Copiii și Rețelele Sociale

Experimentul utilizării libere a internetului durează de aproximativ 2 decenii iar unii dintre noi nu sunt tocmai încântați de rezultatele acestui experiment. După ce Australia a interzis accesul copiilor pe rețelele de socializare, câteva state par dispuse să urmeze exemplul Australiei. Motivele pro și contra.

☆ ☆ ☆

Observăm la nivel global o tendință de a crește vârsta la care minorii își pot face conturi de social media. Unele țări au introdus deja astfel de restricții (Australia și Danemarca) în timp ce în numeroase alte țări, în special din Europa, dar și câteva state americane, s-a trecut de la dezbatere publică la diverse stadii de adoptare a unor măsuri legale în acest sens. După cum știți probabil, printre aceste țări se află și România, unde, în Senat, a fost votată legea Majoratului Digital.

Aș vrea să fac o observație privitoare la Australia, care a devenit liderul acestui pluton internațional preocupat de introducerea unor interdicții în utilizarea internetului de către minori. Poate vă gândiți că australienii au tendințe dictatoriale, pe care le-am putea întâlni mai curând în statele comuniste sau totalitare — China și Rusia sunt cunoscute pentru restricțiile de tot felul de care au parte utilizatorii de internet și poate că unii se gândesc la faptul că țările occidentale s-au inspirat din acea parte a lumii. De altfel, ne sunt încă proaspete în memorie măsurile Covid19 luate în Australia.

Adevărul este că în Australia există o preocupare accentuată pentru problemele ce țin de sănătatea mentală. Publicul larg este foarte deschis pentru informare și auto-educare în ce privește problemele asociate acestui subiect. Evident, asta se întâmplă mai curând în metropolele australiene și este firesc să fie așa. În plus, există programe guvernamentale care înlesnesc accesul la servicii de consiliere și psihoterapie și chiar o Strategie Națională pentru Sănătatea Mentală.

În Australia cazurile de bullying online au fost tratate cu deosebită îngrijorare. A existat spre exemplu cazul Amy Dolly Everett, o fată de 14 ani care a fost hărțuită online în mod necruțător, ceea ce a avut drept consecință sinuciderea ei în 2018. Acest eveniment tragic a dus la apariția unei legi care îi poartă numele și care a înăsprit pedepsele pentru hărțuire online, a extins definiția hărțuirii și a introdus măsuri de protecție împotriva hărțuirii, urmăririi abuzive (stalking), sau intimidării. 

Australienii au fost mai sensibili la fenomenele asociate abuzurilor online și au trecut la măsuri legislative progresive. Și asta se întâmplă într-o țară unde procesele democratice sunt absolut admirabile și se realizează în mod impecabil, unde oamenii iubesc democrația și libertățile individuale. Personal, am urmărit multă vreme 60 Minutes Australia pe YouTube și am fost mereu plăcut impresionat de atașamentul față de valorile democratice care pare a fi o trăsătură națională.

Așa stând lucrurile, ajungem în anul 2026 când această preocupare pentru sănătate mentală și siguranță online ne pune în fața unei interdicții de a mai folosi rețelele sociale de către australienii sub 16 ani. Vă mărturisesc că nu știu dacă este o decizie bună. Australienii fac un experiment la care, iată, vor să participe și alte state ale lumii libere, în condițiile în care experimentul utilizării libere a internetului durează de vreo 2 decenii, iar unii dintre noi nu sunt tocmai încântați de rezultatele acestuia. 

Întrebarea care se ridică este următoarea: sunt copiii sub 15-16 ani capabili să gestioneze pe cont propriu provocările care apar în social media? Și acesta este un exercițiu pur intelectual, ca un experiment de gândire, deoarece adulții din ziua de azi nu au crescut cu internetul, ce să mai vorbim despre adulții din România, care au crescut, mulți dintre ei în cadrul sectar al dictaturii ceaușiste și au avut de gestionat cu totul alt tip de provocări. 

Am văzut însă cum folosesc copiii rețelele sociale, am avut ocazia să observăm nebunia provocărilor TikTok, bullyingul și, desigur, nevoia de a atrage atenția prin intermediul a ceea ce se cheamă shock value — atragerea atenției prin intermediul unor acțiuni, texte, opinii, etc, care stârnesc o reacție emoțională puternică, de regulă o reacție negativă (dezgust, furie, teamă). Spre exemplu, o acțiune care violează normele ori așteptările sociale va atrage aproape sigur atenția și va stârni controverse. 

Desigur, și adulții fac asta atunci când postează opinii aberante — unii adulți afirmă că Putin este patriot, doar pentru a crea o reacție emoțională puternică și pentru că știu că o astfel de opinie va atrage extrem de multe reacții. Dar nu le putem interzice accesul pe rețelele de socializare deși modul lor de acțiune trădează aceeași imaturitate funcțională. Să revenim la copiii adevărați! Sunt ei capabili să gestioneze provocările din social media?

Știți, este trist că trebuie să luăm decizia asta fără a discuta cu acești copii cărora va trebui să le spunem zilele astea că nu mai au dreptul să-și posteze preocupările pe Facebook sau TikTok. Și este puțin nedrept faptul că nimeni nu a vorbit despre efectele pozitive ale utilizării rețelelor sociale. Chiar așa! Pun pariu că nu știați că există, conform unor studii, efecte pozitive ale utilizării rețelelor sociale. Se vorbește, de exemplu, despre cultivarea relațiilor cu prietenii, despre susținere reciprocă, despre afirmare de sine și creativitate. 

Premisele de la care pornesc aceste reglementări legislative sunt următoarele: copiii sub 15 ani nu sunt capabili să facă față singuri provocărilor care apar în social media, au fost numeroase cazuri tragice care demonstrează că social media este un mediu periculos, nociv și adesea absurd, prin urmare, copiii sub 15 ani nu ar trebui să aibă acces la astfel de rețele. Ei bine, nu sunt sigur că raționamentul acesta este corect și mai ales, nu sunt convins că el se aplică tuturor cazurilor sau cel puțin unei majorități.

Pe de altă parte, pot să accept argumentul că o vârsta mai fragedă vine cu vulnerabilitate și o insuficientă pregătire a copilului pentru a gestiona provocări. Însă asta se aplică pe toate palierele existenței minorului. Prin urmare, dacă părintele se simte mai bine pentru că statul i-a luat de pe umeri povara rețelelor sociale, el este la fel de responsabil pentru felul cum își petrece copilul timpul, pentru totalitatea provocărilor din timpul rămas în viața reală. 

Din punctul meu de vedere, rolul părintelui este acela de a media relația copilului cu realitatea. Se poate vorbi despre un deficit al minorului în ce privește capacitatea de a interpreta realitatea. El are nevoie de un adult care să-i explice sensul lucrurilor care se petrec în jurul lui — un translator, dacă doriți, fără de care copilul rămâne nedumerit, rănit sau, după caz, traumatizat. De cele mai multe ori, dacă are răbdare cu copilul, adultul poate face această interpretare a realității cu succes, date fiind cunoștințele și experiența de viață de care dispune. 

Poate că merită să oferim o șansă acestei inițiative ce pare că vrea să pună pe umerii statului niște atribuții care îi revin de fapt părintelui, cu riscul ca, cel puțin pe termen scurt, să le provocăm copiilor noștri foarte multă nefericire — ei trebuie să renunțe la ceva care, poate, făcea parte din stilul lor de viață (tot un fel de bullying, nu-i așa?). Dar mărturisesc că nu știu dacă efectele acestor schimbări legislative vor fi pozitive și ar fi neprofesionist să afirm că știu care vor fi aceste efecte.

Poate că problemele din online se vor muta pur și simplu în cercul de cunoscuți ai copiilor. Și așa își vor aminti părinții că, în caz că s-au inspirat din ea, copilăria proprie nu a fost obligatoriu una 100% fericită, deși au acum această impresie. Existau provocări și pe vremea noastră, exista bullying, exista abuz, exista violență, marginalizare, rasism, umilire publică ș.a.m.d. Desigur, în final, rămâne de văzut care vor fi efectele acestor decizii. 

(1) Imaginea Bored, de Mikhail Nikov, via Pexels

(2) NCBI, (acc. 07.02.2026), Social Media Has Both Positive and Negative Impacts on Children and Adolescents, website: ncbi.nlm.nih.gov