lina si se bucurau de mai multa siguranta. 

Acest mecanism poarta numele de regresie si depinde, la fel, de fiecare in parte, cat de mult timp ii va trebui sa se refaca si sa se mobilizeze, pentru a-si evalua potentialul si alternativele ocupationale. Din pacate, uneori regresia ajunge sa depaseasca limita patologicului, adica regresam pana la varstele cele mai fragede, cand gravitam in jurul unei unice surse de siguranta, si anume sanul matern. Acum nu mai avem sanul matern, in schimb avem alcoolul, drogurile si dependentele de tot felul care ne marginalizeaza si ne descalifica pe termen lung, dezintegrandu-ne atat reputatia, credibilitatea cat si identitatea in sine.

Din pacate, atunci cand rezilienta noastra nu este bine consolidata, cand nu credem in noi, in calitatile noastre, in resursele de care dispunem, si in procesul vietii, in general, este ca si cand am cauta un pretext pentru a ne auto-sabota. Totusi, din fericire, majoritatea celor care traiesc un esec profesional, si inteleg faptul ca esecul este o componenta nelipsita in evolutia noastra, sunt capabili sa isi depaseasca limitele, mai usor sau mai greu, si sa renasca din propria cenusa precum  pasarea Phoenix. 

Chiar si in cele mai dure conditii avem optiuni iar cei care stiu sa le observe si sa faca uz de puterea alegerii in mod responsabil fata de sine si fata de cei din jur, au toate sansele sa ajunga sa guste succesul. Am retinut o maxima a unui coleg de breasla din Timisoara, domnul Pera Novacovici:


Pe unii viata ii pune la pamant dintr-o singura lovitura. Pe altii in schimb, viata ii doboara si ei se ridica. Apoi viata ii doboara iar si ei se ridica iar. Ridicandu-se de fiecare data, viata oboseste sa mai dea in ei. Pera Novacovici, boxer si psihoterapeut.


Dintre entitatile care pot sprijini din exterior evolutia noastra in caz de esec profesional, mentionez in primul rand prietenii, familia, atunci cand am cultivat relatii pozitive cu aceste persoane, la care se adauga psihologul si consilierii de cariera ce pot oferi un sprijin autentic pentru reorientare profesionala si gestionarea emotiilor, sporirea rezilientei si mobilizare. 

De exemplu, un psiholog poate invoca momentele noastre de excelenta sau poate sa ne sprijine in constientizarea resurselor, ori implementarea unor comportamente si intentii pentru sporirea auto-controlului si pentru gestionarea emotiilor disfunctionale. Anumite teste de interese sau de aptitudini sunt special realizate pentru a descoperi acele resurse care ar putea constitui fondul si capitalul necesar unei noi cariere si merita din plin sa ne adresam psihologului pentru acest tip de auto-cunoastere.

Adesea medicul si preotul sunt persoanele care ajung sa afle primele despre chinurile noastre sufletesti, ca urmare a complicatiilor de conduita morala ori de sanatate - acele probleme psiho-somatice, care vorbesc despre nefericirea noastra prin intermediul unor semnale emise de organism, numite de specialisti cu termenul de jargon al organelor. Din fericire, tot mai multi dintre acestia inteleg ca posibilitatile lor de sprijin sunt limitate si le recomanda celor in cauza profesionisti din aria sanatatii psihice.










Daca iti place articolul si doresti sa sprijini PSIHOPEDIA, poti sa distribui pe Facebook sau sa actionezi butonul Google+. Un alt mod prin care poti sa sprijini blogul este sa lasi comentarii si feedback pentru articole. Interesul tau este apreciat. Aminteste-ti ca si PSIHOPEDIA are nevoie de tine!  Multumesc.
Show comments
Hide comments

Un comentariu:

  1. Am citit articolul despre esec din revista Cariere si nu am inteles nimic din el. Mi se pare ca toti psihologii care au fost citati acolo traiesc pe Marte... Cel putin din articolul acesta am mai inteles cate ceva concret.

    RăspundețiȘtergere