Camil Petrescu spunea ca mai important decat capodopera literara, in sine, este ca autorul sa asigure conditiile necesare aparitiei acelei capodopere. Capodopera ta... esti tu insuti.
Stiti ca in ziua de azi, un copil normal, in special daca parintii au un nivel de statut suficient, nu prea are timp sa se plictiseasca. Ne incurajam copiii sa mearga la cercuri, cluburi sportive, grupuri de studiu al limbilor straine si asa mai departe. Cred ca este un mod de a-ti ajuta odrasla sa se auto-cunoasca si sa-si exploreze diversele laturi ale personalitatii.
E adevarat ca uneori se si exagereaza cu asta, dar, daca se mentine un ritm rational si respectam capacitatea copilului de a asimila, este un lucru bun. Este util sa le dam ceva de facut, ceva de invatat si sa le punem la dispozitie modele care pot sa le inspire visele, proiectiile de sine si viitorul.
Este interesant si faptul ca, fie si in lipsa acestor oportunitati de evolutie personala, un copil descopera in mediul sau de viata modele demne de urmat, pe care ar risca sa le copieze si sa le duca la desavarsire, daca s-ar putea. S-a vorbit spre exemplu in domeniul psihologiei sociale despre "invatarea vicarianta", adica acea forma de invatare din exemplul unui model, atunci cand modelul respectiv este recompensat intr-un fel sau altul.
Asa se face ca, in lipsa unor modele pozitive, un copil poate sa gaseasca suficienta influenta intr-un badaran de cartier, de la care sa invete cum se spune "bai fraiere", printre dinti, ca si cand l-ai putea intimida pe fraierul respectiv. Intimidarea poate reprezenta un mod de afirmare de sine si obtinere a mijlocelor necesare existentei iar "copiii sunt excelenti observatori, dar groaznici interpreti". (Adler)
Copiii traiesc intr-o lume de uriasi care stiu "ce si cum", si a caror prezenta le creaza constant sentimente de inferioritate. Se vor intreba daca au ce le trebuie pentru a se afirma in "acel fel", sau daca nu cumva au alte oportunitati. Lumea este ca o colectie de timbre intr-un clasor, misterioasa si diversificata, iar copilul stie ca intr-o zi se va identifica cu una dintre acele stampe. Oare care sa fie aceea?
Cand acumuleaza destula experienta de viata si avanseaza in varsta, adica pe la adolescenta sau chiar si mai tarziu, timpul pe care l-a investit intr-un stil de viata bine definit isi va spune cuvantul iar misterul se ridica, precum ceata, intr-o dimineata de toamna. Si-au petrecut suficient de mult timp in prezenta modelelor la care au avut acces pentru a mai avea vreo indoiala cu privire la ceea ce pot fi si la modul in care isi pot atinge scopurile.
In psihologia adleriana avem o "intrebare magica" care suna in felul urmator "Care este cel mai rau scenariu posibil in copilaria ta?". Ce-ar fi sa va opriti din citit si sa va puneti singuri aceasta intrebare? Spre exemplu, cel mai rau scenariu posibil in copilaria cuiva ar putea fi abandonul la tara, la bunici. Parintii nu sunt intotdeauna mandri de asta, dar pentru niste parinti tineri, ocupati cu munca si viata sociala, poate deveni oricand o solutie salvatoare.
Din aceasta experienta insa rezulta ceva teama de abandon si necesitatea de a gestiona aceasta teama. Nu as vrea sa credeti ca acesta e un articol in care ii critic pe parintii care isi abandoneaza copiii la bunici, unde, de altfel, copilul poate fi ingrijit adecvat si unde exista multe lucruri de care acesta se poate bucura, cum ar fi linistea, natura, produsele bio din gradina, blandetea bunicilor, prietenul cel mai bun din copilarie, dragostea rudelor, animalele domestice, jucariile s.a.m.d..
Totusi, provocarea asa-zisului "abandon" exista si numerosi copii trebuie sa ii faca fata, asa cum fiecare copil trebuie sa faca fata propriilor provocari - nu exista niciun copil protejat 100% de provocari, fiindca nimeni nu copilareste intr-un balon de plastic. Observam cu ceva timp in urma ca atunci cand o zona a pielii corpului uman este ranita, acolo apare o cicatrice - adica o porțiune de tesut dur, ce protejeaza respectiva zona de viitoarele raniri sau traume fizice.
Cred ca asa se intampla si la nivel psihologic. Atunci cand experimentam o trauma emotionala, acolo apare o "platosa" sau un mecanism de aparare, daca doriti, prin intermediul caruia personalitatea devine relativ imuna la traume similare. In termeni literari, opusul abandonului este adoptia, dar la nivel psihologic subiectiv, opusul abandonului simtit ar putea fi independenta, sau, daca va place mai mult termenul, non-atasamentul.
Teama de abandon a copiilor este universala, dar modul in care ii facem fata este acela care constituie diferenta intre fiecare dintre noi. Unul poate sa lupte impotriva abandonului incercand sa influenteze emotiile celor din jur, prin intermediul amenintarilor cu sinuciderea (vezi borderline), in timp ce altii, incearca sa se convinga de propriul magnetism si sa-i convinga si pe ceilalti ca nu pot trai fara dansii (vezi narcisismul).
Poate ca v-ati fi asteptat ca un articol despre oportunitatile de evolutie sa nuanteze mai curand situatiile in care unui copil, unei personalitati in formare, sa i se asigure accesul la anumite oportunitati de auto-descoperire.
Teoria lui Alfred Adler ne asigura insa ca evolutia se face pornind mai curand de la inferioritatile resimtite - cu alte cuvinte, atunci cand simtim subiectiv ca ne lipseste ceva, avem si motivatia necesara surmontarii acelor lipsuri si de aceea evolutia noastra nu este obligatoriu in directia atuurilor noastre cat in directia surmontarii unor neajunsuri. Paradoxal, nu-i asa?
Camil Petrescu spunea ca o capodopera a literaturii nu apare pur si simplu, de la sine. Autorul este responsabil sa asigure conditiile necesare aparitiei acelei capodopere. Fie ca ne intelegem aceasta responsabilitate, fie ca nu, "capodopera" apare orisicum - oare vei putea trai cu capodopera ta? Dar cei din jurul tau? Vor putea ei sa o suporte? Oportunitatile de evolutie sunt mai numeroase si va invit sa cititi despre ele in Psihopedia PRO.
>> Continuarea in Psihopedia PRO
>> Continuarea in Psihopedia PRO
(1) Imaginea Beach Steps, de Gavin Clarke, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0
(2) Rasmussen, P, (2011), The Quest to Feel Good, T & F Publishing, N.Y
(2) Rasmussen, P, (2011), The Quest to Feel Good, T & F Publishing, N.Y
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu